Filip Lazăr – un portret

Standard

Pe 3 noiembrie s-au împlinit 78 de ani de la trecerea în veşnicie a compozitorului şi pianistului român Filip Lazăr – din păcate, foarte puţin cunoscut şi promovat în România.

Filip Lazăr (1894-1936) provenea dintr-o familie de muzicieni, el dobândind primele cunoştinţe muzicale de la mama sa, absolventă a Conservatorului bucureştean. El însuşi va urma cursurile respectivei instituţii între 1907-1912, unde studiază cu Emilia Saegiu (pian), D.G. Kiriac (teorie, solfegiu), Alfonso Castaldi (armonie, contrapunct şi compoziţie).

Cu puţin înainte de declanşarea Primului Război Mondial, Filip Lazăr pleacă în Germania unde, între 1913-1941, studiază la Leipziger Konservatorium – cu Robert Teichmüller (pian) şi Stephan Krehl (armonie, contrapunct şi compoziţie). Muzicologul Octavian Lazăr Cosma îl caracterizează pe Filip Lazăr ca fiind „compozitorul român cel mai cântat peste hotare, cel mai bine cotat, bucurându-se de consideraţia şi amiciţia unor compozitori reputaţi, mai ales din capitala Franţei şi din centrele estice nord-americane” .

Filip Lazăr este membru fondator (1920) al Societăţii Compozitorilor Români şi, de asemenea, membru fondator şi preşedinte al Societăţii Muzicale Triton (din care  mai făceau parte Darius Milhaud, Arthur Honegger, Serghei Prokofiev). Nu în ultimul rând, a fost membru fondator al ISCM (International Society of Contemporary Music).

În calitate de interpret, a efectuat turnee în Franţa, Elveţia, Austria şi Statele Unite. A fost distins cu multiple premii: Menţiune onorifică (1915), premiul II (1919), premiul I de compoziţie „George Enescu” (1924), Premiul Radiodifuziunii Franceze din Paris (1931).

Filip Lazăr a scris muzică de teatru (La bouteille de Panurge, Les images de Béatrice), muzică simfonică (Preludiu pentru orchestră, Suita Română în Re major pentru orchestră, Concerto Grosso pour orchestre numero 1 – primul concerto grosso din istoria muzicii româneşti, Concertele 2 şi 3 pentru pian şi orchestră şi multe alte lucrări concertante şi simfonice). A mai scris două lucrări corale pe versuri populare (Dor de crâng, Paparudele), lied-uri (Melodii pe poeme de Heinrich Heine, 6  melodii pentru voce şi pian / orchestră).

Prima lucrare simfonică a lui Filip Lazăr, Suita Română în re major nr. 1, structurată în trei secţiuni, propune preluări şi prelucrări de tip folcloric: „un parfum de muzică naţională”, în caracterizarea compozitorului.

Sperăm ca, într-un viitor apropiat, vom avea ocazia de a asculta şi pe scenele româneşti  lucrările lui Filip Lazăr şi că nu va fi uitat – aşa cum, din păcate, avem deseori tendinţa…

Adrian Georgescu

Bibliografie

  • V. Tomescu, Filip Lazăr, Editura Muzicală, București, 1963
  • Stoianov, Carmen. Istoria muzicii româneşti, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2005

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s