Ciprian Porumbescu între a fi sau a nu fi

Standard

12

Cât a stat la Brașov, sănătatea compozitorului dirijor a continuat să se deterioreze galopant. După hemoptizia ce o avusese în vară, la Stupca, a urmat o scurtă perioadă de ameliorare. In ultima parte a șederii lui Ciprian Porumbescu la poalele Tâmpei, existenţa i-a fost dominata de lupta dintre viață si moarte.

Spre sfârșitul lui octombrie, Ciprian se simțea din ce în ce mai rău. În tot acest răstimp el nu putea spune că a fost bolnav, dar nici sănătos nu era. Cu toată viața ordonată, cruțarea și îngrijirea avută ba tușea, ba avea catar… “ba fierbințeală, ba una ba alta, în scurt, nu sunt sănătos. Slăbiciunea aceasta a mea, în timpul din urmă, a crescut foarte mult, îi scria lui Iraclie la 6 noiembrie 1882.

3

 Brașov

 Acum, ce e de făcut?

De murit nu vreau să mor și, poate că nici n-am să mor așa curând, cu toate acestea, cu situația sănătății mele prezente e lucru periculos sau cel puțin dăunăcios să intru așa în iarnă.

Toate acestea eu nu le-am observat, dar alții, străinii, și se vede că acum, la concert, s-ar fi precugetat, văzând că tot sunt de folos națiunii și dorind ca să trăiesc și să lucru cât mai mult, s-au convenit, între ei, să mă trimită, peste iarnă, la Italia[1].

Prietenii, alarmați de acutizarea maladiei ce-l stăpânea, l-au sfătuit pe Ciprian ca, după concertul dat în onoarea sa, să schimbe clima aspră carpatină cu cea mediteraneană.

Ciprian, ascultător și înspăimântat, solicită un concediu de trei luni, (de la 1 noiembrie 1882 până la 1 februarie 1883), pentru a-și petrece iarna într-o climă mai caldă, cerută de ”mizera și periculoasa“ sa stare sanitară.

Doctorul Neagoe i-a eliberat un certificat medical prin care să ateste că:

4 Ciprian Porumbescu

 “Domnul Ciprian Porumbescu, profesor de muzică vocală la Gimnaziul Greco-oriental din loco, suferă de un morb cronic de plămâni și că, spre vindecare, îi este neapărat de lipsă a cerceta patru luni de iarnă clima Italiei la Mentone. Fiind temperatura și schimbările ei, prea dese și mari în loco și periculoasă deocamdată[2].

Împreună cu certificatul medical Ciprian se adresează Comitetului Parohial al bisericii, în a cărui responsabilitate  financiară intra şi gimnaziul, următoarea solicitare:

„Preaonorat Comitet,

-Mizera şi periculoasa mea stare sanitară mă necesitează a pleca peste iarnă într-o climă mai caldă  şi a petrece acolo cel puţin3 luni, spre a mă cura şi a-mi recâştiga iarăşi sănătatea mea.

Pentru adevărul acestei aserţiuni servească atestatul medical ce-l alăturez aice…

Rog deci prea onoratul comitet, având în vedere trista mea poziţie în care mă aflu de prezent, care poziţie e numai drept consecinţă a dificultăţilor remarcabile în oficiul meu, să binevoiască a-mi da un concediu de trei luni, adică de la l noiembrie până la 1 faur 1883.

Pentru postul meu ca dirigent al corului m-am îngrijit de un substitut, pentru timpul absentării mele, carele o să conducă corul la serviciile liturgice, aşa încât în privinţa dătorinţelor mele în oficiul meu, nu va proveni nici o împiedicare sau scădere”.

Comitetul parohial și mai apoi conducerea gimnaziului, la 24 octombrie 1882 îi aprobă “concediul cerut pe lunile noiembrie, decembrie și ianuarie 1883, spre restaurarea sănătății, precum și salariul pe lunile amintite[3].

Eforia școlară, prin adresa nr. 4185, din 8 noiembrie 1882, a mai alocat 30 florini anual, pentru plata lui N. Popp și Pantelemon Dima ce vor suplini pe Porumbescu, asigurând pregătirea corului bisericii din Șchei cu Vasile Voin.

Pentru a-i facilita plecarea pe țărmul însorit al Mediteranei, un comitet de brașoveni a organizat un concert, ce a avut loc în salonul hotelului nr. 1, în prezența lui Ciprian Porumbescu, cu “următorul program: 1. Cor bărbătesc, 2. Piesă pentru vioară și clavir, (Băiolesc și Geifrig),  3. Spinnerlied de Liszt (M-lleSotir), 4.Solo pentru cor cu clavir (Bohme), 5. Violon-solo (Băiolescu), 6. Fantezia română, de Wimlos (M-lleSotir), 7.Corbărbătesc[4].

De astă dată, fiind stresat, Ciprian își destăinuie telegrafic impresiile despre noua formă de manifestare publică a simpatiei brașovenilor față de el.

Imediat după concert, luni 13 noiembrie 1882, Mărioara află că “acesta a reușit foarte bine. Piesele executate fură primite cu aplauze entuziaste. Domnișoara Sotir a cântat frumos de tot.

5

Italia

Eu am mai stat puțin la dans și pe la douăsprezece m-am dus acasă, invidiindu-i pe colegii mei din adâncul inimii că petrec atât de bine și eu, bietul, sunt exclus de la astfel de plăceri[5]

6

Marea Mediterana 

Nu cred că voi pleca azi – sunt prea obosit de ostenelile zilelor trecute – şi azi e foarte frig, chiar acuma ninge cumsecade.

Mâine însă desigur plec. (…) M-am decis să mă duc la Nervi ş-apoi, dacă voi putea şi va fi necesar, mă voi duce şi în alt loc.

Scumpă surioară, plec şi Dumnezeu ştie… mi-i jale grozav… Te rog, cântă compoziţiile mele şi gândeşte-te la mine, scumpă, unică soră, la care ţin cu iubire şi credinţă până la moarte. Dar ce? Trebuie să uit dorul!

Deja mă cheamă frumoasa Veneţia cu gondolierii ei cântăreţi, deja văd vârful domului din Milano, deja simtze firul cald al Rivierei cereşti – deci plec cu aceste gânduri”…

„Acum ce e de făcut? De murit nu vreau să mor şi poate că nici n-oi să mor aşa curând, cu toate acestea starea sănătăţii mele prezente e periculoasă sau cel puţin nefavorabilă şi să intru cu ea în iarnă, şi mai rău! (…)

Parcă-l văd pe tătuţa cum se întristează şi cum o fi zicând:

-Oho, dacă-l trimet la Italia, apoi rău trebuie să mai steie cu să nătatea,bietul Ciprian!

Dar nu-i aşa. Spre a evita pe viitor bolire mai grea, spre a întări plămânile şi a evita o tuberculoză, care uşor s-ar putea furişa, e mai bine să mă duc şi să mă restaurez, decât mai târziu, când n-a mai folosi la nimica”.

Din venitul realizat în urma vinderii biletelor (450 fl.), suma de 340 florini i-a fost înmânată de o delegată a comitetului (doamna Neagoe) spre a-i facilita plecarea.

Toți brașovenii au sărit să-l sprijine pe artistul ce le sintetiza aspirațiile și le întrupa gândurile.

“Familia Diamandi e așa de bună cu mine, scria Ciprian lui Iraclie. Ei mi-au dat, pentru drum, mâncare, vin dulce grecesc, prăjituri, ba mai mult, o cămașă de flanelă și ciorapi călduroși.

În general, toți oamenii sunt ca zăpăciți și se străduesc, după posibilitățile lor, să-mi fie serviabili[6].

În aceste momente Ciprian era trist și abătut.

Uneori, gândindu-se la mult lăudata Veneție și la melodiile gondolierilor, parcă simțea răsuflarea caldă a celestei Riviere și atunci se mai în senin.

Totuși presimțea că nu se va mai întoarce în ospitaliera urbie de la poalele Tâmpei, leagănul operetei românești și locul unde a putut valorifica multe din visele sale, inclusiv acela de a realiza o Uniune a Compozitorilor Români, care să coordoneze edificarea muzicii culte, inspirată din folclor.

Prezența unor asemenea presimțiri este confirmată și de febrilitatea cu care căuta să-și pună în ordine toate socotelile înainte de a pleca.

Într-o scrisoare către tatăl său, Ciprian de talia:

“Afacerile mele mi le-am pus toate în ordine.

Efectele și notele mele, mai ales partiturile mele scumpe, le-am consemnat într-un registru, care, împreună cu cheile de la ladă, le-am predat amicului meu Năstasi.

Treburile mele financiare, cu persoanele cărora le datoresc: croitorul, tipograful,librarul cu care stau în relații bune,le-am regulat și le-am comunicat, toate, lui Năstasi.

 Clavirul, precum am mai scris, l-am dat M-emei Mureșieanu, în împrumut și am plătit pe el, până acum, 150 de florini, precum alăturez chitanța.

Acestea le-am făcut.

Și scriu și dumneavoastră de aceea, căci omul nu știe ce-l poate ajunge pe o călătorie atât de mare.

Nastasi îmi e destul de sincer și am încredere în el. Opurile mele nepublicate se află la el.

Despre toată averea mea,la vreo catastrofă eventuală,puteți, dumneavoastră, ca tatăl meu, să dispuneți după plăcere“.

Scrisoarea testament a fost concepută la 13 noiembrie 1882, în Brașovși pare a fi mărturia cea de pe urmă lăsată de Ciprian Porumbescu posterității.

Din epistolă se degajă luciditatea artistului român în fața dezintegrării persoanei sale fizice.

Gândul morții îl urmărea ca un spectru învăluit în mantia tristei sale existențe. În ultima epistolă, din 14 noiembrie 1882, adresată de la Brașov Mărioarei, Ciprian își exterioriza starea sufletească de care era stăpânit înaintea plecării sale în Italia:

“Eu plec și, știe Dumnezeu! Sunt îngrijorat de moarte. Cine știe dacă eu mă mai…[7].

Deși, inițial, dorea să-și petreacă iarna la Mentone, renunță la acest gând deoarece, stațiunea era “ mai mult pentru oamenii avuți și care se duc acolo numai din cauza sportului[8], alege Nervi. Deoarece este o stațiune climaterică situate la sud de Genua, tot atât de eficientă ca Mentone, însă viața este mai ieftină, cu 30% și mai liniștită.

În seara zilei de 14 noiembrie 1882, înconjurat de numeroși brașoveni, Ciprian Porumbescu părăsește pentru totdeauna orașul în care a început cristalizarea și maturizarea sa artistică.

“La gară, povestește un martor ocular, ne-am luat ultimul Adio!

A fost o despărțire  tristă. Amicii lui ne sileam să facem glume, dar nu ne succedeau. Eram mai tăcuți. Un presimț tainic ne suprima graiul[9].

După patru săptămâni de ședere la Nervi, gândurile lui Ciprian zburau către ambianța și prietinii lăsați la poalele Tâmpei.

“Am părăsit odăița mea dragă din Brașov, cu simțăminte nedefinite, am părăsit-o cu sentimentul ce-l ai când te desparți de  un lucru ce, prin întrebuințare îndelungată, ți-a devenit scump și iubit.

Am părăsit orașul și gara Brașovului, luându-mi un cordial adio de la scumpii mei amici, care mă acompaniaseră până la ușa vagonului și care îmi uraseră:

-Voiaj bun și însănătoșire perfectă!

Eram mișcat și, câtu-s de bătrân, îmi sta lacrămile în ochi, ca unui mucos de șapte ani

7 

Lazar  Nastasi

Paul Leu

Kenmore, Washington, USA


[1] Ciprian Porumbescu către Iraclie și Mărioara Porumbescu, scrisoare din 6 noiembrie 1882, ibidem, inv. Nr. 2616..

[2] Dr. Neagoe, Atestat medical, în Arhivaele Statului, Brașov, document necatalogat…

[3] Aprobarea concediului de către  Comitetul Parohial, 24 octombrie 1882, nr.192/882,Arhivele Statului, Brașov, document necatalogat..

[4] Ciprian Porumbescu către Iraclie Porumbescu, scrisoare din6 decembrie 1882, Colecția Muzeului Suceava, inv. Nr. 2616..

[5] Ibidem, din 13 noiembrie 1882, inv. Nr. 2618.

[6] Ibidem, din 13 noiembrie 1882, inv. Nr. 2618 .

[7] Ibidem, din 13 noiembrie 1882, inv. Nr.2618..

[8] Ibidem..

[9] C. Porumbescu către Lazăr Năstasi, scrisoare din 12 decembrie 1882, inv. Nr. 93…

Un răspuns »

  1. Felicitari d-lui Paul Leu, un articol superb! Nu am fost niciodata atat de aproape de sufletul lui Ciprian Porumbescu ca acum, cand am citi acest articol. Laura Ana Manzat

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s