Speranţele Orăştiei. Remember, după 20 de ani

Standard

1Se cuvine să precizez de la început că evenimentele artistice despre care voi scrie  în continuare s-au desfăşurat în Orăştie începând cu anul 1991 la scurt timp după ridicarea barierelor de exprimare din decembrie 1989. Aveam un amalgam de dorinţe neîmplinite pe plan profesional. Simţeam o mulţime de zbateri într-o lume eterogenă în care fiecare avea nevoile şi visele sale. Dar nu m-am putut îndepărta imediat de lumea şcolară în care eram implicată ca şi profesor de muzică, chiar dacă  simţeam nevoia să realizez şi altceva, care necesita  evadarea din cadrul şcolar.

Eram liberă să fac planuri, dar era greu să găsesc oameni care să le susţină practic alături de mine. În cele din urmă i-am găsit şi alături de ei am realizat SPERANŢELE  ORĂŞTIEI. Lumea în care trăiam şi care ne aprecia era prin excelenţă cea a elevilor, a părinţilor acestora, a învăţătorilor, a profesorilor de muzică. Dacă acum pot aduce un reproş pentru faptul că nu eram foarte cunoscuţi atunci şi mai târziu, aceasta se datorează faptului că nu am ştiut cum să ne facem publicitate la acţiunile noastre, că nu cunoşteam noţiunea de parteneriat.

Au trecut 20 de ani de la evenimentele de atunci şi dacă acum când le  rememorez  nu se ţine cont de perioada istorică în care ne aflam, totul se poate restrânge la o bagatelă, la ceva minor, lipsit de importanţă. Susţinem că Speranţele Orăștiei cu activitatea desfăşurată timp de mai mulţi ani, merită să primească un loc alături de alte grupuri artistice ale Orăştiei, care îşi căutau noi forme de exprimare , identităţi şi căi de afirmare la fel ca şi noi.

SĂ FIM COPII -1991 ediţia întâi

Privind în urmă ni se pare că a fost ca o poveste, care a început în anul 1991. Cu resorturi nebănuite şi cu oameni puţin cunoscuţi atunci, am reuşit să organizăm la Orăştie un eveniment muzical deosebit şi anume un festival concurs de muzică uşoară, care se adresa doar elevilor din zona Orăștie. La preselecţie a fost o avalanşa de copii, unii talentaţi, iar alţii care ar fi dorit să fie. Am colaborat cu mult succes cu colegi de la Casa Pionierului şi nu omit să o numesc pe profesor Stăncel Sonia în acţiunea de preselecţie. Fără să am un proiect clar, toate greutăţile, pe care le întâmpinam, le rezolvam din mers.

O persoană importantă pentru acel moment şi pentru cele ce au urmat  a fost inginerul COSTEL BĂLAN  care şi-a asumat misiunea de a realiza necesarul de negative al majorităţii elevilor. Filmările acţiunilor noastre artistice, sunt dovada că cele spuse de mine aici au fost reale, adevărate.

În data de 1 Iunie 1991 de ziua copilului s-a desfăşurat în Orăştie prima ediţie a festivalului concurs pentru elevii din zona Orăştiei pe care l-am numit SĂ FIM COPII (la Sala Astra concursul propriu zis si apoi la Casa de Cultură gala laureaţilor). Atmosfera în cele doua locaţii a fost incendiară. Ana Pop directoarea de atunci a Casei de Cultură, a dat curs acţiunii, astfel că s-a finalizat nesperat de bine totul. Pentru a putea viziona filmul realizat în gala laureaţilor, ne-am adunat a doua zi adulţii si copiii , la Casa de Cultura, pentru că aparatele video erau o raritate în anul 1991.

2SPERANŢELE ORĂŞTIEI -1992

Încurajată de succesul acestei manifestări în rândul  elevilor concurenţi şi spectatori, am realizat că o mulţime de piedici întâmpinate, le putem elimina în viitor dacă funcţionăm ca asociaţie cu personalitate juridică. Astfel că în anul 1992 am înregistrat oficial la Judecătoria din Deva Asociaţia artistică  cu numele SPERANŢELE ORĂŞTIEI, neguvernamentală şi non profit, aveam cont în bancă, ştampilă şi membri adulţi dar mai ales copii.

Obiectivele propuse de către asociaţie au fost: continuarea festivalului de muzică uşoară şi alternarea lui cu festivalul de folclor, deplasări cu membrii asociaţiei pentru prezentarea de spectacole şi recompensarea  prin prezenţa acestora în tabăra de la Costeşti (aflată în apropiere de Orăştie) în vacanţele  de vară. Primele înscrieri în asociaţie au început în data de 18 sept.1992 cu elevii: Şuteu Anemarie, Mărginean Nicolae, Dejica Adrian, Tibori Cătălin, Mândra Diana, Panţa Ovidiu, Fodor Cristian, Tomescu Carmen, Crişan Paula, Drăgoţel Ramona, Mateica Titus. Apoi au urmat ceilalţi până în 1996 când s-a înscris ultimul elev, cu numărul 140. Elevii au putut alege între: canto muzică uşoară, canto muzică populară, dans modern, dans popular, grup folcloric.

Primele doua adeziuni de adulţi, au aparţinut lui Muntean Silvia si Petec Simina, care s-au aflat la conducerea asociaţiei până la desfiinţarea ei în 1997, după care alţi adulţi au avut contribuţii la înfiinţarea şi apoi la bunul mers al acesteia., doamnei avocat

MITROFAN AURELIA avocat, ne-a dat ajutorul necesar pentru ca asociaţia să dobândească statut juridic şi se cuvine să-i aducem mulţumiri postmortem.
TIRA GEANINA instructor de dans modern s-a ocupat de fetele înscrise la secţiunea de dans modern. OCOLIŞAN TRIFU a fost instructor de dans popular. BOLOT PETRU un bun violonist a fost conducătorul tarafului alcătuit din   Groza Ionel, Popa Remus, Paşolea Ion, Gaşpar Anca( era elevă la Liceul Pedagogic Deva),Stăncioiu Valentin, Drăgan Ioan (Ţîtruş), Sibişan Dorel care au acompaniat elevii în festivalurile noastre dar şi în spectacolele susţinute de noi.  BĂLAN COSTEL cel care a simpatizat cu ideile noastre de la început, a avut un rol foarte important de la prima ediţie a festivalului SĂ FIM COPII asigurând sonorizarea la toate manifestările artistice susţinute de către asociaţie. Contabilitatea asociaţiei a fost realizată de către Gherman Georgeta şi Maria Carolea Ciobanu.

3ACŢIUNI, SPECTACOLE SUSŢINUTE DE SPERANŢELE ORĂŞTIEI

In paralel cu festivalurile desfăşurate si numite mai sus, am avut o mulţime de acţiuni şi spectacole la care participau doar elevii înscrişi în Asociaţia noastră, prin care artiştii noştri se acomodau cu scena punând în practică tot ce învăţau în sălile de repetiţii.

-1 iunie 1992 „SĂ FIM COPII” festival zonal de folclor

-16 oct.1993 „SPORT ŞI MUZICĂ” spectacol pe stadionul Dacia

-12 dec.1993 „DIALOGUL SPERANŢELOR” Casa de cultură Orăştie

-19 dec.1993 „GRUP DE COLINDE”- Casa de cultura Orăştie

-7 martie 1994  „DE ZIUA MAMEI”- Casa de cultură Orăştie

-24 martie 1994 „DIALOGUL SPERANŢELOR” spectacol Geoagiu

-23 aprilie 1994 „DIALOGUL SPERANŢELOR” spectacol Cugir

-1 iunie 1993 „SĂ FIM COPII” festival zonal de muzică uşoară

-10 august 1993 TABĂRA DE VARĂ” vacanţă Costeşti

-1 iunie 1994 „SĂ FIM COPII” festival judeţean de folclor

-11 august 1994 „TABĂRA DE VARĂ” vacanţă Costeşti

-23 august 1994 „SI EU VOI FI O STEA”- concurs organizat de radio Bucureşti cu elevii noştri cu transmisie directă la radio.

-16 decembrie 1994 „COLINDE, COLINDE”- spectacol Orăştie

-24 dec 1994 „ÎN AŞTEPTAREA LUI MOŞ CRĂCIUN” –spectacol de colinde din Sala Radio Bucureşti cu transmisie directă

-10 ianuarie 1995-„ŞI EU VOI FI O STEA” faza finala la Bucureşti cu participarea „speranţei” noastre Cotârlea Iulia; transmisie directa din Sala Radio

-1 iunie 1995 „SĂ FIM COPII” festival judeţean de muzică uşoară

– august 1995 „TABĂRA DE VARĂ”- la Costeşti

-17 noiembrie1995 „-NGEAŢĂ TĂU-N MIEZ DE VARĂ” s-a tipărit o mică culegere cu colinde populare pentru care am primit finanţare din partea fundaţiei SOROS şi a Uzinei Mecanice Orăştie, prima carte tipărită î n Orăștie după 1989.

-1 iunie 1996 „LELE DE LA ORĂŞTIE” festival judeţean de folclor

-17 iunie-27 iunie 1996 TABĂRA DE VARĂ – Costeşti

(În vara anului 1998 Craiova solicita Inspectoratelor Şcolare elevi interpreţi de folclor pentru a participa la prima ediţie a festivalului  „MARIA TĂNASE” ediţie specială pentru elevi.  Am acceptat pregătirea şi prezenţa la  acest eveniment de amploare naţională: a elevilor:  Baias Floare si Unguraş Anca soliste vocale  dar şi alţi trei elevi interpreţi instrumentali: la vioară Ursu Neluţu şi Stăncioiu Valentin,iar la clarinet  Stăncioiu Ciprian.  Am organizat la Casa de Cultură un spectacol folcloric în care am rechemat pe fostele Speranţe, acesta de fapt fiind ultimul spectacol).

SFÂRŞITUL

În demersul de pregătire al acestei ediţii, am început să întâmpinăm greutăţi în strângerea de fonduri. Apăruse o noua lege a sponsorizării dar care pe noi ca ONG nu ne avantaja. Am primit o invitaţie la tv Deva, la care am participat eu si Simina Petec prin care am încercat să facem cunoscute greutăţile cu care ne confruntam.. Din dorinţa de a ridica calitatea Festivalului, l-am invitat ca Preşedinte al juriului pe profesorul de muzica Anton Scornea -Preşedinte al Asociaţiei profesorilor de muzică din România. Faptul acesta a avut ca şi consecinţă răspuns pozitiv la invitaţia noastră către oficialitățile oraşului de a fi prezenţi la acest festival. Se pare ca bugetul festivalului nu ne-a permis să filmăm aceasta ediţie de la care au rămas  doar câteva fotografii din acesta. În plus, nebănuind că viaţa Asociaţiei se apropia de sfârşit  în februarie 1996 am înscris  noi membri în număr de 48 de elevi. Numărul mare de concurenţi pe de o parte, dar şi de copii înscriși în SPERANŢELE ORĂŞTIEI, ne încuraja să continuăm repetiţiile în cadrul asociaţiei, cu gândul la festivalul  de muzică uşoară din anul următor.

La începutul anului 1997 am primit de la judecătoria Deva o înştiinţare că Legea asociaţiilor, pe baza căreia noi am funcţionat, a fost abrogată şi că a intrat în vigoare o altă lege. În concluzie era necesar să ne prezentăm cu toate actele pentru a ne alinia noii legi. Acesta a fost momentul în care am hotărât să încetăm activitatea. Motivele principale erau cele de ordin financiar. În acest moment putem spune că asociaţia SPERANŢELE ORĂŞTIEI s-a desfiinţat.

CONCLUZII

S-au împlinit mai mulţi ani de când „SPERANŢELE ORĂŞTIEI” a încetat să mai existe ca asociaţie cu statut juridic, dar o seamă de manifestări artistice au continuat să se desfăşoare în Orăştie, realizate de către cei care au fost implicaţi în fosta „asociaţie” folosind experienţa acumulată în acei ani. Apoi acestea s-au restrâns şi au rămas doar serbările şcolare obişnuite.

Privind acum în urmă îmi pun întrebarea dacă activitatea noastră a avut sau nu vreun folos. Răspunsul meu este că a avut efecte benefice pentru atunci dar şi pentru viitor, la fel cum orice formă de artă, aplicată la vârsta la care copiii îşi caută o identitate o poate avea.

Dintre elevii care  s-au înscris în asociaţie o mare parte au ales alt drum diferit celui artistic. Asta nu înseamnă că prezenţa lor în asociaţie este minimalizată şi lipsită de preţuire peste ani, de către cei care le-au fost alături în calitate de instructori.

Alţii însă, consider eu că, au avut posibilitatea să îşi descopere afinităţi artistice şi să continue pe acest drum, beneficiind de cadrul oferit sau de pregătirea specială primită în asociaţie.  Dintre aceştia o parte au urmat liceul de muzică: Panţa Ovidiu, Zaharie Adrian, Rusu Viorel, Matei Traian ( decedat din păcate la vârsta de 16 ani) sau continuând studiul muzicii la Conservator ca Vlăduţ Mihai şi Groza Lăcrămioara ambii obţinând statutul de profesor de muzică. Fodor Cristian a rămas consecvent folclorului ardelenesc şi trecând prin alte etape ale vieţii,  a continuat să se  perfecţioneze  astfel că,  a devenit unul dintre cei mai buni solişti de folclor din Orăştie făcându-se cunoscut în întreaga ţară dar şi in afara ei.  Tibori Cătălin şi-a descoperit  înclinaţiile artistice polivalente în calitate de prezentator si recitator de-a lungul mai multor festivaluri şi spectacole susţinute sau organizate de către  „Speranţele Orăştiei” timp de 4 ani, în care  a rămas membru fidel al asociaţiei. Perfecţionându-se continuu, dezvoltă de-a lungul anilor mai multe proiecte. Începând cu anul 2012 se face cunoscut printr-un nou proiect artistic denumit Syncreto iniţiat în Timişoara. Proiectul işi propune realizarea unui spectacol care aduce pe scenă o altfel de lume artistică, alături de  muzicieni adevăraţi şi de calitate superioară incontestabilă şi care işi propune să deconstruiască stilul rigid și impersonal al  clasicelor spectacole de operă, care îmbină muzica de operă, arta dramatică, dansul și mișcarea scenică, dezvoltând o viziune nouă: umană, inteligibilă și foarte directă. „Syncreto”, este un spectacol unic în România care poate fi prezentat în localităţile care nu dispun de condiţii speciale pentru spectacolele de Opera.

Pentru toate cele menţionate dar şi pentru altele, noi toţi suntem mândri de aceştia şi în sinea noastră vom îngâna cu mândrie: „au fost speranţele noastre”.

DUPĂ 20 DE ANI

În anul 2012 s-au împlinit 20 de ani de la înfiinţarea  asociaţiei „SPERANŢELE ORĂŞTIEI” prilej cu care am realizat o revedere cu cei care între timp  s-au maturizat, au devenit  familişti sau părinţi. Evenimentul revederii  a avut desigur partea lui emoţională: s-au făcut fotografii, s-a discutat, s-a cântat, s-a dansat. Ulterior, ca un ecou al acestei revederi o parte dintre aceştia au scris despre anii petrecuţi   atunci, în urmă cu mulţi ani, la Orăştie.

CĂTĂLIN TIBORI (artist,poet,actor,filolog,filozof) a spus:

Acest prim minut reprezintă debutul meu pe o scena.  Eram elev în clasa a V-a şi aveam puțin peste 11 ani. Odată cu înfiinţarea Asociaţiei, am primit o identitate nouă, aceea de “speranţă” fără să realizez atunci ce impact major va avea asupra vieții mele. Am trăit alături ceilalţi colegi patru ani fabuloși. Am susţinut împreună atât de multe spectacole, încât uneori îmi este greu să mi le amintesc. Eram prieteni și trăiam sentimentul că facem ceva important, unic. În felul nostru, cred că eram…speciali. „Speranțele…” au reprezentat pentru mine o școală a libertății artistice, pentru că odată urcat pe scenă simțeam că pot face cam tot ceea ce îmi trecea prin minte. Așa au luat naștere momentele de recitare cu negativ sau glumele pe care, de cele mai multe ori, le făceam spontan. Trăiam sentimentul că fac ceva foarte important și că, dacă nu aș fi acolo, întreg universul s-ar fi dezechilibrat. ”Speranțele…” au reprezentat pentru mine întâlnirea cu un public foarte eterogen. Am învățat în timp cum să ”îl prind” și să-l duc acolo unde îmi doream. Poate cel mai important lucru, am învățat să înving teama de întuneric a sălii, atunci când ești singur cu un reflector pe tine. Deși, uneori, chiar și acum, mai simt un gol în stomac înainte să-nceapă spectacolul. Dar trece repede, pentru că am învățat, atunci când a trebuit, că bezna din sală ascunde suflete care se deschid cu bunătate pentru artă. Da, în ”Speranțe…” am învățat să trăiesc frumos.

ROXANA BORZA-RĂDOANE(cu studii in economie agroalimentară, o pasionată interpretă de folclor ardelenesc)a spus:

Pentru mine Speranţele Orăştiei a  însemnat începutul, nu doar al carierei ci şi a vieţii mele, atât sociale cât şi culturale. Am început să vin la Speranţe la vârsta de 5ani, asta fiind în anul 1995. Am învăţat să am un program organizat, iar cel mai frumos era că eram  cea mai mică. Toţi îmi spuneau piticot,iar domnul instructor Trifu Ocolişan era minunat. Am învăţat să am o ţinută impecabilă pe scena, am învăţat tot ce e mai sfânt pentru poporul român: cântecul, jocul dar mai ales adevărata bogăție, costumul. Mi-aţi insuflat dragostea pentru folclor, pentru frumos pentru tradiţie. Încă de atunci inima mea tresărea la auzul minunatelor  melodii populare, dar mai ales al colindelor. Nu ştiu pentru câţi dintre colegii mei timpul petrecut în Asociaţia Speranţele Orăştiei a avut un impact atât de mare. Pentru mine vor rămâne mereu în inima mea acei minunaţi ani, care mi-au schimbat întregul curs al vieţii, devenind o fidelă interpretă a cântecului popular din zona noastră.

CORNEL CRIŞAN (redactor producător de programe la TVR Cluj) a spus:

Ce a însemnat Speranţele Orăştiei pentru mine? Greu de exprimat în cuvinte nişte sentimente care îşi au rădăcinile în copilărie. A însemnat bucurie şi gândul că întotdeauna se poate mai bine dacă eşti perseverent şi ai ţeluri frumoase. A însemnat ore de dansuri populare în sala de sport a Sc. Gen. 1 (din acea vreme), a însemnat ore de repetiţii lângă pian pentru a atinge corect sunetele cântecelor „Lele de la Orăştie”, „Ciobănaş cu 300 de oi” sau colindele din zona Orăștiei. Nu în ultimul rând, a însemnat o perioadă fericită a copilăriei mele, la care mă mai aplec din an in an, cu precădere în perioada Crăciunului.

NICOLETA BUNEA-CORICI ( specializată ca şi coafor-stilist) a spus:

Privind în trecut, cu mintea de acum , pot zice ca în perioada în care am activat în asociaţia SPERANŢELE ORĂŞTIEI, am făcut cunoştinţa cu muzica, muzica, cea care  si acum îmi ”vindecă” sufletul; a însemnat o perioadă de inocenţă, o perioadă în care şi eu am fost vedetă şi dacă stau bine să mă gândesc chiar m-am simţit bine, deşi aveam emoţii când urcam pe scenă, deși poate falsam pe ici pe colo.

Îmi amintesc de orele de canto făcute în clasa de la etaj, lângă pian si vocalizele (ma, me, mi, mo, muuu), Ciobănaşul (pe voci), colindele si mersul cu colinda pe la fabrici în oraş, îmi amintesc şi orele de dansuri populare din sala de sport…

Abia acum înţeleg cu adevărat ca  numele asociaţiei SPERANŢELE ORĂŞTIEI a avut ca explicaţie faptul că v-aţi pus în noi toată SPERANŢA că vom reuşi atât în muzică, cât şi în viaţa.

Acum, îmi pare rău că pasiunea mea de a cânta în public s-a stins pe parcursul anilor iar acum îmi încânt doar copilul cu cele câteva cântece pe care le ştiu de pe atunci. Dar asta e! Timpul nu se mai întoarce…

GINA NEGROIU-CÂNDEA (specializată în administraţie financiar contabilă) a spus:

Cu trecerea anilor, am realizat că timpul în care am activat în asociaţia SPERANŢELE ORĂŞTIEI a fost o perioadă extraordinar de frumoasă de care îmi amintesc cu foarte mare plăcere. A început ca un vis care s-a transformat apoi  într-o pasiune. Am reușit să simt emoţia pe care o oferă scena. Am învăţat atunci că muzica însemnă muncă, dăruire, împlinire.

ALEXANDRA TĂNĂSIE (consilier juridic) a spus:

Privind cu mintea mea de acum, pot spune că SPERANŢELE ORĂŞTIEI a fost o mare realizare pentru mine…o perioadă, scurta dar plină de emoţii, care cu greu poate fi exprimată în cuvinte, o experienţă unică în viaţa mea şi  pot spune chiar cea mai frumoasă perioadă a copilăriei. Ieşirea mea din asociaţie s-a datorat unor probleme familiale, însă nu m-am oprit la acest stadiu şi am continuat să merg la festivaluri de muzică uşoară, ba mai mult am fost acceptată la emisiunea prezentată de către TVR, în mare vogă pe atunci „Ploaia de stele” după care traseul meu artistic s-a oprit. Am realizat atunci că nu e suficient să fii talentat. Cu toate acestea „Speranţele Orăştiei” va rămâne în sufletul meu mereu şi mulțumesc celor care au văzut în mine un posibil talent. Cu respect A.T.

TITUS MATEICA (consilier juridic si iubitor de folclor) a spus:

Deşi au trecut deja mai bine de 20 de ani de la evenimentele acelea care, fără cuvinte mari, ne-au marcat unora dintre noi copilăria si adolescenţa, încerc sa rememorez aici cum a început totul…

Era prin primăvara lui ’92, când tatăl meu a observat în „Cuvântul Liber” anunţul privind preselecţia pentru  Festivalul de Folclor „Să fim copii!”. A urmat pregătirea pentru preselecție şi apoi pentru concurs,  făcută în paralel la cele doua şcoli generale: nr. 1 cu organizatorii evenimentului (în speţa prof. Silvia Muntean), respectiv la nr. 2 (unde eram elev) cu prof. Maria Pascu şi fraţii Nechita. Eu nu ştiam că în acest timp se făceau demersuri pentru înfiinţarea Asociaţiei SPERANŢELE ORĂŞTIEI. Intre timp Asociația a primit aviz juridic şi eu deveneam membru cotizant. Pe atunci foarte timid, am aşteptat cu mari emoţii ziua primului Festival la care participam în 1992, reţinându-mi atenţia în mod deosebit parada portului popular dintre Sc. Gen. 1 –Sam (unde se stabilise sediul Asociaţiei noastre) şi Sala Astra unde se desfăşura Festivalul.

Prin acea paradă am perceput parcă apartenenţa la grup, în care  aveam să-mi petrec o parte a anilor următori intre 1992-1994. Premiul I obţinut atunci mi-a dat încredere şi o mai mare plăcere de a cânta (care nu s-a estompat nici până astăzi). Au urmat spectacole în zona Orăştiei, excursii, tabăra de vară., dar ceea ce reţin cu precizie era ritmicitatea repetițiilor – din dimineţile de sâmbăta petrecute la sediul de la „SAM” la cântece şi dansuri însumând foarte multe ore… Cântecele învăţate de noi atunci erau numai din zona Ardealului. Ele  se completau foarte bine  cu mişcările, cu paşii învăţaţi la secţia de dans cu instructori speciali.

Ieşirea mea din asociaţie s-a datorat vârstei care aducea cu sine schimbarea timbrului vocal, urmând ca o perioadă să fac repaus. Am revenit alături de colegii mei când eram în clasa a XII-a şi când am participat la ultimul spectacol susţinut de către noi care eram numiţi „Sperantele Orăştiei”.De atunci şi până astăzi am rămas un mare iubitor de folclor ardelenesc pe care îmi place să il ascult dar mai ales să il interpretez.

ADELA FODOR-PETICA (institutor lb. engleză)a spus:

Pentru mine Asociaţia „Speranţele Orăştiei” a însemnat un loc de destindere, de petrecere a timpului liber într-un mod util şi unde m-am străduit şi eu să-mi dezvolt talentele pe baza cărora am fost admisă ca membru. Au fost multe repetiţii, ca să putem fi buni artişti pe scenă. Cea mai amplă acţiune la care am participat si eu alături de cei 24 colegi ai mei, a fost concertul de colinde susţinut de noi la Bucureşti în Sala Radio, în care noi am cântat doar colinde populare culese din satele din zona Oraştie. Am fost îmbrăcaţi in costume populare, am vizitat Bucureştiul şi chiar dacă la întoarcere vagonul în care călătoream nu a avut  căldură,noi nu am resimţit frigul căci eram veseli, neastâmpăraţi şi fără griji.

Regret acum că nu am urmat un filon artistic, pornind de la bazele reale puse în acea perioadă în care mă numeam „SPERANŢĂ”.Sincere mulţumiri tuturor adulţilor din Asociaţie,a celor care ne-au fost instructori la dans sau la canto şi părinţilor care ne-au orientat şi ne-au susţinut în acest timp.

DANA POPOVICI –ZAGREA ( absolventă filologie clasica) a spus:

Acum 20 de ani  Asociaţia SPERANŢELE ORĂŞTIEI în care am activat,  mi-a hrănit talentul şi visele. Adoram muzica uşoara şi credeam ca o sa ajung vedetă. Am câştigat premii şi aveam sprijinul familiei, prietenilor şi al Doamnei Muntean. Făceam parte din  lumea copiilor care pe atunci chiar nu aveau posibilitatea să aleagă prea multe activităţi extraşcolare. Am pătruns într-o lume noua şi fascinantă, imediat după revoluţia din 1989, în lumea scenei, a aplauzelor , o lume pe care o port şi acum în suflet. Îmi amintesc şi acum rochiţele de scenă, toate melodiile pe care le-am cântat şi emoţiile de care nu puteam să scap decât pe la mijlocul cântecelor, asta daca aveam noroc şi nu începeam cu strofa a doua.

Mai târziu am realizat că mirajul turneelor şi al televiziunii nu mă reprezintă şi am ales un alt drum în viaţă, creându-mi alte vise.

Dar vă asigur că emoţia a rămas aceeaşi, poate e şi mai intensă acum când fac ceea ce îmi place cu adevărat şi mai pot spune că  după 20 de ani am înregistrat o piesă compusă de un prieten de suflet, deosebit de talentat, pe versurile mele şi pe care i-am dedicat-o soţului meu, care mi-a dăruit cel mai minunat băieţel de pe Pământ.

Acum, după 20 de ani, mă bucur că am avut şansa să fac parte din Speranţele Orăştiei, că am cântat  şi i-am încântat (sper) pe cei care m-au ascultat, că am cunoscut copii şi oameni minunaţi.

CRISTIAN FODOR (economist, solist de folclor)a spus.

Odată cu înfiinţarea asociaţiei„Speranţele Orăştiei” în 1992, părinţii mei m-au înscris în asociaţie. Aveam 11 ani şi  pentru mine, noul cadru juridic nu avea mare importanţă, căci am continuat să iau ore de canto cu doamna profesoară Muntean Silvia în acelaşi mod ca şi până atunci.

Noutatea, era festivalul „Să fim copii” organizat de asociaţie, care îmi oferea ocazia unei competiţii reale cu alţi elevi talentaţi.

Prin participarea mea la spectacolele organizate de către Asociaţie, am învăţat multe din lucrurile pe care le folosesc şi astăzi când mă aflu pe o scenă. Retragerea mea din „asociaţie” s-a produs în anul 1995, an în care vocea mea îşi căuta un alt registru, urmând o perioadă în care nu am avut voie să fac efort vocal. După 20 de ani încercând să răspund la întrebarea ce a însemnat pentru mine perioada în care aveam identitatea de „speranţă” pot răspunde simplu: Cariera mea de astăzi ca solist de folclor, are bazele puse atunci când nu eram decât “speranţă”.

SILVIA MUNTEAN- fost  Director artistic  la „SPERANŢELE ORĂŞTIEI” a spus:

Privind în urmă cu luciditate la faptul că am avut ca activitate instruirea vocal-muzicală a „speranţelor”, pot spune că a fost deosebit,  că m-am putut dedica copiilor talentaţi alături de care m-am simţit şi eu importantă. Funcţionam pe baza unui  orar  la repetiţii, la spectacole, am pus accent pe repertoriu strict ardelenesc la folclor şi strict românesc la muzica uşoară. Am impus  pe scenă  doar costume populare autentice, eliminandu-le pe cele necorespunzătoare. Am alcătuit la festivaluri jurii cu persoane competente, am folosit la folclor taraf alcătuit din instrumente specifice zonei, iar succesele de astăzi ale „SPERANŢELOR” îmi dau o satisfacţie specială căci ştiu ca am pus şi eu ceva la temelia lor. La revederea cu fostele Speranţe din 18 mai 2012, ne-am amintit cântecul lui Dinu Giurgiu SĂ FIM COPII, cel care a fost genericul festivalurilor cu acelaşi nume. Cu toţii cântam si realizam  că acei ani minunaţi nu se mai întorc. Dar viaţa merge înainte şi fiecare işi continuă drumul ales.

SIMINA PETEC- fost Director administrativ la „SPERANŢELE ORĂŞTIEI” a spus:

Am pornit cu entuziasm în 1992, crezând că voi putea oferi copiilor talentaţi din asociaţie un cadru deosebit privind şansa lor de afirmare; am sperat că ni se vor alatura agenţi economici care să susţină activitatea artistică a fiilor oraşului nostru. M-am bucurat alături de copii, de munca lor făcută cu dăruire, de şansa de a se urca pe scenă, de progresele lor. A fost greu, a fost frumos, dar nu s-a mai putut merge mai departe. Ne-au rămas în schimb amintirile plăcute şi satisfacţia că unii dintre membrii asociaţiei au folosit  experienţa din SPERANŢELE ORĂŞTIEI spre a-şi dezvolta talentul, atât cât a putut fiecare. Dar pe copii de atunci, indiferent de ce au ales să facă în viaţă, eu îi port în mod egal în amintirile legate de anii petrecuţi împreună.

 Prof. Silvia Muntean

Click aici pentru a descărca un excepţional album de fotografii cu Speranţele Orăştiei!

Album fotografii Sperantele Orastiei

3 răspunsuri »

  1. Am citit cu ochii mari articolul și am retrăit cu ochii deschiși momentele acelea. Am încă o dată am certitudinea că, dacă ”Speranțele” nu ar fi existat, destinul meu ar fi fost altul, mult mai sărac, poate.

  2. A fost sansa ta pe care insa ai stiut sa o iei in seama si mai ales in serios atunci cand speranta noastra a devenit certitudine.Ma bucur pentru tine si pentru tot ce faci mai ales in plan artistic si cultural.

  3. Eu sunt sora lui Matei Traian Ioan si vreau sa spun ca , chiar daca eu personal nu am facut parte din acea „echipa” frumoasa si destinul meu a fost influentat oarecum de d-na profesoara Muntean.D-na profesoara il decoperise pe fratele meu si il indemnase sa faca lic de muzica astfel ca parintii mei m-au dat si pe mine la aceeasi scoala cu el…In concluzie nu pot decat sa-i multumesc d-nei profesoare Muntean pt ceea cea a facut pt fratele meu si pt multi altii si sa-i urez multa multa sanatate si felicitari pt toate realizarile dumneaei…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s