Ciprian Porumbescu în vizită la Giuseppe Verdi

Standard

1

Paul si Magda Leu in Alaska

Îndată după concertul improvizat ad-hoc la țărmul Mediteranei, Ciprian, obosit de emoții și eforturi, în uralele ascultătorilor ocazionali, s-a îndreptat spre hotel.

Mergând agale deodată s-a simțit încadrat de doi italieni care începură a-i vorbi ba pe italienește, ba pe franțuzește, spunând că se bucură a cunoaște un frate și încă un muzician din colonia română de răsărit.

2

 

Ciprian Porumbescu

 3

 

Giuseppe Verdi

Apoi mă întrebară, povestea Ciprian, Mărioarei, de n-aș dori să merg să văd pe maestrul Verdi, care locuiește nu departe de Genova”[1].

Cei doi spectatori de la concertul ad-hoc de pe promenada mediteraneană erau Marco Sala și Arrigo Boito. Primul e poet, al doilea compozitor.

4

Giuseppe Verdi

 

În discuțiile avute cei doi italieni îi spuseră muzicianului din Carpați că Verdi și-a exprimat dorința, în repetate rânduri, de a afla cât mai multe despre muzica românilor și-l întreabă dacă nu dorește să-l întâlnească pe proeminentul reprezentant al teatrului liric european.

La rândul său, Ciprian îi răspunde:

“- Prea bucuros m-aș duce la vestitul maestru și chiar, pentru mine ar fi o nespusă, o mare fericire de a vedea pe maestrul compozitor!”[2].

A doua zi, 13 decembrie 1882, Boito și Sala au plecat la Verdi pentru a-l anunța că la Nervi se “află un muzician român de departe, din Bucovina.

Pe la orele unsprezece se întoarseră și aflându-mă promenând pe malul mării, îmi spuseră, cu aerul cel mai vesel, că Verdi e fericit de cele ce a auzit de la ei și că m-ar primi cu cea mai mare bucurie (…).

Grăbii acasă, mă îmbrăcai, dejunai cu Boito și Sala și plecarăm la Verdi”[3], preciza Ciprian într-o scrisoare din 3 ianuarie 1882, publicată în Familia nr.30, din 5 august 1888, p. 338, adresată celor de la Stupca.

“Ne-am dus la mare, unde aștepta o barcă, în care am trecut pe o scândură. În două ore am fost la Genua, de unde, cu o birjă, încurând am ajuns la vila lui Verdi.

Doi servitori stăteau la intrare, al treilea la ușă, pe care o deschise cu o adâncă închinăciune și cu cuvântul:

-Aprego! Adică poftim.

Verdi, încă slab, ședea, în salon, într-un fotoliu și de departe îmi zise, în limba franceză:

-Iartă, domnule și june amice, că nu mă scol, sunt încă ceva bolnav, dar foarte mă bucur! și întinzându-mi amândouă mâini, se uită lung la mine, apoi zice cu bucurie vădită:

-Ah! Tip romanic, foarte mă bucur! Am auzit aseară de la dumnealor, foarte mă bucur!

Un fecior ne dete și nouă fotolii, iar Verdi, tot cu ochii țintă la mine, mă întrebă, mai întâi, de unde sunt ce slujbă am, ce boală m-a adus încoace și altele. Apoi mă întrebă despre români, despre aflarea lor în toate părțile, pe unde locuesc și, în sfârșit despre muzica lor.

Răspunzându-i la toate, el mă întreabă din ce instrumente cânt. I-am răspuns că din vioară și clavir.

-O, zise Verdi, cântecele romanice, după firea lor, pe vioară se potrivesc! Fii bun, te rog, acolo pe pian e o vioară, cântă un cântec românesc, să-l aud!

Eram, se înțelege, nu numai mișcat văzându-mă înaintea lui Verdi, dar să și cânt înaintea lui, parcă nu mă simțeam în putere.

5

Casa lui Giuseppe Verdi

După ce mi-am mai împrospătat și am prins curaj, am cântat Doina.

M-am uitat de câteva ori la bătrânul maestru și l-am văzut cu ochii ațintiți asupra mea. Când am isprăvit de cântat el a ziscătră Boit:

Mare lucru, cântecul acesta nu mi-i cunoscut, dar toată gama lui o simțesc și o pricep!

Mi s-a părut că bătrânul vrea să se scoale și să vie la mine. Eu am pășit spre dânsul. El iar mi-a întins amândouă mâinile și strângându-le pe ale mele, îmi zise cu suflet mișcat:

Da, frați ne sunteți! Atestatul că suntem frați vi l-am auzit acum![4].

Vizita la Giuseppe Verdi l-a impresionat profund pe Ciprian iar imaginea compozitorului italian l-a urmărit multă vreme.

Deși i se părea, în momente de euforie, că este sănătos, boala lui Ciprian își arăta mereu colții.

“La întoarcerea de la Verdi, porni o ploaie cu furtună, marea era foarte agitată, vântul rece și umed”[5], iar artistul de la Stupca s-a îmbolnăvit de-a binelea, încât “medicul a fost de câte două ori pe zi la mine“, se tânguia Ciprian celor de la Stupca.

La mai bine de o lună,  de la fericitul eveniment, Porumbescu scria lui Iraclie și Mărioarei că Verdi s-a purtat cu el “cum nu se poate mai amabil. Îmi venea să cad în genunchi înaintea lui“.[6].

Cu cele două călăuze cei-au facilitat calea spre Giuseppe Verdi, Ciprian Porumbescu s-a împrietenit și a colaborat pe tot timpul șederii sale în Italia.

La 23 ianuarie, Marco Sala, vecin de camera la hotelul Vittoria, i-a trimis lui Ciprian un întreg maldăr de note, splendide cântece populare italiene, iar la 25 ianuarie, dimineața, îi mai dăruiește “încă un caiet de cântece siciliene“, după cum rezultă din Tagebuch-ul său.

Timp de mai multe zile, cei doi au cântat împreună la pianul din incinta hotelului, fragmente de cântece populare italiene și siciliene.

Fiind fin psiholog, cu un ascuțit spirit de observație, Porumbescu știa să descifreze din vorbe, comportament și înfățișarea celor cu care venea în contact, ceea ce avea caracteristic.

6

Arrigo Boito (1842 – 1918)

Lui Arrigo Boito,autorul operetelor Mefistofele, Nerone și libretistul compozițiilor lui Verdi: Otello și Falstaff, prin câteva amănunte semnificative, îi conturează următorul portret:

Compozitorul și literatul italian era “un om înalt, cu un mers puțin obosit și aplecat.

Avea o pieptănătură simplă cu cărare la mijloc, brun, cu ochelari pince-nez, mustață, o față puțin inteligentă,dar cu o trăsătură de blândețe, bunătate și, ași zice,durere.

Nu părea la înfățișare artist și mai puțin un artist italian, care sunt atât de mândri și aroganți.

El este și poet și-a scris singur textele muzicale. O operă, Nerone, se pare că în curând va fi terminată și reprezentată pe scenă”[7].

Despre vizita făcută la Verdi, în urma contactului nemijlocit cu membrii familiei Boito și cu Marco Sala, Ciprian a început să adune folclor muzical italian și spaniol pentru a se documentași a-l studia. Pe cele mai realizate din punct de vedere muzical, artistul de la Stupca intenționa să le interpreteze cu iubitorii de muzică populară de la poalele Tâmpei.

La 1/13 februarie 1883, Ciprian avea pregătită, în acest scop, o mapă. “Am lucrat, în timpul din urmă, multișor, pentru Mapa mea muzicală și am niște piese italiene și spaniole foarte frumoase cu care, la întoarcerea mea în Brașov o să-i surprind pe muzicienii noștri”[8], scria lui Lazăr Năstasi.

Menționăm că la acea data artistul român avea gata un cor bărbătesc, intitulat Cântec Sicilian pe versuri de Vasile Alecsandri.

La Nervi, împreună cu Boito și Sala, Porumbescu cânta potpuriul din Crainou, iar colaboratorilor săi le-a făcut cadou câte o copie din horele sale compuse pentru operetă, primind în schimb Cântece populare siciliene, napolitane, lombarde și spaniole, în șase volume.

Întâlnirea lui Porumbescu cu Giuseppe Verdi nu a fost una accidentală, deoarece proeminentul reprezentant al teatrului liric italian “a arătat, de mai multe ori, arzătoarea dorință de a asculta cântece naționale ale românilor, care se trag de la vechile colonii ale împăratului Traian”[9].

Așa se explică de ce mulți reprezentanți ai muzicii și folclorului românesc, ca Haricleia Darclee, Ciprian Porumbescu, violoncelistul George Murgu, folcloristul Dimitrie Vulpescu și alții s-au bucurat de ospitalitatea marelui compozitor Verdi.

Întâlnirea dintre Verdi și Porumbescu a fost pusă la îndoială de mulți amatori în ale cercetării din ultima sută de ani.

Aproape că nu există în istoria muzicologiei române fapt mai controversat ca acest eveniment de seamă din viața compozitorilor de la noi.

Astăzi, sunt cunoscute suficiente mărturii irefutabile, care atestă cu minuțiozitate pregătirea și întâlnirea cu Giuseppe Verdi a lui Ciprian Porumbescu, cum ar fi manuscrisele epistolelor trimise lui Năstasi, la Brașov, corespondența lui Ciprian cu familia, informațiile răspândite de Gazeta Bucovinei sau Familia, scrisorile rămase de la C. Morariu, Vasile Halip, prieteni și colegi ai compozitorului, amintirile surorii sale etc.

Menționăm că la Muzeul din Suceava nu am găsit cărțile de vizită ale Boito și Sala, cum s-a afirmat, nu demult, în presă.

7

Paul Leu

Kenmore, Washington, USA!

[1] Ciprian Porumbescu către Iraclie și Mărioara Porumbescu, scrisoare din Nervi, 3 ianuarie 1883, publicată în C. Porumbescu, Călătoria și petrecerea la Nervi (încheiere), în Familia, anul XXIV, nr. 30, din 24/iulie/3 august 1888, p. 338.

[2] Ciprian Porumbescu, Ibidem.

[3] Ciprian Porumbescu, Ibidem.

[4] Mihai GR. Poslușnicu ,Ciprian PorumbescuEditura Cartea Românească, 1926., p. 55-57.

[5] Ciprian Porumbescu, Tagebuch, 22 februarie 1883, Fondul documentar al Muzeului Suceava.

[6] Ciprian Porumbescu către Iraclie și Mărioarea Porumbescu, scrisoare din 3 ianuarie 1883, publicată în C. Porumbescu, Călătoria și petrecerea la Nervi (încheiere), în Familia, anul XXIV, nr. 30, din 24/iulie/3 august 1888, p. 338.

[7] Ciprian Porumbescu, Tagebuch, 22 februarie 1883, Fondul documentar al Muzeului Suceava,

[8] Ciprian Porumbescu către L. Năstasi, scrisoare din 13 februarie 1883, Colecția Muzeului Suceava, inv. Nr.2363.

[9] Mihai Gr..Poslușnicu, op.cit. P. 54.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s