Delicată, atentă, îndatoritoare, grijulie, bună, generoasă, frumoasă, exuberantă, serafică, gingaşă, fragilă, perfecţionistă, ultra profesionistă, iată doar câteva calităţi şi daruri, haruri, pe care Mirela Zafiri le avea. Nu-mi vine să cred că vorbesc la trecut despre Mirela. Ne-a părăsit pe 26 august şi vestea ne-a uluit pe toţi cei care prieteni sau nu, i-am fost aproape.

Destinul a făcut ca ultimul ei album „Colinde pentru mama” în afară de vocea principală fireşte, să fie cântat (pe alocuri), dirijat, editat, procesat, masterizat şi produs de mine. Spunea la toată lumea că “m-a aşteptat aproape doi ani ca să poată lucra cu mine acest album”. Aşa ceva nu spune decât cineva care are personalitate, e generos şi vede în acelaşi timp într-un anumit om entitatea ideală de care are nevoie pentru a putea aduce la bun sfârşit un material sonor pe cât de frumos pe atât de dificil. De altfel obişnuia să spună că eu sunt jumătatea ei, fireşte spirituală. Lucrul la „Colinde pentru mama”, deşi era adesea o ciocnire, sau hărţuire, de o parte sau de alta, era întotdeauna în scopul scoaterii unui giuvaer dintr-o secvenţă anume, sau o piesă. Toată această “ciondăneală”, absolut inerentă într-o colaborare, a devenit ceva normal între noi şi aproape că nu ne simţeam bine dacă nu ne „certam”. Atât ea cât şi eu eram recunoscuţi drept perfecţionişti şi din cauza asta “ieşeau scântei” când lucram. Repet, numai şi numai în numele muzicii adevărate, a bunului gust, a impecabilităţii frazei muzicale şi nu în ultimul rând al „încadrării în bandă”. Deşi toată lumea lucrează azi digital, totuşi pentru foarte mulţi dintre noi se foloseşte cuvântul “bandă”, deşi e vorba de hard disk. Dar această „încadrare în bandă” se referă la context. Cum “dă” în context, cum sună în contex. Aceste reluări care sunt de ordinul zecilor şi sutelor, sunt necesare pentru a te asigura că totul e perfect. De aceea dacă nu eram eu cel care solicita o reluare, a câta!, era Mirela care vroia lucrul ăsta. În felul ăsta vă daţi seama de câte ori am ascultat şi reascultat un fragment, care de multe ori se referea doar la un motiv, sau chiar la o  silabă!, o frază, o parte dintr-o piesă, sau întrega piesă (piese!). Se face greu un album. Dar şi când l-ai realizat ce frumos e să culegi laurii. Să vezi că lumea, înainte de toate cea muzicală, şi mai apoi şi restul, apreciază munca, dăruirea, inovaţia unde e cazul şi la Mirela a fost, rafinamentul şi ideea de album per ansamblu care impune până la urmă. Am auzit la unul din posturile de radio că albumul „Colinde pentru mama” a primit un premiu post mortem. Aş fi vrut să întreb de ce acum, dacă aş fi fost naiv, dar nu sunt. Ştiu că de foarte multe ori în această profesie pe cât de frumoasă pe atât de ingrată, nu reuşim să ne bucurăm pe pământ de premiile, distincţiile şi alte asemenea pe care se zice că le-am merita , ci undeva acolo sus unde nu mai avem nevoie de ele. Aş vrea să reiterez un aspect al artei Mirelei Zafiri, care nu a fost destul de dezbătut. E vorba de cântul său, de îmbinarea celor două genuri muzicale, operă şi lied. A fost una dintre puţinele cântăreţe care au reuşit acest lucru la superlativ. Se ştie îndeobşte, că ori eşti cîntăreţ de operă, ori de lied. A aborda cele două genuri e un act de mare curaj, dar mai ales de mare profesionalism. La noi nu prea îmi aduc aminte de mulţi cântăreţi care să fi făcut lucrul ăsta cu excepţia regretatului Valentin Teodorian, sau a maestrului Dan Iordăchescu.

Mirela demonstrează pe tot parcursul albumului de colinde că stăpâneşte deopotrivă cele două genuri muzicale. Înregistrasem cu ea colindul ”O noapte sfântă” (Minuit Chrétiens) de Adolphe Adam şi după câteva zile îmi spunea că vrea să-l refacă. Conform principiului de care trebuie să ţinem seama mai ales la înregistrări şi anume că “mai binele e dusmanul binelui”, i-am spus că mie mi se pare că e foarte bine cântat. Mi-a replicat că ea ar putea să-l cânte mai bine. Atunci am planificat o zi în care să-l refacem. Trebuie să recunosc că nu mi-a venit să cred că se va autodepăşi şi va putea să-l cânte mai bine. Era pur şi simplu impecabil. O voce parcă venită din ceruri, extrem de catifelată şi deopotrivă dinamică reuşind nişte crescendo-uri care efectiv storc lacrimi. Trebuie să spun că nu am auzit până acum o asemenea interpretare a acestui colind. Partea proastă este că acest colind a fost scos de interpretă din lista albumului. Am fost de-a dreptul stupefiat de hotărârea Mirelei şi nu am mai comentat acest lucru şi evident mai ales acum nu am să-l comentez, dar probabil că o s-o fac în viitorul apropiat.

Lumea e mai săracă acum cu plecarea încă unui artist de talia Mirelei Zafiri. Desigur se spune că vor veni alţii şi alţii care îi vor lua locul, dar de fapt artistul respectiv nu va mai putea fi înlocuit. Avea o structură emoţională şi profesională aparte. O personalitate bine conturată. O cântăreaţă care atragea privirile tuturor celor din sală până şi atunci când nu cânta. Nu prea puteai sa-i urmăreşti partenerul, ci persoana ei te capta printr-un magnetism extraordinar şi practic nu mai aveai ochi pentru altcineva care se afla pe acenă. Perfecţioniştii sunt greu de găsit azi, când nu-i aşa, avem de toate, tot felul de soft-uri, avem Google, avem universităţi, academii, dar nu mai prea avem voci. Voci ca a lui Mirela Zafiri, în nici un caz.

A mai plecat un artist, al câtelea în ultima vreme!…Şi am rămas mai săraci cu o prezenţa scenică de excepţie. Dar noroc că avem înregistrările sale, care sunt singura noastră legătură cu Pasărea de Foc a cântului nostru, Mirela Zafiri.

Cătălin Târcolea