În anii 90, odată cu trecerea spre o altă epocă a cunoaşterii şi a artei, muzica electronică a avut şanse să ocupe grilele de programe a 4 posturi de radio din România datorită a 4 profesionişti care ne-am orientat cu sufletul şi toate resursele noastre către acest domeniu al muzicii, prea puţin cunoscut.

Eu am început munca de redactor la Radio Cluj în primele luni ale anului 1990 şi emisiunile mele s-au numit Miracolul Sunetelor (dedicată exclusiv muzicii electronice şi de relaxare) şi Globul Muzical (dedicată exclusiv muzicii de film interpretată la orchestră clasică).

Cei care m-au descoperit ulterior prin tot felul de cunoştinţe şi intermediari (pe vremea aceea nu aveam internet) şi cu care m-am împrietenit instantaneu de îndată ce am avut primele corespondenţe au fost Sergiu Rusu din Arad (care a promovat cu succes excepţional muzica new age la Radio Arad), Marius Burcea din Bucureşti (de profesie psiholog, care a avut o emisiune de succes şi de cea mai lungă durată, dintre noi toţi) şi Szabo Arthur de la Târgu Mureş (care pentru o perioadă mai scurtă de timp a avut o colaborare la un post de radio local din oraş).

Înainte de anii 90, singura emisiune de muzică electronică, care nouă ne mai scotea de ambientul comunist care guverna radioul şi televiziunea publică a fost Fascinatia Sunetului, realizată de pasionaţii profesionişti Liviu Zamora şi Florian Lungu pe fostul, program III (aşa se numeau la vremea respectivă) iar la Radio Cluj, ascultătorii au putut savura “Top 10” comentată de Sergiu Alex (Constantin Ivaneş, în prezent pensionat dar colaborator în continuare la Radio Cluj).

După anii 90, fiul său, Cristian Ivaneş se apropie şi el de genurile mai selecte ale muzicii pe care prea puţini o cunosc şi duce mai departe în propriile sale coordonate menirea de a ne capta atenţia cu programe interesante. Îmi cer scuze dacă nu i-am menţionat pe toţi, poate pe unii nu am avuzt ocazia să îi cunosc sau poate memoria mea nu i-a reţinut. Adevărul e că eram foarte puţini.

După anii 90, Radio Cluj proaspăt reînfiinţat de după anii întunericului comunist, căuta să îşi reunească colectivele vechi dar căuta şi oameni noi cu idei noi, colecţionari pasionaţi şi astfel am ajuns mai întâi colaborator, pe urmă am fost angajat şi mi-am preluat un rol dificil la început dar pasionant şi provocator de a comenta muzica, de a-i ajuta pe ascultători să îi descopere pe artişti, să ştie cîteva lucruri despre ei, date despre album, denumirea pieselor, filosofia pieselor, acolo unde artistul considera că era nevoie să o descrie pe LP (la vremea respectivă nu existau CD-uri).

Aşa că, inspirat de prezentările poetice ale lui Florian Lungu, corespondenţele cu artiştii (prin scrisori !) şi ceea ce puteam găsi înscris pe coperţi, am început emisiunile săptămânale care aveau durata de o oră.

La început, ele nu erau în direct ci se înregistrau pe benzi imense de magnetofon care rulau la viteza de 38 cm/s. Veneam de acasă cu discurile sub braţ, ajungeam la studio, intram într-o cabină şi începea munca. Mai întâi am creat un generic al emisiunii (se numea “cortină”) şi deoarece toată coordonarea era în timp real şi în sistem analogic, atenţia tuturor trebuia să fie maximă, nervii de oţel, deoarece vocea mea trebuia să intre exact pe ultimele 2 secunde ale genericului. Desigur mă bîlbîiam, opream magnetofonul şi repetam din nou. După ce încheiam prezentarea primei piese, deasemenea muzica trebuia să ruleze cumva înainte de finele textului meu cu cîteva secunde în avans şi câtă vreme mergea piesa, aveam vreme să mai recitesc textul, îl mai corectam, deoarece găseam greşeli, şi urma tura a doua, şi iarăşi mă bîlbâiam sau citeam altă propoziţie… în fine, pînă să pot face un lucru foarte bun fără greşală, au trecut ani dar am reuşit.

Pe urmă ni s-a cerut să trecem de la emisiuni înregistrate la emisiuni în direct, deoarece cabinele de montaj (vechi de 40 ani) nu mai rezistau şi nu se mai puteau repara. A intra în direct pe post a fost cea mai mare provocare la acea vreme… şi am avut emoţii enorm de mari. Pe urmă, totul a devenit o rutină şi un fapt banal al unei zile de lucru.

În prezent … ei bine, prezentul mi-a adus alte oportunităţi însă a eliminat altele printre care şi emisiunile de muzică care după anul 2004 au fost desfiinţate peste tot în ţară de la toate studiourile (care între timp se privatizaseră) şi oamenii de afaceri au zis că ei nu vor să îşi dea publicitatea într-o emisiune care e ascultată de acei oameni care nu le vor cumpăra niciodată produsele… Dar internetul a luat amploare, le-a dovedit că nu e aşa, însă programele nu au mai reintrat în grile deoarece acum toată lumea găseşte totul pe internet.

Aşadar, anul 2004 a marcat dispariţia muzicii electronice de pe posturile de Radio. Îmi aduc aminte de faptul că singurul dintre noi care s-a despărţit de radio, fără suferinţa ataşamentului a fost Sergiu. El a dorit să plece de îndată ce condiţiile de la Radio Arad nu mai erau favorabile pentru o emisiune de acest gen. La foarte scurt timp am urmat eu, care nu mi-am dorit să plec nicăieri dar la acea vreme, Marius Marchiş, ca nu cu puţin timp în urmă adusese CD Radio pe culmile succesului prin invitaţia sponsorizată a formaţiei Smokie la Cluj, îşi dădea demisia din funcţia de director, vânzând acţiunile CD Radio unui alt om de afaceri, (chitarist de profesie) dar care nu a mai putut să aducă acest post la ceea ce era el mai demult, aşa că odată cu apariţia posturilor de Radio tip “reţea naţională”, a revândut CD Radio la “Guerilla” (devenind astfel Radio Guerilla) şi acesta urma să se încadreze în structura de reţea. Dar acest fapt însemna ceva fără precedent pentru toţi cei care am construit împreună CD Radio, şi anume: grila de programe era trimisă obligatoriu de la Centru (care era în Bucureşti), avea întregul program gata alcătuit, pînă şi textele de prezentare şi melodiile, emisiunile, etc şi nimeni nu mai avea voie la propria creativitate, la propriile idei şi viziuni asupra emisiunii… majoritatea emisiunilor au fost schimbate cu un fel de structură de divertisment şi publicitate agresivă şi deja aş începe să devin subiectiv dacă voi continua să îmi exprim părerea cu prea multe detalii. Oare ascultătorii au dorit aşa ceva ? Majoritatea, se pare că au acceptat noile abordări, excepţie doar fanii emisiunilor specializate şi revolta mea a fost una de a refuza să mai am receptor radio acasă … şi stau fără radio de peste 10 ani deoarece consider că nu mai am nimic util de ascultat, în ceea ce priveşte interesul meu pentru arta sunetelor artificiale (sau electronice).

Odată cu transferul meu de la Radio Cluj la TVR Cluj, care s-a petrecut în 1995, am încercat să continui o “versiune” video a emisiunii mele de la Radio şi am numit-o Muzica Mileniului III, care a rezistat doar 1 an şi era foarte greu de menţinut deoarece fiecare difuzare trebuia însoţită de drepturi scrise de difuzare din partea artiştilor ale căror clipuri sau producţii VHS se transmiteau săptămânal. Desigur, am preluat apoi şi alte emisiuni precum cea care a câştigat un succes aproape naţional şi anume “Incursiune în Necunoscut”, alcătuită tot cu materiale străine ale căror drepturi de copyright se obţineau foarte greu.

Nu eram niciodată pregătit de despărţirile de lucrurile la care ţineam deoarece nu eram pregătit să accept că nimic nu e etern. TVR Cluj se afla într-o continuă căutare a noului, cu o grilă ce depindea prea mult de cea a canalelor TVR1 şi TVR 2 care găzduiau programul scurt de 2 sau 3 ore pe zi care ne rămînea nouă acolo.

Dar, cum spuneam şi data trecută, după “căderea” artei sunetelor astrale din toate grilele posibile radio şi TV pasiunea mea pentru muzică nu s-a stins ci a continuat să existe doar la mine în apartament, unde o menţin şi acum, dar am “fructificat” un alt aspect al acesteia şi anume o construcţie neobişnuită a unui amplificator pe 8 căi de sunet independente, despre care eu şi prietenul meu Adrian Borza vă vom vorbi cu o altă ocazie. Trebuie să precizez că am scris o carte ce încă îşi aşteaptă votul de publicare ce va fi girat de către domnul rector al Universităţii Tehnice, prof dr ing Radu Munteanu (doctor honoris causa, titlu acordat de către mai multe universităţi) care a apreciat foarte mult povestea acestui aparat şi care face parte din povestea vieţii mele. Cartea se va numi “Muzica electronică şi Electronica audio” din care am sustras o parte din elementele acestor articole. Altele, după cum veţi sesiza pe parcurs, au fost extrase din alte cărţi dedicate ştiinţelor vieţii precum “Biotransformări sub Influenţa Psihicului” (Risoprint, 2009).

În prezentările mele am sărit peste anumite “incidente” ce au contribuit de fapt la marginalizarea emisiunilor de muzică electronică (de fapt instrumentală deoarece nu era în totalitate o muzică pur electronică) deoarece nu aş vrea să port ranchiună celor care venind atunci la conducerile administrative în calitate de manageri, nu putea înţelege altă artă şi altă muzică decât cea căutată de marele public şi nu cea adresată unor fani, chiar dacă adunasem până în 1995 peste 450 de scrisori de la ascultătorii din Transilvania… Acei oameni, care se numeau manageri nu înţelegeau decât un singur lucru: cum să facă programul vandabil către acei oameni de afaceri ce îşi permiteau să plătească clipuri şi anunţuri publicitare, cam cele de genul pe care le închizi de la telecomandă ca să nu îţi ridice tensiunea arterială … sau campaniile de nimic ale tot felul de companii naţionale (nu dau nume) care se ocupă de sectorul sănătăţii pentru a vinde fraierilor lucruri de care nu ar avea absolută nevoie.

Trecând peste amintirile neplăcute ale unei perioade care m-a ajutat să mă maturizez, vă invit să citiţi, sper cu interes, şi celelalte “episoade” ale acestui miniserial pe care vi le-am pregătit. Nu vor fi un jurnal de călătorie, unele vor fi poate un pic mai ştiinţifice, altele mai comunicative, altele … ei bine, atât pentru azi !

Cristian Mureşan