Arhivele lunare: Ianuarie 2012

Numărul 44, 10 ianuarie 2012

Standard

Cuvânt la început de an

Nicolae Brânduş: Sorin Vulcu

Valentin Petculescu: Jurnal în zig-zag

Diana Rotaru: Muzică românească online

Paul Leu: Zbaterile în aşteptarea verdictului

George Petrovai: Cuvinte-ncuminţite (I)

Vasile Menzel: Artiştii

Music! Carmen Cârneci: REm

Music! Alexander Graur – Concert pentru trombon şi orchestră

Music! Nicolae Brânduş: Tubulatures

Music! Călin Ioachimescu: Musique spectrale

Music! Corneliu Dan Georgescu: Atemporalitate

Music! Diana Rotaru: Glossolalia

Music! Violeta Dinescu: Satya 1

Music! Doina Rotaru: Fum

Music! Valentin Petculescu: Trei schiţe simfonice

Music! Ion Bogdan Ştefănescu: Lucrări contemporane interpretate de Trio Contraste

Music! Octavian Nemescu: Cumpăna porţii; MetaMorPhosisTriPerc

Music! Ştefan Niculescu: Echos II

Se apropie ediţia a VIII-a a Pecha Kucha! Au început înscrierile!

Cuvânt la început de an

Standard

La Mulţi Ani!

Redacţia No14 Plus Minus doreşte tuturor colegilor şi prietenilor muzicieni, colaboratorilor şi tuturor cititorilor noştri, în număr din ce în ce mai mare, mult spor în anul 2012, bucurii pe toate planurile şi îndeplinirea tuturor proiectelor artistice!

Numărul curent al Revistei este bogat în muzică, pentru a sărbători cât mai … sonor – începutul de an. Mulţumim tuturor compozitorilor şi interpreţilor care ne-au trimis lucrări! Aşteptăm şi în continuare cât mai multe lucrări pentru a le promova în paginile Revistei.

Am primit textul de mai jos pe adresa de email a Revistei; vă oferim cu drag acest buchet de gânduri luminoase şi pline de optimism, acum, la început de an.

38 de gânduri pentru 2012

  1. Bea multă apă.
  2. Ia un mic dejun de rege, un dejun de prinţ şi o cină de cerşetor.
  3. Mănâncă mai multă mâncare care creşte în copaci şi în plante şi mai puţin din cea care este manufacturată.
  4. Trăieşte cu cei trei 3 E : Energie, Entuziasm şi Empatie.
  5. Găseşte puţin timp ca să meditezi.
  6. Joacă-te mai des.
  7. Citeşte mai multe cărţi decât ai citit în 2011.
  8. Aşează-te, în linişte, cel puţin 10 minute în fiecare zi.
  9. Dormi cel puţin 7 ore.
  10. Mergi în fiecare zi timp de 10 pana la 30 de minute şi, mergând, surâde.
  11. Nu-ti compara viaţa cu a celorlalţi. N-ai nici o idee cum poate fi viata lor.
  12. Evita gândurile negative sau lucrurile pe care nu le poţi controla. Investeşte mai degrabă energia în momentul prezent.
  13. Nu face prea mult. Cunoaşte-ţi limitele.
  14. Nu-ti pierde preţioasa ta energie în bârfe.
  15. Visează mai des cu ochii deschişi.
  16. Invidia este o pierdere de timp. Tu ai deja tot ceea ce îţi trebuie.
  17. Uită problemele din trecut. Nu rememora celorlalţi erorile trecutului. Asta o să ruineze fericirea din prezent.
  18. Viaţa este prea scurta pentru  a o risipi detestând.
  19. Împacă-te cu trecutul tău ca să nu-ţi ruineze prezentul.
  20. Nimeni nu are grijă de fericirea ta decât tu însuţi.
  21. Fii conştient ca viaţa este o şcoală şi că tu eşti aici pentru a învăţa. Problemele fac pur si simplu parte din curriculum-ul tău; ele apar şi dispar ca ora de algebră, dar lecţiile pe care le vei învăţa sunt pentru toată viaţa.
  22. Surâde şi râzi cât mai des posibil.
  23. Nu trebuie să câştigi fiecare ceartă. Acceptă să fii în dezacord.
  24. Telefonează cât mai des prietenilor sau trimite-le mail-uri.
  25. În fiecare zi, dă ceva bun cuiva.
  26. Iartă atât cât este posibil.
  27. Petrece timp cu oamenii mai în vârstă şi cu cei mici.
  28. Încearcă să faci cel puţin trei persoane să surâdă, în fiecare zi.
  29. Ce gândesc ceilalţi despre tine, nu este treaba ta.
  30. Serviciul tău nu va avea grija de tine când vei fi bolnav. Prietenii tai, DA.
  31. Păstrează legătura.
  32. Comportă-te bine!
  33. Aruncă tot ce nu este util; păstrează ce este frumos sau vesel.
  34. Natura vindecă totul.
  35. Indiferent că e vorba de o situaţie bună sau rea, ea se va schimba… Putin contează cum te simţi; scoală-te, îmbracă-te şi prezintă-te.
  36. Ce este mai bun urmează să ţi se întâmple.
  37. Când te trezeşti dimineaţa, mulţumeşte că eşti în viaţă.
  38. Forul tău interior este întotdeauna fericit. Deci, Fii fericit! Ultimul, şi nu cel mai puţin important.

Sorin Vulcu

Standard

– spre aducere aminte –

Nu arareori am afirmat – mai în public, mai în particular – că unul dintre cele mai mari riscuri pentru un compozitor român contemporan este să treacă „în eternitate” (după cum se zice). Ceva care echivalează cu o dispariție, uneori aproape totală, din viața culturală a prezentului în continuă derulare.

Ne-am conforma acestei legi, aproape obiective, după cum se pare, dacă nu ar fi păcat. Există apariții în viața publică despre care azi nu se mai pomenește nimic, dar care în decursul activității lor au însemnat, în domeniile în care s-au afirmat, puncte de reper, unele de vârf, în orice caz, unice în singularitatea lor.

M-aș referi, deoarece îmi este mai aproape prin forța lucrurilor, la generația din care fac și eu parte, care este actualmente aproape dispărută, dacă nu în „eternitate”, cel puțin „dincolo de timp”. Adică de timpurile noastre, în care o blamabilă risipă de spațiu de cultură pe toate canalele de informație atrage atenția mai ales prin ordinaritate, locuri comune și vulgaritate, dincolo uneori de limita suportabilității. Dar nu este în putința nimănui să oprească fluxul cotidian (al prostiei, oare?)…

Sorin Vulcu a fost un caz aparte în generația sa. Un talent muzical ieșit din comun: pe ce punea mâna, din orice obiect scotea muzică. Fie că era un instrument muzical (pian, trompetă, fluier, vioară), fie mai știu eu ce, din toate, Sorin Vulcu făcea spectacol de muzică. El însuși era un spectacol prin apariția sa, pretutindeni unde îl găseai: avea o capacitate extraordinară de comunicare și de a se plia contextului, o intuiție formidabilă a situațiilor cărora le găsea întotdeauna cuvântul și, mai ales, tonul potrivit; ceea ce îi deschidea, de fiecare dată, căile spre fiecare. Oricine. Îmi amintesc și azi că în prezența lui Sorin Vulcu, parcurgerea unui culoar în Conservator îmi lua de obicei peste un sfert de oră: singur, doar câteva secunde. Fiecăruia întâlnit pe drum îi găsea ceva de spus și nu-și precupețea niciodată timpul de conversație. A fost, după cum toți cei care l-au cunoscut au afirmat, o inimă curată, un iubitor de oameni și de prieteni.

Muzica sa abundă de idei și opțiuni spectaculoase. Ar fi poate interesant a se mai ști și azi ce a mai rămas din opera sa, fie partitură, fie – mai ales – înregistrări audio (video??).

Dacă în contextul creației sale – camerale, vocale, simfonice – s-a afirmat în deplină profesionalitate și talent, ceea ce l-a definit și confirmat cu prisosință în muzica generației sale a fost domeniul muzicii electronice, pe atunci în fașă (anii ’60 -’70) și mai ales Teatrul Instrumental. Lucrarea sa Epica Magna inspirată din lirica lui Nichita Stănescu, pentru trombon solo, rămâne și azi un exemplu clasic în muzica românească, pentru modul în care problema interpretului total urma a se pune în avangarda anilor de atunci. Cine o mai știe și o mai abordează și azi?

S-a îmbolnăvit prematur și și-a mai dus câțiva ani viața cu un optimism (nu știu cât de real sau aparent) extraordinar, strălucind pretutindeni prin verva sa și vorbe de duh, de neuitat pentru unii și alții. A fost prezent în Germania și în Franța prin peregrinările sale, unde a reușit să se facă cunoscut și s-a bucurat de un succes binemeritat. Au rămas în urma sa un număr întreg de schițe, proiecte și studii teoretice; cine știe pe unde se mai află azi. Risipite, neterminate…

Desigur, „cântecul său de lebădă” va rămâne o lucrare, aș putea spune, de excepție, și anume Micrologus pentru Archaeus, una dintre piesele de referință, după părerea mea, interpretate de formația cu același nume, condusă de Liviu Dănceanu. De multe ori mi-am dorit să o reaud în aceeași interpretare (cam degeaba, totuși).

Ar fi bine, din când în când, să privim cu ochi bine deschiși și în trecutul muzicii noastre, de la cel recent, la cel mai puțin recent, la cel mai îndepărtat etc. Și am putea fi sprijiniți în acest demers, adânc cultural, și de instituțiile noastre de cultură, publice și private. Rămânem din păcate tot la un deziderat, proliferat de când ne știm și tot degeaba… Sunt convins, însă, că Revista Nr. 14 se va implica în aceste restituiri, îndeplinindu-și un rol cultural pe care alte instituții de profil se codesc a-l aduce la îndeplinire.

prof. univ. dr. Nicolae Brânduș

Jurnal în zig-zag

Standard

Revelioane personalizate

„Spiritele inferioare comentează persoane, spiritele mediocre comentează evenimente, iar spiritele superioare comentează idei” – citează Sorin Ioniţă din Laurence Peter. Suna „deștept”, dar e si-o hibă aici. La noi, mai ales la noi, până la idee, te mănâncă persoanele. Așa ca merită a fi şi ele studiate.

Mai de mult, am scris şi eu un articol „deștept”: Dragi români, fiți şi nemți! Azi mi-am mai tăiat din pretenții si scriu: Dragi români, nu fiți romi! (sau, pour les conaisseurs – gitanes).

Asta, apropo de revelioanele „personalizate” ce tocmai trecură. Cel al lui Dinescu, al lui Mitică de la Ligă, al lui Becali… La anul sperăm şi la un revelion al lu’ Mondialu’ al lu’ Cămătaru’ sau, daca suntem norocoși, la unu’ al lu’ Vantu, îl știți, domnul acela c-o bibliotecă mare (cum zice poetul Dinescu) şi pasionat de poezie (în linia prestigioasă Firea-Mischiu).

Intre Rom-Rom-Telecom (cădea-v-ar reţelele de neisprăviţi!) şi Farmacia inimilor noastre (pentru cardiaci, deci), poetul Mircea Dinescu face, ca de obicei, o figură de solitar. Să-l pui pe onorabilul domn Leşe (obișnuit să fie vioara întâi) – la „contrabas” (adică în spatele băieților de la Mambo Siria) şi pe rafinata actriță Morgenstern – la crătiţi, nu-i de colea.

S-o ai în ţară pe Felicia Filip (din multe exemple posibile) si să scoţi la înaintare o voce de țambal dezacordat (doamna Nicoleta, cum a prezentat-o poetul), iar nu-i de colea.

Despre bucatele lui Mircea Dinescu, desigur, doar de bine. Eu am mizat însă, mereu, pe poet.

Nu mai este cazul.

Valentin Petculescu

P.S. Tot „butonând” (în căutarea unui strop de umor), aflu, târziu, şi numele restaurantului poetului – Lacrimi şi sfinți. Duios, nene, ca un vers de Nichifor Crainic. Oricum, ca în Caragiale, nu mai are nici un haz. Trebuie că servesc acolo doar ambrozie si nectar.

„Viziunile mele sinestetice” şi alte chestii de felul asta am auzit (şi nu mi-am crezut urechilor) de la vioaia clonă a lui Bregovic – Ovidiu Lipan Ţăndărică. Altfel, simpatic.

Eternul (deja) cuplu Stela-Arșinel mă pune în încurcătură. Cei doi sunt tot mai ursuleți (de, reclama îngraşă), deci nu l-aş recomanda celor cu colesterol, şi sunt de tot nesărați, deci l-aş recomanda celor aflaţi la regim (Catena știe de ce). In ce mă privește, nu credeam s-ajung a regreta vremile cu Tanța şi Costel.

O notă maximă, ce ne mai dă speranţe – ansamblul Compay Segundo (la Tvr. 2). M-aş fi lipsit şi de Filarmonica din Viena, să-i mai ascult vre-un ceas.

V.P.

Ian. 2012

Muzică românească online

Standard

Problema cea mai acuta a muzicii romanesti – ma refer cu precadere la cea scrisa dupa 1950 – este ca nu este cunoscuta deloc in lume. Foarte putini sunt compozitorii care au reusit sa fie prezenti, cu muzica lor, in concerte, festivaluri si radio-uri internationale. Horatiu Radulescu si Iancu Dumitrescu sunt doua nume celebre „afara”, si pe buna dreptate! Insa, de exemplu, creatia primei generatii foarte importante de compozitori – Niculescu, Stroe, Olah, Vieru, Marbe – cei care au creat „avangarda” in muzica romaneasca in ciuda sistemului, este mult prea putin – sau chiar deloc – cunoscuta. Daca generatiile mai tinere au totusi avantajul sa isi poata promova acum liber muzica, creatia „generatiei de aur” se afla in pericolul de a ramane intr-un con de umbra. Nu se editeaza nici macar acum CD-uri comerciale care sa fie distribuite in strainatate. Ne aflam, oricum, in era internetului si consider ca toti ar trebui sa facem tot posibilul sa promovam o cultura muzicala extrem de valoroasa si de diversa, o cultura care ne-a format si careia ii datoram foarte mult. Sper ca aceasta mica initiativa a mea sa ajute putin la promovarea compozitorilor romani si, mai ales, sa ii stimuleze si pe altii sa lupte in acest sens. Un pas important fusese facut deja de UNMB, prin crearea Centrului de Informare Muzicala (cimro.ro).

Doresc sa precizez ca „arhiva” de pe SoundCloud este inca in lucru. Lucrarile nu sunt prezentate intr-o ordine anume. Am amestecat anume generatii diferite pentru a sublinia atat diversitatea, cat si o anumita culoare expresiva comuna a muzicilor romanesti. Puteti audia ce am reusit deja sa incarc pe urmatoarele linkuri:

http://soundcloud.com/romaniannewmusic

http://soundcloud.com/romaniannewmusic2

http://soundcloud.com/romaniannewmusic3

http://soundcloud.com/romaniannewmusic4

Compozitorii si interpretii romani isi pot prezenta proiectele (mai noi sau mai vechi) pe grupul destinat muzicii romanesti de pe Facebook, grup in care poate intra oricine:

https://www.facebook.com/groups/189036827858727/

Diana Rotaru

Zbaterile în aşteptarea verdictului

Standard

Paul Leu


În așteptarea verdictului cardinal, pentru a se mai uşura de tensiunea momentului, Ciprian Porumbescu compune, la 25 noiembrie 1880,  valsul Galgenhumor [Surâsul condamnatului].

Şi întradevăr, cererea timidului martir al inimii sale primeşte, a doua zi, vetoul familiei Gorgon, drapat de sentimente  de stimă şi respect.

Familia Bertei îi scria că nu este de acord cu căsătoria lor întrucât “e în contra tuturor principiilor noastre. Nu ne putem da copila unui preot ortodox, deoarece ştim că ea ar trebui să creadă în ceea ce noi avem mai sfânt.

Şi dacă ar fi să apuci dumneata altă cale, atunci l-ai supăra pe părintele dumitale şi pe episcopul care te protejează atăt de mult.

De aceea, decide-te repede, aruncă-te în braţele celei de a doua iubite a dumitale. Caută-ţi mângâierea în muzică. Orice altă carieră nu-i pentru dumneata.

Am prevăzut cele întâmplate şi m-am străduit să le lămuresc, dar dumneata nu m-ai înţeles.

De aceea nu fi supărat pe noi! Poţi să ne crezi că ne vine greu şi bucuroşi te-am primi ca fiu, dar asta n-o permite situaţia bărbatului meu.

Am cumpănit noi chestiunea toată ziulica şi am judecat totul, dar nu merge. Nimic în contra persoanei dumitale. Ne desparte numai abisul pe care-l recunoşti şi dumneata şi nu vedem nici o punte peste care am putea trece.

Fă-ţi datoria, gândeşte-te la noi fără ură şi fii asigurat de prietenia noastră”[1], scria Adamina Gorgon.

Furtunile dragostei pornite în vara fierbinte a anului 1880 îl vor combustiona fără încetare pe Ciprian.

Regretul şi dezamăgirea îşi fac loc, din ce în ce mai adânc, în sufletul sensibil al artistului de la Stupca, iar sentimentul iubirii neîmplinite se va destăinui în melodii răscolitoare.

După ce i-a fost refuzată cererea în căsătorie, Ciprian a continuat să gândească şi să viseze la Berta şi a încercat, în mai multe rânduri, să fie în preajma ei, să-i scrie sau să discute cu ea, însă toate tentativele au eşuat. Ele se loveau de zidul de nepătruns ridicat de interdicţiile familiei Gorgon.

Mărioara era suspectată şi primită cu o oarecare răceală, ceilalţi membri ai familiei şi prietenii, ce încercau să intervină în favoarea celor doi tineri, erau sancţionaţi, poşta era cenzurată, se instaurase o adevără stare de asediu în casa de la Ilişeşti. Bertei i se interzise, cu desăvârşire, să-i scrie lui Ciprian.

Văzând că toate măsurile întreprinse nu sunt destul de eficiente, soţii Gorgon au trims-o pe Berta în alte localităţi bucovinene, pe la rude şi cunoscuţi. Şi astfel tânăra de nouăsărezece ani ce visa la Ciprian a voiajat prin Rădăuţi, Iţcani, Cernăuţi etc. fără a o determina să-l uite pe junele candidat la mâna ei.

Într-un gest de disperare, Adamina a hotărât să-şi trimită fiica în Anglia, ca acolo doară, doară îl va uita de Ciprian.

Pe de altă parte, însingurat în noaptea târzie, când, prin ploaia rece molclomă şi apăsătoare, începeau să apară primii fulgi de nea, Ciprian se aşeza la mescioara de lângă gura sobei încinse şi-şi aşternea zbuciumul pe portativ[2], iar, mai apoi, lua vioara şi, acompaniat de Mărioara, îşi tânguia soarta şi dădea frâu liber patimei sale amare, sau, renunţând la toate, sta ore în şir dus pe gânduri.

Răspunsul trimis de soţia pastorului evanghelic, prin intermediul Mărioarei, îl condamnă pe Ciprian la însingurare, tristeţe şi suferință veşnică, până la trecerea sa în lumea umbrelor.

Părintele Iraclie, văzându-şi fiul într-o asemenea stare de nelinişte, s-a hotărât să întreprindă ceva pentru a-l ajuta.

Veniturile restrânse ale familiei Porumbescu făceau incertă posibilitatea continuării studiilor la Conservatorul şi Universitatea din Viena.

După mai multe căutări şi intervenţii ale parohului din Stupca pe la Consistoriul arhiepiscopal greco-oriental al Bucovinei, în ajutorul lui Ciprian vine mitropolitul Silvestru, care intenţiona să-l pregătească pentru a fi succesorul profesorului Isidor Vorobchevici[3].

În acest scop Silvestru Morariu cere Ministerului Cultelor şi a Învăţământului de la Viena să aprobe o bursă.

Casa memorială Ciprian Porumbescu de la Stupca

 

Prin decizia din 12 ianuarie 1881, junele stupcan obţine “un stipendiu anual de 300 florini, în scopul specializării sale în înalta muzică bisericească, pe termen de un an, din fondul greco-oriental”[4].

E o sumă modestă, suficientă pentru a nu muri de foame în Viena, dar neîndestulătoare pentru a trăi omeneşte nesăţiosul june de circa doi metri.

Vestea acordării bursei, martirul inimii sale o primi ca pe o eliberare, cu multă bucurie, mai ales că mitropolitul ducatului Bucovinei nu-i ceruse ca după terminarea studiilor prevăzute în protocol să se preuţească sau să îndeplinească vreo altă condiţie.

Cu ajutorul sacrificiilor materiale ale părintelui Iraclie şi cu gândul la bursa ce o va primi, junele Ciprian se reîntoarece la Viena abia în seara zilei de 20 februarie 1881, când colegii lui de la Conservator şi Universitate deja terminase semestrul I al anului academic 1880-1881.

Paul LEU

Kenmore, Washington, USA


[1] Mihai Gr. Posluşnicu, C. Porumbescu, Editura Cartea românească, Bucureşti, 1926, p. 33.

[2] Dedicaţiune, compusă la 12 decembrie 1880, Ein miniature, 21 decembrie, Ich liebe dich, pe versuri de Herman Ling, o dedică Bertei, Pe malul Prutului, 27 ianuarie 1881, Absched von der Heimat [Bun rămas patrie], marş-polcă scris la 21 februarie 1881.

[3] Mihai Gr. Posluşnicu, vol. cit., p. 33.

[4] Mitropolitul Silvestru Morariu către Ciprian Porumbescu, scrisoare din 9 februarie 1881, Colecţia Muzeului Suceava, inv. nr. 2585.

Cuvinte-ncumințite (I)

Standard

(Pilule fără efecte secundare)

 

1.Ridicolul oamenilor fără haz este atât de penibil, încât numai tăcerea poate să-l aprecieze cum se cuvine;

2.Hlizeala este ca o cocotă ce-aține calea râsului inocent;

3.Mult mai lesne decât a râde este să te faci de râs;

4.Și dacă râsul de la urmă este rânjetul celui îngrozit de neantul morții?;

5.Rânjetul este râsul fără bucurie ce vine îndată după stingerea luminii zâmbetului;

6.Toți oamenii au inimă. Dar câți dintre ei sunt oameni de inimă?;

7.Aritmetica sui-generis a cuplurilor care se iubesc: 1+1=1;

8.Geografia iubirii sincere este atât de întinsă, încât doar unora dintre inimi le este dat să o cunoască;

9.În atâtea mii de ani, oamenii încă n-au învățat că altitudinea socială este o formă de relief necunoscută de către geografia iubirii;

10.Femeia – o marfă ce-și stabilește mărimea prețului direct proporțional cu micimea minții sale;

11.Inima femeii? Un organ care ajunge să o onoreze de-abia după ce uterul a dezonorat-o complet;

12.Există doar trei categorii de femei: a)Femei care se iubesc pe ele cu ardoarea cu care-și urăsc cele mai bune prietene; b)Femei care doresc luxul și gătelile în chiar mai mare măsură de cum își condamnă semenele înrobite acestei slăbiciuni de-o vârstă cu istoria; c)Femei cucernice, adică rezultatul irezistibil al încrucișării primelor două categorii;

13.Poleiala femeii cochete este ca pulberea de pe aripile fluturelui: fără poleială ea nu cutează să-și ia zborul, fără pulbere el n-are putere să zboare. Și amândoi au motive să se plângă de cruzimea sorții pentru starea de nefluturatici la care au fost constrânși;

14.Femeile încep să regrete din clipa când nu mai au nimic de pierdut;

15.Cinstea este noțiunea pe care majoritatea femeilor din zilele noastre ajung să o înțeleagă de-abia după ce pentru treburile necinstite sunt de prisos;

16.Cum numărul femeilor îl depășește pe cel al bărbaților, este de presupus că Pământul rodește mai multe Marii Magdalene decât discipoli ai lui Iisus.

George PETROVAI

                  6 ian. 2011