Numărul 97, 10 Iulie 2016

Formatul postării

Sumar

La Mulți Ani, Anda Moldovan!

La Mulți Ani, Mioara Bârsan!

La Mulți Ani, Sebastian Androne!

Cătălina Constantinovici: Botoșaniul muzical, a IV-a ediție

Diana Săsărman: Botoşani, oraş al muzicii europene – volumul al II-lea

Diana Săsărman: Enrique Granados, portret de compozitor

Loredana Baltazar: Matthias Ziegler şi flautul-orchestră

Loredana Baltazar: Requiem… ad Vitam Aeternam

Natalia Chiciuc: Soliști la marile case de operă: Wiener Staatsoper

Noi apariții discografice

Noi apariții editoriale

Paul Leu: Iraclie Porumbescu printre pașoptiști

Sorina Dan: Pe note… mai ușoare

Veronica Anghelescu: Is This the Real Life? Is This Just Fantasy? Queen la București

Veronica Anghelescu: Un interviu cu violoncelista Andreea Camelia Iancu

Music! Corul “Nicolae Bogdan”: We Are the World – Dirijor, Anda Elisabeta Moldovan

Music! Corul “Nicolae Bogdan”: The Rose – Dirijor, Anda Elisabeta Moldovan

Music! Corul “Nicolae Bogdan”: Champs-Élysées – Dirijor, Anda Elisabeta Moldovan

Music! Corul “Nicolae Bogdan”: Cântec și joc din Maramureș  – Dirijor, Anda Elisabeta Moldovan

Music! Gabriel Mălăncioiu: Zamolxis

Music! Giuseppe Verdi: Requiem – Dirijor, Jin Wang

Music! Matthias Ziegler: Ave Kingma (alto flute) & Stop n`Go (bass flute)

Music! Matthias Ziegler: Recercada primera

Music! Matthias Ziegler: La Rusna

Music! Matthias Ziegler: Maschad

Music! Pietro Mascagni: Cavalleria rusticana – Intermezzo – Dirijor, Jin Wang

Music! Richard Wagner : Siegfried Idyll – Dirijor, Jin Wang

Music! Sebastian Androne: The Dryads

Music! Sebastian Androne: For Sabina – vioară, Raluca Stratulat

Music! Sebastian Androne: Erebos

Music! Veronica Anghelescu: Descensio

Music! Veronica Anghelescu: Milarepa – Flaut, Anca Cristescu

*

Imaginea numărului: Nadia Elizabeth Hernández Gómez

La Mulți Ani, Anda Moldovan!

Formatul postării

Revista No14 Plus Minus și cititorii săi îi adresează dirijoarei Anda Elisabeta Moldovan un călduros La Mulți Ani cu ocazia zilei sale de naștere și vă invită să vizionați momente din activitatea sa profesională!

*

Corul “Nicolae Bogdan”: We are the World – Dirijor, Anda Elisabeta Moldovan

*

Corul “Nicolae Bogdan”: The Rose – Dirijor, Anda Elisabeta Moldovan

 *

Corul “Nicolae Bogdan”: Champs-Élysées – Dirijor, Anda Elisabeta Moldovan

 *

Corul “Nicolae Bogdan”: Cântec și joc din Maramureș  – Dirijor, Anda Elisabeta Moldovan

La Mulți Ani, Mioara Bârsan!

Formatul postării

Redacția Revistei No14 Plus Minus îi transmite interpretei de muzică populară Mioara Bârsan un călduros La Mulți Ani cu ocazia zilei sale de naștere, alături de urările noastre de bine și sănătate!

Mioara Barsan

Mioara Bârsan: Am și eu o nepoțică

*

Mioara Bârsan: Hai cu toți paharul sus

*

Mioara Bârsan: Tare-mi place ca să joc

*

Mioara Bârsan și grupul vocal Stejăreii: Cântec de cătănie

*

Mioara Bârsan: Te port bădiță-n gând

 *

Mioara Bârsan: Vine mama la fecior

La Mulți Ani, Sebastian Androne!

Formatul postării

Sebastian Androne

Redacția Revistei No14 Plus Minus îi urează compozitorului Sebastian Androne La Mulți Ani cu ocazia zilei sale de naștere! Sănătate și împlinirea tuturor dorințelor!

Vă invităm să ascultați cinci lucrări semnate de Sebastian Androne

 *

Sebastian Androne: The Dryads

*

Sebastian Androne: For Sabina – vioară, Raluca Stratulat

 *

Sebastian Androne: Erebos

 *

Sebastian Androne: Lucent Relics

Botoșaniul muzical, a IV-a ediție

Formatul postării

 

Asociația culturală Vis de Artist a organizat pe 21 iunie 2016 evenimentul Botoșaniul muzical, ediția a IV-a. Manifestarea s-a desfășurat la Muzeul Județean Botoșani și a inclus următoarele activități: lansarea publicației Botoșani, oraș al muzicii europene II, recitalul Vis de Artist și Întâlnirea cu Gabriela Costa și Alex Man.

https://www.facebook.com/Vis-de-Artist-111501888908817/photos/?tab=album&album_id=1116292111763118

Volumul intitulat Botoșani, oraș al muzicii europene (II) a fost lansat de Ziua Europeană a Muzicii și cuprinde două părți – Botoșaniul muzical și Zona muzicii europene. 17 studii au fost incluse în cadrul acestui volum coordonat de prof. dr. Cătălina Constantinovici. Au scris articole despre personalități muzicale botoșănene: lector univ. dr. Oana Rădulescu Velcovici (Corneliu Gheorghiu, muzicianul european născut la Botoșani), prof. univ. dr. Lavinia Coman (Mihail Jora către Didia Saint Georges, un serial epistolar inedit), prof. univ. dr. DHC Grigore Constantinescu (Theodor Grigoriu – viziuni orchestrale ale unor creații de George Enescu), conf. univ. dr. Veronica Gaspar, de la Universitatea Națională de Muzică din București – U.N.M.B. („Burlesque” de Enescu după 100 de ani), prof. dr. Roxana Susanu – Colegiul Național de Muzică „George Enescu” București (Sensul estetic al libertății lui Oedipe), conf. univ. dr. Daniela Cojocaru – Universitatea „Ovidius” Constanța (Cântul folcloric în unele creații enesciene), prof. univ. dr. Mariana Popescu, compozitor, muzicolog, personalitate muzicală botoșăneană (Pe urmele lui Enescu…), prof. dr. Cătălina Constantinovici – Asociația culturală Vis de Artist Botoșani (Elena Roman, cântăreața neștiută a Botoșaniului) și prof. dr. Dorica Coca – Colegiul Național „A.T. Laurian” Botoșani (Eustatie – primul creator român de muzică bizantină). În partea a doua a volumului, în secțiunea dedicată Zonei muzicii europene, au fost introduse diferite studii semnate de: dr. Eugen-Bogdan Popa – c.d.a. la U.N.M.B. (Scurtă pledoarie pentru importanța repertoriului orchestral în formarea instrumentistului), conf. univ. dr. Mariana Frățilă – Universitatea „Ovidius” Constanța (Muzicalitatea expresiei în liedul „Seara de aramă” de Daniela Cojocaru), masterand Georgiana Holban – Universitatea de Arte „George Enescu” Iași – U.A.G.E. (Stil și interpretare în Sonata pentru pian op. 28 nr. 3 de Sergei Prokofiev), conf. univ. dr. Luminița Rotaru-Constantinovici (Fantezia pianistică a „ucenicului vrăjitor” Ravel) și lector universitar dr. Andrei Enoiu (Max Reger – Șase piese burlești) – U.A.G.E., prof. Anamaria Biaciu-Popa – Colegiul Național de Muzică „George Enescu” București (Erik Satie – 150 de ani de la naștere. Universul său componistic și lucrările pentru pian la patru mâini), prof. Despina Constantinovici (Novelletta iubirii în opera lui Schumann) și prof. dr. Ioana-Mina Enoiu-Pânzariu (Carl Maria von Weber – Creația pentru duo-ul pianistic) – Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași. Pentru a promova acest volum, pe 21 iunie, la Muzeul Județean Botoșani au fost prezenți: Diana Săsărman (semnatara prefeței) – Cluj, violonista Marieta Baciu – Botoșani, prof. Despina Constantinovici – Iași, lector univ. dr. Oana Rădulescu Velcovici – București, pianistul Corneliu Rădulescu – București, prof. univ. dr. Mariana Popescu – Constanța și prof. dr. Cătălina Constantinovici – Botoșani. A fost o lansare sub semnul lui Enescu, întrucât în 2016 se împlinesc 135 de ani de la nașterea marelui muzician. Deschiderea activității a fost realizată de copiii de la Asociația culturală Vis de Artist, care au prezentat un moment realizat prin metoda Jacques Dalcroze, pe un fragment din Rapsodia română nr. 1  de George Enescu, și s-a finalizat prin audierea Baladei pentru vioară și orchestră a marelui compozitor.

În aceeași zi, în cadrul evenimentului „Botoșaniul muzical”, a fost realizat un workshop cu 13 copii și tineri, susținut de invitații Gabriela Costa și Alex Man, iar finalitatea acestui atelier muzical s-a produs la Întâlnirea cu Gabriela Costa și Alex Man. Copiii de la Asociația culturală Vis de Artist au prezentat în cadrul Recitalului Vis de Artist un program inedit, bazat pe metode moderne de educație muzicală activă. Seara s-a încheiat cu recitalul susținut de Gabriela Costa și Alex Man, care a inclus muzică braziliană, românească, cu tente de jazz și folclorice. La final, invitații au fost asaltați de copii, pentru a obține fotografii și autografe.

În cadrul acestui proiect, au fost identificate, în Centrul istoric al orașului, clădiri emblematice pentru cultura locală, ce pot fi vizualizate pe blogul proiectului – http://visdeartist.blogspot.ro/p/botosaniul-muzical-2016.html, și care, pe 21 iunie, au putut admirate în expoziția organizată în holul Muzeului.

Cum a fost văzut Botoșaniul muzical 2016 din prisma invitaților/participanților, puteți urmări în rândurile de mai jos:

Proiectul „Botoșaniul muzical” a fost pentru mine un prilej de a cunoaște aspecte inedite din istoria și viața muzicală a urbei noastre. Personalități deosebite, iubitori de muzică s-au întâlnit în evenimente emoționante, de neuitat. Apreciez competența, dăruirea, farmecul doamnei Cătălina Constantinovici, sufletul „Visului de artist”. Rămân recunoscătoare tuturor celor care mi-au adus bucurii în suflet!

Mariana Căjvăneanu, Botoșani

 

Să le insufli copiilor drag de cultură, de muzică, este un lucru frumos și greu, serios și de mare responsabilitate. ”Vis de artist” poate fi un vis al oricăruia dintre noi atunci când vrem să depășim cotidianul, dar este și spațiul concret al asociației cu același nume, în care oameni cu suflet mare se implică și dăruiesc cu generozitate din bucuria lor de a-i invăța pe alții. Orașul Botoșani a fost sărbătorit unde altundeva mai potrivit decât într-un muzeu, implicând comunitatea și adunând valorile locului în cadrul unui proiect cultural-artistic-educativ inițiat încă din 2008. Noi am fost invitați să fim părtași la această emoție și ne-am simțit onorați pentru asta. Am cunoscut oameni de calitate între oganizatori și participanți, iar micuții (instruiți cu dragoste de d-na Cătălina Constantinovici) cu care am lucrat și noi în cadrul unui workshop, sunt talentați și dornici să se exprime ca niște adevărați artiști. Sperăm ca visul lor să devină realitate într-o zi și să îi revedem pe scenă.

artiștii Gabriela Costa și Alex Man, București

 

Apreciez foarte mult efortul pe care îl depuneți pentru a aduce un pic de bucurie în sufletele noastre. Într-o lume agitată și din ce în ce mai stresată nu mai reușim să ne bucurăm de ,,frumos”. Cei doi mari artiști au reușit să ne aducă liniștea de care avem atâta nevoie. Întreg evenimentul alături de câteva personalități culturale ne-au amintit cât de frumoasă poate fi o zi plină de cultură. Vă mulțumim!

Felicia Rotariu, Botoșani

 

…Şi a fost ziua cea mai lungă a anului al şaisprezecelea de când şirul miilor de ani se scrie cu 2 în faţă, şi-am poposit noi în ospeţie în Botoşenii Bucovinei celei molcome şi unduite. Soarele ardea printre nouri ce se fugăreau pe cer, răspândind pe pământ fire galben-aurii de flori de tei cu mireasmă îmbătătoare. Pe la cinci ceasuri de după-amiază, o mână de oameni cu suflet cald şi iubitori de frumos se adunară, cete-cete, într-un vechi şi prea bogat în amintiri castel făurit de mâna unui vestit meşter de case, trăit nu departe de acele meleaguri, care drept Petre Antonescu era, pre numele său, cunoscut. Şi în liniştea acelei după-amieze, în bătrânul oraş al culturii din partea de sus a veşnicei ţări a Moldovei, începură a glăsui şi a cânta fel de fel de oameni de seamă, de prin partea locului sau distinşi oaspeţi, spre a ne aduce aminte nouă de strămoşii noştri şi de strămoşii strămoşilor noştri care, prin cântul, cuvântul şi fapta lor au dus faima Botoşenilor de-a lungul şi de-a latul pământului, în cele patru zări ale dragei noastre Evrope şi mult dincolo de hotarele ei. Şi nicicând, parcă, n-am ştiut cât de mulţi dintre cei care au însemnat şi înseamnă şi astăzi în lume România s-au născut aici şi şi-au trăit copilăria pe minunatele plaiuri ale Bucovinei, cele dincolo de care simţi că întreaga ta fiinţă ţi se înalţă spre zările nesfârşitului… Iar după ce sufletele ni se vor fi fost împlinite de bucuria amintirii acelor oameni minunaţi, ca pentru a ne încredinţa că şi noi suntem urmaşii urmaşilor lor, un grup de micuţi talentaţi s-au furişat printre noi, ţinuţi de mână de inimoasa lor dăscăliţă, şi ne-au cuprins în jocul lor şi ne-au purtat pe aripi de cântec şi dans, în adierea unui vânticel care ne-a ridicat sus, sus, sus de tot, în tărâmul viselor copilăriei, care atât de des şi de minunat s-au împlinit în acest colţ de lume iubit de Dumnezeu, tărâmul unui Vis de artist… Ş-apoi au venit doi tineri artişti minunaţi, care ne-au vrăjit cu cântecele lor, cu glas dulce şi sunet de lăută, şi ne-au condus cu gândul spre zări îndepărtate, tocmai în însorita Brazilie, şi-n urmă întorcându-ne îndărăt, ne-au frânt inimile cu ziceri doinite, tot din cele de pe meleagurile noastre…

Iar noi, Oana a Velicului de pe Valea Timocului şi Cornelius a Radului din târgul Bucureşcilor, v-am scris acest hrisov pentru a vă aduce toate acestea spre amintire, în veacul veacurilor…

Lector univ. dr. Oana Rădulescu Velcovici

și pianistul Corneliu Rădulescu, București

 

Participarea la lansarea volumului „Botoșani, oraș al muzicii europene” mi-a prilejuit o bucurie și o emoție, dat fiind faptul că evenimentul a avut loc în orașul copilăriei mele. Felicit Asociația Vis de artist – condusa de prof. dr. Cătălina Constantinovici, pentru perseverența și pasiunea cu care readuce în prim plan reprezentanți ai muzicii care s-au născut pe meleagurile botoșănene.

Prof. univ. dr. Mariana Popescu, compozitor, muzicolog, membru in Consiliul Director al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România

 

O zi călduroasă de vară prevestea un eveniment la fel de înfierbântat: „Botoșaniul muzical”. Locul special ales: Muzeul Județean Botoșani, căldura cu care am fost primiți, invitații speciali: Gabriela Costa și Alex Man anunțau un eveniment special, cu muzică românească, braziliană, jazz. Acest eveniment a promovat toate genurile muzicale, precum și variate forme de expre-sivi¬tate muzicală, cu accesul liber al publicului. Elevii asociației culturale „Vis de artist” au reprezentat cu succes munca depusă de doamna profesor Cătălina Narcisa Cosntatinovici. Metodele inedite folosite la atelierele Btart, au arătat întradevăr arta reprezentată prin muzică și mișcare. Bineînțeles că, acest eveniment, pentru a fi complet a fost însoțit și de lansarea cărții Botoșani, oraș al muzicii europene, vol. al II-lea. Nu puteau lipsi oameni de valoare, precum: Despina Constantinovici, Marieta Baciu, Mariana Popescu, Corneliu Rădulescu, Diana Săsărman și alții, care prin prea puținele cuvinte spuse ne-au îndemnat să citim cât mai curând posibil cartea. Seara a fost încununată de succes, de autografe, diplome, mulțumiri sufletești și flori. În această zi, toate și totul au lucrat pentru muzică.

Liliana Budacă, Botoșani

 

Pentru mine, experiența din cadrul proiectului „Botoșaniul muzical” a fost o premieră, fiind invitată pentru prima oară să iau parte la eveniment. Mai mult decât încântată de propunere, am acceptat din primul moment să mă implic. Pe lângă lucrurile pe care le-am învățat citind și scriind despre cartea Botoșani, oraș al muzicii europene (II), evenimentul propriu-zis mi-a oferit șansa să cunosc personal o parte din autorii articolelor, profesori universitari și muzicieni, și nu în ultimul rând, copiii talentați ai asociației culturaleVis de artist, alături de care am participat la un workshop. A fost o zi plină și un eveniment reușit, felicit inițiativa și organizarea, urându-le membrilor asociației Vis de artist mult succes și în anii următori.

Diana Săsărman, Cluj

 

 

Botoșaniul muzical 2016 reprezintă a 49-a ediție din cadrul programului cultural-artistic-educativ Întâlnirea de astăzi, derulat de către Asociația culturală Vis de Artist din anul 2008. În acest an, proiectul a fost realizat în parteneriat cu Muzeul Județean Botoșani, cu sprijinul Primăriei Municipiului Botoșani și al Consiliului Local Botoșani.

https://www.facebook.com/Vis-de-Artist-111501888908817/photos/?tab=album&album_id=1116865601705769

prof. dr. Cătălina Constantinovici

Enrique Granados – portret de compozitor

Formatul postării

Motto:

Sentimentul a fost pentru Granados înseşi raţiunea şi finalitatea muzicii.

(Jean Aubry)

Multe s-au petrecut pe scena muzicii culte europene în ultimul veac. Atât de multe, încât aproape uităm că romantismul a avut reprezentaţi inclusiv la începutul secolului al XX-lea. O figură emblematică a şcolii naţionale spaniole – romantic prin excelenţă – este Enrique Granados (1867-1916), personalitate comemorată anul acesta, cu ocazia centenarului.

Enrique Granados a fost un compozitor și pianist catalan, ai cărui părinți emigraseră din Santa Cruz. A trăit la finalul secolului XIX şi începutul secolului XX în Spania, urmând pentru o scurtă perioadă studiile Conservatorului din Paris.

Fundamentul stilistic al lucrărilor lui Granados este reprezentat de limbajul romantismului târziu, cu influenţe notabile ale muzicii populare spaniole. Se remarcă trei etape ale creaţiei sale, denumite eronat: naționalistă, romantică și goyesciană (de la opera Goyescas, una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale). În comparație cu alți contemporani precum Manuel de Falla și Isaac Albeniz, Granados pare conservator. În această judecată trebuie să se țină cont de faptul că el a trăit într-o perioadă în care preocuparea pentru viitor se manifesta activ în domeniul artelor din Spania, situație evidentă cu atât mai mult în Barcelona, unde compozitorul și-a petrecut viața adultă. Din acest punct de vedere, preferinţele sale stilistice pot fi interpretat drept învechite.

Influenţa idolului său Chopin se observă nu doar în activitatea pianistică a lui Granados ˗˗ recunoscută internaţional –, ci şi în cea de compozitor. În primul rând,  instrumentul pentru care Granados a compus preponderent este pianul. Mai apoi, scriitura sa evocă trăsături ale poeziei spianole, prin caracterul repetitiv al ideilor melodice, ce devin tot mai luminoase cu fiecare re-enunţare.[i] Această metodă nu se dovedeşte una adecvată genurilor simfonic şi concertant, însă este eficace în lucrările de caracter şi cele programatice pentru pian, unde artistul poate opta pentru forme mai simple, precum cea de temă cu variaţiuni. În fapt, nici chiar în lucrările destinate exclusiv pianului nu a folosit decât rareori forma de sonată, simţindu-se probabil depăşit de complexitatea pe care aceasta o implica. Granados nu şi-a dezvoltat niciodată cu adevărat o tehnică riguroasă de compoziţie, scriitura sa fiind, prin excelenţă, de factură improvizatorică. Ţinea tot timpul alături materialele de scris pentru a-şi nota ideile imediat ce-i venea inspiraţia, întrucât, de fiecare dată când reinterpreta o compoziţie proprie din memorie, avea tendinţa să aducă modificări versiunii originale. El se lupta mai mult cu dimensiunea intelectuală a compoziţiei, efortul şi munca intensă necesară alcătuirii unei muzici asemenea unui arc peste timp. Dezvoltarea tematică şi coerenţa formei sunt aspecte ale artei componistice pe care nu le-a stăpânit niciodată cu desăvârşire.[ii]

Însă ceea ce-i lipseşte în privinţa structurii este compensat de bogăţia armonică, conferită de un limbaj complex, modulaţii în tonalităţi depărtate, note adăugate, dominante alterate, acorduri cu sextă; toate acestea generează o culoare specifică muzicii de la finalul secolului XIX. Aici se adaugă influenţele populare de care s-a bucurat, ajutându-l în cele din urmă să-şi stabilească un stil propriu, autentic. Din muzica spaniolă prezentă în regiunea Montañesa, atât de diferită de muzicile regiunilor învecinate, şi-a însuşit tendinţa de a ornamenta excesiv, structura simplistă, supleţea liniei melodice şi momentele vagi de nostalgie. În ceea ce priveşte ornamentaţia, José Subirá se referă la elaborarea ei ca fiind în adevăratul estilo plateresco[iii], una dintre bijuteriile Spaniei.[iv] Ernest Newman, pe de altă parte, nu este interesat de provenienţa exactă a motivelor naţionale folosite de Granados, ci subliniază rolul pe care l-a avut Goya în conştiinţa lui de compozitor. Dintre toţi pictorii, acesta i-a declanşat compozitorului fluxul creator ce l-a determinat  să compună Goyescas.[v], care, potrivit lui J. Barrie Jones, era „o magnifică realizare a picturii transfigurată în muzică”.[vi] Afinitatea muzicianului pentru Goya se poate explica prin faptul că amândoi erau observatori fini ai realităţii, de la care pornind, „Goya măsurase deja şi stabilise cele mai intime expresii ale pasiunii, astfel încât Granados vedea viaţa spaniolă, aşa cum era, cu două perechi de ochi”.[vii] Asemenea lui Musorgski, este de orientare realistă, cu menţiunea că în vreme ce romanticul rus surprindea caracteristicile fizice ale lumii, Granados îşi canaliza atenţia spre viaţa interioară a oamenilor care-l impresionau – direcţie preluată de la Goya.  În această lumină, Granados este mai curând un portretist al vieţii pe care o cunoştea cel mai bine, decât un compozitor naţionalist ori catalan.[viii]

El a rămas, totodată, loial esteticii tradiţionale, modelelor formale ale lui Liszt şi Chopin, nelăsându-se impresionat de inovaţiile aduse de Strauss sau Debussy. Din acest punct de vedere, traseul său componistic este uniform, rămânând până la final mulţumit cu expresia propriei personalităţi. Această atitudine l-a determinat pe criticul Georges Jean-Aubry să afirme despre Granados că „era un fermecător şi indolent visător”.[ix]

Tot el este de părere că, dacă ar fi beneficiat de o instruire mai metodică, Granados ar fi  dobândit un fel mai stabil de a-şi exprima sentimentele şi o mai mare varietate stilistică, „dar şi-ar fi pierdut poate unele trăsături specifice – acea vitalitate unică, acel instinct muzical care îi conferea, în ciuda rafinamentului său, o asemănare cu (…) inventatorii de teme ce nu se preocupă vreodată de puritatea stilului”.[x] Ştiinţa muzicală şi aspectele ce ţin de construcţie nu au reprezentat niciodată un obiectiv pentru Granados; siguranţa stilului era singura care îi putea stăvili inspiraţia.[xi] Spontaneitatea de care dă dovadă poate fi extinsă şi asupra tendinţei sale de a nu data manuscrisele şi a obiceiului de a se autocita.

În pofida acestor neajunsuri, şi în urma sfaturilor date de prieteni apropiaţi, a devenit mai conştient de lucrurile pe care auditoriul le aştepta de la el, astfel încât şi-a impus anumite reguli mai stricte în scopul creării unei atmosfere conforme stării sale interioare. În această perioadă a compus Dansurile spaniole şi seria Goyescas. Întreaga evoluţie a lui Granados stă în aceste două volume pentru pian.

Este binecunoscut faptul că, ulterior, Granados a compus o operă pe acelaşi subiect, însă puţini ştiu că înţelegerea partiturii pentru pian necesită şi o cunoaştere a operei, datorită multiplelor influenţe reciproce: El Amor y la Muerte, prima piesă din al doilea volum, se regăseşte în întregime în operă, împreună cu fragmente substanţiale din primele patru piese din volumul I. Acţiunea are loc în Madridul anilor 1800 şi îi are ca protagonişti pe Rosario, Fernando şi Paquiro. În prima scenă, muzica este în mare parte nouă, cu utilizarea restrânsă a piesei Los requiebros (prima lucrare din volumul I). Scena balului cuprinde muzica celei de-a treia lucrări, El Fandango de Candil, iar cea premergătoare duelului dintre Fernando şi Paquiro, La Maya y el Ruiseñor – interpretată de Rosario –, şi Colloquio en la reja – duet cântat de eroină împreună cu Fernando, acestea fiind a patra, respectiv a doua din ciclul Goyescas. După uciderea lui Fernando de către Paquiro, monologul lui Rosario se constituie din El Amor y la Muerte. Finalul tragediei este transcris sub titlul Epilogo: Serenata del espectro, care pare să sugereze revenirea printre vii a fantomei lui Fernando, ce rememorează la chitară pasaje din duetul cu Rosario şi din alte melodii constitutive ale operei.[xii]

Stilul profund pianistic al compoziţiilor lui Granados se observă cu precădere în lucrările orchestrate, iar Goyescas nu este o excepţie. Într-un pasaj din Coloquio en la reja, nu există nici un motiv pentru menţinerea sunetului în vocea de alto, exceptând incapacitatea de a tasta încă o dată clapa cu degetul mare al unei mâini, în timp ce restul degetelor conduc linia melodică şi pe cea din bas. Când a transcris piesa în formă orchestrală, compozitorul nu a modificat notaţia de la alto, păstrând tiparul scriiturii pianistice.[xiii] Un alt indiciu al faptului că partitura pentru pian nu este o simplă reducţie scrisă după compunerea operei – ci prima versiunea a lucrării destinată ulterior orchestrei şi interpreţilor vocali – se găseşte în Los requiebros, prima din ciclul Goyescas. Melodia care deshide şi încheie Los requiebros ar putea fi transformată în lucrare vocală, dar maniera în care Granados o integrează în operă este pur instrumentală. Aici, majoritatea notaţiilor lui sunt allegretto, allegro assai, con fuoco şi con gallardia. Când Paquiro cântă pasajul în operă, vivacitatea lui este deturnată de schimbarea tempoului la andante, iar precizia dată de scheletul ritmic este alterată de modificarea măsurii –3/4, faţă de 3/8, cum e scrisă partitura de pian. În opinia lui Ernest Newman, Granados converteşte aici destul de prost o concepţie instrumentală într-una vocală.[xiv] Alicia de Larrocha, pe de altă parte, spunea – referindu-se la Maria del Carmen, prima operă a compozitorului – că „talentul lui pentru cursivitatea melodiei şi flerul pentru genul dramatic îi dau posibilitatea să scrie bine pentru voce.”[xv]

Mai puţin cunoscute decât activitatea pianistică şi componistică ale lui Granados sunt contribuţiile aduse pe care le-a adus în domeniul pedagogiei muzicale. În 1901, a fondat un centru de pregătire pentru muzicieni numit Academia Granados. El însuşi activa ca profesor aici, lucrând repertorii complexe cu studenţii de la pian. Dacă în calitate de compozitor era preocupat mai mult de valenţele afetive ale lucrării decât de forma ei, ca pedagog consacra timp în mod egal dezvoltării tehnice şi redimensionării interpretării muzicale pe care şi le propunea cu elevii. De asemenea, Granados era interesat de timbralitatea sunetului emis de pian, cu precădere de influenţele pedalei asupra timbralităţii. Varietatea culorilor obţinute prin pedalizare a atras atenţia multor interpreţi, lucru ce l-a determinat pe Granados să alcătuiască o lucrare pe acest subiect, structurată în trei volume, devenind astfel primul compozitor spaniol care şi-a publicat[xvi] concepţiile legate de întrebuinţarea pedalei. În lumea muzicală, cărţile lui sunt considerate „biblia tehnicilor de pedalizare”.[xvii]

Privită în ansamblu, personalitatea artistică a lui Enrique Granados este una deosebit de complexă, dată pe nedrept uitării din pricina insuficientei popularizări a muzicii şi vieţii sale. Decedat în 1916, în plin război mondial, la doar 49 de ani, nu s-a bucurat de atenţia imediată a cercetătorilor şi criticilor, într-o lume ce încerca din răsputeri să-şi vindece traumele. Acum, la un secol de la moartea sa, e timpul să scoatem la lumină geniul pe care l-a înghiţit marea.[xviii]

Diana Săsărman

 

 

[i] Walter Aaron Clark, Enrique Granados: Poet of the Piano, Oxford University Press, 2006, p. 27.

[ii] Ibidem, p.27-8.

[iii] Plateresque a reprezentat un curent artistic prezent, la început, exclusiv în Spania. Ca moment al apariţiei, se distinge secolul XV, la graniţa dintre goticul târziu şi Renaştere. S-a manifestat preponderent în arhitectură, fiind caracterizat de faţade bogat ornamentate: cu flori, creaturi fantastice, ghirlande, candelabre.

[iv] A. L. Mason, „Enrique Granados (1867-1916)”, Music & Letters, Oxford University Press, Vol. 14, No. 3 (Jul., 1933), p. 233.

[v] Ernest Newman, „The Granados of the ‘Goyescas’”, The Musical Times, Musical Times Publications Ltd., f.l., Vol. 58, No. 894 (Aug. 1, 1917), p. 343.

[vi] Harumi Kurihara, Selected Intermediate-Level Solo Piano Music of Enrique Granados: A Pedagogical Analysis, University of New Orleans, 2005, p. 9.

[vii] Ernest Newman, „The Granados of the ‘Goyescas’”, p. 343.

[viii] Ibidem .

[ix] G. Jean Aubry, „Enrique Granados”, The Musical Times,  Musical Times Publications Ltd, f.l., Vol. 57, No. 886 (Dec. 1, 1916), p. 535.

[x] Ibidem.

[xi] Ibidem.

[xii] Ernest Newman, „The Granados of the ‘Goyescas’”, p. 344.

[xiii] Ibidem.

[xiv] Ibidem.

[xv] Harumi Kurihara, Selected Intermediate-Level Solo Piano Music of Enrique Granados: A Pedagogical Analysis, p. 6.

[xvi] El Pedal (Pedala) a rămas nepublicată. Celelalte două, Método Teórico-Praáctico Sobre El Uso De Los

Pedales (Metode ractico-teoretice pentru folosirea pedalei) şi Reglas Para El Uso De Los Pedales (Reguli de folosirea a pedalei) au fost publicate.

[xvii] Harumi Kurihara, Selected Intermediate-Level Solo Piano Music of Enrique Granados: A Pedagogical Analysis, p. 8

[xviii] Granados a murit înecat în timp ce traversa Canalul Mânecii, după ce vasul pe care se afla a fost scufundat.

 

Botoşani, oraş al muzicii europene – volumul al II-lea

Formatul postării

Printre aparițiile editoriale ale anului 2016 se numără și Botoşani, oraş al muzicii europene vol. II, ediție realizată din inițiativa Asociației culturale Vis de Artist. Cartea este o colecţie de articole scrise de autori contemporani – profesori, muzicologi, studenţi şi pasionaţi de muzică –, ce vine în întâmpinarea curiozităţilor oricărui meloman. Volumul acoperă o paletă largă de subiecte, fiind organizat în două secţiuni: prima este alcătuită din articole consacrate unor personalităţi din oraşul Botoşani (Corneliu Gheorghiu, cântăreaţa Elena Roman, George Enescu, Didia Saint Georges), în vreme ce a doua este dedicată muzicii europene. În prima găsim incursiuni în vieţile compozitorilor George Enescu şi Mihail Jora. Celui din urmă îi este dedicat un aticol cu caracter biografic – scris de Lavinia Coman –, ce cuprinde relatarea corespondenţei pe care a întreţinut-o Didia Saint Georges, originară din Botoşani. Iniţiativa aceasta mă bucură în mod deosebit, întrucât aduce în faţa publicului un compozitor al secolului XX mai puţin cunoscut, Mihail Jora. Să nu uităm că personalităţile româneşti sunt într-adevăr ale noastre, ale românilor, în măsura în care le cinstim şi păstrăm memoria. Marii artişti au procedat asemeni, la rândul lor. În studiul Theodor Grigoriu – viziuni orchestrale ale unor creaţii de George Enescu, întâlnim literal mărturisirea lui Theodor Grigoriu prin care-l recunoaşte pe George Enescu părintele său spiritual.

Acest fapt nu este un îndemn la a ne mărgini vederile între graniţele României, ignorând ce se petrece muzical în plan european. Sonata pentru pian op. 28 nr. 3 a lui Serghei Prokofiev (autoare: Georgiana Holban), minitaturile pentru pian compuse de Schumann pentru soţia lui Clara, o ilustră interpretă a vremii (autoare: Despina Constantinovici), ori creaţia pentru duo-ul pianistic a lui Carl Maria von Weber (autoare: Ioana-Mina Enoiu-Pânzariu) , mai puţin amintită decât lucrările sale de operă, toate acestea sunt analizate în articolele componente ale cărţii. Tot în secţiunea dedicată muzicii europene găsim un studiu despre Erik Satie, de la naşterea căruia se împlinesc 150 de ani. Se pare că pianul intră în sfera preferinţelor multor autori, întrucât şi aici sunt tratate îndeosebi lucrările pentru pian la patru mâini. Este dificil de scris despre un astfel de compozitor – care nu poate fi încadrat precis din punct de vedere stilistic – fără a preciza influenţele pe care le-a exercitat asupra urmaşilor tagmei (Ravel şi Debussy, în cazul acesta), aspect subliniat clar în articolul semnat de Anamaria Biaciu-Popa.

Dincolo de articolele ce analizează creaţia unor compozitori, fie ei naţionali sau europeni, volumul cuprinde şi o analiză privitoare la importanţa studiului orchestral pentru un instrumentist, articol scris de Eugen-Bogdan Popa. Ne îndreptăm, aşadar, din planul teoretic în cel palpabil, real, printr-o abordare pragmatică a condiţiilor artisticile şi sociale actuale. Sunt, în definitiv, aspecte ce ţin de viaţa propriu-zisă a muzicianului şi deciziile pe care acesta le ia în orientarea carierei.

Acestea sunt în parte câteva dintre subiectele studiilor din volum, pentru a vă forma o idee referitoare la conţinut. Cinci dintre cele care fac parte din secţiunea dedicată muzicii româneşti îi sunt închinate lui George Enescu, marcantă figură artistică a muzicii secolului XX nu doar în România. Fie că ne referim la Pe urmele lui Enescu (autoare: Mariana Popescu), în care sunt prezentate date biografice despre compozitor, cum ar fi prietenia dintre acesta şi Carmen Sylva ori Yehudi Menuhin, fie că ne îndreptăm atenţia spre izvoarele lucrărilor sale – articolul Cântul folcloric în unele creaţii enesciene (autoare: Daniela Cojocaru) este relevant în acest sens –, autorii cărţii au încercat să sublinieze încă o dată uriaşa contribuţie pe care acesta a adus-o muzicii culte. Opera Oedipe, pusă recent în scenă la Londra, şi având un real succes în faţa publicului, a fost şi ea analizată în cadrul textului Sensul estetic al libertăţii lui Oedipe, semnat de Roxana Susanu.

În speranţa că prezentarea mea şi-a atins scopul, trezindu-vă interesul pentru carte, vă mulţumesc pentru atenţie şi îi felicit pe autori precum şi pe membrii asociaţiei Vis de Artist pentru acest proiect.

 Diana Săsărman