DESCENSIO – Introspecțiile unui creștin-ortodox

Standard

Coperta Descensio IVÎn termenii lui Ion Barbu, dacă jocul prim este al lui Dumnezeu, Geneza, jocul secund este al omului creator, poate discipol continuând Geneza din jocul prim, poate epigon, maimuțărind-o. Mulți maimuțăresc și cel mai adesea o fac pe teme frivole, accesibile lor. Puțini abordează teme majore, fundamentale. Și mai puțini fac astăzi joc secund, de adevărați discipoli, smeriți, consemnând viața și spiritualitatea creștină. Monahi, sihaștri, teologi sau scriitori creștini, acești aleși se roagă pentru noi. Fiecare în mod propriu condiției sale. O face și scriitorul Adrian Georgescu, prin cărțile sale, dar și prin viețuirea sa în lumina credinței.

Cărțile lui Adrian Georgescu nu sunt potrivite lecturii de agrement din vacanțele la malul mării. Pentru pătrunderea sensurilor adânci ale acestor cărți se cere o inițiere în cultura/tainele creștinismului, cunoașterea unor chei, simboluri, paterice. Dar chiar profani și neinițiați fiind – cum suntem cei mai mulți dintre cititori – șuvoiul gândurilor și trăirilor autorului ne captează, ne antrenează. Cu o tehnică subtilă, absolut proprie, autorul realizează transpunerea în text a gândirii și simțirii sale în timp real. De regulă cărțile trenează derularea trăirilor sau, când relatările sunt alerte, textele cărților sunt sincopate, subordonate unui prea perceptibil plan prestabilit. În filme sincoparea este încă mai pronunțată, specificul lor impunând acțiuni care să se deruleze rapid. Filmele de idei sunt puține și nu tocmai antrenante. În raport cu acestea, cărțile scriitorului Adrian Georgescu reușesc o prindere filmică a gândirii și simțirii autorului, aparent cel puțin, neordonate, curgând într-un flux aidoma celui natural. În realitate trăirile noastre psihice nu sunt coerent subordonate unei linii continue, pentru mult timp. Gândurile noastre planează, trec de la o idee la alta, înaintează, revin pe planuri diferite sau pe același plan, croiesc divagații, uneori ating paroxisme. Aidoma sunt textele cărților domnului Adrian Georgescu. Îmi pare uimitor și de neînțeles cum reușește scriitorul să pună în text acest șuvoi. De parcă un soi de electroencefalograf special ar înregistra cu fidelitate, fără omiteri, toate gândurile şi trăirile autorului, prin extindere, ale creştinului. Mă întreb cum, cu ce mijloace reuşeşte scriitorul Adrian Georgescu să realizeze aceste înregistrări, atât de fidele, sincere, naturale. Dacă ar scrie sau dactilografia, procedeul – prea lent – nu ar putea prinde fluxul cu care scriitorul ne uimeşte. Poate o înregistrare pe suporturi tehnice moderne a vorbirii autorului, într-un spațiu miraculos, așa cum Pythia vorbea sub influența pneumei din adâncurile pământului. Sau poate alta este explicația…

Despre scriitorul Adrian Georgescu și despre stilul inconfundabil al cărților sale am mai vorbit și am mai scris. De altfel asupra cărților dumnealui s-au aplecat cu har profesioniști ai exegezei – scriitorul este bine cunoscut – astfel încât, sper să fiu iertat dacă acum mă voi opri numai asupra liniilor de forță ale conținutului cărții „Descensio”, ediția a IV-a, conținând 7 caiete de la Mânăstirea Frăsinei.

Cartea este o consemnare a dramatismului frământărilor sufletești ale creștinului/autorului, în adâncurile cărora se poziționează necondiționat și fără ascunzișuri în căutarea rostului vieții, în căutarea lui Dumnezeu.

În „Descensio”, autorul/creștinul  constată:

„Păşesc prin devălmăşiri aburoase….

„Am îmbătrânit strângând în pumni şi în inimă patimi şi păcatele.

Am păcătuit.

Am nedreptăţit.

Am greşit.

M-am înfricoşat.

M-am temut.”

„Sunt neputincios şi netrebnic. Ştiu:

eu – ispitit;

eu – bolnav de mine însumi;

eu – nenorocit;

eu – ameninţat;

eu – primejduit;

eu – despre care nu ştiu dacă exist;

eu – laş;

eu – trădător;

eu – ipocrit;

eu întru totul excesiv;

eu-eu;

bietul eu.”

„Excesiv de omenesc eul meu: eu.”

„Îmi resimt singurătatea învăluindu-mă…”

 

Îl „incomodează realitatea cu excesul de existenţă zădărnicită.”

„De un răstimp nu mă mai regăsesc în mine – ba tot în sinea mea însă atât de adânc încât mi-e frică să-mi cercetez străfundul deoarece acelea aflate acolo poate că mă vor înghiţi sau mă vor ejecta la exteriorul cel mai de dinafară şi mai jos: devale.”

„M-am strămutat în păcat şi nu mă mai împotrivesc lui”

“Cel mai rău e păcatul neiubirii pe care-l nutresc şi acum îmbelşugându-l în gânduri rele.”

„Dar nu m-am îmbunătăţit plângând….”

 Prin „descensio” introspectiv, autorul se recunoaște un nevrednic păcătos și își îndreaptă nădejdile către Dumnezeu:

„Jos este limita mea. Cum să erup de dedesubt ca să ajung la Tine – Doamne”

„Dar nu m-am îmbunătăţit plângând aşa că l-am cuprins pe Iisus Hristos în luciditatea lacrimilor mele.”

„Doamne Iisuse Hristoase – Dumnezeul meu – ajută-mă ca azi să nu mă plec în faţa răului aflător în mine….”

„Îmbătrânesc. Sunt pregătit să renunţ; mă voi întoarce de unde plecasem: la Dumnezeu.”

Experiențele cu semenii nu sunt mai puțin dramatice, dimpotrivă sunt intens trăite, fie cu mâhnire, fie cu iertare și iubire.

„Păcat făptuiesc cei care se înverşunează

să-şi joace sufletul pe o senzaţie ce nu poate deveni certitudine: puterea omenească.”

„Toţi oamenii pornesc de la Dumnezeu şi se trăiesc încotrova. Prea puţini zăbovim în lumină.”

„Dintre oameni nu cunosc pe cei destinaţi să-mi fie fraţi: pe unii îi ignor; pe unii îi dispreţuiesc; cu unii m-am certat; cu unii nu vreau să am de-a face; pe unii îi preştiu răi; zgârciţi; hoţi; corupţi; bolborositori; ucigaşi – aşadar cine e fratele meu: nu cumva toţi.

Doamne – deschide-ne poarta”

Și pentru izbăvirea semenilor calea salvatoare de care nu se îndoiește autorul este cea orientată spre Dumnezeu:

„Nu te vei putea mântui singur. Îngenunchează la Dumnezeu şi mărturiseşte-L: astfel – cunoscându-te – te vei izbăvi de tine însuţi.

Spune lui Iisus Hristos cine eşti tu cel adevărat – ca să te recunoască şi să te ierte oglindindu-te în adevărul Său.”

Coborârea harului înseamnă pentru autor viață curată și rugăciune. Dificile și oscilante amândouă.

„Nemulţumit de mine însumi nu înseamnă că mă apropii de Iisus Hristos şi că încerc să-mi redefinesc firea.”

„Cred – Doamne – şi Te mărturisesc.”

Dar:”evocarea cerului nu mă face mai bun şi nu înlesneşte lui

Dumnezeu aflarea mea.”

Și atunci pelerinul cu partea cea bună a vieții petrecută în mânăstiri, alătură vieții curate rugăciunea. Cum este firesc pentru un intelectual și în rugăciuni autorul oscilează, este dramatic încercat.

„Coborât în iadul din sufletul meu scot capul încrezându-mă la rugăciunea spre Dumnezeu şi mă smeresc până mă îngrop în pământ.”

„Mă scufund în anonimatul imposibilităţii de a mă ruga.”

Adevărul şi pacea s-au contopit în rugăciunea mea şi şi-au

izbândit săvârşirea.”

„…nu mai am curajul să ridic nicio rugăciune de cerere la Dumnezeu.”

„Nu-Ţi întoarce faţa de la mine; vezi-mă Doamne.”

„Iartă-mă Dumnezeule: mă spurcă păcatele.”

„Pacea rugăciunii mele – de la Iisus Hristos.”

Răsplătindu-l, Harul Duhului l-a învrednicit pe autor și cu iubirea de oameni.

„Cum mi se dezvoltă iubirea dacă nu mă mai interesează toţi oamenii şi-i înfund în tunelul uitării şi-i bezmeticesc prin nepăsare.

Eu nu sunt bun nici smerit; vin la Tine – Dumnezeule:

îmblânzeşte-mă. – nici milostiv; nici iubitor de oameni: ajută-mă să-i iubesc pe toţi şi să-mi fie milă de ei.”

Corolar apoteotic, dar în același timp smerit, cartea revelează adevăruri fundamentale pentru autor, alias pentru creștin.

„Doamne Iisuse Hristoase – Dumnezeul meu – Îţi mulţumesc fiindcă după suferinţa din noapte mi-ai dat bucuria dis-de-dimineţii şi m-ai acoperit cu lumina. Mi-ai descoperit cerul şi am îndrăznit să-Ţi privesc slava: văzându-Te – m-am încredinţat sfinţeniei Tale.”

„Apropiindu-mă de Dumnezeu încep să exist: trăiesc prin Iisus Hristos şi sunt la Duhul Sfânt – mângâiat şi acoperit: o unghie sau lacrima pe care n-am plâns-o încă amânând-o pentru oricând.”

„Acestea s-au scris pe drum şi în biserică de către mine căruianmi s-a dat să le scriu de la Iisus Hristos. Şi acum nu mai am ce face cu mine şi despre ce să scriu.”

Spre binele și folosul nostru, al cititorilor, ultima aserțiune nu s-a materializat; volumului „Descensio” i-au urmat și alte cărți scrise de Adrian Georgescu. Toate la fel de cinstite, la fel de inspirate și la fel de bine primite de cititori.

Octavian Apahideanu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s