„Privighetoarea Carpaţilor” – Marcella Motaş-Mătasă la 90 de ani

Standard

Activitatea mea muzicală a fost determinată de influenţele originii, de condiţiile de viaţă din sânul familiei şi de locurile natale.

În suflul magnific al naturii din imperiul muntelui sfânt Ceahlău, acolo unde Bistriţa îşi adună seva sfintelor izvoare, tăinuită printre mănăstiri şi sihăstrii – buchete în sacre armonii, într-o zi bogată de octombrie – am venit pe lume aducând în vene cel mai mare dar dumnezeiesc, cântecul – acela prin care visele fragedei mele făpturi au întruchipat ecouri veşnice ale trilurilor de privighetori ce îmbătau căminul nostru părintesc din Răpciuni, Ceahlău.

IMG_3073

Casa părintească din Ceahlău

Aici mi s-a cristalizat în fiecare fibră a sufletului Armonia împlinită a fiinţei umane – prin inegalabilii noştri părinţi şi bunici (având gospodăriile alăturate) şi care vegheau cu grijă la educaţia celor cinci fraţi.

Bunicul după tată, Dimitrie Mătasă, preot, învăţător, ctitor al Bisericii din Răpciuni, Ceahlău – „o adevărată monumentală catedrală”, erudit, democrat până în măduva oaselor, a fost Capul Răscoalei din 1907 al ţăranilor nemţeni. Îl divinizam pentru bunătatea, înţelepciunea şi răbdarea cu care ne învăluia în vârste fragede. El ne-a introdus în tainele Aritmeticei, a Scrisului, Citire, Istoriei Neamului, învăţându-ne să punem suflet în cântecele ostăşeşti – ca-n orice cântare.

Primele cântece învăţate de la Bunicul ni s-au înscris în suflete ca într-o carte de aur: „Peneş Curcanul:”

„Plecat-am nouă din Vaslui

Şi cu sergentul zece

Şi nu-i era, zău, nimănui

În piept inima rece!”

Şi cu un sentiment nostalgic îl auzeam… ca pentru sine: „Mai am un singur dor…”

Bunica, Marioara, mamă a nouă copii, o întrupare a Corneliei „Mama Grahilor”, dintr-o familie vestită pentru fabricarea de puşti – saşi din Ardeal, ne răsfăţa cu bunătăţi culinare după preferinţele noastre şi ne tămăduia orice fel de boli cu buruieni de pe dealurile din spatele gospodăriei, adunate personal de ea, având şi o instalaţie termală după model săsesc.

Bunicii după mamă, Emilia şi Christian Adolph – erau originari din Germania; înzestraţi cu tenacitate şi cinste, au fost aduşi în România, bunicul fiind specialist în silvicultură. Amândoi erau cunoscători de muzică clasică germană; îmi sună şi azi în urechi glasul bunicului, cu dorul de meleagurile silvane ale Hessenului, fredonând în tact fidel fragmente din Freischütz de Weber, aria vânătorului liber (sau vrăjit) – vrăjiţi devenind şi noi. Legaţi sufleteşte între ei, deveniţi legendari – precum Philemon şi Seneca, bunicii mei nu au dorit să vadă unul celuilalt mormântul…

Veneau des pe la noi, cu aceeaşi preocupare pentru educaţia noastră – şi dintre darurile cele mai de preţ ne-au rămas proverbele în limba germană din cărţulia cu coperte maronii – pe care bunica, cu migală, le ţesuse în postavuri verzi cusute cu ibrişin galben.

Tatăl nostru, Dimitrie Mătasă, constructor de poduri şi drumuri în cadrul Regionalei Iaşi, lipsea mai mult dintre noi prin natura serviciului, dar şi pentru activitatea sa socială.

Concomitent, la cererea „expresă” a ţăranilor din vatra natală, respectiv din Hangu şi din Ceahlău, după o luptă înverşunată de 12 ani, cu devotament până la abnegaţie, înfruntând puterea locală, în calitate de Preşedinte al Comisiei de Împroprietărire, realizează împroprietărirea ţăranilor de pe Moşia Hangu.

Astfel, misiunea grea pentru educaţia noastră îi revine mamei. Maria D. Mătasă, născută Adolph, cu distincţie intelectuală, cunoscătoare de limbi străine din familie: germana şi franceza, pasionată de pian (începând studiul acasă la vârsta de 4 ani), îşi continuă studiile la Pensionul Humpel din Iaşi, sub îndrumarea renumitului profesor Eduard Caudella.

Concomitent, abordează şi domeniul tehnicei vocale, favorizată de relaţiile de strânsă prietenie cu fiica Veronicăi Micle – Valery, artistă la Opera din Paris, căsătorită cu Prinţul Sturdza de Boureni, mai târziu mama devenind chiar fina mult iubită a marii artiste.

Mama, fire veselă, generoasă, bun psiholog, împreună cu tata – reuşeau să ne creeze o atmosferă de căldură sufletească – nemaiîntâlnită – ceea ce a încurajat predispoziţiile şi manifestările noastre spirituale.

Când tata venea acasă după absenţe mai mari, toată familia, inclusiv personalul de serviciu al casei, ne simţeam ca într-o sărbătoare mult dorită.

Mama, frumoasă, blondă, cu părul bogat adunat într-un coc, ca un soare de vară, încălzea şi mai mult atmosfera. cântând pentru tata, iar noi, copiii, de la mic la mare, o secundam. Uitând de oboseală şi de probleme apăsătoare, tata, fericit, ne răsfăţa pe fiecare cu daruri pe măsură, noi citindu-i în priviri adoraţia pentru mama noastră.

Într-una din zile, fratele meu mai mare, Ticuţă, în clasa I primară, fiind surprins de mama cu o cărticică sub pernă, motivă: „Eu am să fiu aviator ca maestoraşul Aurel”.

Eu fiind prezentă, spontan exclam: „Mie nu-mi place şcoala lui Ticuţă, eu vreau să învăţ să cânt la şcoala unde a învăţat Valery! Vreau să fiu şi eu ca Valery! unde sunt şcoli cum vreau eu?”

Mama, dându-şi seama de predispoziţiile mele, dar şi de drumul spinos ce aveam de străbătut, se conformă dorinţilor mele.

Absolvind şcoala primară, mama m-a încredinţat unei binecunoscute profesoare de muzică, fiica scriitorului Calistrat Hogaş – în perioada studiilor la Piatra Neamţ, iar în vacanţele şcolare venind acasă, mama îmi verifica cunoştinţele.

Doamna şi domnul G. Călinescu (compozitor şi profesor cu studii la Leipzig), prieteni buni cu părinţii mei, auzind de hotărârea noastră ca să urmez la Conservatorul de la Iaşi, mi-au oferit, de „bun augur”, un tratat de Armonie şi Contrapunct de Dürrand (greu de procurat în acele vremi).

În 1944, Capitala Moldovei – Iaşul – devenind un cumplit teatru de război, Conservatorul se refugiază la Făget – Banat. Eu cu mama, sfidând urgiile războiului, plecăm din Ceahlău şi, printre bombardamente, ajungem la Sibiu, unde tata era concentrat. Facem o pauză acolo pentru verificarea cunoştinţelor cu un profesor de muzică, în vederea examenului de admitere, şi ne oprim la Făget… Trecând prin exigenţele renumitului profesor Constantin Constantinescu – îmi văd visul împlinit: studentă la Conservator.

În anul următor, Conservatorul s-a reîntors la Iaşi, reluându-şi activitatea printre ruini şi ziduri afumate de tunuri şi pârjoliri. În atmosferă de iad, prin muncă cu sacrificii, pentru idealul croit în mintea mea de copil – înfrunt orice.

În perioada 1944-1948, în cadrul Conservatorului din Iaşi, am frecventat cursurile Secţiei Pedagogice, cu bursă de merit şi concomitent am studiat Canto sub îndrumarea compozitoarei şi mult-preţuitei mele Profesoare Mansi (Clemansa) Barberis-Plăcinţeanu, de care am rămas legată sufleteşte toată viaţa.

Prin vocalize, arpegii şi exerciţii de respiraţie, păstrând antrenamentul corzilor vocale, caut să-mi însuşesc cât mai mult tehnica vocală.

Trăiam fiecare fibră a sensibilităţii şi intelectualităţii compozitorului căruia, aprofundându-i opera, mă străduiam să adaug fidel procesul meu de trăire interioară.

Duc încă trăiri sublime când, sub bagheta desăvârşitului dirijor Antonin Ciolan, în cadrul unui concert, luam parte la reprezentarea Simfoniei a IX-a de Beethoven. Şi, de asemenea, nu voi uita niciodată maniera de predare a maestrei nobile, Profesoara Gina Sandri, în orele de dicţie – din cadrul Secţiei de Artă Dramatică – auxiliară, cum şi de atmosfera din orele de Istoria Muzicii, când eruditul Profesor George Pascu ne fascina cu prelegerile sale, făcându-ne să ne simţim în sfera sacră a Euterpei şi a lui Apollo.

Ca soprană lirică, cu o expresivitate melodică profundă, studentă fiind, sunt selecţionată şi particip la pregătirea şi prezentarea concertului dat cu ocazia înfiinţării Filarmonicii din Iaşi.

În aceeaşi perioadă, particip la spectacolele de prezentare ale operelor Boema şi Lakme în cadrul Operei Iaşi.

În august 1950, prin concurs, sunt angajată în Corul Radio de la Bucureşti şi la scurt timp particip la concursul ţinut în vederea înfiinţării Filarmonicii Bucureşti. Sunt admisă printre primele din 600 de candidate, dar spre înmărmurirea mea, pe motiv că  tatăl meu ar fi fost în slujba „Moşiei Hangu”, nu mă pot bucura de succesele avute la Radio şi Filarmonică.

Vrând să combat aceste nedreptăţi, mă prezint la Ministrul Culturii, Serafim Antropov, care, reţinându-mi actele, îmi recomandă să mai aştept.

Elucidarea Adevărului, prezentată de persoane competente din localitatea cu domiciliul părinţilor mei, a sosit, din nefericire, prea târziu.

În anul 1954, încurajată de nobila mea maestră, particip la reprezentarea operei „Apus de soare” pe muzica de Mansi Barberis, cântând alături de Octav Enigărescu, Elena Cernei, Valentin Teodorian, Mireille Constantinescu şi alţii.

În anul 1956 sunt angajată în cadrul Ministerului Comerţului Exterior, condiţionat de faptul că acest cor avea nevoie, în competiţia pe capitală, şi de piese clasice. Rezultatul: Premiul I – atât pentru cor, cât şi pentru mine, ca solistă, şi sunt încadrată definitiv.

Mă reprofilez în activitatea de Comerţ Exterior, cunoscând limba franceză din familie. Absolv cursul de patru ani – la zi, pentru perfecţionarea limbii franceze în cadrul Ministerului de Comerţ Exterior. Paralel mă pregătesc în mod particular şi promovez examenul ţinut la Academia de Studii Economice Bucureşti pentru verificarea cunoştinţelor la nivel superior.

Mutată în Bucureşti cu soţul meu, Dimitrie Motaş, inginer electrotehnic cu „Magna cum Laude”, diplomă obţinută la Facultatea din Iaşi, mi-a fost dat să trăiesc ziua fericirii supreme, pe 17 august 1950: am primit dumnezeiescul dar: fiul meu, RADU! – în acele momente, având pe mama lângă mine, apare şi fratele meu mai mic, Vasile, pe atunci student, cu figura aprinsă de emoţie, înmânându-mi plicul cu angajarea mea la Radio, iar soţul meu împărtăşindu-mi fericirea, mă anunţă de darul ce mă aştepta acasă: o pianină (ce-mi doream), valoroasă. Dar după o lună, în septembrie acelaşi an, 1950 – o lovitură venită în familia noastră ca un trăsnet – mi-a eclipsat întreaga viaţă muzicală.

M-am simţit ca paralizată multă vreme, dar încurajată de nobila mea maestră, profesoara Mansi Barberis, n-am părăsit studiul vocal.

IMG_3069

Concomitent, mă bucur de foarte mult succes la concertele susţinute cu corul M.C.E. în ţară, cât şi în străinătate. Am rămas în cadrul M.C.E activând 20 de ani. În acelaşi timp, stăpânită de indignare şi revoltă, simţeam cum din inimă ţâşneau clocotitoare ariile de operă, în care îmi contopeam simţirea, din Tosca… Mimi… Mignon, Cio-Cio-San, micuţa sclavă Liu, pe care, la insistenţele preţuitei mele maestre Mansi Barberis, fiind acompaniată de pianista Viorica Lambrache, corepetitoare la Opera Română din Bucureşti, urma să le înregistrez într-un studio de specialitate.

Dar soarta m-a înşelat… când simţeam inima vibrând mai intens pentru idealul visat, crezând nemuritoare darurile cereşti, m-am văzut mutilată, cu aripile tăiate. Tragicul deznodământ care a urmat pierzând unicul fiu, adoratul nostru Radu – supradotat, student la Facultatea de Electrotehnică din Bucureşti, trăiesc din plin… panorama deşertăciunii…

Într-o zi, sora mea, o creaţie providenţială, Viorica Bădărău, farmacistă în Düsseldorf, prin care supravieţuiesc, printr-un telefon mă imploră să-i trimit o casetă cu romanţe – „Cântate de tine!!” – ceea ce eu nu aveam, după ce primise imprimări de la alţi autori.

După nemăsurate insistenţe, telefonice şi scrise ale sorei mele, înregistrez câteva romanţe într-o singură şedinţă de colaborare cu domnul pianist şi compozitor Marcel Ionescu, al cărui frate era vecinul meu de apartament în bloc şi domnul violonist Ion Calistrache – prin Electrecord.

IMG_3070

Repertoriu

Arii din opere pentru soprană:

Puccini – Manon Lescaut

Puccini – Tosca (Rugăciunea)

Puccini – Gianni Schicchi

Puccini – Boema (aria lui Mimi, Act I)

Puccini – Madama Butterfly (ariile lui Cio-Cio-San)

Puccini – Turandot (aria micuţei sclave Liu)

Ambroise Thomas – Mignon

Mozart – Nunta lui Figaro (aria Contesei)

Verdi – Traviata (aria Violetei)

Arthur Rubinstein – Feramors

Johannes Brahms – Lieduri

Schubert – An die Musik, Ave Maria

Edvard Grieg – Ich liebe dich

Franz Lehar – Văduva veselă, Eva

Chopin – Intimitate

Ralph Benatzky – Casanova

Gounod – Ave Maria

 

Muzică românească (lieduri, romanţe)

Eminescu – Ce te legeni, codrule; Mai am un singur dor; Pe lângă plopii fără soţ;

George Coşbuc – Pe lângă boi; Pe umeri pletele-i curg

Mansi Barberis – Apus de soare

Vasile Alecsandri – Steluţă

Octavian Goga – Dorurile mele

Serenada Dormi uşor de Ciprian Porumbescu

 

Marcella Motaş-Mătasă

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s