Cine a fost Nicolae Georgescu

Standard

Un respectat membru al UCMR, muzicolog, a fost rugat să scrie câteva rânduri prin care să anunţe plecare dintre noi a unui membru al breslei. A refuzat, în puţine cuvinte: nu ştiu cine este, nici nu-i trecut în lexicoane…

E adevărat, Nicolae Georgescu s-a hotărât destul de târziu să-şi „oficializeze” (ca membru al Uniunii) vocaţia şi să-şi onoreze, fie şi parţial, excelenta pregătire în domeniul compoziţiei muzicale. Spun parţial – pentru că talentul său nativ (excepţionalul auz, în primul rând), simţul orchestral şi calitatea de foarte bun cititor la prima vista, la pian, l-ar fi îndreptăţit să atace şi genuri muzicale de mai mare anvergură. S-a dedicat, astfel, muzicii pentru copii (vocală, instrumentală) şi celei corale, urmând o linie sensibil modală şi un filon bizantin pe care l-a împrospătat cu soluţii armonice inedite.

Excesiv de modest (faţă de marii autori pe care îi omagia ori de câte ori avea ocazia), a fost cel dintâi care îşi considera opera ca fiind una minoră, mai mult o datorie a sa, a profesorului faţă de elevii săi. În ce mă priveşte, am considerat mereu că muzica adresată, în primul rând, tinerilor, este, din  multe puncte de vedere, mai dificil de expus decât cea „savantă”. În plus, ştim din literatură, există mulţi „minori” importanţi care au câştigat pariul cu timpul.

A făcut parte dintr-o generaţie de compozitori de excepţie, ai cărei reprezentanţi (Ştefan Zorzor, Lucian Meţianu, Corneliu Dan Georgescu, Mihai Moldovan, Oschanitzsky), majoritatea, şi-au împlinit destinul în străinătate.

S-a bucurat de prietenia constantă a poetului Nichita Stănescu (ploieştean şi el) şi a lui Tiberiu Olah, de care îl lega, cred, şi o pasiune secretă pentru Bartok. Discuta îndelung şi cu pasiune despre sistemul axelor al lui Lendvai, despre întâmplările nostime sau amare ale studenţiei sale, despre audiţiile, în „samizdat”, din autorii „decadenţi”, de la Marţian Negrea; avea un adevărat cult al prieteniei.

Şi-a risipit cu levantină şi nobilă generozitate timpul, omagiindu-i şi interpretându-i, mai ales, pe ceilalţi. Iată că a sosit, din nefericire, timpul ca şi ceilalţi să-şi amintească de cine a fost omul şi compozitorul Nicolae Georgescu.

PS: Se ştie că lexicoanele, exhaustive cum le e felul, îi „digeră” pe toţi cei care, prin excesiva „bunăvoinţă” a Uniunii, au fost primiţi în rândurile sale: talentaţi şi netalentaţi, compozitori de „raftul întâi” şi impostori, bătrâni „trouveri” ai lui Ceauşescu etc. Cât mai contează, aşadar, prezenţa unuia sau a altuia între filele unui astfel de document?

 

Valentin Petculescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s