Se întâmplă ca deseori publicul să aleagă un anumit film în funcţie de distribuţie, regizor sau eventual povestea inspirată de cele mai multe ori de marile romane. Din păcate însă foarte rar se găseşte cineva care să acorde atenţie în aceeaşi măsură scenaristului, directorului de imagine sau compozitorului, cei care aduc acel indispensabil element al întregului. În ceea ce priveşte primele coloane sonore, motivul pentru care cu greu se făceau cunoscute publicului, era lipsa unui suport pentru lansare. În ultimii ani aproape orice film se bucură şi de o muzică disponibilă pe CD, datorită departamentelor de marketing ale caselor de producţie. Un compozitor extrem de talentat, dar care din păcate nu s-a bucurat aşa cum ar fi meritat de avantajele tehnologice sau mediatice a fost Alex North.
Născut la data de 4 decembrie 1910 în Chester – Pennsylvania, Alex North s-a făcut remarcat prin introducerea modernismului său în structura laitmotivelor tipice ale coloanelor sonore dar şi a muzicii clasice din acele timpuri. Lucrările sale pentru teatru din anii 50’: Moartea unui comis voiajor şi Inocenţii, i-au adus prima invitaţie de la Holiwood pentru a scrie soundtrack-ul din “A Streetcar Named Desire”*. Filmul a marcat pentru prima dată, integrarea jazz-ului într-o dramă de pe marile ecrane. Capacitatea muzicii sale de a atinge cele mai profunde structuri emoţionale a fost foarte discutată în această peliculă, iar într-un final somată de “Legiunea Decenţei” care a considerat predominanţa solourilor de saxofon ca fiind “carnale şi ofensatorare”. Criticul Brooks Atkinson conferă însă una din cele mai potrivite evaluări ale operei sale, declarând că North poate prin orice temă să ajungă direct la inimă, fără prea mari pretenţii compoziţionale. Acest lucru explică probabil lunga sa carieră de succes.
Deşi North a scris muzica a peste 50 de filme, nu a obţinut decât 15 nominalizări la Oscar, reuşind să se întoarcă învingător acasă abia când Academia Americană a decis să acorde pentru prima oară în istorie premiul special pentru întraga carieră. Printre cele mai cunoascute coloane sonore ale sale sunt: The Rainmaker (1956), Spartacus (1960), Cleopatra (1963), Who’s Afraid Of Virginia Woolf (1966), The devil’s Brigade (1968), dar şi muzica respinsă a filmului 2001: O odisee Spaţială care nu ar fi fost niciodată auzită dacă nu ar fi fost ulterior înregistrată de compozitorul Jerry Goldsmith.
Alex North a fost unul din primii compozitori care au adus influenţele muzicii contemporane în filme, prin folosirea crescută a disonanţelor şi a ritmurilor complexe. Pentru cei care nu au descoperit încă farmecul spiritului său, muzica lui va uimi prin diversitate şi neconvenţionalitate, fapt ce denotă o mare originalitate şi curaj. Valoarea talentului dovedit de North este cu atât mai mare cu cât trecerea timpului îi păstrează nealterată prestanţa şi farmecul operei, chiar şi după 20 de ani de la moartea sa.
Diana Theodora Radu
