No. 14 plus minus

 

Ion Olteţeanu (foto 1):

- Stimate maestre, faceţi parte din celebra familie care l-a dat pe renumitul violonist Ion Voicu?

Marin Voicu:

- Da, aşa este, m-am născut în această familie, în care se cântă de 4-500 de ani. Am fost şapte copii, patru băieţi şi trei fete; din păcate am mai rămas doar trei.

I. O.: Ce ne puteţi spune despre părinţii dumneavoastră?

M.V.: Despre părinţii mei vă voi spune lucruri care nu s-au mai scris până acum:

Tatăl meu, Ştefan Voicu, zis şi Fănică Budişteanu, s-a născut la Budeşti, într-o familie de muzicanţi, unde toţi cântau. Tata se juca la mai multe instrumente: la vioară, violă, pian şi violoncel. Unul din fraţii lui era Vasile Voicu, zis şi Vasile Budişteanu, tatăl lui Ionel Budişteanu (dirijorul orchestrei de muzică populară! n.n.), care era vărul meu primar. 

Tata a cântat în marile restaurante din Bucureşti cu mari şefi de orchestră, cum ar fi Grigoraş Dinicu, Vasile Julea şi alţii. În anii de după război a cântat la Teatrul “Constantin Tănase”, unde apărea pe scenă cu Maria Tănase.

Mama, Irina, se trăgea dintr-o familie de negustori de cai. Bunicul era înstărit: avea case închiriate, trăsuri pe piaţă şi un restaurant în Şoseaua Iancului. Tata cânta în restaurantul bunicului şi s-a îndrăgostit cu mama şi în taină, au fugit amândoi la Constanţa. Când s-au aranjat treburile, au venit la Bucureşti şi au construit o casă în Şoseaua Iancului nr. 69. Acolo ne-am născut, am crescut, am învăţat muzica.

Părinţii mei au fost nişte părinţi minunaţi, care în vremuri vitrege au făcut sacrificii enorme, ne-au plătit lecţii cu mari profesori şi ne-au crescut să fim cinstiţi şi demni.

I.O.: Despre anii de şcoală, aveţi amintiri?

M.V.: – Eu am deprins pianul din copilărie, cu un profesor, dar războiul a făcut să întrerup studiul. Abia când aveam 14 ani m-am înscris la Conservatorul Astra, pe care l-am absolvit la clasa doamnei Elis Chiriac. După absolvirea conservatorului au urmat momente de căutare şi dintr-o întâmplare am ajuns la Liceul de Muzică nr. 1, care abia se înfiinţase.

Întâmplarea a făcut să merg la Radio, cu vărul meu, care studia la Moscova, să imprimăm pentru un disc, Melodii lăutăreşti de Sarasate. Acolo am fost apreciat pentru uşurinţa cu care am realizat un acompaniament atât de dificil, de către decanul Conservatorului, Adia Gherţovici şi de către doamna Angela Staicu, mare pianistă la vremea aceea şi director muzical la radio.  M-au întrebat dacă vreau să studiez mai departe şi au telefonat la Liceul de muzică unde director era marele fagotist Bâclea. M-a primit imediat şi a făcut un examen ad-hoc pentru mine.

Am cântat Dansul piticilor de Liszt şi l-am acompaniat pe Varujan Cozighian în Simfonia spaniolă de Lalo, fără repetiţie. Pentru mine era o joacă, deoarece acel lucru îl făceam zilnic, acasă, cu fratele meu Ion Voicu.

În liceu am studiat pianul cu doamnele Gina Solomon şi Ana Pitiş. Paralele cu liceul am studiat particular cu doamna Ciomac, pianista lui George Enescu. Am studiat armonia şi teoria cu Filaret Barbu, iar istoria muzicii cu Viorel Cosma.

I. O.: Povestiţi-ne câte ceva despre activitatea dumneavoastră care, iată, a trecut de 6 decenii.

M.V.: După absolvirea liceului am intrat, prin concurs, la Ansamblul C.C.S, corepetitor la balet, unde am colaborat cu maeştri Florio Capsali, Ştefan Gheorge, etc. Am fost cu ei în Germania, în turneu, în 30 de oraşe.

După 7 ani am intrat prin concurs la Teatrul de Operetă, ca maestru corepetitor. Deşi concursul avusese loc cu o zi înainte, Ion Dacian şi Gherase Dendrino au vrut să mă asculte. În decurs de 33 de ani cât am funcţionat la acest teatru, am pregătit muzical peste 30 de operete, am cântat în sute de recitaluri şi spectacole, am cântat în fabrici şi uzine, în pieţe, la restaurante, pe stadioane. Am fost profesor la Şcoala Populară de Artă, am fost profesor corepetitor la Liceul de Coregrafie, am acompaniat coruri de prestigiu, cum ar fi corul bărbătesc al lui Vanica al C.C.S., al Sfatului Popular al Capitalei.

Am făcut imprimări cu solişti de toate genurile, instrumentişti, cântăreţi de operă, operetă, muzică uşoară şi populară. Am făcut tot ce se mai putea face, televiziune, turnee în ţară şi în străinătate. Am fost plecat în America, Japonia de 2 ori, Olanda de 4 ori, Suedia, Turcia, Franţa, Germania, Egipt de 3 ori.

La operetă am colaborat cu mari dirijori ai genului, maeştri de balet şi regizori şi cu toate stelele operetei.

În viaţa mea particulară, am împlinit 50 de ani de căsătorie; am 2 băieţi violonişti, absolvenţi de Conservator, Florin şi Alexandru-Ştefan; am 4 nepoţi cu care mă mândresc.

I.O.: Alte amintiri legate de fraţii dumneavoastră, muzicieni?

M.V.: Despre fraţii şi surorile mele vă pot spune că ne-am iubit şi ne-am ajutat la bine şi la rău.

Fetele nu au studiat muzica; deşi două au cochetat cu pianul, nu au continuat. Ele s-au căsătorit cu muzicanţi şi copii lor, majoritatea, au urmat tradiţia. În schimb, toţi băieţii am ales muzica.

Ion (Voicu n.n.) este fratele meu cel mare; toată lumea îi cunoaşte marea lui carieră violonistică; e considerat unul din cei mai mari violonişti ai lumii. A fost modelul nostru şi am căutat să-l urmăm, atât cât să nu-i fie ruşine cu noi. Ne-a ajutat pe toţi, ne-a botezat copiii, ne-a cununat şi ne-a adunat pe toţi la el acasă, de sărbători şi de ziua lui.

Gheorghe Voicu zis Brinki a ales contrabasul şi a cântat în Orchestra Radio; din păcate, ne-a părăsit prea devreme.

Mezinul familiei, Emilian, a fost profesor la Conservatorul “Ciprian Porumbescu” şi pianist reputat; a ales să trăiască în Germania.

 

Maestrul Marin Voicu în ianuarie 2007

 Familia Voicu  a fost binecuvântată de Dumnezeu cu 18 nepoţi care au urmat cariera muzicală; mulţi au ales să trăiască în străinătate, în Germania, Spania, Italia şi Monaco.

P.S.: Maestrul Marin Voicu a împlinit la 16 ianuarie 2010, 80 de ani.

A consemnat Ion Olteţeanu

Martie 2010

 

Lect. univ. dr. Ion Olteţeanu predă Teoria superioară a muzicii şi Vioară la Facultatea de Muzică a Universităţii Spiru Haret. Preocupat de păstrarea memoriei noastre culturale, de realizarea unor interviuri cu mari personalităţi, de sondarea unor zone mai puţin cunoscute ale muzicologiei româneşti, Ion Olteţeanu este un participant activ la viaţa muzicală contemporană românească şi un preţios colaborator al revistei noastre, fapt pentru care îi mulţumim.

Îi puteţi scrie pe adresa redacţiei, no14plusminus@gmail.com