Ecouri la ultimul concert dirijat de Ciprian Porumbescu

Standard

1

Ecouri la ultimul concert dirijat

 de Ciprian Porumbescu

La 27 octombrie/8 noiembrie 1882, Ciprian Porumbescu, cu ajutorul orchestrei Societăţii Filarmonice, a prezentat,  în sala Redutei, ultimul său spectacol dat brașovenilor.

Cu această ocazie compozitorul-dirijor a interpretat: Rapsodia Română, Uvertura la opereta Crai nou, Potpuriu naţional, marşul La Carpaţi, valsul Fantome, mazurca Catincuţa, Hora Prahova, cvartetul de corni Mugur, mugurel(la cornul I, bunul său prieten, Fr. Böhme) ş.a.

un moment de a se afirma. La 4 noiembrie 1882, apare în Gazeta Transilvaniei următoarea cronică, scrisă de medicul Gh. Băiulescu, violonist concertist, care îl îngrijea pe Ciprian Porumbescu

Remarcabilul eveniment artistic a prilejuit presei de la poalele Tâmpei:

“Public atât de numeros şi ales din loc şi dimprejur nu ne aducem aminte să se fi întrunit de mult ca în seara memorată. Sala de concert era aşa de ocupată, încât mulţi au trebuit să se întoarcă, neavând loc.

 2

Centrul Cultural Reduta Brasov

L-am conciliat ca la soli (“solişti vocali”) să folosească mai puţin cornetul şi să se servească mai mult de flaut, care se apropie mai mult de instrumentul nostru tradiţional, de fluier… Să se ferească a da o extensiune prea mare compoziţiilor d-sale, spre a evita în chipul  acesta repetiţii …

Dirijorul a ştiut, în câteva probe (“repetiţii”) să iniţieze nişte muzicanţi străini în caracterul pieselor noastre naţionale. Ariile din <Crai Nou> au devenit la noi poporale …, cu atât mai mult regretăm că opereta nu a fost cerută de Teatrul Naţional Bucureşti …

Orchestra a trebuit să repeteze o parte din rapsodie, iar compozitorul a fost aclamat din toate părţile”[1],Observaţiile critice din articol nu l-au supărat pe Ciprian Porumbescu.

La 28 octombrie, Ciprian Porumbescu, în sala Redutei, ticsită de oameni, atât la parter cât și la galerie, a fost ovaționat cu un delir de aplauze. Primul concert, din cele trei programate, a fost magnific, aproape toate piesele a fost nevoit să le repete. La Rapsodie și la Potpuriu compozitorul avea impresia că spectatorii și-au ieșit din minți, așa de mare larmă făceau.

Ciprian preciza într-o scrisoare către Iraclie și Mărioara, că nici el nici publicul n-au avut încă un astfel de concert românesc cu piese atât de alese, bine compuseși bine executate.

Gazeta Transilvaniei umblă iarăși cu șovăire, credea dirijorul compozițiilor,așa că în publicitate puțin o să iasă ceva despre concert. Și anume, din cauza aceasta, redactorul Mureșan e dus la Iași.

În locul lui e Bârseanu. Omul acesta a fost atât de slab, că n-a mers nici la concert. O să vină, așadar, numai o simplă notiță de la un altul.

Aseară am putut cunoaște că numele meu e deja pus pe baze solide și cum că opurile mele sunt destul de bune și destul de coapte[2].

Absența unui om autorizat de gazetă nu a împiedicat, totuși, ca, în coloanele acesteia, să apară o prezentare amănunțită a concertului, “scrisă cu bună judecată și pricepere de Băiulescu” și  pe care Ciprian a considerat-o ca fiind “o critică demnă de gazetă, de concert și de publicul care a fost la concert[3].

Succesul concertului instrumental de vineri  27 octombrie 1882, ce întrupează noua concepție estetică a compozitorului-dirijor, prin care preconizează crearea și dezvoltarea muzicii culte românești a fost pusă în evidență de Gazeta Transilvaniei cât și de Noua bibliotecă românească.

            Presa brașoveană și-a dat seama de semnificația acestui moment de pionierat, când se năștea teatrul liric național și se conturau, în orașul de la poalele Tâmpei, noile direcții ale dezvoltării muzicii instrumentale originale românești.

“Concertul domnului Porumbescu a însemnat începutul unei vieți muzicale în care ritmul și melodia populară românească se statorniceau în sălile de concert din care, apoi, continuau să fie fredonate în diferite societăți, convenții colegiale[4], remarca dr. Băiulescu și se indigna că opereta Crai nou nu a fost introdusă încă în repertoriul Teatrului Național din București.

3

Afișul ultimului concert dirijat de C. Porumbescu

Atmosfera brașoveană în care se contura o nouă etapă de organizare și dezvoltare a muzicii instrumentale a fost relatată, cu lux de amănunte, în revista Noua Bibliotecă Română   ce urmărea realizarea unei culturi unitare naționale.

După ce cronicarul muzical de la publicația bilunară din Brașov amintește, că la spectacol a venit un numeros public din oraș și din împrejurimi, cum nu-și mai amintește să fi văzut, continuă:

“Sala de concert era așa de ocupată, încât mulți au trebuit să se întoarcă, neavând loc. Dovadă eclatantă de  simpatia generală de care se bucură zelosul nostru compositor.

Concertul începe cu marșul vioii intitulat La Carpați, după care urmează uvertura operetei Crainoupe care o cunoaștem mai demult și care ne amintește, iarăși, toată frumusețea măiestriei compoziției a operetei Crainou.

Valsul Fantome, cu motive românești, a fost o lucrare destul de serioasă și putem observa diferența dintre aceasta și multe altele de genul lui, scrise numai cu scopul de a pune în mișcare picioarele. Cântecul Ah! Suflete și Hora Prahovei au fost şi trebuiau să fie repetate.

Partea a II-a începe cu Rapsodia română, unică piesă de felul acesta în muzica românească. Ea ar merita să fie apreciată de un specialist și cunoscător de muzică, ca să i se creadă ce se poate face din muzica românească în mâna unui compositor. Ce poate acesta să producă din frumoasele și prețioasele motive ale lirei românești.

Am rămas uimiți și, în intimitatea noastră, ne-am format convingerea că dacă muzica noastră a apucat pe o cale atât de solidă și sănătoasă, în scurt timp o să vie și pentru ea momentul când va fi prețuită și din partea străinilor, după cum se cuvine.

Rapsodia română de domnul Porumbescu poate sta cu drept pe o treaptă cu Rapsodia ungară de Liszt.

Concertul se fini cu un Potpuriu National realizat cu rară dexteritate și artă, ariile plăcute și melodioase curgeau atât de natural și armonic una din alta încât întregul potpuriu a fost ascultat până la fine cu mare încordare și atenție, cu toate că timpul înaintase binișor.

Când răsunară pătrunzătoarele acorduri din Deșteaptă-te române publicul nu se mai putea reține și erupse în salve de aplauze, care  se potențară fără întrerupere și, la fine, sala fierbea ca un Vulcan, concertantul a fost chemat de repetate ori pe scenă și întâmpinat cu frenetice urări de bravo. Piesa a trebuit să se repete.

Felicităm pe iubitul nostru compozitor pentru succesul brilliant ce a obținut cu tot dreptul, îi suntem recunoscători pentru plăcutele momente de distragere ce ne-a cauzat și dacă ar fi să mai adăugăm ceva este să-l asigurăm, că dacă cu frumosul său talent va cultiva și pe viitor muzica națională cu același zel, inima română totdeauna va fi cu domnia sa și cu toții vom fi mândri de dânsul[5].

Ciprian Porumbescu obișnuia, mai ales în Tagebuch, ca după trecerea unei etape din zbuciumata și meteorica sa existență, să-și sintetizeze realizările și să-și evidențieze lipsurile. Așa a procedat după încheierea anilor de studii de la Cernăuți, Viena și Brașov.

4 Biserica Neagra

Într-o scrisoarea dresată lui Vasile Halip, la 2 noiembrie 1882, Ciprian îl anunța că “aici, în Brașov, îmi merge foarte bine, dar numai în privința materială.

Sunt profesor de muzică la Școalele Centrale Superioare, unde am un salariu de 600 florini, sunt directorul corului de la biserica cea mare de aici, unde am o mie de florin și mai am unele ore private, așa că am cu totul 2.000 de florini pe an, dar ce folos că nu sunt sănătos.

Încurând,pe 15 noiembrie, plec în Italia pe trei-patru luni, sper să-mi restaurez plămânii, care au apucat un drum periculos sănătății mele.

Elemente apte de muzică am aici, în Brașov, destule.

Am compus o operetă, pe care am prezentat-o de mai multe ori cu succes foarte strălucit. Dau concerte cu orchestra orășenească, treizeci de inși, muzicieni excelenți, susțin, în biserică,un cor de dame și bărbați, peste cinzeci etc., așa că în privința muzicală am teren destul de larg. Și ce este mai mult, am un public care știe a prețui osteneala mea, un public înțelegător și cu dare de mână[6].

Paul Leu

Kenmore, Washington, USA


[1] Gh. Băiulescu, în Gazeta Transilvania, din 4 noiembrie 1882.

[2] Ciprian Porumbescu catre Iraclie Porumbescu, scrisoare din 28 octombrie 1882, Colectia Muzeului Suceava, , dosar nr. 13, p. 41

[3] Ibidem, din 6 noiembrie 1882, inv. Nr. 2616.

[4]Gazeta Transilvaniei, nr.127, din 27 noiembrie 1882, p. 4..

[5]Concertul D-lui Porumbescu, în Noua Bibliotecă românească, Brașov, 1 mai 1882-1 septembrie 113, p. 305.

[6] Ciprian Porumbescu către Vasile Halip, scrisoare din 2 noiembrie 1882,  Colecția Muzeului Suceava, inv. Nr. 2529..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s