Tag Archives: Diana Theodora Radu

Alex North

Alex North

Se întâmplă ca deseori publicul să aleagă un anumit film în funcţie de distribuţie, regizor sau eventual povestea inspirată de cele mai multe ori de marile romane. Din păcate însă foarte rar se găseşte cineva care să acorde atenţie în aceeaşi măsură scenaristului, directorului de imagine sau compozitorului, cei care aduc acel indispensabil element al întregului. În ceea ce priveşte primele coloane sonore, motivul pentru care cu greu se făceau cunoscute publicului, era lipsa unui suport pentru lansare. În ultimii ani aproape orice film se bucură şi de o muzică disponibilă pe CD, datorită departamentelor de marketing ale caselor de producţie. Un compozitor extrem de talentat, dar care din păcate nu s-a bucurat aşa cum ar fi meritat de avantajele tehnologice sau mediatice a fost Alex North.

Născut la data de 4 decembrie 1910 în Chester – Pennsylvania, Alex North s-a făcut remarcat prin introducerea modernismului său în structura laitmotivelor tipice ale coloanelor sonore dar şi a muzicii clasice din acele timpuri. Lucrările sale pentru teatru din anii 50’: Moartea unui comis voiajor şi Inocenţii, i-au adus prima invitaţie de la Holiwood pentru a scrie soundtrack-ul din “A Streetcar Named Desire”*. Filmul a marcat pentru prima dată, integrarea jazz-ului într-o dramă de pe marile ecrane. Capacitatea muzicii sale de a atinge cele mai profunde structuri emoţionale a fost foarte discutată în această peliculă, iar într-un final somată de “Legiunea Decenţei” care a considerat predominanţa solourilor de saxofon ca fiind “carnale şi ofensatorare”. Criticul Brooks Atkinson conferă însă una din cele mai potrivite evaluări ale operei sale, declarând că North poate prin orice temă să ajungă direct la inimă, fără prea mari pretenţii compoziţionale. Acest lucru explică probabil lunga sa carieră de succes.

Deşi North a scris muzica a peste 50 de filme, nu a obţinut decât 15 nominalizări la Oscar, reuşind să se întoarcă învingător acasă abia când Academia Americană a decis să acorde pentru prima oară în istorie premiul special pentru întraga carieră. Printre cele mai cunoascute coloane sonore ale sale sunt: The Rainmaker (1956), Spartacus (1960), Cleopatra (1963), Who’s Afraid Of Virginia Woolf (1966), The devil’s Brigade (1968), dar şi muzica respinsă a filmului 2001: O odisee Spaţială care nu ar fi fost niciodată auzită dacă nu ar fi fost ulterior înregistrată de compozitorul Jerry Goldsmith.

Alex North a fost unul din primii compozitori care au adus influenţele muzicii contemporane în filme, prin folosirea crescută a disonanţelor şi a ritmurilor complexe. Pentru  cei care nu au descoperit încă farmecul spiritului său, muzica lui va uimi prin diversitate şi neconvenţionalitate, fapt ce denotă o mare originalitate şi curaj. Valoarea talentului dovedit de North este cu atât mai mare cu cât trecerea timpului îi păstrează nealterată prestanţa şi farmecul operei, chiar şi după 20 de ani de la moartea sa.

Diana Theodora Radu

Ennio Morricone

Ennio Morricone

Muzica de film este cea care a marcat începutul unei relaţii între sunet şi imagine, având forma ei de expresie, şi chiar propriul destin menit să revoluţioneze o data cu trecerea timpului cea de-a şaptea artă. Chiar şi separate de contextul cinematografic, multe compoziţii au constituit deseori programa marilor concerte din ultimul secol. Mai mult decât orice alt element din structura sonoră, muzica a reuşit să însufleţească imaginile, constituind uneori chiar emblema multor pelicule.

Treptat, compunerea muzicii de film a pus în lumină nume ale unor personalităţi de valoare, care au contribuit din spatele cortinei la perpetuarea şi valorificarea acestui gen fără de care cinematograful greu ar mai putea supravieţui. Un compozitor care-şi merită toată recunoştinţa în acest sens este Ennio Morricone, Italianul sub a cărui inspiraţie au stat coloanele sonore a peste 500 de filme şi seriale. Numele său a devenit cunoscut încă de la primele sale colaborări cu regizorul Sergio Leone, pentru celebrele western-uri ale anilor 60’: A fistful Of Dollars, The Good, The Bad and The Ugly sau Once Upon a Time in West. Aceste soundtrackuri au schimbat pentru totdeauna modul în care muzica a putut fi folosită in filme, unele scene putând fi considerate pregătitoare pentru dezvoltarea videoclipurilor de mai târziu.

Morricone s-a născut în Roma și a urmat cursurile la Conservatorul Academiei Naționale din Santa Cecilia, unde şi-a aprofundat studiile de trompetă şi compoziţie. Geniul său a stat în simplitatea manierei de a scrie, care i-a permis explorarea unor noi timbralităţi, nuanţe sau texturi sonore dificil de copiat. Permanenta sa preocupare a fost găsirea unor noi sunete prin combinaţii neobişnuite de instrumente, care să-i poată exprima linia muzicală. Marile orchestraţii şi motivele memorabile sunt adevărate mărci ale compozitorului, acest lucru fiind menţionat şi de către Warren Beatty care într-un interviu pentru Los Angeles Times declară că :“ Nu există nimeni mai bun decât Ennio Morricone pentru a crea o temă obsedantă”.

Între anii 80 şi 90 Morricone îşi câştigă recunoaşterea la scară mondială, obţinând în anul 1986 o nominalizare la Premiile Academiei Americane de film pentru coloana sonoră a filmului The Mission. De atunci colaborările sale enumeră unii din cei mai mari regizori precum: Brian DePalma, Franco Zeffirelli, Federico Fellini, Oliver Stone sau Giuseppe Tornatore – Cinema Paradiso fiind poate cel mai cunoscut soundtrack din ultimul deceniu.

Chiar dacă majoritatea filmelor ce au avut suportul muzical creat de Ennio Morricone au fost Europene, Academia Americană de film a premiat în anul 2007 cu un Oscar de onoare, întreaga carieră a compozitorului. Acest premiu special a fost doar de două ori acordat în istoria Academiei, primul revenind lui  Alex North. În prezent Ennio Morricone, continuă să scrie muzică clasică, interpretată de unii din cei mai reputaţi instrumentişti  precum: Yo-Yo Ma,  Gheorghe Zamfir sau solişti celebri precum:  Andreea Bocelli,  Sarah Brightman sau Renée Fleming. Întrebat de London Sunday Telegraph dacă este mulţumit de ceea ce a realizat în cariera sa, acesta a declarat în spiritul său perfecţionist că: “Întotdeauna există posibilitatea unor îmbunătăţiri, pentru a putea face mereu lucrurile mai bine.”

 Diana Theodora Radu