Carei, premiul MATURUS 2012

Standard


DSC07775Ce înseamnă să fii matur? Etimologia termenului indică rădăcină protoindoeuropeană ma, care înseamnă “bun”, implicand conotația “la timpul său”.

La Carei, Fundația pentru Cultură și Muzică Say Yes demonstrează, din 1996 încoace, maturitatea unor tineri absolvenți de liceu, din localitate. Un exemplu de urmat, datorită caracterului stimulativ al confruntării cu propriile realizări, la momentul de răscruce al terminării liceului!

Am fost invitată în juriul care s-a reunit la 29 decembrie 2012, pentru a delibera asupra celor 11 concurenți – cinci înscriși la secția română și 6 la cea maghiară. De menționat că înscrierile se fac în nume propriu, constând din depunerea autobiografiei, susținute prin creații proprii, diplome și DSC07795recomandări care să ateste activitățile extrașcolare ale candidaților. De la depunere la premiere, se desfășoară examenele de bacalaureat, a căror promovare este obligatorie pentru menținerea în concurs. Sarcina juriului 2012 nu a fost ușoară, întrucât concurenții au fost foarte convingători. Cei cinci membri ai juriului au parcurs, într-o primă etapă, dosarele de concurs, iar în a doua etapă au stat de vorbă cu tinerii și au urmărit prezentările lor artistice.

Dintre autobiografii, am apreciat pe acelea care au avut și calități literare, nefiind doar seci dări de seamă. Astfel, numele de familie Baumli (în germană, “pomișor“) a stat la baza autocaracterizării unei tinere care și-a ramificat activitățile potrivit acestui sens. Alt candidat s-a intitulat “un licurici din dansul luminilor“, punând accent pe colaborările sale colegiale. Dialogurile juriului cu fiecare concurent au avut elemente similare cu un interviu de angajare, dar cu avantajele libertății de opinie.

Cosarca 1Am cunoscut tineri energici, care au timp să învețe foarte bine, să câștige la olimpiade, chiar internaționale, să cânte, să danseze, să fie campioni sportivi, să facă acțiuni în folosul comunității. În spectacol, am apreciat performanțele de muzică populară tradițională, ușoară și clasică ale mai tuturor concurenților și prietenilor care i-au secondat în sepctacol – dovedind, în mod tonic, că arta sunetelor rămâne un domeniu preferat și pentru noile generații. O mențiune specială pentru Raluca Bilațiu, o promisiune pentru muzica ușoară, confirmată de activitatea sa în formația din Carei, Yesterdays.

Merituoșii candidați Maturus 2012: Raluca Bilaţiu, Adrian-George Coşarcă, Bernard Naghi, Oana Ţenter, Robert-Francisc Vida, Annamária Baumli, Bernadette Bréda, gemenele Anita și Kitty Bujdosó, Kitty Gnandt, Karen Horn, Kriszta Maurer. Punctarea exigentă, după un sistem complex, în trei etape, a dus la departajarea câștigătorilor. Juriul bilingv, prezidat de inginerul Imre András, director executiv al Fundației pentru Comunitate, din Cluj, a cuprins pe actorul Vlad Chico (Teatrul de Nord Satu Mare), artistul palstic Dorothea Fleiss (Fundația Fleiss East-West Artists Stuttgart), filologul Erzsébet Léb (Budapesta) și subsemnata, muzicolog clujean.

Breda 1Juriul a apreciat în mod deosebit implicarea în realitatea socială a Bernadettei Bréda – confirmată, ulterior depunerii candidaturii la Maturus, de înscrierea sa la studii universitare teologice și de asistență socială. La Adrian Coșarcă, care a ajuns student medicinist, au fost prețuite creațiile poetice și de film – aș spune, calitățile imagistice ale liricii și cele poetice ale eseurilor sale cinematografice –, dar și sinceritatea exprimării căutărilor și ezitărilor asupra propriei deveniri.

Un cuvânt aparte despre organizatori. Zsolt Enyedi este totum factum al Fundației Say Yes – de la informatician la muzician. Un amănunt semnificativ este că acest rocker împătimit este soțul delicatei cântărețe de muzică veche Ildikó Keresztesi, solista ansamblurilor Collegium și Carmina Renascentia, într-o conviețuire plină de armonie –  dedicată nu numai familiei, ci și educației tinerilor comunității.

Marele premiu pentru fiecare dintre cele două secțiuni – română și maghiară – a fost de câte 1.000 de lei. Toți participanții au primit premii prin bonuri pentru cărți și, mai ales, toți au avut de câștigat prin mai buna cunoaștere de sine. Întotdeauna este timpul pentru a ne implica.

Elena Maria Șorban

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s