Arhivele lunare: Octombrie 2012

Pecha Kucha – Ediţia a X-a, Joi, 1 noiembrie 2012

Standard

Pentru iubitorii evenimentului PechaKucha Night Bucureşti, o veste bună după multe frământări organizatorice: joi 1 Noiembrie, începând cu orele 19, în sala George Enescu de la Conservator (Str. Stirbei Voda Nr.33), spectacolul revine pentru o nouă ediție, #10.

De această dată între prezentatori se află: Horia Rizea, un tânăr scriitor în vârstă de 13 ani, Diana RotaruAdina Hotinceanu, organizatoare ale festivalului InnerSound, Romulus Bena, de această dată în calitate de „turist în ţara mea”, Mia Ionescu, secretar artistic al UNMB, Andrei Mihail, organizator FânFest, Andreea Butnaru, membră a ansamblului Musica Viva, Geo Scripcariu, Managing Partner la BT Public Relations, Veronica Anghelescu, compozitor, jurnalist la revista No14 Plus Minus, Gabriela Ioniţă, actriţă, coordonatoarea şcolii de teatru „Corifeu”, Ioana Traistă, manager de comunicare Fundaţia PACT, Dollores Benezic, PR Make a Point,Madalina Marcu, fundriser.

Intrarea liberă. Îndrăzneşte, vei fi surprins!

 Pecha Kucha  este un format dinamic, 20 de imagini x 20 de secunde, în total 6 minute şi 40 de secunde de vorbitor, un eveniment cultural non-profit, informal, în care oricine îşi poate prezenta activitatea, ideile, creația. Un eveniment „devised and shared by Klein&Dytham Architecture”. O seară bazată pe creativitate, artă şi implicare.

 

Numărul 52, 10 Octombrie 2012

Standard

Veronica Anghelescu: Festivalul Internaţional Timorgelfest 2012

Gyuris Adalbert: Interviu cu muzicianul Radu Toescu

Daniel Mihai: Limbaj şi muzică

Diana Theodora Radu: Alex North

George Petrovai: Fantasticul şi obsesia irealului

Janina Bădici: Poveste muzicală la început de toamnă

Liviu Crăciun: Visul. In Memoriam Mirela Zafiri

Natalia Chiciuc: Prima ediție fără Primadona Operei basarabene  

Paul Leu: Ciprian Porumbescu, profesor de muzică la Braşov

Roxana Moldovan: De ce iubesc muzica?

Sorin Lerescu: Ansamblul TRAIECT la Ljubljana – foto & videoreportaj

Vasile Menzel: „Câinele mort” după Bertolt Brecht – eseu cinematografic de Corneliu Dragomirescu

Noi apariţii editoriale

Festivalul Internaţional „Toamna muzicală clujeană”

Portret componistic Maia Ciobanu, 11 octombrie 2012, Aula Palatului Cantacuzino

Şerban Nichifor: Lansare şi concert – Michael Hicks, Mormonism and Music, 15 octombrie 2012, UNMB

Zoltan Paulinyi: Proceedings of the II International Meeting for Chamber Music, June 2012

Music! Adrian Mihai: Life in Fast Motion

Music! Adrian Mihai: Noiseopolis

Music! Alexander Graur: Requiem

Music! Ansamblul Traiect la Ljubljana

Music! Aurel Stroe: Orestia II (2)

Music! George Balint: Diada

Music! Michael Haydn: Dublu concert pentru violă, orgă şi orchestră de coarde

Music! Mihail Jora: Lumina (Interpretează Mirela Zafiri)

Music! Mihail Jora: Lupii

Music! Sorin Lerescu: Suono Tempo II

Music! Veronica Anghelescu: Le Vendredi Noir

Music! Veronica Anghelescu: The Road Not Taken

Festivalul Internaţional Timorgelfest 2012

Standard

Ediţia din acest an a Timorgelfest, cea de-a XII-a, se află aproape de final; cele 8 concerte din cadrul Festivalului de orgă de la Timişoara aduc în prim-plan nume importante pe plan naţional şi internaţional: Carolin Schuster, Jean Paul Imbert, Pierre Zevort, Simona Fruscella, Felician Roşca, Alexander Graur, Michel Hilger şi mulţi alţii. Festivalul internaţional Timorgelfest este organizat cu sprijinul Ministerului Culturii şi Cultelor, Primăriei oraşului Dourdan din Franţa, Consiliului Judeţean Timiş, Consiliului Local Timişoara, Universităţii de Vest din Timişoara – Facultatea de Muzică, cu participarea Filarmonicii Banatul, sub înaltul patronaj al Primarului Timişoarei – Prof. univ. dr. ing. Nicolae Robu.

Ediţia din 2012 a Festivalului internaţional Timorgelfest este dedicată muzicii franceze pentru orgă şi stilisticii componistice de factură franceză, fapt ilustrat şi de soliştii invitaţi din Franţa să susţină recitaluri de orgă în principalele locaşuri de cult ale Municipiului Timişoara, precum şi masterclass-uri pentru studenţii Facultăţii de Muzică ai Universităţii de Vest.

Concertele şi recitalurile au avut loc la Biserica Adventistă „Betania” (care deţine o excepţională orgă, inaugurată în luna iunie a anului 2012), la Domul Romano-Catolic şi la Aula Magna a Universităţii de Vest din Timişoara.

Despre orga Bisericii Adventiste am mai avut prilejul de a scrie: un instrument de o deosebită valoare, a cărui realizare a durat ani de zile; orga a fost asamblată în forma pe care o are astăzi în anul 2011-2012 de către firma Pap Zoltan din Odorheiul Secuiesc. Ea include un pozitiv construit de firma Walcker în anul 1953. Orga Walcker este un cadou primit de la Institutul Teologic Adventist de la Cernica (Institutul o primise, de asemenea, prin intermediul unei donaţii, din Germania). Iată, aşadar, un excurs ce se întinde pe mai mult de 50 de ani. Proiectul de construcţie a fost realizat şi coordonat de către Prof. univ. dr. Felician Roşca. Partea financiară a fost obținută din contribuția substanțială a domniei-sale și de către sponsori din Europa, America și biserica locala. Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea „Betania” din Timișoara a contribuit cu propriile resurse la realizarea proiectului in timpul Pastorului Teofil Brînzan.  „Se spune că atunci când orga cântă, cântă şi îngerii”, spune Felician Roşca. L-am auzit deseori în concerte şi, cunoscându-i dragostea de muzică, pasiunea şi dăruirea pentru cel mai nobil dintre instrumente – orga, cred că este adevărat.

Fotografii cu acest instrument de excepţie puteţi vedea aici:

https://no14plusminus.ro/2012/06/10/o-noua-orga-in-romania/

Timorgelfest a debutat Joi, 13 septembrie 2012, la Biserica Adventistă „Betania”, cu un concert vocal-simfonic – singurul din cadrul Festivalului, propunând un program generos care a captat atenţia sălii arhipline; Alexander Graur, sosit din Italia, a dirijat corul şi orchestra Filarmonicii Banatul; programul a cuprins Cantata Le Vendredi Noir pentru solişti, cor, orgă şi orchestră de coarde (primă audiţie) de Veronica Anghelescu, cu participarea soliştilor Ioana Mia Iuga (soprană), Daniel Zah (tenor) şi Mihai Sîmboteanu (bas) şi a Minodorei Luca – orgă (din motive evidente, nu voi vorbi despre această lucrare, pe care o puteţi asculta la rubrica Music din numărul curent al Revistei), Dublul concert pentru violă, orgă şi orchestră de coarde de Michael Haydn – marcând 275 de ani de la naşterea compozitorului – în interpretarea soliştilor Michel Hilger (violă) şi Felician Roşca (orgă) şi Requiem pentru orchestră de suflători, cor, solişti şi orgă (primă audiţie) de Alexander Graur, cu participarea soliştilor Ioana Mia Iuga (soprană), Monika Szlahotka Szirbik (mezzosoprană), Daniel Zah (tenor) şi Mihai Sîmboteanu (bas) şi a Almei Bompa (orgă).

*

Nu atât de vestit ca fratele său, Joseph Haydn, Michael Haydn (1737-1806) a trăit toată viaţa în preajma familiei lui Joseph, dedicându-se, ca şi acesta, compoziţiei şi interpretării muzicale. Modest şi retras, se bucura de totala admiraţie a lui Joseph, care considera că lucrările religioase ale fratelui său sunt net superioare faţă de cele compuse de el. Michael Haydn a murit la Salzburg la vârsta de 68 de ani. A scris lucrări vocal-simfonice (Requiem pro defuncto Archiepiscopo Sigismondo în do minor, influenţat considerabil de Requiem-ul lui Mozart, Missa Hispanica, Missa în re minor), 40 de simfonii, concerte instrumentale, muzică de cameră – din care celebru este cvartetul de coarde în do major, iniţial atribuit fratelui său, Joseph Haydn.

Dublul concert pentru violă, orgă şi orchestră de coarde de Michael Haydn a proiectat ascultătorii, timp de treizeci de minute, în inima caldă a clasicismului; tripartit, melodios, excelent proporţionat, plin de prospeţime, concertul a fost interpretat cu sensibilitate şi vivacitate de cei doi solişti, Felician Roşca şi Michel Hilger. Lucrarea lui Michael Haydn a fost recent editată de către Paul Angerer, care a completat omisiunile din text (datorate deteriorării manuscrisului) şi a scris cadenţele pentru orgă şi violă.

Michel Hilger este violist şi pictor. Artist plurivalent, s-a năsut în 1966 în Franţa; a obţinut de nenumărate ori „Premier Prix” în cadrul concursurilor muzicale pariziene – ca violist, dirijor şi muzicolog) precum şi în cadrul studiilor de Arte Frumoase de la Universitatea Beacole Pratique Des Hautes Études de Paris. La vârsta de 18 ani, intră ca violist în faimoasa orchestră a Gărzii Republicane din Paris, apoi este numit profesor de violă la Conservatoire National de Région de Metz.

În acest timp, colaborează cu numeroase orchestre franceze şi de peste hotare. Dragostea pentru muzica corală l-a îndemnat ca, paralel cu activitatea sa concertantă, să activeze şi ca dirijor de cor, în tot acest timp neabandonând pictura – şi expunând în mod regulat în galerii precum Salon des Indépendants, Salon d’art sacré de Paris, Salon de la Societé Nationale des Beaux Arts şi altele. În prezent, ca violist, este fondatorul Quintette de France (corzi şi pian) şi al formaţiei Quintette a cordes Franco-Polonais, profesor de desen, pictură şi sculptură la Académie des Arts de Thiais, dirijor de cor şi Director artistic al festivalului de muzică Franco-Americană. De asemenea, activează ca aranjor, compozitor şi poet. Artistul este cotat în faimosul Guide Meyer atât ca pictor cât şi ca artist, fiind decorat cu Medaille de la Ville de Paris pentru întreaga sa activitate şi producţie artistică.

Felician Roşca a absolvit secţia de orgă a Conservatorului Ciprian Porumbescu din Bucureşti, continuând studiile sub îndrumarea maestrului organist Franz Xaver Dressler din Sibiu. Laureat cu premiul I al mai multor concursuri naţionale şi internaţionale, Felician Roşca este în prezent titularul clasei de orgă de la Universitatea de Vest din Timişoara, iar în calitate de interpret colaborează cu cele mai importante orchestre naţionale şi de peste hotare. A Susţinut concerte, recitaluri şi masterclass-uri în România, SUA, Canada, Austria, Cehia,Germania, Rusia, Moldova, Belarus, Ungaria, Danemarca, Polonia, Italia, Slovenia, Norvegia, Franţa, etc.

Ca muzicolog, a scris studii şi volume importante în domeniul muzicii de orgă şi în arta interpretativă organistică. Este directorul unor proiecte de anvergură, precum Festivalul internaţional Timorgelfest sau proiectul de cercetare în domeniul construcţiei de orgi (www.monografia-orgilor.uvt.ro). Este preşedintele Societăţii Române de Imnologie.

Puteţi audia / viziona Dublul concert pentru violă, orgă şi orchestră de coarde de Michael Haydn în interpretarea celor doi solişti şi a Orchestrei Filarmonicii Banatul sub bagheta lui Alexander Graur aici:

 *

Lucrarea din partea a doua a concertului – Requiem pentru orchestră de suflători, cor, solişti şi orgă, de asemenea o primă audiţie, este semnată Alexander Graur, compozitorul dirijând, de altfel, întregul concert de deschidere Timorgelfest.

Alexander Graur este binecunoscut publicului iubitor de muzică din România, deşi locuieşte de mulţi ani în Italia. A studiat vioara (1956-1964), urmând apoi studii universitare la Facultatea de Instrumente a Conservatorului bucureştean (1964-1975) – trombonul cu I. Beldi, compoziţie cu Aurel Stroe şi Ştefan Niculescu, absolvind în 1975 ca şef de promoţie pe ţară.Între 1978-1980 participă la cursurile de vară ale Şcolii de la Darmstadt, studiind trombonul cu A. Rosin şi compoziţia cu H. Lachemann. Obţine titlul de doctor cu teza intitulată „The Byzantine Diastematics” la New Jersey University, USA, în 2004.  La aceeaşi universitate urmează şi studii medicale, specializându-se în psihiatrie. Este muzicoterapeut clinic certificat (MT-BC). În 2002 brevetează, în USA, metoda sa terapeutică – Music Integrative Neurotherapy™.

Este distins cu numeroase premii internaţionale pentru interpretare şi compoziţie în Statele Unite, Marea Britanie şi România. Între anii 1990-1994 este membru al juriului Concursului Internaţional de Compoziţie de la Torino, Italia. Este profesor la Universitatea din Torino, Italia, la Departamentul de Neuroştiinţă. Susţine prezentări şi seminarii în Italia, Statele Unite, China, Coreea de Sud şi Suedia, fiind în acelaşi timp membru al Academiei de Ştiinţe din New York şi editor asociat la Jurnalul de Inginerie bio-muzicală (BioMed Central).

Despre activitatea lui Alexander Graur puteţi citi mai multe pe site-ul său, aici:

http://medicamu.ipower.com/works.htm

Requiem-ul a fost compus în 2006 şi este dedicat memoriei tatălui compozitorului, Părintele Arhidiacon Profesor Corneliu Th. Graur. Lucrarea simbolizează ideea unităţii în diversitate – ideea  unei unităţi ideale a diferitelor culturi (un Requiem ecumenic, aşadar), exprimată muzical prin elemente ale celor două tradiţii istorice ale Bisericii Creştine – muzica bizantină din est şi cântul gregorian din vest – împreună cu elemente originale.

Requiem-ul lui Alexander Graur este structurat în şapte secţiuni mari, fiecare cu două, trei sau chiar patru subsecţiuni: Introitus (Requiem aeternam), Sequentiae 1 (Dies irae), Sequentiae 2 (Rex tremendae), Offertorium (Domine Jesu Christe), Sanctus, Agnus Dei, Communio et Postcommunio (Lux aeterna, Requiem aeternam). Ritmurile clare, punctate de o gamă largă de instrumente de percuţie (trianglu, temple-blocks, tom-toms, bongos, maracas, gong şi 2 timpani) orchestraţia solidă, excepţional realizată, punând în valoare temele principale melodice fără a apela la divisi, ci mai degrabă dublându-le în octave şi duble octave, la care se adaugă armonia de factură neomodală, toate aceste elemente conturează o atmosferă inefabilă de calm şi rugăciune, atemporală, în care momentele de coral gregorian alternează cu pasaje orchestrate în manieră bizantină, cu elemente preluate din ritualul ortodox, catolic şi protestant. Cele şapte secţiuni ale Requiem-ului sunt contrastante la nivel melodic, dinamic, armonic şi orchestral, orga şi elementul ritmic conferind coeziune şi coerenţă întregului discurs muzical. Îmi propun să analizez această lucrare în profunzime într-unul din numerele viitoare ale Revistei, până atunci formulându-mi punctul de vedere care va fi, în mod sigur, împărtăşit de către toţi ascultătorii: ne aflăm în faţa unei lucrări de excepţională valoare şi care, cu siguranţă, va învinge timpul.

Alexander Graur nu este numai un foarte talentat compozitor, ci şi un excelent dirijor, care a colaborat foarte bine cu Filarmonica Banatul, alături de dirijorul corului, Maestrul Iosif Todea (care, am aflat ulterior, a pregătit Corul Filarmonicii Banatul lucrând exclusiv a cappella cele două piese vocal-simfonice, ceea ce reprezintă o adevărată performanţă, fiind vorba de lucrări de muzică contemporană cu părţi corale dificile intonaţional)

Este momentul să amintesc aportul celor patru talentaţi solişti în cadrul acestui concert de deschidere: Ioana Mia Iuga (soprană), Monika Szlahotka Szirbik (mezzosoprană), Daniel Zah (tenor) şi Mihai Sîmboteanu (bas) care au interpretat două lucrări dificile (Le Vendredi Noir şi Requiem) demonstrând extraordinare calităţi vocale, sensibilitate, studiu atent al partiturilor şi mai ales o mare dragoste pentru muzică, pe care – personal, am putut-o simţi la toate repetiţiile şi la concert; le doresc tuturor colegilor mei compozitori să colaboreze cu astfel de solişti care posedă, pe lângă talent indiscutabil, şi o inimă de mare calitate.

Studentele clasei de orgă a Maestrului Felician Roşca – Alma Bompa (în Requiem) şi Minodora Luca (în Le Vendredi Noir) au avut, de asemenea, o contribuţie esenţială în acest concert, şi cred că merită să remarcăm generozitatea cu care Felician Roşca a acordat un rol concertant important studenţilor săi în cadrul unui concert vocal-simfonic de prestigiu. Cele două studente s-au dovedit la înălţimea aşteptărilor dirijorului şi compozitorilor, interpretând impecabil cele două partituri contemporane ce le-au fost încredinţate. Au dovedit precizie, autocontrol, o bună cunoaştere a partiturii şi o interpretare plină de sensibilitate, registraţiile alese punând în valoare discursul muzical în care se integrează.

Felicitări dirijorului şi compozitorului Alexander Graur (la cât mai multe apariţii pe scenele României!), soliştilor, corului şi orchestrei Filarmonicii Banatului, interpreţilor organişti şi violistului Michel Hilger – cei care au contribuit la succesul deplin al concertului de deschidere Timorgelfest!

*

Pe 16 septembrie 2012, la Domul Romano-Catolic din Timişoara, Jean Paul Imbert a susţinut un recital de orgă, cuprinzând lucrări de Pierre Cochereau, César Franck, Léon Boëllmann, Charles-Marie Widor, Johann Sebastian Bach şi Marcel Dupré. Jean Paul Imbert s-a născut la Clermont-Ferrand, şi studiază pianul şi orga din 1942. Din 1962 îşi efectuează studiile la Paris sub îndrumarea lui Pierre Cochereau şi Jean Guillou. În anul 1971 devine organist suplinitor la marea orgă din catedrala din Saint Eustache unde va rămâne până în anul 1993 – când este numit titular al orgii Kleuker de Notre-Dame des Neiges d’Alpe d’Huez şi responsabil cu organizarea concertelor de iarnă, unde au concertat organişti din toată lumea. Din anul 1988, organizează aici şcoli de vară unde participă studenţi proveniţi din diferite şcoli europene.

Concertele sale sunt apreciate în întreaga Europă, mai ales pentru registraţiile inspirate care exploatează toate posibilităţile orgilor; Jean Paul Imbert a participat la festivaluri de renume precum cele de la Caen, Chartres, Radio France, Ravenne, Turin, Raguse, Messine, Cambridge, Roquevaire, Gdansk, Portsmouth, Lausanne. Interpretează frecvent lucrări din repertoriul bachian şi din cel romantic.

Discografia sa este realizată pe orgi precum cele din Saint Eustache din Paris, Tonhalle din Zürich, Saint Sernin din Toulouse, Saint Etienne din Caen, Saint bonaventure din Lyon, Notre Dame des Neiges d’Alpes d’Huez, Notre Dame du Perpetuel Secours a Paris, unde a promovat un repertoriu original constând în lucrări puţin sau deloc cunoscute, alături de frumoase transcripţii ale unor pagini orchestrale din operele muzicale ale lui Franz Lizst.

*

Următorul recital din cadrul Timorgelfest a fost susţinut de către Carolyn Schuster Fourier pe 20 septembrie 2012 la Domul Romano-Catolic. Un program generos, cuprinzând multă muzică franceză (Alexis Chauvet, Alexandre Guilmant, L.J. Lefébvre-Wély, Théodore Dubois, Jacques Ibert, Louis Vierne, Jean Alain şi Olivier Messiaen) dar şi piese din repertoriul bachian. Recitalul s-a încheiat cu o excepţională lucrare de Olivier Messiaen, poate printre cele mai spectaculoase pagini de orgă scrise vreodată – Transport de joie d’une âme devant la gloire du Christ qui est la sienne din ciclul L’Ascension.

Carolyn Schuster Fourier este organistă şi muzicolog franco-american; a studiat pianul şi vioara înainte de a se consacra studiului orgii, început la vârsta de 13 ani. Licenţiată la Conservatorul Wheaton College şi New England Conservatory din Boston, îşi completează studiile la Paris cu Marie Claire Alain, André Isoir şi Michel Chapuis. Teza de doctorat care tratează problematica orgilor profane ale lui Aristide Cavaillé-Coll, a primit felicitările lui Olivier Messiaen.

Organistă la Catedrala Americană din Paris, iar mai apoi, din 1989, organistă titulară pe orga Aristide Cavaillé-Coll din Eglise de la Trinité din Paris (catedrala unde a activat Olivier Messiaen!), a înfiinţat renumitele „Concerte de joi”. Concertistă de anvergură internaţională, a conertat pe orgi istorice în fesivaluri prestigioase din Europa, Statele Unite ale Americii, a inaugurat orgi în America şi Europa, a fost  interpretă a numeroase lucrări în primă audiţie ale unor compozitori precum Jacques Chailley, Jacques Charpentier, Jean-Pierre Griveau, Jacoques Lenot, Jean Dominique Pasquet, Jacques Picard, Daniel Pinkham şi Bernard Sanders.

CD-urile sale înregistrate la Catedrala din Versailles de către compania Socadisc, la Mayence cu violoncelistul Julius Berger cu compania Schott şi pe marea orgă din Eglises de la Madeleine şi Saint Antoine-des-Quinze-Vingts din Paris cu compania Ligia Digital (distribuită de Harmonia Mundi) au fost primite călduros de critica de specialitate. A fost decorată cu ordinul de Cavaler în Arte şi Literatură în anul 2007.

*

Duminică, 30 septembrie 2012, la Catedrala din Dourdan, Franţa, studenţii clasei de orgă a prof. univ. dr. Felician Roşca au susţinut propriul recital, cu un program cuprinzând muzică românească şi franceză. Îi felicităm pe tinerii studenţi pentru promovarea muzicii româneşti peste hotare! Programul a cuprins, aşadar, lucrări de Eduard Terenyi, Liana Alexandra, Şerban Nichifor, Jean Galard şi Olivier Messiaen. Cei şase studenţi sunt Adrian Marcovici, Cristina Struţa, Minodora Luca, Klaudia Szeidert, Alma Bompa şi Denis Moldovan.

*

Duminică, 7 octombrie 2012, la Domul Romano-Catolic din Timişoara, are loc recitalul de orgă susţinut de Jean Galard. Acesta a susţinut un concert în care piesele a fost cântate în ordinea apariţiei lor în istoria muzicii, fiind de asemenea bazat pe repertoriul francez: Jean-Baptiste Lully, Nicolas de Grigny, Francois Couperin, Claude Balbastre, Louis Nicolas Clerambault, Alexandre Pierre Francois Boely, César Franck, Louis Vierne, programul încheindu-se cu o compoziţie proprie a organistului – Festive de Jean Galard, în manieră improvizatorică.

Jean Galard s-a născut la Paris şi şi-a începu studiile de orgă cu profesorul Noëlie Pierront. Ulterior a studiat improvizaţia cu profesorul Jean Langlais. Este laureat al concursurilor Tournemire des Amis de l’Orgue de Paris (1970), la Concursul Internaţional de Improvizaţie la Orgă din Lyon (1974), laureat al premiului Maurice Duruflé (1979). Este titularul orgii din Collège des Jésuites din Paris între anii 1967-1982, organist titular al orgii din Eglise Saint-Médard din Paris după anul 1973, al marii orgi din Catedrala din Beauvais după anul 1979. Este profesor de orgă şi improvizaţie la Schola Cantorum din Paris (1980-1990) şi la Conservatoire de Beauvais, precum şi la Conservatoarele di sectoarele 6 şi 14 din Paris, din 1979.

Cariera sa se împarte între serviciile liturgice, catedră, compoziţie, concerte şi înregistrări. Ca solist, a avut recitaluri şi concerte cu orchestre ca l’Orchestre de Paris sau l’Opéra Bastille, cu diferite instrumente muzicale (flaut, vioară, trompetă, pian şi harmonium). A concertat în lumea întreagă – din America de Nord în Chile, Argentina, Europa, Islanda, Malta, Finlanda, Israel.

În 1981 a înregistrat opera organistică a lui Anton Bruckner! Discografia sa cuprinde lucrări de Charles Koechlin (2004), L’Art de la fugue de Johann Sebastian Bach, piese de orgă şi transcripţii de Anton Bruckner, interpretate pe marea orgă din Catedrala din Beauvais.

Festivalul Timorgelfest 2012 va continua, mai departe, cu un recital susţinut de Pierre Zevort pe 10 octombrie, la Biserica Adventistă. Programul va cuprinde lucrări de Louis Marchand, Francois Couperin, Nikolaus Bruhns, J.S. Bach, Louis Vierne, Charles Tournemire, Jean Langlais.

Pierre Zevort este titularul orgii istorice din Dourdan (Franţa) şi concertist internaţional. A studiat în mod special operele muzicale ale lui Monteverdi şi a participat la numeroase Festivaluri. A concertat la catedralele St. Augustin, La Trinité şi St. Médard din Paris, Bordeaux, Bourges, Coutances, St. Omer. A participat la festivalurile de la St. Antoine de l’abbaye din Lyon. A susţinut concerte în numeroase ţări din Europa precum Belgia, Olanda, Elveţia, Germania, Cehia, Polonia, România (Timişoara, Braşov). A realizat turnee de concerte în Estonia, Lituania, Belarus. A susţinut concerte în Canada, la Catedrala Anglicană din Montreal şi în SUA la catedrala St. Patrick din New York. Următoarele sale concerte vor fi în România, Letonia, SUA, Italia, Brazilia, Canada, Anglia. Lucrează şi în medicină, ca muzician terapeut în cadrul serviciului de hematologie din Spitalul pediatric din Dourdan.

*

Pe 14 octombrie 2012, în Aula Magna a Universităţii de Vest din Timişoara, va avea loc recitalul studenţilor Facultăţii de Muzică, clasa de orgă Prof. univ. dr. Felician Roşca, cu programul susţinut anterior şi în Franţa, la Dourdan.

Clasa de orgă a fost înfiinţată de Maestrul Felician Roşca în anul 1990, odată cu reînfiinţarea Facultăţii de Muzică din Timişoara. Încă din anul 1991, clasa de orgă îşi face simţită prezenţa în cadrul activităţilor facultăţii prin organizarea unui festival de promovare a muzicii de orgă, prin trei concerte în care apar primii studenţi – Balog Eva şi Roncov Ştefan, alături de profesorul lor, Felician Roşca, şi de orchestra Facultăţii. Concertele au fost susţinute la Timişoara şi apoi repetate la Bucureşti, unde au avut loc două concerte la Biserica Luterană şi la Sala Radio.

Un alt eveniment unic pentru arta organistică din România aparţine clasei de orgă sub egida căreia, în 1993, se organizează la Timişoara primul Concurs Naţional de Muzică de Orgă din România.

Tot în acel an, clasa de orgă este prezentă la prima ediţie a festivalului Timişoara Muzicală Academică, unde, alături de tinerii studenţi, participă şi organistul Franz Metz.

Pe parcursul anilor, clasa de orgă primeşte noi valenţe prin mărirea numărului de studenţi, cât şi prin organizarea de concerte-eveniment, cum este cel din anul 1996, dedicat Preşedintelui României, Emil Constantinescu. De atunci, zilele muzicii de orgă au devenit o prezenţă constantă în viaţa muzicală timişoreană. Au susţinut aici masterclass-uri profesori precum Horst Gehann, Lehotka Gabor, Dalibor Miklavcik, Domenico Severin, Ursula Philippi, Marcel Costea, Maria Abrudan, Massimo Nosetti, Molnar Tünde, Erich Türk, Csanadi Laszlo. Concomitent cu clasa de orgă de la Facultatea de Muzică, a luat fiinţă şi o clasă de orgă la Colegiul Naţional de Arte „Ion Vidu” din Timişoara. Elevii de aici participă la toate activităţile clasei de orgă, fiind integraţi în activităţile academice.

De la înfiinţare şi până în prezent, clasa de orgă a avut un număr de cel puţin 25 de studenţi. În anul 2012, studenţii clasei de orgă au obţinut premii importante la Concursul Internaţional de Orgă de la Szeged, Ungaria (Denis Moldovan – premiul II, Minodora Luca, Alma Bompa, Cristina Struţa – premiul III).

*

Miercuri, 17 octombrie 2012, la Domul Romano-Catolic din Timişoara, Simona Fruscella va susţine un recital de orgă, cu un program cuprinzând muzică franceză şi italiană – lucrări de L. Vierne, L. N. Clerambault, C. Balbastre, F. A, Guilmant, F. Capocci, Lyle Neff, M. E. Bossi, F. de la Tombelle şi S. E. Elert.

Simona Fruscella este născută în Italia, la Campobasso. A absolvit Conservatorul din Campobasso la clasa profesorului F. di Lernia. A participat la numeroase clase de master ale unor profesori de prestigiu, precum K. Schnorr, A. Vogel, P. Westerbrinck, E. Viccardi, A. Sachetti. G. Parodi, E. Bellotti, unde s-a specializat în literatura concertantă a renascentismului italian, în muzica romantică franceză şi germană, precum şi în arta improvizaţiei la clasa pofesorilor F. Caporali şi S. Rattini. A susţinut numeroase recitaluri de orgă în Festivaluri de renume, pe orgi istorice: Italia, Elveţia, Anglia, Belgia, Austria, Germania, unde a concertat ca solistă sau în formaţii camerale. Este Director Artistic al Asociaţiei Internaţionale de Artă şi Cultură, care organizează în mod regulat concerte de orgă şi muzică de cameră în regiunea Molise din Italia. Interesată permanent de studiul şi perfecţionarea în arta muzicală, lucrează ca profesoară de muzică. În prezent, urmează studii de master în muzicologie la Universitatea din Pavia.

*

Festivalul Timorgelfest se va încheia pe 21 octombrie 2012 cu un recital de orgă – Medalion Johann Sebastian Bach, susţinut de Felician Roşca, la Biserica Adventistă. Programul cuprinde pagini celebre din creaţia bachiană – Toccata şi fuga în re minor BWV 565, Preludiu de coral „Herzlich tut mich verlangen, BWV 727, Canzona BWV 588, Partita „O Gott du frommer Gott”, BWV 767, Preludiu de coral „Jesu, mein freude, BWV 610, Fantezia şi fuga în do minor, BWV 537, Preludiu şi fugă în mi bemol major, BWV 552.

Felicitări organizatorilor, interpreţilor, soliştilor, Corului şi Orchestrei Filarmonicii Banatul, şi tuturor celor care au transformat Timorgelfest 2012 într-un eveniment excepţional de talie internaţională, apreciat în unanimitate de public şi critică!

 Veronica Anghelescu

Interviu cu muzicianul Radu TOESCU

Standard

Radu  TOESCU

s-a născut la 06 februarie 1948 în Bârlad

– se trage dintr-o familie de muzicieni,tatăl a fost angajat al Filarmonicii din Braşov

– Liceul de muzică şi Conservatorul la Bucureşti, profesori: Josette Hirsu, Ovidiu Drâmbă, Gheorghe Halmos şi Florica Musicescu

– după emigrare în Germania a fost în anul 1973 la Frankfurt ca student din clasa de maeştri a doamnei Branka Musulin.

– înregistrări la radio şi televiziune din Germania şi România

– a primit numeroase premii şi a concertat ca pianist în Belgia, Franţa, Italia, Portugalia, România, Germania şi alte ţări.

– doi foşti studenţi ai domniei sale, au ajuns să-şi egaleze maestrul: Petra Jaumann-Bader şi Thomas Adleff.

Sunt convins că în oraşul Augsburg se află şi alţi români care s-au realizat. Eu am avut norocul să-l întâlnesc pe maestrul Toescu care a avut amabilitatea să-mi acorde un interviu. Cred că fiecare dintre noi avem de învăţat de la oameni deosebiţi de aceea recomand cu toată seriozitatea interviul care urmează.

„Profesorul sau maestrul este mai mult un sfătuitor şi prieten”

Adalbert GYURIS: Când şi cum v-aţi descoperit pasiunea pentru muzică?

Radu  TOESCU: Am avut pian în casă, aşa se face că la vârsta de şase ani m-am aşezat la pian pentru că mă încântau sunetele. Primele ore de pian  le-am primit de la tatăl meu.

Părinţii au observat că se întâmplă ceva şi am început să fiu pregătit la acest minunat instrument.

Mai târziu am ascultat muzică, am studiat şi am interpretat, apoi plăcerea a devenit chiar o necesitate din păcate.

Cum aţi ajuns în Occident ?

În noiembrie 1970 am primit o invitaţie la ,,Kasseler Musiktage” în Germania Federală, am profitat şi am rămas. În România am început o frumoasă şi promiţătoare carieră concertistică şi am crezut că în lumea liberă mă voi putea realiza mult mai bine. N-am ştiut ce mă va aştepta…

De ce nu aţi mai putut continua ca pianist de concert ?

După ce în iunie 1989 am făcut un infarct, medicii mi-au recomandat să mă feresc de emoţii puternice. Să dai concerte este un lucru de mare răspundere care este relaţionat cu emoţii foarte mari, atât plăcute mai tot timpul cât şi neplăcute uneori. În consecinţă a trebuit să renunţ la orice activitate de a apărea în faţa publicului. Pe de altă parte datorită contactului zilnic, prin partituri şi sunet cu mare parte din geniile lumii, am avut norocul de a mă lăsa influenţat de sentimente nobile ca şi de gânduri umane de cea mai mare calitate, sau cel puţin sper că am şi reuşit. Pentru aceasta sunt foarte recunoscător Bunului Dumnezeu de a fi avut norocul de a avea talent ca şi de a munci cu perseverenţă la împlinirea lui şi implicit şi a mea.

Aţi lucrat în învăţământul superior, în Germania la ,,Leopold Mozart” Institut din Augsburg pregătind tineri muzicieni, diferă şcoala de aici cu cea din România?

Există o diferenţă mare care constă în faptul că se ia în considerare personalitatea fiecărui student. Ca exemplu acelaşi opus interpretat de două persoane poate conţine diferenţe în forma de simţire de până la cinzeci la sută, vorbind de stilul baroc şi de Wiener Klassik. La romantici şi la moderni diferenţa poate fi şi mai mare. Profesorul sau maestrul este mai mult un sfătuitor şi prieten,care ştie deja şi nu este un dictator.

Cum e recepţionată muzica în rândul tineretului?

Tineretul ascultă tot felul de muzică. Pe tot globul, cred eu, sunt puţini care ascultă cu regularitate muzică clasică, în Germania sunt mai mulţi. Din păcate nivelul de cultură umanistică, în sensul cunoaşterii de sine, căutarea adevărului, preocupare şi înţelegere a gândurilor şi sentimentelor profunde ale semenilor care este primordial pentru o înţelegere adecvată a operelor care se străduiesc să ofere soluţii, este foarte redus.

Este mai uşor de exprimat, ca şi de perceput de altfel o stare de suflet decât analiza acesteia şi o dată cu ea semnalarea unui drum care ar putea duce la o atitudine adecvată faţă de aceasta.

Căsătorindu-vă cu o doamnă din America de Sud, mai exact din Uruguay, aţi învăţat nu doar germana cât şi spaniola. E mai uşor pentru un muzician să înveţe o limbă străină?

Într-adevăr nu cunosc muzician care pe lângă limba sa maternă să nu cunoască o altă limbă. Un auz educat şi dezvoltat face învăţarea unei limbi străine mult mai uşor şi fără mult efort.

Ce recomandaţi tinerilor muzicieni?

Mă bucur să pot împărtăşi din modesta mea experienţă tinerilor care se dedică muzicii. În primul rând să-şi dezvolte un auz obiectiv şi creativ. Obiectiv pentru a putea şti CE fac. Creativ pentru a putea să-şi imagineze CUM trebuie să sune. Să încerce întâi de toate o interpretare scolastică cât mai fidelă, istorică cât se poate de perfectă iar apoi să se îndepărteze de aceste învăţăminte şi să se apropie de ziua de azi. Cu alte cuvinte respectaţi întâi tradiţia pentru a putea îndepărta de ea în faza finală de interpretare autentică. Felul personal de gândire şi simţire nu trebuie inhibat de loc, doar în faza de devenire-dezvoltare.

Maestre vă doresc multă sănătate, toate cele bune şi mulţumesc pentru acest interviu.

Adalbert  GYURIS

Limbaj şi muzică

Standard

Niciodată omul nu este mai măreţ ca atunci când se converteşte, când se întoarce spre Iubirea Divină şi descoperă libertatea extraordinară de a nu răspunde urii prin ură, de a face bine celui care-i face rău şi de a cere iertare celor pe care i-a rănit… (Fericitul Augustin – Confesiuni)

Muzica poate fi o energie vibrantă prezentă peste tot şi care umple Totul. De esenţă divină fiind, ea nu cere decât un anumit tip de ascultător pentru a intra în armonie cu el şi a-l umple de Prezenţa sa. Dacă ascultătorul este suficient de transparent, muzica se propagă prin el, si cum altfel decat  printr-un simplu surâs, o privire luminoasă, un gest locuit, o Prezenţă puternic aureolată sau chiar o noţiune de a o exprima.

Dat fiind ca fiecare fiinţă interpretează melodia după gradul ei de percepţie putem descoperii astfel elementul cheie al identitatii sale! (am inlocuit varianta ta cu “identitatea noastra” fiindca eu ca cititor nu m-am regasit in postura interpretului de fata. Tu poti insa vorbi la persoana 1. Poate nu toti stiu cum e sa ti expui sufletul pe tava intr o interpretare, nefiind interpreti)

Personal nu mi-am propus să dezbat filozofic conceptul primordial “omul este după chipul lui Dumnezeu „(Facerea 1,26), dar susţin ideea ce desemenază dreptul de a trăi reportat la un ideal, de a-l interpreta pe Creator, pe Acel Dumnezeu Ceresc!

Fiecare dintre noi este o parte din această manifestare divină. Poate de aceea muzica nu se compune, ci este lăsată să fie captată, să aibe „apariţii”, fără a ţine cont de modă, opţiuni sau gusturi!

De o transparenţă aproape totală, interpretul desăvârşit sau alter-ego-ul său transfigurat, va transmite acea Lumină prin simpla apartenenţă la un Duh pe care îl purtăm cu răspundere! De aici gesturile, însufleţirea, şi capacitatea lui de a exprima sau a…reprima pe Dumnezeu.

De pe urma fiecăruia, viaţa tuturor artiştilor va avea să cânte slava acelui Dumnezeu înţeles de fiecare în parte! Şi dacă această transparenţa constă în a fi un bun rezonator, asemeni unui instrument fantastic ce înglobează suma tuturor , oare ce anume sau cine se aprinde de entuziasm şi proclamă miracolul?

Pornesc de la premisa că muzica este măreţia muzicianului-interpret ce se măsoară după sinceritatea sa în cânt, fără a se interpune în gusturile epocilor. Firesc,vă veţi întreba cum anume s-ar interpune, cum anume poate el  modela un resort destul de abstract numit muzică, prin canalele temperamentului său?

Cu acel spirit observator pot constata faptul ca numai artistul, interpretul reuşeşte să-şi focalizeze atenţia sau să-şi facă simţită prezenţa conform multiplelor date ale propriei sale…personalităţi.

Se poate spune fără a exagera sau a minimaliza că : ” Aceasta este muzica lui cutare sau a lui cutare. „Îl recunoaştem repede prin religiozitate pe Bach, prin inventivitate pe Mozart, prin melodicitate de tip operistic pe Rossini bineînţeles, dar ceea ce într-adevăr caracterizează aceşti mari compozitori este faptul că aceştia  nu se impun şi nu se interpun în niciun fel de preferinţe. Avem deplina  convingere  ascultându-i că aceştia se bucură de un acces direct la Dumnezeu. Mai mult decât atât EI ne transmit însăşi mesajul divinităţii, fără însă a se interpune ca intermediari, dăruindu-ne  muzica asemeni unei comori inestimabile.

Cum este posibil aceasta? Cred că nu am dorit să încep a pătrunde tot ceea ce denumim a fi magie..astfel încât putem să ne lăsăm angrenaţi de acest mister în universul lui spiritual.

Muzica  este o întoarcere la copilărie, la sursa originară a fiinţei noastre, acolo unde suntem la modul real copiii lui Dumnezeu în Împărăţie, printr-o receptivitate totală, esenţială pentru izbucnirea vieţii divine în noi prin text (muzical sau nu). Această a doua condiţie sine qva non  este atât de concretă încât oricine se lasă ademenit de această muzică şi i se abandonează fără a refuza, este alimentat cu o continuă puritate de caracter divino-uman! Da, el participă intim şi prin experienţa imediată a renunţării deliberate, interioare, a desprinderii sale totale şi a stării lui de non dependenţă pasională. Exemple sunt nenumărate, de la simplitatea absolută până la detaşare, iar suma tutror virtuţilor este tocmai Pacea regăsită şi revărsată din prea-plinul inimii.

Această experienţă nu este posibilă dacă facem din muzică o filosofie asemeni unei „pânze de fond”… în timp ce ne ocupăm de aprecieri sau de cu totul altceva!

Pentru a accede la acea Înţelepciune Supremă, interpretii ne invită la o ascultare totală, la o receptivitate maximă, în care toată fiinţa noastră devine pe deplin conştientă.  În această deschidere imensă, totul puţin câte puţin, se deschide la modul real în noi. Fiziologic descoperim o capacitate auriculară diferită, mult mai profundă, dar parcă şi porii pielii noastre se deschid şi se dilată. Inima se armonizează cu sunetele şi, în mod misterios adoptă ritmul lor. Ceea ce se petrece atunci nu încape în cuvinte. Intrăm în comuniune cu corpul nostru subtil sau spiritual şi accedem la atingerea Fiinţei, poate în fuziune cu ARTA, dar fără a O confunda, pentru că este vorba în acelaşi timp de o trezire tot mai profundă a sinelui divin. Mai mult ca sigur acest punct de intensitate a ascultării se realizează prin exerciţiul renunţării la ego în faţa muzicii.

În realitate, ceea ce contează nu este explicaţia ci experienţa, experienţa profund transformatoare, mutaţia reală la care suntem invitaţi. Pentru aceasta muzica ne ia de mână, mâna copilului nostru interior, pentru a ne conduce acolo unde el a fost  dintotdeauna.

Iar libertatea noastră va rămâne nevătămată, ea este în mod constant solicitată: muzica o imploră, îi întinde mâna şi încearcă să o tragă din abisul infernal pe care părerea, moda sau gustul o pot atrage!

 Prof. drd. Daniel Mihai

CNA “Regina Maria”- Constanţa


Alex North

Standard

Se întâmplă ca deseori publicul să aleagă un anumit film în funcţie de distribuţie, regizor sau eventual povestea inspirată de cele mai multe ori de marile romane. Din păcate însă foarte rar se găseşte cineva care să acorde atenţie în aceeaşi măsură scenaristului, directorului de imagine sau compozitorului, cei care aduc acel indispensabil element al întregului. În ceea ce priveşte primele coloane sonore, motivul pentru care cu greu se făceau cunoscute publicului, era lipsa unui suport pentru lansare. În ultimii ani aproape orice film se bucură şi de o muzică disponibilă pe CD, datorită departamentelor de marketing ale caselor de producţie. Un compozitor extrem de talentat, dar care din păcate nu s-a bucurat aşa cum ar fi meritat de avantajele tehnologice sau mediatice a fost Alex North.

Născut la data de 4 decembrie 1910 în Chester – Pennsylvania, Alex North s-a făcut remarcat prin introducerea modernismului său în structura laitmotivelor tipice ale coloanelor sonore dar şi a muzicii clasice din acele timpuri. Lucrările sale pentru teatru din anii 50’: Moartea unui comis voiajor şi Inocenţii, i-au adus prima invitaţie de la Holiwood pentru a scrie soundtrack-ul din “A Streetcar Named Desire”*. Filmul a marcat pentru prima dată, integrarea jazz-ului într-o dramă de pe marile ecrane. Capacitatea muzicii sale de a atinge cele mai profunde structuri emoţionale a fost foarte discutată în această peliculă, iar într-un final somată de “Legiunea Decenţei” care a considerat predominanţa solourilor de saxofon ca fiind “carnale şi ofensatorare”. Criticul Brooks Atkinson conferă însă una din cele mai potrivite evaluări ale operei sale, declarând că North poate prin orice temă să ajungă direct la inimă, fără prea mari pretenţii compoziţionale. Acest lucru explică probabil lunga sa carieră de succes.

Deşi North a scris muzica a peste 50 de filme, nu a obţinut decât 15 nominalizări la Oscar, reuşind să se întoarcă învingător acasă abia când Academia Americană a decis să acorde pentru prima oară în istorie premiul special pentru întraga carieră. Printre cele mai cunoascute coloane sonore ale sale sunt: The Rainmaker (1956), Spartacus (1960), Cleopatra (1963), Who’s Afraid Of Virginia Woolf (1966), The devil’s Brigade (1968), dar şi muzica respinsă a filmului 2001: O odisee Spaţială care nu ar fi fost niciodată auzită dacă nu ar fi fost ulterior înregistrată de compozitorul Jerry Goldsmith.

Alex North a fost unul din primii compozitori care au adus influenţele muzicii contemporane în filme, prin folosirea crescută a disonanţelor şi a ritmurilor complexe. Pentru  cei care nu au descoperit încă farmecul spiritului său, muzica lui va uimi prin diversitate şi neconvenţionalitate, fapt ce denotă o mare originalitate şi curaj. Valoarea talentului dovedit de North este cu atât mai mare cu cât trecerea timpului îi păstrează nealterată prestanţa şi farmecul operei, chiar şi după 20 de ani de la moartea sa.

Diana Theodora Radu

Fantasticul şi obsesia irealului

Standard

Din capul locului trebuie să spunem că marii maeştri ai producţiilor artistice ce cultivă fantasticul sunt romanticii. Afirmaţia devine neîndoielnică doar dacă se au în vedere următoarele trei elemente complementare:

1) Preocupările de acest gen nu-i caracterizează doar pe romantici, căci creatori precum Dante, Rabelais, Shakespeare, Hieronymus Bosch sau Albrecht Dürer şi-au demonstrat din plin enormele lor disponibilităţi înspre cultivarea magistrală a fabulosului, miraculosului şi fantasticului cu mult înainte de afirmarea romantismului. Tot astfel, gustul pentru ireal n-a încetat odată cu dispariţia romantismului, probă în acest sens fiind proza fantastică de largă circulaţie internaţională a lui Jorge Luis Borges şi Mircea Eliade;

2)Producţiile romantice s-au realizat în cadrul unui program (curent) unitar, care – rulând copios pe cele două coordonate principale: pasiunea şi fantezia – a încurajat cultivarea fantasticului, colosalului şi dizgraţiosului, a protestului, misterului, aventurii şi antiteticului;

3) Romanticii de pretutindeni (Walter Scott, Byron, Shelley, Hoffmann, Edgar Allan Poe, Victor Hugo, Puşkin, Lermontov, Eminescu) au dat maximum de strălucire literaturilor lor naţionale, prin nobleţea ideilor promovate şi prin farmecul fără egal al verbului utilizat drept vehicul pentru concepţia lor artistică.

Fără-ndoială că pentru scopul propus în această scriere, cel mai reprezentativ romantic mi se pare a fi Edgar Allan Poe (1809-1849) . Influenţat de literatura gotică engleză, care, începând cu romanele de groază ale Annei Radcliffe, se delecta cu senzaţionalul redat în scene încărcate de mister şi coşmar, de asemenea influenţat de romantismul tenebros german şi, nu în ultimul rând, de folclorul negrilor din sudul Statelor Unite, unde şi-a petrecut copilăria, E.A.Poe a cultivat cu o măiestrie nemaiîntâlnită până la el, atât suspansul de factură poliţistă (Crimele din Rue Morgue, Secretul Mariei Rôget, Scrisoarea furată), cât şi misterul avântat spre coşmar şi groază, pe direcţia celor „patru s”: straniu→spectral→sinistru→sepulcral (Metzengerstein, Masca morţii roşii, Hruba şi pendulul, Prăbuşirea casei Usher, Inima care-şi spune taina).

Dar dintre toate scrierile lui Poe, în care marele romantic american cultivă misterul în evoluția sa spre halucinant, nici una dintre ele nu poate să rivalizeze cu suprema măiestrie atinsă de Prăbușirea casei Usher pe direcția celor „patru s”, acțiunea încheindu-se cu prăbușirea în eleșteu a sfărâmăturilor casei Usher, luminate de „luna plină care apunea roșie ca sângele”, după ce Roderick Usher, ultimul proprietar al acestui „lăcaș al tristeții” și „victimă a groazei anticipate”, moare atunci când cadavrul surorii sale, lady Madeline, se prăbușește peste el.

Demonologia și oniricul sunt alte două direcții predilecte ale romanticilor, unde Poe și-a dovedit cu prisosință colosala sa înzestrare, atât în proză cât și în poezie. Astfel, dacă în savuroasa povestire Bon-Bon asistăm la întâlnirea dintre filosoful birtaș Pierre Bon-Bon și diavolul gentleman, întâlnire care, cu diferențele de rigoare privind conținutul conversației și consecințele vizitei întreprinse de Necuratul, ne duc cu gândul la memorabila întâlnire dintre Ivan Karamazov și demon, visul devine un motiv statornic în poezie (Un vis dintr-un vis, Un vis, Tărâm de vis), iar în proză (Îngropat de viu) o sursă de coșmaruri și suferințe dilatate până la absurd, atunci când visele își trag seva din lecturile despre morți aparente și sunt întreținute de-o imaginație maladivă.

Așa cum s-a întâmplat și cu alți artiști romantici, pentru Edgar Allan Poe viața a fost extrem de zgârcită. Zgârcită în ceea ce privește liniștea și fericirea, dar foarte generoasă în ceea ce privește eșecurile și încercările dureroase (moartea mamei și soției). Indiscutabil că în această suită de experiențe amare trebuie căutată setea lui Poe de macabru și fascinația exercitată asupra lui de moarte, fie atunci când moartea pătrunde și face ravagii în locuri considerate inexpugnabile de către organizatori (Masca morții roșii), fie în stare de transă sau moarte aparentă, fie în procesul de descompunere al domnului Valdemar, pe corpul căruia se experimentează înfricoșătoarele procedee ale mesmerismului, magnetismul de natură animală.

Căci e un lucru știut că Edgar Allan Poe s-a arătat foarte interesat de cele mai năstrușnice invenții ale timpului, precum călătoriile cu balonul, ori ingenioasa șarlatanie cu jucătorul „programat” de șah, și că pe linia ascendentă a tradiției anglo-saxone, el și-a pus fantezia la treabă pentru a construi un fabulos sistem spațio-temporal, care să-i permită explorarea Cosmosului până la Lună și retur (Hans Phall), respectiv călătorii cu un vas-fantomă (Manuscris găsit într-o sticlă – povestire inspirată de Coleridge), ba chiar până în străfundul oceanului (O pogorâre în Maelström), fantastica experiență trăită de marinarul scăpat ca prin minune din infernul lichid.

Toate astea explică îndeajuns enormul respect arătat operei lui Poe de către ilustrul nostru compatriot I.L.Caragiale, care chiar a tradus din franceză Balerca de Amontillado, precum și consistenta influență exercitată de marele romantic american asupra clasicului român, atât în ceea ce privește procesele psihice în marșul lor de la obsesii până la crimă (Inima care-și spune taina, Pisica neagră), cât și în studiul efectiv al comportamentului nebunilor în acel sanatoriu unde bolnavii reușesc să-i pună la popreală pe paznici și sanitari (Sistemul doctorului Catran și al profesorului Pană).

Ca o concluzie generală, trebuie să subliniem ba umanismul și sensul etic al unora dintre scrierile lui Poe pe direcția restabilirii adevărului (Tu ești ucigașul!) ori al răzbunării (Balerca de Amontillado, Hopa-Hop sau opt urangutani înlănțuiți), ba umorul suculent al autorului și grotescul dus până la absurd în Sistemul doctorului Catran și al profesorului Pană, unde se demonstrează negru pe alb putința răsturnării valorilor în lume, binele fiind îngenuncheat de răul biruitor.

N. B. Este cât se poate de evidentă influența decisivă a lui Poe asupra literaturii americane. Practic, literatura nord-americană a demarat cu acest mare și complex artist!

O influență însemnată, deși nu la fel de categorică, a exercitat E.A.Poe în literatura anglo-saxonă, mai exact în întreaga literatură universală, căci noua modalitate a simțirii moderne, începută în Europa de simboliști, purcede din opera acestui genial nedreptățit de soartă și semeni.

Dincolo de înnoirile impuse în tehnica de analiză, investigație psihologică și în cea de cultivare a senzaționalului, opera lui Edgar Allan Poe a contribuit la identificarea și afirmarea a trei noi falange în literatura universală:

a)Literatura de aventură și anticipație, care, continuând superbele fantezii ale lui Rabelais și J.Swift, a cunoscut mai apoi realizări de prestigiu prin Samuel Butler (Erewhon și Întoarcerea din Erewhon), Jules Verne (Cinci săptămâni în balon, Copiii căpitanului Grant etc.), Hermann Melville (Moby Dick), Robert Luis Stevenson (Comoara din insulă), Herbert George Wells (Omul invizibil, Primii oameni în lună, Mașina timpului etc.), W.Wilkie Collins (Piatra lunei), Pierre Boulle (Planeta maimuțelor);

b) Literatura de investigație psihologică, cu uriașul ei salt datorat lui F.M.Dostoievski, iar în secolul XX cu remarcabila contribuție a lui Franz Kafka, Marcel Proust, Thomas Mann, William Faulkner, James Joyce, Virginia Woolf;

c) Literatura polițistă, o literatură mult gustată de cam toate categoriile de cititori, care, după modelul celebrului detectiv C.Auguste Dupin al lui Poe, a ajuns ca prin prodigioasele opere ale lui Arthur Conan Doyle, Agatha Christie și Georges Simenon să facă nemuritoare deducțiile unor personaje proverbiale precum Sherlock Holmes, Poirot și Maigret.

George Petrovai