Arhivele lunare: Iulie 2014

Numărul 73, 10 Iulie 2014

Standard

NuferiRoxana Moldovan: Editorial

Admitere la Facultatea de Arte a Universităţii „Spiru Haret”, Secţia Muzică

Cătălin Tîrcolea: Synvionai

Loredana Iaşeţen: Ziua Europeană a Muzicii: Botoșani – oraș al muzicii și culturii europene

Cătălina Constantinovici: Botoşaniul muzical

Florin Răducanu: Despre evenimentul „Cartea românească de Jazz” și învățământul de jazz din România

Nicolae Brânduş: Avangarda muzicală românească (II)

Noi apariţii editoriale

Paul Leu: Concerte ad-hoc la ţărmul Mediteranei

Simona Nicoletta Jidveanu: Ultimele şapte cuvinte

Valentin Petculescu: Stagiunea de marţi seara

Music! Christian Alexandru Petrescu – Laudatio

Music! Costin Cazaban – Deux ex Machina

Music! Felicia Donceanu – Ciocârlia

Music! Irina Odăgescu Ţuţuianu – Tatăl nostru, SIMN 2014

Music! Marcel Octav Costea – Kyrie din Missa Tempus Adventus

Music! Myriam Marbé – Cvartet de coarde nr. 2

Music! Octavian Nemescu – Ulysse

Music! Ştefan Niculescu – Pomenire, un recviem românesc

Music! Valentin Gruescu – Taka – Modern fugue

Music! Veronica Anghelescu – Gom Jabbar

 

afis_general-bun

 

Editorial

Standard

Ceva și altceva

Despre muzică se poate scrie într-o diversitate de modalități. Într-adevăr, există multe feluri în care putem să scriem despre muzică, dar trebuie să vă mărturisesc că nu îmi propun deloc să reflectez asupra lor. Motivul nu rezidă din teribilism. Nici din rea-voință. Pur și simplu, sunt de părere că garanția unei redactări eficiente este oferită de cu totul altceva. În primul rând, de caracterul original al ideilor, indiferent de ceea ce ele intenționează să exprime. În al doilea rând, de eleganța obligatorie pentru oricare text ce se respectă. Iată de ce nu îmi propun să efectuez nici o clasificare. Iată de ce, consider că este suficient să afirm că despre muzică se poate scrie într-o diversitate de modalități. Și pe o mulțime de subiecte.

Plurivalența tematică, într-adevăr, este definitorie atunci când vine vorba de acest domeniu. Ce s-ar întâmpla însă în cazul în care am decide să lăsăm totul la o parte? Dacă am decide să nu abordăm nici un subiect, ci doar să scriem despre muzică? Ceva, pur și simplu?

Sau, pur și simplu, ceva? Ce am putea spune? Ori mai precis, care ar fi prima vorbă ce ne-ar putea trece prin minte? Sau poate că prin minte ne-ar trece mai mult decât o singură vorbă? Două, trei, patru, cinci, zece, douăzeci, sau, o infinitate de vorbe, chiar? Vorbe utilizate în intenția inițierii unui discurs lipsit complet de repere. Circumstanță specială, în care nimic nu este interzis. Circumstanță specială, ce ne oferă posibilitatea de a ne învârti în jurul vorbelor oricât dorim. Tot ce contează este să izbutim, până la urmă, să o scoatem la capăt.

O provocare puternică, față de care nu posed nici cea mai mică dorință de a mă sustrage, satisfacțiile promise având capacitatea de a lăsa în urma lor orice efort. Desigur, aceasta nu mă determină să apreciez mai puțin fericirea de care avem parte atunci când hotărâm să reflectăm asupra unuia dintre multiplele subiecte pe care muzica le pune, generos, la dispoziție. Realitate valabilă, deopotrivă, și din perspectiva materialului propus spre audiție. Există multă, foarte multă muzică de ascultat. În cazul în care ne-am dori, am avea posibilitatea să audiem, zi după zi, tot altceva. Și altceva, și altceva, și altceva. Deoarece, paleta diversificată a repertoriului sonor nu se află nicidecum captivă într-un loc inaccesibil nouă, într-un loc inaccesibil tuturor. Ba chiar din contră.

Și totuși, ce vă atrage mai mult? Audiția sau critica muzicală? Un bilet la un concert de excepție sau o carte de specialitate redactată în excelente condiții grafice? În cazul în care ar fi ziua dvs. de naștere, pentru care dintre cele două daruri ați opta? Eu zic că ați putea să le primiți pe amândouă. Condiția obligatorie este să vă numărați printre persoanele care își sărbătoresc și onomastica. Astfel, de ziua dvs. ați putea primi o carte cu subiect muzical. De onomastică, ordinea, după caz, poate fi și viceversa, ori chiar identică datei ce corespunde zilei de naștere, un bilet la concert. La Ateneu ori Sala Radio? Sau preferințele dumneavoastră sunt îndreptate, mai degrabă, către Operă?  

Roxana Moldovan

Synvionai

Standard

Aș putea spune că Synvionai mă reprezintă, mă definește și mă exprimă cel mai bine. Încă de la începutul carierei mele mi-am dorit un set de albume, cu o muzică care să mă reprezinte cel mai bine. O muzică care să se muleze perfect pe structura mea intimă sufletească și temperamentală.

Acest lucru l-am realizat destul de târziu, dar l-am realizat o dată cu apariția primului volum al trilogiei Synvionai care a apărut în 2007. Au urmat apoi volumul doi în 2010 și evident cel de al treilea în 2013. Cred că fiecare volum e superior celui precedent. Așa cel puțin mi-am propus. Nu știu însă în ce măsura am și reușit.

Primele două volume au primit premiul UCMR pentru cel mai bun disc de jazz pe anul 2007, respectiv 2010. Cel de al treilea, deși fiind considerat de criticii de specialitate inclusiv autorul ca fiind cel mai bun, nu a luat premiu…

Am păstrat o unitate stilistică între cele trei volume astfel încât dacă cineva care ar asculta sa zicem, numai volumul doi, să înțeleagă despre ce este vorba (ca gen muzical și stiluri) și să nu fie surprins dacă ulterior ar asculta volumul unu sau trei, zicând că parcă ar fi dintr-un “alt film”. Toate volumele poartă eticheta mare de jazz, mai corect fusion jazz, și în toate se găsesc stilurile jazz-pop (rock), crossover jazz, contemporary jazz, swing, funk jazz, ballad, latin jazz, smooth jazz. La toate aceste stiluri se adaugă electronica jazz pe volumul doi și etno/world jazz pe volumul trei.

Pe lângă dedicațiile obișnuite destinate părinților mei, pe albumul “Synvionai 3”, aduc niște omagii celor care mi-au influențat cariera muzicală, bunăoară Simion Stanciu, Joe Zawinul, Eumir Deodato. Și celor care au lăsat un mare gol în existența mea și a altora. E vorba de marele compozitor Anton Șuteu, marea cântăreață Mirela Zafiri și hăruita în ale vorbelor Corina Brăneanu Antonescu.

Am apelat la cei mai buni artiști instrumentiști din țară și din străinătate pentru a defini mai bine materialul sonor. Pentru a obține acel “human touch”, indispensabil în toată această lume muzicală “prefabricată”. Printre ei aș menționa pe unul din cei mai vechi colaboratori ai mei, Decebal Bădilă, care momentan e considerat a fi printre primii basiști din lume, el colaborând cu nume celebre ale jazz-ului mondial precum: Eugen Ciceu. Joe Zawinul, Bireli Lagrene, Billy Cobham, Ivan Lins, etc.. Decebal făurește niște solo-uri  memorabile, pe deoparte diafane, iar pe de alta, cu o vituozitate ieşită din comun. Într-o piesă auditorul uită că e vorba de bass și poate să creadă că e vorba de un instrument precum viola. La o alta, asistă la o paradă a tehnicilor de bass pe care nu le poţi auzi decât la cei mai mari basişti din lume. Sau la una din piese pe post de ghitarist, executând un solo de ghitară absolut insolit și foarte “etno”, adică foarte în subiectul piesei.

Un alt mare prieten si vechi colaborator, prezent pe acest album este Eugen Popescu Doreanu, concert maestru al partidei de viole din cadrul celebrei “The Birmingham Symphony Orchestra”, orchestră ce a fost pe locul întâi în marea Britanie prin anii 90. Un violist de excepție, cu o tehnică impresionantă și deopotrivă deosebit de expresivă, cu un ton fermecător și dulce, care învăluie ascultătorul și-l face să regrete că piesa s-a terminat.

Saxofonistul Cristian Soleanu, un veritabil Michael Brecker al României, care pe lângă saxofoanele înregistrate suprapus, a dat la iveală niște solistici pline de culoare și farmec și aș adăuga chiar de referință.

Ghitaristul Nicu Patoi, un fenomen autohton, cel care surprinde întotdeauna prin tehnica sa și mai ales prin susținerea și punerea în evidență a anumitor părți care ating “punctul culminant”.

Trompetistul Silviu Albei, un magician al trompetei, foarte exact, plin de expresivitate și culoare, un “must” al tuturor orchestrelor/big band pe care le-am alcătuit în această trilogie.

Ghitaristul Sorin Romanescu, o îmbinare între stilurile lui Joe Pass și Pat Metheny, cu un ton cald, mângâietor și deopotrivă incisiv acolo unde pasajele o cereau. O marcă depusă a jazz-ului românesc.

Basistul Michael Pontelli și mai ales bateristul Phil Davies, vechi colaboratori de ai mei, care pun niște embleme muzicale distincte pe toate cele trei albume cu o mențiune a solo-ului susținut de Phil Davies în finalul piesei “Cat’s Samba” de pe volumul trei.

Nu în ultimul rând aș vrea să menționez aportul extraordinar pe care l-a avut la calitatea sunetului, vechiul și bunul meu prieten și deopotrivă Ava în ale ingineriei de sunet, Călin Gibescu. Omul fără de care tot acest material sonor nu ar mai fi fost pus în valoare, nu ar mai fi strălucit.

Ca o concluzie la ceea ce am scris până acum, aș spune că nu cred în creatorii care vorbesc despre opera lor. Aceștia sunt niște pseudo creatori. Nu există decât cei care după ce au executat o operă/lucrare, lasă publicul și mai ales timpul să stabilească dacă opera respectivă are sau nu valoare. Deci, de ce am scris ceea ce am scris? Simplu, pentru că mi s-au cerut câteva gânduri în legătură cu toată această aventură sonoră denumită Synvionai…

 Cătălin Tîrcolea

 

 

Cătălin Tîrcolea, 2014

Ziua Europeană a Muzicii: Botoșani – oraș al muzicii și culturii europene

Standard

Coperta (Curbe) 1Volumul de studii intitulat Ziua Eu­ropeană a Muzicii: Botoșani – oraș al muzicii și culturii  europeneapărut la Editura Artes 2014, se dorește a fi rezultatul unor cercetări cu un caracter panoramat, asupra unor figuri marcante din trecut, artiști activi, talentați, mai mult sau mai puţin cunoscuţi, care au contribuit la promovarea culturii naționale și universale, constituind repere pentru generațiile care au urmat. De remarcat este că publicaţia se înscrie în seria lucrărilor ştiinţifice de anvergură, elaborate la standarde muzicologice contemporane, ce presupune acordarea unei importanţe egale atât reevaluării exegezelor unor nume de referinţă din sfera general-culturală şi muzicală, cât şi investigaţiei istorice, stilistice, analitice asupra unor creatori, interpreţi, consideraţi minori, aproape uitaţi, din lipsa cunoaşterii asupra personalităţii lor, reabilitaţi astfel, prin efortul şi dăruirea acestui minunat colectiv de semnatari.

Axată pe 2 coordonate deduse din profilarea materialului tematic, cercetarea este defalcată în secţiuni distincte:  prima – Botoşaniul muzical – ce conţine evocări, portrete, eseuri, chiar îmbinarea mai multe genuri (consemnare, cronică, schiţă monografică), obiectivul fiind acela de reconstituire a personalităţilor acestui  spaţiu cultural, iar cea de-a doua – Zona muzicii europene – propune o reinterpretare a sensurilor unor lucrări aparţinând creatorilor emblematici, care, deşi ne sunt foarte accesibili, de fiecare dată când ne apropiem de opus-urile, de biografia  lor, simţim aceeaşi emoţie şi, de ce nu, curiozitatea de a redescoperi noi şi noi valenţe ale semnificaţiilor operelor acestora.

În contextul cercetării ample, ce include comentariul  unor diverse aspecte din viaţa muzicală a Botoşaniului de altădată, din perspectiva unor autori diferiţi ca formaţie profesională (muzicieni, muzeografi, etnologi, preoţi, profesori, studenţi) volumul este construit prin succesiunea cronologică a evenimentelor, prin legăturile directe sau indirecte ale personalităţilor aflate în discuţie, prin crearea permanentă a ambianţei generale şi evidenţierea trăsăturilor particulare dintre realitatea trecutului filtrată prin ochii contemporanilor şi imaginea vieţii culturale sau muzicale de astăzi, raportată la o tradiţie, a cărei spiritualitate ne fortifică încă. Aşadar, apreciem ideea centrală de recuperare a valorilor dintr-o perspectivă critică, obiectivă, pe de parte, iar pe de altă parte, încercarea de a reconstitui patina timpului, prin sensibilitatea descrierilor, comentariilor, prin apelul la expresii uneori cu încărcătură arhaică, la citate ale unor documente, fotografii, extrase, ce reflectă spiritul epocii, semnatarii asumându-şi indirect, într-o oarecare manieră, profunzimea semnificaţiei unui vers celebru aparţinând marelui gânditor Lucian Blaga Eu nu strivesc corola de minuni a lumii.

Studiile parcurse au un caracter ştiinţific accentuat, aspect evidenţiat din bibliografia amplă, din comentariul pertinent şi interpretarea surselor citate. Este evidentă aplecarea autorilor pentru cercetarea istorică, în texte cu caracter evocator, în care sunt conturate cu sensibilitate portretele unor personalităţi (interpreţi, dirijori) sau este evidenţiată importanţa unor formaţii, instituţii din arealul cultural şi muzical al Botoşaniului de altădată.

Pentru a evidenţia relaţia diversitate-unitate în elaborarea volumului,  voi încerca, în cele ce urmează, să precizez succint câteva aspecte legate de stil, limbaj cu privire la studiile redactate, urmărind din aproape-n aproape  comunicările ce se succed prin îmbinarea liniei cronologice cu cea tematică.

Secţiunea Botoşaniul muzical se deschide cu lucrarea intitulată Păstorul blând, pios și de o erudițiune aleasă”: Mitropolitul Primat a României Iosif Gheorghian (1829-1909) semnată de prof. dr. Gheorghe-Florin Știrbăț (Muzeul Județean Botoșani), autor ce realizează un portret al unei personalităţi a Bisericii Ortodoxe Române din secolul al XIX-lea. Un studiu încărcat de numeroase informaţii, cu o bibliografie amplă, ce conţine printre alte titluri şi o lucrare de memorialistică provocatoare București și bucureșteni de ieri și de azi (București, Editura “Universul”, 1945) semnată de Victor Bilciurescu. Fără îndoială că autorul a reţinut-o pentru a recompune ambianţa istorică şi cultural-muzicală a secolului al XIX-lea, cu ajutorul unor expresii, cuvinte, a unei topici specifice, şi mai ales pentru caracterizarea sensibilă şi detaliată a mitropolitului Iosif Gheorghian într-un citat care, inserat în finalul studiului, accentuează caracterul personal al portretului : N-am întâlnit în viața mea o mai frumoasă, mai luminoasă și mai impunătoare figură de Sfânt; chip de ceară ce pare că se detașa dintr-o icoană. Din toată această delicată făptură, ceea ce-ți rămânea în minte și te impresiona când îți apărea în față, erau ochii vii, mari, deschiși pare că spre a nu pierde nimic din vedere și ansamblul figurii de un alb de crin ce constrasta puternic cu negrul lucios și curat al rasei (p. 16).

O altă autoare a cărei formaţie profesională este evidentă, prin insistenţa până la cele mai mici detalii asupra datelor biografice, prin caracterizări directe sau indirecte ale fenomenului propus în discuţie cu ajutorul a numeroase, documente, fotografii, este Steliana Băltuţă, etnograf care semnează două evocări: Societatea muzicală ”Armonia” și întemeietorul ei. Începuturile vieții muzicale la Botoșani şi Amintiri despre o pianistă, un pian, o compozitoare, o creație. În prima comunicare, pentru a-l prezenta mai edificator pe Alexandru Saint- George şi relaţiile lui cu alte personalităţi sau cu instituţiile culturale ale timpului, Steliana Băltuţă alege o succesiune de citate din cronici, pagini de memorialistică sau din alte surse, ce reflectă aprecierea contemporanilor asupra eforturilor unui muzician, care, deşi activa într-o societate în formare, a căutat permanent să se implice în viaţa culturală a Botoşaniului şi chiar dincolo  de acest centru. Cel de-al doilea portret, dedicat pianistei şi compozitoarei din perioada interbelică, Alexandrina Didia Saint-Georges, se conturează cu ajutorul informaţiilor ce atestă implicarea ei în viaţa culturală şi muzicală a epocii, contactul cu personalităţi din zone artistice diverse: pictorii Oscar Kokoschka, Gheorghe Petraşcu, scriitorul I. L. Caragiale, compozitorii Mihail Jora, George Enescu etc. Mai mult decât atât, dovada aprecierii sincere pe care Enescu o nutrea pentru Didia se află în Caietul de amintiri al interpretei şi compozitoarei păstrat în arhiva nepotului Ion Mihalcea, din care Steliana Băltuţă citează un pasaj semnificativ D-na Saint-Georges este un element muzical remarcabil din ţara noastră, dovadă compoziţiile Dumneaei de un gust sigur şi rafinat (p. 53).

Spaţiul muzicii religioase nu este exclus, astfel încât, în comunicarea Coruri bisericeşti la Botoşani semnată de părintele Gheorghe Viziteu, ne întoarcem încă din desfăşurarea abstractului la înfiinţarea primului ansamblu la Biserica Sf. Cuvioasă Paraschiva din Ştefăneşti şi nu numai. Reţinem caracterul sintetic al expunerii unui subiect vast, Gheorghe Viziteu problematizând asupra conţinutului datelor istorice, prin urmărirea din aproape-n aproape a evenimentelor într-o desfăşurare cronologică, pentru a contura imaginea de ansamblu a temei propuse.

Între evocările prezente în volum, se înscrie şi personalitatea maestrului Enescu, surprinsă de Grigore Constantinescu, în lucrarea George Enescu-prezenţe europene, într-un ascensio de la anii de formare la Viena şi Paris până la cucerirea universalităţii, în ipostaze  de compozitor sau interpret. Un demers complex, dată fiind bibliografia extrem de bogată, în jurul figurii acestui creator, atât de cunoscut aşa după cum însuşi autorul precizează ca simbol al ţării natale. Este evidentă stăpânirea perfectă a artei condeiului unui publicist apreciat în lumea muzicologică românească şi nu numai, prin volumele editate, adevărate compendii istorico-stilistice ale unor epoci sau personalităţi creatoare. Îmbinarea cu succes a mai multe stiluri, literar, jurnalistic, muzicologic, ni-l dezvăluie nu numai pe semnatarul unor monografii, sau volume de istoria muzicii, ci şi pe cronicarul Grigore Constantinescu, un rafinat comentator al laturii interpretative a lui George Enescu. Deşi informaţiile oferite nu constituie neapărat o noutate, semnificativă este maniera personală de a sintetiza, de a relaţiona fapte, evenimente, de a construi textul, subordonat unei dramaturgii, din care nu lipseşte intriga ce va conduce treptat, spre atingerea punctului culminant. În acest sens, Grigore Constantinescu evocă unul dintre momentele semnificative din biografia maestrului ce reflectă relaţia strânsă a acestuia cu spaţiul cultural belgian. Mă refer la emoţionantul rămas bun prin care regina Elisabeth mărturiseşte regretul „despărţirii definitive” în 1955: „George Enescu – întreaga muzică se deschide! Bach, Beethoven, Mozart, Brahms toate marile genii retrăiau sub arcuşul său, atingerea pianului, bagheta… lăsând o luminoasă urmă în umanitatea care aspiră la frumuseţe. Nimic nu va putea estompa strălucita sa amintire”(p. 40).

Un alt autor activ, semnatar a 2 studii este muzeograful Daniel Ciucălău. În prima comunicare, Crâmpeie din viaţa pianistei Madelaine Cocorăscu,  Daniel Ciucălău conturează mediul cultural al începutului de secol XX, reamintind personalităţile care s-au născut şi format în primii ani de studii în perimetrul Botoşaniului. Reconstituirea portretului acestei interprete este realizat cu ajutorul cronicilor publicate în epocă şi a paginilor de memorialistică, amintiri, consemnări, evocări ale foştilor ei elevi. De remarcat este intenţia lui de a compara valoarea acestei muziciene cu mari interpreţi cunoscuţi şi apreciaţi la nivel naţional şi europeanPrimirea făcută de publicul botoşănean este pe măsura unei artiste de rang internaţional, al cărei renume era comparat cu cel al Cellei Delavrancea sau al Aureliei Cionga (p. 45). Cea de-a doua comunicare a muzeografului Daniel Ciucălău, de data aceasta realizată în colaborare cu prof. dr. Cătălina Constantinovici se referă la personalitatea lui Emil Pinghiriac şi legăturile sale cu Botoşaniul. O frumoasă şi succintă rememorare a vieţii unui bariton de mare carieră naţională şi internaţională, care pe parcursul activităţii domniei sale a păstrat vie legătura cu acest spaţiu cultural minunat.

În succesiunea evocărilor, gen dominant al primei secţiuni, volumul surprinde prin introducerea unei comunicări Suita în stil vechi op. 3 de George Enescu, ce presupune o nouă apropiere de universul componistic al maestrului, de data aceasta, din perspectivă analitică. O abordare a partiturii în viziunea interpretei Luminiţa Constantinovici (lect. univ. dr. Universitatea de Arte George Enescu), care problematizează în manieră proprie, dincolo de reperele structurale, armonice, ritmico-melodice, aspectul integrării lucrării în contextul creaţiei, şi a deschiderii acesteia la nivel european. Capacitatea analitică a pianistei şi profesoarei Luminiţa Rotaru Constantinovici este dublată de o mare sensibilitate în eseul Nostalgie la Ziua europeană a muzicii și culturii botoșănene. Un mănunchi de impresii despre ambianţa muzicală a acestui centru de elevaţie artistică, din a doua jumătate a secolului XX, despre instituţiile muzicale, unde s-au contopit emoţiile atâtor concerte, recitaluri,  despre oamenii aleşi care au contribuit direct sau indirect la educarea şi formarea unor generaţii de artişti, care astăzi îşi desfăşoară activitatea în România sau în diferite colţuri ale lumii.

În cuprinsul volumului se încadrează şi studiul Chrestomaţia muzicală pentru elevii şcolilor secundare realizată de Mihail Gr. Posluşnicu, mărturie a învăţământului muzical general românesc din perioada interbelicăsemnat  de Andrada Ciupeiu (asist.univ.drd. Andrada CiupeiuDepartamentul de Muzică al Facultăţii de Arte a Universităţii din Oradea) o autoare curajoasă, care pornind de la analiza detaliată a celor 2 volume din domeniul pedagogic, definitorii pentru realizarea unui învăţământ muzical românesc de calitate, comentează de fapt aspectele deficitare ale educaţiei contemporane. Aşa cum era şi firesc, textul este presărat pe alocuri cu accente critice, Andrada Ciupeiu dovedind că deţine experienţa necesară dascălului dar şi pasiunea caracteristică cercetătorului în a observa, sintetiza şi corela aspectele sensibile, uneori extrem de controversate ale domeniului în discuţie.

De la studiul de caz, cu caracter analitic asupra unor manuale ce reflectă seriozitatea învăţământului muzical în perioada interbelică,  ne îndreptăm atenţia către un alt portret al unei personalităţi contemporane, artistul Ioan Prelipceano viaţă de om dăruită muzicii. O evocare construită cu talent literar deosebit de prof. dr. Cătălina Constantinovici, unde reţinem dezinvoltura în comentariul asupra relaţiei dintre aspectele biografice şi traseul creator al muzicianului, prin interpretarea personală a materialului bibliografic, într-o dramaturgie a discursului cu note afective, din care nu lipsesc trimiterile succinte la zone extramuzicale, întreaga comunicare punând în valoare vitalitatea, dinamismul şi sensibilitatea unui jurnalist profesionist în adevăratul sens al cuvântului.

Spre deosebire de evocările anterioare, unde predomina tonul afectiv, intimist al comentariului istoriografic sau eseistic, în continuare suntem surprinşi de caracterul jurnalistic, oarecum condimentat al articolului Evocări subiective din Botoșaniul muzical semnat de prof. univ. dr. Lavinia Tomulescu Coman,care pe parcursul celor câteva pagini realizează o adevărată cronică a vieţii muzicale concertante din acelaşi spaţiu, Botoşaniul în perioada României comuniste. Accentele umoristice, uneori ironice, stilul de exprimare alert, dinamic, sunt doar câteva trăsături ce contribuie la formarea imaginii unui muzician care s-a confruntat şi a depăşit vicisitudinile unui sistem totalitarist pentru a-şi construi cariera.

Secţiunea a II-a a volumului Zona muzicii europene se deschide cu o comunicare extrem de interesantă, Jean Philippe Rameau – muzicianul Iluminismului semnată de studentul Radu Mihalache, ce propune un portret al acestui creator şi cercetător al artei sonore într-un limbaj muzicologic elevat. Impresionează modalitatea prin care autorul, deşi tânăr, în formare, stăpâneşte cu precizie aparatul critic, deasemeni maniera de construcţie a textului, unde selectează şi concentrează informaţiile pe care le interpretează cu experienţa unui publicist matur. Astfel încât, prin parcurgerea comunicării lui se deschid şi alte perspective asupra personalităţii lui Rameau, un muzician multicultural, exponent al unei epoci de mare efervescenţă spirituală.

Creaţia muzicologică studenţească se adânceşte prin articolul Grație și eleganță în Coralul Ertöt uns durch dein Güte BWV 22 de J.S. Bach realizată de Georgiana Holban (Universitatea de Arte George Enescu) care ne reţine atenţia prin limbajul literar, prin exprimarea cursivă, îngrijită, într-o analiză estetico-stilistică a problematicii genului de coral. Autoarea insistă asupra corelaţiilor muzică-text, asupra raporturilor semantice extinse la nivelul tuturor parametrilor de limbaj sonor.

Într-o continuitate a discursului, de data aceasta sub aspect analitic se înscrie şi comunicarea Pietà şi Lamentation –  simboluri poetice ale Barocului în Coralul Ich ruf’ zu dir, Herr Jesu Christ de J.S. Bach – Busonia Despinei Constantinovici, masterandă a Universităţii de Arte George Enescu, un studiu ce câştigă în importanţă, mai ales din perspectiva interpretării. Să nu uităm că Despina este o pianistă rafinată, aspect ce susţine comentariul muzicologic, dealtfel foarte bine argumentat.

Volumul se încheie cu studiul  Transcripții și prelucrări pentru nai din muzica clasicăsemnat deconferențiar universitar doctor Oana Lianu
(Facultatea de Arte, Universitatea din Oradea), o lucrare elaborată cu pasiunea şi din experienţa incontestabilă a semnatarei în ipostază de interpretă, ce se adresează oricărui tip de muzician, prin trimiterile la sonorităţi diverse –folclor, muzică academică sau divertisment, prin deschiderea către zona pedagogică, a instrumentiştilor profesori, cărora Oana Lianu le propune un repertoriu şi, mai mult decât atât, tuturor autorilor de transcripţii ale lucrărilor celebre, care în contemporaneitate se bucură de un succes din ce în ce mai mare.

În final, nu-mi rămâne decât să felicit întreaga echipă a Asociaţiei culturale Vis de Artist, care, în contextul realizării a numeroase evenimente, de recuperare şi de promovare a valorilor unui centru cultural binecuvântat, au materializat cu succes o iniţiativă minunată, aceea de publicare a unui  volum de o asemenea importanţă Ziua Eu­ropeană a Muzicii: Botoșani – oraș al muzicii și culturii  europene, o carte pe care o recomand cu toată căldura spre a fi parcursă de orice categorie de public.

Lector universitar doctor Loredana Iațeșen

Botoşaniul muzical

Standard

banner Botosaniul muzical

Sâmbătă, 21 iunie, de Ziua Europeană a Muzicii, a avut loc evenimentul ”Botoșaniul muzical”. Implementat de Asociația culturală Vis de Artist, în parteneriat cu Muzeul Județean Botoșani, cu sprijinul Primăriei Municipiului Botoșani și al Consiliului Local Botoșani, proiectul a inclus mai multe activități, printre care: realizarea desenelor pe tema ”Botoșaniul muzical”, promovarea celor mai fru­moase desene pe http://visdeartist.blogspot.ro, realizarea și lansarea publica­ției ”Ziua Eu­ropeană a Muzicii: Botoșani-oraș al muzicii și culturii  europene”, Re­ci­talul Vis de Artist, În­tâl­nirea cu Romeo Cozma.

52

Volumul mai sus menționat a fost prefațat și prezentat de către doamna Loredana Iațeșen, lector universitar doctor în cadrul Universității de Arte ”George Enescu” din Iași, care a subliniat faptul că ”Ideea de diversitate a volumului este întărită și de prezența unor semnatari diferiți, muzicieni, muzeografi, etnografi, preoți, profesori, studenți, autori care, deși aparțin mai multor generații, dovedesc aceeași capacitate în elaborarea științifică și artistică a textelor, prin corelarea reperelor istorice cu cele de stil sau de interpretare, prin forța personală de a sintetiza numeroase informații, prin trimiterile permanente la sursele citate, la documente și, nu în ultimul rând, prin exprimarea lor sensibilă,  capabilă de a recrea ambianța culturală și muzicală de altădată”. Invitat la această acțiune a fost și redactorul-șef al cotidianului ”Monitorul de Botoșani”, domnul Cătălin Moraru, care a menționat în discursul său: ”Încă o parte interesantă pentru mine a fost cea cu recuperarea valorilor. Eu cred că e un demers extraordinar de important. (…) …acest volum trebuia să apară neapărat și ar trebui să și continue”. În cadrul lansării au luat cuvântul o parte dintre autori: Steliana Băltuță – etnograf, Despina Constantinovici – masterandă a Universității de Arte ”George Enescu” din Iași, Georgiana Holban – absolventă a Conservatorului ieșean, și au fost audiate lucrări semnate de pianista și compozitoarea Didia Saint-Georges; Ave Maria de Franz Schubert, în interpretarea naistei Oana Lianu; fragmente din coralele Ertot uns durch dein Gute de Bach, Ich ruf` zu dir, Herr Jesu Christ de Bach–Busoni; un aranjament muzical, realizat de profesorul și compo­zitorul Ioan Prelipcean, după Valse pizzicatto de Georges Boulanger, în interpretarea elevilor de la Liceul de Artă ”Ștefan Luchian” – Teodora Mădălina Rusu, vioară, clasa a VII-a, prof. Cătălin Șobachi, și Alin Constantin Chelărescu, pian, clasa a XI-a, prof. Stela Șerpeanu.

128

Evenimentul ”Botoșaniul muzical” reprezintă a 40-a ediție a programului cultural-artistic-educativ ”Întâlnirea de astăzi”, pe care Asociația culturală Vis de Artist îl derulează din 2008 și până în prezent. În cadrul lansării au fost prezentate imagini surprinse în cadrul acestui program, în perioada 2008-2014, și au fost vizualizate cele mai frumoase desene realizate pe tema ”Botoșaniul muzical”. La finalul acestei activități, reprezentanții Asociației culturale Vis de Artist au prezentat sceneta ”Ca-ntre surori” de Gabriel Ursu, cu următoarea distribuție: Manuela Tican, Marta Paladi – surorile, Andreea Prepeliță – mama, Ana Maria Podovei – prietena fetelor, Georgiana Jașcanu, Anastasia Lipovanu, Andreea Vrînceanu – colegele.

În cursul aceleiași zile, la Muzeul Județean Botoșani, a avut loc Workshop-ul susținut de către Romeo Cozma, compozitor, pianist prezent pe diferite scene din România și de peste hotare: Republica Moldova, Italia, Germania, Austria, Franța, Belgia, Suedia, S.U.A., inițiatorul și coordonatorul secției de jazz și muzică ușoară din cadrul Universității de Arte ”George Enescu” din Iași, fondatorul și coordonatorul Clubului de Muzică ”Richard Oschanitzky”. La workshop au participat 17 elevi, care au avut posibilitatea să-l cunoască pe Romeo Cozma, în calitate de pianist și compozitor, și să cânte alături de el atât în cadrul atelierului organizat, cât și în fața publicului. Astfel, cei prezenți la workshop au cântat în primă audiție compoziția ”Țara de vis” a lui Romeo Cozma, pe un text semnat de compozitor și de Doina Filipescu, dar și alte melodii propuse de invitat: fie compoziții proprii, precum ”Viața e un joc”, ”Generația noastră”, fie piese de jazz – ”Moon river”, ”Corcovado”, ”Hello, Dolly”, ”Sentimental journey”.

Seara zilei de 21 iunie a debutat cu recitalul Vis de Artist, în cadrul căruia au evoluat voluntarii Ana Maria Gîbu și Vlad Calimandriuc, cu un moment de muzică și poezie, soliștii vocali Marina Barnea, Alexandra Mihalache, Georgiana Jașcanu, Andreea Vrînceanu și Cosmin Mariciuc, la chitară, coordonați de prof. Cătălina Constantinovici. A urmat Întâlnirea cu Romeo Cozma, dar și cu invitații acestuia – vocalista Ilinca Traistă și percuționistul Cristian Cozma. Cei trei au fost asaltați la sfârșitul manifestării de către spectatorii care au dorit să obțină autografe sau fotografii cu invitații.

Romeo Cozma a fost prezent la Botoșani pentru prima dată în calitate de pianist și compo­zitor, a vizitat Muzeul de etnografie și Casa memorială ”Nicolae Iorga”, s-a plimbat în centrul vechi al orașului și în Parcul ”Mihai Eminescu”. A apreciat copiii care au participat la workshop și publicul receptiv prezent la Muzeul Județean, de Ziua Europeană a Muzicii. A sosit în oraș înainte de lansarea volumului, pentru a participa și la acest eveniment.

Ziua de 21 iunie a fost declarată „Ziua Muzicii” în Franța începând cu anul 1982, iar din 1985 a devenit Ziua Muzicii Europene, manifestări muzicale având loc în peste 110 țări. Ziua Europeană a Muzicii promovează toate genurile muzicale, precum și variate forme de expresivi­ta­te muzicală, așa cum s-a întâmplat și în cadrul proiectului ”Botoșaniul muzical”, 21 iunie 2014, Botoșani.

Cătălina Constantinovici

 

Despre evenimentul „Cartea românească de Jazz” și învățământul de jazz din România

Standard

În perioada 2-6 iulie 2014 a avut loc Bucharest Jazz Festival, un eveniment deosebit de important pentru mișcarea de jazz din capitală și din întreaga țară.

Organizat de Centrul de proiecte culturale al Municipiului București- ARCUB, festivalul este o continuare fericită a manifestării începute încă din anul 1998. De-a lungul timpului, personal am participat activ (prezentând recitaluri) în edițiile din 2000, 2002, 2004 și 2005. Cu această ocazie, mi-am amintit că în 2004 am format primul Big Band propriu, participând în festivalul Bucharest-ARCUB sub denumirea Florin Răducanu Bucharest Jazz Orchestra

În actuala ediție am participat la un eveniment inportant din cadrul festivalului. Este vorba despre evenimentul dedicat cărții de jazz din România. În acest cadru au fost prezentate atât cărți mai vechi cât și lansări ale noilor apariții editoriale, una dintre cele mai recente fiind Îndreptar de Artă Improvizatorică de Jazz pe care subsemnatul a publicat-o la Editura Muzicală :

Detalii în numărul din luna august al revistei : https://no14plusminus.ro/2013/08/10/indreptar-de-arta-improvizatorica-de-jazz/

În domeniul publicațiilor cu tematică de jazz trebuie realizată o ordonare și o clasificare a acestora în funcție de tematica cărții. În acest sens, există 3 categorii principale de carte de jazz : 1. Carte de specialitate (cu componentă pedagogică/didactică în care sunt incluse informații de natură teoretico-practică); 2. Carte de Istoria Jazzului (Aici trebuie menționat un aspect foarte important. Într-un demers științific despre istoria jazzului, pe lângă o simplă înșiruire de nume de muzicieni și date biografice, trebuie să existe elemente de stilistică și estetică muzicală, aportul personal al autorului constând și în elaborarea unor păreri de natură personală cu conținut științific realizate prin comparații și analogii cu alte genuri și stiluri muzicale, cu alte arte -inclusiv arta Retoricii- și bazate pe o minimă practică personală); 3. Carte de tip eseu în care sunt abordate într-o manieră literară tematici filosofice, estetice, stilistice sau științifice legate de fenomenul jazz.

Trebuie să constat cu bucurie că în România există mulți fani de jazz care manifestă un interes constant pentru jazz și care chiar scriu despre acest fenomen ca amatori, publicațiile acestora fiind prezentate alături de lucrări cu conținut științific și pedagogic realizate de profesioniști. Din rândul acestora doresc să amintesc numele celor mai importanți colegi de breaslă care au și activitate publicistică (în ordinea vârstei : Marius Pop, Mircea Tiberian, Romeo Cosma, Johnny Bota), aceștia fiind și implicați în învățământul de jazz din România.

După cum spuneam, în cadrul evenimentului dedicat cărții românești de jazz am relansat Îndreptar de Artă improvizatorică de Jazz care se bucură de un real succes în mediul academic ( și nu numai) din țară și chiar în străinătate. Într-un articol precedent scris pentru revista No14PlusMinus povesteam despre recentul turneu pe care l-am avut la Kiev și despre faptul că am fost invitat să susțin un Masterclass la vestitul Conservator P.I. Ceaikovski din Kiev. Spre surpriza mea, după prezentare, am avut cereri ale Îndreptarului meu în ciuda faptului că este scris în limba română…

Mă bucur că tot mai mulți specialiști din România apreciază acest Îndreptar de Artă Improvizatorică de jazz (există pe coperta verso recenzii ale unor personalități precum Dan Dediu (Rector al UNMB), Mircea Tiberian, Romeo Cosma,Sorin Lerescu). La evenimentul din data de 3 iulie 2014 a fost prezent și fostul rector al Universității Naționale de Muzică din București, compozitorul Dan Buciu, căruia îi mulțumesc și pe această cale pentru aprecierile pe care le-a făcut despre realizările mele artistice (concertistice și discografice) și despre cele din domeniul pedagogiei de jazz, subliniind în fața unui distins oaspete din Germania ceea ce am realizat la Colegiul Național de Muzică “G. Enescu”, acolo unde am fondat prima secție de jazz din învățământul preuniversitar. M-am bucurat de aprecierile maestrului Dan Buciu la adresa Tezei mele de Doctorat al cărei coordonator științific a fost domnul Dan Dediu, actualul rector al UNMB.

Și pentru că am ajuns la capitolul pedagogie în domeniul Jazz, am promis în speech-ul susținut în noua clădire a ARCUB , “Hanul Gabroveni” – un real lăcaș modern(izat) de cultură- că voi realiza un scurt istoric al învățământului de jazz din România. Și pentru că revista No14PlusMinus este în acest moment principalul “portal” de comunicare în lumea muzical-artistică on line, este firesc ca primul scurt istoric al învățământului de jazz din România să apară aici…

La scurt timp după 1989, unii studenți ai Universității Naționale de Muzică au făcut demersuri pentru a se introduce în rândul specializărilor și specialitatea Jazz-m.u. În acea perioadă, unul dintre muzicienii de jazz notorii din România, Johnny Răducanu, a fost solicitat să înceapă demersurile, dar din cauza faptului că acesta nu avea studii superioare de specialitate, demersurile au fost realizate de către un intelectual din lumea jazzului, Mircea Tiberian. Astfel, a început să funcționeze prima structura academică de jazz din istoria învățământului muzical din România. Încă de la început, Jazz-ul s-a studiat în cadrul facultății teoretice de Pedagodie muzicală, fiind o subsecție a specializării Compoziție muzicală. Astfel, la început, studenții nu puteau susține examenul de admitere direct pentru specializarea Jazz-m.u. ci erau selectați din cei care erau admiși anterior la Pedagogie muzicală, examenul de diferențe urmând a fi susținut în anul II. (Am ținut să explic acest lucru deoarece, din acest motiv, în Centralizatorul din învățământul preuniversitar s-a produs o eroare- care persistă și în prezent- în care se spune că “toți absolvenții secției Pedagogie muzicală au dreptul să predea disciplinele specialității Jazz-m.u.”. O altă eroare este încadrarea specializării Jazz-m.u. în Planul Cadru, neținându-se cont de diplomele de Licență ale absolvenților de la specializarea Jazz-m.u. din învățământul superior; aceste erori le-am semnalat și din calitatea de prof. Metodist desemnat de ISMB în anul școlar 2013-2014).

Din prima generație de absolvenți cu diplomă de Jazz-m.u. a făcut parte și subsemnatul. Deoarece lucrurile erau la început în România, Mircea Tiberian a făcut demersurile pentru ca studenții de atunci să beneficieze de materclass-uri și workshop-uri susținute de către muzicieni și profesori din Europa și America, câștigul fiind de partea absolvenților specializării Jazz-m.u. din România. Un demers paralel s-a realizat și la Iași, acolo unde Romeo Cosma a inițiat procese asemănătoare. În acest context universitar, trebuie amintite activitățile asemănătoare de la Cluj,Timișoara și Brașov.

Subsemnatul a fost printre cei câțiva absolvenți cu Diplomă de Jazz-m.u din țară. Mergând în paralel cu cariera artistică, încă din anul 1998 am realizat demersurile de introducere a specializării Jazz-m.u. în liceele de muzică, susținut fiind de către Mircea Tiberian și Florian Lungu. Imediat după includerea în Planul Cadru a specializării Jazz-m.u, o dorință a unui elev de la Liceul de Muzică “George Enescu” a fost pusă în practică în anii 1998-99.

Roman Vlad (actualmente angajat al UNMB în cadrul departamentului de Cercetare Științifică) era atunci elev în clasa a X-a. În acea perioadă, pianistul- compozitor Marius Pop (a fost primul jazzman care a realizat un cerc de jazz la o Școală Populară de Artă din București) activa temporar la catedra de Pian Complementar a Liceului “Enescu”. Deoarece Roman Vlad era îndrăgostit în acea perioadă de muzica pop, directorul Iulian Levențiu a fost de acord ca elevul să facă trecerea în clasa a XI-a la specializarea Jazz-muzică ușoară.

La finalul clasei a XII-a, pentru examenele de absolvire ale singurului elev de atunci la specializarea Jazz-muzică ușoară a fost nevoie, conform unor reglementări noi, ca în comisia de examen să existe un profesor cu diplomă de Jazz-m.u. Deoarece pianistul Marius Pop știa că eu sunt unul dintre primii profesori cu această specializare înscrisă pe Diplomă, l-a sfătuit pe directorul Levențiu să mă contacteze. Astfel,ca membru al comisiei, am girat, prin notarea și semnarea documentelor, primul absolvent al specializării Jazz-muzică ușoară din istoria învățământului preuniversitar din România (Vlad Roman prezentând un portofoliu de creație specific genului pop). După acest moment am format serii întregi de muzicieni și le-am girat Certificatele de absolvire, mulți dintre elevii mei fiind admiși la instituții de învățământ superior din străinătate.

În anul 2000 am devenit titular la Colegiul “G.Enescu” făcând eforturi pentru înființarea oficială a primei secții de jazz în învățământul preuniversitar și totodată realizând demersurile pentru funcționarea în legalitate, pe baza unei Programe analitice și a Metodologiilor specifice. În anul 2004 am fost solicitat de către Comisia Națională de Curriculum, din cadrul Ministerului Educației, să elaborez Proiectul Programei Analitice (valabile la nivel național) pentru materia de specialitate a disciplinei Jazz-m.u. (Arta Improvizației de Jazz ). Din păcate, acest document nu a devenit document oficial, prin Ordin de ministru, din motive necunoscute, funcționarea în legalitate timp de aproape 13 ani a secției de Jazz a Liceului (ulterior Colegiu) G.Enescu” bazându-se exclusiv pe documentația, programele analitice și metodologiile elaborate de către subsemnatul…

Între anii 2000 și 2013, după cum se cunoaște foarte bine în mediul profesioniștilor, am reușit să dezvolt singura secție jazz din sistemul preuniversitar astfel încât elevii mei au obținut premii naționale și internaționale în competiții cu studenții cu vârste mult mai mari, faima secției de jazz de la Colegiul “G.Enescu” ajungând în țări importante din Europa și SUA, muzicieni și profesori din Occident fiind incluși în parteneriatele pe care le-am realizat cu instituții omoloage.

Cu timpul, secția de Jazz a Colegiului “G. Enescu” s-a dezvoltat și am propus conducerii aducerea unui al doilea profesor la catedra de jazz-m.u. Împreună cu fondatorul Secției de Jazz a UNMB, Mircea Tiberian, am făcut parte din comisiile de examen din cadrul examenelor de titularizare/suplinire începând din anul 2009.

Din păcate, trebuie să mă opresc cu istoricul învățământului de jazz la nivel preuniversitar din România la anul 2013 deoarece atunci au avut loc niște evenimente regretabile(nici eu și nici Mircea Tiberian sau alt profesionist nu a fost inclus în comisia de evaluare a unui candidat…) care au oprit mersul firesc al celor relatate mai sus. Prin deconsidrarea legilor morale, deontologice și a reglementărilor legislative, în anul 2013 am fost puși în imposibilitatea continuării activității pedagogice de jazz, în așteptarea unor reveniri asupra unor decizii eronate (la evenimentul din cadrul Bucharest Jazz Festival am fost întrebat de către personalități din țară și străinătate despre articolele apărute în presa tabloidă în legătură cu acest subiect…).

Cu promisiunea că voi reveni cu amănunte despre evenimentul greu de conceput în mediul profesional- didactic din orice țară europeană, mă întorc la evenimentul din cadrul Bucharest Jazz Festival, cel dedicat cărții românești de jazz. Îndreptarul de Artă Improvizatorică de Jazz pe care l-am relansat în acest cadru este cerut de către studenții din țară, în acest moment Editura Muzicală având în plan realizarea celui de-al doilea tiraj.

10489881_821130551230893_5614157316771420840_n

Foto, de la stânga la dreapta: Lucian Ban, subsemnatul, Florian Lungu, Virgil Mihaiu

10505424_821130127897602_6012310755484047901_n

Este foarte important faptul că în România există o comunitate de jazz unită și o comunitate extinsă a creatorilor (asociați în cadrul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România), susținerea reciprocă a realizărilor cu adevărat valoroase fiind deosebit de importantă în anumite conjuncturi, vectorii (ca sisteme de referință) trebuind a fi stabiliți de comunitatea științifico-artistică, pe baza realizărilor și contribuțiilor proprii în domeniul de activitate și nu pe considerente aleatorii…

Prof.dr. Florin Răducanu

http://jazzworldquest.com/florin_raducanu/

P.S. De curând am primit primele imagini (neprelucrate) de la concertul pe care l-am susținut în sala Operetei din Kiev, unde am avut parte de o primire călduroasă :