SIMN 2014

Standard

SIMN-2014

Ediţia a XXIV-a a Festivalului „Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi” s-a desfăşurat anul acesta între 24 şi 30 mai, la Bucureşti, având ecouri şi în alte centre culturale ale ţării: Arad, Bacău, Cluj-Napoca, Iaşi, Piteşti, Târgovişte, Târgu-Mureş, Timişoara. Desfăşurat sub egida Ministerului Culturii şi avându-l drept Director Fondator, ca în fiecare an, conform tradiţiei, pe acad. Ştefan Niculescu, ediţia din acest an, ca şi aceea de anul trecut, a fost coordonată de Dan Buciu în calitate de Director Artistic, Manager General de Proiect fiind Cristina Uruc, Director Executiv – Adrian Buciu. Organizator principal a fost Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, iar co-organizatori – Muzeul Naţional „George Enescu” şi Primăria Sectorului 1 Bucureşti, co-producător fiind Societatea Naţională de Radiodifuziune.

Echipa No14 Plus Minus s-a implicat, de asemenea, în activitatea de organizare a Festivalului, Revista noastră fiind unul dintre partenerii media ai evenimentului.

Un eveniment bogat în concerte, excelent organizat, omogen din punct de vedere al concepţiei şi cu un program muzical ce a inclus creaţii valoroase, SIMN 2014 şi-a propus, după cum notează Directorul Festivalului în programul estetic, să atragă „un public cât mai larg către această zonă muzicală considerată încă (din păcate) un fel de rezervaţie pentru specialişti.”

Am putut să ne bucurăm, şi în această ediţie a Festivalului, de un repertoriu selecţionat cu grijă şi încredinţat unor interpreţi care nu au făcut tribut calităţii.

*

Am avut bucuria de a asculta, în concertul de deschidere al SIMN 2014, Orchestra „Universitaria” a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. O orchestră tânără, coordonată de Alexandru Ganea, aşadar, alcătuită din studenţii în anii terminali ai secţiilor Facultăţii de Interpretare Muzicală, sub bagheta dirijorului Jin Wang.

Jin Wang este o prezenţă constantă pe scenele României, dirijând aproape lunar concerte în Bucureşti şi în alte oraşe ale ţării. Considerat unul dintre cei mai talentaţi dirijori ai deceniului, Jin Wang a oferit publicului bucureştean excepţionale interpretări ale repertoriului romantic, post-romantic şi modern; amintesc, doar, concertele de la Sala Radio cu Mahler, Carl Orff, Scriabin şi mai ales Şostakovici, care se încheiau cu ovaţii de zeci de minute. Originar din China, Jin Wang a studiat dirijatul la Conservatorul Central din Beijing, apoi s-a perfecţionat la Academia de Muzică din Viena, studiind în particular cu Leonard Bernstein. Laureat a numeroase concursuri internaţionale, colaborează cu numeroase orchestre din Europa şi Asia.

În SIMN 2014, concertul cu Orchestra „Universitaria” a propus un repertoriu divers şi, mai ales, adaptat tinerilor interpreţi care, deşi nu au avut multă experienţă anterioară în interpretarea muzicii contemporane, au cântat cu plăcere şi bună dispoziţie.

Programul a cuprins patru lucrări. Erebos de Sebastian Androne (tânăr compozitor, în prezent masterand la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti) a fost prima din program. Lucrarea sa a fost apreciată şi îndelung aplaudată de către public. Au urmat „Variaţiunile cinematografice” de Dumitru Capoianu, o lucrare din 1966, spectaculoasă, ce menţine atenţia publicului tocmai prin stimularea imaginaţiei vizuale, autorul având multă experienţă în zona muzicii de film. Deşi lucrarea nu este muzică de film, este compusă în acest stil, bogată în „surprize” sonore şi eterogenă din punct de vedere stilistic. Rămâne, doar, ca fiecare ascultător să imagineze propriul film…

DSCN1011Cea de-a treia lucrare din program, Concertul nr. 1  pentru flaut, 13 instrumente de coarde şi percuţie” de Doina Rotaru l-a avut drept solist pe Octavian Moldovean, unul dintre cei mai talentaţi tineri interpreţi ai momentului. El este, în prezent, masterand la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, colaborând cu diferite orchestre: Orchestra Naţională Radio, Filarmonica „George Enescu”. A lucrat cu Pierre Yves Artaud, Juliette Hurel, Mario Caroli şi alţi profesori celebri. A fost bursier al Fundaţiei „Principesa Margareta a României”. Un sunet cald, calitativ – şi o creaţie muzicală de o mare delicateţe şi frumuseţe, aşa cum ne-a obişnuit compozitoarea Doina Rotaru – ea însăşi o mare admiratoare a flautului, căruia i-a dedicat nenumărate opus-uri.

DSCN1047Ultima lucrare din program a fost semnată de chiar dirijorul concertului, Jin Wang, fiind intitulată Concerto for the Young Orchestra. Lucrarea propune eşantioane stilistice din diverse epoci, aranjate în trei tablouri simfonice: Theme and Variation, Song Without Words, Techno and Fugue. Din acest puzzle stilistic putem decela expoziţia unei fugi preclasice, momente de jazz, un solo de baterie, momente de muzică disco, tema „Nokia”, şi un final grandios, puternic şi energic – în stilul care i se potriveşte cel mai bine dirijorului Jin Wang.

DSCN1049

Un concert cu multe emoţii (la care s-au adăugat şi cele ale cutremurului din pauza concertului) cântat cu pasiune şi implicare – şi pentru care trebuie să-i felicităm pe tinerii interpreţi, pe coordonatorul de orchestră Alexandru Ganea şi pe maestrul Jin Wang.

Dumitru Capoianu – Variaţiuni cinematografice (Orchestra Universitaria, dirijor – Jin Wang)

*

Deoarece nu doresc să scriu decât despre acele evenimente la care am fost prezentă şi pe care le-am putut documenta, următorul concert pe care doresc să îl menţionez este acela al Ansamblului Profil, din a doua zi a Festivalului (Duminică, 25 mai 2014, la ora 19). Concertul a avut loc la Sala „George Enescu”  Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti şi a marcat unsprezece ani de la înfiinţarea formaţiei. La pupitrul dirijoral s-au aflat, de-a lungul timpului, directorul artistic al ansamblului – Dan Dediu, dar şi dirijori ca Gabriel Bebeşelea sau Tiberiu Soare – acesta din urma dirijând şi concertul la care ne referim acum. Ansamblul Profil este considerat un laborator de creaţie important pentru muzica nouă românească, numeroase lucrări fiindu-i dedicate şi fiind interpretate în primă audiţie.

Componenţa Ansamblului Profil este variabilă, în această seară, i-am putut asculta pe Ştefan Diaconu la flaut, Emil Vişenescu la clarinet, Cosmin Sperneac la oboi, Laurenţiu Darie – fagot, Mihai Toth – trompetă, Sorin Lupaşcu – corn, Florin Pane – trombon, Sorin Rotaru – percuţie, Adriana Maier – pian, Diana Moş şi Oana Vişenescu – vioară, Marian Movileanu – violă, Eugen Bogdan Popa – violoncel şi Dinu Petrache – contrabas.

IMG_3347

Programul concertului a cuprins cinci lucrări.

Prima lucrare din program, semnată de compozitoarea Carmen Cârneci – se intitulează OMENS. Thesauros şi este scrisă pentru flaut, clarinet, vioară, violoncel, pian şi percuţie. Stilul compozitoarei este unul aparte în peisajul componistic românesc, el fiind caracterizat printr-o sumă de elemente constitutive care îl individualizează – un lucru pe care puţini muzicieni contemporani îl reuşesc. Carmen Cârneci utilizează cuvântul „OMENS” în titlul mai multor compoziţii, ele configurându-se într-un ciclu omogen: OMENS. Capriccio (clarinet solo), OMENS. Ierburi, paşi (clarinet şi orchestră), OMENS. Mnemosyne (cvartet de chitare), OMENS. Akyn (flaut solo şi orchestră de flaute). Carmen Cârneci explică: „OMENS reprezintă o categorie de semne profetice, care ne trimit un mesaj miraculos, un înţeles engramat în natură şi în evenimentele vieţii, pe care noi trebuie să-l observăm şi apoi să-l descifrăm; semnul este utilizat, cu această accepţie, de Julio Castaneda în cărţile sale.”

Carmen Cârneci – OMENS. Thesauros (Ansamblul Profil, dirijor – Tiberiu Soare)

Lucrarea următoare – Platter of Discontent – aparţine compozitorului american născut în 1966 Marc Mellits. Un muzician remarcabil – şi o lucrare pe măsură (desigur, „criticată” de cei care nu pot tolera suveranitatea melodiei) – plină de vivacitate şi energie; lucrările lui Mellits sunt, de altfel, interpretate la Carnegie Hall, Kennedy Center şi în numeroase festivaluri prestigioase pe tot globul. Platter of Discontent nu explorează profunzimile spiritului uman; ţinta sa este readucerea în discuţie a muzicii capabile de a fermeca (şi a subjuga) publicul; o face prin toate mijloacele – de la referinţele culinare din titlul piesei şi al părţilor până la excepţionala orchestraţie.

A urmat Symmetries de Mihaela Vosganian, pentru ansamblu şi sunete procesate, o lucrare cu elemente de ritual, mediul electronic fiind organic încadrat în ansamblu, conferind adâncime spaţiului muzical; compozitoarea Mihaela Vosganian este printre puţinii exploratori ai muzicii de tip ritual, a muzicii spectaculare, ea conferind adesea şi o componentă vizuală lucrărilor sale. O muzică puternică şi frumoasă, perfect echilibrată din punct de vedere al formei.

Lucrarea lui Thomas Beimel s-a intitulat Bagatellen şi a fost tot o piesă de ansamblu, explorând la maxim tehnicile instrumentale; autorul şi-a început, de altfel, cariera de muzician ca interpret, studiind viola cu Konrad Grahe şi Karin Wolf. A studiat apoi compoziţia cu Myriam Marbé în Bucureşti şi a fondat ansamblul Partita Radicale, cu care s-a specializat în muzică experimentală şi improvizatorică. Creaţia sa cuprinde muzică de teatru, operă, precum şi o compoziţie stereofonică pentru cinci orchestre de acordeoane a cărei premieră a avut loc în 2002.

Pentru că o înregistrare din concert nu este disponibilă, iată aici o altă variantă interpretativă a lucrării:

Thomas Beimel – Bagatellen

Lucrarea din finalul concertului – Undecimum de Ştefan Niculescu – nu mai are nevoie de nicio prezentare – o capodoperă ce mi-a confirmat încă o dată convingerea profundă că Ştefan Niculescu este unul dintre cei mai importanţi compozitori ai lumii – şi mă bucur că, de câteva ediţii ale Festivalului SIMN, creaţiile sale sunt puse în valoare aşa cum se cuvine.

Ştefan Niculescu – Undecimum (Ansamblul Profil, dirijor – Tiberiu Soare)

*

A treia zi a Festivalului, Luni, 26 mai 2014, a debutat cu un recital de pian susţinut de doi dintre cei mai talentaţi pianişti români, Mihai Măniceanu şi Andrei Tănăsescu. În ultimul timp, se scrie rar muzică contemporană pentru pian, şi chiar mai rar pentru pian la patru mâini, aşa încât acest concert s-a individualizat în cadrul Festivalului. Lucrări mai noi şi lucrări mai vechi – toate s-au bucurat de unanima apreciere a publicului. Cei doi pianişti-compozitori au meritat cu prisosinţă aplauzele!

IMG_3390

Mihai Măniceanu a studiat pianul şi compoziţia la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, urmând apoi cursurile de masterat şi doctoratul în cadrul aceleiaşi instituţii. A obţinut numeroase premii de interpretare, dar şi în calitate de compozitor; în 2011 primeşte premiul Academiei Române pentru lucrarea Sus pentru orchestră de cameră şi premiul Uniunii Compozitorilor pentru lucrarea Sempre risoluto.

Andrei Tănăsescu a studiat compoziţia cu Tiberiu Olah şi pianul cu  Florino Dellatola. A susţinut, în calitate de interpret, numeroase concerte în ţară şi în străinătate. Compune muzică simfonică, muzică de cameră, muzică de film pentru mai mult de 20 de producţii, printre care Apocalipsa după Cioran. În prezent, este cadru universitar al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.

Au fost interpretate Toccata numerico de Mihai Măniceanu (la pian: autorul), Rondo a Capriccio de Radu Paladi (Mihai Măniceanu), Sonata a III-a en palimpseste de Aurel Stroe (Mihai Măniceanu), Centrifuga de Octavian Nemescu (Andrei Tănăsescu), Evantai de Andrei Tănăsescu (Andrei Tănăsescu, Mihai Măniceanu) şi Sonata pentru două piane de Nicolae Brânduş (Mihai Măniceanu, Andrei Tănăsescu).

Lucrarea lui Mihai Măniceanu, Toccata numerico – a fost scrisă în 2014 şi are ca moto un fragment dintr-un poem de Nicolae Coman: Lacrimă la crimă: „Cer culmile iadului: / Vii – sângerat ins – soldat? / Vis, înger atins, sol dat / Cerul milei adu-l lui.” Compozitorul explică: După o preludiere foarte liberă, de factură barocă, urmează  o toccata grotescă, încorsetată în şiruri numerice, alcătuite pe principii precum: progresie algebrică, numere prime, numere impare, progresie fibonacciană.

Rondo a capriccio de Radu Paladi a fost scrisă în 1952, pe când compozitorul era încă student la clasa de compoziţie a profesorului Leon Klepper la Conservatorul Ciprian Porumbescu din Bucureşti. Ea a fost interpretară în primă audiţie de către autor, notează Marta Maladi, soţia regretatului compozitor român. Construită pe tiparul tradiţional al formei de Rondo, piesa se caracterizează printr-o scriitură pianistică briliantă.

În Sonata a III-a pentru pian de Aurel Stroe, compozitorul a apelat la ideea de palimpsest compus din structuri incomensurabile, aşezate pe trei niveluri, provenind din diferite momente ale creaţiei compozitorului. Lucrarea a fost scrisă în 1991.

Aurel Stroe – Sonata a III-a pentru pian – „en palimpseste” (Mihai Măniceanu, pian)

Lucrarea Centrifuga a fost compusă de Octavian Nemescu în 1985. Ea reprezintă o clasă de compoziţie, explică autorul, fiind, deci, un proiect componistic de factură conceptuală care poate da naştere la zeci de variante particulare. Cifrele 5 şi 3 joacă un rol important în zămislirea sunetelor piesei. Astfel, cântarea se poate face în unul din cele cinci registre ale pianului: 1) registrul mediu-central, unde are loc o evoluţie  sonoră extrem de rapidă şi agitată  de tip linear discontinuu; 2) registrul mediu-acut (mâna dreaptă) şi mediu-grav (mâna stângă) cu o evoluţie moderată, de tip spiralic (circular deschis); 3) registrul acut şi grav cu o evoluţie mai lentă, de tip linear continuu; 4) registru supraacut şi infragrav, cu evoluţie foarte lentă de tip circular închis; 5) registrul extrem acut şi extrem grav, unde sunetele lentisime ale pianului în ff sună ca nişte clopote, într-o ipostază atemporală, non-evolutivă.

Sunetele registrelor aflate la etajele superioare reprezintă esenţele acustice ale celor prezente în etajele inferioare, astfel încât, la ultimul etaj, se cântă doar trei sunete, reprezentând esenţa esenţelor.

Există două modalităţi de abordare a acestei lucrări conceptuale: 1) Cea orizontală, în care se parcurge un singur nivel de registru în cântarea pianistului; 2) Cea verticală. În ultimul caz, interpretarea instrumentală începe din registrul  mediu şi caută să urce o SCARĂ (arhetipul scării), registru cu registru, către etajul superior. Se urmăreşte astfel EVADAREA din această „temniţă” centrală, FUGA spre esenţele ultime ale cântării, către 3 sonorităţi de clopot.

În concertul de astăzi, interpretul (Andrei Tănăsescu) va desfăşura varianta cea mai tristă a lucrării – orizontala registrului central. Ea vrea să sugereze metaforic zbaterea, agitaţia frenetică (tragică) a fiinţei umane în ipostaza întrupării, atunci când nu poate accesa decât o mică parte din vastitatea acestei lumi.

După cântarea sau auzirea Centrifugei, explică compozitorul Octavian Nemescu, interpretului sau receptorului acestei muzici i se mai poate oferi şi posibilitatea de a parcurge esenţializat şi la modul imaginar auzirea celor trei sunete clopot de la extremităţile pianului, în ochi, în gură şi în palme,  ca un exerciţiu de spiritualizare a privirii, a vorbirii şi a făptuirii.

OctavianNemescu: Centrifuga

Lucrarea lui Andrei TănăsescuEvantai – a fost scrisă în 2014 şi reprezintă o glumă muzicală în care sunt „înghesuite” stiluri şi tehnici diferite. Astfel, vom regăsi muzici clasice, neoclasice, romantice, post-romantice, seriale, repetitive, aleatorii – cam tot ce doreşti şi ce pofteşti, spune autorul. Intersectarea într-un timp atât de scurt a atâtor lumi – care, în mod normal, nu s-ar întâlni, duce la apariţia comicului, scopul principal al acestei lucrări. Piesa îşi propune mai degrabă să amuze decât să pună întrebări.

Sonata pentru două piane de Nicolae Brânduş a fost scrisă în anul 1962, în timpul studiilor de compoziţie de la Conservatorul din Bucureşti. Totodată şi pianist, Nicolae Brânduş  abordase lucrări de referinţă din repertoriul consacrat al secolului XX, pe care le prezenta în concert la Bucureşti (deseori în primă audiţie românească): Bartok, Stravinski, Ravel, Enescu.

Prima parte a lucrării propune o sinteză între forma de sonată şi cea de fugă, înlocuind concluzia cu un sunet în final în fff. Partea a doua este un intermezzo clădit pe un ostinato lentă care prevesteşte finalul, unde acelaşi ostinato se reia în tempo giusto rapid şi se expune pe ritmul unui colind din culegerea de cântece populare româneşti din Bihor a lui Bela Bartok, ritm care urmează a fi „zdrenţuit” şi alternat cu pauze, în contrast cu zone de continuum. Toate la un loc, idei şi opţiuni în vogă la acea vreme, spune compozitorul – poate bune şi astăzi…

Pentru că o înregistrare din concert nu este disponibilă, iată aici o altă variantă interpretativă:

Music! Nicolae Brânduş – Sonata pentru două piane

Sperăm să îi reascultăm cât mai curând pe cei doi interpreţi!

*

Seara a continuat cu prima audiţie a lucrării Unu plus minus unu de Liviu Dănceanu – operă de cameră în şapte tablouri pentru soprană, tenor şi ansamblu cameral, în interpretarea Ansamblului Archaeus dirijat de Liviu Dănceanu, cu participarea soliştilor Simona Nicoleta Jidveanu – soprană (Ea) şi Christian Alexandru Petrescu (El).

Membrii formaţiei Archaeus ne sunt tuturor binecunoscuţi: Anca Vartolomei (violoncel), Rodica Dănceanu (claviaturi), Dorin Gliga (oboi), Ion Nedelciu (clarinet), Şerban Novac – fagot, Sorin Rotaru (percuţie), Marius Lăcraru (vioară).

Cele şapte tablouri ale operei au fiecare câte un număr de opus şi se succed astfel: I. Sinrondofonia, op. 148 (Uvertura), II. Suiciacconata, op. 149 (Dimineaţa), III. Tocchabanerata, op. 150 (Femeia de gheaţă), IV. Cantasonata (op. 151) (Amiaza), V. Peşfugarev, op. 152 (Celălalt mal), VI. Varicercazioni, op. 153 (Seara), VII. Finocturnal (Noaptea).

IMG_3401Subiectul operei este unul uşor decelabil încă din primele minute. Un cuplu petrece o zi împreună, relaţia lor suferind transformări dramatice. De la galanterii şi vorbe de dragoste, cei doi (neindividualizaţi prin nume, ci doar prin pronumele „El” şi „Ea”) ajung să-i reproşeze lucruri mai mici sau mai mari; o operă tragi-comică, am spune, în care cei doi interpreţi au făcut dovada nu numai unor calităţi vocale remarcabile, ci şi a unui joc de scenă ce aminteşte de personajele lui Caragiale.

IMG_3404El (invariabil blazat): bună seara

Ea (decepţionată irevocabil): bună bună

El: astăzi suntem împreună

      mâine

Ea: totu-i o minciună

       nimic de luat

El: nimic de dat

Ea: s-a terminat

El: s-a terminat

Ea: mi-ai împrăştiat iubirea

(…)

Ea (ireală): eu noi

El: strâns constrâns

Ea: legat dezlegat

El: împuns străpuns

Ea: împuns străpuns

Ea: spus dispus compus supus

       unu minus unu

El: sedus redus condus apus

      unu plus

El: noi

Ea: eu tu

El: noi

 

El + Ea: eu tu

Ea: legat

El: dezlegat

Ea + El: strâns constrâns împuns străpuns

               sedus redus condus supus apus

               unu plus minus unu

IMG_3424

Trebuie să menţionăm şi regia şi scenografia, realizate cu gust de către Daniel Prallea- Blaga; un decor în stil clasic, reprezentând interiorul unei cafenele – de care cei doi interpreţi ar fi putut profita mai mult. În orice caz, cu excepţia Scrisorii pierdute de Dan Dediu reprezentate anul trecut în SIMN la Opera Română, aceasta este a doua operă contemporană care beneficiază de un decor, o scenografie elaborată, logică, şi de un joc scenic care pune în valoare calităţile naturale ale celor doi interpreţi.

Liviu Dănceanu – Unu plus minus unu (Ansamblul Archaeus, Simona Nicoleta Jidveanu – soprană, Christian Alexandru Petrescu – tenor, dirijor – Liviu Dănceanu)

Una dintre vocile de excepţie ale României, soprana Simona Nicoleta Jidvenu s-a născut la Iaşi în 1982 şi  în prezent îşi pregăteşte teza de doctorat sub îndrumarea profesorului Liviu Dănceanu. A obţinut două licenţe: în vioară, în anul 2006 la Iaşi, şi în canto, în 2009 la Bucureşti, unde a studiat sub îndrumarea profesorului Ionel Voineag. Ca solistă, colaborează cu numeroase instituţii lirice şi simfonice; a cântat în majoritatea oraşelor ţării şi, de asemenea, în Italia. În 2011 a interpretat, la Academia Kairos di Mirandola rolul Gildei, în Rigoletto, şi al Violettei Valery în La Traviata. Pe scena teatrului Scala din Milano a cântat scena nebuniei Luciei din Lucia de Lammermoor.

Christian Alexandru Petrescu s-a născut în 1950 la Botoşani şi a urmat cursurile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, specializându-se în compoziţie cu Dumitru Burghici şi Tiberiu Olah, iar în dirijat cu Constantin Bugeanu şi Dumitru D. Botez. Ca interpret, s-a remarcat în dublă ipostază: tenor şi dirijor. Prin multiplele sale participări în calitate de solist în cadrul festivalurilor de muzică contemporană, Christian Alexandru Petrescu demonstrează o tehnică vocală desăvârşită – el exploatând la maxim resursele expresive ale vocii umane. Din creaţia sa nu lipsesc lucrări camerale sau simfonice, el obţinând numeroase premii la concursurile naţionale şi internaţionale.

IMG_3451

*

A patra zi a Festivalului, Marţi, 27 mai 2014, în cadrul Ciclului „Tineri muzicieni şi muzica nouă”, a avut loc un nou concert simfonic dedicat muzicii contemporane şi susţinut de tinerii interpreţi ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, celebra orchestră „Concerto”  dirijată de Bogdan Vodă. Este o orchestră cu tradiţie, fiind înfiinţată în 1981 la iniţiative profesorului Dorel Paşcu Rădulescu. În general, repertoriul ales pentru tinerii interpreţi este variat, incluzând lucrări reprezentative ale curentelor din istoria muzicii. Orchestra a susţinut concerte în numeroase oraşe ale ţării, dar şi în străinătate, participând la evenimente precum Bayreuth International Youth Festival şi la turnee în Ungaria, Germania, Danemarca, Elveţia, Spania, Italia, Irlanda.

IMG_3458

În seara aceasta, orchestra – sub bagheta lui Bogdan Vodă – a interpretat un repertoriu deosebit, cu lucrări de mare valoare, dar totodată şi foarte dificile, interpreţii având astfel ocazia să facă proba anilor de studiu la instrument. Muzica contemporană, se ştie, exploatează la maxim posibilităţile expresive ale instrumentelor, acestea fiind adesea folosite în moduri neconvenţionale. Programul a cuprins Studii pentru orchestră de Liviu Glodeanu, Fragmente dintr-un mozaic op. 16 (p.a.r.) de Christian W. Berger, Serenata Eine kleine Sonnenmusik de Myriam Marbé – care a necesitat şi un amplasament deosebit al interpreţilor, aceştia situându-se şi pe cele două laterale ale sălii de concert – amplă stereofonie, în stilul consacrat al regretatei compozitoare; Ses voies incomprehensibles de Bogdan Vodă (excelentă lucrare, printre cele mai bune lucrări simfonice ascultate în ultimii ani – expresivitate, muzicalitate, o tehnică desăvârşită a orchestraţiei, mizând mai puţin pe „efecte” şi mai mult pe construcţia logică a formei, o lucrare pe care sperăm să o reascultăm curând!) şi Suita simfonică Mihai Viteazul de Tiberiu Olah (muzică narativă, reamintindu-ne de celebrul film, nostalgică şi savuroasă).

Liviu Glodeanu – Studii pentru orchestră (Orchestra Concerto a UNMB, Dirijor: Bogdan Vodă)

*

Myriam Marbé – Serenata – „Eine kleine Sonnenmusik” (Orchestra Concerto, dirijor – Bogdan Vodă)

*

Bogdan Vodă – Ses voies incomprehensible (Orchestra Concerto, dirijor – Bogdan Vodă)

*

Tiberiu Olah – Suita simfonică „Mihai Viteazul” (Orchestra Concerto, dirijor – Bogdan Vodă)

Se cuvine să îi felicităm din toată inima pe aceşti tineri care au avut curajul de a aborda un repertoriu dificil – şi pe coordonatorul şi dirijorul orchestrei, Bogdan Vodă, unul dintre puţinii dirijori ai momentului care cunosc în profunzime fenomenul muzical contemporan.

IMG_3482

Bogdan Vodă s-a născut în 1972 şi este în prezent lector universitar la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. A absolvit secţiile Compoziţie (1990-1995) şi Dirijat orchestră (1993-1997). A primit titlul de doctor în 2010, cu o teză dedicată lui Tiberiu Olah, Compune muzică simfonică şi de cameră; lucrările sale au fost interpretate în prime audiţii în cadrul unor festivaluri internaţionale din România, Franţa, Suedia, SUA. În calitate de dirijor, Bogdan Vodă susţine concerte în multe state ale Europei – atât în compania unor orchestre filarmonice, cât şi a unor orchestre de tineret.

*

Miercuri, 28 mai 2014, în cadrul Ciclului „Mari ansambluri muzicale de renume naţional şi internaţional” a avut loc Concertul Orchestrei de Cameră Radio – dirijor, Gheorghe Costin, cu participarea lui Ladislau Csendes ca solist.

Ne-am bucurat să salutăm prezenţa maestrului Gheorghe Costin şi anul acesta în cadrul SIMN – un muzician excepţional, un dirijor atent la fiecare detaliu, realizator de concerte-eveniment, cum a fost şi cel din seara aceasta.

Dirijorul Gheorghe Costin a studiat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti şi a absolvit paralel secţiile de compoziţie (cu Dan Constantinescu) şi dirijat orchestră (clasa profesorului Constantin Bugeanu). Din 1984 este membru al Uniunii Compozitorilor din România. Şi-a început activitatea dirijorală la Filarmonica din Târgu-Mureş (1986-1988), continuând la Filarmonica „Moldova” din Iaşi (1988-2001), iar din 2001 este dirijor permanent al Filarmonicii „Banatul” din Timişoara. Memorabile rămân concertele cu lucrări de Yannis Xenakis din anii 1992-1993 interpretate în prezenţa autorului, eveniment în urma căruia dirijorul a fost distins cu premiul Uniunii Criticilor Muzicali „Mihail Jora” din România.

IMG_3493

Programul a cuprins patru piese – Concertul pentru orchestră de coarde de Remus Georgescu, Flori de câmp pentru cvartet şi orchestră de coarde de Ulpiu Vlad (cu participarea cvartetului „Ravvivando”:  Olga Berar – vioara I, Ciprian Oravet – vioara a II-a, Adrian Vasile – violă, Mircea Marian – violoncel); Yang & Yin de Cornel Ţăranu, şi Nuferi de Dan Dediu – avându-l pe Ladislau Csendes ca solist – ca întotdeauna, o prezenţă remarcabilă.

Remus Georgescu – Concert pentru orchestră de coarde (Orchestra de Cameră Radio, dirijor – Gheorghe Costin)

*

Ulpiu Vlad – Flori de câmp (Orchestra de Cameră Radio, dirijor – Gheorghe Costin)

Despre Nuferi, compozitorul Dan Dediu ne povesteşte următoarele:

”Istoria, povestea ‹Nuferilor› e următoarea: un continuum sonor mineral se dezvoltă, crește până ce, la un moment dat, apare o ‹spărtură›, prima inserție a pianului și a trompetei. Cu această ocazie, deși pare că se revine la formația și conținutul inițial, are loc o ‹insurecție tematică›. Câteva motive noi preiau conducerea, atât ca direcție melodico-ritmică, cât și ca expresie. Dar apare o a doua spărtură la care se aliază și solistul, ceea ce seamănă mult a trădare, deși la început a fost gândită ca atac adresat intrușilor. Trădarea e continuată, vioara intrând în colaborare și dialog cu trompeta și pianul. Este ca într-o poveste de dragoste, în care trompeta părăsește pianul, fiind atrasă de fascinația viorii. Urmează un duo, o îmbrățișare a celor doi, dar curând se insinuează pericolul: cei doi nu sunt compatibili! Contrabasul aduce acest lucru la suprafață: neîncredere, neînțelegere. Vioara și trompeta se despart. Rămâne vioara solo, care caută o identitate a cuplului, dar nu găsește. Ceea ce găsește e cearta. Tensiunea crește, iar vioara devine din ce în ce mai disperată, trompeta din ce în ce mai isterică. Vioara ajunge la o culminație a disperării sale, exprimată într-un registru expresiv romantic suprarealist, cumva neverosimil și incredibil. După climax, vioara bâjbâie, încearcă să încropească ceva, o continuitate. Atunci vocea ei apare ca prin farmec, întâi distantă, apoi treptat mai intensă, mai convingătoare. Găsește o voce care o înțelege, vioara I.1. Se pare că s-au găsit pentru totdeauna două suflete pereche, dar intervine fatum-ul, trompeta care se interpune. Povestea ei e fascinantă, apariția ei îl zăpăcește pe protagonist, iar vioara I.1. încearcă zadarnic să-l mai atragă de partea ei, căci el e deja fermecat. E prins în capcană. Ceasul îi bate din ce în ce mai repede (clusterul de la pian în registrul acut). Coralul de la coarde și flageoletele sale sunt o ultimă încercare de a scăpa inevitabilului. Rămân numai ei doi, înlănțuiți. Când trompeta adoarme, vioara vrea să scape rapid. Nu reușește însă, căci, chiar după ce trompeta rămâne în urmă, nemaiputând-o urmări, vioara nu mai găsește sensul supraviețuirii de una singură. Speranța sa e îngropată pentru totdeauna de destin, care-o doboară cu trei lovituri de ciocan. Fulgerător și inevitabil!”

Dan Dediu – Nuferi (Orchestra de Cameră Radio, dirijor – Gheorghe Costin)

Ladislau Csendes, membru al mai multor ansambluri de muzică contemporană precum Aperto, Florilegium sau Pro Contemporania, a absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, obţinând diploma de violonist (1991) şi apoi cea de doctor în muzicologie (2003). Cântă la vioară, violă, viola d’amore într-o paletă surprinzătoare de stiluri – de la muzica veche la cea contemporană. Semnează un număr impresionant de prime audiţii, între care menţionăm Capricii şi Ragas pentru vioară şi orchestră de Aurel Stroe (1997), Malinconia furiosa pentru violă şi orchestră de Anatol Vieru (2003), lucrări de Tiberiu Olah, Ştefan Niculescu, Doina Rotaru, Dan Dediu. Din 1994 este solist instrumentist al Orchestrei Naţionale Radio, iar din 2004 este cadru didactic la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.

IMG_3507În pauza concertului, a avut loc un eveniment din zona muzicii experimentale – Your Highness – instalaţie performativă cu mediu electronic de Irinel Anghel, cu participarea compozitoarei (voce, performance) şi a performerilor-dansatori – Ana Costea, Raluca Roşu şi Bogdan Drăgănescu. În ciuda intensităţii sonore un pic exagerate, evenimentul – purtând marca Irinel Anghel şi „moto-ul” legumelor aurii aşezate într-un colţ al spaţiului performativ (le-am văzut recent şi la alte evenimente ale artistei) a fost provocator, incitant, fulminant, transmiţând un mesaj puternic, autentic.

IMG_3512Irinel Anghel este o artistă unică în peisajul muzical contemporan românesc. Fiecare eveniment creionat este unic; improvizaţie, lumini elaborate, costume pe care şi le creează adesea singură, cu elemente de dans şi teatru instrumental, Irinel Anghel nu este numai  muzician sau numai  dansator sau numai interpret. Creaţia sa conturează spectacole sincretice, caracterizate prin originalitate şi spontaneitate. Nici spectacolul din seara aceasta nu a făcut excepţie. Într-o lume în care totul e de vânzare, Irinel, înfăşurată în mantia sa strălucitoare, apare ca o zeiţă atotputernică, perfect conştientă de valoarea sa.

Irinel Anghel – Your Highness

*

Ultimul concert la care doresc să mă refer este cel de Joi, 29 mai 2014, ora 21:30, de la Studioul de Operă şi Multimedia al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. În cadrul Ciclului „Tineri muzicieni şi muzica nouă, a evoluat Ansamblul SIMN 2014, ansamblu ce s-a format pentru acest concert, sub îndrumarea tânărului şi talentatului dirijor Lucian Beschiu. Ansamblul a fost compus din şapte interpreţi: Octavian Moldovean – flaut, Andrei Theodoru – clarinet, Cristian Borcan – corn, Mircea Lazăr – vioară, Andreea Ţimiraş – violoncel, Mihai Murariu – pian şi Sorin Rotaru – percuţie. Deşi un ansamblu nou, membrii săi – cu toţii muzicieni valoroşi, sensibili, binecunoscuţi publicului amator de muzică contemporană şi nu numai – au oferit o interpretare omogenă, calitativă, ce a pus în valoare lucrările ce le-a fost încredinţate.

Programul a cuprins: Farfalle – pentru vioară şi clarinet de Cristina Uruc, Mandukya III. Opposites de Diana Gheorghiu, Trio pentru flaut, percuţie şi pian de Alexandru Murariu, Sfârşitul copilăriei de Veronica Anghelescu şi Trini(s)on pentru septet de Diana Simon.

Despre lucrarea sa, Alexandru Murariu spune: Trio pentru Flaut, percuție și pian este o lucrare scrisă în anul 2013 și dedicată prestigiosului ansamblu Trio Contraste.  Lucrarea are la bază o gândire de a articula ciclic o serie de motive expuse în prima secțiune. Acest material motivic va fi prelucrat sub diferite forme și caractere plecând de sfera gestică  și culminând cu structuri melodice complexe. Ritmul este expus fie sub formă liberă, fie în secțiuni măsurate. Armonia pendulează între simplitate și diferite acorduri cu straturi multiple. Sfera timbrală propune un discurs relativ bogat în care am folosit o gamă largă de instrumente de percuţie. 

Alexandru Murariu – Trio (Octavian Moldovean, flaut, Sorin Rotaru, percuţie, Mihai Murariu – pian)

Lucrarea Dianei Simon este centrată în jurul ideii confruntării în interiorul uman a binelui şi a răului, întregul material (tematic, acordic, ritmic, intervalic – fiind dedus din numărul 3). Construcţia de ansamblu este controlată de secţiunea de aur, iar din punct de vedere stilistic, compozitoarea utilizează procedeul tintinnabuli (cel folosit frecvent de către compozitorul Arvo Part, pentru care Diana Simon are o afinitate).

Diana Simon – Trini(s)on (Ansamblul SIMN, dirijor – Lucian Beschiu)

Lucian Beschiu a studiat dirijatul simfonic în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti cu Cristian Brâncuşi şi Horia Andreescu. A colaborat cu filarmonici din toată ţara,  a organizat concerte simfonice cu tineri muzicieni, lucrează periodic cu ansambluri camerale şi cu Monteverdi Chor Munchen. De asemenea, este din 2012 dirijorul ansamblului SonoMania. Lucian Beschiu desfăşoară şi o activitate de editare de partituri clasice şi contemporane, iar în 2012 a început studiile doctorale la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.

IMG_3549

*

Felicitări Echipei SIMN 2014 (cu care sperăm să ne reîntâlnim şi la anul!) şi tuturor organizatorilor şi participanţilor!

 

Veronica Anghelescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s