Synvionai

Standard

Aș putea spune că Synvionai mă reprezintă, mă definește și mă exprimă cel mai bine. Încă de la începutul carierei mele mi-am dorit un set de albume, cu o muzică care să mă reprezinte cel mai bine. O muzică care să se muleze perfect pe structura mea intimă sufletească și temperamentală.

Acest lucru l-am realizat destul de târziu, dar l-am realizat o dată cu apariția primului volum al trilogiei Synvionai care a apărut în 2007. Au urmat apoi volumul doi în 2010 și evident cel de al treilea în 2013. Cred că fiecare volum e superior celui precedent. Așa cel puțin mi-am propus. Nu știu însă în ce măsura am și reușit.

Primele două volume au primit premiul UCMR pentru cel mai bun disc de jazz pe anul 2007, respectiv 2010. Cel de al treilea, deși fiind considerat de criticii de specialitate inclusiv autorul ca fiind cel mai bun, nu a luat premiu…

Am păstrat o unitate stilistică între cele trei volume astfel încât dacă cineva care ar asculta sa zicem, numai volumul doi, să înțeleagă despre ce este vorba (ca gen muzical și stiluri) și să nu fie surprins dacă ulterior ar asculta volumul unu sau trei, zicând că parcă ar fi dintr-un “alt film”. Toate volumele poartă eticheta mare de jazz, mai corect fusion jazz, și în toate se găsesc stilurile jazz-pop (rock), crossover jazz, contemporary jazz, swing, funk jazz, ballad, latin jazz, smooth jazz. La toate aceste stiluri se adaugă electronica jazz pe volumul doi și etno/world jazz pe volumul trei.

Pe lângă dedicațiile obișnuite destinate părinților mei, pe albumul “Synvionai 3”, aduc niște omagii celor care mi-au influențat cariera muzicală, bunăoară Simion Stanciu, Joe Zawinul, Eumir Deodato. Și celor care au lăsat un mare gol în existența mea și a altora. E vorba de marele compozitor Anton Șuteu, marea cântăreață Mirela Zafiri și hăruita în ale vorbelor Corina Brăneanu Antonescu.

Am apelat la cei mai buni artiști instrumentiști din țară și din străinătate pentru a defini mai bine materialul sonor. Pentru a obține acel “human touch”, indispensabil în toată această lume muzicală “prefabricată”. Printre ei aș menționa pe unul din cei mai vechi colaboratori ai mei, Decebal Bădilă, care momentan e considerat a fi printre primii basiști din lume, el colaborând cu nume celebre ale jazz-ului mondial precum: Eugen Ciceu. Joe Zawinul, Bireli Lagrene, Billy Cobham, Ivan Lins, etc.. Decebal făurește niște solo-uri  memorabile, pe deoparte diafane, iar pe de alta, cu o vituozitate ieşită din comun. Într-o piesă auditorul uită că e vorba de bass și poate să creadă că e vorba de un instrument precum viola. La o alta, asistă la o paradă a tehnicilor de bass pe care nu le poţi auzi decât la cei mai mari basişti din lume. Sau la una din piese pe post de ghitarist, executând un solo de ghitară absolut insolit și foarte “etno”, adică foarte în subiectul piesei.

Un alt mare prieten si vechi colaborator, prezent pe acest album este Eugen Popescu Doreanu, concert maestru al partidei de viole din cadrul celebrei “The Birmingham Symphony Orchestra”, orchestră ce a fost pe locul întâi în marea Britanie prin anii 90. Un violist de excepție, cu o tehnică impresionantă și deopotrivă deosebit de expresivă, cu un ton fermecător și dulce, care învăluie ascultătorul și-l face să regrete că piesa s-a terminat.

Saxofonistul Cristian Soleanu, un veritabil Michael Brecker al României, care pe lângă saxofoanele înregistrate suprapus, a dat la iveală niște solistici pline de culoare și farmec și aș adăuga chiar de referință.

Ghitaristul Nicu Patoi, un fenomen autohton, cel care surprinde întotdeauna prin tehnica sa și mai ales prin susținerea și punerea în evidență a anumitor părți care ating “punctul culminant”.

Trompetistul Silviu Albei, un magician al trompetei, foarte exact, plin de expresivitate și culoare, un “must” al tuturor orchestrelor/big band pe care le-am alcătuit în această trilogie.

Ghitaristul Sorin Romanescu, o îmbinare între stilurile lui Joe Pass și Pat Metheny, cu un ton cald, mângâietor și deopotrivă incisiv acolo unde pasajele o cereau. O marcă depusă a jazz-ului românesc.

Basistul Michael Pontelli și mai ales bateristul Phil Davies, vechi colaboratori de ai mei, care pun niște embleme muzicale distincte pe toate cele trei albume cu o mențiune a solo-ului susținut de Phil Davies în finalul piesei “Cat’s Samba” de pe volumul trei.

Nu în ultimul rând aș vrea să menționez aportul extraordinar pe care l-a avut la calitatea sunetului, vechiul și bunul meu prieten și deopotrivă Ava în ale ingineriei de sunet, Călin Gibescu. Omul fără de care tot acest material sonor nu ar mai fi fost pus în valoare, nu ar mai fi strălucit.

Ca o concluzie la ceea ce am scris până acum, aș spune că nu cred în creatorii care vorbesc despre opera lor. Aceștia sunt niște pseudo creatori. Nu există decât cei care după ce au executat o operă/lucrare, lasă publicul și mai ales timpul să stabilească dacă opera respectivă are sau nu valoare. Deci, de ce am scris ceea ce am scris? Simplu, pentru că mi s-au cerut câteva gânduri în legătură cu toată această aventură sonoră denumită Synvionai…

 Cătălin Tîrcolea

 

 

Cătălin Tîrcolea, 2014

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s