Dirijorul artist şi Sinfonietta Militară

Standard

Pentru început ţin neapărat să spun câteva cuvinte despre dirijorul de săptămâna trecută, Vlad Agachi. Îl cunoşteam doar din auzite, pentru că acum doi ani când a fost invitat al Filarmonicii Mihail Jora eu eram la Bucureşti, încă student la master, pentru a susţine un concert cu una din orchestrele Universităţii Nationale de Muzică din Bucureşti. Am avut ocazia să ne cunoaştem săptămâna trecută şi am rămas plăcut surprins, chiar impresionat de calităţile lui dirijorale. Îmbinând stilul lui Sergiu Celibidache cu cel al şcolii ruse, reprezentată în Romania de maestrul Dumitru Goia, a apărut dirijorul artist Vlad Agachi. Ar fi multe de spus despre stilul său de dirijat însă trebuie reţinute câteva aspecte esenţiale: are o capacitate excepţională de a capta atenţia orchestrei, o gestică plină de expresivitate şi puterea de a sugera ceea ce doreşte de la orchestranţi. Sigur că nu există dirijorul care să-i mulţumească pe toţi orchestranţii, totdeauna părerile fiind împărţite însă, majoritatea instrumentiştilor filarmonicii băcăuane au apreciat valoarea maestrului Vlad Agachi. Închei spunând că aş dori să-l mai văd pe scena Ateneului din Bacău pentru a respira  mai des muzică dirijată artistic.

După aproape trei luni de la ultima apariţie pe scena unei săli de concert, Orchestra Sinfonietta a încântat publicul prezent în sala Ateneu a Filarmonicii Mihail Jora din Bacău  cu părţile a-IIa şi a-IIIa din Simfonia nr. 100 denumită Militară  de Joseph Haydn într-un spectacol de gală organizat de Colegiul Naţional de Artă “George Apostu”. Produsul finit a fost o prestaţie plină de entuziasm al acestor copii care au înţeles ceea ce le-am cerut cu insistenţă, adică să facem muzică de calitate împreună. Trebuie spus că lucrul cu orchestra a fost deosebit de dificil, complexitatea simfoniei precum şi instrumentaţia fiind noutăţi absolute pentru tânăra orchestră. Apariţia tuturor instrumentelor de lemn, a trompetelor şi  a cornilor, dar mai ales a celor de percuţie au făcut ca orele de repetiţii să se desfăşoare puţin diferit faţă de cele de până acum, în sensul că a trebuit să lucrăm separat cu fiecare compartiment orchestral. Per ansamblu sunt mulţumit de ceea ce am oferit numerosului public prezent în sala Ateneu, dar e clar că mai avem mult de muncă. Îmbucurător e faptul că suntem în continuă creştere: eu ca dirijor şi elevii ca orchestranţi. Continuarea firească ar trebui să fie un concert simfonic pe care îl vom organiza probabil la sfârşitul lunii mai, în care vom interpreta un număr de şapte lucrări din repertoriul baroc, clasic, romantic şi impresionist.

Scrisă în anul 1794 în timpul celei de-a doua şederi la Londra, Simfonia Militară este una din cele mai mari realizări ale lui  Joseph Haydn, dar şi una din cele mai populare compoziții ale sale. Lucrarea îşi ia numele din instrumentaţia pe care Haydn o foloseşte în părţile a-IIa şi a-IVa. Această simfonie este una din cele mai importante documente artistice a faptului că muzica europeană este datoare mai mult sau mai putin Războaielor turceşti pentru instrumentele de percuţie (tobă mare, cinel, trianglu) ce sunt atribuite muzicii Ienicerilor turci (elita armatei).

Întreaga simfonie a fost scrisă în jurul părții a doua care exista deja într-o versiune anterioară ce provenea din al treilea din cele cinci concerte pentru două lire organizate pe care Haydn le-a compus în 1786 pentru Regele Ferdinand al-IVlea. Lira organizzata este un fel de flaşnetă ce conţine ţevi şi burduf, un instrument neobişnuit care provine din Evul Mediu, corzile fiind trecute printr-o roată tratată cu sacâz. Dar la sfârşitul acestei părți Haydn a adăugat ceva ieșit din comun: el introduce un semnal milităresc folosind trompeta urmată de intrarea tutti a orchestrei în fortissimo. Prima parte este vioaie, ușoară, chiar veselă. S-a spus deseori că tema secundară a primei parţi este predecesoarea Marșului Radetzky. În părţile următoare Haydn găseşte o cheie ce este exact pe gustul timpului în care trăia: cu măsura de şase optimi a temei principale a mişcării finale, tema simfonică a lui Haydn devine o melodie populară englezească aşa cum demonstrează colecţiile de dansuri ţărăneşti de la începutul secolului al-XIXlea. Dar, când fanfara militară reapare în partea a-IVa ea îşi pierde din imaginea ameninţătoare şi sporește efectul finalului.

Închei mulţumind colegilor colaboratori care m-au ajutat foarte mult şi fără de care nu cred că aş fi putut realiza acest concert.

 

Iată înregistrarea integrală a concertului nostru cu Simfonia Militară de Joseph Haydn:

 

 

Sergiu Spiridon

Dirijor

http://sergiuspiridon.blogspot.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s