Numărul 99, 10 Septembrie 2016

Formatul postării

leaves-199140_1280Sumar

La Mulți Ani, Carmen Cârneci!

La Mulți Ani, Felician Roșca!

Dr. Alexander Graur: Music Integrative NeuroTherapy and Acupuncture

Florin Răducanu: Omul potrivit la locul potrivit, un deziderat tot mai greu de realizat?

Irina Nițu: Peisaje lăuntrice

Loredana Baltazar: Prime audiții în festivalul Țintea Muzicală

Paul Leu: Colaboratorii Foiței Literare

Sorina Dan: Pe note mai ușoare

Veronica Anghelescu: Nimeni nu își mai amintește de Stelian Barbu

Music! Alexandre Guilmant: Priere et berceuse, Felician Roșca – orgă

Music! Andre Knevel: Toccata in sol minor, Felician Roșca – orgă

Music! Carmen Cârneci: OMENS.Thesaurós – interpretează devotioModerna

Music! Carmen Cârneci: OMENS.mnesmosyne – interpretează Quasi Fantasia

Music! Carmen Carneci: OMENS.capriccio – interpretează Emil Vișenescu

Music! Carmen Carneci: embER – interpreează Dan Cavassi & devotioModerna

Music! Francis Poulenc: Concerto en Sol mineur pour orgue, orchestre a cordes & timbales, Felician Roșca – orgă

Music! Veronica Anghelescu: Childhood’s End

Music! Veronica Anghelescu: Gest

 

leaves-199140_1280

Foto: Pixabay

 

 

 

 

La Mulți Ani, Carmen Cârneci!

Formatul postării

rose-1642970_1280

Redacția Revistei No14 Plus Minus dorește să-i transmită colaboratoarei noastre, compozitoarea și dirijoarea Carmen Cârneci, cele mai calde urări cu ocazia zilei sale de naștere!

La Mulți Ani, plini de bucurii, inspirație și succese!

 *

Carmen Cârneci: OMENS.Thesaurós – interpretează devotioModerna

*

Carmen Cârneci: OMENS.mnesmosyne – interpretează Quasi Fantasia

*

*

Carmen Carneci’s OMENS.capriccio – interpretează Emil Vișenescu

*

Carmen Carneci’s „-embER” interpreează Dan Cavassi & devotioModerna

La Mulți Ani, Felician Roșca!

Formatul postării

flower-1360468_1280

La Mulți Ani, Felician Roșca!

Redacția Revistei No14 Plus Minus are onoarea de a-i transmite Maestrului Felician Roșca, organist și profesor universitar, cele mai calde urări cu ocazia apropiatei sale aniversări a zilei de naștere!

La Mulți Ani!

*

Alexandre Guilmant: Priere et berceuse, Felician Roșca – orgă

*

Andre Knevel: Toccata in sol minor, Felician Roșca – orgă

*

Daniel Croner – Toccata et Fuga Ex. E, Felician Roșca – orgă

*

Francis Poulenc: Concerto en Sol mineur pour orgue, orchestre a cordes & timbales, Felician Roșca – orgă

 *

Girolamo Diruta – Il Transilvano – Toccata, Felician Roșca – orgă

Omul potrivit la locul potrivit, un deziderat tot mai greu de realizat?

Formatul postării

Omul potrivit la locul potrivit, un deziderat tot mai greu de realizat?

(continuare a articolului Impresie versus Expresie)

       În diversele ocazii în care am fost intervievat, la televiziunile și posturile de radio din țară și din străinătate sau în presa scrisă, am răspuns că ceea ce m-a atras și m-a determinat ca la un moment dat să aprofundez și să mă specializez în jazz, a fost nevoia de libertate…

Improvizația muzicală, practicată constant în jazz, conferă – la prima vedere- acel cadru de exprimare liberă, dar lucrurile nu stau așa încă de la început !?

Arta improvizației muzicale, care este și materia principală de specialitate  a specializării academice universitare, conține etape de studiu și pregătire reglementate științific în cadrul programei analitice (în mod ideal, ținând cont de ceea ce se întâmplă la cea mai importantă instituție de învățământ de jazz din lume Berklee Colege of Music din Boston, S.U.A. cu filialele existente și pe alte continente.

Așa cum spuneam, “libertatea” pe care o conferă improvizația muzicală (cu specific de jazz) poate fi accesată de muzicianul practicant abia după ce își va fi asumat etapele de studiu cuprinse în programa de studiu…

De altfel, așa cum am și demonstrat în axioma : improvizația = variația = muzica din teza de doctorat cu titlul Improvizația muzicală între libertate și control, etapele de pregătire și conținuturile improvizației muzicale sunt, în proporție foarte mare, asemănătoare etapelor de pregătire a artei compoziției muzicale. Din acest motiv, în învățământul românesc universitar, jazzul (și “muzica ușoară”) se studiază ca specializare în cadrul compoziției muzicale (și nu cum există eronat și nelegal (ținând cont de diplomele pe care le emit facultățile de profil)  în Planul cadru al invățământului liceal, ca “muzică vocală”, dar acesta este un alt subiect pe care l-am adus în atenția Ministerului Educației).

Există, la nivel global, tendința de a se profita (în mod nefericit) de “libertatea” pe care o conferă jazzul.  Sub umbrela conferită de atitudinea de fraternizare a jazzmanilor cu celelate genuri muzicale, și în cadrul stilistic al world music, mulți muzicieni, care nu sunt practicanți de jazz, încearcă să-și promoveze producțiile în cadrul jazz-world music, rezultatele fiind pe măsură, adică fără legătură cu genul muzical jazz…

O altă practică cu efect de bumerang pentru practicanți este realizarea simbiozelor classical-jazz. Pentru realizarea unui asemenea demers muzical, este necesar ca muzicianul să fie pregătitit în ambele genuri muzicale.

Doarece, personal, am aplecare către simbiozele classical-jazz, voi încerca să evidențiez câteva exemple de pe mapamond, unele pozitive, altele nu.

Una dintre pianistele de jazz, celebră în acest moment, este Hiromi Uehara. Fiind o practicantă a ambelor genuri muzicale (clasic și jazz), Hiromi abordează teme din muzica clasică pe care le metamorfozează prin tehnica improvizației muzicale.

Nu știu dacă întâmplător sau nu, mai mulți muzicieni de jazz au fost atrași de tema din partea a doua a sonatei Pathetique de Beethoven.

Personal, am abordat această temă a lui Beethoven încă din anul 2009, atunci când am fost invitat în cadrul onorant al festivalul Enescu, la secțiunea Teme clasice în interpretări moderne.

În continuare vom avea câteva exemple de simbioze classical-jazz, unele pozitive, altele nu, criteriile de evaluare fiind de natură obiectivă.

Ca exemplu pozitiv este varianta părții a doua din sonata Pathetique de Beethoven, în versiunea pianistei Hiromi Uehara care a adoptat varianta rearmonizării temei :

Întâmplător sau nu, atât  Hiromi Uehara, cât și eu, am decis ca variațiunile improvizatorice să fie realizate pe tema din secțiunea A a lucrării (personal am realizat proiectul inainte cu câțiva ani față de Uehara).

În calitate de profesor, am o tematică de masterclass (pe care am prezentat-o la universități de pe mai multe continente) care include posibilități de realizare a simbiozelor classical – jazz.

Un alt muzician și profesor de jazz care a abordat improvizatoric partea I a sonatei lui Bethoven este americanul Marc Sabatella :

 

Versiunea personală orchestrată pentru Big Band în cadrul  Festivalului George Enescu ediția 2009 :

 

 

 

În cadrul colaborărilor pe care le-am avut cu instituții de învățământ din diverse locuri pe glob (Malaezia, Ukraina, Belarus etc), am prezentat constat un subiect rar abordat și anume Simbioze între muzica clasică și jazz prin arta improvizației muzicale.  De fiecare dată, studenții și profesorii sunt deosebit de interesați și încântați de subiectul meu (detalii video aici :

 

 

În premieră, din respect pentru rubrica pe care o realizez în revista No14PlusMinus de ani buni, prezentăm un fragment din conținutul acestei tematici de masterclass :

1

2

 

 

Observăm că improvizația muzicală nu este aleatorie ci respectă configurația armonică (cifrată aici în manieră jazz) a temei originale a lui Beethoven.

Travaliul dezvoltător, de tip improvizatoric se supune regulilor curpinse în Arta improvizației muzicale…

       În continuare, prezentăm ca un exemplu paralel versiunea personală a acestei teme, înregistrare cuprinsă pe albumul Florin Raducanu plys Beethoven, Chopin , Enescu on Jazz , live from Porgy&Bess – Vienna, Austria 2010 :

 

 

Ca un contraexemplu (așa nu !) prezentăm o abordare mai puțin academică a unei alte lucrări de același genial compozitor, L.van Beethoven.

Din păcate, această abordare este una hazardată, haosul formal și schimbarea ethosului frumoasei teme nefiind un exemplu de urmat :

 

Celebra bagatelă fur Elise este o temă care a prins viață ca urmare a trăirilor sincere pe care Beethoven le-a experimentat când era îndrăgostit de o anonimă pe nume Elise. Tema principală este plină de candoare, dar lucrarea conține și episoade scurte în care Beethoven și-a expus tumultul trăirilor sale prin tehnici componistice care denotă măiestria și maturitatea sa muzicală.

Modul distrat în care cei doi protagoniști din filmare abordează, pe de-o parte tema lui Beethoven, iar pe de alta improvizația de jazz, nu poate fi un exemplu pozitiv în cadrul expunerilor de tip pedagogic… Excesul și ostinația ostentativă de “blue” în cadrul progresiilor tonale și al pedalelor, denotă o imaturitate jazzistică, joaca, și mai ales eperimentul public haotic, nefiind chiar un demers academic.

Așa cum spuneam, nu este simplu de abordat în mod serios simbioza classical-jazz. Cred că la baza unui astfel de demers muzical ar trebui să stea conceptul lui Enescu despe muzică : “… Muzica este un lucru grav”.

Ca un exemplu pozitiv din altă sferă artistică, cea a cinematografiei (în care muzica/ coloana sonoră joacă un rol deosebit) este cel din filmul The fifth element.

Atunci când există omul potrivit la locul potrivit, rezultatul este de excepție. Muzicienii specializați în coloană sonoră respectiv muzică de film au realizat un mixaj excelent bazat pe sunetele reale ale excelentei soprane de origine albaneză, Inva Mula (după expunerea temei Il dolce suono din opera Lucia de Lamermoor de Gaetano Donizetti).

Poate că în cadrul proiectelor de (re)orchestrare, temele muzicale din folclorul real ar merita o mai mare atenție în detrimentul muzicilor de petrecere/divertisment care nu constituie chiar un deziderat academic, eventual preluarea unor teme care ulterior să fie supuse unui proces de metamorfozare componistică, urmat de o serioasă abordare orchestrală. Nu este  de ajuns să fie dispuse sunetele constitutive ale acordurilor (și acelea brute/nestilizate) instrumentelor din cadrul ansamblului,  iar realizarea “punților” și/sau a momentelor componistice introductive- variațional sau liber- ar trebui să fie obligatorii în cadrul unor demersuri de orchestrație (am observat preocupări în țară nu foarte reușite în acest sens).

În încheiere, pentru ca vorba să nu fie lungă și fără acoperire, expunem un moment pe care l-am realizat cu Filarmonica din Belarus (cei interesați pot să vizioneze/audieze concertul integral aici : http://jazzworldquest.com/florin_raducanu/?page_id=841 ) o orchestrație și o dezvoltare originală având ca bază o lucrare de Manuel de Falla, Nana (Berceuse), temă de proveniență folclorică iberică pe care compozitorul a cizelat-o și metamorfozat-o, noi dându-i o altă conotație estetică simbiotică :

 

 

Prof. dr. Florin Răducanu

http://jazzworldquest.com/florin_raducanu/

 

 

 

 

 

 

 

Peisaje lăuntrice

Formatul postării

 

”Peisaje lăuntrice” s-a intitulat recitalul a doi tineri artiști, flautistul Matei Ioachimescu și poetul Claudiu Komartin, desfășurat în Salonul de Muzică al Palatului Cantacuzino – Muzeul Național ”George Enescu” din București, vineri, 2 septembrie 2016 de la ora 18.

Deschis prin prezentarea compozitoarei Carmen Cârneci, coordonatorul stagiunii de concerte al MNGE, recitalul a purtat audiența în zone poetice marcate de versurile lui Benjamin Fundoianu, Alexandru Mușina și Claudiu Komartin. Ele au alternat cu piese pentru flaut solo sau flaut și pian, cele din urmă fiind interpretate de Matei Ioachimescu alături de pianista Verona Maier, invitată specială. Publicul a ”întrerupt” din când în când fluxul undelor sonore prin aplauze binemeritate. Protagoniștii evenimentului au oferit publicului o seară destinsă, marcată atât de atmosfera specială a versurilor recitate (am reținut Zidul de Alexandru Mușina sau După diluvii de Benjamin Fundoianu), cât și de muzicalitatea unor compoziții precum Origami cu mierle de Carmen Cârneci, Landscapes with birds de Peteris Vasks sau Spiegel im Spiegel de Arvo Pärt. Sonoritățile contemporane s-au întâlnit cu cele clasice, Matei Ioachimescu vădind o înclinație deosebită spre sensibilitatea și atmosfera celor dintâi.            Inventivitatea și expresivitatea interpreților au conturat un recital aparte, binevenit în peisajul muzical actual. Înlănțuirea poeziei cu muzica nu a dat greș, cu atât mai mult cu cât ambele au revelat prin intermediul artiștilor lumi și peisaje lăuntrice diverse.

Irina Nițu

Prime audiţii în festivalul Ţintea Muzicală 2016

Formatul postării

 

Printre atâtea oferte culturale sezoniere, panoramate on-line  consumatorului de cultură, unele deosebit de incitante, serile celei de-a opta ediţie a festivalului Ţintea Muzicală (derulat între 1 şi 5 iulie) au reuşit să se impună atenţiei anul acesta, nu doar prin conceptul atractiv tradus prin titulatura “Vă place…Spania?”, ci şi prin includerea, în rândul personalităţilor interpretative prezente pe afiş, a unui duo instrumental inedit. În periplul muzical Bucureşti-Băicoi-Ploieşti ce şi-a propus să înlăture ipoteticile “graniţe” ale interferenţelor culturale dintre capitală și o zonă a țării (poate) mai puțin privilegiată din punct de vedere artistic, Ţintea Muzicală 2016 a reunit, pe cele trei scene de concert ale festivalului (sala „Auditorium” a UNMB, Casa de Cultură din Lilieşti-Băicoi şi Biserica romano-catolică „Cristos Rege” din Ploieşti), alături de duo-ul deja menţionat, nouă solişti, un cvartet de viori – Alegria, şi unul de chitare – Passion, în interpretarea cărora am putut audia atât pagini afiliate stilurilor baroc şi romantic, cât şi o sumă de creaţii contemporane.

De aproape un deceniu, de când s-a născut şi ideea de a combina clavecinul cu acordeonul, Sonja Leipold şi Christoph Hofer – respectiv duo Ovocutters – s-au decis să-şi angreneze resursele în valorificarea şi extinderea repertoriului contemporan, comisionând lucrări compozitorilor din întreaga Europă (şi nu numai), în dorinţa de a le interpreta în primă audiţie absolută. Dedicată parfumului meridional specific tipologiei melodico-ritmice dar şi particularităţilor timbrale ale muzicii spaniole, ediţia “Vă place…Spania?” a festivalului Ţintea Muzicală şi-a propus, în egală măsură, să şi provoace, prin prezenţa acestei mixturi instrumentale extrem de interesante clavecin-acordeon, imaginaţia compozitorilor. Au răspuns la această provocare şi, totodată, dorinţei duo-ului Ovocutters de a explora dezvoltarea sonorităţilor actuale prin demersuri componistice originale, creatori precum Adina Dumitrescu, Wolfgang Liebhart, Laura Manolache, Dana Cristina Probst şi Ming Wang ale căror piese, redate în primă audiţie absolută (cu excepţia celei a Danei Probst – primă audiţie românească), au pus în lumină atuurile expresive ale fiecăruia dintre cele două instrumente.

A TRE pentru acordeon, clavecin şi pian de Adina Dumitrescu s-a ancorat, prin juxtapunerea şi suprapunerea unor microstructuri modale fragmentate pe un ritm cvasi ostinat, în configurarea metaforică a unui posibil flamenco (adăugând, în acest scop, clavecinului şi funcţia unui instrument de percuţie). În replică, piesa lui Wolfgang Liebhart, REV UP, pentru acordeon şi clavecin a fost gândită pe principiul accelerării tempoului, melodica – încadrabilă într-un minimalism gestual – fiind completată de o anume teatralitate a mişcărilor corpului şi picioarelor, a căror simbolistică rememorează, până la punctul final, acelaşi temperamental flamenco. Hommage a Manuel de Falla pentru clavecin solo aparţinând Laurei Manolache a conturat personaje multiple ce evoluează în paralel; nu lipseşte de aici puntea stilistică între baroc (de a cărui imagine se leagă însăşi funcţionalitatea instrumentală a clavecinului) şi contemporaneitate prin intermediul ornamenticii grefate pe un ritm rubato, trilurile evoluând către cascade sonore etalate cu virtuozitate dar şi cu graţia discretă ce a marcat întreaga creaţie a lui Manuel de Falla, influenţată de conjuncţia dintre impresionism şi stilul neoclasic. Alegria pentru acordeon şi clavecin a Danei Cristina Probst a reprezentat una din variantele de ritm ale stilului flamenco speculată cu eleganţă şi rafinament într-un tempo rapid, ce-a evidenţiat, în cadrul cuplului perfect sincronizat al celor două instrumente, subtilitatea creionării discrete a liniilor melodice alternând cu repetitivitatea structurilor armonice. Pornind de la conceptul de descriptivism sonor, cele două părţi ale lucrării Gaudi`s Contour pentru acordeon şi clavecin de Ming Wang – Sagrada Familia (din 1882 până azi) şi Casa Batllo (1877) – au adus în prim plan corespondenţa vizual-fonică dintre variatele culori ale clădirilor şi diferitele posibilităţi de combinare a modurilor care pot fi construite pe fiecare sunet, corespondenţă bazată pe ideea de contrast, de alternanţă a stărilor, de relevare a unui veritabil arsenal efectologic, propriu ambelor instrumente. În fine, ultima partitură în primă audiţie absolută din programul festivalului, Ritualul tăcerii pentru bas electric şi mediu electronic de Sebastian Dumitrescu (în interpretarea autorului) s-a axat pe ideea echivalenţei dintre repetiţie şi ritual, reliefând efectul produs asupra percepţiei umane de către repetitivitatea pulsaţiei ritmice potenţial investită cu semnificaţii ritualice.

Şi pentru că anul acesta ne-au plăcut nu doar… Spania, ci şi creaţiile contemporane influenţate de spiritul culturii spaniole, aşteptăm cu interes viitorul concept al manifestării care ne va prilejui din nou, sperăm, contactul cu personalităţi din elita europeană a artei sunetelor, interpreţi şi compozitori ispitiţi de noi provocări conceptuale.

Loredana BALTAZAR

Fișiere Audio:

 

dsc_1217-bis dsc_1306bis