Stagiunea de marţi seara

Standard

Julieta MihaiMarţi, 10 iunie 2014, a avut loc la Sala Mică a Ateneului recitalul violonistei Julieta Mihai, acompaniată de pianista Verona Maier. În program – Olivier Messiaen (Temă cu variaţiuni), Edward Elgar (Sonata în mi minor, op. 82), George Enescu (Suita „Impresii din copilărie”) şi Bela Bartok (Rapsodia nr. 2, SZ.89), un program, aşadar, variat, dens, dificil, excelent redat publicului de două muziciene cu o bogată experienţă concertistică.

Absolventă a Academiei „Gheorghe Dima” din Cluj ca studentă a lui Andrei Agoston, îndrumată şi de maestrul Ştefan Gheorghiu şi beneficiară a unei burse de studii la Universitatea din Illinois (clasa lui Şerban Lupu), violonista Julieta Mihai are o bogată activitate în planul muzicii: este titulară a catedrei de vioară în Illinois, e concert-maestră a orchestrei din Springfield, e membră a unui cvartet de coarde cu o amplă activitate concertistică, şi-a dat doctoratul cu o temă vizând creaţia enesciană şi s-a manifestat, nu o dată, şi ca o compozitoare de talent.

Pe lângă concertul de la Ateneu, a fost invitată să cânte şi la Castelul Peleş (14 iunie).

Verona Maier este una din marile şi constantele animatoare ale vieţii muzicale româneşti. Dacă ne referim la concertul din 10 iunie, ar fi facil şi inexact să vorbim despre acompaniamentul Veronei Maier; toate partiturile serii au fost de complexitatea şi dificultatea violinei soliste, iar pianista s-a arătat a fi o fină şi excelentă interpretă.

Deşi aparţin unor lumi armonice diferite – neotonale (Messiaen), tonale (Elgar) şi modale (Bartok şi Enescu), pe anumite paliere (temporale, coloristice, expresive etc.) între cei patru autori se pot stabili unele corespondenţe ce-au dat coerenţă întregului concert. Parţial (Messiaen) şi pe ansamblu (Enescu) aparţin stilului parlato, cu o mare flexibilitate a timpului muzical, iar Elgar şi Bartok (mai ales) sunt ataşaţi stilului giusto. Şi Bartok şi Enescu prelucrează o materie folclorică sau cvasi-folclorică; primul – mai frust, al doilea – mai „decantat”, mai subtil, atingând cumva zona modern-expresivă a onirismului.

 

Sper ca prima mea întâlnire cu Julieta Mihai să nu fie şi ultima şi responsabilii vieţii noastre de concert să-i arate atenţia pe care o merită cu prisosinţă.

 

Valentin Petculescu 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s