Arhivele lunare: August 2014

Numărul 74, 10 August 2014

Standard

IMG_3773Sumar

Raul Passos: În loc de Editorial…

Clara Liselotte Basica, Liviu Crăciun: Omagiu lui Constantin Brâncuşi

Felician Roşca: Timorgelfest XIV

Natalia Chiciuc: Bravo, Marie!

Nicolae Brânduş: Avangarda muzicală românească III

Paul Leu: Ciprian Porumbescu în vizită la Giuseppe Verdi

Roxana Moldovan: La fel de actual

Simona Nicoletta Jidveanu: Pro Belcanto

Veronica Anghelescu: O lecţie de compoziţie

Actorii cântă

Music!  Adrian Pop – Hora miresii, Corul Academic Radio, Dirijor, Dan Mihai Goia

Music! Alexander Graur – Requiem, Filarmonica Banatul, Dirijor – Alexander Graur

Music! Anton Bruckner – Christus factus est

Music! Gaetano Donizetti: Lucia di Lammermoor, Scena “Ardon gl”incensi”, interpretează Simona Nicoletta Jidveanu

Music! George Enescu – Sonata a III-a pentru pian şi vioară în caracter popular românesc

Music! Maia Ciobanu – Das ist nicht ein Streichquartett

Music! Mihail Jora: Simfonia in do major, op. 17

Music! Mihail Jora: Toaca, Corul Academic Radio, Dirijor – Dan Mihai Goia

Music! Ştefan Niculescu: Undecimum, Ansamblul Profil, Dirijor – Tiberiu Soare

Music! Veronica Anghelescu: Sfârşitul copilăriei

 

În loc de Editorial…

Standard

Astăzi, prietenul şi colaboratorul nostru (de la înfiinţarea Revistei alături de noi!), Raul Passos (Curitiba, Brazilia, America de Sud), îşi aniversează ziua de naştere. L-am invitat să scrie Editorialul, şi ne-a trimis acest minunat poem, pe care l-a scris direct în limba română.

Redacţia No14 Plus Minus îi urează

La Mulţi Ani!

 

MUZICĂ

 

Acest mister imens unde trăiesc visele

– Grotă eterică și dosnică a sufletelor pure –

Este un zăvoi mănos de întinse câmpii

Unde îngerii Divinului meditează în rugăciune

 

Muzica – tunică albă a savanților –

Pătrunde inspirația, consolează și tace

Chiar dacă vocea plânge un dor care se insinuează

Și o durere crudă ne sălășluiește în buze

 

Aşa puternică, aşa dornică, nemiloasă, înțepătoare

Scoate din noi mâhnirea brută a unui tată absent

Muzică, cavaler subtil, menestrel al Păcii…

 

Și este dulce și mlădioasă, cum ar fi extazul sublim

Această speranţă care se insuflă

În tăcerea albă a foii de hârtie…

 Raul Passos

Omagiu lui Constantin Brâncuşi

Standard

Vernisajul expoziţiei foto-muzicale „Endlose Säule im Farbenspiel“ a avut loc la data de 18 iulie 2014, la Galeria Reinert din Karlsruhe, Hermann-Billing-Str. 9.

Este expusă colecţia de fotografii cu titlul “Omagiu lui Constantin Brâncuşi”, fotografii realizate de Liviu Crăciun, Germania.

Fluturele_in_Lumina

„Fluturele în Lumină “, Foto Liviu Crăciun, Acryl, 75 cm x 50 cm

La expoziţie mai participă artista germană Anni Hanke-Eiden cu tablouri şi sculpturi şi pictoriţa şi sculptoriţa Charlene Hubbuch, născută în China şi care locuieşte de mulţi ani în Karlsruhe.

Domnului Dr. Michael Heck, un foarte profund cunoscător şi admirator al operei lui Brâncuşi, i-a revenit rolul de-a susţine un Laudatio absolut tulburător despre opera sculptorului român şi a fundalului istoric în care a trăit acesta.

 

“Simplitatea în artă este o complexitate care a fost deja descâlcită”… obişnuia să spună marele sculptor român Constantin Brâncuşi. Iată ce a declarat artistul Liviu Crăciun la vernisajul expoziţiei:

 

“Eram elev la Liceul de Arte Plastice din Cluj când am citit în Manualele de Istoria Artei despre opera lui Constantin Brâncuşi. De Păsările Măiestre şi de Coloana Infinitului m-am îndrăgostit spontan şi iremediabil. Masa Tăcerii însă m-a bulversat total. Copil fiind, mă întrebam dacă poate fi atât de simplu să faci artă. Aşezi doi cilindri de piatră unul peste altul şi iată… opera de artă s-a născut! Această întrebare, despre simplitate, a jucat un rol primordial în dezvoltarea mea ulterioară atât în plan artistic, cât şi general uman. În semn de mulţumire că m-a inspirat şi m-a stimulat prin opera lui, am ales ca titlu pentru această colecţie de fotografii Omagiu lui Constantin Brâncuşi.

Linistea_Noptii

„Liniştea Nopţii“, Foto Liviu Crăciun, Acryl, 75 cm x 50 cm

 

De menţionat ar fi componenta muzicală a expoziţiei de artă, cuprinzând fotografie, pictură şi sculptură. Domnul Ariel Friedmann a interpretat mai multe piese la hărfă celtică şi la fluier. Participanţilor la deschiderea expoziţiei le-a fost prezentat dia show-ul “Brâncuşi”, conţinând o colecţie de fotografii legate de viaţa şi de opera lui Constantin Brâncuşi, pe fondul muzical al naiului fermecat al lui Cătălin Tîrcolea. Muzica acestui proiect foto-muzical a fost selectată de pe ultima apariţie discografică a lui Cătălin Tîrcolea, albumul de autor “Synvionai 3”.

1

Imaginile prezentate în dia show au fost surprinse la Târgu Jiu, Paris, Mannheim şi… la Hobiţa, la casa memorială a artistului. Câteva fotografii făcute la Sarmisegetusa Regia s-au integrat organic în ansamblu, făcând trimiterea spre obârşiile ancestrale din care şi-a extras artistul sevele.

Dans_Pasional

„Dans Pasional“, Foto Liviu Crăciun, Acryl, 75 cm x 50 cm

Maiastra_si_pestele

„Măiastra şi Peştele“, Foto Liviu Crăciun, Acryl, 60 cm x 60 cm

De menţionat faptul că doamna Adriane Bruneta Reinert, proprietara şi managera Galeriei Reinert, împreună cu soţul ei, Roland Reinert, membru în conducerea Asociaţiei Freundeskreis Karlsruhe Timişoara se implică activ în promovarea valorilor româneşti în afara ţării. Galeria de artă Reinert din Karlsruhe a devenit un important punct de întâlnire, având un rol social foarte asemănător cu Poiana lui Iocan, descrisă în romanul Moromeţii de scriitorul Marin Preda.

Gallery_Reinert_KA

 

O manifestare deosebit de importantă a avut loc recent. La 30 iunie 2014 a debutat expoziţia “Revoluţia Română în Imagini”, organizată de Freundeskreis Karlsruhe Timişoara împreună cu Asociaţia Memorialul Revoluţiei din Timişoara. Din partea română prelegerile au fost susţinute de domnul Traian Orban şi de doamna Adina Hornea Abruda. La ele a participat, alături de mulţi alţii, chiar şi primarul oraşului Karlsruhe, domnul Dr. Frank Mentrup. Cuvântul de deschidere al manifestării i-a revenit domnului Heinz Doll, din partea Asociaţiei Freundeskreis Karlsruhe Timişoara.

 

Clara-Liselotte Basica, 

Liviu Crăciun

25 iulie 2014, Germania

 

Timorgelfest, Ediţia a XIV-a

Standard

Ministerul Culturii și Patrimoniului Național

Ministerul Afacerilor Externe – Direcția Diplomație Publică

Ambasada Republicii Orientale Uruguay

Consiliul Județean Timiș

Consiliul Local Timișoara, Consiliul Local Arad, Consiliul Local Reșița

Filarmonica Banatul Timișoara

Universitatea de Vest Timișoara, Facultatea de Muzică din Timișoara

 

TIMORGELFEST 2014

Ediția XIV-a

Sub înaltul patronaj al Primarilor din: Timișoara, Prof. univ. dr. ing. Nicolae Robu; Arad ing. Gheorghe Falcă; Dr. ing. Mihai Stepănescu

Președinți de onoare: Profesor universitar doctor Marilen Pirtea, Rector Universitatea de Vest Timișoara; Domnul Ioan Coriolan Gârboni, Manager General Filarmonica Banatul Timișoara

 

Directorul de proiect: Prof. univ. dr. Felician Roșca

Director artistic, PR-ul festivalului: Mădălina Dorgo

 

Echipa:

Consultanți artistici: Felicia Secoșan, Andreea Olariu

Secretar administrativ al festivalului: Cristina Struța

Relația cu mass-media: Simona Donici

Pagina web: Răzvan Roșca

 

Contabilitatea: Expert contabil Cristina Stan

 

Organizatori: Lect. dr. Roxana Ardeleanu,  Asist. dr. Valentina Petz, Asist. Drd. Ioana Mia Iuga,  Steliana Prelipceanu, Kocsar Iuliana, Minodora Luca, Cristina Struța, Klaudia Šubonji.

 

Timorgelfest 2014, prezentare generală

 

În 2014 Timorgelfest este dedicat muzicii universale. Pentru prima dată în Vestul Europei se organizează un astfel de festival în care vor participa organiști de pe 4 continente. Europa, America, Australia-Noua Zeelandă și Asia,  în acest fel reușim să pregătim viitorul concurs de orgă din anul 2015 (ediție jubiliară).

Festivalul Timorgelfest 2014 se desfășoară în perioada 17 septembrie – 31 octombrie 2014 pe trei orgi timișorene, instrumente muzicale de valoare dar și de structură diferită astfel încât să poată fi acoperită zona stilisticii muzicale de la Baroc la muzica modernă contemporană. Cele trei  orgi se află în Domul Romano-catolic din Piața Uniriiul , din Timișoara,, pentru repertoriul romantic și postromantic în Biserica Adventistă din Str. Independenței nr. 19 de Ziua a Șaptea din Str. Independenței nr. 19 Timișoara,, pentru repertoriul de fractură Barocă și în Aula Magna de la Universitatea de Vest din Timișoara, (o orgă digitală de factură clasică cu trei manuale, pedalier, 80 de registre) pentru repertoriul modern și contemporan.

Protagoniștii concertelor sunt organiștii: Cristina Garcia Benegas din Urguay; Jacque Boucher și saxafonista Sophie Poulin de Courval din Canada; Jeans Kondoerfer din Statele Unite ale Americii; Paul Rosoman din Noua Zeelandă; Frantisek Vanicek din Republica Cehă;  Gedimin Grudba din Polonia; Jean-Baptiste Robin din Franța; Ksenia Pogorelaya din Belarus; Shin-Ae Chun și Su-One Park din Coreea de Sud, Felician Roșca din România.

Așa cum au fost și în precedentele ediții în festival vor participa organiști din Romania și studenții de la clasa de orgă a facultății de Muzică din Timișoara,. Pentru concertul vocal simfonic cu cor, orchestra, soliști și orgă am invitat pe maestrul Dumitru Costin ca dirijor, dirijorul corului Iosif Todea, soliști: Alina Todea, soprană; Gabriella Varvari, mezzosoprană; Daniel Zah, tenor; Cristian Ardelean, bas; la orgă Cristina Struța, urmând să fie prezentat Requiemul de Antonin Dvorak

O seamă de concerte ( majoritatea cu soliști veniți de departe) vor fi susținute la Arad, Biserica Roșie și Reșița, Biserica Romano-catolică din Govândari astfel încât acest festival să își pastreze valoare de festival internațional pentru zona de vest a României.

Punctul culminant al festivalului este programat, precum la precedenta ediție din 2013,  pentru data de miercuri 29 octombrie când vor avea loc 15 concerte de orgă (la ora 19) pe orgile clasice din Timișoara,. Ziua de miercuri 29 octombrie dorim să o numim Ziua muzicii de orgă din Timișoara,, fapt pentru care se vor face demersurile necesare către Consiliul Local Timișoara,, pentru a fi cuprinsă și aprobată ca o zi oficială dedicată muzicii de orgă.

 

Întregul eveniment se desfășoară sub patronajul Primarilor din: Timișoara, Prof. univ. dr. ing. Nicolae Robu; Arad ing. Gheorghe Falcă; Dr. ing. Mihai Stepănescu. Organizatorii acestui eveniment sunt  Ministerul Culturii și Cultelor, Ministerul Afacerilor Externe – Direcția Diplomație Publică, Consiliul Județean Timiș, Consiliul Local Timișoara,, Consiliul Județean Caraș Severin, Consiliul Local Reșița, Biserica Romano-catolică din Govândari, Universitatea de Vest din Timișoara ,, Filarmonica Banatul din Timișoara,, alături de partenerii media și sponsorii evenimentului.

 

Timorgelfest 2014. Programul concertelor:

  1. Cristina Garcia Banegas, (Uruguay), Timișoara, Domul Romano-catolic din Piața Unirii (17. 09); Arad, Biserica Roșie (18. 09), masterclass la Timișoara, UVT (19-20. 09.); Reșița, Biserica Romano-catolică din Govândari (21.09)
  2. Frantisek Vanicek, (Cehia), Reșița, Biserica Romano-catolică din Govândari (18. 09.); Timișoara, Biserica Adventista (21.09)
  3. Jean-Baptiste Robin (Franța), Timișoara, Domul Romano-catolic din Piața Unirii (28.09)
  4. Sophie Poulin de Courval (saxofon) și Jacque Boucher (orgă), (Canada), Arad, Biserica Roșie (30. 09), Timișoara, Universitatea de Vest din Timișoara (1. 10); Reșița, Biserica Romano-catolică din Govândari (2. 10)
  5. Paul Rosoman, (Noua Zeelanda), Timișoara, Domul Romano-catolic din Piața Unirii (5. 10); Arad, Biserica Roșie (8.10), Reșița (9. 10)
  6. Concertul studenților timișoreni, Adam Robert, Struța Cristina, Denis Moldovan, Minodora Luca, Camelia Cărăbaș, Klaudia Šubonj, Timișoara, Biserica Adventistă din Str. Independenței nr. 19 (7.10)
  7. Ksenia Pogorelaya, (Belarus) Timișoara, Biserica Adventistă din Str. Independenței nr. 19 (12. 10); Reșița, Biserica Romano-catolică din Govândari (14. 10)
  8. Felician Rosca, Timișoara, Biserica Adventistă din Str. Independenței nr. 19 (14.10)
  9. Gedmin Grudba, (Polonia), Reșița Biserica Romano-catolică din Govândari (15. 10); Timișoara, Biserica Adventistă din Str. Independenței nr. 19 (16. 10)
  10. Jens Korndörfer, (USA), Timișoara, Domul Romano-catolic din Piața Unirii (22.10)
  11. Concert vocal simfonic. Orchestra, corul și soliștii Filarmonicii Banatul Timișoara, sala Capitol din Timișoara, (24. 10). În program: Antonin Dvořák, Requiem,  lucrare vocal simfonică cu orchestră, cor, soliști și orgă. Dirijor Dumitru Costin. Dirijorul Corului Iosif Todea. Soliști: Alina Todea, soprană; Gabriella Varvari, mezzosoprană; Daniel Zah, tenor; Cristian Ardelean, bas; la orgă Cristina Struța
  12. Shin-Ae Chun (Coreea de Sud), Timișoara,  Biserica Adventistă din Str. Independenței nr. 19 (26.10); Arad, Biserica Roșie (27. 10)
  13. Su-One Park (Coreea de Sud), Timișoara, Domul Romano-catolic din Piața Unirii, (28. 10); Reșița, Biserica Romano-catolică din Govândari (29. 10); Arad, Biserica Roșie (30. 10)

Toate concertele sunt cu începere de la ora 20. Intrarea la concerte se face pe bază de bilete și invitații.

 

RECITAL DE ORGĂ

Cristina Garcia Banegas, (Uruguay), Timișoara, Domul Romano-catolic din Piața Unirii (17. 09); Arad, Biserica Roșie (18. 09), masterclass la Timișoara, UVT (19-20. 09.); Reșița, Biserica Romano-catolică din Govândari (21.09)

Program  pentru Timișoara: Piazzolla la răscruce cu Bach

  1. Astor Piazzolla (1921-1992)  Verano Porteño (Vara la  Buenos Aires)

1ª.  Johann S. Bach (1685-1750) Fuga pe o temă de A. Corelli,  BWV 579
2.   Astor Piazzolla, Bandoneón  (din „Suite Troileana”, Nº 1)

2ª.  Johann S. Bach, Fantasia super Christ lag in Todesbanden,  BWV 695  
3.   Astor Piazzolla, Embriagador (din „Suite Troileana”, Nº 3)

3ª.  Johann S. Bach, Coral, Ich ruf zu dir, Herr Jesu Christ,  BWV 639

  1. Astor Piazzolla Sens unique

4ª.  Johann S. Bach, Präludium und Fuge F Dur, BWV 556

  1. Astor Piazzolla, LiberTango

5ª.  Johann S. Bach, Coral In dich hab ich gehoffet, Herr  BWV 640

  1. Astor Piazzolla, La muerte del Ángel

6ª.  Johann S. Bach,  Prelude a moll, BWV 569

  1. Astor PiazzollaAdiós Nonino

7ª.  Johann S. Bach,  Fuga alla Giga, BWV 57

 

Program pentru Arad: Culori Latinoamericane (secolul XVI – XXI)

 

 

  1. Juan Bermundo, (España, c.1510-1559), Pange lingua
  2. Estacio Lacerna,  (Sevilla, España 1595- Lima/Perú 1616), Tiento de  6º Tono
  3. Lucas Ruiz de Ribayaz  (España, 1584- Lima/Perú1654), Galeria de Amor – Xacaras – Paradetas
  4. Jose de Torres y Martinez Bravo, (España, c. 1670-1738), Obra de 1º Tono bajo
  5. Arcangelo Corelli – (Italia, 1653-1713) – Martin Schmidt (Suiza 1694-1772)– Domenico Zipoli (Italia 1688 – Córdoba/Argentina 1726 – Marcosi (?) – Anonymes de San Rafael de Chiquitos (Paraguay/Bolivia, circa 1729) cu lucrările:
  6. Reyna de Ungria – Sal si puedes – Al nacimiento del Archiduque Joseph Benedicto– Lágrimas 
  7. Cuaderno de Tonos de Sor Maria Clara del Santisimo Sacramento:  (Oaxaca, Mexico circa 1790), 7 Versos 8º tono
  8. Ernesto Nazareth  (Rio de Janeiro, Brasil 1863-1934), Tango Brasileiro
  9. Antonio Saenz   (España, Uruguay c. 1829), lucrările: El Carnaval –Minuet El Solitario–  Boleras jaleadas de la media caña, Tripili, Cachucha
  10. Cristina García Banegas  (Montevideo, Uruguay 1954), Tiento por Gsolreut para 2 Tiples,(2001); Tiento al Tango  (2009); (Registrados en AGADU, Asociación General de Autores del Uruguay)
  11. Astor Piazzolla  (Mar del Plata, 1921- Buenos Aires, 1992 – Argentina), LiberTango; Sens unique (Transcripción al órgano: Cristina García Banegas)
  12. Manuel de Falla   (Cádiz, España 1876 – Alta Gracia, Argentina, 1946), lucrările: El sombrero de tres Picos, Danza ritual del Fuego, (Transcripción al órgano: Ceclia Fornari)

 

 

Program pentru Reșița: În orașul Regelui

 

 

  1. Antonio de Cabezon (España, 1510-1566), Pange Lingua (glosado) (Editura : Hernando de Cabezón, Madrid 1578)
  2. Lucas Ruiz de Ribayaz (España, 1584-1654), Galeria de amor – Xacaras – Paradetas(Editura: „Luz y Norte Musical” , Madrid, 1677)
  3. Juan Bermudo (España, c.1510-1559), Pange Lingua(Editura fac-simile de Macario Santiago Kastner)
  4. Estacio Lacerna (España, 1574 – Lima/Perú 1625), Tiento de 6º Tono”  (Editura M. S. Kastner, dentro del libro con obras de f.correa de araujo)
  5. Joseph de Torres, (España, c. 1670-1738)  Tiento de mano derecha,   (Editura CENIDIM, México por Felipe Ramírez)
  6. Marcosi (? Italia, fl. c. 1710-1720), Sal  si puedes , (Editura : Enrique Godoy)
  7. Domenico Zipoli (Prato, Italia, 1688-Córdoba, Argentina, 1726), Del Principe(Editura: Bernardo Illari)
  8. Arcangelo Corelli, (Italia, 1653-1713),  Al nacimiento del Archiduque Jose Benedicto; Lagrimas, (transcriere pentru orgă de Martin Schmidt, Baar/Suiza 1694-1772)  (Editura: Enrique Godoy)
  9. Libro sesto de Maria Antonia Palacios, (italia, 1653-1713), Sonata en  Do mayor, Joseph Gil de Palomar (ca. 1796/Chile, c. 1790), colección privada, (Editura de Guillermo Marchand)
  10. Sonatas de Chiquitos (Bolivia, manuscrito, año 1760), Sonata en la menor (Editura : Bernardo Illari)
  11. Cuaderno de tonos de  sor Maria Clara del santisimo sacramento: Versos de 5º y 8º tono”  (Editura : Wayne Leupold editions, inc. por Calvert Johnson)
  12. Luis Alvares Pinto, (Recife, Brasil, c. 1719-1789), 4 Liçoes de Solfejo
  13. Antonio Saenz (España, Uruguay c. 1829), El carnaval – minuet el solitario – boleras jaleadas de la media caña, tripili, cachucha

 

Cristina Garcia Banegas, (Uruguay)

Studentă a lui Renee Bonnet (pian) și Renne Pietrafesa (orgă), ocupă din anul 1985 postul de profesor al Catedrei de Orgă la Universitatea de Muzică din Uruguay.

În anul 1987 a înființat ansamblul vocal – instrumental ,,De Profundis” și Festivalul Internațional de Orgă din Uruguay.

Premiul de Virtuozitate al Conservatorului din Ginebra, clasa Lionel Rogg, Premiul de Excelență al Conservatorului Rueil – Mailmason (Paris), clasa Marie – Claire Alain, Premiul II la Concursul din Avila, Premiul ,,Femeia Anului în Muzică” (din 2007 până în 2010), Premiul Fraternității din B NAI BRITH Uruguay.

Realizează o serie de concerte ca și organistă și directoare a ansamblului vocal – instrumental ,,De Profundis”, în Europa, Statele Unite ale Americii și Asia.

A făcut parte din juriul mai multor concursuri internaționale, dintre ele amintim: Concursul Internațional de Orgă din Miami (Miami/Florida); Concursul de orgă Jan Peterson Sweelinck din Amsterdam/ Olanda; Agati –  Tronci 2013 în Pistoia/Italia.

Împreună cu ansamblul vocal – instrumental ,,De Profundis” a dirijat lucrări importante din repertoriul simfonic coral, câteva dintre aceste lucrări fiind în primă audiție națională și cu instrumente de epocă.

A realizat numeroase înregistrări împreună cu ansamblul vocal – instrumental ,,De Profundis”  și pe numeroase orgi istorice, câteva fiind apreciate și premiate de către critica internațională : Grand Prix de l’Academie Francaise du Disque, Palmares des Palmares; Diapason 5; MUST;  Deutsche Schallplatten Preis (Premiul Discului German), etc.

Proiectul pe care îl coordonează ,,Piazzolla îl întâlnește pe Bach”  a fost premiat de Fondul de Concurs pentru Cultură (M.E.C – 2012).

 

 

RECITAL DE ORGĂ

Frantisek Vanicek, (Cehia),  Reșița, Biserica Romano-catolică din Govândari (18. 09.); Timișoara, Biserica Adventista  (21.09)

 

Program pentru Timișoara și Reșița: Muzică de orgă din Germania și Cehia

 

  1. Nikolaus Bruhns (1665-1697), Präludium e moll
  2. Johann Froberger (1615-1667), Toccata a moll
  3. Johann Bach (1685-1750), Vater unser im Himmelreich, BWV 636
  4. Johann Bach (1685-1750), Preludium und Fuge C dur, BWV 545
  5. Bohuslav Cernohorsky (1684-1742), Toccata C dur
  6. Felix Mendelssohn–Bartholdy (1809-1847), Präludium und Fuge G dur, op. 37/2
  7. Bohuslav Martinu (1890-1959), Vigilie
  8. Sigfried Karg-Elert (1877-1933), Nun danket alle Gott, Coral-Improvisation für Orgel, op. 65, Nr. 59
  9. Jiří Strejc (1932-2010), Sonata

 

Frantisek Vanicek 

Născut în anul 1969 Frantisek Vanicek  începe studiul orgii cu profesoara J. Rafaja  la Conservatorul din Pardubice. Continuă studiile muzicale la Academia de Arte din Praga unde studiază orga cu profesorul Jan Hora. Urmează mai apoi studii de perfecționare la Conservatorul din Utrecht, Olanda, cu profesorul S. Smits , iar mai apoi la universitatea Charles din Praga.

Este laureat al unor prestigioase concursuri internaționale. În anul 1991 obține Premul I din partea Fondului Ceh pentru Muzică; în același an obține Premiul II la Voncursul Internațional de orgă Albert Schweitzer; mai apoi obține premiul Fundașiei pentru Muzică în Europa precum și alte prestigioase premii.

Realizează CD-uri audio cu muzică de Mozart, Peter Eben etc.

Este prezent în mod regulat în concerte și festivaluri din întreaga Europă, Statele Unite ale Americii, Japonia, Australia, Singapore etc.

Din anul 1995 este profesr de orgă la Universitatea Hradec Kralove din Republica Cehă.

 

 

RECITAL DE ORGĂ

Jean-Baptiste Robin (Franța), Timișoara, Domul Romano-catolic din Piața Unirii (28.09)

 

Program pentru Timișoara:

 

  1. Jean-Philippe Rameau (1683-1774), Overture and Les Sauvages from Les Indes Galantes (transcriere muzicală deJ.-B. Robin)
  2. George Bizet (1838-1875), Entr’Acte from Carmen (transcriere muzicală de J.-B. Robin)
  3. Charles-Marie Widor (1844-1937), Allegro from Symphonie 6, op. 42 in G minor
  4. Claude Debussy (1862-1918), Prélude à l’après-midi d’un faune, (transcriere muzicală de J.-B. Robin)
  5. Marcel Dupré (1886-1971), Second Sketch in B flat minor
  6. Béla Bartók (1881-1945), Six Romanian Folk Dances Sz 68 (transcriere muzicală de J.-B. Robin), Joc cu mâța (Dance with Sticks) – Brâul (Waistband Dance) – Pe loc (Stamping Dance) – Buciumeana (Hormpipe Dance) – Poarta romănească și Marunțel (Polka and Quick Dance)
  7. Jean-Baptiste ROBIN (1976) Cinq Versets sur le « Veni Creator »:Ciel éternel ; Flamboiement; Le temps qui danse; Au-delà ; .Veni, Creator Spiritus

 

 

Jean-Baptiste Robin

 

Este unul dintre cele mai faimoși organiști și compozitori ai generației sale. A câștigat cinci Premii întâi la concursuri organizate de Conservatorul Național de Muzică și Dans din Paris (orgă, compoziție și orchestrație). A parcurs un masterat în compoziție, la Kings College din Londra.

Ca organist a susținut recitaluri în cincisprezece țări europene, Rusia, Japonia, Coreea, Canada și America de Nord. Ca profesor considerat celebru este mereu invitat pentru a oferi cursuri de master pentru organiștii în Washington, Los Angeles, Atlanta, Seattle, San Francisco, Minneapolis, Cincinnati, Statele Unite ale Americii, pentru Asociația Coreeană de organiști din Seul, precum și în Universități din Europa. Lucrează ca profesor de orgă, în mod regulat, la prestigioasa Academiei Internaționale de Haarlem.  În anul 2014 va fi profesor invitat la Universitățile Yale și Oberlin din Statele Unite ale Americii.

Discografia sa include operele complete ale lui: Jehan Alain, Louis Marchand, Felix Mendelssohn și François Couperin. A fost apreciat de către presa internațională și primește din partea acestea dinstincția Diapason d’Or a anului 2013.

Ca și compozitor Jean-Baptiste Robin este autorul a treizeci de lucrări, de la lucrări pentru solo instrumental la lucrări pentru marea orchestră simfonică. Multe din piese lui pentru orgă sunt interpretate în toată lumea de organiști celebri precum : Vincent Warnier, François Espinasse, Frédéric Champion, Jens Korndörfer etc.  A compus un celebru concert  pentru orgă, orchestră de coarde și timpane, care a fost interpretat în primă audiție de către Orchestre de Basse Normandie. De asemenea lucrările sale au fost prezentate de către: Ansamblul Intercontemporain, dirijor Pierre Boulez și Orchestre Nationale de France; Maitrise de Radio France; Notre-Dame de Paris; Orchestra Philharmonia; trompetistul Romain Leleu și Orchestra Auvergne.

În prezent Jean-Baptiste Robin este organist titular la Capela Regală de la Versailles și profesor de orgă la Conservatorul Regional din Versailles, Franța.

 

RECITAL DE SAXOFON ȘI ORGĂ

Sophie Poulin de Courval (saxofon) și Jacque Boucher (orgă), (Canada), Arad, Biserica Roșie (30. 09), Timișoara, Universitatea de Vest din Timișoara (1. 10); Reșița, Biserica Romano-catolică din Govândari (2. 10)

 

Program pentru Timișoara și Arad: Tuyaux et saxo

 

  1. Guy de Lioncourt (1885-1961) Trois mélodies grégoriennes : Clemens rector; Puer natus est; Pascha nostrum
  2. Kees Schoonenbeek (n.1947)  Danse sacré et profane; Des Béatitudes Modernes, Intermezzo instrumentale 
  3. Massimo Rossi (n. 1933) 5e mouvement
  4. Franz Schubert (1797-1828) Der Doppelganger; Litaney (Geistliche Lieder); Heidenroslein
  5. Jean-Philippe Rameau (1683-1764) Hymne à la nuit
  6. Denis Bédard (n. 1950) Sonate II pour saxophone alto et orgue* (I Molto rubato/allegro energico,  II Andantino, III Allegro
  7. Eugène Bozza (1905-1991) Aria
  8. Denis Bédard (n. 1950) Chant mystique pour saxophone alto et orgue )
  9. Gabriel Fauré (1845-1924) Berceuse, op. 16
  10. Jacques Boucher (n. 1945) Variations sur un thème de Gilles Vigneault

 

Sophie Poulin de Courval

 

Sophie Poulin de Courval a făcut studiile muzicale la Conservatorul de Muzică din Quebec, cu Jean Pierre Bouchard și Pierre Bourque. A participat la cursuri de master cu Eugene Rousseau și Jean-Yves Fourmeau, inclusiv afăcut  cursuri particulare cu Piérick Leman. A participat ca studentă la cursuri de improvizatie, jazz, care i-au punctat cariera. În 1994, a obținut Licența și Masterul la Conservatorul de Muzica din Québec, la clasa a renumitului profesor Pierre Bourque. În această instituție a efectuat concerte în calitate de solist cu Orchestra  Conservatorului de Muzica din Quebec.

În timpul studiilor sale, Sophie Poulin de Courval a făcut parte din mai multe ansambluri camerale. Talentele sale muzicale sunt recompensate prin obținerea, în 1988 și 1990, a Premiul I la Concurs de muzică de cameră al Federației Armonii din Quebec.

Este membră a cvartetului de saxofon Multisax Four Winds, cu care a susținut mai mult de șaizeci de concerte, inclusiv a participat la Congresul Mondial de la Pesaro, Italia, și Montreal, Quebec, și nu în cele din urmă la Concurs de muzică de cameră al Uniunii Francez de Muzicieni din Franța.

A realizat înregistrări pentru Radio-Canada, iar în prezent, Sophie Poulin de Courval, tocmai a lansat doua discuri cu organist Jacques Boucher, cu înregistrări la cinci orgi din estul Quebecu-lui.

De peste cincisprezece ani este profesoară la clasa de saxofon de la Școala de Muzică din Rivière-du-Loup. Este lider de învățământ, în perioada 2007-2008, cu diverse sarcini legate de organizarea de evenimente.

Sophie face parte din comitetul regional ca fondator care a dat naștere în 2004, la cultura de masa Kamouraska RCM.

Intreprinde  multe turnee în Quebec, cu diverși artiști, inclusiv cu organist Jacques Boucher, Nathalie Giguère violoncelist, clarinetist Rino Bélanger și trio Swing. De asemenea, creează ca interpret muzical un univers de sunet pentru mai multe spectacole cu actorul Ghislaine Hamel.

Recent a fost invitată să prezinte șapte concerte în Franța, cu Jacques Boucher, iar critica muzicală a subliniat în mod constant bogăția de culori tonale.

 

Jacques Boucher s-a născut în Saint-Pascal de Kamouraska, 14 august 1945. A făcut studiile clasice la Sainte-Anne-de-la-Pocatičre (1958-1966), unde a studiat pianul cu Pierre Bouchard și orgă cu Antoine Bouchard . În 1966, a fost admis la Universitatea Laval R, unde a studiat orga cu: Jeanne Landry, Jacques Hetu, Claude Lagacé, Alain Gagnon și Chantal Masson. În anul 1973 studiile sale au fost încoronate cu o diplomă în arta organistică. Ulterior s-a perfecționat prin studii de Master cu Antoine R. Reboulot la Universitatea din Montreal. Între timp a activat ca dirijor și organist la biserica din satul său natal din Saint-Pascal de Kamouraska. Pe parcursul anului 1971-1972, continuat studiile la Institutul de Muzicologie și Institutul de Muzică Sacră de la Paris. În anii petrecuți la Paris a lucrat ca referent intern pentru muzica și servicii ORTF. Activitatea lui Jacques Boucher în studiouri de radiodifuziune au început în 1963 la Radio CHGB-FM Sainte-Anne-de-la-Pocatičre unde a fost succesiv director, animator, responsabil de sunet și director de programare. În 1972 a devenit director la Radio R CBC Montreal. Pentru specialitatea sa ca organist a realizat înregistrari la radio peste 1.500 de recitaluri tematice instrumentului rege, orga. Din anul 1984 până în anul 1987 a fost șef de programe de muzica la Radio CBC. Acest mandat îi permitea să se concentreze pe transmisiunea în direct și accentuarea vieții muzicale în emisiunile de radio din Canada. De asemenea, ca un record de producător muzical, Jacques Boucher a semnat mai mult de 100 de publicatii și tipuri de emisiuni.

Din anul 1975 este titular al orgii din catedrala Notre-Dame-de-Lourdes Verdun (Montreal).

Începând cu septembrie 1998, Jacques Boucher este director general și artistic al Tineretului și Muzică Canada

Din 1998 pana in 2002, Jacques Boucher a servit ca director executiv și artistic pentru emisiuni de tineret și muzică la postul de radio CCM – Canada.

Este membru al Consiliului de Arte si Litere din Quebec.

Este autorul, împreună cu muzicologul Odile Thibault, a biografiei lui Iosif Rouleau și a organistului francez Antoine Reboulot.

În 1986, Jacques Boucher a fost numit titular al orgii Casavant opus 615 din Catedrala Saint-Jean-Baptiste din Montrea. Aici  el a dezvoltat o calitate deosebită de viață artistică, în plus a contribuit la pregătirea proiectului de restaurare a orgii Casavan, care acum recunoscută ca fiind una dintre cele mai bune instrumente din estul Canadian.

De la 1 octombrie 2006, a fost numit Decan al Facultății de Muzică a Universității din Montreal, pentru un mandat de patru ani.

 

 

RECITAL DE ORGĂ

Paul Rosoman, (Noua Zeelandă), Timișoara, Domul Romano-catolic din Piața Unirii (5. 10); Arad, Biserica Roșie (8.10), Reșita (9. 10)

 

Program pentru Timișoara și Arad, Biserica Roșie

 

  1. Charles Villiers Stanford (1877-1937) Postlude in D Opus 105 No. 6
  2. H. H. Parry (1848-1918) Elegy for 7th April 1913
  3. Jan Zwart (1877-1937) Fantasie Een Vaste Burg is Onze God
  4. Guy Ropartz (1864-1955) Prélude Funèbre
  5. Felix Mendelssohn Bartholdi (1809-1847)Andante and Variations in D
  6. Douglas Lilburn (1915-2001) Prelude and Fugue in G Minor, Antipodes

 

Program pentru Reșița, Biserica Romano-catolică din Govândari

 

  1. Johann Sebastian Bach (1685-1750) Prelude and Fugue in b BWV 544
  2. Johann Pachelbele (1653-1706) Ciacona in f
  3. Jacob Wilhelm Lustig (1706-1796) Fantasia in a
  4. Johann Sebastian Bach (1685-1750) Partita O Gott du frommer Gott BWV 767
  5. Johann K. F. Fischer (1655-1746) Chaconne in F Major
  6. Johann Pachelbel (1685-1750) Praeludium in d

 

Paul Rosoman este organist concertist, director la Bayard Limited (o companie care se ocupă de managementul artiștilor și concertelor). Este directorul muzical al Biserici  Anglicane Sf. Luke din Wellington.

A absolvit Universitatea Victoria din Wellington, a început studiul orgi cu Betty Stewart, continuând cu Janet Gibbs.

După 20 de ani, după ce s-a întors în Noua Zeelandă, Paul a concertat în cele mai importante și faimoase locuri din Noua Zeelandă, precum: Catedrala Sf. Paul din Wellington, Catedrala Metropolitană a Inimi Sacre. Pe lângă concerte ca și organist concertist, a colaborat cu diferite formații instrumentale și vocale.

În anul 2011 a susținut concerte în Marea Britanie, Germania și Polonia.

A participat ca și organist invitat la a 15 Ediție a Festivalului Internațional de Orgă din Pelplin.

În acest an susține concerte în Germania, România, Marea Britanie, Australia și Noua Zeelandă.

 

RECITAL DE ORGĂ

Concertul studenților timișoreni: Adam Robert1, Struța Cristina2, Denis Moldovan3, Minodora Luca4, Camelia Cărăbaș5, Klaudia Šubonji5, Timișoara, Biserica Adventistă din Str. Independenței nr. 19  (7.10)

 

                Program pentru Timișoara

 

  1. Johann Sebastian Bach Toccata și fuga în re minor1, BWV 565
  2. Johann Sebastian Bach Toccata și fuga în Fa Major4, BWV 540
  3. Johann Sebastian Bach, Pasacaglia și fuga în do minor3, BWV 582
  4. Max Reger, Preludii de coral5
  5. Max Reger, Introducere și passacaglia în Fa major2
  6. Johann Sebastian Bach, Klavierübung Dritter Teil: Preludiu și Fuga în Mi bemol Major5, BWV 552

 

 

ROBERT ADAM. Este absolvent al Liceului de Artă din Arad. (2014). A început studiul orgii cu Balog Eva mai apoi cu Viorel Ciurtin. Este unul dintre cei mai talentațí organiști arădeni. A fost remarcat la Concursul Internațional de la Szeged, Ungaria, unde în anul 2014 a obținut premiul II A concertat în Timișoara, Arad, preum și în Italia unde în anul 2013 a participat la un tureneu de trei concerte la Roma. În prezent este student în anul I, la clasa de orgă a Prof. univ. dr. Felician Roșca de la Facultatea de Muzică din Timișoara.

 

CRISTINA STRUȚA. Este absolventă a Colegiului Național de Artă Ion Vidu din Timișoara, clasa de orgă (2012). Face parte din generația de tineri organiști timișoreni, studentă a conservatorului timișorean. În anul 2012 a obținut premiul III la Concursul Internațional de orgă de la Szeged, Ungaria și premiul II la acelașii concurs, în anul 2014. În anul 2014 a obținut Diploma de Excelență din partea Universității de Vest din Timișoara. A concertat în Timișoara, Oradea, Reșița precum și în țări din Europa: Ungaria, Franța, Italia, Serbia. Este inițiatorea unui grup cameral și se remarcă ca prezentatoare a concertelor sub genericul ,, De la începuturi la J. S. Bach”. În prezent este studentă în anul III la clasa de orgă a Prof. univ. dr. Felician Roșca la Facultatea de Muzică din Timișoara și studentă la Facultatea de Științe Politice, Departamentul Relații Internaționale.

 

                DENIS MOLDOVAN. Este absolvent al Liceului Gerhardinum din Timișoara (2010). A început studiul orgii cu Bajkai Robert. Este unul dintre cei mai talentațí organiști timișoreni. A fost remarcat la Concursul Internațional de la Szeged, Ungaria, unde în anul 2012 a obținut premiul II și premiul II la acelașii concurs, în anul 2014. În anul 2014 a obținut Diploma de Excelență din partea Universității de Vest din Timișoara. Este cantor-asistent la Domul timișorean. A concertat în Timișoara, Oradea, Reșița precum și în următoarele țări : Ungaria, Serbia, Franța, Italia. În prezent este student în anul I Master, la clasa de orgă a Prof. univ. dr. Felician Roșca la Facultatea de Muzică din Timișoara.

 

                ALMA BOMPA. Este absolventă a Liceului de Muzică din Botoșani (2010) unde absolvă specialitatea pian. În vara anului 2009 participă la cursurile de vară de la Stupini-Brașov, unde îl întâlnește pe profesorul Felician Roșca și orga Bisericii Negre din Brașov. Se îndrăgostește de muzica de orgă față de care, din acel moment, are un atașament total. Urmează cursuri intensive de orgă după care este admisă la Facultatea de Muzică din Timișoara, specialitatea orgă. Se remarcă ca acompaniatoare în festivalul Timorgelfest 2012 unde susține partea de orgă la lucrarea Requiem de Alexander Graur, prezentată în primă audiție absolută. Este acompaniatoare pentru corul Amicus din Timișoara (față de care este foarte atașată) și participă ca solistă în concertele și turneele clasei de orgă la Reșița, Oradea, Timișoara, Paris.

                MINODORA LUCA. Este absolventă a Colegiului Național de Artă Ion Vidu din Timișoara, clasa de orgă (2010). Face parte din generația de tineri organiști timișoreni deosebit de talentați, studentă a conservatorului timișorean. În anul 2012 a obținut premiul III la Concursul Internațional de orgă de la Szeged, Ungaria. A concertat în Timișoara, Oradea, Reșița precum și în țări din Europa: Ungaria, Franța, Italia, Serbia. Este pasionată de muzica de factură corală fiind prezentă în cel puțin două formații corale ale Facultății de Muzică din Timișoara. Este o bună acompaniatoare și solistă organistă, remarcându-se în concertele clasei de orgă precum și în festivalul Timorgelfest unde a avut ocazia să susțină partea de acompaniament la lucrarea Le vendredi Noir de Veronica Anghelescu (2012), prezentată în primă audiție absolută. În prezent este student în anul I Master, la clasa de orgă a Prof. univ. dr. Felician Roșca la Facultatea de Muzică din Timișoara.

 

 

                CAMELIA PARTENIE, căsătorită Cărabaș, a început studiul orgii la Colegiul Național de Artă Ion Vidu din Timișoara cu Prof. dr. Felician Roșca, mai apoi a absolvit Facultatea de Muzică din cadrul Universității de Vest din Timișoara cu examen de Licență la același profesor. Pe parcursul anilor a susținut o serie de concerte la Timișoara, Radna , Reșița, Lugoj, Arad etc. A participat ca parteneră de concert în cadrul proiectelor Codex Cajoni, Orga în ipostaze contemporane sau Timorgelfest cu concerte în Austria, Ungaria, Italia, Polonia alături de colegii ei organiști din România și Ungaria în cadrul proiectelor finanțate de AFCN și Ministerul Culturii din România. A participat ca și cursant activ la clase de master ale unor organiști de renume precum Lehotka Gabor, Helmut Plattner, Dalibor Miklavčič , Domenico Severin etc. În prezent este studentă în anul II Master de la Facultatea de Muzică din Timișoara

 

                KLAUDIA ŠUBONJI SZEIDERT a început studiul  orgii la Colegiul Național de Artă Ion Vidu din Timișoara cu profesoarele Teglas Amalia și Mihaela Bedicova. Urmează cursurile de orgă la Facultatea de Muzică din Universitatea de Vest din Timișoara, la clasa profesorului univ. dr. Felician Roșca. . A fost remarcată la Concursul Internațional de la Szeged, Ungaria, unde în anul 2013 a obținut premiul III. În anul 2014 a obținut Diploma de Excelență din partea Universității de Vest din Timișoara. A susținut concerte în cadrul programelor organizate de către clasa de orgă la Timișoara, Reșița, Lugoj, Arad, Oradea. A avut încercări de a se reorienta profesional dar dragostea pentru muzica de orgă a fost mai puternică. În prezent este studentă în anul II Master la Facultatea de Muzică din Timișoara.

 

 

 

 

RECITAL DE ORGĂ

Ksenia Pogorelaya, (Belarus) Timișoara, Biserica Adventistă din Str. Independenței nr. 19 (12. 10); Reșița, Biserica Romano-catolică din Govândari (14. 10)

 

Program pentru Timișoara

 

  1. Georg Muffat (1645-1704) Apparatus musico-organisticus.Toccata Prima
  2. Melchior Schildt (1592-1667) Coral Allein Gott in der Hoh sei Ehr
  3. Johann Pahelbel (1653-1706) Toccata in F; Toccata in g
  4. Dietrich Buxtehude (1637-1707) Präludium und fuge g-moll, BuxWV 163
  5. Johann Sebastian Bach (1685-1750) Coral Wer nur den lieben Gott lasst walten,

BWV 642.

  1. Johann Sebastian Bach (1685-1750) Coral Jesu meine Freude, BWV 610.
  2. Johann Sebastian Bach (1685-1750) Präludium  und fuge  c-moll, BWV 546.
  3. Johann Sebastian Bach (1685-1750) Coral O, Mensch, bewein dein Sunde

     gross, BWV 622.

  1. Johann Sebastian Bach (1685-1750) Coral Ich ruf zu dir, Herr Jesu Christ,

     BWV639

10. Johann Sebastian Bach  (1685-1750) Toccata und Fuge d-moll BWV565

 

 

Program pentru Reșița

 

1. Georg Muffat (1645-1704) Apparatus musico-organisticus.Toccata Prima

2. Domenico Zipoli  (1688-1726)  Elevasione, Offertorio.

3. Melchior Schildt  (1592-1667) Coral Allein Gott in der Hoh sei Ehr

4. JohannPahelbel  (1653-1706) Toccata in F; Toccata in g.

5. Dietrich Buxtehude (1637-1707) Preludiu și fugă în sol minor, BuxWV 163

6. Girolamo Frescobaldi (1583-1644) Canzona.

7. Anonim Belorus sec. XVII.  Alegro, Vivo, Leggiero, Lento, Allegro,

    Andantino, Leggiero

8. Anonim Spaniol sec. XVI.  Pavana, Galljarda.

9. Anonim Spaniol sec XVII.   Suite Cortesana №1 (Las Vacas, Alamanda, Un

   arie alegre, Zarabanda, Danza del Acha, Canarios,  El Villano)

 

Kseniya Pogorelaya  a absolvit Conservatorul de Stat din Moscova la clasa (prof. M. A. Fyodorva) pian și orgă la clasa (prof. L. I. Roisman) în 1983. Este solistă a Catedralei Sf. Sofia din Polotsk, este profesoară de pian și orgă  la Academia de Muzică din Minsk Belarus.

A participat la numeroase cursuri de masterclass cu profesorii: W. Zerer (Germania), E. Koiman (Olanda) în 1991, Y. Gembalsky (Polonia) în 1994, K.Van Kutan (Olanda) în 2002.

Din anul 1983 până în 1988 Kseniya Pogorelaya a fost profesoară de pian la Institutul de Arte Dalnevostocknyi din Vladivostok. În anul 1993 a fost câștigătoarea Festivalului Internațional de Muzică Sacră ,,Magutny Bozka” (Mogilev, Belarus).

În anul 1996 Kseniya Pogorelaya a inițiat și organizat pentru prima oară în Belarus Festivalul Internațional de Orgă ,,Zvany Safii”, care are loc în Catedrala Sf. Sofia din Polotsk.

A realizat o serie de proiecte intenaționale precum cel din anul 1997 intitulat ,, Muzica Sacră din Belarus din secolele XVII-XVIII” împreună cu Institutul Tehnologic Minsk (Germania). În 1999 a organizat o serie de concerte caritabile împreună cu Corul Rusesc din Basel (Elveția) pentru repararea orgi din Catedrala Sf. Sofia din Polotsk. În anii 1999, 2001, 2002 a organizat o altă serie de concerte împreună cu copii de la școala de muzică din Minsk, în colaborare cu organizația ,,Pentru copii din Cernobâl” (Germania).

Repertoriul Kseniyiei Pogorelaya cuprinde lucrări din secolul XVI până în secolul XXI. Muzică veche franceză, muzică barocă engleză și franceză, muzică romantică franceză, muzică romantică rusească, muzică veche și modernă din Belarus.

Are numeroase înregistrări, articole în diferite publicații și ziare din Belarus.

 

 

RECITAL DE ORGĂ

Felician Roșca, Timișoara, Biserica Adventistă din Str. Independenței nr. 19 (14.10)

Program pentru Timișoara: Capodopere din Baroc

 

  1. Johann Sebastian Bach (1685-1750) Toccata și fuga, re min. BWV 565
  2. Antonio Corea Braga (cca. 1695 ?) Bathala de 60 Thom
  3. Henry Purcel (1659-1695) Trumpet Tune Voluntary in D major
  4. Tomaso Albinoni (1671 – 1751) Adagio
  5. Johann Pachelbel (1653-1706) Magnificat
  6. Dietrich Buxtehude (1637-1707) Passaccaglia
  7. Nikolaus Bruhns (1665-1697): Preludiu, fuga în mi minor;
  8. Daniel Croner (1656 – 1740): Fantasia ex G, Toccata, Fuga ex E,
  9. Josephus Fazakas Krisbancensis (1738), Ciaccona in B Dur (Manuscrit);
  10. Martin Schneider (1748-1812 ) Präludium et fuga in C
  11. Johann Sebastian Bach (1685-1750) Preludiu și fuga în Mi bem. maj. BWV 552

 

 

Felician Roşca, organist şi muzicolog

Ca organist, muzicolog, pedagog şi publicist Felician Roşca (n.1953) este unul din remarcabilii organişti ai generaţei contemporane romăneşti. În prezent profesorul  universitar, doctor  FELICIAN ROŞCA, este titularul clasei de orgă de la Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Muzică.

Este membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (UCMR) din anul 2005, Preşedinte al Societăţii Române de Imnologie (2008); membru al Societăţii Internaţionale de Imnologie (IAH) din anul 1995, membru al Societăţii “Sigismund Toduţă” din Cluj-Napoca (1997),

Este absolvent al Conservatorului “Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, specializarea orgă (1977). În anii ce au urmat participă la cursuri de măiestrie cu prof. Millan Schlechta din Praga, Simon Peres din Franţa, cel care îl îndrumă în tainele muzicii medievale, mai apoi cu profesorul Lehotka Gabor de la Universitatea Naţională de Muzică ,,Fr. Liszt’’ din Budapesta, cu care face un stadiu de interpretare organistică.

In anii de dinainte de 1990 s-a remarcat prin concertele susţinute la Ateneul Roman, în Studioul Radio cu orchestra Radio, Biserica Neagră din Braşov, Biserica Evanghelică din Sibiu. Prin eforturi proprii achiziţionează o orgă clasică cu tuburi pe care susţine sute de concerte, orga proprie fiind instalată în spaţiu public al Casei de Cultură de la Alba Iulia şi mai apoi la Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea. Notorii ramân festivalurile Tinereţea Capodoperelor de la Alba Iulia, şi Zilele muzicii de orgă de la Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea. Merită remarcate expoziţiile Michael Haydn, Documente muzicale orădene, Instrumente muzicale tradiţionale şi conferintele prezentate in cadrul activitatii ştiinţifice de la muzeul orădean. Cu toate restricţiile din aceşti ani este invitat şi susţine concerte în Germania, Ungaria, USA, Rusia, Cehoslovacia etc. unde participă la festivaluri de anvergură internaţională sau în concerte şi recitaluri individuale. Din anul 1991, odată cu reânfiinaţarea Facultaţii de Muzică din Timişoara din cadrul Universităţii de vest din Timişoara este profesor pentru specialitatea orgă şi acompaniament pentru orgă.

Din anul 1991 este invitat ca profesor de orgă la Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Muzică. Aici accede prin concurs de la funcţia de Lector pănă la cea de Conferenţiar şi Profesor universitar. Este un foarte bine apreciat profesor de orgă studenţii săi de la clasele de licenţă şi master fiind prezenţi în concerte naţionale şi internaţionale.

În anul 2000 suţine examenul de Doctor în Arte-Muzică la Academiei de Muzică “ Gh. Dima” din Cluj-Napoca, cu teza din domeniul muzicologiei “Incursiune în arta şi pedagogia organistică de pe teritoriul României”, coordonator Prof. univ.  dr. Eduard Terenyi.

Pe parcursul anilor pe baza concursurilor de accedere pe posturi universitare este mai întâi lector universitar (1991), apoi conferenţiar iar din anul 2002 este profesor universitar. Între anii 1994 -1996 ocupă funcţia de secretar ştiinţific al facultăţii, iar din anul 2004-2008 este director al studiilor de masterat şi relaţii internaţionale. Din anul 2007 este expert ARACIS, iar din anul 2009 este expert ACPART.

Este director pentru mai multe festivaluri naţionale şi internaţionale ca: Festivalul muzicii de orgă din Banat-Timorgelfest, care în 2012 a ajuns la a XII-a ediţie, Arta organistica românescă (cu concerte în Ungaria, Polonia, Austria,  Italia) şi director al Seminariilor de Imnologie. Este directorul  grantului de cercetare CNCSIS cu tema Evidenţa orgilor din România.

A contribuit activ la construirea in ultimii 10 ani a cel puțin doua orgi clasice de factură neobarocă, la Facultatea de Muzică din Timișoara și în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din Timișoara precum și la achiziționarea a două orgi Viscount Prestige 100 în Aula Magna de la Universitatea de Vest din Timișoara și Vivace 30, ca instrument de studiu.

În aceşti ani desfăşoară o amplă activitate ca interpret organist în ţară şi străinătate. A susţinut concerte de orgă la Ateneul Român Bucureşti, Sala Radio Bucureşti, Palatul Culturii Tg. .Mureş, Filarmonicile de Stat din Oradea, Arad, Tg. Mureş, Satu Mare, Timişoara precum şi în biserici cu orgi de renume din Braşov, Sibiu, Mediaş, Sighişoara etc. Ca solist organist a avut concerte şi turnee de concerte (mentionam doar concertele de dupa anul 1990) în Germania (1990, 1996, 1997, 2002), Ungaria (1991, 1995, 1999, 2000, 2002, 2004, 2007, 2008, 2009, 2012, 2013, 2014), Republica Moldova (2001) Austria (1998, 1999, 2007, 2008, 2009), Rusia (1992, 1994), Belarus (1991, 2010, 2014), Franţa (1997, 2010, 2012), Danemarca (1995,1998), Anglia (1998), Statele Unite ale Americii (1988, 2008, 2011), Canada (2003, 2011), Polonia (2007, 2012), Italia (2008, 2009, 2010, 2012, 2013), Spania (2013), Republica Cehă (2014).

A pubilicat o serie de cărţi dintre care amintim: Arta şi pedagogia organistică din România în context european. Editura Mirton 2000; Metodica interpretării. Modele de analiză în arta organistică. Editura Signata 2001; Coralul protestant. Johann Sebastian Bach, partitele de coral pentru orgă. Editura Mirton 2002; De la începuturi la Johann Sebastian Bach. Editura Mirton, 2003 ; George Enescu. Lucrări şi transcripţii pentru orgă, editura Universităţii de Vest din Timişoara, Timişoara, 2007; în cooperare cu prof. dr. Csanadi Laszlo Dezvoltarea orgii italiene şi activitatea familiei Mascioni; Il Transylvano de Girolamo Diruta sau Muzica renascentistă de la Alba Iulia, editura Universităţii de Vest din Timişoara, Timişoara, 2007, Orgile din România (editor coordonator) editura Brumar, Timişoara, 2008, Romanian Protestants Hymns, editura Brumar, 2011.

 

 

RECITAL DE ORGĂ

Gedmin Grudba, (Polonia), Reșița, Biserica Romano-catolică din Govândari (15. 10); Timișoara, Biserica Adventistă din Str. Independenței nr. 19 (16. 10)

 

Program pentru Reșița și Timișoara

 

1. Johann Sebastian Bach (1685-1750) Toccata, Adagio and Fugue in C Major ,

BWV 564

2. Dietrich Buxtehude (1637-1707) Passacaglia in d minor, BuxWV 161

3. Johann Sebastian Bach (1685-1750) Concerto in G Major (Allegro-Grave-

Presto), BWV 592

4. Johann Sebastian Bach (1685-1750) Coral: An Wasserflüssen Babylon, BWV

    653

5. Johann Sebastian Bach (1685-1750) Trio: Allein Gott in der Höh’ sei Ehr’,

    BWV 664

6. Johann Sebastian Bach (1685-1750) Prelude b minor, BWV 544

7. Johann Sebastian Bach (1685-1750) Coral: Kommst du nun, Jesu, vom

    Himmel herunter, BWV 650

8. Johann Sebastian Bach (1685-1750) Präludium E flat Major, BWV 552

 

 

Gedymin Grubba s-a născut la 17 iulie 1981 în Gdansk, Polonia, a început studiul pianului cu Halina Radomska în orașul natal încă de la vârsta de cinci ani. Mai târziu se va înscrie la clasa de pian a Zofiei Ralicka și la clasa de clarinet a profesorului Dariusz Egielman din cadrul Școlii Primare de Muzică  Stanislaw Moniuszko din Sopot. Și-a continuat educația muzicală la Școala Secundară de Muzică Fryderyk Chopin în Gdansk, la clasa de orgă a profesorului  Roman Perucki. Școala o va încheia ca premiant. În 2006 va absolvi Academia de Muzică Stanislaw Moniuszko din Gdansk, unde a studiat orga cu Roman Perucki iar compoziția cu Eugeniusz Glowski.

A participat la numeroase clase de Master în Polonia și peste hotare, axându-se în special pe interpretarea muzicii de orgă, cu  excelenți organiști precum:  prof. B.K. Bryndorf, prof. E. Doll, prof. F. Klinda, prof. J. Laukvik, prof. J.P. Lecaudey, prof. L. Lohmann, prof. D. Roth, prof. A. Schoof, prof. M. Strohhäcker, prof. J.C. Zehnder, prof. W. Zerer, dr S. Göttelmann, prof. J. Gembalski (master de improvizație), prof. M. Sawa (master de improvizație pe durata unui an).

Numărul concertelor susținute din anul 1996, când și-a început activitatea publică, se ridică la peste 500 de concerte susținute în Polonia, în cele mai importante centre europene, dar și în Asia (Singapore), Australia și Noua Zeelandă. Susține anual un număr de aproximativ patruzeci de concerte în diferite orașe peste tot în lume. Activitatea sa este de solist, membru într-o formație de muzică de cameră, compozitor și dirijor. În anu 2011 a  sărbătorit 15 ani de activitate artistică. Este laureatul multor concursuri de orgă și compoziție.

În 1999 Gedymin Grubba a organizat Festivalul Internațional al Muzicii de Orgă la Catedrala Pelplin, și de atunci este directorul acestuia. Acest festival este unul dintre cele mai importante și prestigioase evenimente culturale de acest fel din Europa. Datorită acestui festival este promovată singura orgă barocă (datând din secolul XVII) care a fost reconstruită și dată spre refolosință în anul 2003. În 2009 Gedymin Grubba a fost permiat pentru activitatea sa culturală cu premiul  “Mestwin”.  A primit de asemenea trei recunoștințe din partea președintelui din Gdansk.

Din 2003 este președintele  Fundației de Promovare a Arte Gabriel Fauré din Gdansk, fundație ce organizează anual în jur de 15 concerte în Polonia, acestea fiind în principal serie de concerte, incluzând și Festivalul de la Pelpin.

În 2008 Gedymin Grubba a compus monumentala piesă vocal-simfonică “Sinfonia Jubilate”. Lucrarea a fost comandată de Cooperativele de economii şi credite din Polonia – F. Stefczyk’s SKOK pentru a sărbători a 15-a aniversare . Muzica a fost îmbinată cu versuri compuse de Ioan Paul al II-lea, S.H. Lubomirski și Z. Herbert. Lucrarea a fost dedicată Excelenței Sale Cardinalul Joseph Glemp  ca recunoștință pentru anii în care a condus Biserica, Națiunea și Polonia. Premiera absolută a “Sinfoniei Jubilate” a avut loc la Opera Națională din Varșovia. DVD-ul cu înregistrarea  piesei a fost realizat în 150 000 de exemplare.  Este membru al Uniunii Tinerilor Compozitori din Polonia.

A realizat numeroase înregistrări pentru radio-ul și televiziunea poloneză și europeană ( în calitate de dirijor), de asemenea înregistrări solo (10 CD-uri). A participat la înregistrarea CD-ului “The Great Organ of the Metropolitan Cathedral in Gdansk Oliwa”, câștigând din partea “Fryderyk 2006” în 2009 premiul Înregistrarea de aur.

Din 1988 lucrează ca organist la bisericile din Gdansk Diocese. Ca profesora  instruit câțiva tineri organiști care la momentul actual sunt organiști la bisericile din Gdansk. Gedymin Grubba este momentan organist la Biserica Dumnezeul Milei din Gdansk – Morena.

Site-ul oficial al artistului este: www.gedymin.org

 

 

 

RECITAL DE ORGĂ

Jens Korndörfer, (USA), Timișoara, Domul Romano-catolic din Piața Unirii (22.10)

 

Program pentru Timișoara

 

  1. Georg Muffat (1653-1704) Toccata Septima
  2. Johann Sebastian Bach (1685-1750) Coral: Schmücke dich, o liebe Seele, BWV 654;
  3. Johann Sebastian Bach (1685-1750) Präludium und Fuge in D, BWV 532
  4. Max Reger (1873-1916) Benedictus; Introduktion und Passacaglia in d
  5. Louis Vierne (1870-1937) Clair de lune (din ciclul  Pièces de Fantaisie)
  6. Maurice Duruflé (1902-1986) Coral varié sur le thème du „Veni creator

Jens Korndorfer s-a născut în Germania. A absolvit Conservatorul Național Superior de Muzică din Paris (cu diploma orgă-interpretare la clasa lui O. Latry și M. Bouvard), Conservatorul Oberlin, Musikhoschule  în Bayreuth (cu diploma de muzică religioasă) și Universitatea McGill din Montreal, unde susține Teza de Doctorat cu: H. O. Ericsson, J. Grew și W. Porter, apreciată cu  cele mai înalte onoruri. A publicat mai multe articole în reviste de specialitate germane, engleze, franceze și ruse.

În septembrie 2005, Dr. Korndörfer a fost primul organist german numit pentru un an ca ,,organist titular’’ la Sala de Concerte Kitara din Sapporo, Japonia. Susține numeroase recitaluri în Sapporo și alte mari săli de concerte din Tokyo, Kyoto etc. A susținut concerte cu orchestra Sapporo Symphony Orchestra și cu Filarmonica Arturo Toscanini dirijată de Lorin Maazel, unde de altfel a făcut și studii muzicale. Timp de un an a dat aproximativ 50 de recitaluri în Sapporo, Japonia.

Dr. Korndorfer a câștigat de trei premii la Concursului Internațional de Orgă din Montreal, care au avut loc în 2008, 2011. În octombrie 2011, a câștigat premiul al doilea și Premiul Franz Liszt la cel de al doilea Concurs Internațional de orgă de la Montreal, Canada. În prima ediție a acestui concurs, în 2008, el a câștigat premiul al treilea.

Dr. Korndörfer înregistrat două CD-uri ca solist sub genericul Mari momente în muzică germană, JASRAC 2006.  În 2009, a înregistrat ,,Trumpet Ave Maria” împreună cu Kazukiro Maekawa (trompetă solo) cu Orchestra Simfonică din Fukui, Japonia. A înregistrat un CD – solo și un DVD în care este prezentată orga din Kitara și o serie de concerte cu diferite orchestre (Orchestra Simfonică Sapporo, Filarmonica Arturo Toscanini). În programul Orgă 2011 a înregistrat CD-ul intitulat Variațiuni pe teme Americane și un alt CD cu Kazuhiro Maekawa (trompetă) cu Orchestra Simfonică din Sapporo, la  Harmony Hall din Fukui, Japonia.

Dr. Jens Korndörfer efectuează în mod regulat concerte în turnee de nivel internațional: Londra (Westminster Abbey), Moscova (Catedrala), Paris (Catedralele Notre Dame, St Sulpice și La Madeleine), Versailles (Capela Castelului Regal), Poitiers (Catedrală), Berlin (Catedrala Kaiser Wilhelm Memorial Church), Ulm (Münster), Lübeck (Dom), New York (St. Thomas Fifth Avenue), Boston (Sf. Toma de Aquino), Cincinnati (Sf. Bonifaciu), Montreal (Basilica Notre Dame, Oratorie de Saint Joseph), Toronto (St. James Cathedral), Fukui (Harmony Hall) și Hong Kong (Centrul Cultural).

În septembrie 2012, Dr. Korndörfer a fost numit organist la Prima Biserică Prezbiteriană din Atlanta, Statele Unite ale Americii. Biserica are două instrumente magnifice: o orgă mare de concert  construită de Möller și restaurată de Zimmer (IV/105) și orga Klop (II/15) din capela bisericii.

 

CONCERT VOCAL SIMFONIC.

Orchestra, corul și soliștii Filarmonicii Banatul Timișoara

Sala Capitol din Timișoara, (24. 10).

Dirijor Dumitru Costin. Dirijorul corului Iosif Todea. Soliști: Alina Todea, soprană; Gabriela Varvari, mezzosoprană; Daniel Zah, tenor; Cristian Ardelean, bas; la orgă Cristina Struța

În program: Antonin Dvořák, Requiem,  lucrare vocal simfonică cu orchestră, cor, soliști și orgă.

Requiem-ul de Antonin Dvořák este una dintre cele mai intelectuale și profunde lucrări ale lui Dvorak. Este lipsită de orice formă de ostentație superficială, patos sau melancolie. Lucrarea este marcată de un sentiment de durere curajos, dar fără nuanțe sumbre și tragice. Compozitorul nu plasează viața de după moarte mai sus de calitatea existenței sale pe pământ; el este recunoscător pentru toate darurile pe care le-a primit de la Dumnezeu. Contemplarea morții nu evocă teamă, dar exprimă durere de a fi nevoie să spună un rămas bun de la cei mai apropiați de el,  natura și muzica lui iubită.

Dvorak a împărțit textul liturgic în două secțiuni principale. În primul rând, o imaginea a Judecății de Apoi, care are opt părți cu un ton sumbru predominant. Cea de a doua parte cuprinde cinci părți. Acestea aduc o atmosferă de consolare și de conciliere. Dezvoltarea materialului tematic este împărțită în mod egal de către orchestra, corul și soliștii. Structura complexă a acestei lucrări ample este cimentată pe patru idei muzicale fundamentale (F – G flat – E – F), care se regăsesc ca un fir roșu prin întregul Requiem. Progresia acestui sentiment melancolic și ambiguitatea ritmică apelează sugestiv la rațiune în căutarea umană pentru răspunsuri la problemele legate de viață și de moarte. Imaginația compozitorului aparent nu are limite: el include un semn de întrebare muzicală în partitură de aproape 200 de ori, în nenumărate variante, fără nici un sentiment de monotonie. Interesant de remarcat, Dvorak a folosit acest motiv muzical pentru prima dată cu doi ani în urmă în ciclul Cântece de dragoste unde se pare că le-a legat cu noțiunea de moarte la sfârșitul piesei „Aici, în pădure de către un pârâu„, prin cuvintele „Când val de viață mă transportă pe mine departe de lume?”.

Pentru partea a treia (Dies Irae) potrivit mărturiei lui Josef Suk, Dvorak a considerat concepția de lucru în detaliu în avans, în cele din urmă se stabilește pentru tonalitatea Si bemol major care este într-adevăr care este cheia fundamentală a lucrării. Surprinzător Requiem-ul nu are un catharsis fără echivoc, care este de altfel tipic stilului componistic al lui Dvorak (Stabat Mater, Rusalka, Dove Wild și altele). Compozitorul se spune că a cugetat pentru o lungă perioadă de timp, dacă va termina lucrarea în minor sau  major. Soluția la care a ajuns în cele din urmă ar putea fi văzută ca un compromis: În timp ce soliștii și corul cantă cu o intensitate din ce în ce spre nuanța de piano, se mișca spre încheiere cu cuvintele „Et lux perpetua Luceat EIS„, terminând în cheia Si bemol cathartic și ceremonial, în următoarea parte revine postludiu orchestrale la motivul de bază în si minor. Muzicolog Jarmil Burghauser consideră că acesta este un caz de simbolism în mod deliberat, fiind expresia cea mai profundă de geniu a lui Dvorak, atât ca muzician cât și ca individ: efemerului dispare, împreună cu moartea.

  1. Requiem aeternam, B flat minor (Poco lento)
    2. Graduale, B flat minor (Andante)
    3. Dies irae, B flat minor (Allegro impetuoso att.)
    4. Tuba mirum, E minor (Moderato)
    5. Quid sum miser, F minor (Lento)
    6. Recordare, D major (Andante)
    7. Confutatis maledictis, G minor (Moderato maestoso)
    8. Lacrimosa, A minor

9. Offertorium, F major (Andante con moto)
10. Hostias, F minor (Andante)
11. Sanctus, B flat major (Andante maestoso)
12. Pie Jesu, G minor (Poco adagio)
13. Agnus Dei, B flat minor (Lento)

 

Lucrarea durează aproximativ 1 oră și 35 minute.

 

Antonin Dvořák  s-a născut la data de 8 septembrie 1841 în satul Nehalozeves, aşezat pe malul Vltavei, în apropiere de Praga. Ca fiu al unui măcelar-cafegiu, a deprins primele îndeletniciri ale meseriei de la tatăl său, iar primele noţiuni muzicale le va învăţa de la organistul oraşului Zlonice. Tatăl viitorului compozitor avea un han ţărănesc iar mama lui era în serviciul unei familii princiare pe nume Lobkowitz din apropierea satului natal.

Antonin va creşte în ambianţa atmosferei de la ţară şi din fragedă copilărie va cânta împreuna cu copiii ţăranilor melodiile populare şi va deprinde cântările bisericeşti în biserica satului alături de coriştii bisericii. Este atras de dansurile tinerilor de la ţară, iar acest lucru îi va influenţa definitiv tehnica compoziţiei de mai târziu, ce-l va face celebru în întreaga lume.

Unul dintre primii lui profesori de muzică, Josef Spitz, organist de meserie, îl va învăţa să cânte la vioară şi nu după mult timp, Antonin la vârsta de 8 ani va intra în mica orchestră de pe lângă hanul tatălui său.

După ce va termina stagiul şcolar în satul natal, în anul 1853 va fi găzduit de unchiul său în oraşelul Zlonice şi va studia pianul, vioara şi viola precum şi teoria muzicii şi canto coral cu profesorul Antonin Liechmann (1808-1879). Despre acest profesor compozitorul îşi va amintii cu drag pe tot parcusul vieţii, mai cu seamă că acesta îl va iniţia în aprofundarea tradiţiilor naţionale muzicale ale Cehiei. Un rol important în formarea muzicală a lui Dvorak îl vor avea cantorii bisericii de la care tânărul Antonin va învăţa meşteşugul cântărilor bisericeşti în tradiţia husită. Cehia se va confrunta începând cu sfârşitul secolului al XIV-lea cu o serie de mişcări socio-politice şi religioase în care un rol important l-a jucat Jean Hus. Acesta a fost influenţat în gândirea lui de mişcarea lui Wycliffe din Anglia. Acestă influenţă a dat naştere mişcărilor religioase de eliberare naţională, în care protestantismul a jucat un rol important în dezvoltarea şi întărirea trăsăturilor naţionale ale culturilor popoarelor Europei din care făcea parte şi Cehia. Spre deosebire de umanism, la care a aderat un număr mic de persoane, protestantismul s-a dovedit a fi o reformă religioasă în sânul lumii catolice care a cuprins o mare parte a Europei şi s-a transformat într-un curent de masă care s-a răspândit din Anglia până în Franţa si Germania iar apoi în Cehia şi Polonia. Protestantismul din punct de vedere cultural a jucat un rol pozitiv în viaţa socială a Europei şi a cultivat un interes sporit pentru cultura şi limba naţională şi mai cu seamă pentru cântecul popular.

Principiul “cine cântă, acela se roagă de două ori” preluat din tradiţia patristică răsăriteană s-a potrivit perfect pe structura spirituală a poporului ceh. Jean Hus a studiat muzica populară şi el însuşi a compus muzica populara. N-a fost însă un compozitor în înţelesul propriu al cuvântului, dar melodiile lui s-au răspândit cu repeziciune şi în acestă atmosferă a colindelor cehe şi a melodiilor populare s-a format şi tânărul Antonin Dvorak.

Mişcarea husită s-a bucurat în mediul religios din Cehia şi de activitatea unui alt renumit reformator, Ieronim de Praga, unul dintre savanţii culturii cehe cu titluri universitare la patru universităţi europene. Ieronim de Praga va continua munca de culturalizare a cehilor începută de Jean Hus şi s-a folosit de muzică pentru a răspândi pe mai departe principiile învăţăturilor husite. Va alcătui un tratat muzical ce abordează principiile teoretice ale muzicii în special ale polifoniei. Ieronim de Praga va răspândi şi muzica instrumentală în biserică, folosind în culegerile lui vechi cântece populare cehe. Influenţa melosului popular în cultura muzicală bisericească din Cehia a făcut ca unele producţii muzicale ale Missei să fie aproape în întregime de sorginte populară.

Tradiţia muzicală a Cehiei din perioada husită a dezvoltat genul cântecului coral şi al imnului religios, care au dobândit cu timpul un caracter naţional.

Mişcarea husită a avut un ecou larg în vestul Europei şi a influenţat într-o oarecare măsură şi protestantismul german iniţiat de cunoscutul reformator Martin Luther. Acesta îl consideră pe Jean Hus principalul promotor al ideilor reformei din vestul Europei.

La începutul secolului al XVII-lea Cehia va cunoaşte dominaţia habsburgică şi timp de aproape 300 de ani limba cehă a fost interzisă, cărţile şi monumentele de cultură în special culegerile de cântece au fost distruse. Cantorii, adepţi ai mişcării husite de altă dată au continuat şi pe mai departe să culeagă cântecele populare şi au păstrat în felul acesta originalitatea culturii muzicale cehe. Profesorul Liechmann s-a remarcat şi el printr-o astfel de muncă de culegere şi de notare a cântecelor populare, ce aveau şi o destinaţie religioasă. El a observat talentul tânărului Antonin, care sub îndrumarea sa făcea progrese remarcabile. Tânărul Dvorak va compune primele piese instrumentale, scrise în cea mai mare parte pe teme melodice populare şi de dans cehe, pe care compozitorul de mai târziu le-a îndrăgit toată viaţa

 

Dirijorul Dumitru Costin

 

La pupitru, Gheorghe Costin s-a dovedit a fi din nou un excepţional dirijor, care ştie să lucreze cu orchestra, să aibă o infinită gamă de culori şi nuanţe, să coordoneze impecabil scena şi fosa, construind astfel o lucrare cu acumulări tensionale paroxistice, contrastând cu momente de lirism şi duioşie, într-o gradare emoţională perfect stăpânită, fără excese şi efecte de suprafaţă – după excepţionalul său debut în opera „Otello” (“România liberă” din 07.05.2002).

Dirijorul Gheorghe Costin a studiat la Universitatea de Muzică din Bucureşti şi a absolvit în paralel secţiile de compoziţie (Dan Constantinescu) şi dirijat – aceasta din urmă la clasa marelui pedagog Constantin Bugeanu. Din anul 1984 este membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România.

A activat ca dirijor permanent al Filarmonicilor din Târgu-Mureş (1986-1988) şi Iaşi (1988-2001), iar din anul 2001 este dirijor la Filarmonica „Banatul” din Timişoara. Prestaţiile sale întotdeauna calitative, disponibilitatea repertorială deosebită, sensibilitatea de muzician devotat sunt atu-uri pe care Gheorghe Costin şi-a clădit o reputaţie solidă, fiind solicitat permanent la toate orchestrele din ţară şi marcând numeroase prezenţe internaţionale: „Grand Prix – Maria Callas” – Atena (1990 – 2010), Festivalul şi Concursul Internaţional „George Enescu” – Bucureşti (ediţiile 1991, 2003 şi 2007 – concertul de deschidere a Festivalului, cu orchestra Operei Naţionale Bucureşti, şi 2011), Festivalul de operă „Mario del Monaco” de la Fano (Italia – 1991), „Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi” – Bucureşti (ediţiile 1992 şi 1993), Festivalul Internaţional „Toamna muzicală clujeană” (1995), Concursul „Pacem in Terris” (Bayreuth – 1997, 1999, 2001), Concerte cu Orchestra „Pro Arte” (Italia – 1997, 1999 – 2001).

În septembrie 1998, Gheorghe Costin şi-a făcut debutul la pupitrul Orchestrei de cameră „London Schubert Players Orchestra” şi la Festivalul Internaţional de la Windsor. A beneficiat de îndrumarea şi preţuirea unor mari personalităţi dirijorale, precum Sergiu Celibidache şi Erich Bergel.

Memorabile rămân concertele cu lucrări de Yannis Xenakis din anii 1992 (Bucureşti) şi 1993 (Cluj), în prezenţa autorului, eveniment în urma căruia a fost distins cu „Premiul Uniunii Criticilor şi Interpreţilor din România”. A efectuat turnee în Franţa, Spania, Austria, Germania, Elveţia, Grecia, Anglia, Olanda, Belgia, Serbia şi Portugalia.

Numele său a figurat pe afişele unor renumite săli de concerte europene ca: Sala UNESCO – Paris (1990 – turneu cu Filarmonica din Iaşi), Sala „Gasteig” de la München (1995 – concert susţinut cu aceeaşi orchestră, în prezenţa lui Sergiu Celibidache), „Herkulessaal der Residenz” (München – 1997 şi 2001 – concerte cu Orchestra Filarmonicii „Banatul” din Timişoara, în anul 2002 – cu Orchestra Filarmonicii „Transilvania” din Cluj-Napoca, iar în anul 2004 – cu Orchestra Filarmonicii din Sibiu – „Carl Orff – Saal”). Printre artiştii cu care a colaborat se numără Rudolf Kerer, Grigori Sokolov, Nikolai Suk, Cyprien Katzaris, Valentin Gheorghiu, Dan Grigore, Ştefan Ruha, Radu Aldulescu, Wolfgang Laufer, Viorica Cortez, Eva Marton, Doris Soffel, Corneliu Murgu şi alţii.

Gheorghe Costin a realizat înregistrări pentru Radio, T.V. şi CD-uri. În septembrie 2000 a fost invitat în juriul Concursului Internaţional de Pian „José Iturbi” de la Valencia (Spania), iar în septembrie 2002 a dirijat concertul final al aceluiaşi prestigios concurs în compania Orchestrei de la Valencia. În luna mai 2001 a pregătit şi dirijat premiera operei Otello de G. Verdi la Opera Naţională din Timişoara iar în aprilie 2002, a realizat, cu acelaşi ansamblu, premiera operei Turandot de G. Puccini. În vara anului 2003 a realizat la Trento (Italia) premiera şi trei spectacole cu opera „Cavalleria rusticana” de P. Mascagni, într-o distribuţie internaţională. În vara anului 2006 a îndrumat şi condus orchestra „Internationale Giovanile Pergine Spettacolo Aperto” într-un concert cuprinzând muzică nord-americană, prezentat în Italia, la Pergine şi în Spania, la Vila-seca şi Tarragona.

În iunie 2010, Gheorghe Costin a fost invitat la Montreal în juriul Concursului Internaţional „Prix d’Europe”, iar în februarie 2011, a dirijat „Lebanese Philharmonic Orchestra” la Beirut , într-un program Enescu – Brahms – Musorgski.

 

 

 

 

Dirijorul corului Iosif Todea

Născut în anul 1963 la Reşiţa. În anul 1991 a devenit student la Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, specialitatea – pedagogie muzicală. Cursurile de ansamblu şi dirijat coral ale prof. Damian Vulpe, i-au renăscut dragostea pentru cântul coral, fapt ce l-a încurajat în demersul său de a înfiinţa un cor de cameră studenţesc, “Collegium Musicum”.

O altă etapă în biografia sa artistică a fost deschisă în 1992, când s-a angajat în corul Filarmonicii “Banatul” din Timişoara. Aici s-a familiarizat cu munca specifică artei profesioniste şi l-a întâlnit pe maestrul Diodor Nicoară, care a avut o contribuţie hotărâtoare în formarea personalităţii sale dirijorale.

În urma concursului pentru ocuparea postului de dirijor,organizat de către Filarmonica “Banatul” în anul 1997 ,  Iosif Todea a devenit dirijorul corului filarmonic, în fruntea căruia a abordat un număr impresionant de lucrări, atât din repertoriul vocal-simfonic, cât şi a cappella, multe dintre ele fiind prezentate publicului timişorean în primă audiţie (G.Rossini: Stabat Mater, H.Berlioz: Simfonia “Romeo et Juliette”, R. Schumann: Das Paradies und die Peri, M.Marbe: Noapte tărănească). Repertoriul maestrului Iosif Todea cuprinde peste 150 de lucrări de referinţă din literatura muzicală românească şi universală, precum şi trei lucrări din repertoriul de operă: G.Verdi: “Aida”, “Nabucco”, R.Leoncavallo: “Cavalleria Rusticana”.

A colaborat cu Facultatea de Muzică, pregătind corul Facultăţii în perioada 2003-2006. În această perioadă, împreună cu maestrul Diodor Nicoară, a alcătuit un volum de piese corale, editate în cadrul Universităţii de Vest, Facultatea de Muzică. A mai colaborat cu corul Filarmonicii din Arad, la pupitrul căruia a efectuat un turneu artistic în Spania, Germania şi Franţa în anul 1999 ( C. Orff: Carmina Burana, G. Fr. Händel: Oratoriul Messias).

A efectuat turnee artistice în străinătate în Norvegia, Belgia, Olanda, Germania etc unde a interpretat: Leoncavallo : “Cavalleria Rusticana”; G. Verdi : “Aida”;  G. Mahler : Simfonia Nr. 8; L.van Beethoven : Missa Solemnis; J. S. Bach: Mathäus Passion; G. Verdi : Requiem; C. Orff : Carmina Burana etc.

În anul 2009 a participat impreuna cu Corul Filarmonicii “Banatul” din Timisoara la renumitul festival de operă de la St. Margarethen, interpretând opera “Nabucco” de G. Verdi.

A dirijat Orchestra de tineret a Filarmonicii “Banatul” susţinând concerte în ţară şi în Timişoara. Obține în anul 2008 – premiul “Pro Cultura”- Consiliul Judeţean al judeţului Timiş.

Maestrul Iosif Todea îşi asumă cu mult profesionalism pregătirea corului filarmonic, urmărind în mod special îmbunătăţirea nivelului interpretării artistice, precum şi abordarea unor lucrări noi din repertoriul românesc şi universal.

 

Soliștii:

Soprana Alina Todea, născută în anul 1977 la Slatina, Alina Todea şi-a început studiile muzicale la Liceul de Artă din Craiova (1992 – 1996), apoi sub îndrumarea d-nei Valerya Tarjanji continuă la Timişoara pregătirea muzicală,  din anul 1996 ocupând funcţia de artist liric, în cadrul Corului academic al Filarmonicii Banatul din Timişoara.  Între anii 1998 – 2003, ca studentă a Facultăţii de Muzică, secţia canto, descoperă arta cântului de la soprana Teodora Ciucur, solistă a Operei Naţionale din Timişoara, profesoară a Facultăţii de Muzică şi solistă concertantă în numeroase concerte din ţară şi străinătate.

În cadrul Filarmonicii Banatul Timișoara, aflându-se sub bagheta dirijorilor Diodor Nicoară şi Iosif Todea, a susţinut numeroase părţi solistice din lucrări „a cappella”, care au pus bazele anilor ce vor urma. Dintre lucrările de gen amintim : V. Spătărelu – „Floare albastră”, St. Olariu – „Pre Tine te lăudăm” şi „Psalmul 50”. D. Popovici : „Legenda ciocârliei”.

În acelaşi timp, în cadrul producţiilor studenţeşti, interpretează un număr mare de arii din opere, lieduri şi oratorii. După absolvirea studiilor muzicale din cadrul Facultăţii de Muzică, continuă pregătirea alături de soprana Teodora Ciucur. Activitatea solistică va lua amploare începând cu anul 2007, odată cu redeschiderea Sălii Capitol ca sală de concerte a Filarmonicii Banatul Timișoara, interpetând lucrarea „Carmina Burana” de C. Orff, în prezenţa Majestăţii Sale, Regele Mihai, sub bagheta dirijorului Johannes Stecker, alături de Corul de băieţi „Wietener Sangerknaben” din Tirol.

În anii următori, a susţinut numeroase concerte, imbogăţindu-şi în permanenţă repertoriul vocal – simfonic (Wolfgang A. Mozart: Kronungsmesse, Franz Schubert : Messe in G – Dur , Ludvig Van Beethoven : Messe in C – Dur, Karl Ditters von Dittersdorf : Regina coeli).

În anul 2010 a fost invitată să participe ca solistă, alături de Filarmonica Banatul Timișoara, în numeroase oraşe importante din Olanda, cu lucrarea „Matthaeus Passion” de Johann S. Bach, dintre acestea menţionăm pe cel din Amsterdam, în renumita sală Concertgebow.

În perioada imediat următoare, repertoriul se diversifică, adăugând şi susţinând lucrări din creaţia vocal – simfonică, dintre care amintim: Johannes Brahms: „Ein Deutsches Requiem”, Ludvig van Beethoven: Simfonia IX, Gabriel Fauré: Requiem,  Wolfgang A. Mozart: „Requiem”, A. Vivaldi: „Gloria”, Felix M. Batholdy: „Ellias”, Giacomo Rossini: Stabat Mater, Charl Ph. Emanuel Bach: „Magnificat”, Wolfgang A. Mozart: „Grabmusik”, Wolfgang A. Mozart:  „Credo Messe”.

Intre anii 2009 – 2013, a sustinut peste 80 de concerte ca solistă în Olanda şi Belgia, impreună cu Orchestra şi Corul Filarmonicii Banatul Timişoara, sub bagheta dirijorului Raymond Janssen.

 

 

Mezzosoprana Gabriella Varvari nascută la Turda în județul Cluj. Studiile universitare le face la Facultatea de Muzica din Oradea pe care o absolva în anul 2005, dupa care își definitiveaza studiile la Universitatea de Muzica Gheorghe Dima din Cluj in perioada 2005 -2007 in cadrul programului de Studii aprofundate de Master. In anii 2004 si 2005 participa la  cursurile de maiestrie susținute ce către celebrul Bonaldo Giaiotti la Barcelona, iar în 2007  participa la Ausburg la cursurile de măiestrie ale renumitei soprane Horiana Branișteanu. Este laureată a mai multor concursuri internaționale de canto între care: Concursul Sigismund Toduță de la Cluj Napoca, unde în anul 2007 a obținut Premiul special al Juriului. Tot un astfel de premiu special deosebit de important a obținut în anul 2008 la prestigiosul Concurs Hans Gabor –Belvedere de la Viena. In prezent mezzosoprana Gabriella Varvari activează ca prim solistă a Operei Naționale Române Timișoara

Calitățile vocale deosebite, manifestate prin timbrul superb cu o paletă coloristică extrem de bogată,  ambitusul generos, respectul pentru partitură, ținuta scenică impunătoare, charmul și frumusețea fizică sunt cateva atuuri care au impus-o înca din anii studenției pe mezzosoprana Gabriella Varvari în roluri de operă și operetă de mare amploare.  Astfel este o impunatoare și sofisticată Carmen, ca rol de identitate al oricărei mari mezzosoprane, apoi o Fenena din Nabucco-ul verdian plină de un dramatism tulburator, roluri dramatice pe care le alterneaza cu mezzocoloratura  comică a șmecherei Rosina din Barbierul rossinian. Cu același profesionalism a realizat și rolurile Lola (Cavalleria rusticana), Suzuki (Madama Butterfly), Ciesca (Gianni Schichi), Dido (Dido și Enea), Flora (La Traviata), Czipra (Voievodul țiganilor), Contesa Stassi (Silvia), Hodel (Scripcarul pe acoperis – Nominalizat Cel mai bun spectacol de musical al anului 2013) sau Zerlina (Don Giovanni de W.A. Mozart). Deși de o frumusețe și o feminitate plina de grație, datorită talentului actoricesc deosebit, mezzosoprana Gabriella Varvari a cochetat și cu rolurile trouseur (travesti) creind personaje extrem de veridice  cum ar fi Cherubino (Le Nozze  di Figaro),  Don Ramiro (La finta giardiniera) și  Prințul Orlovsky (Liliacul). Repertoriul operistic este completat cu apariții pe podiumul de concert în  mari gale de operă în recitaluri de lied și în lucrari vocal-simfonice în care interpreteaza partida de mezzosopran solist. Dintre lucrările vocal-simfonice pot fi amintite: Misa Incoronarii de W.A. Mozart, Stabat Mater de G. Pergolesi, Stabat Mater de G. Rossini,  Oratoriul de Pasti  de P. Constantinescu, Te Deum de Z. Kodaly , Laudate Domini de A. Vieira, Petite Messe Solennelle de G. Rossini, Requiemul de G. Verdi, Magnificat de Carl Philippe Emanuel Bach și Oratoriul de Craciun de J. S. Bach.

A debutat în Faust de Ch. Gounod ca Siebel  cu basul Roberto Scandiuzzi (Mefisto), soprana Nicoleta Ardelean (Margareta), Like Xing (Faust) și dirijor David Crescenzi. Spectacolul a fost nominalizat cel mai bun spectacol de operă al anului 2012.

În 2 Iunie 2012 a interpretat G. Verdi, Requiem, cu ocazia sarbatoririi Zilei Naționale a Italei având ca dirijor pe David Crescenzi.

Aparițiile scenice din țară la: București, Timișoara, Cluj Napoca, Oradea, Constanța etc. sunt completate de invitații regulate pe importante scene din Spania, Italia, Ungaria, Germania, Austria, Serbia .

Succesul înregistrat cu rolul titular din Carmen (în cadrul turneului din Belgia și Olanda, inclusiv apariția pe scena Operei din Belgrad)  au marcat  consacrarea internaționala a tinerei mezzosoprane Gabriella Varvari.

 

Tenorul Daniel Zah a studiat cântul vocal urmând cursuri universitare şi de masterat la Facultatea de Muzică din Timişoara, desăvârşindu-şi formarea muzicală prin participări la cursuri de măiestrie interpretativă ale unor reputaţi muzicieni precum Ludovic Spiess şi Vladislav Piavko.  Activitatea sa artistică însumează recitaluri şi concerte susţinute ca invitat al Filarmonicii „Banatul” Timişoara, al Filarmonicii din Arad, precum şi al Filarmonicii din Satu Mare. A abordat părţi solistice în lucrări vocal-simfonice precum Elias de Mendelssohn-Bartholdy, Misa Criola de Ramirez, Stabat Mater de Rossini, Requiem de Mozart. Din repertoriul de operă a abordat rolul Vrăjitoarei din Hänsel şi Gretel şi Mengone din Lo speziale de Haydn. În prezent Daniel Zah este profesor de canto la Colegiul Naţional de Artă Ion Vidu Timişoara.

 

Baritonul Cristian Ardelean sa născut la Arad, unde a început studiile  sale muzicale. Mai apoi  a studiat la Universitatea de Vest din Timişoara în cadrul Facultăţii de Muzică, sub îndrumarea lui Alexandru Moisiuc şi Conf. dr. Maniov Marius. În 2002 a absolvit şi a primit o diplomă universitară de licență în muzică (canto). Și-a continuat studiile postuniversitare de Masterat, sub îndrumarea prof. dr. Ionel Pantea. Concomitent  Cristian Ardelean Ardelean a participat la cursuri de artă vocală predate de către Corneliu Murgu (director al Operei Naţionale Române din Timișoara), Toma Popescu (profesor la Conservatorul de Muzică Fr. Schubert din Viena), Pompei Hărăşteanu (solist la Opera Națională  Română din București ) şi Ionel Pantea (profesor la Facultatea de Muzică din Luxemburg).
Între anii 2002 şi 2005 a lucrat ca preparator şi apoi ca asistent universitar la Facultatea de Muzica din Timișoara, unde a avut un aport benefic în realizarea spectacolelor studențești de la Opera Română din Timişoara.

Din 1997 Cristian Ardelean a activat ca solist în Corul Ion Românu  de la Lugoj și Corul Filarmonicii Banatul din Timişoara.  A colaborat ca solist cu Orchestra Filarmonicii Banatul din Timișoara, precum și în diferite spectacole organizate de  Facultatea de Muzică a Universităţii de Vest Timişoara și în specatcole ale Operei Române din Timişoara.

Cristian Ardelean este membru al mai multor coruri naţionale şi internaţionale, cum ar fi Sursum Corda, (realizat de Diodor Nicoară), Sabin Dragoi, Armonia, şi Lauda Mielului din Sacramento, California, USA.
Ca membru al Fundaţia Ars Aeternas de la Universitatea de Vest din Timișoara, Cristian Ardelean a fost solist la serile muzicale Dante Alighieri, sub îndrumarea prof. dr. Viorica Bălteanu, un promotor al culturii româneşti în Italia, Franţa şi Germania.  În palmaresul solistic mai amintim colaborările cu Filarmonica din Arad şi Constanţa Opera House, cu care a efectuat turnee în Germania şi Austria.

 

Organista Cristina Struța este absolventă a Colegiului Național de Artă Ion Vidu din Timișoara, clasa de orgă (2012). Face parte din generația de tineri organiști timișoreni, studentă a conservatorului timișorean. În anul 2012 a obținut premiul III la Concursul Internațional de orgă de la Szeged, Ungaria și premiul II la acelașii concurs, în anul 2014. În anul 2014 a obținut Diploma de Excelență din partea Universității de Vest din Timișoara. A concertat în Timișoara, Oradea, Reșița precum și în țări din Europa: Ungaria, Franța, Italia, Serbia. Este inițiatorea unui grup cameral și se remarcă ca prezentatoare a concertelor sub genericul ,, De la începuturi la J. S. Bach”. În prezent este studentă în anul III la clasa de orgă a Prof. univ. dr. Felician Roșca la Facultatea de Muzică din Timișoara și studentă la Facultatea de Științe Politice, Departamentul Relații Internaționale.

 

RECITAL DE ORGĂ

Shin-Ae Chun (Coreea de Sud), Timișoara,  Biserica Adventistă din Str. Independenței nr. 19 (26.10); Arad, Biserica Roșie (27. 10)

 

Program pentru Timișoara

 

  1. Johann Sebastian Bach (1685-1750) Concerto d-moll von Antonio Vivaldi, BWV 596 (Grave, Fuga, Largo e spiccato)
  2. Georg Muffat (c.1645-1704) Passacaglia
  3. Vincent Lübeck (1656-1740) Präludium g-moll
  4. Girolamo Frescobaldi (1583-1643) Toccata Ottava del 1mo Libro
  5. Johann Pachelbel (1653-1706) Chaconne d-moll
  6. Dieterich Buxtehude (1637-1707) Toccata G-dur, BuxWV 165
  7. Johann Sebastian Bach (1685-1750) Fantasie und Fuge g-moll, BWV 542

Program pentru Arad

 

  1. Johann Sebastian Bach (1685-1705) Fantasie und Fuge g-moll, BWV 542
  2. Dudley Buck (1839-1909) The Last Rose of Summer, Theme and 7 Variations
  3. César Franck (1822-1890) Fantasie A-dur
  4. Franz Liszt (1811-1886) Weinen, Klagen, Sorgen, Zagen

 

  1. Shin-Ae Chun, originară din Incheon, Coreea de Sud, și-a luat Doctoratul în Interpretare Organistică și diploma de Master în Interpretare la Clavecin la Universitatea din Michigan din Ann Arbor, Statele Unite ale Americii. În timpul studiilor a obținut diferite burse și premii și a fost invitată să cânte la Concursul Internațional de Orgă Musaschino din Japonia și la Concursul Internațional de Orgă din Irlanda.

Ca și clavecinistă și organistă concertistă, membră a Asociației Artiștilor Concertiști (Sevastopol), Dr. Shin-Ae Chun a susținut concerte în SUA, Europa și Coreea de Sud. Din activitatea concertistică a anilor 2011-2012, amintim: concerte la Biserica Congregațională din Toledo, la Biserica Unită a lui Christos „Bethleem” (a interpretat toate lucrările pentru orgă ale lui Franz Liszt), a susținut concerte de orgă sub genericul „Barocul călător” la Biserica Episcopală Sf. Petru din Tecumseh, proiectul ”Bach și fii săi”, cu program pentru orgă și două flaute, cu Orchestra de Muzică de Cameră Lansing și recitale de orgă în seria Festivaluri de Vară Sf. Francisc de la Ann Arbor.

La Conferința despre Orgă ținută de Departamentul Universității Michigan în toamna anului 2011, a fost una din cei 4 organiști desemnați pentru a concerta la recepția de celebrare a Dr. Marilyn Mason, cu ocazia decernării premiilor. Ca și clavecinistă, susține atât concerte solo cât și în ansambluri precum formația Sfogati și Camerata din Ann Arbor. De asemenea a predat clavecin tinerilor muzicieni prin programe de educație la Cursurile Ann Arbor și Ziua Pianului la Universitatea Henderson. Cel mai recent concert de clavecin a fost cel susținut împreună cu violonista Katharina Uhde, expertă în muzică barocă, cu care a interpretat muzică de Bach și Corelli.

În perioada 2011-2014 a mai avut diferite alte acțiuni concertistice, incluzând serii de concerte la diferite biserici și institute, printre care Biserica Prezbiteriană din Ann Arbor, Biserica Baptistă din aceeași localitate, Institutul de Artă din Detroit, Biserica Christ Church Cranbrook din Bloomfield Hills, Biserica Sf. Patrick din Brighton și Biserica Mariner din Detroit. Pentru a vizualiza întregul program concertistic al Dr. Shin-Ae Chun, vizitați site-ul www.concertartistcooperative.com/chun.html.

Actualmente este organistă la Biserica Baptistă din Ann Arbor, unde cântă pe o orgă cu trei manuale, marca Robert Noehren, Opus.3, un clavecin Zuckerman și un pian cu coadă scurtă Steinway. Este de asemenea dirijoarea corului de tineret. Ca și director de programe, coordonează două serii de concerte Ad Libidum (formal) și Seria de Concerte din Pauză (informal). De asemenea predă în particular orgă, clavecin și pian.

 

RECITAL DE ORGĂ

Su-One Park (Coreea de Sud), Timișoara, Domul Romano-catolic din Piața Unirii, (28. 10); Reșița, Biserica Romano-catolică din Govândari (29. 10); Arad, Biserica Roșie (30.10)

 

Program pentru Timișoara

 

1. Johann S. Bach (1685-1750) Preludiu în sol minor, BWV 535; Sonate în

formă de Trio No. 2 en do minor (partea I. Vivace), BWV 526

2. Antonio Vivaldi(1678-1741) Grosso Mogul, Rv 208 Ⅰ. (Allegro),

transcripție pentru orgă de J. S. Bach (BWV594)

3. Su-One Park, Improvizație în formă de Recitativo în sol minor

4. Johann S. Bach (1685-1750) Fugă în sol minor, BWV 535

5. Jehan  Alain (1911-1940) Două extrase din Trois Danses

6. Su-One Park, Două imagini ale unui cântec românesc, improvizație liberă)

dedicată festivalului Timorgefest 2014

7. Franz Liszt(1811-1886) Preludiu și Fuga BACH

 

Program pentru Arad și Reșița

 

  1. Su-One Park, Improvizație în formă de Preludiu
  2. Girolamo Frescobaldi (1583-1643) Canzona Quarti Toni, Extras din Messa delli Apostoli, « Fiori Musicali 1635 »
  3. Charl E. Bach(1714-1788) Sonata în la minor, Wq70/4, H85 (Allegro assai-Adagio-Allegro)
  4. Louis Marchand(1669-1732) Tierce en Taille-Duo-Basse de Trompette
  5. Su-One PARK Două imagini ale unui cântec românesc, improvizație liberă dedicată festivalului Timorgefest 2014
  6. Wolfgang A. Mozart(1756-1791) Fantezia în fa minor, Kv 608

 

Su-One Park, organist coreean, a urmat studiile muzicale în Franța. Mai întâi la  școala de orgă a lui Jehan Alain din d’Epinay-sur-Orge mai apoi a studiat cu Lionel Avot. Din septembrie 2000, continuă studiile la clasele de orgă a profesorilor: Jean Boyer, Liesbeth Schlumberger și Louis Robillard, în cadrul Conservatorului Național Superior de Muzică din Lyon, unde a primit Premiul de excelență, cu cele mai înalte onoruri.

Se perfecționează în arta improvizației organistice la Conservatorului Național Superior de Muzică cu profesorii: Loïc Mallié, Pierre Pincemaille și Gabriel Marghieri, și la Academia de Muzică Antică din Milano cu profesoriul Aupre Lorenzo Ghielmi, ca bursier pentru anii 2004 – 2005, al Fundației Patronatului Muzicale și a companiei Société Génèrale.

Este numit organist titular al Primatului Catedralei Sf. Ioan din Lyon, și profesor de orgă la Școala de Muzică din Irigny și profesor de improvizație la Institutul de Muzică Sacră din Lyon.

De la întoarcerea sa în Coreea, Su-un este profesor la Yonsei University și Universitatea Națională de Arte (KNUA) în Seul. În prezent este director artistic al Salonului de Muzică Heimai și al Orchestrei Filarmonicii Catolice din Seul,  responsabil pentru proiectul orgii de la Archiepiscopia DAEGU și director al muzicii liturgice la Catedrala Sf. Andrei Kim din Seul.

Timorgelfest 2014  AFIS*

Masterclass orga

 

*

Reclama curs de orga 2014

 

Bravo, Marie!

Standard

Instituirea unor burse guvernamentale in memoriam, emiterea unei cărți poștale, imprimarea unui CD şi a unui DVD cu opera interpretată sunt doar câteva acţiuni ce se vor întreprinde pentruînveşnicirea numelui Primadonei operei naționale. În același scop a fost propusă denumirea unei străzi din Chișinău, iar o școală de muzică din capitală și liceul teoretic din localitatea de baștină a artistei îi poartă deja numele. Mai mult, se intenționează deschiderea unui muzeu în incinta operei naționale, în care să fie expuse„fragmente” din viaţa interpretei, și tot aici va fi amplasat în viitor un bust al acesteia, iar începând cu a XX-a ediție a Festivalului Internaţional care-i poartă numele, organizat în fiecare septembrie a anului, a fost deja  instituit un concurs, la fel, de talie internațională. Cea mai proaspătă realizare în eternizarea numelui Primadonei este documentarul despre viața și opera artistei promis în 2012, odată cu plecarea sa în lumea celor drepți.

1Toate acestea și multe alte acțiuni de ordin internațional, național și local au fost și vor fi întreprinse în memoria cântăreței de operă și lied, a sopranei cu renume Maria Bieșu. Născută la 3 august 1935 în satul Volintiri, Ştefan Vodă, într-o familie de oameni simpli, privați de pretenții în ale artei muzicale, cea care a călcat pe urmele marii soprane Maria Cebotari debutează ca solistă la un concurs raional alături de orchestra de muzică populară „Fluieraș”și de celebrii interpreți Tamara Ciobanu și Serghei Lunchevici. Următorul pas în ale muzicii a fost unul dintre festivalurile republicane, unde ministrul culturii a urcat pe scenă special pentru a o îndemna să meargă la conservator. În 1955, în fața comisiei de examinare a Conservatorului din Chișinău, Maria Bieșu a interpretat o romanță de Liszt și aria din Dama de Pică, primind cea mai înaltă notă și exclamații în cor: Bravo, Marie!. Admisă fără a avea o pregătire specială prealabilă, a avut dificultăți în timpul studiilor. Mai mult, adus o viață grea, unica sursă de existență fiindu-i modesta bursă studențească.

2Însă, entuziasmul său, profesorii de artă scenică Boris Miliutin și Timofei Gurtovoi și profesoarele de canto –Paulina Botezat și talentata cântăreață Suzana Zarifian – i-au fost sprijin neprețuit timp de patru ani în care a și reușit să devină populară ca solistă a Orchestrei de muzică populară „Fluieraş” a filarmonicii chișinăuiene.

Ferm convinsă că locul său este pe scena Operei, Maria Bieșu a abandonat muzica folclorică, angajându-se în 1961, în urma unui concurs, la Opera din Chișinău, unde, datorită unei împrejurări nefericite și accidentale, obține șansa unei lansări fulminante. În ajunul premierei spectacolului Tosca, protagonista rolului principal în operă se îmbolnăvește, iar Maria Bieșu este propusă ca suplinitor. Debutul interpretei pe scena Teatrului de Operă din Chișinău din 28 aprilie 1962 i-a asigurat un succes recunoscut atât de specialiști, spectatori, cât și de administrația instituției, care imediat a și început să-i proiecteze un repertoriu special.

3După ce în 1963 își prezentase cu brio rolul din Madame Butterfly în orașul bulgar Ruse, în 1964 întreprinde un faimos turneu prin mai multe orașe ale Uniunii Sovietice. Un an mai târziu, Maria Bieșu revine la Teatrul moscovit „Bolshoi” pentru rolul Tatianei din Evgheni Oneghin, obținând aici o permanentă colaborare cu dirijorul Boris Haikin, alături de care soprana a imprimat un șir de creații la radio și pe discuri.

Între1965 și 1967, împreună cu un grup de soliști de operă, interpreta face un stagiu la teatrul „La Scala” din Milano, unde, sub îndrumarea maestrului Enrico Piazza, asistentul de altădată a marelui Toscanini, și aprecierile directorul general al teatrului milanez Antonio Guiringuelli, studiază rolurile principale de soprană în limba italiană din operele Tosca, Madame ButterflyAida și Trubadurul.

După „La Scala”urmează Teatrul Bolshoi, scenele celor mai impunătoare teatre de operă  din fosta Uniune Sovietică, Metropolitan Opera din New-York, teatrele din Cehoslovacia, Austria, Germania,Belgia, Franța,Spania, Bulgaria, Iugoslavia, România, Ungaria, Polonia, Finlanda, Austria, Australia, Brazilia, Cuba, Israel, etc.

4Începând cu 1967, anul în care obține Cupa de Aur și titlul de Cea mai bună Cio-Cio-san la prima ediție a Concursului Internațional „Miura Tomaki” din Tokio,Maria Bieșu este invitată ca membru de juriu la concursuri de canto în Tokio, Barcelona, Marseille, Budapesta, Batumi, Baku, Moscova, etc., în concerte prin Europa, America și Asia,sau să țină prelegeri și să ofere Master-Class-uri pentru studenții instituțiilor muzicale din Japonia, China, Austria, Turcia, etc. Tot la Tokio, fiind deja membră de juriu la o ediție mai târzie a concursului, soprana face cunoștință cu idolul său – Maria Callas, iar la prestigiosul Concurs Internațional „P. I. Ceaicovski” din Moscova a cunoscut-o pe Irina Arhipova, cea care i-a ajutat mult sopranei în urcușul către marile scene ale lumii.

Cariera pedagogică a Mariei Bieșu începe în 1980, când devine profesor de canto la Conservatorul „Gavriil Musicescu” din Chișinău, iar din 1987 – profesor universitar. Între timp, după o evoluare cu succes pe scena teatrului Metropolitan Opera din New York cu partiția Neddei în opera Paiațe, soprana ar fi fost invitată oficial, prin intermediul Ministerului de Cultură al URSS,să încheie un contract pentru o întreagă stagiune la teatrul american. Ar fi urmat interpretarea a zece dintre cele mai frumoase roluri pe scena Metropolitanului. Însă, fiind deputat al PCUS al URSS încă din 1979, a fost nevoită să refuze marea ofertă, din obligațiuni morale față de alegători.

5Maria Bieșu a fost premiată în repetate rânduri pentru talentul, munca, și prestația artistică, fiind numită Artistă Emerită în 1964, Artistă a Poporului din RSSM în 1967 și a Poporului din URSS în 1970, Membră de Onoare a Academiei de Științe din 1999 și Om de Onoare al orașului Chișinău din 1987; Laureată a Premiului de Stat din RSSM în 1968 și a celui din URSS în 1974, a Premiului Fondului Irina Arhipova în 2002;decorată cu Ordinul Semnul de Onoare (Znakpociota) în 1952, Ordinul Drapelul Roșu de Muncă în 1976, Premiul Lenin în 1982, Ordinul Lenin în 1984, Erou al Muncii Socialiste și Steaua de Aur în 1990, Ordinul Republicii în 1992, Ordinul Național Steaua României  în 2000 și Medalia Mihai Eminescu în 2001.Cu o susținere unanimă, soprana a fondat în 1990 Festivalul Internațional de Operă și Balet Invită Maria Bieșu, a organizat o serie de ediții ale Festivalului Tinerilor Interpreți Alexie Stârcea, iar din 1987 a fost numită Președinte al Uniunii Muzicienilor din Republica Moldova și din 1992 – Vicepreședinte al Uniunii Mondiale a Muzicienilor din Moscova.

Repertoriul Mariei Bieșu a fost pe cât se poate de amplu, aceasta reușind a-l completa în permanență alături de colegii săi de scenă, de regizorii Eugen Platon și Eleonora Constantinov, și de dirijorii Leonid Hudolei, Ivan Alterman, Leonid Gavrilov, Aleksandr Mocialov, Alexandru Samoilă, etc. Programele camerale cu muzică veche occidentală, romantică germană și franceză, clasică și modernă rusă, sovietică, precum și cele cu muzică vocal-simfonică ocupă un spațiu extins în lista creațiilor interpretate. Însă, pentru Primadonă, în prim plan au stat operele, printre care Tosca (Puccini),Evgheni Oneghin (Ceaikovski), Aurelia (David Gherșfeld), Madame Butterfly (Puccini), Dama de pică (Ceaikovski), Aida (Verdi), Otello (Verdi), Trubadurul (Verdi), Eroica baladă (Alexei Stârcea), Paiațe (Leoncavallo), Aleko (Rahmaninov), Glira (Gheorghe Neaga), Vrăjitoarea (Ceaikovski), Norma (Bellini), Boema (Puccini), Turandot (Puccini), Iolanta (Ceaikovski), Serghei Lazo (David Gherșfeld), Cavaleria rusticană (Mascagni), În furtună (Hrennikov), Forța destinului (Verdi), Vivat, maestro! (Donizetti), Adrienna Lecouvreur (Cilèa), Didona și Enea (Purcell), Aici e liniște în zori (Molceainov),Don Carlos (Verdi),Alexandru Lăpușneanu (Gheorghe Mustea), Un ballo in maschera (Verdi), Nabucco (Verdi), etc., iar în cazul unora dintre acestea, mai ales din cele naționale, Maria Bieșu a fost singura interpretă a rolului principal.

6Revenind la predecesoarea sopranei – Maria Cebotari – la fel ca și aceasta, Primadona a filmat pentru o serie de producții cinematografice ale Telefilm-Chișinău și Moldova-Film: Cântă Maria Bieșu (1971), Мойголосдлятебя (1971), Cântă Maria Bieșu (1976), Cu dragoste сătre tine (1978), Песнилюбви (1980), Cio-Cio-san (1981), Floria Tosca (1982), O, Maria! (1984), Ave Maria! (2000) și O viață în scenă (2005). Cât despre discurile cu muzică interpretată de Maria Bieșu, nu există un număr fixat, acestea fiind înregistrate în repetate rânduri și păstrate în întreaga URSS. Ceva mai puțină este moștenirea iconografică, printre cei care au semnat lucrări în care a apărut chipul artistei numărându-se B. V. Șcerbakov, G. Sainciuc, V. Zazerskaia, A. Oprea și M. Petric.

Însă, cum se întâmplă în lumea noastră efemeră, frumosul pleacă prea repede în cea eternă. La fel s-a întâmplat și-n cazul Primadonei, care în 2012, răpusă de leucemie, s-a ridicat la cer, lăsând în urmă o carieră mai mult decât strălucită. Bravo, Marie!

Drd  Natalia CHICIUC, muzicolog,

Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău

 

http://www.publika.md/exclusiv-film-documentar-despre-viata-si-opera-primadonei-maria-biesu-video_854031.html

http://www.last.fm/music/Maria+Bie%C5%9Fu

*

 

 

Avangarda muzicală românească

Standard

III

 

În continuarea celor menționate în primele noastre întîlniri privind avangarda muzicală românească – anii 1950-1980 – mă voi referi la o nouă generație de compozitori afirmați începând cu anii 1960, născuți între anii 1935-1945. În ordine cronologică (și selectiv) aceștia vor fi: Nicolae Brânduș (n. 1935), George Draga (n. 1935), Corneliu Cezar (n. 1937), Mihai Moldovan (n. 1937), Lucian Mețianu (n. 1937), Liviu Glodeanu (n. 1938), Sorin Vulcu (n. 1938), C. D. Georgescu (n. 1938), Octavian Nemescu (n. 1940), Ulpiu Vlad (n. 1945). Din această selecție rezultă interesul atribuit în studiul nostru despre Avangarda muzicală românească după anii 1945, unor personalități activând în zona modernismului radical (vezi Valentina Sandu-Dediu). Am exclus din aceastră listă o serie de compozitori din aceeași generație care au emigrat în anii ´60-´70, despre care nu mai dețin informații la zi.

Alte nume de compozitori născuți după anul 1945 nu vor face, de asemenea, obiectul studiului nostru, deoarece aceștia vor putea fi prezentați oricum mai bine de colegii lor de generație. Din punctul nostru de vedere, cel al Avangardei muzicale, post-modernismul, apărut și dezvoltat începând cu deceniul al 7-lea și continuat mai ales în anii următori, reprezintă o reacție la cele dinainte, care a îmbrăcat forme diverse și asupra cărora nu mă voi opri.  Elementul recuperator al tradiției muzicale, pulverizată copios în deceniile anterioare, urma să se reconstituie critic la diferite niveluri mai mult sau mai puțin creative sau pastișarde.

Revenind la compozitorii din generația anilor ´60 (radical modernistă, ca să rămânem în aceeași sferă de limbaj), aceasta intervine în componistica românească cu o serie de idei noi, în bună parte punctuale, care s-au interferat cu cele ale generației anterioare în ambele sensuri, într-un schimb creator.

Ca o primă și fundamentală reacție la serialismul integral și la diferitele concepții structuraliste – tipice mai ales spațiului european – școala americană s-a manifestat în această perioadă la polul opus al rigorii(absolute, aș zice) prin proclamarea și promovarea „aleatorismului”. John Cage rămâne modelul tipic și de neînlocuit în acest context: m-am mai referit și înainte la „lucrarea” sa 4 +, din anii ´50; dar nu atât „exponatele ” contează în această ordine de idei, cât o nouă și fundamentală repunere în discuție a noțiunii de operă (muzicală) și a paternității acesteia. Adică o repunere esențială în discuție a categoriilor de text și lectură muzicală.  În această ordine de lucruri s-au manifestat cele mai mari deschideri legate de creație și interpretare în practica muzicală a acestor decenii de Muzică Nouă. Eliberarea față de corsetul super-ideologizant al partiturii muzicale, supra-încărcată estetico-teoretic până în a-și pierde întreg rolul stimulativ-creativ în formarea discursului muzical (adică în sunet) a dus fatalmente la o reacție vie împotriva artificialității unei construcții în simboluri muzicale, corespunzătoare oricărui primat abstract, revelator în orice alte lumi, intelectuale, să zicem, culturale de orice sursă. (După cum afirmam cu alte prilejuri: „de la invenția punții beethoveniene sunetul a devenit un bun la toate”…). Deci s-a deschis o întreagă lume de posibilități, de neimaginat înainte, producției de operă muzicală, până la însuși opusul acesteia (am studiat acest fenomen în diferite ocazii și nu revin; pot eventual furniza o bibliografie celor interesați).

Deschisă fiind calea oricărui tip de speculație în formarea operei muzicale și, într-o măsură decisivă, legat de necesitatea de a oferi noii producții muzicale un plus de interes, s-au căutat soluții spectaculare cu impact informațional crescut în ce privește sursele de producere a fenomenului artistic, într-o producție de tip multi-media. Aceasta a apărut ca reacție la incomunicabilitatea fatala, se pare, a unei bune părți a Noii Muzici, constituită după alte principii formative, mult în afara capacității de cuprindere și valorificare a mediului cultural respectiv. Spectacolul urma să dețină un rol din ce în ce mai important în contextul Noii Muzici, și aici s-au concentrat o serie importantă de energii creatoare.

Apariția limbajului electronic și a inteligenței artificiale și-a obținut un loc de seamă în producția de operă muzicală în aceeași perioadă la care mă refer. Precizia absolută a producerii pe cale computerizată a unor structuri sonore prefigurate, panoramarea sunetului, transformarea prin mijloace electronice de surse sonore naturale și multe altele au generat o producție de larg interes. Libertatea în actul de formare al unui „text” muzical și interpretarea (acestuia) – „lectură” – au fost de asemenea puse în discuție, mergând până la non-text, muzică intuitivă, grafism, un fel de orice care să suscite o acțiune muzicală (spectaculară) unicat în timp și, de fapt, ireproductibilă pentru a se constitui ca o creație de limbaj. (Am studiat și acest fenomen cu alte ocazii). În această operă larg inițiată de degradare a rostului și conceptului de cultură s-au afirmat uneori câteva direcții care s-ar putea include într-o zonă, după cum a fost numită, „meta-muzicală”, corespunzând (sau nu) unor anumite forme (tipuri) de inițiere specială în diferite Zone de Realitate (sau psihism), oarecum similar unor ritualuri inițiatice corespondente anumitor tradiții ancestrale. Tot ceea ce de obicei se leagă de muzica minimală (repetitivă sau nu), de muzica „imaginară”, de „muzică-memorie” și altele de acest fel se pot include într-un astfel de demers propunând conținuturi diverse de a fi educate, cultivate și practicate în deplină cunoștință (rituală) de cauză. Abordată din afară, o asemenea muzică reprezintă de obicei o grosolană falsificare a contextului (inițiatic) sau o escrocherie banală.

O anumită relativizare a importanței absolute a textului de a fi supus interpretării (redării în act) s-a strecurat și s-a impus în noua concepție despre partitura-primat al operei muzicale. Cu toate riscurile de rigoare. Era (anii ´50-´70) o perioadă de tatonări, realizări, eșecuri, toate la un loc.

Un eveniment substanțial în ce privește limbajul muzical a însemnat în perioada respectivă recuperarea rezonanței naturale. Raportarea, existențială, aș zice, la un ce fix, un punct de origine față de care tot universul să dea seama, a fost încă de pe vremea lui Arhimede un criteriu absolut de judecată. Cântarea antifonică în muzică, constituită în isoane, a corespuns direct acestei nevoi existențiale de raportare a ființei la un Centru, matrice a oricărui univers de limbaj generat, a cărui structură (modală) era constituită conform unor principii asumate de ordine. Practica recuperatorie a rezonanței naturale s-a afirmat în ceea ce va urma ca o tendință importantă în creația muzicală. Printre compozitorii români care au dezvoltat cei dintâi această tehnică au fost tot Corneliu Cezar și Octavian Nemescu, concomitent și independent de ceea ce în Europa se petrecea la acea oră (Stimmung de K. Stockhausen, de exemplu). S-a încercat (teoretic vorbind) o simulare a Naturalului prin Cultural – ca să folosim un anume „jargon” încă foarte în uz. Adică o repunere în limbaj artistic a ceea ce fenomenul natural-acustic produce prin funcționarea sa în cadrul parametrilor sunetului și a „armoniei” – fizice, psiho-acustice (adică, celeste, cosmice, universale etc.) pe care o configurează. Această reacție, i-aș zice, fundamentală față de incapacitatea gândirii seriale de a conferi limbajului sonor o ordine culturală (centrată) fixă (quantum firmum – după expresia lui Boulez) revelatoare percepției muzicale „însetate” după permanență și relație cu ceva fix, perceptibil la nivel sensibil, concret și care să se constituie în fond aperceptiv comun, „cultural acceptat”, precum centrarea de tip tono-modal a scării celor 12 sunete. Din acest punct de vedere ipoteza serialismului dodecafonic s-a dovedit utopica și neproductivă, violând mecanisme interne ale percepției muzicale, care acționează conform unor legi a priori de ordin piho-acustic (încă un exemplu de limită a acțiunii culturale în domeniul „legilor naturale”). Evident, logica gândirii seriale s-a mai „cârpit”, până a fi abandonată complet în producția de partitură a acestei perioade, cu tronsonarea seriilor dodecafonice în moduri complementare (asemenea sau nu) și prin alte criterii care, toate la un loc, și-au dovedit mai mult sau mai puțin incapacitatea.

Un reviriment al acestei situații, după cum am arătat, s-a produs prin apariția „aleatorismului” și prin recuperarea rezonanței naturale, care au schimbat fundamental orizontul unei practici muzicale fără speranță, mai ales în contextul unei supraproducții de partitură muzicală (în germană i se spune Papiermusik – muzică de hârtie), lipsită de interioritate (geniu, talent, intuiție creatoare). Cazul lui Webern, întrupare clasică a gândirii dodecafonice-seriale, rămâne singular în tot ceea ce această tehnică componistică a generat: singular prin încărcătura psihică, concretă, a fiecărui gest (sonor) notat în partitură și trecut prin filtrul componistic al autorului; încărcat de trăire și sens . Adică un ce care privește direct expresia muzicală și care apare ca o grilă interpretativă (formativă) creatoare, conform cu rigorile compoziției muzicale (vezi Variațiuni pentru pian op. 12) cărora le dă viață și le împlinește rostul.

Anii ´60 au fost extrem de productivi în muzica românească a acestei generații de compozitori în ce privește spectacolul muzical și, mai ales, Teatrul instrumental. Va apărea sub diverse forme la diferiți autori. Se leagă esențialmente de ceea ce am pomenit mai sus cu privire la improvizație, altfel zis de interpretarea creativă lărgită a unor texte muzicale, asupra căreia voi reveni. Privește, esențialmente, o nouă cultură, legată de o practică muzicală neconvențională (deși cu origini clare în muzica de pretutindeni), urmând a se dezvolta și a-și avea corifeii ei în panorama Muzicii Noi.

Ceea ce aș putea remarca de obicei (cu unele excepții) în generația la care mă refer, este și o anume versatilitate a abordării operei lor muzicale. A fost o generație prezentă și practicantă a mai tot ceea ce apărea în prezentul activ al dezvoltării acestei arte. A fost menținută o permanentă „stare de veghe” asupra a tot ceea ce apărea nou în producția mondială, mijloacele de informare fiind oricum mai lesne de obținut în această perioadă de după anii ´60, care a marcat o oarecare deschidere față de contextul internațional cultural. Contactele cu centre importante de muzică nouă din Europa: Darmstadt, Paris, Varșovia și mai ales posibilitatea de a cunoaște modul în care mediul electronic era integrat în compoziția muzicală în centre din țările menționate, în Olanda, Suedia, Italia și SUA au deschis multe căi muzicii noi din România. Și emigrației, totodată. O serie de tineri din această perioadă, în parte neintegrați în structurile oficiale, în parte oponenți declarați ai practicilor discriminatorii, de tip mafiot, care dominau în instituțiile muzicale de toate felurile (cu precădere Uniunea Compozitorilor) au ales calea exilului, cu orice preț, aș zice. Fiecare și-a găsit un rost pe unde s-a dus. Horațiu Rădulescu, Costin Miereanu, Gheorghe Costinescu, Eugen Wendel, Mihai Mitrea Celarianu, Dinu Ghezzo – sunt câțiva dintre cei plecați în anii ´60-´70 și sporadic vizitatori în România după Revoluție. O generație destul de risipită, dacă stau să mă gândesc, unii dispăruți prematur, alții în lume, alții mai știu eu ce …

Se detașează  întru totul concludent această generație de compozitori    prin interesul novator suscitat de unele lucrări de bază, care au extins fără precedent aria aparițiilor de vârf din cultura noastră muzicală. (Repet: nu intenționez să consemnez tot ceea ce a apărut în muzica noastră în această perioadă, nume și lucrări, deoarece mă  refer strict, după propriile mele criterii, doar la o anumită orientare din producția muzicală românească afirmată în anii respectivi. Sunt conștient că mai există și alte realizări care merită a fi evidențiate; o vor face alții, cu siguranță (lucru de dorit).

Corneliu Cezar, citat mai înainte, în plin serialism și modalism cromatic apare la un moment dat, brusc, cu o muzică de bandă și cu o grupă redusă de interpreți ce-și desfășoară prestația pe sunetele rezonanței naturale. La care se adaugă o înscenare minimă, autorul purtând lent într-o deplasare spre public un gong, instrument decorativ la care nici nu cânta. Lucrarea, intitulata AUM sau TAAROA(un zeu polinezian) – dacă țin bine minte – punea în circulație anumite elemente din Extremul Orient, lucru des întâlnit în muzica „de avangardă” a perioadei respective, care își caută surse ancestrale de inspirație pretutindeni în lume și cât mai departe de spațiul cultural european. În orice caz, urma să se afirme în Noua Muzică din România o direcție inițiatică cu derivații cosmogonice, astrologice, domeniu în care autorul devenise un expert bine-cunoscut. Această deschidere, esențială, urma să fie consecvent abordată și în creația lui Octavian Nemescu, a cărui substanțială operă a însemnat în fiecare moment și noua apariție o profundă meditație asupra zonelor transcendente ale gestului (muzical), crescută pe o ideologie spiritualizant-universalizantă (în care nu prea știu nici azi unde își are loc  umilința religioasă….). Octavian Nemescu produce lucrări peste lucrări,  folosește mediul electronic în cele mai multe dintre ele și urmărește, realizând ca nimeni altul, din îngemănarea sursei electronice cu scurte efemeride de tot felul, o anumită reificare a sunetului, unică, de fapt, în Noua Muzică românească. Își propune (într-o anumită perioadă) realizarea de partitură muzicală în care folosește în afara semnului grafic obiecte de tot felul, cochilii de melci, frunze etc. și își dorește o televiziune care să producă nu numai imagini și sunet, ci și mirosuri și elemente tactile… Alteori muzica sa trebuie „oficiată” la anumite ore din zi și din noapte, în natură,  pe malul unui lac,  etc. … Această îngemănare inepuizabilă în  creația lui O. N. între sunet și … (orice altceva) constituie o lume poetico-inițiatică de acuzată originalitate, o intuiție și o energie creatoare inepuizabilă:  la fel, de fiecare dată altfel (autorul nici măcar pe sine nu se poate reitera!…). Dacă în  cele din urmă Corneliu Cezar a „eșuat” în  evoluția sa într-un anume bigotism (de cea mai nobilă sursă creștină), renunțând programatic la orice inițiere  alogenă, Octavian Nemescu își continuă  tot sub zodia lui „trans” cu un fanatism demn de sine, forarea în  lumea lumilor de dincolo, de dincoace… Adică a propriei sale lumi.

Corneliu Dan Georgescu, după o îndelungată „ședere” la Institutul de Etnografie și Folclor, timp în  care a produs un ciclu întreg de JOCURI (vezi eventual și Johan Huizinga!) folosind tehnici structuraliste și esențe (surse) folclorice,  s-a afirmat, plenar, aș zice, în  ceea ce s-a intitulat mai apoi muzica arhetipală: de un tip foarte personalizat în  creația sa: minimal-repetitiv. Este vorba despre o evoluție logică, după părerea mea,  de la studiul ”oficializat” pe statul de plată al Institutului privind genurile folclorice, la arhetipul corespondent la care se poate accesa numai prin decantări succesive. Spre deosebire de minimalismul și repetitivismul  de sorginte americană, un fel de „muzică pentru imbecili (!)” (cărora trebuie să le tot repeți la nesfârșit mai știu eu ce ca să priceapă și care în  esență reprezintă o neavenită falsificare a unui ipotetic ritual inițiatic în  contexte improprii), muzica lui C. D. G. se remarcă mai ales printr-o consistență interioară  greu de definit, dar total concludentă, care conferă „ritualului” astfel proclamat o marcă inconfundabilă de spiritualitate și verosimilitate. Accesul compozitorului spre căutatele arhetipuri pare real și timpul muzical creat ca atare este calea cea dreaptă.

Din aceeași lume transilvană a culturii țărănești, revigorată de prezența lui Bartók mai ales și altoită pe zona Bucureștilor, vin și doi tineri (pe atunci) compozitori: Liviu Glodeanu și Mihai Moldovan, două talente de excepție, formate inițial în școala clujeană a profesorului Sigismund Toduță și apoi în Conservatorul din Capitală. Ambii prea curând dispăruți din această lume, lăsând în urma lor o operă închegată, personală și reprezentativă și regretul întreruperii premature a destinului lor creator. Prezența lor în contextul Muzicii Noi din România repune viguros problema stilului și a spiritualității românești ancestrale într-o lumină nouă, intens personalizată, care transgresează prin sens și mijloace, stilistic vorbind, producția muzicală de aceeași sorginte apărută în Europa odată cu clasicii muzicii secolului XX (Bartók, Stravinski, de Falla, Enescu, Janacek, Szymanovski și alții). Este vorba despre o reinventare  a tradiției (surselor) folclorice care le plasează opera la un alt nivel de ființare, atât la nivel stilistic cât și, mai ales, metamuzical. Voit sau nu, întreaga experiență a gândirii și practicii muzicale instituită în lumea artistică după 1950 – voit, structurat sau implicit, pe alte canale ale impulsurilor esențiale formative cultural – folclorismul abordat și pus în funcție în creația acestor doi compozitori înseamnă altceva și est apt a fi judecat la alt Nivel de Realitate. Poate muzicologia se va îndeletnici cândva și cu această treabă spre a-și împrospăta și depăși metodele de analiză în uz (încă). Este clar că apariția în muzica românească a acestor doi autori, Glodeanu, un tip remarcabil de homo faber, dotat cu o tehnică impecabilă de lucru, Moldovan, creator al unui sunet inconfundabil și al unor imprevizibile idei (punctuale): Vitralii, Tulnice, Scoarțe, Spații și timpuri mioritice, Cantemiriana etc. etc.; ambii constituie un pol consistent și rezistent în tradiția Noii Muzici din România prin noutatea și originalitatea creației lor în acest context, i-aș zice, moment de seamă din istoria noastră culturală.

Într-o oarecare măsură, George Draga s-ar putea alătura acestui grup ardelean dăruit, prin câteva dintre lucrările sale. A scris puțin și, din păcate, sporadic. Ceea ce rezistă fără echivoc din creația sa sunt titluri precum Heterofonii pentru formație camerală (care se distinge printr-o inedită abordare, înveșmântată aparte și strict detașabilă de alte cicluri de lucrări asemenea din Noua Muzică românească și prin calitatea de neregăsit altcumva a sunetului); de asemenea și prin  ciudate încercări pentru Cvartet de coarde, aforistice în sens webernian, apariții de rară prezență în muzica românească post-belică, suscitând un interes aparte.

Lucian Mețianu se distinge în această generație de compozitori printr-o pregătire specială tehnologică, beneficiind de studii politehnice universitare de câțiva ani (ca și Ștefan Niculescu) și, mai târziu, de un stagiu la Köln, unde a lucrat în studio-urile de muzică electronică sub îndrumarea cea mai autorizată la acea vreme (anii ´70). Creația sa  muzicală se caracterizează printr-o rigoare extremă, fiind integral  acoperită sub aspect logico-structural în cele mai importante zone ale formării discursului muzical. Era partizanul declarat al teoriei că „tot ceea ce este impecabil logic structurat trebuie să sune bine”. Pe atunci și eu împărtășeam această idee (anii ´60-´70), care a impus în cultura noastră muzicală un total respect pentru ordine și rigoare. (Mai târziu am observat că mai trebuie și multe altele, mai greu de definit și de cuprins într-o expunere de principii oricât de incitantă: vezi cazul Xenakis!, pe care nu-l mai comentez aici și acum). Printre lucrările de bază ale lui Mețianu se află o muzică electronică (al cărei titlu nu mi-l mai amintesc) care a devenit o lucrare clasică în producția românească de la acea vreme (când și Aurel Stroe produsese o bandă denumită Grădina structurilor, bazată pe rezonanța naturală impecabil calculată la computer). Lucrarea lui Mețianu, realizată la Köln, a creat un impuls benefic în muzica românească a acestei generații, la care s-au încercat, cu notabile realizări mai apoi și Liviu Dandara – un caz cu totul aparte în Noua Muzică Românească – și Sorin Vulcu (despre care voi mai vorbi). Oricum, mediul electronic începe să devină din ce în ce mai important în creația „modernist-radicală” a acestei perioade a anilor ´70,  pe care fiecare compozitor l-a abordat conform poeticii sale. La Mețianu acest mediu impersonal, fabricat, cânta! Nici acum nu mi-am explicat de ce și unde are loc miracolul… Câteva din lucrările sale au reprezentat realizări de excepție : Echo, Ergodica, Cvartetul de coarde nr. 1. Sunt lucrări care îmbina  în mod fericit toate rigorile de concepție cu expresia artistică: sunetul devenit obiect de contemplație…. Îmi amintesc că odată la Radio am inițiat în această perioadă o discuție cu marele matematician Grigore Moisil despre muzică și matematică, în care eram angrenați Mețianu, Wendel și cu mine, trei compozitori care își puneau probleme oarecum similare privind joncțiunea dintre domeniile muzică și matematică. Academicianul Grigore Moisil era un participant de rară distincție la ciclul de Concerte-dezbatere, inițiat la Radio, privind muzica românească de dată recentă, unde intervenea de fiecare dată în urma audițiilor cu unele remarci și cugetări de înaltă probitate  culturală. A fost o discuție extrem de importantă și interesantă sub toate aspectele, care, înregistrată fiind, ar fi putut să devină un punct de reper în istoria gândirii despre muzica nouă. Numai că banda respectivă s-a pierdut imediat după sfârșitul întâlnirii noastre. Voit sau din tembelism? Nici până azi nu am rezolvat această „ecuație” …

Am lăsat la sfârșitul acestei prezentări a generației anilor ´60 trei nume și anume: Nicolae Brânduș (la persoana a III-a), Sorin Vulcu și Ulpiu Vlad. Din anumite puncte de vedere, concepțiile lor artistice se leagă și vom vedea cum. Esențialmente, lucrările acestor compozitori scot în evidență o întreagă ideologie a formei deschise și, parțial, a teatrului instrumental.

Forma deschisă la Nicolae Brânduș se leagă de structurarea logico-simbolică a improvizației în muzică, la Sorin Vulcu de teatralizarea gestului muzical și la Ulpiu Vlad de instituirea unei metode de compoziție generatoare de n lucrări muzicale corespunzătoare unui primat ferm definit în structura fundamentală. Este vorba la toți acești compozitori despre o acțiune formativă ce se petrece la un nivel superior limbajului-obiect, în zona altor impulsuri fundamentale generatoare de fapt artistic. O redefinire a limbajului muzical ca sinteză de surse eterogene active într-un spațiu de joc polidimensional conform voinței creatoare aplicată în toate resorturile formative.

Nicolae Brânduș experimentează cam tot ce a apărut în muzica acestei perioade de după anii ´50. Versatilitate stilistică (după cum o consideră unii) sau indiferență față de orice ideologie legată de configurarea  partiturii muzicale? De la acest nivel încolo – (neutru) – se pune, în concepția autorului, problema creativității și a stilului: sunt lucruri care ar trebui bine judecate. Metoda de întocmire a unui text muzical privește aspectul de suprafață al operei muzicale. Aceasta  se constituie  esențialmente  altfel ca fapt de cultură și anume implicând persoana (personalitatea) conform altor resorturi creatoare de adâncime. Dar de obicei analiza muzicală se cam oprește la nivelul textului și are de a face mai ales cu taxinomii și strategii formative, după care urmează o „literatură” valorizantă de tot felul. Incontestabil, analiza de text muzical poate dezvălui ordini interesante de alcătuire a elementelor asumate de limbaj, uneori cu mult dincolo de intențiile declarate sau nu explicit de compozitor. Este o îndeletnicire oricum fructuoasă a muzicologiei, cu deschideri permanent actuale în ce privește un anume rol explicativ al privirii critice. (Câți autori nu au făcut „proză” fără să știe, ne întrebăm, precum personajul lui Molière?…)

Nicolae Brânduș și-a început activitatea componistică coroborând surse folclorice, tehnici dodecafonice-seriale, moduri complementare asemenea; ulterior studiază problema libertății în muzică sub aspectul formativ (structuri stocastice) și performativ-interpretativ (Valențe, Grade și Puteri libere – ciclul PHTORA). Teatrul instrumental pe care îl abordează în aceeași ordine de idei reprezintă o sinteză a tuturor acestor preocupări care pun problema realizării unui spectacol în care toate sursele informaționale să fie riguros integrate conform unei structuri muzicale unice. O infuzie a structurii sonore în tot ceea ce se manifestă ca mișcare, sunet, lumină, trăire etc. în desfășurarea acestei acțiuni. Lucrarea sa Infrarealism, teatru instrumental pe textul poetului  Ion Barbu, este cea mai concludentă în acest sens. În parte și în muzica sa de operă (trei titluri) aplică în mod similar aceste principii. N.B. a lucrat în domeniul muzicii electronice și asistate de computer în țară și în străinătate, realizând diferite proiecte printre care o infrastructură sonoră temperată în care se stabilește o relație biunivocă între frecvența (sonoră) și pulsația (ritmică). Aceasta concepție a fost aplicată în mod variat în diferite lucrări camerale, simfonice, vocal-instrumentale.

Sorin Vulcu apare în contextul generației sale ca un talent muzical ieșit din comun, capabil a scoate sunet (muzică) și a crea spectacol din orice în modul cel mai firesc. Era dăruit cu o extraordinară capacitate de comunicare și dispunea de un rezervor inepuizabil de idei și intenții artistice. Din păcate, majoritatea i-au rămas în proiect, viața fiindu-i împotrivă, ca și sănătatea. A lucrat în domeniul muzicii electronice, a scris lucrări de tot felul, printre care o capodoperă:  Epica Magna  – „pleonasme pentru trombon solo”,  pe versurile lui Nichita Stănescu. Este vorba despre o înscenare pseudo-teatrală cu regie, mișcare scenică, elemente de  scenografie, toate, la vremea apariției, coordonate de regizorul Octavian Greavu și atașate prestației unui mare artist, devenit dirijor și compozitor mai apoi, Alexandru Graur. Sorin Vulcu urma să termine încă două lucrări de teatru instrumental, de la care au mai rămas (daca mai există) doar ceva schițe… Ultima sa creație, Micrologus pentru Archaeus, rămâne una dintre cele mai valoroase piese dedicate acestei formații, de larg răsunet în viața noastră muzicală.

Aș mai adăuga și faptul ca S.V. era o prezență de neînlocuit  prin umorul și trăsăturile sale de spirit ce-l caracterizau. Odată, la Darmstadt, în urma vizionării unei „producții” a unui american (Christian Wolf, daca îmi aduc bine aminte), care apărea ca un fel de joc de pocker  cu 4 protagoniști care mai trăgeau din când în când și în masa cu pumnul etc…. (era „Grădina lui Dumnezeu” la vremea aceea pe la Cursurile de Vară! – și toți erau unul mai „avangardist” ca altul)  Sorin Vulcu comentează: „Probabil că ăsta a învățat compoziția cu Neckermann!)… Tot stau și acum și mă gândesc, iară și iară: unde este prin acest context  Avangarada Muzicală Românească?  Ce e aia și „ce vrea ei”?  Ce mai e aia?  Cat de serios glumea Sorin Vulcu?… Ce a mai rămas din lumea aceea (a noastră, a tuturor…)? Vorba francezilor care erau trimiși să-și apere țara de nemți în primul Război Mondial și care scriau pe trenuri: „Pour quoi et pour qui?”

Ulpiu Vlad, cel mai tânăr din generația la care mă refer, este fără îndoială o apariție de vârf . A avut încă din prima tinerețe o iluminare căreia i-a dat titlul Mozaic, care este ca una dintre lucrările cele mai semnificative din muzica românească  care dezvoltă logica operei continue  urmând a se împlini indefinit în timp conform datelor cuprinse în nucleul generativ al acesteia  (vezi N. Chomsky). Este vorba despre instituirea a ceea ce în teoria gramaticilor generative se referă la structura profundă a  unui fenomen de limbaj. Ca atare, autorul evită capcanele improvizației libere (sau mai mult sau mai puțin „controlate”) și își promulgă opera pe un teren ferm, lipsit de ambiguitate, în deplinătatea deschiderilor stilistice personale. U.V. urmărește în cicluri idei poetice de aleasă factură, care confirmă rezistența structurală a unei metode capabile să producă muzică fără sfârșit, liber, prin procedee și permutări complexe. Mozaicul lui Ulpiu Vlad nu este o clasă ci, mai degrabă, o școală de compoziție. Iar interesul artistic al muzicii sale transpare – precum întotdeauna și în același fel – din consistența personală artistică a autorului care manipulează datele așa, și nu altfel. Nimic nou sub soare sub acest aspect.

 

***

Apropiindu-ne de sfârșitul întâlnirilor noastre, este cazul să ne lămurim și să răspundem – pe cât putem – chestiunilor pe care le-am străbătut de la un cap la altul al celor spuse. Întrebarea de fond este în ce măsură criteriul axiologic poate interveni sau nu în discuția noastră privind Avangarda Muzicala. Adică problema valorii cultural-artistice.

Dacă ne-am pune problema din punctul de vedere strict sociologic, cel al contestației abisale și al negației totale a formelor încetățenite ca răspuns la o situație revoluționară în societatea respectivă, cu scop sau, cel puțin, reflex declarat militant, așa ceva nu s-a petrecut în România post-belică. Exclud evident, total „arta” comunistă oficială care la noi a fost de import, impusă și fără nicio acoperire în realitatea românească. Rezistența față de ocupația sovietică s-a manifestat în cultură prin cultură. Aici s-au format și s-au adâncit, în contact cu lumea mare toate elementele noi, inovative și contestatare menite a fora în zone încă nedeclarate ale comunicării artistice după idei, metode, concepții de toate felurile, altele decât cele în uz. O căutare febrilă, explozivă în tot ce ținea de expresia artistică și de însăși funcția artei în lumea largă a creativității, uneori din neant.

În România, ca și pretutindeni în lume, s-a creat în perioada la care mă refer Muzică Nouă. Nouă nu în sensul larg al cuvântului, ci restrictiv: muzică non-convențională. Din acest punct de vedere s-ar exclude cam tot ceea ce se reclamă stilistic de la particule precum neo sau ism. Mai ales sub acest aspect s-a pus problema noului în muzica românească a acestei perioade, într-un mod destul de programatic, care la o analiză mai subtilă nu rezistă în totalitate. Filonul adânc cultural al creativității existent în demersul uman a demonstrat și  în perioada post-modernă, recuperatoare de tradiție, afirmarea noutății, altfel și la alt nivel. S-a produs în România în perioada la care ne-am referit Muzică Experimentală. Și astfel, îngustând domeniul de referință al creației muzicale românești până la acest punct, ne vom putea referi mai exact la ceea ce capacitatea compozitorilor din România a produs sub titlul de „avangardă” în mișcarea muzicală a acestei perioade în România și aiurea.

Mai ales a fost suprasolicitată „starea de veghe”: o poziție întru totul activă în contextul general creator, care determina imediat o reacție critică în același sens: noutate, adică cretivitate + idee (originală),  care instituiau o dublă raportare permanentă  în producția muzicală; o fugă existențială de „repetiție lărgită”… De unde și o permanentă tensiune a spiritului novator aplicat în zone din ce în ce mai adânci ale faptului artistic: o aplicație a voinței (culturale) de stil cu indice maxim (după puteri) de originalitate (cu orice preț). Acoperirea  logică, estetică, culturală, spirituală a fiecărui gest artistic era preconizată întotdeauna – chiar dacă nu întotdeauna confirmată – și, poate, în Noua Muzică Experimentală românească a perioadei respective, un oarece indice de bun simț, care în lume era adesea inexistent, se manifesta în cele mai neconvenționale apariții. (În treacăt fiind zis, nimeni nu s-a manifestat „neconvențional” în perioada post-stalinistă în concerte de deschideri de Festival de Muzică Nouă cu imnuri dedicate acestuia; ar mai fi  trebuit o revoluție anti-comunistă în România, pentru așa ceva…). În perioada  anilor la care mă refer, tot ceea ce reprezenta revoltă și protest intelectual, non conformism în spectacol, trebuia bine escamotat față de cenzura politică: era încă o grilă de trecut. O fi fost bine? O fi fost rău? Poate nu chiar așa de rău, dacă ar fi fost vorba de a ne lipsi prin decizie politică de toate fleacurile prostești cu care eram adesea împroșcați pe la majoritatea Festivalurilor de Muzică Nouă din lume și care ne iroseau în mod neavenit timpul cultural. „Găselnițe” de doi bani (pe care le pricepeau până și culturnicii de partid) prezentate prin străinătăți ca „inovații” și „avangardă”: (mi-aș permite, cu voia dvs., sintagma sanchi…). Poate am fost obligați a inova doar și strict în acea zonă de profunzime a artei noastre unde accesul politic nu prea avea spor… Sau, atât ne-o fi dus capul.

Au fost și  experiențe nefaste cu cenzura de partid. Pregătisem cam prin anii ´80 un spectacol multi-media și de Teatru instrumental, cu lucrări de C. Cezar, O. Nemescu, N. Brânduș, S. Vulcu și Costin Cazaban (îl intitulasem InstrumenThalia) la care se lucrase câteva luni. La intervenția tovarășilor de la CCES (Consiliul Culturii și Educației Socialiste), producția a fost sistată înainte de premieră. Nu voi veni cu alte precizări. Opera Română devenise fieful câtorva producători de subiecte de istorie scrise aproape la indigo și de însăilări cu substrat politic care au bântuit decenii la rând spectacolul de operă românească. De unde și „apetența” publicului pentru creația autohtonă… Probabil că prin spectacolul la care mă refer se pregătea un șoc care, în contextul respectiv, era total de evitat: asta mai lipsea când lipsea lumina, căldura, magazinele erau goale și populația trăia așa cum putea, supraviețuind… S-au produs și șocuri în lumea noastră muzicală în această perioadă. Fiecare fiind confirmat de opțiuni estetice consistente, concludente sub aspect intelectual și artistic, gratuitatea și întâmplarea însele fiind acoperite de o logică internă impecabilă. Ne-am ferit cât am putut de prostie și impostură prin probitatea actului cultural îndeplinit: cu orice preț și mai ales cu prețul răbdării.

Daca Muzica Nouă românească a avut o șansă în perioada acestor trei decenii la care m-am referit ea s-a datorat, fără îndoială, unor interpreți și formații artistice de cel mai înalt nivel, unor dirijori și soliști de prestigiu, muzicologi și critici muzicali pe care nu-i mai menționez, spre a nu omite pe nimeni. Radiodifuziunea Română în anii ´70, când redacțiile și formațiile muzicale activau sub oblăduirea unor muzicieni de seamă (Vasile Donose, Doru Popovici, Mihai Moldovan, pretutindeni la Radio și TV- Iosif Sava ! și câți alții), s-a afirmat în viața noastră muzicală ca principalul promotor al noilor apariții din muzica tuturor generațiilor de creatori și interpreți. Șocuri s-au produs în concertele-dezbatere de la Radio, cea mai benefică inițiativă de promovare în viața culturală a creației muzicale contemporane românești, când la aceste evenimente au fost invitați academicieni și oameni de cultură din toate domeniile (printre care Grigore Moisil, Solomon Marcus, Edmond Nicolau, scriitori precum Mircea Horia Simionescu și câți alții!…). Cu toții, participanți activi la judecarea fenomenului Muzicii Noi din România. Ne putem imagina la ce nivel se duceau aceste discuții! A fost, poate, o perioadă unică în istoria culturală a ultimelor decenii (vreo cinci), în care muzica devenise o problemă  de egală însemnătate în conștiința publicului intelectual provenit din toate mediile artistice și științifice. (Lucru care astăzi s-a dizolvat până la nivel de „manele” uneori…). S-a beneficiat la vremea aceea în Radio și Televiziune de o conducere în egală măsură luminată și abilă.

Dacă ar fi să ne punem problema unor deschideri esențiale,  care în contextul general să fi fost recunoscute pe plan internațional, din opiniile exprimate de muzicieni, muzicologi și critici muzicali străini ar rezulta că originalitatea „avangardei muzicale românești” s-ar putea întemeia pe filonul folcloric și bizantin, surse inepuizabile de cultură și spiritualitate. Totuși, o opinie în vigoare afirmă că producția de avangardă nu-si pune problema valorii sau a perenității, ci a sensului negativ, demolator, nihilist etc. Adică și kitsch-ul și „anti-arta” intră în acest context. Vă las pe dvs. să comentați. Poate tot ceea ce v-am spus se referea la cu totul altceva, și anume la o avangardă a spiritului creator, re-formator în cultură după criterii esențiale ale rostului și sensului efortului civilizator uman. Iar concluzia tuturor celor spuse ar putea suna cam așa: Nu! În România nu a existat o Avangardă Muzicală! Față de centrele de îndelungată tradiție culturală muzicală din Europa și din lume, în România s-a dezvoltat o cultură muzicală complementară. Nu voi folosi niciodată termenul, uneori în uz, de „cultură periferică” (cu vagi subimplicații axiologice), deoarece raportul dintre central și periferic  în cultură nu privește nici locul și nici populația, ci se raportează nemijlocit la Absolut și la Infinit. Este vorba despre o practică muzicală de aici și pretutindeni cu vârfuri și eșecuri, ca pretutindeni. Iar dacă în peisajul muzical contemporan s-a impus și s-a definit o idee românească, rămâne de văzut. Au fost în această perioadă câteva ieșiri punctuale în lume, nesusținute nicicum de politica oficială, lăsate la voia întâmplării… La Darmstadt, la Varșovia, în Franța, în Germania, prin Țările nordice și mai știu eu pe unde. Cu succese bine meritate. Dar nimeni nu-și pune, nici acum ca și atunci, problema maldărului de partitură muzicală, de inteligență și talent abandonate prin depozite și biblioteci și supuse degradării fizice fără nicio șansă de a fi valorificate după o selecție antologică.

În concluzie, daca în România nu a existat – în sensul restrâns, limitativ de mai sus – o Muzică de Avangardă, atunci ce s-a creat în perioada anilor 1950-1980 în România de către cele două generații de compozitori la care m-am referit? Muzică Nouă, evident. Experimentală, evident. Neconvențională, evident.  Adică:

––– muzică modal-cromatică, structurală, serială și post-serială, aleatorică (stocastică și improvizatorică), arhetipală (minimală, repetitivă), intuitivă, spectrală, electronică, asistată de computer, teatru instrumental, spectacol multi-media, operă deschisă, metamuzică, muzică-gest, muzică-memorie, muzică imaginară –––––––Și?

Ceea ce apare mai ales interesant în creația muzicală a acestei perioade, este zona de adâncime a plasării negației, operantă în structura formativă a limbajului muzical nou întocmit. I s-ar putea spune, fațeta re-configurativă a contestării abisale proclamată de mișcările de avangardă dintotdeauna: o refacere din demolare dusă  până la nimic. S-a urmărit închegarea unei metode în acest sens (adică opusul „lăutăriei”)  o conștientizare  logică a virtualităților creative ale negației. și totodată o repunere în act a unor straturi semnificative active în procesul formării discursului muzical, implicate global în procesul rostirii.  Explicit sau nu, s-a manifestat în timpul acelei mișcări de avangardă din România și o celebră sintagmă a lui Jonathan Swift, care s-ar traduce astfel: „Dacă apare pe lume un geniu adevărat, îl vei recunoaște sigur după acest semn: toți imbecilii se vor uni într-o conjurație împotriva lui”. E bine să luăm aminte și la astfel de avizări: nu am dus lipsă nici de genii și nici de imbecili în lumea noastră.

Dar asta e o altă poveste.

Va mulțumesc!

Nicolae Brânduş

Ciprian Porumbescu în vizită la Giuseppe Verdi

Standard

1

Paul si Magda Leu in Alaska

Îndată după concertul improvizat ad-hoc la țărmul Mediteranei, Ciprian, obosit de emoții și eforturi, în uralele ascultătorilor ocazionali, s-a îndreptat spre hotel.

Mergând agale deodată s-a simțit încadrat de doi italieni care începură a-i vorbi ba pe italienește, ba pe franțuzește, spunând că se bucură a cunoaște un frate și încă un muzician din colonia română de răsărit.

2

 

Ciprian Porumbescu

 3

 

Giuseppe Verdi

Apoi mă întrebară, povestea Ciprian, Mărioarei, de n-aș dori să merg să văd pe maestrul Verdi, care locuiește nu departe de Genova”[1].

Cei doi spectatori de la concertul ad-hoc de pe promenada mediteraneană erau Marco Sala și Arrigo Boito. Primul e poet, al doilea compozitor.

4

Giuseppe Verdi

 

În discuțiile avute cei doi italieni îi spuseră muzicianului din Carpați că Verdi și-a exprimat dorința, în repetate rânduri, de a afla cât mai multe despre muzica românilor și-l întreabă dacă nu dorește să-l întâlnească pe proeminentul reprezentant al teatrului liric european.

La rândul său, Ciprian îi răspunde:

“- Prea bucuros m-aș duce la vestitul maestru și chiar, pentru mine ar fi o nespusă, o mare fericire de a vedea pe maestrul compozitor!”[2].

A doua zi, 13 decembrie 1882, Boito și Sala au plecat la Verdi pentru a-l anunța că la Nervi se “află un muzician român de departe, din Bucovina.

Pe la orele unsprezece se întoarseră și aflându-mă promenând pe malul mării, îmi spuseră, cu aerul cel mai vesel, că Verdi e fericit de cele ce a auzit de la ei și că m-ar primi cu cea mai mare bucurie (…).

Grăbii acasă, mă îmbrăcai, dejunai cu Boito și Sala și plecarăm la Verdi”[3], preciza Ciprian într-o scrisoare din 3 ianuarie 1882, publicată în Familia nr.30, din 5 august 1888, p. 338, adresată celor de la Stupca.

“Ne-am dus la mare, unde aștepta o barcă, în care am trecut pe o scândură. În două ore am fost la Genua, de unde, cu o birjă, încurând am ajuns la vila lui Verdi.

Doi servitori stăteau la intrare, al treilea la ușă, pe care o deschise cu o adâncă închinăciune și cu cuvântul:

-Aprego! Adică poftim.

Verdi, încă slab, ședea, în salon, într-un fotoliu și de departe îmi zise, în limba franceză:

-Iartă, domnule și june amice, că nu mă scol, sunt încă ceva bolnav, dar foarte mă bucur! și întinzându-mi amândouă mâini, se uită lung la mine, apoi zice cu bucurie vădită:

-Ah! Tip romanic, foarte mă bucur! Am auzit aseară de la dumnealor, foarte mă bucur!

Un fecior ne dete și nouă fotolii, iar Verdi, tot cu ochii țintă la mine, mă întrebă, mai întâi, de unde sunt ce slujbă am, ce boală m-a adus încoace și altele. Apoi mă întrebă despre români, despre aflarea lor în toate părțile, pe unde locuesc și, în sfârșit despre muzica lor.

Răspunzându-i la toate, el mă întreabă din ce instrumente cânt. I-am răspuns că din vioară și clavir.

-O, zise Verdi, cântecele romanice, după firea lor, pe vioară se potrivesc! Fii bun, te rog, acolo pe pian e o vioară, cântă un cântec românesc, să-l aud!

Eram, se înțelege, nu numai mișcat văzându-mă înaintea lui Verdi, dar să și cânt înaintea lui, parcă nu mă simțeam în putere.

5

Casa lui Giuseppe Verdi

După ce mi-am mai împrospătat și am prins curaj, am cântat Doina.

M-am uitat de câteva ori la bătrânul maestru și l-am văzut cu ochii ațintiți asupra mea. Când am isprăvit de cântat el a ziscătră Boit:

Mare lucru, cântecul acesta nu mi-i cunoscut, dar toată gama lui o simțesc și o pricep!

Mi s-a părut că bătrânul vrea să se scoale și să vie la mine. Eu am pășit spre dânsul. El iar mi-a întins amândouă mâinile și strângându-le pe ale mele, îmi zise cu suflet mișcat:

Da, frați ne sunteți! Atestatul că suntem frați vi l-am auzit acum![4].

Vizita la Giuseppe Verdi l-a impresionat profund pe Ciprian iar imaginea compozitorului italian l-a urmărit multă vreme.

Deși i se părea, în momente de euforie, că este sănătos, boala lui Ciprian își arăta mereu colții.

“La întoarcerea de la Verdi, porni o ploaie cu furtună, marea era foarte agitată, vântul rece și umed”[5], iar artistul de la Stupca s-a îmbolnăvit de-a binelea, încât “medicul a fost de câte două ori pe zi la mine“, se tânguia Ciprian celor de la Stupca.

La mai bine de o lună,  de la fericitul eveniment, Porumbescu scria lui Iraclie și Mărioarei că Verdi s-a purtat cu el “cum nu se poate mai amabil. Îmi venea să cad în genunchi înaintea lui“.[6].

Cu cele două călăuze cei-au facilitat calea spre Giuseppe Verdi, Ciprian Porumbescu s-a împrietenit și a colaborat pe tot timpul șederii sale în Italia.

La 23 ianuarie, Marco Sala, vecin de camera la hotelul Vittoria, i-a trimis lui Ciprian un întreg maldăr de note, splendide cântece populare italiene, iar la 25 ianuarie, dimineața, îi mai dăruiește “încă un caiet de cântece siciliene“, după cum rezultă din Tagebuch-ul său.

Timp de mai multe zile, cei doi au cântat împreună la pianul din incinta hotelului, fragmente de cântece populare italiene și siciliene.

Fiind fin psiholog, cu un ascuțit spirit de observație, Porumbescu știa să descifreze din vorbe, comportament și înfățișarea celor cu care venea în contact, ceea ce avea caracteristic.

6

Arrigo Boito (1842 – 1918)

Lui Arrigo Boito,autorul operetelor Mefistofele, Nerone și libretistul compozițiilor lui Verdi: Otello și Falstaff, prin câteva amănunte semnificative, îi conturează următorul portret:

Compozitorul și literatul italian era “un om înalt, cu un mers puțin obosit și aplecat.

Avea o pieptănătură simplă cu cărare la mijloc, brun, cu ochelari pince-nez, mustață, o față puțin inteligentă,dar cu o trăsătură de blândețe, bunătate și, ași zice,durere.

Nu părea la înfățișare artist și mai puțin un artist italian, care sunt atât de mândri și aroganți.

El este și poet și-a scris singur textele muzicale. O operă, Nerone, se pare că în curând va fi terminată și reprezentată pe scenă”[7].

Despre vizita făcută la Verdi, în urma contactului nemijlocit cu membrii familiei Boito și cu Marco Sala, Ciprian a început să adune folclor muzical italian și spaniol pentru a se documentași a-l studia. Pe cele mai realizate din punct de vedere muzical, artistul de la Stupca intenționa să le interpreteze cu iubitorii de muzică populară de la poalele Tâmpei.

La 1/13 februarie 1883, Ciprian avea pregătită, în acest scop, o mapă. “Am lucrat, în timpul din urmă, multișor, pentru Mapa mea muzicală și am niște piese italiene și spaniole foarte frumoase cu care, la întoarcerea mea în Brașov o să-i surprind pe muzicienii noștri”[8], scria lui Lazăr Năstasi.

Menționăm că la acea data artistul român avea gata un cor bărbătesc, intitulat Cântec Sicilian pe versuri de Vasile Alecsandri.

La Nervi, împreună cu Boito și Sala, Porumbescu cânta potpuriul din Crainou, iar colaboratorilor săi le-a făcut cadou câte o copie din horele sale compuse pentru operetă, primind în schimb Cântece populare siciliene, napolitane, lombarde și spaniole, în șase volume.

Întâlnirea lui Porumbescu cu Giuseppe Verdi nu a fost una accidentală, deoarece proeminentul reprezentant al teatrului liric italian “a arătat, de mai multe ori, arzătoarea dorință de a asculta cântece naționale ale românilor, care se trag de la vechile colonii ale împăratului Traian”[9].

Așa se explică de ce mulți reprezentanți ai muzicii și folclorului românesc, ca Haricleia Darclee, Ciprian Porumbescu, violoncelistul George Murgu, folcloristul Dimitrie Vulpescu și alții s-au bucurat de ospitalitatea marelui compozitor Verdi.

Întâlnirea dintre Verdi și Porumbescu a fost pusă la îndoială de mulți amatori în ale cercetării din ultima sută de ani.

Aproape că nu există în istoria muzicologiei române fapt mai controversat ca acest eveniment de seamă din viața compozitorilor de la noi.

Astăzi, sunt cunoscute suficiente mărturii irefutabile, care atestă cu minuțiozitate pregătirea și întâlnirea cu Giuseppe Verdi a lui Ciprian Porumbescu, cum ar fi manuscrisele epistolelor trimise lui Năstasi, la Brașov, corespondența lui Ciprian cu familia, informațiile răspândite de Gazeta Bucovinei sau Familia, scrisorile rămase de la C. Morariu, Vasile Halip, prieteni și colegi ai compozitorului, amintirile surorii sale etc.

Menționăm că la Muzeul din Suceava nu am găsit cărțile de vizită ale Boito și Sala, cum s-a afirmat, nu demult, în presă.

7

Paul Leu

Kenmore, Washington, USA!

[1] Ciprian Porumbescu către Iraclie și Mărioara Porumbescu, scrisoare din Nervi, 3 ianuarie 1883, publicată în C. Porumbescu, Călătoria și petrecerea la Nervi (încheiere), în Familia, anul XXIV, nr. 30, din 24/iulie/3 august 1888, p. 338.

[2] Ciprian Porumbescu, Ibidem.

[3] Ciprian Porumbescu, Ibidem.

[4] Mihai GR. Poslușnicu ,Ciprian PorumbescuEditura Cartea Românească, 1926., p. 55-57.

[5] Ciprian Porumbescu, Tagebuch, 22 februarie 1883, Fondul documentar al Muzeului Suceava.

[6] Ciprian Porumbescu către Iraclie și Mărioarea Porumbescu, scrisoare din 3 ianuarie 1883, publicată în C. Porumbescu, Călătoria și petrecerea la Nervi (încheiere), în Familia, anul XXIV, nr. 30, din 24/iulie/3 august 1888, p. 338.

[7] Ciprian Porumbescu, Tagebuch, 22 februarie 1883, Fondul documentar al Muzeului Suceava,

[8] Ciprian Porumbescu către L. Năstasi, scrisoare din 13 februarie 1883, Colecția Muzeului Suceava, inv. Nr.2363.

[9] Mihai Gr..Poslușnicu, op.cit. P. 54.