Arhivele lunare: Septembrie 2012

Help No14 Plus Minus

Standard

Revista No14 Plus Minus nu generează niciun fel de venituri, toate costurile de întreţinere ale site-ului precum şi celelalte cheltuieli majore fiind suportate exclusiv de către Editor.

Dacă doriţi să sprijiniţi Revista No14 Plus Minus, o puteţi face utilizând unul dintre următoarele numere de cont:

Cont in lei: RO80BRDE410SV05764864100

Cont in Euro: RO88BRDE410SV80925154100

Numărul 51, 10 Septembrie 2012

Standard

Apel umanitar – pentru Conf. univ. dr. Adela Rogojinaru

Cătălin Târcolea: Despre Mirela…

Cătălina Constantinovici: Vis de Artist – drumul către artă

Cornelia Zambilă: ThemisArte

Veronica Anghelescu: Evenimente în cursul verii

Diana Theodora Radu: Ennio Morricone 

Felician Roşca: Timorgelfest 2012

George Petrovai: Cuvinte-ncuminţite X

Gyuris Adalbert: Interviu cu Niculina Stoican

Janina Bădici: Theodor Grigoriu – Câștigător al Premiului de Compoziție „George Enescu” în 1943: amintiri după aproape 70 de ani

Ion Bogdan Ştefănescu: Shakuhachi – simbol al muzicii tradiţionale japoneze

Lucia Teodorescu: Aspecte ale metodei de predare a profesoarei FLORICA MUSICESCU (1887 – 1969)

Mariana Ciuciu, Mircea Valeriu Diaconescu: Psaltirea Bisericii reformate române din Transilvania şi Psaltirea în versuri a lui Dosoftei, Mitropolitul Moldovei

Natalia Chiciuc: Prima doamnă dirijor din Republica Moldova  a spus adio acestei lumi…

Janina Bădici: Asociaţia „Irina Şaţchi”

Veronica Anghelescu: „În lumea muzicii contemporane” de Sorin Lerescu

Paul Leu: Ciprian Porumbescu la Brașov

Raul Passos: Mihaela Ursuleasa In memoriam

Roxana Moldovan: Şi orice argument e de prisos…

Sorin Lerescu: Concert Traiect la Ljubljana

Tudor Trăilă: Succes deplin al Corului “Ion Vidu” în Grecia

Vasile Menzel: O idee năstruşnică

Noi apariţii discografice

Noi apariţii editoriale

Music! Anatol Vieru – Giusto

Music! Anatol Vieru – Narration

Music! Corneliu Cezar – Alpha Lyrae

Music! Costin Cazaban – Treillis

Music! Gabriel Mălăncioiu – The Hidden Harmony

Music! Myriam Marbé – Die Unvermeidliche

Music! Sorin Lerescu – Phonologos VI 

 

Imaginea numărului: Cliffs of Moher, Ireland

Photo by Veronica Anghelescu

Apel umanitar – pentru Conf. univ. dr. Adela Rogojinaru

Standard

Universitatea din Bucuresti anunta astazi, prin decizia Consiliului de Administratie, campania umanitară de strangere de fonduri pentru un membru al comunitatii sale academice, dna Adela Rogojinaru, conferentiar doctor la Facultatea de Litere.

Va cerem sprijinul financiar pentru dna Adela Rogojinaru, om cultivat si drept, de o onestitate si o decenta remarcabile, bun specialist si bun dascal totodata, exigenta la clasa si, in egala masura, apropiata de studenti. In aproape 20 de ani de activitate universitara, a pregatit mii de studenti in domeniul Comunicarii si Relatiilor Publice si a muncit cu foarta multa dedicatie pentru invatamantul universitar.

Doamna profesoara Adela Rogojinaru a fost diagnosticata cu cancer de cancer la piele cu multiple metastaze, o boala care poate fi tratata printr-o interventie agresiva cu citostatice Zelboraf. Tratamentul cu citostatice recomandat in regim de urgenta este de ultima ora, acorda 80% sanse ca tumora sa se restranga si durerile sa se diminueze considerabil. Este insa costisitor si nici in Romania, unde a fost lansat acum cateva luni, nu este compensat.

Solutia imediata pentru tratament este aducerea in tara a dnei Adela Rogojinaru cu sprijinul UB, internarea si administrarea de urgenta a citostaticului Zelboraf. Acest medicament, de ultima generatie, nu este inca introdus pe lista medicamentelor compensate, fapt care conduce la un cost total al tratamentului si spitalizarii de 15.000 de euro pe lună. Tratamentul durează in jur de 6 luni, costul integral ajungand la suma de 90.000 de euro.

Facem un apel la intreg mediul academic, la specialistii din domeniu, la mediul de afaceri, la foştii sai studenti, ca şi la toti cei care pot sustine, cu orice contributie financiara, tratamentul de chimioterapie, cu reale sanse de reusita, datorita citostaticului performant, de ultima generatie.

Donatia se poate face in conturile:
CONT LEI: RO19INGB0000999903185855, 
CONT EURO: RO12INGB0000999903185496
COD SWIFT: INGBROBU, deschise la banca ING BANK N.V. Amsterdam – Sucursala Bucuresti, Bd. Iancu de Hunedoara nr. 48, Sector 1, 011745, Bucuresti, Romania. 

Adela Rogojinaru este doctor in filologie, conferentiar la Facultatea de Litere, Universitatea din Bucuresti, director al departamentului de Stiinte ale Comunicarii, sef de colectiv la specializarea Comunicare si Relatii Publice. Pe langa experienta didactica de peste 25 de ani, detine expertiza in programe ale Uniunii Europene, are experienta internationala in domeniul Relatiilor Publice si Comunicarii Organizationale si este autor si coordonator al unor volume de profil.
Este director executiv in Boardul EUPRERA (European Public Relations Education and Research Association), presedinte al sectiei de Comunicare Strategica si Organizationala al ECREA (European Communication Research and Education Association), membru in Juriul de Onoare al ARRP (Asociatia Romana a Profesionistilor in Relatii Publice), membru al ICA (International Communication Association) si membru al IAMCR (International Association for Media and Communication Research).

Persoane de contact: 
Laura Mesina, prodecan Facultatea de Litere, mesinalulu@yahoo.com , 0744683433
Raluca Moise, coordonator Birou Relatii Publice, raluca.moise@unibuc.eu , 0721985429

Despre Mirela…

Standard

Delicată, atentă, îndatoritoare, grijulie, bună, generoasă, frumoasă, exuberantă, serafică, gingaşă, fragilă, perfecţionistă, ultra profesionistă, iată doar câteva calităţi şi daruri, haruri, pe care Mirela Zafiri le avea. Nu-mi vine să cred că vorbesc la trecut despre Mirela. Ne-a părăsit pe 26 august şi vestea ne-a uluit pe toţi cei care prieteni sau nu, i-am fost aproape.

Destinul a făcut ca ultimul ei album „Colinde pentru mama” în afară de vocea principală fireşte, să fie cântat (pe alocuri), dirijat, editat, procesat, masterizat şi produs de mine. Spunea la toată lumea că “m-a aşteptat aproape doi ani ca să poată lucra cu mine acest album”. Aşa ceva nu spune decât cineva care are personalitate, e generos şi vede în acelaşi timp într-un anumit om entitatea ideală de care are nevoie pentru a putea aduce la bun sfârşit un material sonor pe cât de frumos pe atât de dificil. De altfel obişnuia să spună că eu sunt jumătatea ei, fireşte spirituală. Lucrul la „Colinde pentru mama”, deşi era adesea o ciocnire, sau hărţuire, de o parte sau de alta, era întotdeauna în scopul scoaterii unui giuvaer dintr-o secvenţă anume, sau o piesă. Toată această “ciondăneală”, absolut inerentă într-o colaborare, a devenit ceva normal între noi şi aproape că nu ne simţeam bine dacă nu ne „certam”. Atât ea cât şi eu eram recunoscuţi drept perfecţionişti şi din cauza asta “ieşeau scântei” când lucram. Repet, numai şi numai în numele muzicii adevărate, a bunului gust, a impecabilităţii frazei muzicale şi nu în ultimul rând al „încadrării în bandă”. Deşi toată lumea lucrează azi digital, totuşi pentru foarte mulţi dintre noi se foloseşte cuvântul “bandă”, deşi e vorba de hard disk. Dar această „încadrare în bandă” se referă la context. Cum “dă” în context, cum sună în contex. Aceste reluări care sunt de ordinul zecilor şi sutelor, sunt necesare pentru a te asigura că totul e perfect. De aceea dacă nu eram eu cel care solicita o reluare, a câta!, era Mirela care vroia lucrul ăsta. În felul ăsta vă daţi seama de câte ori am ascultat şi reascultat un fragment, care de multe ori se referea doar la un motiv, sau chiar la o  silabă!, o frază, o parte dintr-o piesă, sau întrega piesă (piese!). Se face greu un album. Dar şi când l-ai realizat ce frumos e să culegi laurii. Să vezi că lumea, înainte de toate cea muzicală, şi mai apoi şi restul, apreciază munca, dăruirea, inovaţia unde e cazul şi la Mirela a fost, rafinamentul şi ideea de album per ansamblu care impune până la urmă. Am auzit la unul din posturile de radio că albumul „Colinde pentru mama” a primit un premiu post mortem. Aş fi vrut să întreb de ce acum, dacă aş fi fost naiv, dar nu sunt. Ştiu că de foarte multe ori în această profesie pe cât de frumoasă pe atât de ingrată, nu reuşim să ne bucurăm pe pământ de premiile, distincţiile şi alte asemenea pe care se zice că le-am merita , ci undeva acolo sus unde nu mai avem nevoie de ele. Aş vrea să reiterez un aspect al artei Mirelei Zafiri, care nu a fost destul de dezbătut. E vorba de cântul său, de îmbinarea celor două genuri muzicale, operă şi lied. A fost una dintre puţinele cântăreţe care au reuşit acest lucru la superlativ. Se ştie îndeobşte, că ori eşti cîntăreţ de operă, ori de lied. A aborda cele două genuri e un act de mare curaj, dar mai ales de mare profesionalism. La noi nu prea îmi aduc aminte de mulţi cântăreţi care să fi făcut lucrul ăsta cu excepţia regretatului Valentin Teodorian, sau a maestrului Dan Iordăchescu.

Mirela demonstrează pe tot parcursul albumului de colinde că stăpâneşte deopotrivă cele două genuri muzicale. Înregistrasem cu ea colindul ”O noapte sfântă” (Minuit Chrétiens) de Adolphe Adam şi după câteva zile îmi spunea că vrea să-l refacă. Conform principiului de care trebuie să ţinem seama mai ales la înregistrări şi anume că “mai binele e dusmanul binelui”, i-am spus că mie mi se pare că e foarte bine cântat. Mi-a replicat că ea ar putea să-l cânte mai bine. Atunci am planificat o zi în care să-l refacem. Trebuie să recunosc că nu mi-a venit să cred că se va autodepăşi şi va putea să-l cânte mai bine. Era pur şi simplu impecabil. O voce parcă venită din ceruri, extrem de catifelată şi deopotrivă dinamică reuşind nişte crescendo-uri care efectiv storc lacrimi. Trebuie să spun că nu am auzit până acum o asemenea interpretare a acestui colind. Partea proastă este că acest colind a fost scos de interpretă din lista albumului. Am fost de-a dreptul stupefiat de hotărârea Mirelei şi nu am mai comentat acest lucru şi evident mai ales acum nu am să-l comentez, dar probabil că o s-o fac în viitorul apropiat.

Lumea e mai săracă acum cu plecarea încă unui artist de talia Mirelei Zafiri. Desigur se spune că vor veni alţii şi alţii care îi vor lua locul, dar de fapt artistul respectiv nu va mai putea fi înlocuit. Avea o structură emoţională şi profesională aparte. O personalitate bine conturată. O cântăreaţă care atragea privirile tuturor celor din sală până şi atunci când nu cânta. Nu prea puteai sa-i urmăreşti partenerul, ci persoana ei te capta printr-un magnetism extraordinar şi practic nu mai aveai ochi pentru altcineva care se afla pe acenă. Perfecţioniştii sunt greu de găsit azi, când nu-i aşa, avem de toate, tot felul de soft-uri, avem Google, avem universităţi, academii, dar nu mai prea avem voci. Voci ca a lui Mirela Zafiri, în nici un caz.

A mai plecat un artist, al câtelea în ultima vreme!…Şi am rămas mai săraci cu o prezenţa scenică de excepţie. Dar noroc că avem înregistrările sale, care sunt singura noastră legătură cu Pasărea de Foc a cântului nostru, Mirela Zafiri.

Cătălin Târcolea

Vis de Artist – drumul către artă

Standard

Asociația culturală Vis de Artist a luat naștere pentru a facilita accesul către artă al tinerilor și a-i aduce în prim plan, în spații convenționale sau nu, pentru a-i implica în demersul artistic propus.

”Vis de artist” este o grupare culturală extrem de activă, cu proiecte care din care mai surprinză­toa­re”, scria Traian Apetrei, directorul general al Teatrului ”Mihai Eminescu” Botoșani în Caietele Teatrului ”Eminescu” nr. 8 (seria nouă), octombrie 2011, Botoșani.

Asociația culturală Vis de Artist a oferit publicului botoșănean și nu numai numeroase momente de bucurie regăsite fie în proiectele concepute de noi, fie în manifestările la care am fost invitați și am participat cu drag, de fiecare dată. ”Pentru voi”, ”Primăvara în zâmbet de copil”, ”Bucuriile toamnei”, ”Fulgii copilărei pe fruntea lui Moș Crăciun”, ”Împlinește-ți visul”, ”Zbor de primăvară”, ”Comunică prin artă” sunt proiectele noastre, iar ”Întâlnirea de astăzi” reprezintă programul educațional-cultural-artistic pe care îl realizăm din decembrie 2008 și până în prezent. Am marcat în fiecare an de la înființare Ziua Internațională a Muzicii și am realizat diferite parteneriate, dintre care amintim cele realizate cu Radio România Muzical, Teatrul ”Mihai Eminescu”, Primăria Botoșani, CJ Botoșani, Muzeul Județean Botoșani, Biblioteca Județeană ”Mihai Eminescu”, diferite ONG-uri din Botoșani. Am editat două CD-uri pentru copii și tineri intitulate ”Fulgii copilăriei pe fruntea lui Moș Crăciun” și ”Zbor de primăvară”, am participat cu grupul Vis de Artist la Festivalul Național ”Mamaia copiilor” 2008, am avut plăcerea de a cânta ”Pisica neagră” alături de Mircea Baniciu, am primit foarte multe diplome și distincții pentru activitatea noastră și am fost invitați de mai multe ori la TVR Iași, TVR 3, Radio România Cultural, Radio Iași, posturi care ne-au promovat și au avut încredere în noi de la primii ani de existență.

După includerea în Calendarul Național al Centrului de Resurse pentru Voluntariat Pro Vobis și rezultatul obținut în 2011 prin colecta a 214 partituri, dicționare, manuale, culegeri, monografii, reviste, albume de artă destinate Bibliotecii Școlii Populare de Arte și Meserii din Botoșani, în 2012 am continuat Campania ”Voluntar pentru cultură”, demarată cu un an în urmă, am inițiat diferite ateliere – al copilăriei, de lectură, de dicție, am dat start Festivalului Vis de Artist, am promovat revista online Vis de Artist – http://visdeartist.wix.com/visdeartist/apps/blog/voluntar-pentru-cultura, am aderat la programul Unite Cultures Through Culture!, membrii și voluntarii noștri având, printre altele, șansa de a trimite articole pentru revista ”Momentum”, cele mai bune fiind publicate.

Tot în acest an am aderat la Programul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România privind promovarea creației românești prin donații de partituri și volume de muzicologie. Astfel, fondul cultural al ONG-ului nostru include materiale valoroase – cărți, reviste, partituri și CD-uri cu muzică românească.

Pe site-ul nostru – http://www.wix.com/visdeartist/visdeartist sau https://sites.google.com/site/visdeartist/home, dar si pe www.facebook.com/visdeartist  – puteți găsi detalii și alte informații despre activitatea noastră.

”Iar «Vis de artist», nu încape nici o îndoială, rotunjește brandul Botoșanilor – acela de oraș al culturii.”[1]

Cătălina Constantinovici
Preşedinte

[1] Traian Apetrei în Caietele Teatrului ”Eminescu” nr. 8 (serie nouă), octombrie 2011, Botoșani, ISSN: 2065-3808, publicație periodică editată de Teatrul ”Mihai Eminescu” Botoșani și Asociația Culturală ”Amfiteatru – 2006”, p. 13

ThemisArte

Standard

Cât zgomot poate să emane o tăcere? Ce fel de muzică ar fi scris Bach dacă s-ar fi născut astăzi (dacă…ar fi scris)? Sau Chopin, ca şaman într-un trib din Noua Guinee?

Astfel de întrebări sunt doar paşi pentru a ne face curaj să (ne) interogăm asupra unei probleme care ne pune faţă în faţă cu bariera dintre lumea artistică şi, cum s-ar spune, „restul lumii”. În primul rând, dacă sintagma „lumea artiştilor” nu v-a deranjat măcar un pic, înseamnă că trebuie chiar să mergem până la capăt şi să aruncăm provocarea: câtă încredere mai acordăm noi muzicii în societatea de astăzi? Prin noi, nu mă refer, evident, la acel „noi” restrâns care se ocupă cu producţia artistică („lumea artiştilor”), ci „noi”, ca „restul lumii”. Pentru că statutul originar al artei trebuie să fi fost un pic diferit de cel la care avem acces în mod uzual acum. Aceasta este credinţa noastră: nu există „restul lumii”, pentru că nu ar trebui să existe o separare în mai multe lumi – principiul „separării puterilor” (asumarea lui nemijlocită), model al economiei moderne pe care ne-am grăbit să-l urmăm, nu poate să aducă decât durere, frustrare, tristeţe.

Cu acest ideal am pornit la drum. Srrategie de marketing sau ideologie? Nici una, nici alta. Sau poate…şi, şi. Pentru a juca rolul de „Avocatul Diavolului”, trebuie să ne întrebăm: de ce există o reacţie alergică aproape în rândul artiştilor şi al consumatorilor de artă „cultă” la termenul „marketing”, la acel „know how to sell yourself”, de ca şi când calitatea artistică şi cantitatea de consumatori ar fi destinate să fie invers proporţionale? Ceea ce ne-am propus, la acest început de drum, este să găsim formele şi contextele mai protrivite prin care să „convertim” pe cei care aparţin „restului lumii” la „ideologia” noastră. Utilizând muzica pe care o îndrăgim şi ceea ce am învăţaţ de-a lungul anilor (nu foarte mulţi, având în vedere că suntem dintr-o generaţie care abia a absolvit sau nu încă), în căutarea unui potenţial mai mare de expresie prin comunicarea cu grupuri de public din mai multe straturi, cu preocupări şi gusturi mai diverse. Regula de „start”, atât pentru noi, cât şi pentru cei cărora ne adresăm, este una singură: muzica e doar muzică. Indiferent de stil, gen, când, de cine, cu ce, este cântată. Acel „catharsis” este sau nu este. Nu există căi de mijloc, nici chiar o axiologie a genurilor şi etichetei pe care prea lesne am acceptat-o cu toţii: există onestitate şi intensitate de expresie. De ce nu, un concert cu muzică contemporană pentru copii? De ce nu, Simfonia a VII-a de Bruckner într-un penitenciar? Sau instalaţii spectrale într-un azil de bătrâni? De ce nu am putea lucra la o piesă utilizând texturi şi eterofonii, nu cu un ansamblu profesionist de muzică modernă, ci cu un grup de la o grădiniţă? Absurd sau nu, acesta este visul nostru.

Suntem un grup mic de muzicieni (şi nu numai), cu formare în principiu clasică, ce îşi doresc să extindă un pic limitele pe care industria artistică le-a sistematizat şi să înveţe mai mult de la reacţile pe care le primim de la „restul lumii”, prin proiecte creative. Fie că este vorba despre căutarea unor forme de concerte care să facă „suportabile” alăturări de stiluri care sunt percepute ca aparţinând unor lumi diferite, încercarea unor combinaţii şi întrepătunderi între diferite dimensiuni artistice, sau a modurilor celor mai potrivite de a „explica” ceea ce se întâmplă în anumite muzici, avem foarte multe de învăţat de la un public pe care sperăm să îl facem să îi pese mai mult de noi – de ceea ce facem.

Centrul alternativ de educaţie prin muzică ThemisArte şi-a făcut debutul în această vară, printr-o tabără de creaţie muzicală la Buşteni („Kogaion”) şi o serie de concerte creative. Am învăţat, de la copiii cu care am lucrat în Buşteni – şi care au avut o săptămână la dispoziţie pentru a elabora propriul lor spectacol sincretic, că toţi avem potenţialul de a crea. Fără a cădea pradă tentaţiei de a judeca ce este mai valoros şi ce este mai puţin valoros, doar pentru că am avut acces la ceea ce este considerat artă „înaltă”. Acelaşi lucru se aplică şi în ceea ce priveşte judecarea tipului de creativitate: individuală sau colectivă. Am aflat că principii care există în muzica lui Ligeti pot fi descoperite, intuitiv, de cinci copii cu maracas-uri. Şi că noi ne grăbim mult prea tare să reintrăm în zona unde ne simţim confortabil, spre deosebire de copii.

Iar acesta este doar începutul unui drum…

*pentru a explica un pic titlul Centrului, „Themis” era, în panteonul grec, titanida pentru care comunicarea între dimensiuni se considera atât de esenţială, încât sub cultul ei s-au construit primele oracole. O zeiţă a conştiinţei? Poate că sensurile precise a ceea ce patrona s-au pierdut de mult – sau poate că nici nu au existat sensuri precise. Pentru noi, ea ar putea să fie un simbol al funcţiei artei: aceea de a ne face conştienţi de ce este dincolo de dimensiunea umanului.

Cornelia Zambilă,

iniţiator

Evenimente în cursul verii

Standard

Music-US! Summer Camp

 

Vara a fost, până acum câţiva ani, o perioadă în care nu se întâmpla mare lucru în peisajul muzical românesc. Suntem cu toţii foarte fericiţi să constatăm că acest lucru a început să se schimbe, iar vara anului 2012 a fost chiar una extrem de bogată în evenimente, cursuri şi şcoli de vară, festivaluri şi concerte (Music-US! Summer Camp, ICon Arts, Ţintea Muzicală, Inner Sound Festival, Themis-ARTE). Cu regretul că nu am putut participa la toate acest evenimente, aş dori să amintesc unele dintre momentele cele mai frumoase ale lunilor iulie-august.

Music-US! Summer Camp, şcoală de vară organizată la Eforie-Nord de către Fundaţia ConstantART – deja extrem de activă în peisajul muzical românesc, a fost o reuşită de la prima ediţie. M-am bucurat foarte mult să particip la cursurile şi evenimentele culturale ale acestei şcoli de vară organizate într-o superbă ambianţă pe malul Mării Negre.

Fundaţia Constant-ART a fost constituită de o grupare de tineri entuziaşti, ale căror nume sunt deja sonore în peisajul cultural românesc din foarte multe puncte de vedere: Iulia Chirobocea-Iliuta, Cristina Uruc, Gheorghe Iliuta şi Dumitru Chirobocea, cărora li s-a alăturat Daniel Uruc pentru partea de grafică.

Fundația ConstantART, a avut drept parteneri Universitatea Națională de Muzică din București și Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski din Constanța și sponsori Roche și Murfatlar – pe care îi felicităm pentru generozitatea de care au dat dovadă, sprijinind muzica românească.

A fost o săptămână extrem de bogată în evenimente, cursurile fiind susţinute de personalităţi marcante pe plan naţional şi internaţional: Ioan Holender, Markus Placci, Dan Dediu, Emil Vişenescu, Ioan Luca, Roxana Bajdechi, Valentina Dediu, Oana Vişenescu, Cătălin Creţu.

Cursul de management cultural susţinut de Ioan Holender, la care am avut privilegiul de a participa şi eu, a reprezentat o adevărată demonstraţie de inteligenţă, creativitate şi spontaneitate, principala idee susţinută de maestrul Holender fiind aceea că în orice loc şi în orice condiţii se pot realiza acte cultural-artistice de mare calitate atunci când există o echipă coagulată, bine închegată, ai cărei membri sunt animaţi de entuziasm şi de un ţel comun. O idee ce ar trebui promovată cât mai mult în perioada dificilă pe care o parcurgem.

Un alt eveniment deosebit a fost reprezentat de Seara muzicii de film, în cadrul căreia studenţii de la cursul de muzică de film (susţinut de compozitorul şi profesorul Dan Dediu) au scris o ilustraţie sonoră pentru un film mut cu tematică tragică; ilustraţia sonoră, creaţie de echipă, a fost interpretată live, simultan cu proiecţia filmului, de către participanţii la cursul de clarinet organizat de Emil Vişenescu în cadrul aceleiaşi tabere de vară. Un rezultat deosebit, care a demonstrat mai mult decât talentul participanţilor: a demonstrat şi valoarea colaborării, sincronizării dintre artişti şi a comunicării dincolo de cuvinte şi de sunete.

Cursurile şcolii de vară au fost presărate şi cu alte evenimente culturale – lansări de cărţi, printre care şi volumul de memorii semnat Ioan Holender – Spuse, trăite, dorite – şi concerte camerale. Un moment deosebi a fost reprezentat de recitalul susţinut de Roxana Bajdechi şi Markus Placci la Aula Universităţii Ovidius din Constanţa. Un program generos, parcă special configurat pentru toate gusturile, a cuprins lucrări romantice, moderne, jazz, muzică de film, culminând cu Summertime în varianta Gershwin / Heifetz – un adevărat moto al taberei de vară Music-US! Felicitări celor doi excelenţi interpreţi!

*

Cred că exprim în unanimitate părerea tuturor participanţilor la Music-US! Summer Camp când spun că acest eveniment a reprezentat o reuşită din toate punctele de vedere. Aş dori să felicit echipa ConstantART pentru dăruirea şi profesionalismul de care au dat dovadă în toate situaţiile, iar colegei şi prietenei mele Cristina Uruc îi mulţumesc şi o rog să îmi păstreze încă de pe acum un loc pentru ediţia viitoare!

Veronica Anghelescu

Această prezentare necesită JavaScript.