Noi apariţii editoriale! Adrian Georgescu – Anastasis

Standard

coperta Anastasis Ed II fataCând l-am cunoscut pe Adrian Georgescu, publica o serie de cărţi aspre, incisive, despre ceea ce era rău, murdar şi putred în jurul şi înlăuntrul fiinţei. Prima carte semnată de el – pe care am citit-o – se numea Crime – publicată în anul 2004. Titlul vorbeşte de la sine. O carte care mi-a făcut rău (căci nu pot citi nimic ce descrie cruzimi şi violenţe) dar, în acelaşi timp, şi bine – căci datorită ei l-am cunoscut pe autor şi am putut să citesc tot ce mai scrisese vreodată şi ce mai avea să scrie – având privilegiul de a urmări modul în care stilul şi ideile aveau să se dezvolte.

Până prin 2009, Adrian Georgescu a avut privirea orientată spre acea dimensiune tenebroasă a existenţei. Rebutarea omenirii – o carte despre ceea ce mai rămâne din om atunci când toate veşmintele iluziei sunt lepădate; Crime, despre ceea ce ucidem (cu bună intenţie) în fiecare clipă; Atentatele – având drept secţiuni – Împotriva oamenilor şi Împotriva lui Dumnezeu; Unul şi el însuşi, o carte excepţională, unică, în opinia mea, în literatura universală; Anul putorii – despre degradare, bătrâneţe şi moarte. Uleiul din candelă – despre absenţa luminii, în fapt; Eu sunt şi vreau – un roman ce priveşte prin asfalt, direct în bolgiile iadului.

Prin 2010, Adrian Georgescu a început să sondeze – la început cu prodenţă, înveşmântat în aceeaşi sintaxă construită cu grijă – spre înalturi. Un practicant al Ortodoxiei şi un apropiat al comunităţii Mănăstirii Frăsinei (cea în care femeile nu pot intra, sub ameninţarea unui blestem ce adesea s-a împlinit), Adrian Georgescu scrie Sosirea spre Dumnezeu – un roman-eseu ce stă mărturie pentru drumul său spiritual ascendent. De la acest roman înainte, stilul său capătă o nouă dimensiune, limpezime, (deşi deseori limbajul împrumută metaforele textelor bisericeşti din Agheasmatar sau din Acatiste). Citind, ai impresia că autorul nu se grăbeşte nicăieri, că povestea nu se dezvoltă nicicum sau că nu există, de fapt, nicio poveste care trebuie relatată (în sensul naraţiunii tradiţionale). Scrierile transpun – atât cât se poate – în cuvinte (din păcate – intraductibile!) ceva din preaplinul sufletesc trăit în proximitatea lui Dumnezeu. Descensio, Chilii şi Anastasis sunt cele trei volume (dar care pot fi, desigur, citite individual) ale tripticului Anastasis – şi sunt scrise la şi în preajma aceleiaşi Mănăstiri – Frăsinei.

Păstrez schiţele acestui triptic – materialele brute ale atelierului scriitorului; sortându-le, am putut înţelege o parte din mecanismul de concepţie a lucrării – acea parte care se poate explica, desigur. Sufletul devine, în acele momente privilegiate, atât de plin de Dumnezeu, aspiraţia spre înalt este atât de dureroasă – încât emoţia trebuie transpusă în cuvinte – este o necesitate. Orice practicant al religiei poate depune mărturie despre aceasta: sunt momente în care strigi, povesteşti, împărtăşeşti bucuria şi harul ce-ţi sunt dăruite – altfel sufletul nu ar mai putea respira

Anastasis este un jurnal spiritual – nu în maniera Jurnalului fericirii – cu care are multe în comun – ci înrudit (organic) cu scrierile Patericelor şi ale lui Nicolae Velimirovici. Cele trei secţiuni – Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul, Dumnezeu-Duhul Sfânt (Sfânta Treime, aşadar) sunt constituite din fragmente ce se desfăşoară alternativ: Ziua, Noaptea, Ziua, Noaptea… Fiecare fragment ipostaziază diferite forme de raportare la Dumnezeu – şi efectele acestei proximităţi asupra vieţii lăuntrice: bucuria umilă („Gingaşă tinderea mea către Domnul şi cutezătoare; minunată lumina Lui – bucuria mea”), o înmărmurire a sufletului, teama („Dar ce voi face; unde mă voi duce. Să îndrăznesc şi mă voi duce. Să îndrăznesc şi voi ajunge plângându-mi nedesăvârşirea şi însoţindu-mi căderea cu lacrimi”); extazul – sau întâlnirea cu Duhul Sfânt („Mă leg de Domnul cu ceea ce izbucni din mintea şi din inima mea – şi tânjindu-l – Îl ajunge şi Îl întreabă; Îl roagă şi –L proslăveşte cu o iubire mare”).

O astfel de carte este greu de analizat – şi imposibil de „povestit”. Principala ei caracteristică este totala sinceritate; nu e important stilul; nici articulaţia formală; ceea ce contează este încărcătura sufletească din fiecare paragraf: o mărturie a întâlnirii cu Dumnezeu. De aceea, se şi citeşte încet, molcom, urmărind amplul (dar lentul) drum ascendent, spre punctul culminant – acel loc unde nici cuvintele nu mai contează, acel loc unde doar taci şi exişti, acolo, adică aici, acum, cu (în) Dumnezeu.

„Sufletul mi se topeşte la Mângâietorul şi vine în inimă unde-l cuprinde mireasma dumnezeiască şi-l înalţă la Domnul.

Mângâietorule – ia de la mine rugăciunea aceasta şi du-o Făcătoarei de Viaţă Treimi să o îndeplinească pe pământ şi în cer prin neţărmurirea timpului.

Vino, Mângâietorule, Duhule Sfânt, şi Te sălăşluieşte întru noi!”

 Veronica Anghelescu

Order the book from here:

https://no14plusminus.ro/books/

Un răspuns »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s