Arhivele lunare: Decembrie 2013

Revista No14 Plus Minus în 2013

Standard

 

 

Revista No14 Plus Minus a avut 70 000 de vizitatori unici in anul 2013, cu o medie de 6000 de vizitatori unici per ediţie.  Atenţia şi fidelitatea dumneavoastră ne onorează şi vă mulţumim!

De asemenea, în anul 2013 au fost publicate 398 articole dedicate culturii – şi mai ales muzicii româneşti şi contemporane. Pe 11 mai 2013 am avut 1000 de vizitatori!

Vă prezentăm şi un top 5 al celor mai citite articole din acest an:

Paul Leu: Cântecul tricolorului printre secole (1504 lecturi)

https://no14plusminus.ro/2011/10/25/cantecul-tricolorului-printre-secole/

Raul Passos: Erik Satie and Claude Debussy, Two Rosicrucian Composers (1105 lecturi)

https://no14plusminus.ro/2010/10/10/claude-debussy-erik-satie-two-rosicrucian-composers/

Veronica Anghelescu: Antoaneta Tănăsescu In Memoriam (cu regretul nostru profund că un astfel de articol a fost necesar) (1054 lecturi)

https://no14plusminus.ro/2013/12/10/antoaneta-tanasescu-in-memoriam/

Mircea Valeriu Diaconescu: Psaltirea bisericii reformate române din Transilvania şi Psaltirea în versuri a lui Dosoftei, Mitropolitul Moldovei (862 lecturi)

https://no14plusminus.ro/2012/11/10/psaltirea-bisericii-reformate-romane-din-transilvania-si-psaltirea-in-versuri-a-lui-dosoftei-mitropolitul-moldovei-2/

Veronica Anghelescu, Mircea Valeriu Diaconescu: Psaltirea în literatura română veche şi nouă (759 lecturi)

https://no14plusminus.ro/2012/07/10/psaltirea-in-literatura-romana-veche-si-noua/

*

Revista No14 Plus Minus doreşte tuturor cititorilor şi colaboratorilor săi

Un An Nou Fericit!

 

 

 

 

 

Numărul 66, 10 Decembrie 2013

Standard

Music! Adolphe Adam: Noel, Corala Bărbătească Te Deum Laudamus, dirijor Pr. Matei Zaharia

Antoaneta Tănăsescu In Memoriam

Standard

Antoaneta Tănăsescu

17 ianuarie 1941 – 9 decembrie 2013

IMG 3 - ToniMă pregăteam să scriu un editorial aprig şi tumultuos, că aveam motive, cu toate câte se întâmplaseră prin mica noastră societate culturală în ultimul timp. Când – a sosit vestea cumplită că Antoaneta Tănăsescu, draga şi iubita mea Antoaneta (oricine a cunoscut-o se exprimă în aceiaşi termeni) a plecat dintre noi, de dimineaţă la ora 9, pe 9 decembrie 2013.

Nu există cuvinte care să exprime durerea pe care o resimt – nici eu, nici greu încercata familie. Că Antoaneta nu mai este – mi se pare de neconceput şi de neacceptat.

Antoaneta Tănăsescu a fost profesoara mea de teoria literaturii. Dacă nu ar fi fost ea,  nu aş fi scris şi nu aş fi gândit. Erau vremuri dure acelea, iar a fi student la filologie nu era puţin lucru. Iar a avea un nume de familie ce începea cu A (ca mine)  – însemna că ajungeai automat în grupa cea temută de teoria literaturii, unde profesor era ea.  „Transferaţi-vă cât mai curând”, a fost primul ei îndemn, pe care nimeni nu l-a luat în seamă. Niciodată – şi pentru nimic – nu am învăţat cu mai multă dragoste, cu mai multă pasiune, decât pentru examenul la teoria literaturii.

Apoi, am mers la cursurile opţionale – Cursul despre Personaje, sau cel intitulat Iubire, dragoste, amor, un curs la care puteam sta în bancă şi lua notiţe pe foi verzi (pentru că ei îi plăcea verdele) despre personaje literare care se iubeau şi îşi exprimau iubirea, în acest timp iubind-o pe ea devastator.

O iubeam pe Antoaneta atât de mult încât mutam cu uşurinţă munţii tuturor temelor de cercetare pe care mi le dădea. Analiza negaţiilor din romanele moderne? Cum să nu! Citirea bob cu bob a lui Gilles Deleuze (ah, cum îl detestam!) – cum să nu, imediat! Zeci de cărţi de parcurs în fiecare săptămână? Cine are nevoie de somn?

Oare mai păstra bileţelul pe care i-l scrisesem cândva, în care-i spuneam că o iubesc, şi pe care, din timiditate, îl semnasem „Henric al IV-lea”? Eu, în orice caz, păstrez toate hârtiuţele de la ea, minuscule, cu scrisul ei mărunt şi elegant, de profesor universitar ce nu pierde timp cu caligrafia, ci trece direct la esenţe. Păstrez notele de pe marginea referatelor; carnetul de student în care mi-a scris: Teoria literaturii, 10, adăugând – „Se întâmplă rar”; un bileţel cu numărul de telefon al unui mecanic auto; enunţurile diferitelor teme de cercetare.

O iubeam pe Antoaneta Tănăsescu tot timpul şi o iubesc acum, în ceasul despărţirii; o voi iubi pentru totdeauna, şi sper, doar, că a ştiut, iar că acum ştie totul…

Antoaneta, fie sufletul tău binecuvântat!

Pentru mine este o încercare aproape de netrecut, dragii mei prieteni! Nu este „doar un alt om care a murit”. Este un om pe care l-am iubit îngrozitor – căci eu iubesc îngrozitor. Există locuri pe unde ştiu că trecea, unde ştiu că mergea, spre care nici măcar nu mai pot privi! Ce putere voi avea pentru a reclădi ruinele lăsate în urmă de această neagră clipă? Ce putere voi mai avea pentru a privi înapoi spre anii aceştia întregi în care am iubit-o aşa cum doar pe zei îi iubim, şi să spun – ea nu mai este?

Dar ea nu mai este…

Veronica Anghelescu

Înmormântarea va avea loc miercuri pe 11 decembrie 2013, ora 11.

Slujba de înmormântare va avea loc la Capela Cimitirului Bellu Militar (se află între Cimitirul Bellu Ortodox şi cel Catolic, reper magazinul Billa).

Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu pot merge la Capelă începând cu această după-amiază.

Epistulae Ex Ausonia

Standard

Epistula II

Alfredsky si Violetskaya

Sau cum a inceput stagiunea la caminul cultural “Scara” din Milangrad, gubernia Italya

Cu opera “La Traviata” a inceput ieri 7 decembrie stagiunea din acest an la Milangrad, in sala de festivitati a caminului cultural “Scara”. O opera din p.dv. ideologic sanatoasa, chiar daca la sfirsit eroina moare de tuberculoza la plamini, ca justa pedeapsa pentru a fi incalcat morala comsomolistului exemplar si distrus casnicii proletare si alte cariere de nomenclaturisti promitatori.

Cintaretii buni, in special tenorul Piotr Beczala (Alfredsky) si baritonul Zeljko Lucic (Ghermontov).  O metiune speciala si pentru soprana Diana Damrau (Violetskaya) care a facut si dumneaei ce-a putut; nu cine stie ce, adica, in ciuda aspectului si interpretarii de autentica tractorista colhoznica. Dirijorul local Daniele Gatti (o, misterios suflet latin!) a ales tempouri mai lente decit de obicei,poate in speranta ca interpretii vor reusi sa pronunte textul in maniera cit de cit inteligibila. Sadistica initiativa  a fost rasplatita cu prisosinta de rezultatele de calitate nu  foarte inferioara, si publicul a aplaudat indelung pe muzicienii implicati in proces (o, masochistic suflet italian!).

Alta poveste pentru regie si regizor, tovarasul Dmitri Tcherniakov. O proba exemplara de ceea ce poate face un tov  d’al nostru, din popor adica, atunci cind studiaza regia la seral, dar fara frecvenza. Dumnealui ne-a indicat pretios cum trebuie corectate greselili ideologichi ale libretistilor originari. Daca primul si al treilea act s-au desfasurat intr-un fel de case de odihna sindicale, evident foste conacuri burghezo-mosieresti, apai al doilea act a dat o lectie usturatoare reactiunii din occidentul putred.

Acest act s-a desfasurat in intregime in bucataria unei dacii de cultura si odihna de partid, apartinind tovei Violetskaya (stim noi prin ce mijloace obtinuta; organili sa cerceteze mai bine!).   In aceasta bucatarie, tocmai cind Violetskaya se pregatea sa framinte piinea cu minutele ei colhoznice, iaca ca intra tovul Ghermontov, membru inalt al nomenklaturii. Iel o cearta pe tovarasa ca nu are o (m)orala sanatoasa, si ii propune sa se mai duca dracului pe la Paris, ca baiatul lui, adica Alfredsky, trebuie sa faca cariera de cuviinta in aparatul de partid si n-are timp de distractii putrede. Framintind cu indirjire piinea, Violetskaya accepta si pleaca (la Paris, adica; chiam-o timpita..cu diurna de partid…fir-ar Violetskaya ei sa-i fie…la Paris…).

Intra Alfredsky; tacs-u il cearta ca merge la c…e; la care Alfredsky se pune de zor sa frece pasta cu facaletul, chiara imagine simbolica a alternativei. (o, misterios suflet slav!). In cele din urma accepta si el sa plece (probabil la Soci) asa ca tovul Ghermontov poate pleca linistit la sedinta Ceceului.

Din pacate nu glumesc, exista inregistrarea video pentru cei mai masochisti dintre dumneavoastra. Faptul ca un asemenea “regizor” a ajuns la Scala si la premiera stagiunii este un alt clar exemplu de ceea ce inseamna puterea petrodolarilor mascati ca ruble. Dupa Londongrad, iata acum si Milangrad; o, tempora!

O intrebare cam infantila (o, misterios suflet daco-roman!): dar Romania nu mai are petrol, sa facem si noi ceva petrodolari mascati de lei? Poate mai bine ca nu, daca rezultatele sint cam ca cele ce am vazut la premiera. Cel putin publicul a avut bunul simt sa-l fluiere si huiduiasca pe tovul regizor, sanatoasa reactie proletara la care am aderat cu entuziasm (o, misterios suflet de meloman!).

Multumesc din suflet tovarasilor Ilf si Petrov ca m-au inspirat si pentru clarviziunea lor; proletcultismul nu numai ca n-a disparut, dar este mai viu ca oricind si lupta cu noi.

Daca v-a parut rau ca n-ati participat la premiera de la Scala, bucurati-va! N-ati pierdut nimic, nici bani, nici timp. Spre deosebire de subsemnatul

Alexander J. Graur

Turneul „Joc”

Standard

S-a încheiat de curând turneul de concerte intitulat „Joc”, ai cărui protagonişti principali au fost pianiştii Corina Răducanu şi Eugen Dumitrescu. Echipei lor s-au mai adăugat muzicologul Irina Niţu şi fotograful Horia Andrei Niţu.

Proiectul „Joc” a fost finanţat de Administraţia Fondului Cultural Român, fiind selectat dintr-o listă impresionantă de alte propuneri şi a constat în douăsprezece concerte şi două masterclass-uri desfăşurate în localităţi din judeţele Harghita şi Covasna în tot atâtea zile, consecutiv de către artiştii amintiţi, în perioada 15-30 octombrie 2013.

1

Repertoriul propus de pianişti a fost unul accesibil, inspirat din folclor – de unde şi titlul proiectului, „Joc”. Altfel spus, ei au selectat şase compoziţii care au la bază teme deduse din muzica tradiţională a diverselor popoare: român, maghiar şi spaniol, prezentându-le într-un concert de pian la patru mâini. Recitalul a fost gândit cu scurte prezentări între piese datorate Irinei Niţu şi proiecţii de slide-uri cu imagini reprezentative pentru fiecare compozitor în parte. Acest aspect sincretic a vizat obţinerea unui impact cât mai plăcut asupra publicului. Acesta s-a bucurat de cele Trei dansuri de nuntă ale lui G. Ligeti, Dansuri populare din Transilvania, op. 4 de C-tin Silvestri, Dansuri româneşti sz.56 de B. Bartòk (transcrise pentru pian la patru mâini de compozitorul Marius Sireteanu). În cea de-a doua jumătate a concertului s-au derulat trei rapsodii: Rapsodia ungară nr. 2 de F. Liszt, Rapsodia spaniolă de M. Ravel şi Rapsodia op. 11, nr 1 de G. Enescu (în varianta pentru 4 mâini realizată tot de Marius Sireteanu), piese diferite ca stil dar apreciate fiecare în parte de publicul larg.

Pianul pe care s-au desfăşurat toate concertele a fost AvanGrand No1, pus la dispoziţie de către firma de piane Yamaha, în calitate de partener principal al proiectului nostru. Pianul ne-a însoţit pretutindeni, fiind transportat, manevrat, suit şi coborât pe scene zilnic cu ajutorul important al lui Mihai Negoiţă, lui alăturându-i-se în fiecare locaţie alte câteva perechi de braţe puternice (fără de care nu ne-am fi descurcat).

 2

Imaginile de la faţa locului au fost realizate de către Horia Niţu, din toate unghiurile posibile, pentru a imortaliza cât mai fidel atmosfera concertelor. Aceasta a fost întregită şi de participarea unor mai mici şi mai mari pianişti, cinci la număr, selectaţi dintre participanţii masterclass-ului de la Centrul Cultural de la Arcuş – partener de bază al proiectului nostru. Îi enumăr pe curajoşii care au cântat în debutul concertelor pianiştilor Corina Răducanu şi Eugen Dumitrescu: Sebestyèn Làzăr Regina, clasa a III-a, László Berta Bianca, clasa a X-a, Opra  Balàzs József, clasa a XI-a de la Liceul de Arte Plugor Sándor din Sf. Gheorghe şi Csata Sebestyèn, clasa a III-a respectiv Elekes Peter, clasa a VI-a de la Şcoala Gimnazială Vaskertes din Gheorgheni. Ei au primit cadouri (diplome, partituri, CD-uri, DVD-uri cu artişti consacraţi) şi s-au bucurat de primirea specială a publicului din fiecare sală de concert.

 3

Localităţile-gazdă ale Proiectului Joc au fost Arcuş, Sf. Gheorghe, Baraolt, Miercurea Ciuc, Remetea, Bălan, Ditrău, Praid, Odorheiu Secuiesc, Tg. Secuiesc, Covasna şi Gheorgheni. Am apreciat modul călduros în care organizatorii locali şi publicul au reacţionat în urma tuturor concertelor. Bisurile au fost inevitabile, la fel ca şi oboseala, însă ropotele de aplauze şi opiniile pozitive ale spectatorilor sondate prin chestionare completate la finalul recitalurilor au compensat totul cu brio.

4

Adresăm un gând special celor care ne-au încurajat să revenim, demonstrându-ne că muzica clasică a câştigat un public nou, dornic de evenimente similare. Bine-nţeles, suportul AFCN-ului a fost esenţial pentru proiect. Viabilitatea acestuia a fost dovedită cu succes, şi nu se va limita doar la perioada contractuală. În viitorul apropiat, concertul „Joc” va putea fi ascultat şi la Petroşani (mai exact, în data de 7 decembrie a.c.) cu prilejul unui Festival-Concurs de pian aflat la cea de-a a II-a ediţie, organizat de Asociaţia KlavierArt în Sala de marmură a Primăriei din localitate. Sunteţi invitaţi, vă aşteptăm!

Dr. Irina Niţu