Premiul cel Mare pentru o moldoveancă

Standard

De curând, la Hanovra, Germania, a avut loc trienalul concurs internațional Joseph Joachim International Violin Competition. Organizată de Stiftung Niedersachsen, cea de-a opta ediție a durat două săptămâni, între 30 septembrie și 13 octombrie.

Ca de obicei, în timpul a cinci sesiuni de selecție, cei 36 de participanți veniți din toate colțurile lumii au fost supuși unor riguroase criterii de jurizare. Primilor semifinaliști le-a fost oferită ocazia de a se impune printr-un recital ales de ei înșii iar cei desemnați pentru a doua semifinală au evoluat însoțiți fiind de orchestră. Cei șase finaliști, originari din Coreea de Sud, Japonia, Germania și Republica Moldova, și-au etalat deosebitul talent interpretând concerte pentru vioară, alături de NDR Radio Philharmoniesub bagheta dirijorului Hannu Lintu.

Surpriza acestei ediții a concursului a fost câștigarea Premiului Mare de către două participante, fapt nemaiîntâlnit în istoria competiției. Din respectivele considerente locul doi nu a mai fost acordat. Celor două laureate–Alexandra Conunova-Dumortier din Republica Moldova și Kim Dami din Coreea de Sud – le-au fost înmânate sume a câte 50 000 de euro. Premiul trei, în valoare de 20 000 de euro, a fost oferit germanului Tobias Feldmann.

Este pentru prima dată când arta violonistică din Republica Moldova reușește să fie apreciată la un nivel atât de înalt în cadrul Joseph Joachim International Violin Competition. Reprezentanta spațiului dintre Prut și Nistru a reușit,de-a lungul celor cinci selecții, să imortalizeze clipele în care a urcat pe scenă. În sesiunile preliminarii a interpretat lucrări impunătoare de Bach, Ysaÿe, Joachim, Beethoven și Wieniawski iar în cele semifinale – creații de Penderecki, Chausson, Marino, Franck și Mozart. Mult prea maiestoasă a fost evoluarea finală, lăsând amprentă nu doar asupra celor aflați în sală, ci și a orchestranților în frunte cu dirijorul, interpretând Concertul pentru vioară op.47 de Sibelius.

Pe lângă marele premiu de 50 000 de euro, Alexandrei i-a fost pusă la dispoziție o vioară lucrată manual de Giovanni Battista Guadagnini, care datează din anul 1756. Aceasta se va afla la premiantă până la următoarea ediție a competiției, în 2015. Câștigătoarei i se mai oferă oportunitatea de a-și edita un CD cu muzică proprie și să participe la o serie de recitaluri alături de orchestre recunoscute la nivel internațional.

Alexandra Conunova-Dumortier s-a născut în 1988 la Chișinău, într-o familie de muzicieni. Astfel, i-a fost dat să cunoască muzica încă de mic copil, de la vârsta de 6 ani, alături de violonista Galina Buinovschi, familia sa oferindu-i cele necesare studierii viorii. Potrivit muncii depuse de-a lungul anilor, în perioada studiilor cu mari profesori violoniști la Liceul Republican de Muzică „Ciprian Porumbescu” din Chișinău, cunoaște scena. Aceasta o captivează într-u totul, devenind locul său de refugiu. Absolvind cu brio liceul,în 2007devine o valoroasă studentă laHochschule für Musik und Theater Rostock, Germania, iar în 2010 la Hochschule für Musik, Theater und Medien Hannover, Germania. În cadrul acestor instituții de mare valoare nu doar europeană ci și mondială, Alexandra a avut și are ca profesori o pleiadă de mari artiști și giganți ai tărâmului violonistic. În prezent este studentă a maestrului de origine poloneză Krzysztof Wegrzyn, care, de altfel, este și Directorul Artistic al Joseph Joachim International Violin Competition.

Laureată a mai multor concursuri internaționale, printre care Kloster Schöntal, Henri Marteau, Nuri Yicil, Ion Voicu,Tibor Varga,tânăra violonistă a participat și la masterclass-uri cu profesorii Viktor Pikaizen, Igor Oistrach, Ștefan Ruha, Șerban Lupu, Marine Iashvili, Igor Ozim, Baiba Skride, Sergey Kravchenko, Boris Kuschnir și Alexandr Vinnitski. În mod regulat concertează alături de orchestre renumite în Bulgaria, Russia, Moldova, Germania, Franța, Elveția, România și Turcia și este invitată să evolueze în cadrul festivalurilorSchweriner Schloss Festspiele, Festspiele – Mecklenburg Vorpormmenși Festival de Radio France et Montpellier. De-a lungul anilor a interpretat alături de dirijorii Robert Luther, Johannes Wildner, Ilarion Ionescu-Galați, Alexandru Lascae, Mihail Agafița, Iurie Florea, Patrick Strub, Christfried Göckeritz, Niklas Willen, Juhanni Numminen, Alexandru Samoilăși Gabor Tagaci-Nagy.

În aprilie 2009 Alexandra a reușit să imprime primul său CD cu muzică de cameră semnată de Brahms și Mozart, alături de Conunova Quartet și de  clarinetistul Heiner Schindler, solist al Stattskapelle Berlin și profesor la Hochschule für Musik und Theater Rostock. În 2010 a evoluat alături deİstanbul Oda Orkestrası, Hoffer Sinfonikerși Orchestra Filarmonicii Naționale din Iași.

Câștigând Marele Premiu al Deutsche Instrumenten-Musik Fond Competitiondin februarie 2011,Alexandrei Conunova i-a fost înmânată pentru un an o vioară Santo Seraphin, din 1735.În același an a evoluat alături de Oркестр Московского Tеатра „Эрмитаж” din Sankt Petersburg, Russia,dar și în cadrul concertului de deschidere a Internationaler Violinwettbewerb Henri MarteaudinLichtenberg, Germania.

În prezent, talentata violonistă este solistă a Filarmoncii Naționale „Serghei Lunchevici” din Chișinău, Republica Moldova și activează cu mari succese în cadrul Orchestre de Chambre de Lausanne, Elveția. Deține o vioară Vincenzo Rugieri ce datează din 1720,instrumentul constituind o donație din partea„Sinfonima Stiftung“ der Mannheimer Versicherungen.

Alexandra Conunova-Dumortier locuiește în Vevey, Elveția, fiind căsătorită cu violonistul, pedagogul și dirijorul de origine franceză Clément Dumortier.

 

Natalia CHICIUC,

muzicolog, masterandă a Academiei

deMuzică, Teatruși Arte Plastice din Chișinău

*

 *

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s