Colţul copiilor. Ocheanul întors

Standard

Pirate-Boots-Looking-Through-a-Telescope-boots-the-monkey-19060907-595-842Valentin Petculescu

Întâmplări printr-un ochean

Poezii

În loc de introducere, o ghicitoare

Pe cap cu scufă,

Arătare bufă

Umblând prin veselă,

Pantagruelă,

În papuci şi ie

Ţesută cu flori din copilărie…

Cine să fie?

Cine să fie?

Prin sos moale, catifelat,

Prin grădini de aluat,

De ciocolată şi vanilie…

Cine să fie?

Cine să fie?

De pe timpul peltic al lui „A fost odată…”

Tot n-ai ghicit?…

Eşti tu, nepoată!

 

Trei întâmplări de când erai de-o şchioapă, nu mai mică

1.

Carnavalul din cămară

 

Tot cu degetul în gură,

Am crezut-o ocupată,

Dar nepoata, ce şireată!

În inspecţie la borcane.

În ţara lui Saramură

Stă uimită, Cască Gură.

Ce spectacol! Ce culori!

Conopidele surori

Şi-alte doamne murături

Ţuguiară-un pic din guri:

– Ia priviţi-o! În ce hal!

Nu ştiai că-i carnaval?

Sare şi-altul, bun de gură,

Gogoşar la saramură:

– Au dreptate, zău, şi ele,

Te puteai niţel găti,

Domnişoară Cine-i Fi,

Căci avem şi invitaţi:

Varza roşie de Bruxelles,

Pe-urmă orchestra Gogonel,

C-un tenor castravecior,

Vine-apoi un autor

Cu renume, poză-n ziare,

Scrie versuri culinare

Cu piper… dar şi cu sare!

Şi-i un ţâr de pot să jur

Că de-un an n-a mai mâncat!

Dar încolo, talentaaaat!…

Ce reţete! Ce parfum!

Tot ce scrie, pot să-ţi spun

Dintr-o sursă oarecare,

Dă o poftă de mâncare!…

Numai Ceapă Împărat

Peste Ţara de-Arpagic,

Nu-i diseară invitat.

Nu c-avem cu el ceva,

Însă prea miroase, prea.

Fără nicio supărare,

E-mpărat… doar la palat!

Guralivul gogoşar

Se-obosise în zadar

Tot vorbind, să-i iasă mustul,

Căci nepoata, ca tot omul,

Nu-i cunoaşte limba – Gustul!

Şi cum e cam pofticioasă,

Fără milă sau habar,

Chiar în seara cu pricina

A muşcat din gogoşar!

Păstârnacul, ca zvârluga,

A scăpat întreg… cu fuga,

Iar maestrul Gogonel,

La rever cu pătrunjel,

Ca să scape de necaz,

S-a ascuns, bietul de el,

După concertmaestrul Praz!

Varza Roşie, mai robustă,

A scăpat… dar fără-o fustă!

Ce ruşine! … Ce scandal!

Să strici dans şi carnaval,

C-ai poftit la gogoşar!

2.

 

O plimbare pe jos

Nu-mi strâmba din nas!

Azi, fiindcă-i frumos, nu te las

Nici în tramvai, nici în troleibuze,

O să mergem pe jos,

N-o să ne mai miroasă benzina,

Ne putem opri, dacă vrei, la vitrina

Cu peşti şi păsări colibri,

Tu îmbrăcată-n roz, eu în gri

Sau verde aspic,

Luăm câte-o îngheţată cu fistic

Sau alune,

Şi, orice-ai spune,

Ştiu că o să-ţi placă să treci pe strada Arţarului

Cântând, şi-n pasul ştrengarului!

Şi-apoi, ştii ce sănătos

E mersul pe jos!

Bunicul meu a mers aşa

Toată viaţa lui, şi-avea

De alergat,nu glumă!

În fiecare săptămână

La pădure, la stână, la oi,

Plus întorsul înapoi!…

Să-şi fi lăsat el poteca şi liniştea de sub stele

Pe-un bâzâit de motor şi scrâşnet de manivele!?…

Deci, ne-am înţeles?

Cei mai grăsani – adică eu – să treacă în frunte

Şi să ne imaginăm că suntem la munte.

Dacă are cineva rău de înălţime,

Să se ţină mai aproape de mine

Şi să nu se aplece peste bordură;

Aici o luăm pe scurtătură…

Văd că-i şi drum marcat,

N-a fost prea greu de traversat!

Şi-acum, după colina aceea joasă

Urmează partea cea mai misterioasă

A călătoriei noastre de azi…

Simţi cum miroase a brazi_…

Ne afundăm în Pădurea Botanică…

Ssst!… Linişte! … Fără panică

Şi fără uimiri prea sonore,

Să nu stârnim plantele carnivore!…

Cine nu-i atent şi e năuc…

Linişte!… Ai auzit un cuc?

Ne apropiem, mi se pare

De peştera numită „Răcoritoare”.

Brr! Dar pe aici cam toate

Sunt… îngheţate!

(Cu alune, cu fructe glasate).

Data viitoare să nu ne mai păcălească soarele

Şi să ne luăm şi fularele!

3.

Cum am salvat eu o furnică – şi din ce fel de încurcătură

O furnică ţi-a apărut, sfioasă,

Pe gulerul alb de mătasă…

Cred că a rătăcit drumul spre casă.

Pentru că este cât un vârf de fus,

Tu o priveşti niţeluş de sus,

Cum ţi-o ia pe mânecă, în jos,

Pe drumul neted, alunecos,

Sub care se-ascunde, misterioasă, căptuşeala.

Când mă gândesc ce abrupt ţi-este braţul,

Mă cuprinde, zău, ameţeala!…

În sfârşit, se descurcă binişor,

Deşi puţin, picioarele tot o dor

Şi, într-un ceas, fără să se plângă,

Ajunge până pe manşeta stângă.

Se odihneşte şi ea

Câteva clipe la umbra nasturelui de peruzea,

Apoi o porneşte mai departe, spre apus,

Adică tot pe mânecă, înapoi, în sus.

Cred că este cazul să intervin…

O urc binişor pe-o frunză de pelin,

Şi-aşa, legănată ca într-o trăsură,

O duc în tufele de salvie şi cicoare,

Unde, în forfotă şi răcoare,

O pun jos, că privesc cum dispare,

Şi-apoi de departe, de sub lumina de miere,

Îmi iau de la ea, în gând, la revedere…

Întâmplări printr-un ochean

 

În care facem cunoştinţă cu ocheanul

Ştii tu, nepoată, de ce-i atât de greu

Ocheanul ăsta al meu?

Dacă nu ghiceşti,

Am să-ţi spun eu: fiindcă-i plin cu poveşti;

În plus de asta, să se ştie

Poţi face cu el orice călătorie.

Cine îl are, poate să ajungă

Pe orice stea, în orice junglă.

În cazul acesta, totu-i să fie bine uns

Şi să ai la tine floricele de ajuns

Pentru cât durează deplasarea.

Poţi colinda cu el marea,

Şi, dacă-l ştii regla puţin,

Devine şi submarin.

Trebuie să-ţi spun că vehiculul acesta,î

Tip necunoscut în marină sau aviaţie,

Este propulsat doar de Imaginaţie!

Un soi de carburant nepoluant,

Şi are, vezi bine,

Un loc şi pentru tine.

Prima călătorie şi cea mai scurtă

Mai întâi să-l reglăm un pic

Că nu se vede nimic…

Doar ceaţă, nori şi vântul,

Parcă nici nu s-ar fi născut pământul!

Clocot şi bolboroseală

Cum e când fierbi ceva într-o oală,

Dar nu cu găluşti, ci cu comete.

Despre asta o să vorbim, însă, mai pe îndelete.

În sfârşit, parcă ceva-ceva s-a mai liniştit

Şi…şi… deodată…

Apare turnul în care e ferecată

Sub lacăt de argint, greu,

De nu mai ştiu care zmeu,

Mi se pare Penteleu,

Ileana Cosânzeana, cea cu zâmbet sfios…

Nu te necăji, dom’şoară, vine el, Făt-Frumos!

Doar ştii ce scrie în carte.

Acum să pornim mai departe

Şi să-l rotim puţin în dreapta, încet…

Dacă mă uit mai atent,

Aşa… în spatele unor butuci de halva,

Văd, parcă, traista lui Ali-Baba,

Încărcată cu diamante şi nuci

Mari cât pepenele turcesc.

Să nu crezi că glumesc!

Pe lume sunt multe lucruri ciudate.

Nici eu, cât sunt de mare, n-am apucat să le văd pe toate.

Pentru aşa o treabă serioasă

Ne-ar trebui o viaţă de broască ţestoasă

Şi nu un ochean, ci o mie!…

Eu zic că, pentru prima călătorie,

Dus întors,

Ce-am văzut azi a fost destul de frumos.

Ocheanul îl punem aproape, fiindcă precis,

O să ne călătorească şi-n vis.

În care apar şi nişte fructe preţioase

Fiindcă-i senin şi vizibilitate bună,

Azi o să dau o fugă până pe Lună.

O să ne trebuiască haine mai groase,

Căci pe-acolo nopţile sunt geroase.

Ar fi bine să lăsăm şi-un bilet pe scrin,

Cum că stăm doar puţin,

Cât să furăm pe marginea genelor

Un pic din polenul stelelor,

Şi ne-ntoarcem iute la cină.

Acum pornim: Motor! Direcţia – Luna Plină! …

Tu ştiai că pe Lună

Nu creşte nici picior de prună,

Nici capac de alună?

De-asta pesemne, cei mici de aici

Nu ştiu ce-i acela fluierici!

În schimb, se văd pe astru

Grădini întinse şi reci, cu fructe din alabastru,

Porfir,

Altele ţesute cu fir

Şi el, tot preţios,

Fructe ce nu se usucă,

Nu cad fulgerate pe jos, de brumă,

Că pe lună, nu-i nici brumă!

Cu luciul lor ca de gheaţă,

Fără parfum sau dulceaţă,

Nezemoase,

Atârnă aşa, triste şi preţioase.

De-aia, pesemne, copiii de pe Lună,

Primăvara, în fiecare săptămână

Când se-ntâmplă să bată vreun vânt

Dinspre Pământ,

Deschid larg ferestre de răcoare

Să intre mireasma pomilor adevăraţi, în floare.

În care ne rătăcim în junglă

Dar avem, din fericire, floricele să ne-ajungă

Ăhăăăă! O săptămână!!

Te rog să nu rămâi în urmă!…

Mi-a spus un papagal că joi

Au apărut doi crocodili cam răi,

Sau poate, mai ştii, repeta

Ca un papagal, un vers din altă poezie a mea! …

Oricum, să fim cu băgare de seamă,

Să nu călcăm din greşeală pe vreun pui de lamă

Sau niscai ghemotoci de arici,

Că-s o mulţime pe-aici,

Prin jungla asta mai mult internaţională decât tropicală.

Aoleu! … Nu m-aşteptam să dăm şi peste un leu.

Noroc că pare fi, nu ca să-i fac un compliment,

Un leu destul de inteligent.

Nu cred că avem a ne teme, să fim doar politicoşi,

Să discutăm ceva…ştiu eu… despre vreme…

„Nu vă supăraţi, domnule Leu,

Aţi auzit că a nins la Cotă?…

Cred că nu pricepe o iotă,

Sau mai ştii, s-o fi supărat

Că nu i ne-am adresat

Cu Mărite-mpărat!…

Ştii ce, mie nu-mi plac îngâmfaţii!

Mai bine să căutăm elefanţii…

Ce vegetaţie!… Ce liane s-au ivit!…

Mi-e teamă că ne-am cam rătăcit…

Ahoeeeee!… strigăm noi la unison;

Nimeni… Cred că am păţit ca Robinson

Şi am nimerit în locuri pustii.

Ce ne facem! Fie ce-o fi,

Mergem înainte… nu ne vom opri,

Până nu-ţi arăt o maimuţă gri

Şi una brună.

Dacă ţi-e frică, poţi să mă ţii de mână

Şi să mă strângi tare!…

Hei! … dar ce-or fi căutând pe-aici vulpi polare?!

Am zis eu că asta nu-i o junglă oarecare!

Brrr! mă cam ia cu frig pe spinare

Când mă gândesc de unde vin.

Pentru ele, căldura asta trebuie să fie un chin.

Auzi! să vii de la 0 grade,

Asta în plină vară,

Tu vulpe serioasă, polară,

În aşa zăpuşeală,

Mi se pare curată lipsă de chibzuială!

Sau poate, mai ştii, de la frigul polar,

S-or fi ales, bietele, cu un reumatism poliarticular

Şi-s venite aici, la tratament…

S-ar putea… dar mă cam ia un curent!

Se porneşte furtuna?… Ce să fie?…

Parc-ar fi intrat cineva în sufragerie…

Cred că s-a întors Nic de la pâine…

Repede la masă! Ne mai uităm prin ochean şi mâine.

O lecţie despre nişte comete-fete şi comeţi-băieţi

Cometele, după cunoştinţele mele,

Sunt nişte stele mai mici, pui de stele,

Şi, în majoritate, fetiţe.

Le recunoaştem uşor după codiţe.

Nu se ştie, ne spun cărţile de astronomie,

Dacă există şi comeţi-băieţi

Mai mici. Există, în schimb, comeţi-bunici,

Iar cozile ce-i însoţesc sunt, să ştii,

Bărbile lor lungi, lungi şi colilii.

Şi de ce aleargă tot timpul printre planete

Comeţii-bunici şi cometele-fete?

Ne răspund tot cărţile de specialitate:

Pentru că toţi şi toate

Sunt poştaşi. De la o stea la alta şi printre sori,

Duc permanent telegrame, răvaşe, scrisori.

Când ajung foarte, foarte bătrâni,

Mai greoi şi albi ca ninsorile

N-ar avea rost să le-ntârzie, aşa, la infinit

Şi se apucă de grădinărit

Prin acele

Întinse şi reci livezi de stele.

Seară de iarnă

Ce-ar fi s-o luăm azi, în zbor

Lin, de planor

Pe deasupra Orăşelului Copiilor?

Am vedea, în luminile de cristal,

Vesela îmbulzeală de carnaval.

Cei mari, de acolo,

Vor crede fără îndoială

Că treaba cu zborul nostru e o păcăleală.

Se ştie că ei nu cred decât în iepurii scoşi din pălărie.

Doar printre cei mici, vreun glas mai ridicat

Ar zice: Priviţi! Priviţi! Zboară cu adevărat!

Pe înserat,

Când s-ar pune pe ninsoare,

Ne-am apropia, dar nu prea mult, de soare

Sau poate de altă stea, mai albastră

Să vedem cum arată de-acolo de steaua noastră.

Mă tem, însă, că nici n-o să se vadă

Aşa, troienită cum e – de zăpadă.

În care dispar nişte poveşti, dar nu pentru totdeauna

Ce se întâmplă când întoarcem ocheanul pe dos?

Poveştile şi călătoriile se îndepărtează frumos

Până dispar în ceaţa viorie

Ce înconjoară planeta numită Copilărie.

Nici atunci, însă, socot,

Că nu se pierd chiar de tot

Şi-ţi mai bat când şi când la fereşti, sfioase,

Asta, cel mai ades, în serile de iarnă, geroase,

Când poveştilor mai friguroase

Le place să stea lângă sobă şi s-asculte focul…

Şi cu asta s-a cam terminat jocul…

E şi timpul să mergi la culcare,

Ocheanul îl punem bine să nu spargi din greşeală

Călătoriile noastre viitoare.

Trei poezii scurte, dar nu chiar cât un suspin

1.

Dimineţile-s de vină

Că ai pleoape de lumină

Şi-amiezile-nalte flori

Că sunt pline de culori

Iar când sunt de vis curat

Noaptea ţi le-a desenat

Deci lumini

Culori

Şi vise

Sunt comori ce strângi prin vreme

În sipetul dintre gene.

2.

Spune-mi,

Vezi porumbelul

Pe care-l desenează cerul

Şi cum îl şterge un burete-nor?

Vezi mereu cum desenează un vapor

Pe care-l şterge valul înspumat?

Şi mai vezi, vezi râul curat,

Pe care peştii l-au desenat

Cu solzul acela al lor, fermecat,

Râu de lumină şi zbor,

Pe care-l şterge somnul (-nu peştele) cu-o pleoapă, uşor?

3.

Mâine dimineaţă, pe rouă,

O să împărţim Luna în două.

Partea mai luminată

Ţi-o dau ţie, pentru că eşti fată,

Cealaltă felie mi-o opresc mie,

Să cresc pe ea porumbei voiajori.

Tu, pe a ta, o să creşti flori

Sau, dacă vrei, ridichii de Lună.

Acum să ne culcăm… E târziu…

Noapte bună!

În loc de încheiere, o vizită

Să intrăm în ceasornicărie

Dând la o parte Marea Draperie.

Bătrânul meşter stă aplecat

Peste lucrul lui ca şi când nu ne-ar fi observat,

În timp ce noi, tiptil şi-n papuci,

Ne strecurăm în camera ceasurilor cu cuci.

Linişte! La fără un sfert

Anunţă introducere la concert

Un „Cu-cu” scurt, mătăsos, incert.

Restul îl vom auzi

În camera următoare a pendulelor-jucării,

Unde, la fix, triangluri, cineli, gonguri,

Vor ţese o polifonie de ding-dong-uri

Veche de când Sânzienele şi bomboanele praline.

Tu, sfioasă, o să te uiţi la mine

Cum stau cu capul puţin înclinat să aud mai bine,

Până când, în miros de cornuri şi lipii,

Muzica pendulelor se va risipi,

Iar noi, purtaţi uşor în spatele Marii Draperii,

Vom observa nedumeriţi că a trecut,

De când ne-am început călătoria, doar un minut.

Lecţia de muzică

În vacanţă, dragi copii,

Am o şcoală cu scatii,

Cu sticleţi şi cu peruşi,

Numai cioc şi numai guşi

Doldora de melodii,

O poiană largă-i clasa,

Cerul, mătăsoasă glugă,

E tavan boltit, albastru,

Iar catedră, -o buturugă.

Pe crenguţe, ca-n băncuţe,

Mai vioi sau mai a-lene,

Stau elevii mei cu pene.

Lecţia-ntâi, despre note.

Le explic cu voce plină

De tenor baritonal:

Ce-s?… Grăunţe de lumină

Risipite pe un deal.

Dar o gamă, ciripeşte

De-unde nu ştiu, un peruş.

Gama? E un derdeluş.

Urci, cobori, de parcă zbori…

Dar arpegiul?

E o scară sprijinită de un nor.

Vreţi să ne urcăm pe dânsa?…

Câte unul, dar uşor!

Cetatea de halva

Prin spatele casei mele,

Între gardul de nuiele

Şi-un petic de vie,

A trecut ieri o armată portocalie.

În faţă erau toboşarii, vreo şase,

Aveau degete lungi şi nervoase

Şi băteau în tobe cam aşa:

Ta-ra, ta-ra-ta-

Ta-ra, ta-ra-ta,

Urmau apoi lăncierii,

Iar în spatele lor, buzaţi, archebuzierii,

Unii gri, alţii portocalii,

Cum am mai spus.

Un rând avea mustăţile în sus,

Un rând le avea în jos,

După cum participaseră, sau ba,

La căderea Troiei, cetatea de halva.

Mai veneau, trase de boi ţepeni,

Catapultele de azvârlit pepeni,

Provizia de zahăr candel

Din care mânca doar cei răciţi

În războiul de 100 de ani,

Pe care tocmai îl terminaseră cu bine,

Şi, în fine, în urmă de tot,

Printre căruţele pline cu gemuri, compot,

De boarfe şi cufăraie,

Obosit de atâtea războaie,

Şi prăfuit,

Venea şi bătrânul amiral James Pitt.

Tot caută sfadă

Sunt puşi pe gâlceavă

Un agav şi o agavă

Tot caută price

Insula cu elice

Şi sfadă

Ţestoasa-scut şi peştele-spadă

Şi-n astă harţă

Aproape universală

Eu traversez o mare violetă

Şi calmă

De cerneală.

Florile dalbe

 

Am o floare

E poate-un curcubeu-fular

La gâtul bunicului soare,

Sau o fereastră spre mare,

Sau, cine ştie,

Poate-i o solie

Din insula numită Melancolie.

Am două flori –

Sunt poate acele ierni surori

Din anii frumoşi fraţi

Sub cergile lor blând îngropaţi,

Sau poate păsările mamă şi pui

Frumos ferecate în colivia albastră a cerului.

Am trei flori –

Patru flori –

Cinci flori –

Şi toate sunt flori adevărate,

Culese în zori

Flori roşii, galbene, albe,

Florile copilăriei noastre,

Florile dalbe…

Florile dalbe…

De-a Călugărenii

Azi o să ne jucăm de-a Călugărenii…

Voi o să fiţi turcii, noi muntenii

Fiindcă suntem mai curajoşi.

Hai… nu fiţi supărăcioşi!

Cred că v-am ghicit gândul:

O să fim turci şi români cu rândul.

Acum, voi duceţi-vă în fundul curţii

Şi pregătiţi-vă armata.

În zece minute să fiţi gata

Că mai avem şi alte bătălii de dat!

La Vaslui… La Podu’ Înalt…

Eu o să fiu Mihai.

Mi se cuvine locul

Fiindcă-am inventat jocul!

Mai mare peste răzeşi, şi căpitan,

Am hotărât să fie Dan.

Să vie în dreapta noastră, după obicei,

Şi să jure credinţă Ţării şi Obştei!

Şi să sărute mâna Domnului, plecat…

Gata! … Ceremonia s-a încheiat!

Să-mi faceţi rost şi de-un cal,

Mă rog… mă mulţumesc şi c-un Ducipal

… de lemn,

Şi acum, atenţie la îndemn!

La – Un-doi-trei – cine nu-i gata,

Îl iau cu suliţa şi cu spada!

Alelei, pui de zmei,

Nici nu ne putem ţine după ei!

Da’ ştiţi că se joacă bine?!

Şi-acum, atenţie la mine,

Văd că ceata fricoasă

S-a ascuns în casă.

Îi prindem ca-ntr-un cleşte din trei părţi,

Cum am citit eu în nişte cărţi,

Bunăoară, dinspre bucătărie, baie şi cămară,

Îi împingem afară, spre lemne,

Iar acolo, lângă stivă,

Le dăm lovitura decisivă!

Aşa am hotărât să fie şi nu altfel!

Ai ceva de spus, Aurel?

Şi tu, răzeşe Ioane?…

Hai, spuneţi! Cu curaj!… Fără fasoane!!

Zici că-i ora prânzului? … Şi ţi-e foame!?

Şi ţie?!… Şi ţie?!… La toţi?!…

Mai luptă-te cu turcii dacă poţi!

Bine! Încheiem pace pentru zece minute,

Şi ne mâncăm sandviciurile şi tartele cu fructe.

Călătorie în jurul vacanţei

Cât ţinu de mult vacanţa,

Eu Quijote şi el Panza,

Hoinărind voioşi prin lume,

Am făcut doar fapte bune:

Hoţi, netoţi şi hotentoţi

Turci, catâci, iliri, iloţi,

Vizitii şi vizigoţi,

I-am învins, pe rând, pe toţi!

Parc-aveau sub talpă roţi

Cum fugeau să-şi scape viaţa.

În sfârşit, ne trage aţa

Şi căluţii, se-nţelege

În ţara lui Habarnam

Despre care eu mai v-am

Povestit şi în alt an

Şi pe care ştiţi că l-am şi iertat

Că s-a-ndreptat

Şi s-a scuturat de lene,

Cară apă, taie lemne,

Taie lemne, cară apă,

s-a făcut un zmeu de treabă,

Iar când are-un pic de vreme

Pescuieşte ştiuci şi mrene

Pentru fete Cosânzene.

Mai departe, aşadar…

Eu pe cal, el pe măgar,

Eu cu lancea, el cu scutul,

Ne-am trecut aşa urâtul

Până-ajunserăm în Franţa,

Eu, Quijote, şi el, Panza.

În Germania, lângă Rin,

Unde poposirăm prin

Luna-ncinsă-a lui Cuptor

Nu vedeai un fir de nor!

Ne-au servit şerbet cu apă

Dulcineele de-o şchioapă

Iar pe blânda Rosinantă,

Cu halva, nuga crocantă.

Noi le-am dat în schimb o floare

Ce i-au zis, frumos, Speranţa,

Şi-au sădit-o sus, în soare.

Trist Quijote şi trist Panza.

Au pornit-o mai departe,

După cum se scrie-n carte.

În sfârşit, după vreo lună

Îndesată de-ntâmplări

Ca un pepene de sâmburi,

Hurducaţi prin văi şi dâmburi,

Eu pe cal, el cu catârul,

Nu mai facem Angliei turul

Şi schimbăm pe loc tot planul:

Vom porni cu tot elanul

Înapoi spre dulcea casă!

Dar catârul, cal de rasă,

Nici prin cap nu-i trece ca să

Mişte vrednic cei desagi

Cu ce-au mai rămas posmagi

Şi burduful plin cu apă.

Ce să facem? … Pas de scapă

Din aşa încurcătură!

Zic: s-o luăm pe scurtătură,

Prin grădina lui Potlogi,

Eu pe cal, tu pe dârlogi

Şi-am scăpat de-ncurcătură!

Ştii ce, vere, -mi spuse Panza,

Supărat de-aşa figură,

Nu-mi convine, zău, vacanţa

Toată, scutier să-ţi fiu!

N-o fi eu mai cilibiu,

Iară tu, mai Harap Alb!

Se cuvine, cred, la anul,

Fiindcă te-ai şi îngrăşat,

Neapărat,

Să schimbăm puţin romanţa,

Şi să fiu, precum se cade,

Eu, Quijote, şi tu, Panza!

Tabla înmulţirii peştilor

 

Un peşte

Pescuieşte;

Ce anume

Nu se spune,

Poate-o fi ceva de vază,

Vre-un somn lin… de după amiază.

Doi peşti

Ţi-aduc veşti

Din Oceanul Indian,

Unde-am fost acu’ mai an,

Nu în barcă sau vapor,

Ci în vis, că-i mai uşor.

Trei peşti

Spun poveşti

De-ale lor, marinăreşti,

Şi le „înfloresc” un pic:

Cică-s veri cu Moby Dick!

Patru peşti

Ascut cleşti

Lungi, de raci.

Să te fereşti!

Când se-apropie de noi,

Dăm, ca racul, înapoi.

Cinci peşti

Şi cinci toţi,

Sunt citiţi, sunt poligloţi.

Unu-ntreabă-n limba sa:

Ser mesiu, coman sa va?

Cum de limbă n-am habar,

Mă tot uit în dicţionar –

Voulez vous, bonjur, merci…

(Sper că nu am spus prostii.)

Şase peşti

Sunt şase peşti.

În acvariu de-i pofteşti,

Şi scazi trei

Rămân tot trei.

Ăştia-s buni… doar cu mujdei…

Am glumit, iubiţii mei!

Dar de-o fi şi-o fi să fie,

Poftă bună… la iahnie!

Şapte peşti

În trei caleşti

Vin din mările domneşti

Şi mă-ntreabă unde eşti.

– Căutaţi-o, stimaţi peşti,

În livada cu poveşti,

Dar, vă rog, nu faceţi zarvă

Şi să nu-mi călcaţi pe iarbă!

Poveste cu delfin şi rac

În adâncuri de cochilii

S-a pierdut Mili Vanili

Şi ce-aude-n mintea sa

Sună cam aşa:

A fost odată un delfin argintiu

căruia îi plăcea să facă plajă, dar nu pe soare

ci pe ploaie, să nu se jupoaie.

Stătea toată ziulica

şi nu făcea mai nimica.

Nu tu şcoală, nu tu ghiozdan,

în schimb era mare meloman.

Îi plăceau Space Girls şi Lucky Tour,

formaţia care-l imită pe Aznavour

şi-i cam face numele de ruşine.

În sfârşit, era ploaie şi era bine.

Într-o zi, apare un rac cu doi peşti

în cleşti.

– Tu cine eşti?

l-a întrebat delfinul cel argintiu.

– Cine-i prea curios, moare de timpuriu,

i-a răspuns racul ca la carte,

şi-a plecat mai departe.

– Alo! Şi cine-i obrăznicătură,

ajunge în saramură, sau dacă e ca tine, mai deştept,

se trezeşte fiert, i-a răspuns delfinul argintiu,

şi s-a întors din nou la Lucky Tour,

formaţia care-l imită, prost, pe Aznavour.

Într-o oră şi un sfert,

iată că apare din nou racul cel fiert

şi cu doi peşti în cleşti.

– Tu cine eşti? îl întreabă el pe delfin.

Nu ne-am cunoscut pe-un submarin?

– Cine-i prea curios,

ajunge studios,

i-a răspuns delfinul şi l-a întrebat:

nu vrei o caramea?

– Dacă-i cu lapte, da,

a zis racul, a desfăcut cei doi cleşti

şi i-a scăpat în apă pe peşti. Asta-i, prinde orbu’,

la fel ca-n fabula cu vulpea şi corbu’.

Delfinul i-a dat racului o caramea cu creveţi

şi-au rămas prieteni

până la adânci bătrâneţi.

Iepuri de ciocolată

Într-o zi, după Sfântul Vasili,

Mă întâlnesc cu Mili Vanili:

– Bună, zice, nu vrei doi iepuri de ciocolată?

– Poate altă dată;

Ştii că animalele-mi sunt dragi,

Da’ astea prea se înmulţesc în draci,

Şi-apoi, cât îi vezi de-amorezi – amoreze,

Îţi mai şi umplu casa de căcăreze.

Tace Mili bosumflată, apoi, încet:

– Da’ urât mai vorbeşti, domnule poet.

Cu-aşa rime „frumoase”

N-or să te mai citească nici broaştele ţestoase…

– Se poate, mă rog, să fie sănătoase.

Eu nu scriu pentru persoane simandicoase.

Hidromel

 

Era mumos, era căţel

Rasa pudel

Şi-avea cinci luni,

Era bebel

Cu zgardă roşie, pedigri,

Fundiţă roz şi pete gri,

Culcat, sculat, păpat lăptic,

Pupat tătica pe botic,

Că-ntinde toate ce-s pe jos,

Mamiţa spus: căţel gustos,

Făcut năzbâtii, drag de el,

Dulceţ, şoşoni cu caramel,

Rupt canapé, stricat fotel,

Da’ la răzbel, ca la răzbel,

Pierdut cupeu, mumos căţel,

Cine găsit – păstrat la el!

Răspnde nume Hidromel.

Mamiţa plâns – final crudel!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s