Beethoven: „Hristos pe Muntele Măslinilor”

Standard

VOCEA FRUMOASĂ  (IV)

Beethoven: „Hristos pe Muntele Măslinilor”

            În ediţia de azi vă invit a medita preţ de câteva clipe la bogăţia de sensuri şi semnificaţii muzical-poetice şi teologice, emise specral ca mesaj peste veacuri de către opera deschisă Christus am Ölberge op.85 (Cristos pe Muntele Măslinilor), capodoperă a geniului beethovenian şi a genului oratoriu în genere.

Sfârşitul secolului al XVIII-lea este marcat de clocotul revoluţionar care pornise din Franţa şi înainta sub conducerea lui Napoleon către Răsăritul Europei, către Viena – capitala muzicii – pe care o va şi ocupa la 13 noiembrie 1805.

Născut în oraşul Bonn pe malurile Rhinului, în preajma graniţei franceze, Beethoven schimbă amintirile sedimentate în anii tineri cu decepţiile pe care i le oferă Napoleon, devenit în ochii săi din împărat şi erou, cuceritor şi agresor. În timp ce scria muzica simfoniei „Eroica”, op. 55 în Mi bemol Major (a-III-a), admiraţia compozitorului pentru general se transformă în deziluzie şi intenţia de a-i fi slavit faptele prin măreţia muzicii sale nu mai corespundea. Fapt pentru care, în momentul tipăririi lucrării, îşi retrage dedicaţia înscrisă în partitură, înlocuind-o cu alta care specifica faptul că noua sa simfonie era composta per festeggiare il suveniro di un grand’uomo [compusă pentru a sărbători amintirea unui mare om].

Toamna anului 1802 îi aduce lui Beethoven o profundă criză sufletească – oglindită în Testamentul de la Heiligenstadt, criză accentuată şi de ruinarea visului său de-a-şi întemeia o familie – din pricina căsătoriei celei pe care o iubea, Giulietta Guicciardi, cu un conte (contele Gallenberg) – şi de episoadele de surzenie, maladie care treptat se va instala definitiv… Cumpăna care ajunge până la ideea suicidului, este depăşită prin cufundarea în creaţie şi refugiul în paginile Bibliei. Înşelat în încrederea sa de acela pe care îl crezuse erou social, descoperă că idealurile sale sunt împlinite pe deplin la nivel spiritual superior şi în veşnicie, de Mântuitorul Isus Cristos – Fiul lui Dumnezeu, Om adevărat şi Dumnezeu adevărat -, prin jertfa supremă a vieţii sale oferită Tatălui spre răscumpărarea celor închişi, a celor păcătoşi şi a celor condamnaţi pe nedrept.

Virtutea…numai ea poate să-ţi dea fericirea…Ea mi-a fost spirijin în restriştea mea. Ei şi artei mele datoresc faptul că nu mi-am curmat viaţa…mi se părea peste putinţă să părăsesc lumea aceasta îninte de a fi săvărşit tot ceea ce simţeam că trebuie să înfăptuiesc. Aşa că am lăsat să dăinuie mai departe viaţa (…) Divinitate, tu care de acolo, din înalt, poţi citi în adâncul sufletului meu şi îl cunoşti, ştii că în el sălăşluieşte numai dragostea de oameni şi dorinţa de a face bine !  (Testamentul de la Heiligenstadt, 1802)

Beethoven este cunoscut publicului nostru prin valoroasa sa creaţie de muzică de cameră, Concertul pentru vioară în Re Major, concerte şi sonate pentru pian, uverturi de concert şi mai ales prin celelebra odă a lui Schiller aşezată pe muzica părţii a patra din Simfonia a-IX-a.

Puţini poate ştiu că genul care l-a impus în epoca sa şi în proba timpului  pe tânărul Beethoven să facă parte din paleta marilor compozitori, a fost cantata. Crearea primei lucrări în acest gen, îi este prejuită copilului Beethoven de moartea unei rude pe nume Kressner. Intitulată Trauerkantate, a fost executată în 1782 la capela Curţii din Bonn şi va rămâne şi cea mai preţuită de compozitor, acest lucru reiese şi din faptul că el a fructificat o însemnată parte din muzica ei în paginile partiturii operei Fidelio. În 1790, Beethoven are ocazia să compună una după alta, două cantate: una funebră – La moartea împăratului Joseph II şi alta de slavă – La încoronarea lui Leopold II. Fiecare dintre ele anunţă două dintre trăsăturile ce vor marca arta compozitorului: melancolia gravă (în prima) şi măreţia băruinţei (în a doua). Cantata este genul în care Beethoven şi-a manifestat de timpuriu viziunea originală asupra simfonismului, în care este integrată şi vocea umană. Clasic în structură, simfonismul reprezentării muzicale deschide linia de detaşare a tânărului Beethoven de stilul de compoziţie clasic conservator, spre orizonturi expresive profund romantice.

Compoziţii pentru solişti, cor şi acompaniament orchestral (sau pianistic) datează şi din perioada maturităţii trăite la Viena, fără vreo legătură cu evenimentele de la Curtea Imperială. Astfel de lucrări sunt Meerstille op.112 (pentru cor la patru voci şi orchestră), imn al naturii şi Bundeslied op.122, cântecul prieteniei – ambele inspirate din poezie lui Goethe; Germania (pentru voce de bas şi orchestră) în care cântă patria şi Der glorreiche Augenblick op.136, lauda păcii, compuse cu ocazia Congresului de la Viena din 1814; Cântecul elegiac op.118 (pentru voce şi acompaniament de cvartet de coarde) tot din 1814, la moartea contesei Pasqualati; Lobkowitz-Kantate din 1823 (pentru sopran, cor şi pian) la moartea prietenului şi binefăcătorului său. În viziune vocal-simfonică a compus Beethoven şi pagini menite muzicii de scenă, de pildă corul final din Die Weihe des Hauses op.124, cu solo de soprană şi acompaniament orchestral – sau aparţinând creaţiei concertante, precum este Fantezia pentru pian, cor şi orchestră op.80.

Limbajul vocal-simfonic beethovenian a fost aprofundat în decursul timpului în studii de specialitate din multiple unghiuri de vedere: muzical, filozofic, fenomenologic, hermeneutic. Personalităţi artistice, muzicologi şi dirijori care s-au dedicat creaţiei geniului german, i-au analizat chiar măsură cu măsură, sintactic şi morfologic, zestrea creaţiei, exclamând cu efuziune asemeni lui Johannes Brahms, urmaşul său de drept istoric, la audierea primei cantate a maestrului în 1865: Totul este Beethoven, absolut totul !

Creaţia lui Beethoven a impus în muzică o adevărată supremaţie a expresivităţii cu accente lirice sau dramatice. Limbajul nu mai are nimic în comun cu cel ce anima verva din Singspiel-urile vremii în care crescuse Ludwig, şi nici cu cel ce degenerase în virtuozitate pur decorativă în ariile de operă create în ultimul secol, precum şi în imediata contemporaneitate a compozitorului. Fără a se fi îndepărtat de tradiţie şi a fi abandonat arta polifoniştilor clasici – Palestrina, Bach, Händel  – Beethoven exprimă sentimentele sale religioase prin prospeţimea unui stil încărcat de îndrăzneli expresive. Procesul dramaturgiei beethoveniene conduce întotdeauna la echilibru, la armonia proporţiilor.

Deziluzionat de generalul Napoleon în care investise toate idealurile sale, Beethoven substituie eroului mitologic din operele muzicale, inspirat de legendele Greciei antice, Beethoven îi substituie eroul real, întruchiparea idealului său de fidelitate şi libertate. Credinţa în iubirea eternă – pe care în curând o va cânta geniul wagnerian – e transfigurată prin tulburătoarea vibraţie beethoveniană în splendoarea ideei de jertfă pentru răscumpărare. Astfel ia naştere singura lucrare, finisată în numai paisprezece zile,  în genul oratoriu a Titanului din Bonn : Christus am Ölberge (Cristos pe Muntele Măslinilor), concepţie muzicală ce metamorfozează evenimentul istoric al pătimirii, morţii şi Învierii lui Isus – aşa cum este relatat în Evangheliile canonice după Matei (Cap. 26), Marcu (Cap. 14), Luca (Cap. 22), Ioan (Cap.18, 1-11)  – în adevărul operei de artă transfigurat în libretul lui Franz Xaver Hubert (1760-1810).

Aşadar, tipul de operă a salvării lansat de opera franceză postrevoluţionară este extins de Beethoven şi în genul oratoriu prin lucrarea Isus pe Muntele Măslinilor, pentru a da naştere apoi unicei sale creaţii în genul operă – Fidelio.

1

Rugăciunea lui Isus înaintea pătimirii este textul sacru ce i-a redat compozitorului încrederea în sensul vieţii.

Rugăciunea lui Isus (In 17,1-24)

17.1 După ce a spus Isus acestea, ridicându-şi ochii spre cer, a zis: „Tată, a venit ceasul: glorifică-l pe Fiul tău ca Fiul să te glorifice pe tine, 2 pentru ca, precum i-ai dat putere asupra fiecărui om, să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care i-ai dat lui. 3 Iar viaţa veşnică aceasta este: să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe cel pe care l‑ai trimis, pe Isus Cristos. 4 Eu te-am glorificat pe pământ, împlinind lucrarea pe care mi-ai dat-o să o fac. 5 Şi acum, Tată, glorifică-mă la tine însuţi cu gloria pe care am avut-o la tine mai înainte de a fi fost lumea.

    6 Am făcut cunoscut numele tău oamenilor pe care tu mi i-ai dat din lume. Ai tăi erau şi mi i-ai dat, iar ei au ţinut cuvântul tău. 7 Acum au cunoscut că tot ce mi-ai dat este de la tine, 8 căci cuvintele pe care mi le-ai dat, le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că am ieşit de la tine şi au crezut că tu m-ai trimis.

    9 Eu mă rog pentru ei. Nu mă rog pentru lume, ci pentru cei pe care mi i-ai dat, pentru că sunt ai tăi. 10 Şi toate ale mele sunt ale tale, şi ale tale sunt ale mele, şi am fost glorificat în ei. 11 Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, iar eu vin la tine. Tată sfânt, păstrează-i în numele tău pe care mi l-ai datf, ca ei să fie una ca şi noi. 12 Cât timp am fost cu ei, eu i-am păstrat în numele tău pe care mi l-ai dat şi i-am păzit şi nimeni dintre ei nu s-a pierdut în afară de fiul pierzăriig, ca să se împlinească Scriptura. 13 Acum însă, vin la tine şi spun acestea în lume ca să aibă bucuria mea deplină în ei. 14 Eu le-am dat cuvântul tău, iar lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, aşa cum eu nu sunt din lume. 15 Nu te rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti de Cel Rău. 16 Ei nu sunt din lume aşa cum eu nu sunt din lume. 17 Consacră-i în adevăr; cuvântul tău este adevăr. 18 După cum m-ai trimis pe mine în lume şi eu îi trimit pe ei în lume 19 şi pentru ei mă consacru pe mine însumi, ca şi ei să fie consacraţi în adevăr.

    20 Nu mă rog numai pentru ei, ci şi pentru cei care vor crede în mine, prin cuvântul lor, 21 ca toţi să fie una, după cum tu, Tată, eşti în mine şi eu în tine, ca şi ei să fie unah în noi, pentru ca lumea să creadă că tu m-ai trimis. 22 Iar eu le-am dat gloria pe care mi‑ai dat-o, ca ei să fie una, după cum noi suntem una: 23eu în ei şi tu în mine, ca să fie desăvârşiţi în unire, încât să cunoască lumea că tu m-ai trimisi şi i‑ai iubit pe ei, aşa cum m-ai iubit pe mine.

24 Tată, vreau ca acolo unde sunt eu să fie cu mine şi cei pe care mi i-ai datj, ca să vadă gloria mea, pe care mi-ai dat-o, pentru că tu m-ai iubit înainte de crearea lumii. 25 Tată drept, lumea nu te-a cunoscut, dar eu te-am cunoscut, iar aceştia au cunoscut că tu m-ai trimis. 26 Eu le-am făcut cunoscut numele tău şi-l voi face cunoscut, pentru ca iubirea cu care m-ai iubit pe mine să fie în ei şi eu în ei”.

2

Grădina Măslinilor în contemporaneitatea noastră

Conştient de limitele convenţionale ale dramaturgiei muzicale în a reprezenta un text sacru, Beethoven se dedică total zămislirii capodoperei, prima audiţie din 5 aprilie 1803 în cadrul Academiei (precum şi a Simfoniei a-II-a şi a Concertului nr.3 pentru pian şi orchestră) fiind generos aclamată de publicul şi critica vieneză. La 32 de ani, în personalitatea compozitorului se stratificaseră pe rând impresiile culese din prospeţimea melodiilor ascultate pe malurile Rhinului şi din elanurile imnurilor revoluţionare venite din răsăritul francez, peste învăţătura sa muzicală în care trainicele tradiţii se împleteau cu modernitatea gândirii fiilor lui Bach, a muzicienilor de la Manheim şi desigur, cu aceea a iluştrilor săi contemporani vienezi – Haydn şi Mozart. Ludwig van Beethoven va împlini prin crezul său artistic îndemnul adresat lui de către contele Waldstein: Prin sârguinţă neîntreruptă, păstraţi spiritul lui Mozart din mâinile lui Haydn. Mozart prezice gloria lui Beethoven (ascultându-i cantata La moartea lui Joseph al-II-lea) şi exclamă: De acest îndrăzneţ veţi mai auzi vorbindu-se iar Papa Haydn îi descoperă tainele artei sunetelor fiindu-i profesor între anii 1793-1794. Istoric vorbind, tezaurul pe care Haydn îl aşază în mâinile lui Beethoven spre dăinuirea în timp a Marii Arte muzicale, e constituit de importantele contribuţii ale sale la forma de sonată (puternicul contrast al temelor principale, ampla dezvoltare tematică, echilibrul dinamic între liric şi  dramatic) şi capodoperele sale în genul oratoriu – Die Schöpfung (Creaţiunea, 1798) şi Die Jahreszeiten (Anotimpurile, 1801).

Denumirea de oratoriu provine de la confraternitatea de preoţi întemeiată la Roma de Sf. Filip Neri (1515-1595), un preot originar din Florenţa. Numele de oratoriu pe care l-a primit confreria vine de la latinul orare (a se ruga), deoarece membrii ei se roagă şi cântă împreună. Congragazione dellOratorio înfiinţată de Filippo Neri a deschis tradiţia concertelor din bisericile romano-catolice, denumite Sacre rappresentazioni, în care predicile (omiliile) erau urmate de rugăciuni corale (Laudi spirituali).

Lucrarea lui Beethoven este oratoriu dramatic ce redă o imagine mult mai umană a lui Isus în dubla Sa natură de Om (descrierea sentimentelor de teamă) şi Dumnezeu (chipul său glorificat), comparativ cu alte concepţii asupra patimilor lui Cristos, de pildă Patimile lui Johann Sebastian Bach. Cu aceeaşi structură ca şi oratoriul (recitative, arii, coruri, interludii orchestrale), pasiunea era destinată unui ansamblu interpretativ alcătuit din solişti, cor şi orchestră. Pasiunea îşi are originea în liturghia catolică (Săptămâna Patimilor înainte de Paşte), interpretând rolurile lui Isus, rolul evanghelistului şi rolul îngerului, în stil recitativ şi arioso, arie şi duet, urmaţi de personajul colectiv (corul) în stil polifonic. Beethoven preia de la Heinrich Schütz (1585-1682) fuziunea realizată de acesta între tradiţia corală polifonică germană şi concepţia dramei liturgice italiene (monodia acompaniată), lărgind orizontul gândirii vocal-simfonice prin fructificarea melodismului popular german.

Din unghi filozofic şi estetic, tabloul evenimentului istoric Christus am Ölberge oferit de Beethoven este cu adevărat reprezentare (am vorbit despre Sacre rappresentazioni). Imaginea depăşeşte etapa ontologică – de altfel necesară – de reproducere în oglindă a conţinutului poetic-muzical ca întreg armonios (în aspectele dramaturgice de subiect, temă şi mesaj), dobândind statutul de reprezentare prin sporul de fiinţă proprie adus de interpretarea ca atare a lucrării în sala de concert (spaţiu căreia i-a fost destinată). Lucrarea are un pregnant caracter scenic.

Personaje:

Isus – tenor

Serafim – soprană

Petru – bas

 Synopsis

Mergând pe firul libretului, muzicologii au fragmentat oratoriul în trei mari părţi, însumând 15 secţiuni.

Partea întâi debutează în mişcarea Grave, într-o tonalitate minoră, când peste fondul creat de corzi la unison străbate semnalul tânguitor al cornilor ce conturează atmosfera sumbră a nopţii de suferinţă anunţând că tradarea lui Iuda este aproape. Pregătit a împlini voinţa Tatălui Ceresc, Isus imploră în recitativ putere şi mângâiere pentru a împlini prin jertfa sa ştergerea păcatului originar al omenirii. Aria subliniază chinurile omeneşti prin care trece Mântuitorul.

Tată, dacă vrei, îndepărtează potirul acesta de la mine, dar nu voinţa mea, ci a ta să se facă! Şi, intrând în agonieo, se ruga şi mai stăruitor, iar sudoarea lui, care cădea pe pământ, s-a făcut ca picăturile de sânge.

(Lc 26,42.44)

 Partea a doua este dedicată Serafimului, un înger din categoria cea mai apropiată tronului divin care îl încurajează pe Isus (recitativ). Acompaniat de corul îngerilor din Cer, Serafimul cheamă omenirea să-l laude pe Domnul (Aria da capo).

Atunci i s-a arătat un înger din cer care l-a întărit. (Lc 26,43)

3

Serafimul este vestitorul trimis de Tatăl să anunţe lumii că Fiul Său Isus Cristos va muri din iubire pentru a reda omului, prin Presfântul său Sânge, viaţa veşnică; cei care necinstesc sângele Lui, se vor înfăţişa nu în faţa Domnului Milostiv ci a Dumnezeului Judecător, iar partea lor va fi condamnarea veşnică. Duetul Isus – Serafim pecetluieşte Noua Alianţă cu Tatăl în sângele lui Cristos, prin Sfântul Duh, martori fiind toţi cei ce locuiesc în Înălţimi.

Partea a treia. Între momentele de maximă tensiune dramatică alcătuite de suprapunerea celor două coruri: corul soldaţilor şi a corul discipolilor, se desfăşoară un splendid terţet liric Isus – Serafim – Petru, menit a sublinia iubirea lui Isus care nu vrea razbunare, ci vrea ca tot omul să se mântuiască. Semnul celui care-şi asumă mântuirea este acela că îşi iubeşte chiar şi duşmanii.

10 Atunci Simon Petru, care avea o sabie, a scos-o şi l-a lovit pe servitorul arhiereului şi i-a tăiat urechea dreaptă; iar numele servitorului era Malchus.

 11 Dar Isus i-a zis lui Petru: „Pune-ţi sabia în teacă. Oare să nu beau potirul pe care mi l-a dat Tatăl? (In 18,10-11) Şi atingând urechea, l-a vindecat (Lc,22.51)

Isus este prins de soldaţii arhiereului, precum Scriptura relatează :

Atunci cohorta, comandantul şi servitorii iudeilor l-au luat pe Isus şi l-au legat.(In 18,12) Atunci, părăsindu-l, au fugit cu toţii. (Mc 26,50) Iar Simon Petru şi celălalt discipol îl urmau pe Isus (In 18,15)

Corul îngerilor proclamă Învierea lui Isus ridicat în slava cerească şezând de-a dreapta Tatălui, cântând în Înălţimi Osana.

            Libretul lui Franx Xaver Hubert

           Textul comprimă optim elementele esenţiale ale agoniei lui Isus în Grădina Măslinilor, reunind relatările celor patru evanghelişti  – Matei, Marcu, Luca şi Ioan, întrucât fiecare dintre ei observă şi notează evenimentele furnizând amănunte diferite, având în vedere  pregătirea şi personalitatea particulară precum şi relaţia personală cu Învăţătorul Cristos. Din raţiuni dramaturgice discursive, unele personaje şi scene au fost omise, pentru o împletire ideală între muzică şi text. De pildă, stăruinţa de trei ori a lui Isus ca ucenicii să vegheze şi să se roage. Dintre apostolii prezenţi în Grădină, numai pe Petru îl regăsim în naraţiunea libretului, deoarece el este cel ales să continue evanghelizarea omenirii începută de Isus şi este piatra (semnificaţia numelui Petru) pe care Domnul va clădi Biserica Sa iar puterea Răului nu o va învinge.

      32 Apoi au venit într-un loc numit Ghetsemani şi le-a spus discipolilor săi: „Staţi aici până când mă voi ruga”. 33 I-a luat cu sine pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan şi a început a se înfiora şi a se nelinişti 34 şi le-a spus: „Sufletul meu este trist de moarte; rămâneţi aici şi vegheaţi!” 35 Şi mergând puţin mai în faţă, a căzut la pământ şi se ruga ca să treacă de la el, dacă este posibil, ceasul acela, 36 zicând: „Abba, Tată! Pentru tine totul este posibil. Îndepărtează de la mine potirul acesta, însă nu ceea ce vreau eu, dar ceea ce vrei tu”.

    37 Apoi a venit şi i-a găsit dormind. Atunci i-a zis lui Petru: „Simon, dormi? Nu ai putut să veghezi nici măcar un ceas? 38 Vegheaţi şi rugaţi-vă ca să nu intraţi în ispită! Căci sufletul este plin de avânt, dar trupul este slab”. 39 Şi, plecând din nou, s-a rugat spunând aceleaşi cuvinte. 40 Când a venit iarăşi, i-a găsit dormind, căci ochii lor erau îngreuiaţi şi nu ştiau ce să-i răspundă. 41 A venit a treia oară şi le-a spus: „Dormiţi mai departe şi odihniţi-vă! Ajunge! A venit ceasul. Iată, Fiul Omului este dat pe mâna păcătoşilor. 42 Sculaţi-vă, să mergem! Iată, cel care mă trădează este aproape.(Mc 14,32-42)

Binecunoscutul tablou al lui Michelangelo Merisi da Caravaggio – Isus pe Muntele Măslinilor – , îl ipostaziază pe Isus tocmai în clipa când le arată cu degetul apostolilor care adormiseră, că se apropie cohorta ienicerilor care îl vor prinde şi lega spre a fi judecat şi crucificat.

5 4

Pilonii libretului  susţin construcţia întregului prin teologia adevărurilor de credinţă:

  1. Dumnezeu este bun şi drept, el răsplăteşte binele şi pedepseşte răul;
  2. Sfânta Treime este unitate în trei persoane: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh (vezi Rugăciunea lui Isus In 17,1-24);
  3. Dumnezeu este veşnic, El dăinuie de dinainte de crearea timpurilor şi a lumii;
  4. Credinţa, speranţa şi dragoste ca virtuţi teologale;
  5. Isus Cristos a fost trimis pe pământ pentru Mântuirea lumii ; El s-a întrupat, a murit, a fost îngropat, s-a coborât în iad,  a treia zi a înviat din morţi, s-a suit la Cer şi şade de-a dreapta Tatălui atotputernic de unde va veni să judece pe vii şi pe morţi;
  6. Împărtăşirea sfinţilor, iertarea păcatelor, învierea morţilor şi viaţa veşnică.

În accepţiunea primilor iudei, numele lui Dumnezeu era Iahve (Iehova) exprimat prim tetragrama YHWH, Elohim, fiind aspectul revelat al dumnezeirii, (conform Geneza 2). Talmud-ul descrie timpurile de dinainte de Creaţie: Neantul infinit, Haosul primordial din care toate au luat fiinţă, En Sof sau Ort (termen filozofic german din sec. XIX). Tradiţia iahvistă era tradiţia evreilor care primiseră circumcizia, tradiţia elohistă – a evreilor după numele lui Dumnezeu, iar tradiţia deuteronomistă (Cartea Deuteronomului) – a celor puţini, privilegiaţi, învăţaţi, preoţi, profeţi.

După introducerea orchestrală, primul Număr vocal debutează cu adresarea lui Isus către Tatăl numindu-l Iehova. De ce ar fi introdus Hubert în textul bazat pe Noul Testament (şi aceasta chiar la începutul lucrării!), numele atribuit divinităţii existent numai în Vechiul Testament (Cartea Genezei) ? Răspunsul este simplu şi se deschide tot în cheie teologică. Intenţia clară a cuplului compozitor-libretist a fost să arate că Vechea Alianţă a lui Dumnezeu cu oamenii (Legea lui Moise) se continuă cu Noua Alianţă în sângele lui Cristos.

Libretul original în limba germană şi traducerea în română

Muzica: Ludwig van Beethoven (1770-1827) Libret: Franz Xaver Hubert (1760-1810)
Christus am Ölberge Cristos pe Muntele Măslinilor
Erste Teil

1.Einleitung: Grave. Adagio

2.Jesus: Rezitativ

Partea I

  1. 1.  Introducere: Grave. Adagio
  2. 2.  Isus: Recitativ
Jehovah, du mein Vater o sende Trost und Kraft und Stärke mir! Sir nahet nun, der Stunde meiner Leiden, von mir erkoren schon, noch eh´ die welt auf dein Geheiss dem Chaos sich entwand. Ich höre deines Seraphs Donnerstimme. Sie fordert auf, wer statt der Menschen sich vor dein Gericht jetzt stellen will. O Vater! Ich erschein’ auf deiner Ruf Vermittler will ich sein, ich büsse, ich allein, der Menschen Schuld. Wie könnte dies Geschlecht, aus Staub gebildet , ein Gericht ertragen, das mich deinen Sohn, zu Boden drückt? Ach sich wie Bangigkeit, wie Todesangst mein Merz mit Macht ergrieft! Ich leide sehr´ mein Vater! o sieh”, erbarm dich mein! Iehova, Tată al meu trimite-mi mie mângâiere şi putere şi mă întăreşte! Se apropie acum, ceasul suferinţei mele ce mi-a fost scris, la porunca Ta lumea s-a deschis haosului. Vocea serafimilor ca un tunet o aud. A întrebat cine se va înfăţişa înaintea judecăţii Tale în locul oamenilor. O, Tată! La chemarea ta mă voi înfăţişa, mijlocitorul vreau să fiu, voi lua asupra mea, eu singur, păcatele oamenilor. Cum ar putea omul din ţărână născut, să se înfăţişeze în faţa judecăţii care pe mine, Fiul Tău, mă îngenunchează? Ah, cu câtă nelinişte, cu câtă frică de moarte bate a mea inimă! În mare suferinţă mă aflu, o Tatăl meu! Arată-mi mila Ta!
  1. 3.  Jesus: Aria

Meine Seele ist erschüttert von den Quallen die mir dräu’n; Schrecken fasst mich, und es zittert grässlich schaudernd mein Gebein. Wie ein Fieberfrost ergreifet mich die Angst; beim nahen Grab, und von meinem Antlitz träufet, statt des Schweisses, Blut herab, Vater! Tief gebeugt und kläglich fleht dein Sohn hinauf zu dir! Deiner Macht ist Alles möglich; nimm den Leidenskelch von mir!

  1. 4.  Isus: Aria

Sufletul meu este zguduit de chinul care mă paşte; frica mă cuprinde şi corpul meu prinde groaznic a tremura. Teama mă cuprinde ca frigurile; mormântul mi-e aproape şi de pe faţa mea curg şiroaie de sânge, nu de lacrimi, o, Tată! Plecat la pământ şi nefericit se îndreaptă către tine Fiul Tău! Cu puterea Ta totul e posibil; ia-mi mie cupa suferinţei!

Zweite Teil

4.Seraph: Rezitativ

Partea a-II-a

4.Serafim: Recitativ

Erzittere, Erde! Jehovah’s Sohn liegt hier, sein Antlitz lief in Staub gedrückt, vom Vater ganz verlassen, und leidet unnennbare Qual. Der Gütige! Er ist bereit, den martervollsten Tod zu sterben, damit die Menschen, die er liebt, vom Tode auf erstehen und ewig, ewig leben. Cutremură-te,pământule! Fiul lui Jehova este aici, cu faţa în ţărână, părăsit de Tată şi în chinuri groaznice. Binevoitorul! Să-nfrunte moartea de martir s-a pregătit, să le dăruiască oamenilor pe care îi iubeşte înviere şi viaţă veşnică.
Seraph

5a. Aria

Preist des Erlösers Güte, preist, Menschen, seine Huld! Er stirbt für euch aus Liebe, sein Blut tilgt eure Schuld.

 

 

5b. Seraph und Chor der Engel

O Heil euch ihr Erlösten! Euch winket Seligkeit, wenn ihr getreu in Liebe, in Glaub9 und Hoffnung seid, Doch weh! Die frech entehren das Blut, das für sie floss, sie trifft der Fluch des Richters, Verdammung ist ihr Loos!

Serafim

5a. Aria

Preamărită fie bunătatea Mântuitorului, lăudaţi, voi, oameni, milostivirea Sa! El moare pentru voi din dragoste, al Lui sânge va şterge păcatele voastre.

5b.Serafim şi corul îngerilor

Lăudaţi-l pe El, voi, cei mântuiţi! Salvarea voastră e aproape, dacă dragoste, credinţă şi speranţă veţi avea, dar , vai! Cei păcătoşi necinstesc sângele care a curs pentru ei, şi se vor înfăţişa înaintea mâniei Judecătorului, condamnaţi pe vecie!

6.Jesus: Rezitativ 6.Isus: Recitativ
Verkündet, Seraph, mir dein Mund Erbarmen meines ew’gen Vaters? O, Serafime, glasul tău îmi vesteşte mila Tatălui meu veşnic?
Nimmt er des Todes Schrecknisse von mir? Mă va cruţa de chinurile morţii?
Seraph Serafim
So spricht Jehovah: Eh´ nicht erfüllet ist das heilige Geheimniss der Versöhnung, so lange bleibt das menschliche Geschlecht verworfen und beraubt des ew’gcn Lebens, Aşa grăieşte Jehova: Taina sfântă aiertării nu este împlinită, cât timp omul rămâne condamnat şi fără viaţă veşnică,
7.Jesus und Seraph: Duet 7.Isus şi Serafim: Duet
Jesus

So ruhe denn mit ganzer Schwere, auf mir, mein Vater, dein Gericht. Giess’ über mich den Strom der Leiden, nur zürne Adams Kindern nicht.

Isus

Supune-mă, o, Tatăl meu, cu toată durerea, Judecăţii Tale. Revarsă asupra mea râul suferinţei, dar nu-ţi vărsa furia asupra fiilor lui Adam.

Seraph

Erschüttert seh´ich den Erhab´nen, in Todesleiden eingehüllt. Ich bebe, und mich selbst umwehen die Grabes schauer, die er fühlt. Gross sind die Qual, die Angst, die Schrecken, die Gottes Hand auf ihn ergiesst: doch grösser ist noch seine Liebe, mit der sein Herz die Welt umschliesst!

Serafim

Se cutremură Mântuitorul, cuprins în ghearele morţii. Mă cutremur şi mă cuprinde spaima mormântului pe care o simte. Puternice sunt chinul, spaima, teama pe care mâna Domnului le revarsă asupra sa: însă mai mare este dragostea Sa, cu care inima sa împresoară întreaga lume!

Dritte Teil

8.Jesus: Rezitative

Partea a-III-a

8.Isus: Recitativ

Willkommen, Tod, den ich am Kreuze zum Heil der Menschheit blutend sterbe! O seid in eurer kühlen Gruft gesegnet, die ein ew’gen Schlaf in seinen Armen hält; ihr werdet froh zur Seligkeit erwachen. Bine ai venit, Moarte, pe care eu pe cruce sângerând o voi suferi spre mântuirea neamului omenesc! Fiţi binecuvântaţi în al vostru mormânt, care vă oferă somnul cel de veci; bucuroşi veţi învia în mântuire.
9. Chor der Krieger 9.Corul Soldaţilor
Wir haben ihn gesehen nach diesem Berge gehen, entfliehen kann er nicht, ja, seiner wartet das Gericht. L-am văzut mergând după acest munte, n-are unde fugi, judecata îl aşteaptă.
10.Jesus: Rezitativ 10.Isus: Recitativ
Die mich zu fangen ausgezogen sind, die nahen nun. Mein Vater! O fuhr in schnellem Flug der Leiden. Stunden an mir vorüber, dass sie flieh’n, rasch, wie die Wolken, die ein Sturmwind treibt, an deinem Himmeln zieh’n. Doch nicht mein Wille; dein Wille nur geschehe. Cei ce s-au pornit să mă prindă se-apropie acum. O, Tată al Meu! Fă să treacă repede suferinţele. Fă ca orele mele să treacărepede ca norii care aduc furtună pe cerul Tău. Dar nu voia Mea, ci voia Ta facă-se.
11.Chöre 11.Coruri
11a.Chor der Krieger

Hier ist er, der Verbannte, der sich im Volke kühn, der Juden Konig mannte; ergrieft und bindet ihn!

11a.Corul Soldaţilor

Iată-l, exilatul, cel ce curajos s-a numit Rege al iudeilor; prindeţi-l şi legaţi-l!

11b.Chor der Jünger 11b.Corul Discipolilor
Was soll der Lärm bedeuten? Es ist um uns geschehen! Umringt von rauhen Kriegern, wie wird es uns ergehn? Ce este acest zgomot? Până aici ne-a fost! Înconjuraţi de soldaţi nemiloşi, care va fi soarta noastră?
12. Petrus: Rezitativ 12. Petru: Recitativ
Nicht ungestraft soll der Verweg‘nen Schaar dich Herrlichen, dich meinen Freund und Meister, mit frecher Hand ergriefen. Nu trebuie să rămână nepedepsit cel ce cu îndrăzneală îl prinde pe păstorul turmei, pe tine, Doamne, al meu prieten şi călăuzitor.
13. Terzet Jesus-Seraph-Petrus und Chor der Krieger 13.Terţet Isus-Serafim-Petru şi Corul Soldaţilor
Jesus

O lass dein Schwert in seiner Scheide ruh’n! Wenn es der Wille meines Vaters wäre, aus der Gewalt der Feinde mich zu reten, so würden Legionen Engel bereit zu einer Rettung sein.

Isus

O, lasă-ţi sabia în teacă! Dacă ar fi voia Tatălui, să fiu salvat de furia duşmanilor, atunci legiuni de îngeri de salvare ar fi pregătiţi.

Petrus Petru
In meinen Adern wühlen gerechter Zorn und Wuth, lass meine Rache kühlen, in der Verweg‘nen Blut. Prin ale mele vene curge furie şi mânie, lasă-mi răzbunarea să o simt în sângele duşmanilor.
Jesus Isus
Du sollst nicht Rache üben! Rache üben! Ich lehrt’ euch blos allein die Menschen alle lieben, dem Feinde gern verzeih’n. Nu vreau răzbunare ! Răzbunare! Învăţaţi oamenii să iubească, să ierte duşmanul.
Seraph Serafim
Merk’ auf, o Mensch, und höre: Nur eines Gottes Mund macht solche heil‘ge Lehre der Nächstenliebe kund. Priveşte, omule, şi ascultă: Doar gura Domnului poate grăi astfel de învăţătură sfântă, pentru iubirea de aproape.
Jesus – Seraph- Petrus Isus – Serafim – Petru
O Menschenkinder, fasset dies heilige Gebot; Liebt jenen der euch hasset, nur so gefallt ihr Gott. O, oameni, ascultaţi această poruncă sfântă: iubeşte-l pe cel ce teurăşte, şi astfel vei fi plăcut lui Dumnezeu.
14.Chor der Krieger und Chor der Jünger Corul Soldaţilor şi Corul Discipolilor
Chor der Krieger

Auf! ergreifet den Verräther, weilet hier nun länger nicht! Fort jetzt mit dem Missethäter, schleppt ihn schleunig vor Gericht.

Chor der Krieger

Pe el! Prindeţi-l pe trădător, nu mai staţi! Duceţi-l pe făcătorul de rele, târâţi-l în faţa judecăţii.

Chor der Jünger Corul Discipolilor
Ach, wir werden seinetwegen auch gehasst, verfolget sein! Man wird uns in Bande legen martern und dem Tode weih’n. Ah, din cauza Lui vom fi şi noi urâţi, urmăriţi! Vom fi torturaţi împreună cu el şi omorâţi.
Jesus Isus
Mein Qual ist bald verschwunden, der Erlösung Werk vollbracht, bald ist gänzlich überwunden und besiegt der Hölle Macht. Chinurile mele se apropie de sfârşit:  Mântuirea s-a înfăptuit iar puterea Răului va fi înfrântă pentru totdeauna.
15.Chor de Engel 15.Corul Îngerilor
Welten singen Dank und Ehre Lumea întreagă cântă mulţumire şi laudă
dem Erhab‘nen, Gottes Sohn, Fiului lui Dumnezeu, care s-a înălţat la Cer,
Preiset ihn, ihr Englechöre, Lăudaţi-l, cor de îngeri,
laut im heiligen, Jubelton! cântându-i tare, Osana întru cei de Sus !

Încrederea în victoria Binelui asupra Răului şi a Vieţii asupra Morţii,  încununează oratoriul Cristos pe Muntele Măslinilor (printr-o concepţie clasică de tratare a finalului), într-o realizare artistică ce se impune ca un nou miracol (după cel adus de tânărul Mozart) pe linia revelării fondului sacru – religios. Finalitatea actului artistic beethovenian drept împlinire a potenţialităţii sale creatoare, este aceea de a comunica aproapelui din cunoaşterea divină revelată lui.

Marea diversitate de procedee polifonice – de la imitaţii şi expuneri fugate (corul soldaţilor Nr.11a Hier ist er, der Verbannte suprapus peste corul discipolilor Nr.11b Was soll der Lärm bedeuten), la complexitatea fugii finale (Nr.15 Cor Preiset ihn) – împletesc filigranat contrapunctul măiestrit şi expresivitatea demersurilor modulatorii a stilului armonic cu rafinamentul orchestraţiei, apropiat mai mult de limbajul operei decât de cel vocal-simfonic bisericesc. Totuşi, fiind oratoriu de profund caracter sacru prin tematică şi mesaj, lucrarea este oratoriu dramatic şi nu oepră dramatică, diferenţele fiind desluşite de către cunoscătorii de stil. Beethoven îşi întemeiază concepţia instrumentaţiei pe reliefuri timbrale neobişnuite în muzica liturgică, solicitând fie glasul unui singur violoncel, pentru a purta până la limitele registrului ei înalt lirismul textului (cum este No.8 Willkomenn Tod) Recitativul lui Isus în care El anunţă că va muri din iubire pentru a şterge pedeapsa omenirii), fie ale unor lemne pentru a sublinia tremurul interior al Lui Isus, însingurarea sa (fagot, contrafagot, clarinet), alămuri pentru a nuanţa mângâierea şi vestea bună adusă de înger (flaut, Nr.5a Preist des Erlösers Güte şi Nr.5b O Heil euch ihr Erlösten) sau pentru a potenţa coloritul câtorva momente dramatice din derularea acţiunii (corni, tromboni pentru semnalele sonore de început în No.1 Grave şi pentru sublinierea cuvintelor Verdammung ist ihr Loos! din Nr.5b).

Concepţia simfonică e o parte din structura psihică a compozitorului; el atribuie un rol precumpănitor orchestrei, vocile personajelor principale (soliştii) afirmându-se şi fiind în deplină unitate cu ea. Desfăşurarea înlănţuită a aşa-numitelor numere deschise reprezintă o inovaţie a sensibilităţii romantice a compozitorului în contextul epocii clasice, prin care el prefigurează drama muzicală modernă.

Rolul Serafim pe care îl am în repertoriu, este cu totul şi cu totul special, deosebit de ofertant interpretării, foarte drag sufletului meu. Ţinând cont că serafimul este un înger din categoria cea mai apropiată tronului lui Dumnezeu – aşadar o apariţie de lumină –  Beethoven a conferit scriiturii o ţesătură înaltă şi ambitus amplu până în E5, solicitând o voce de soprană ce reuneşte în fapt calităţile a trei voci de soprană: lejerităţile specifice de coloratură dramatică (Preist des Erlösers Güte, Heil euch ihr Erlösten), accentele dramatice (So spricht Jehova, Erschütert seh’ ich den Erhab’nen) şi lirismul (O Menschenkinder fasset dies heilige Gebot). Spumoase sunt coloraturile legate pe respiraţie şi încântătoare este cadenţa  pe cuvântul Seligkeit (fericirea salvării)! Aducătoare de speranţă sunt trilurile şi vocalizele către supraacut ce spune despre Domnul şi Creatorul universului că este getreu in Liebe (fidel în iubire)!

Raţiunea pentru care oratoriul se regăseşte rar în programele de concert este tocmai dificultatea de a găsi o voce de soprană care să întrunească toate calităţile despre care am vorbit. Având oarecare caracter instrumental, partitura se integrează ideal ideii de acţiune a Verbului divin, în care compozitorul valorifică stilul recitativ şi al declamaţiei expresive dar şi moştenirea melodică.

Pablo Veronese – Cristos pe Muntele Măslinilor

5

 

 Simona Nicoleta Jidveanu

Soprană, Doctorand

 
 
 
 
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s