„Rugăciunile” lui Adrian Georgescu

Standard

rugaciunileLiteratura română îmi produce satisfacţii enorme.  Având răgazul lecturii spre finele anului trecut, am parcurs câteva dintre cărţile care fac bine sufletului. Câte ceva de prin Steinhardt, mult Tudor Arghezi – şi, pentru că abia a ieşit din tipar, Rugăciunile lui Adrian Georgescu. Titlul mi-a adus imediat aminte de Rilke, şi poate că este în mod voit un ecou al acelei mici cărţi de poeme. Rugăciunile lui Adrian Georgescu este o carte în proză, constituită din treizeci şi şase de texte pereche, tipărite cu caractere diferite.

Rugăciunile nu pot fi, desigur, povestite, relatate. Trebuie citite, poate cu voce tare, deşi nu sunt rugăciuni canonice. Sunt, de fapt, transcrieri ale stărilor sufletului în preajma lui Dumnezeu. Pasajele tipărite cu caractere normale sunt ca paginile unui jurnal spiritual: sufletul trece prin viaţă, prin zile şi nopţi, prin preajma demonilor; este ocrotit sau vizitat de îngeri sau de însuşi Duhul. Textele în italice, ca o contrapondere feminină a unei trăiri încrâncenate, masculine, sunt rugăciuni adresate Preasfintei Treimi şi Maicii Domnului. Sufletul se dezbracă de hainele lumeşti, înălţându-se spre Creatorul său.

Stilul cărţii diferă în mod izbitor (deşi nu definitiv) de precedentele scrieri ale lui Adrian Georgescu. Sintaxa şi vocabularul amintesc de limba textelor canonice ale Bisericii Ortodoxe, cu pasaje din acestea, din principalele servicii religioase, cu precădere din Liturghie. Nu este vorba de un comentariu sau de o parafrază a acestora – ci de o înglobare, de o identificare a acestora cu substanţa cea mai intimă a creaţiei literare. Naraţiunea se transformă în text liturgic, aşa cum şi omul este transformat de atingerea Duhului Sfânt.

Rugăciunile reprezintă cea de-a douăzeci şi şasea carte a lui Adrian Georgescu; dacă ar fi fost în versuri, ar fi reprezentat o „ars poetica”; în forma în care scriitorul o prezintă cititorilor săi, ea este o mărturisire de credinţă şi o operă literară de mare sensibilitate.

„Pleacă – ticălosule suflet.

Vino – iubitule Duhule Sfânt.

Dacă voi câştiga dragostea lui Dumnezeu Îl voi dobândi şi eu voi fi al lui Dumnezeu.

Dacă m-am făcut oglindă a lumii de aici şi a celei de sus – fie şi întinată de omenitate – cum se răsfrânge pe suprafaţa încrezătoare Duhul Sfânt din inima mea.

Atâtea păcate se dezlegară de făptuitorul lor şi curg reunindu-se într-un val ca şi cum ar tinde să sosească împreună la osândirea finală.” (Adrian Georgescu – Rugăciunile).

Veronica Anghelescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s