Muzica spectrală ca direcție avangardistă

Standard

Imediat după al doilea război mondial, se prefigurează în universul artei sonore controversata „muzică nouă“. Interesul pentru nou, inedit, pentru o căutare continuă de resurse care au îmbogățit și sporit gândirea și inspirația compozitorilor contemporani se intensifică mai mult ca niciodată în arta muzicală europeană și nu numai. Se prefigurează, mai ales după 1950, diverse perspective asupra procesului componistic; se modifică instrumentele și se adaugă sintetizatoarele sonore. Sub influența acestei gândiri apar noi orientări în discursul componistic și interpretativ. Printre acestea, muzica spectrală sau spectralismul muzical, se impune ca o direcție în curentul postmodernist al secolului 20. Apărută după a doua jumătate a secolului 20, orientarea se alătură avangardei muzicale, împreună cu celelalte tendințe, printre care amintesc: muzica repetitivă, aleatorismul, muzica electronică, muzica ascusmatică, minimalismul, polistilismul, muzica electronică sau serialismul.

Muzica spectrală s-a născut din noi perspective, acolo unde compozitorii au început să folosească ca tehnici de compoziție diverse programe de analiză a spectrului sonor, redate cu ajutorul calculatorului, aparat văzut ca un nucleu al revoluției electronice. După 1970 putem observa începuturile muzicii spectrale. În Franța, compozitorii Gerard Grisey și Tristan Murail dezvoltă această tehnică la Institut de Recherche et Coordonation Acoustique Musique din Paris. Murail descrie muzica spectrală ca fiind mai degrabă o atitudine față de compoziție și nu un set de tehnici. Termenul de „muzică spectrală” a fost inventat de Hugues Dufourt într-un articol scris în 1979 şi publicat pentru prima dată doi ani mai târziu. Dufourt, filozof şi compozitor, a fost autorul a mai multe articole importante pentru muzica spectrală. Celor trei compozitori francezi li s-au alăturat Michaël Lévinas și Roger Tessier și în 1973 au format ansamblul  l’Itinéraire, o formație de muzică contemporană care promova noua ideologie din muzică. Primele lucrări de muzică spectrală au fost: Dérives, Périodes și Partiels, compuse și interpretate de membrii ansamblului l’Itinéraire.

Noua orientare a avangardei muzicale se desprinde din stilul electroacustic și presupune o tehnică componistică prin care sonoritatea, decizia componistică, este luată în mare parte în urma analizei spectrului lăsat de sunet, provenit dintr-o structură compusă din armonicele superioare, cele de după 16. Astfel, se construiesc scări pe baza acestor sunete și se poate lucra simultan cu mai multe armonice. Analizele spectrale sunt realizate de computer pe baza unor sisteme, programe. Analiza care se aplică la un spectru particular al sunetelor se poate transpune într-o spectrogramă. Aceasta este realizată de computer folosind FFT (Fast Fourier Transform), una dintre cele mai comune metode de a genera informație descriptivă. Folosind analiza FFT pot fi vizualizate aspecte particulare ale spectrului sonor, cu ajutorul unei spectrograme. Compozițiile spectrale se concentrează pe scoaterea în evidență a acestor aspecte, legarea și transformarea lor. Recent, Istanbul Spectral Music Conference  definește muzica spectrală ca fiind aceea care include orice muzică care consideră timbrul un element important al structurii sau limbajului muzical.

După ansamblul francez l’Itinéraire, termenul de muzică spectrală a mai fost asociat cu grupul german Feedback, în principal Johannes Fritsch, Mesias Maiguashca, Peter Eötvös, Claude Vivier şi Clarence Barlow. În România spectralismul s-a concretizat la compozitorii din jurul valorii impuse de Ansamblul Hyperion, unde s-au creat armonii și orchestrații bazate pe parțialitate armonică şi conţinut discordant din sunete complexe, cum ar fi sunete multiple generate de calculator, sunete de clopote şi cântecul păsărilor.

Tot pe teritoriul muzicii românești, caracteristici ale spectralismului sunt de asemenea observate în mod independent în activitatea contemporană de compozitori  ca : Iancu Dumitrescu, Costin Cazaban,  Octavian Nemescu, Călin Ioachimescu, Liviu Dănceanu, Ştefan Niculescu, Adrian Rațiu, Lucian Meţianu, Costin Miereanu, Mihai Mitrea-Celarianu sau Corneliu Cezar. De remarcat este inițiativa celor doi compozitori români stabiliți în Anglia, Iancu Dumintrescu și Ana Maria Avram, aceea de a organiza anual un festival dedicat muzicii spectrale -Festivalul Spectrum XXI, dar și existența ansamblului Internațional Hyperion, care promovează necontenit acest gen de muzică. Spre exemplu,  în noiembrie 2011 s-a desfășurat la Londra, Paris, Berlin și București cea de-a șasea ediție a Festivalului Spectrum XXI și a cuprins aproximativ 25 de prime audiții absolute și alte 30 de prima audiții locale. În România, un concert care i-a avut în prim plan pe acești doi iubitori de muzică asistată de calculator, s-a desfășurat și în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, pe 3 septembrie 2011, la Sala Radio, împreună cu formația pe care o coordonează – ansamblul Internațional Hyperion. În program s-au regăsit lucrări semnate de: Iancu Dumitrescu, Ana Maria Avram, Liana Alexandra, dar și a doi invitați străini – Chaya Czernowin și Hans Tutschku. Unul dintre fondatorii spectralismului de pe teritoriul românesc rămâne fără îndoială Horațiu Rădulescu, care din 1969 își compune o mare parte din lucrări sub această tendință postmodernistă. A fost un compozitor cunoscut în întreaga lume, chiar și Olivier Messiaen a remarcat calitățile compozițiilor sale, iar opera lui cuprinde aproximativ 100 de compoziții interpretate în întreaga lume. Violonist, Horațiu Rădulescu a fondat în 1983, împreună cu alți muzicieni, printre care cei din Quatuor Arditti, ansamblul de soliști European Lucero, alături de care și-a promovat muzica și a susținut concerte la Bonn, Torino, Londra, New York, Frankfurt, Stuttgart, Paris, Roma, La Rochelle și Lisabona. Stabilit în Elveția, a fost unul dintre puținii compozitori români care a dispus de o importantă audiență europeană și nord-americană. S-a stins din viață în septembrie 2008, la Paris.

După 1970, moment în care se simte și în România apariția acestui mod inedit de abordare a actului componistic, se înscriu în literatura muzicală destul de multe lucrări spectrale. Printre ele amintesc: Antimemoria și Umbra lui Euclide de Costin Cazaban, Iubiri sau Sensual Sky de Horațiu Rădulescu, Zodiaque, Voices of the desert sau Focul viu de Ana Maria Avram, Spectrum I și II de Iancu Dumitrescu, Taaoroa și AUM de Corneliu Cezar etc.

Apărut în Franța ca o reacție firească la noul val al muzicii de avangardă, spectralismul s-a impus și în România prin creațiile nu tocmai gustate de un public destul de neinteresat de noutate. Marea majoritate a creațiilor de muzică spectrală se bucură de o notorietate mult mai mare pe scenele din străinătate. Acest fapt a fost unul determinant pentru mulți compozitori români de a se stabili în străinătate. Este cazul lui Costin Cazaban, Horațiu Rădulescu, Lucian Meţianu, Costin Miereanu, Mihai Mitrea-Celarianu, Iancu Dumintrescu, Ana Maria Avram și mulți alții. La noi încă se încearcă promovarea și expunerea muzicii contemporane prin tradițiile deja impuse de Săptămâna Internațională a Muzicii Noi și Festivalul Meridian, desfășurate anual în București, dar publicul rămâne încă reticent.

Janina BĂDICI

http://contemporaryroads.blogspot.ro/

3 răspunsuri »

  1. Acest articol contine foarte multe inexactitati. Spectralismul in Romania nu s-a conturat in jurul ansamblului Hyperion, ci a avut ca punct de pornire exceptionala lucrare a lui Corneliu Cezar, Aum. Eu va recomand sa va mai documentati…

  2. Articolul conţine multe dezinformări, erori. Eu am ţinut 3 conferinţe pe tema spectralismului în primăvara 2013 la care nu ai fost. Iata aceste erori: 1) acest curent nu este avangardă ci postmodernism, recuperare 2) el nu începe nici la Paris şi nici cu formaţia Hyperion, ivite după 1975, ci la Bucureşti, în urma unei conferinţe a lui Corneliu Cezar în 1965, doar ca s-a numit muzică isonică pe armonicele apropiate de fundamentală. Prima lui lucrare pe această direcţie s-a numit „AUM”. Au fost vreo 7 compozitori care au mers pe această direcţie, te rog să îi afli! Ăsta este spectralismul isonic. După 1970 apare spectralismul empiric, improvizatoric, monocordic, intuitiv (H Rădulescu, I Dumitrescu). După 1978-79 apare spectralismul francez care a născocit şi consacrat termenul – poate fi denumit spectralismul deductiv, structuralist. A patra şi ultima subdirecţie este tot românească şi apare după 1980, spectralismul sintetic (Afla cine sunt componenţii!).
    3) Lucrările românilor pe această estetică au fost compuse şi cântate în România după 1967 şi nu a fost nevoie de emigrarea compozitorilor în străinătate. Motivele plecării lor au fost altele.
    4) Pentru documentare îţi recomand următoarea bibliografie: Grete Tartler: „Melopoetica”-ed. Eminescu 1984, Marie Claire Mussat „Traiectoires de la musique au XXe siecle” ed Klincksiek Etudes, Valentina Sandu-Dediu „Muzica românească între 1944-2000” ed Muzicală 2002, Irinel Anghel „Orientări, direcţii, curente ale muzicii româneşti din a doua jumătate a secolului XX” ed muzicală 1997, Larousse-Dictionaire de la musique – musique spectrale, etc.
    Te invit să te documentezi serios înainte de abordarea şi publicarea oricărei teme!
    Sunt un martor încă viu şi participant al acestei epoci.

  3. Multumim maestrului Nemescu pentru toate detaliile!
    Laura Ana Manzat si colegii de la Radio…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s