Une journée autour de Costin Miereanu

Standard

costin miereanu_1O survolare a vieţii profesionale a compozitorului şi muzicologului Costin Miereanu este copleşitoare: sute de compoziţii, la fel de multe prime audiţii interpretate de muzicieni şi ansambluri de prim rang mondial, numeroase studii dedicate narativităţii muzicale şi aspectului polimorf al artei. După cele două doctorate susţinute în Franţa, ţara lui de adopţie, Costin Miereanu a fost cooptat, în 1981, în colectivul de elită al Universităţii Paris I – Panthéon-Sorbonne, unde a predat până în 2013.

Compozitor de formaţie semiotică, instruit la Şcoala lui A. J.  Greimas, Miereanu s-a numărat printre cei seduşi de ideea riscantă pe atunci, dar irezistibilă, de a gândi, compune şi analiza muzica din perspectiva semioticii. Ca urmare, în anii ’80, împreună cu un grup mic, dar extrem de efervescent, de semioticieni, compozitori şi muzicologi, a pus bazele proiectului de Semiotică muzicală, care a crescut, de la an la an, mult peste aşteptările fondatorilor.

Din vasta activitate a lui Costin Miereanu, prea dificil de condensat în câteva fraze, aş mai puncta directoratul de peste zece ani la Editura Salabert, în timpul căruia şi-a sprijinit permanent colegii compozitori din România, publicându-le lucrările şi ajutându-i, prin urmare, să le facă cunoscute lumii occidentale.

costin miereanu_2Dacă, în 1981, Costin Miereanu îşi dedica şapte minute, prin lucrarea Sept minutes autour de moi, pe 28 noiembrie 2013, Centre de documentation de la musique contemporaine din Paris i-a dedicat, la rândul său, un colocviu internaţional, cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani. Numită Espaces multiples, cu trimitere evidentă la preocupările poli-stilistice ale compozitorului, manifestarea, moderată de Jean-Marc Chouvel şi Xavier Hascher, a reunit prieteni şi colaboratori de o viaţă ai lui Costin Miereanu, ca Eero Tarasti, Cornel Ţăranu sau Márta Grábocz, dar şi muzicologi şi compozitori din diferite centre universitare din Franţa (Paris, Strasbourg, Nice, Lille, Reims) sau Tunisia (Tunis). Costin Miereanu ca pionier al analizei semiotice a muzicii de avangardă (Eero Tarasti), „Spirit concertant şi formă labirintică în Concertul pentru flaut (2001) de Costin Miereanu” (Márta Grábócz), Costin Miereanu şi unitatea în diversitate (Cornel Ţăranu), Câmpul muzical al lui Costin Miereanu: către o scenografie muzicală (Jean-François Trubert), „… Un Temps sans mémoire” (François Decarsin), Costin Miereanu şi tânăra muzicologie tunisiană (Mohamed Zinelabidine) sau „Mare Nostrum, Cantilene indecise pentru saxofon total şi mări sonore” (Costin Miereanu) au proiectat fascicule de lumină asupra creaţiei originale a compozitorului, care devăluie, examinată à la loupe, structuri complexe generatoare de forme muzicale „accidentate”, lumi sonore populate de „personaje” muzicale ce se comportă aidoma celor literare, tensiuni, lupte, deturnări de situaţii  sau antagonisme de factură poli-stilistică.

Masa rotundă (Daniel Kientzy, Sylvie Bouissou, Michel Decoust, Williams Montesinos)  a stat sub semnul mărturiilor cu savoare personală ale unor muzicieni care i-au fost aproape lui Costin Miereanu de-a lungul carierei sale.

Concertul care a încheiat, ca o luxuriantă coda, ziua omagială ne-a purtat printr-un voiaj muzical din Franţa până în Turcia şi din Balcani până în Mexic: ahwa turkiyya (Café turc) pentru voce şi lăută orientală (compusă şi interpretată de Feriel Bouhadiba, pe versuri de Lamia Bouhadiba, dedicată lui Costin Miereanu), lucrare ce evocă experienţele subiective trezite de cafeaua turcească; Arabian Rock pentru lăută orientală (Costin Miereanu / Feriel Bouhadiba), un hibrid între libertatea improvizatorică specifică preludiului şi pregnanţa ritmică a toccatei, aici imaginată prin tiparul de aksak; MC 07 pentru saxofon bariton şi violă (compusă de Michel Decoust cu dedicaţie pentru Costin Miereanu, interpretată de Daniel Kientzy şi Cornelia Petroiu), reflecţie muzicală plămădită din trei sunete; piesa electroacustică Los enemigos del hombre de conocimiento (Ricardo Mandolini), al cărei program se revendică din tradiţia Yaqui (trib de indigeni din Mexic); Solo VII pentru violă (scris de Costin Miereanu şi interpretat de Cornelia Petroiu), care urmează, la rândul său, modelul antinomic liber/măsurat; şi, în sfârşit, electrizantul Aksax pentru saxofon bas (Costin Miereanu, Daniel Kientzy).

Traversând, până la acest moment, o infimă parte a creaţiei lui Costin Miereanu, m-am întrebat şi eu, cum sunt convinsă că au făcut-o şi alţii, ce anume a rămas românesc în muzica lui. Cel mai simplu răspuns a venit din partea apropiatului său prieten, Cornel Ţăranu: „…sufletul”. La mulţi ani, Costin Miereanu!

 Oana Andreica[1]


[1] Lector universitar doctor, Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, tel. 0264-591 241, fax 0264-953 879, conscluj@gmail.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s