Spectacolul citeşte. Cronica unei lansări de carte – Iubeşte-mă şi ia-mă cu tine de Vasile Menzel

Standard

 

 CarteVasile Menzel, Iubește-mă și ia-mă cu tine, TipoMoldova, Iași 2013

Cea de-a zecea carte de versuri a lui Vasile Menzel urmează volumelor: Frumusețea candorii, 1995, Flacăra lăuntrică, 1997, Jolly Joker, 1999, Am văzut magnolie plângând, 2000, La un cappuccino despre tainele iubirii, 2001, Fac un plonjon în ziua de mîine, 2003, Dușmanilor mei cu prietenie, 2006, Ruj pe buze, 2010, Cartușe cu flori, Tipo-Moldova, cele mai multe cu traducere în engleză de Veronica Angelescu. Ceea ce ar fi putut trece la început drept un hobby târziu se învederează a fi un crescendo literar al carierei de muzician și actor, poate și o scurtătură paradoxală spre longevitate. Oricum, și-a asigurat, prin intrarea în antologia “Actori poeți”, alcătuită de Mircea Ghițulescu, o recunoaștere între Matei Millo și Emil Botta sau Ștefan Radof și Mircea Albulescu.

Pe copertă, în rol, un tânăr honved rebreanian. Iubește-mă și ia-mă cu tine, un titlu simplu parodic sentimental, acoperind compoziții mereu scenice, „vesele și triste”, ca în Topârceanu?

Titlul poeziei-prefață este doar Iubește-mă – la persoana cărții, în final, întreire patetică „Iubiți-mă!/citiți-mă!/iertați-mă” În volum nu apare „ia-mă cu tine”, decât ca o variantă eventuală „ia-mi parfumul,/ia-mi ce vrei”, la persoana une-i ramuri de tei, în poezia Tei, Maitreyi. Contextualizat indian, și „ia-mă” este eufonic lui „(a da)iama”, dar și zeului morții Yama, tăietorul de lemne și vieți, convins de Savitri să-i dea soțul înapoi.

Actor-poet și actor de poezie, Menzel vânează, seduce funambulesc și rece cartea spectacol. Versurile derutează fără proiectarea scenică, nostalgic muzicală, că bine a făcut Beethoven că a schimbat primele cuvinte-măsuri din textul lui Schiller pentru ajustarea pe portativ a Odei bucuriei.

În Iubește-mă… este și mai vădit codul spectacular mai ales prin prologuri și schițe epilogice. Story-ul de mijloc, epic, romanțios, tanatic, reportajist, moralist etc., schimbând tonalitate, metri, agregare halucinatorie, nu e atât pentru lectură cât pentru tiradizare recitativă. Oricum, fiecare carte a sa a avut lansări-specatacol, printre apreciatorii cei mai încântați de această formulă creativă și recitându-l fiind Ion Lucian.

Obișnuit, prologurile eufonizează din clasici. Mihai Eminescu: „Și dacă vântul mi-o purta/cuvintele:iubita mea,/ frunzișul îți va fredona/ iubita mea, iubita mea” (Și dacă). Ion Barbu: „Cărăbuși cărăuși,/cară frunzele din soare/însoțiți de Nerăbdare” (Dăunătorii). Oarecum programatic, Ienăchiță Văcărescu:„Mirifică Zambilă,/ de când erai pupilă/ m-ai îmbătat cu-al tău/ înveninat parfum (Mirifica Zambilă)”; „Într-o fundătură/ căscată ca o gură/ zăcea o porumbiță/ albă, o domniță” (Redevenire).

Poate încă un avatar, pe cer să reapară aceeași porumbiță. Floarea, iubirea redivivat, obsesiv, în Reproșul groparului:„Florile-n pământul ud vor/ re-nflori și cine știe?…/ Iubirea poate reînvie.”

„Scene pline de noroc/Acum morții se întorc” (Am săpat în paradis).

Însă, parcă exclusiv spectacolul citește cartea pentru autor, pentru cei cu Frații Menzel în ureche.

 

George ANCA

Această prezentare necesită JavaScript.

Photos by No14 Plus Minus

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s