O reeditare meritorie

Standard

Adrian Georgescu - Chilii 4Cartea “Chilii” a scriitorului Adrian Georgescu marchează ediţia a patra şi cu siguranţă nu se va opri aici. Fondul valorilor esenţiale adus de noua ediţie şi îmbogăţirea grafică în care apare mă determină la prezentele consideraţii, desigur restrânse în raport cu calităţile cărţii.

Scriitorul Adrian Georgescu, bucurat cu harul credinţei este fără îndoială îndrituit, poate chiar menit  să împărtăşească oamenilor trăirile sale duhovniceşti. Ceea ce şi face cu dublă autoritate, de trăitor întru credinţă şi de dăruit cu măiestrie artistică.

Pelerin la mânăstirile din ţară şi la Muntele Atos, omul Adrian Georgescu este tot mai frecvent încercat, în ultimii ani, cu rezultate positive, de chemarea către mărturisirea lui Dumnezeu şi a celor sfinte.

“Chilii” este o carte densă, fiecare dintre cele 33 capitole/chili ale sale conţinând trăiri în trudă şi evlavie, rugăciuni şi mîngâieri întru cele sfinte.

În stilul său absolut particular autorul cărţii suprapune planuri generale celor personale, rezultând o ilustrare măiastră a predestinatei vieţuiri a oamenilor în credinţă. “Ideile le ai, în credinţă eşti” – postulează Ortega y Gasset. Intricarea autorului cu creştinul în sensul generic al noţiunii este implicită, “naturală”, confirmând parcă o profundă credinţă a lui Noica: “ …cugetul sănătos ştie de-a dreptul ce e adevărat şi bun.”

Intricarea naturală cu general umanul fereşte cartea de ameninţarea expresionismului comun. În acelaşi timp refuză hegeliana “vânătoare a universalului”. Universalul aici este sine qua non, in nucce propriilor trăiri ale autorului; el nu este căutat şi alipit, ci este chiar sacrul din fiecare dintre noi. Sacrul este o categorie a priori ( Rudolf Otto, în “Das Heilige”), care îmbină elemente raţionale cu elemente nonraţionale, ponderea revenind înnăscutului, aprioricului. Hierofanie (Eliade) sau nu, înţeleasă sau nu, credinţa religioasă este în acelaşi timp o taină şi o realitate. Există şi o presimte fiecare om. Nici nu avem trebuinţă necondiţionată de edificare raţională. De altfel, pe bună dreptate Petre Ţuţea considera că dominanta raţională nu poate absorbi dimensiunea sacră a existenţei.

*  *  *

Despre cartea „Chilii” ar fi multe de spus. Prezentele notaţii nu îşi propun o exegeză a cărţii. Mult mai modeste, aceste rânduri se mulţumesc să semnaleze    sentimentele general umane reavivate în cugetul cititorului de lectura cărţii.

Pentru semnalarea esenţei general umane a cărţii, este probabil că cel mai elocvent pledează câteva extrase din carte:

“Scriu şi mă rog la Domnul.

…..dar cine sunt eu în contextul acestei realităţi şi cum trăiesc adevărul şi la urma urmei de ce exist. …..mintea scindată între cuget şi raţiune. ……

noapte înainte;

îndărăt întreaga noapte – noaptea nediguită fără Iisus Hristos.

… îndur din ce în ce mai greu ameninţarea efemerului şi relativitatea existentului…..

N-am intrat în sufletele fraţilor să suferim întrolaltă şi acesta îmi este păcat pentru care Te rog să mă ierţi.

…..astfel mă petrec spre alt păcat şi mai urât şi mai de scârbă –trufirea întru slavă deşartă.

Împacă-mă cu toţi oamenii de care m-am despărţit fracturându-mi omenitatea din inimă….

Îmi dau locul din inima mea să intre şi să-l ocupe cei singuri şi fără locuinţă şi cei neîntrebaţi şi aceia necercetaţi şi nebunii; beţivii; uitucii.       

Primeşte Doamne pe cel care nu ştie să iubească.

Pentru rugăciunile Maicii Domnului – Doamne Iisuse Hristoase Fiul luiDumnezeu – miluieşte-mă pe mine păcătosul.

Am râs nebuneşte de poticnirile omului – eu – şi când m-am împiedicat şi am căzut hohotul meu s-a rostogolit descompunându-se în suspine.

Jupoaie-mi trufia – Doamne – şi redă-mă Ţie curat.

Apoi recad în păcatul îngrijorării pentru ziua de mâine şi faţă de exigenţele clipei care sunt devastatoare de suflet şi călcătoare ale integrităţii minţii: Doamne iartă-mă.

Maica Domnului nu-mi da amăgirea; autoînşelarea; pierderea de sine;

Mamă – fiul tău plânge fiindcă nu-ţi poate fi destul de aproape –dimpotrivă – se îndepărtează de tine pierzându-şi cerul şi răzleţindu-şi sensul vieţii de la Dumnezeu….

Neagră autoosândirea la iad dar – de fapt – ce caut eu acum: iertarea;mântuirea; şi mila de la Iisus Hristos…..

Doamne Iisuse Hristoase învaţă-mă să mă rog….

Taci. Închide ochii. Taci şi mai adevărat. Zăvoreşte-ţi simţurile. Roagă-te: cu mintea; cu inima  –  din întregul fiinţei.

Arată-mi  –  Doamne Iisuse Hristoase  – dumnezeiasca Ta cale ca să Te urmez.

Dau iubirii inima mea; lumina sufletului dragoste să fie şi sufletul să mi se curăţească de ceea ce-i prisoseşte făcând loc iubirii şi  – încăpând-o  –  inima să-mi fie zidire a dragostei izbândind să iubească îndeplinindu-se astfel la Maica Domnului

Doamne Iisuse Hristoase dă-mi puterea de a plânge….

Dumnezeiască între virtuţi este rugăciunea.

Interzice-mi orice gest care s-ar putea împotrivi Ţie; supune-mă gândului răsucit de două sau de mai multe ori înainte de a fi slobozit.

Bineprimeşte-mă Doamne. Ia-mi lăcomia şi trândăvia. Trufia. Stăpânirea.Slava deşartă. Minciuna. Clevetirea. Bârfa. Vorbirea de rău. Dispreţuirea. Batjocorirea. Privirea în urmă. Preacurvia. Dorirea. Râsul nebunesc. Semnul viclean cu ochiul. Răsucirea limbii – să nu mai fie.

Dă-mi Doamne curăţie; gând smerit; răbdare; aşteptare; împăcare; pace; dragoste; iubire  –  Harul Tău şi răpirea spre desăvârşire la Tine….

Şi dă-mi puterea să deosebesc lucrurile; dă-mi dreapta socoteală şi vedere curată în inima mea: cuvântul înţelepciunii; virtutea separării duhurilor căci darul discernământului este un fel de ochi care cercetează totul după dreapta cumpănire.

…şi când ni se apropie moartea. Nu chiar acum. Mai târziu. Nu sunt pregătit. – strigăm. Ne tăvălim. Urlăm. Deznădăjduim. Dar ce am răbdat noi pentru moartea Lui.

Cât de necăjiţi sunt toţi oamenii; plâng încredinţându-se că se străduiesc să creadă-n ceva şi până la urmă cred în Domnul.

Mă alătur căii lui Iisus Hristos: nu mai sunt singur nici nu-mi mai aparţin. Inima mea e la Tine Doamne Iisuse Hristoase. Ia-mi şi sufletul. Ţie îţi încredinţez viaţa şi sufletul după moartea curândă.”

*  *  *

Un cuvânt de specială consideraţie adresez artistului  Mircia Dumitrescu,   care a investit în ilustrarea cărţii nu numai recunoscutul său har artistic, ci şi o participare emoţională particulară, în evlavie, dragoste şi inefabil al credinţei. Fie să continue colaborarea prozatorului cu sensibilul artist plastic.

Pentru reflecţiile reverberate de cartea “Chilii” îi mulţumesc autorului şi îi exprim recunoştinţă.

Octavian Apahideanu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s