Doi eroi: Coriolan şi Antar

Standard

Săptămâna aceasta, Filarmonica „Mihail Jora” a avut ca invitaţi doi artişti cunoscuţi publicului băcăuan, respectiv dirijorul Radu Postăvaru şi pianistul Vlad Dimulescu. Programul serii a avut în componenţă lucrări de mare inspiraţie a compozitorilor L. van Beethoven şi  N. Rimski-Korsakov. Iată mai jos câteva date despre acestea:

Uvertura Coriolan de L. van Beethoven a fost scrisă în anul 1807 și are ca subiect drama generalului roman Gaius Marcius Coriolanus. Lucrarea nu este scrisă după piesa lui Shakespeare Coriolanus, așa cum deseori s-a crezut, ci după cea a lui Heinrich Joseph von Collin, un poet dramatic austriac. Tema principală îl prezintă pe Coriolan în încercarea de a invada Roma, în timp ce tema secundară este caracterizarea mamei sale și rugămințile de a opri războiul. Odată pornită, armata nu mai poate fi oprită, iar Coriolan moare alegând sinuciderea. Premiera a avut loc odată cu Simfonia a IV-a și Concertul nr.4 pentru pian și orchestră în martie 1807 într-un concert privat în casa prințului Franz Joseph von Lobkowitz.

Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră de L. van Beethoven a fost scris între anii 1787 şi 1789 şi a fost publicat în acelaşi an, 1801 cu Concertul pentru pian nr. 1. Acest concert are evidente influenţe ale stilului mozartian, dar şi contraste şi dramatism specifice lui Beethoven în multe din lucrările sale viitoare. Partea I este în formă de sonată cu o cadenţă ce tratează în diferite moduri tema principală a concertului. Partea a doua este o formă tripartită (ABA) cu o mică dezvoltare a secţiunii mediane, iar partea a treia un Rondo (ABACABA) scris în măsura de 6 optimi.

Simfonia a II-a de N. Rimski-Korsakov a fost scrisă în anul 1868 fiind revizuită de două ori, în 1875 şi  1891. Lucrarea a fost inspirată de povestirile arabe ale lui Sennkovsky şi îl are în centrul acţiunii pe Antar, un războinic arab, ce devine un singuratic în deşert. El salvează o gazelă din ghearele unei păsări gigantice, iar după lupta cu aceasta cade epuizat într-un somn în care se visează în Palatul Reginei Pamira. Află că regina era de fapt gazela pe care o salvase şi aceasta îi poate îndeplini trei dorinţe. Antar alege Răzbunarea, Puterea şi Iubirea,dar îi propune reginei să îi ia viaţa dacă una din aceste dorinţe devine prea puternică. Eroul se îndrăgosteşte de regină şi devine epuizat de pasiune. Sărutat cu  ferocitate, eroul moare în braţele reginei…

Suită simfonică sau simfonie? Compozitorul a explicat faptul că pentru el Antar este un poem simfonic, o povestire, o suită, orice, dar nu o simfonie. Când a schiţat primele  acorduri a numit-o simfonie, însă la revizia din  1875 a numit-o suită simfonică. Influenţele lui Berlioz, Balakirev, Borodin sau a muzicii orientale se simt pregnant în această lucrare. Chiar compozitorul a recunoscut că tema principală a părţii a patra a luat-o de la Alexandr Dragomîrski.

In concluzie, o simfonie ce merită ascultată în care temele cantabile, melodioase, alternează cu cele viguroase şi bărbăteşti, se împletesc într-o construcţie simfonică unică. Orchestraţia lui Korsakov, un maestru al acestei tehnici de compoziţie face din simfonie o bijuterie muzicală.

Dirijorul Radu Postăvaru ar trebui să fie cunoscut în toată ţara având în vedere vechimea sa în arta dirijorală. Am avut ocazia să colaborăm pentru prima oară la Iaşi, la Academia de Arte George Enescu, eu ca student, maestrul ca profesor de citire de partituri. După terminarea facultății ne-am întâlnit de multe ori cu ocazia concertelor dirijate de dumnealui, ultima oară chiar la Bucureşti cu ocazia unui concert organizat de Universitatea Națională de Muzică  în care eu am cântat în….cor!  Însă de atunci a trecut destul timp, iar acum am avut surprinderea să întâlnesc un Radu Postăvaru total schimbat din punctul de vedere al tehnicii dirijorale. Avântul tineresc s-a transformat în claritate a gestului, mişcările largi în tactări logice, iar expresivitatea a devenit  principala sa calitate. Sincer, îl prefer pe Radu Postăvaru de azi, cel ajuns la maturitate profesională, lucru ce se simte în modul de a vorbi şi mai ales de a dirija.

Despre concertul de aseară pot afirma că a fost unul din cele mai bune ale stagiunii, dacă nu chiar cel mai bun. Uvertura Coriolan şi Concertul de Beethoven, lucrări pe care le-am cântat de zeci, poate sute de ori, au fost interpretate cu măiestrie de orchestra noastră care a răspuns cu precizie şi aspiraţie la gesturile maestrului. Simfonia de Rimski-Koraskov a reuşit să ne vrăjească pe toţi cu frumuseţea temelor sale. Instrumentiştii au cântat cu plăcere şi pasiune demonstrând încă o dată că dirijorul poate induce starea necesară pentru a crea cu adevărat artă.

Concluzia este că un concert ca cel de aseară ar trebui să avem în fiecare săptămână. Valoarea orchestrei este în continuă creştere, iar solişti şi dirijori ca cei de ieri sunt totdeauna bineveniţi!

Sergiu Spiridon

Dirijor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s