In memoriam Costin Cazaban

Standard

Costin Cazaban a fost un compozitor român a cărui memorie încercăm să o păstrăm, căci în 2014 se împlinesc cinci ani de la dispariţia sa. El a fost unul dintre compozitorii din diaspora românească, luând decizia părăsirii ţării în plină perioadă comunistă şi suportând toate efectele aferente acestei acţiuni.

Evadarea de sub regimul totalitar a compozitorilor din diaspora s-a realizat în condiţii dintre cele mai diverse, unele chiar periculoase. Odată decisă, era însă irevocabilă. Modalitatea prin care ei s-au integrat în noile reşedinţe a depins de perseverenţa şi crezul artistic personal. Europa şi America sunt continente-gazdă a unor compozitori români deveniţi cetăţeni ai ţărilor în cauză, astfel: Mihai Mitrea Celarianu, Costin Miereanu, Costin Cazaban, Horia Surianu s-au stabilit în Franţa, Lucian Meţianu, Horaţiu Rădulescu în Elveţia, Aurel Stroe, Eugen Wendel, Corneliu Dan Georgescu, Dieter Acker, Violeta Dinescu în Germania, Cristian Marina în Suedia, Adina Dumitrescu în Finlanda, Roman Vlad în Italia iar Gheorghe Costinescu, Dinu Ghezzo, Sever Tipei, Sabin Păutza, Maya Badian, Liviu Marinescu în Statele Unite ale Americii (lista nefiind exhaustivă).

Una dintre ţările care au „adoptat” un număr important de compozitori români este Franţa. Parisul, centru cultural european din cele mai vechi timpuri a atras – şi continuă să atragă numeroşi artişti, printre care muzicienii ocupă un loc semnificativ. Costin Miereanu, Horia Surianu, Costin Cazaban sau Mihai Mitrea Celarianu şi-au grefat treptat un nume cu rezonanţă în lumea muzicală pariziană. Ei sunt/au fost reprezentanţii diasporei româneşti contemporane, ancoraţi de multă vreme în societatea şi cultura franceză. Toţi patru au făcut parte din generaţia născută în deceniului patru al secolului 20, manifestându-se cu precădere în perioada anilor ’60 – ’70. Era o vreme destul de potrivnică deschiderilor în domeniul muzical, dar personalităţile (pe atunci) tinerilor compozitori determină direcţii şi orientări proprii. În ceea ce îi priveşte pe cei citaţi anterior, preocupările par să aibă trăsături asemănătoare: muzica spectrală constituie un punct comun de interes, deşi nu exclusivist.

Născut în Bucureşti la 9 septembrie 1946, Costin Cazaban absolvă conservatorul din oraşul natal în anul 1971. Preia timp de opt ani catedra de teoria muzicii, estetică, forme şi analize muzicale la Liceul de Artă „George Enescu” din Bucureşti, concomitent manifestându-se ca şi critic muzical. Răspunde de rubrica de specialitate din revista Luceafărul, iar din 1978 devine redactor pentru cinci ani la Revista Muzica a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. În anul 1974 obţine o bursă de studii DAAD, în 1982 participă la cursurile de vară de la Darmstadt, iar un an mai târziu (1983) pune capăt pentru o vreme relaţiilor sale cu România, din acel moment hotărând să se stabilească în Paris. În 1984 revine la Darmstadt – de această dată în calitate de profesor, păstrând acelaşi statut până în 1986. În 1993 obţine titlul de Doctor în muzică la Sorbona (sub îndrumarea lui Costin Miereanu) cu o teză privind spaţiul şi timpul muzical, bazată pe sistemul filosofic al lui Ştefan Lupaşcu şi intitulată Temps musical / espace musical comme fonctions logiques.

Ca şi în România, Costin Cazaban a continuat să se dezvolte simultan pe cele două planuri: compoziţie şi muzicologie, colaborând pe meleagurile Franţei cu prestigioasa revistă Le Monde de la Musique, dar şi cu Radio France – în calitate de producător. Celor două profesii li s-a alăturat inclusiv o carieră didactică, concretizată sub forma unor cursuri de estetică şi analiză muzicală ţinute la Universitatea din Paris (III, IV) din anul 1998 şi la Universitatea din Lyon din 2002.

Pentru Costin Cazaban, integrarea în spaţiul şi cultura franceză nu a fost una lipsită de asperităţi. Avantajul cunoaşterii limbii franceze s-a dovedit unul semnificativ, fapt ce i-a facilitat accederea în rândurile jurnaliştilor. „Am cunoscut-o pe cea care se ocupa de politica editorială a revistei «Le monde de la musique» […]. Nu am fost recomandat din simpatie, ci pentru că avea nevoie de un cronicar la un festival şi nu găsea. Ca dirijorii care s-au lansat înlocuind în ultimul moment un şef de orchestră bolnav, sau ca sopranele care s-au lansat înlocuind o vedetă răguşită, eu m-am lansat înlocuindu-l pe Harry Halbreich[…]”[1]. A fost prima modalitate prin care şi-a câştigat existenţa în capitala Franţei, şi aceasta s-a datorat unui concurs de împrejurări. Harry Halbreich[2] a fost în imposibilitatea de a onora invitaţia Festivalului de la Rochel, iar Costin Cazaban a fost, conform zicalei, omul potrivit la locul potrivit. Astfel a rămas în echipa redacţională a celebrei reviste până în anul 2009, când s-a stins din viaţă.

Ataşată formelor libere, experimentelor sonore, teatrului instrumental, creaţia din tinereţe a lui Costin Cazaban – Zig-zag (1974), Naturalia I (1975), Antimemoria (1977), Natură moartă cu instrumente şi compozitori (1978), Intersecţii studiate (1980), Variaţiuni-divertisment (1981)conţine germeni ai devenirii ulterioare. Bunăoară, elemente ale muzicii spectrale se întrevăd din Naturalia I pentru şapte interpreţi şi bandă magnetică. Piesa prefigurează un tip de sonorităţi statice, contemplative ale unor acorduri deduse din armonicele superioare ale unor fundamentale atribuite diverselor instrumente ale ansamblului, într-o dinamică diversă, preponderent percutantă. Această tehnică va fi intens exploatată în ultimii ani de creaţie, când colaborarea cu compozitorul Iancu Dumitrescu determină includerea unor compoziţii în cadrul festivalului de muzică spectrală contemporană, Spectrum XXI, înfiinţat de către acesta la Paris. „EXQUISE” (2004) pentru ansamblu şi bandă, Alcyon (1998) pentru vioară solo sau Pax Vobiscum (2005) pentru ansamblu şi sunete asistate de calculator sunt doar câteva repere ale genului spectral incluse în festivaluri din Franţa, România, înregistrate şi imprimate pe CD-uri ori lansate pe paginile internetului.

Ca şi alţi colegi ai săi – Mihai Mitrea Celarianu şi Costin Miereanu, poate fi privit drept continuator al curentului spectral. Bineînţeles, condiţiile oferite de IRCAM le-au oferit tuturor posibilitatea experimentării acestui tip de sonorităţi, dar direcţiile fiecăruia dintre cei enumeraţi sunt divergente în plan componistic. În cazul lui Costin Cazaban, spectralismul prinde contururi minimaliste, aleatoare, uneori integrate teatrului instrumental. Preocupările sale se îndreaptă aproape exclusiv către zona muzicii asistate de calculator – având softuri preferate (Open Music si AudioSculpt de la I.R.C.A.M.) iar ca rezultate sonore – numeroase înregistrări (la Radio România, Radio France, Deutsche Rundfunk şi Hessischer Rundfunk). El afirma: „Calculatorul are un mare merit. Permite investigaţia experimentală în compoziţie, permite surpriza chiar pentru compozitor. Scriitura instrumentală pe care o practic şi care este cea mai abstractizată şi cea mai codificată dintre formele de a face muzică este şi restrictivă în acelaşi timp. Calculatorul îţi permite să derapezi şi să ai un oarecare feed-back în raport cu derapajul tău”[3] . Compozitorul îşi dezvăluie astfel metodele extrem de riguroase de alcătuire a creaţiilor sale. Totodată, mărturiseşte utilitatea softurilor în redarea ad hoc a ideilor sale componistice. Faptul că un compozitor nu mai are nevoie de instrumentişti pentru a-şi audia noua creaţie (chiar dacă într-o variantă mai puţin bogată timbral), ci doar de un calculator şi softuri performante, constituie o realitate de care cei din diaspora s-au bucurat cu mult înaintea compozitorilor din România.

1

Fragment din piesa Flying de Costin Cazaban

Utilă dar nu facilă, compoziţia asistată de calculator a fost preferată de Costin Cazaban. La fel este cazul prelucrării digitale a surselor sonore tradiţionale, folosite ca aranjamente armonico – timbrale ce însoţesc un instrument tradiţional. În acest sens poate fi remarcată piesa Flying (2003) pentru un instrument de suflat şi bandă, o amplă demonstraţie de virtuozitate combinatorie a procedeelor electronice de modificare a unui semnal sonor. Structuralismul derivă din atitudinea preponderent scientisă a compozitorului redată prin asocierile matematice, riguroase ale calculatorului. Ele sunt prezente atât în alcătuirea a filonului solist, îndeosebi n planul ritmic, cât şi în realizarea acompaniamentului imprimat pe bandă.

Aceleaşi principii se regăsesc în celei Trei mici studii pentru pian, partituri miniaturiste, dar impregnate de un uriaş grad de dificultate, obţinut îndeosebi datorită sistemului de compoziţie. Fiind dictat de aceleaşi situaţii combinatorii, permutaţionale, ele au fost compuse în anul 2000 la Paris, şi prezentate în primă audiţie în cadrul Festivalului Lucero, 30 iunie, 2000 de către pianistul James Clapperton (pianist şi compozitor de origine scoţiană, actualmente stabilit în Norvegia). Bazat pe succesiuni rapide de pasaje preponderent cromatice, pe desfăşurări spaţiale ample, primul studiu dezvoltă abilităţile pur motrice ale interpretului. Sonorităţile se circumscriu unor secvenţe modale alcătuite din alăturări de secunde şi terţe suprapuse pe un ritm ostinat de sextolete. Pare o replică contemporană a studiilor lui Clementi – Gradus ad parnassum, o provocare pentru inteligenţa muzicală, nu neaparat pentru creativitatea interpretului. Cel de-al doilea studiu conţine formule ritmice de o complexitate inhibatoare, cu suprapuneri eterogene de diviziuni ritmice excepţionale (11/10, 6/7, 5/4), dificil de asimilat. În contrapartidă, planul melodic este mult mai restrâns decât în prima piesă.

2

Fragment din Studiul nr 2 din cele Trei mici studii de Costin Cazaban,

Ultimul studiu abandonează ideea virtuozităţii, fiind construit ca un şir de acorduri de trei sunete ordonate ritmic tot prin formule complexe. Compozitorul nu mai notează valorile notelor, ci doar numărul acestora în cadrul măsurii – luată ca unitate de timp. 13,9,8,10,12 acorduri se succed izoritmic, descriind pante armonice mai mult sau mai puţin disonante. Gândirea structurală este asemănătoare cu cea a lui Paul Hindemith, care urmărea tensionarea armonică prin anumite tipuri de acorduri. Aceleaşi atitudini apropiate structuralismului, tangente însă teoriei catastrofelor se reflectă în compoziţii precum Pneuma-Vorstellung pentru trombon solist (1990), sau Solve e coagula pentru ansamblu cameral (1992).

Se poate concluziona că prin emigrarea în Franţa, Costin Cazaban a perpetuat seria experimentelor muzicale tatonate în România, dezvoltându-le. Mai mult, şi-a impus continuarea aceloraşi activităţi demarate în ţara natală. Cea de critic şi muzicolog a început-o imediat după absolvirea Conservatorului bucureştean, la fel ca şi cariera pedagogică. Părăsirea graniţelor ţării s-a dovedit a fi o acţiune ce l-a îndepărtat doar de opresiunile regimului comunist, nu şi de vocaţia sa muzicală.

Revenirea în România post-decembristă a fost marcată de emoţie, dorită şi repetată. Întrebat ce înseamnă pentru el România, a răspuns: „Înseamnă o zonă de respiraţie, o zonă de libertate, uneori reuşesc să-mi fac şi vacanţele în ţară, iar după aia le păstrez într-un colţ al amintirilor cele mai dragi. Bineînţeles, mai înseamnă şi rude şi înseamnă şi contactul cu colegii. Am menţinut în toţi anii de când am plecat relaţii apropiate cu compozitorii români”[4].

Poate mai patriot decât mulţi alţi români, Costin Cazaban a dat dovadă de apreciere atât faţă de ţara în sine cât şi de muzica ei, susţinând în repetate rânduri ideea valorii pe care o întrezăreşte la creatorii români, a energiei şi inventivităţii lor. Dacă lucrurile ar fi stat diferit… dar e inutil de a pune problema în acest fel. Regretele nu-şi mai au locul. Ar fi ideal ca toţi să avem o perspectivă superioară asupra a tot ceea ce ne înconjoară şi a raţiunii tuturor faptelor. Poate că acolo unde este acum, Costin Cazaban a câştigat-o.

Prof. Dr. Irina Niţu

*
*
*

[1] Sebastian Crăciun, Regăsire – Diaspora muzicală românească, Editura Babel, Bacău, 2009, pag. 114.

[2] Muzicologul belgian de origine germană Harry Halbreich este născut la Berlin, 9 februarie, 1931. A studiat la Conservatorul din Paris cu Arthur Honegger şi Olivier Messiaen, a activat ca profesor la Conservatorul Regal din Mons, Belgia. Colaborează cu diverse radiodifuziuni europene fiind cunoscut datorită cărţilor, articolelor, studiilor sale legate de muzica contemporană.

[3] Sebastian Crăciun, op. cit, pag. 116.

[4] Sebastian Crăciun, op. cit., pag. 116.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s