Trio Alto la Cluj

Standard

Un concert Trio-Alto la Cluj-Napoca, în Festivalul Internaţional Toamna Muzicală Clujeana – 2012? Excelentă idee!!! Protagoniştii, noi, cei trei membri ai Trio-Alto: Daniel Kientzy, saxofoane, Mihail Vîrtosu, pianist şi compozitor şi subsemnata, Cornelia Petroiu, violă.

Nu a fost simplu, în pofida experienţei fiecăruia dintre noi. Sau poate tocmai de aceea: confruntarea cu detaliul, acest inamic rebel, care are mereu ultimul cuvânt, ne-a dat din nou de furcă. Ore şi ore de repetiţii, în bună măsură individuale, pentru că, prin forţa lucrurilor, repetiţiile de ansamblu au fost restrânse la scurtul răstimp al prezenţei şamanului Daniel Kientzy în România: doar zece zile.

Clujul ne-a întâmpinat cu infăţişarea sa nou-veche, plină de parfumul altor vremi. Un oraş care nu se poate să nu ţi se lipească de suflet, şi aceasta, înainte de toate, datorită locuitorilor săi sfătoşi, echilibraţi, înţelepţi. Un bun augur pentru un concert de muzică contemporană în sala Academiei Naţionale de Muzică Gheorghe Dima.

E drept, au fost, de fapt, doar nouă zile de lucru efectiv împreună, pentru că ziua ce a precedat concertul  a fost dedicată exclusiv călătoriei de la Bucureşti la Cluj: cătinel, meticulos, cu lungi popasuri unde te-ai fi aşteptat mai puţin.

Cunoşteam Sala Academiei de Muzica din Cluj: o sală care rotunjeşte sunetul prin nobleţea şi căldura lemnului. O sală nesofisticată, care s-a transformat, la concertul Trio-Alto din 7 octombrie, ca prin minune, într-un spaţiu magic. Sunetul, lumina, mişcarea scenică ritualică a interpreţilor, punctate de aplauzele publicului anunţând schimbarea de decor pentru următoarea lucrare muzicală, toate au contribuit la rotunjirea unei seri cu adevărat frumoase.

În debutul concertului, Solo Sonata per viola, a compozitorului clujean Cornel Ţăranu, o lucrare încântătoare, în care dificultăţile tehnice, nu puţine, sunt umbrite de frumuseţea muzicii. Este un discurs pasional, pătimaş chiar, desfăşurat între bocet şi exuberanţă extremă, frizând delirul.

În continuarea concertului, o surpriză: Remembering Bartok, în versiunea pentru Trio-Alto. (O metamorfozare a lucrării cu acelaşi nume, înregistrate de Daniel Kientzy în 1995, pentru saxofon soprano şi ansamblu de patru saxofoane.) Saxofonului i-a revenit şi de această dată rolul  preponderent, punctat fiind de intervenţiile de un dramatism interiorizat ale pianului şi îngânat de sunetul voalat al violei, ascunsă vederii publicului, ca venind de pe deal. O mise en scène plină de poezie şi inefabil, rod al versatilităţii creatoare a lui Daniel Kientzy, profund cunoscător al muzicii compozitorului Cornel Ţăranu.

A urmat o premiera mondială: Voilà, a compozitorului australian Gerald Glynn, elev, la Paris, al lui Olivier Messiaen. Cornelia Petroiu şi Mihail Vîrtosu au explorat împreună misterul acestei partituri nou-nouţe, care a primit botezul publicului.

A urmat apoi lucrarea Impromptu, a compozitorului, membru al Trio-Alto, Mihail Vîrtosu. Ea ne relevă un creator în căutarea imaginilor caleidoscopice ce se succed cu repeziciune ameţitoare, antrenând tot atâtea schimbări în plan sufletesc. Muzica acestui compozitor nu are nimic demonstrativ, nu aruncă nicio mănuşă: este, mai degrabă, drumul sinuos al omizii până la împlinirea ca fluture. O muzică vie, plină de sevă şi autenticitate.

A urmat apoi momentul de perplexitate al concertului: L’Arpeggione de Schubert (poncif), lucrarea compozitorului francez Hélios Azoulay. Acesta, o personalitate controversată dar şi disputată în Franţa lipsei de convenţionalism, mizează în concertele sale de muzică incidentală – al cărei creator este – pe reacţii contradictorii din partea publicului sau, altfel spus, pe un feed-back cât mai divergent.  “Muzica contemporanilor mei este o muzică plicticoasă, făcută pentru a vă distra. Muzica Incidentală este o muzică distractivă, făcută pentru a vă plictisi”, spune Hélios Azoulay. Ţinta acesteia este aceea de a incita, de a stimula reactivitatea publicului, şi aceasta chiar funcţionează.

Ultima lucrare din programul Concertului Trio-Alto de la Cluj-Napoca a fost Kerkira trio, ce a fost prezentată în premieră în 2007, cu ocazia Sibiu – Capitală Culturală Europeană. Este o muzică ce oscilează între contemplaţie şi implicare, între suişuri şi coborâşuri de valuri până la confruntări de forţe ale naturii. O sarcină dificilă pentru cei trei interpreţi ai Trio-Alto, pe care ei au îndeplinit-o cu dăruire şi admiraţie faţă de ceea ce reprezintă clujeanul compozitor academician Cornel Ţăranu şi tinereţea sa contagioasă.

Concertul s-a terminat, luminile s-au stins, instrumentele şi partiturile sunt din nou gata de drum, de la Cluj la Bucureşti: cătinel, meticulos, cu lungi popasuri unde ne vom aştepta mai puţin.  Aplauzele la scenă deschisă şi florile primite la sfârşitul concertului Trio-Alto, în cadrul Festivalului Internaţional Toamna Muzicală Clujeană – 2012, sunt şi vor rămâne în memoria şi în inimile noastre. Acestea sunt frumuseţea şi bogăţia vieţii de artist.

Cornelia Petroiu

Fotografii de Sânziana Crăciun:

Această prezentare necesită JavaScript.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s