O lecţie de compoziţie

Standard

Moto: Port în mine un vis permanent: simt, zi şi noapte, în inima mea, un freamăt neîntrerupt.

George Enescu (19 august 1881 – 4 mai 1955)

 

Sfaturile în materie de compoziţie de la marii muzicieni sunt întotdeauna preţioase. Cu atât mai mult cu cât acestea vin din partea lui George Enescu!

Câteva gânduri spicuite din Amintirile lui George Enescu (consemnate de Bernard Gavoty, Editura muzicală, Bucureşti 1982).

 

  • Un compozitor – gândesc mulţi oameni de bună credinţă – este un muritor privilegiat care-şi petrece viaţa pe un culcuş presărat cu trandafiri. Ce iluzie! L-aş descrie mai degrabă ca pe un biet om pradă chinurilor îndurate odinioară de martiri.
  • Eu mă simt compozitor până în măduva oaselor. Din toate puterile m-am străduit totdeauna să iubesc muzica şi să o creez. Dacă numărul lucrărilor mele muzicale este relativ restrâns, aceasta se datoreşte faptului – o spun fără mândrie – că am vrut să dau numai ce era mai bun în mine. Nu am publicat decât ceea ce consideram relativ terminat.
  • Nu am o metodă generală. Mă adaptez împrejurărilor, caut să lucrez cât mai bine şi foarte adesea nu izbutesc să-mi ating scopul!
  • Socotesc muzica drept singurul mijloc de a exprima zbuciumul sufletului, cu toate tainicele lui unduiri. Limba vorbită este prea convenţională!
  • Dacă am vrea să tălmăcim, în proză sau în versuri, conţinutul expresiv al unui adagiode Beethoven, cuvintele potrivite ne-ar lipsi. Iată superioritatea muzicii. Pentru cel ce simte, ca un imbold, necesitatea de a-şi exterioriza sentimentele, singurul mijloc de a izbuti să pătrundă până în adâncul emoţiei sale este muzica. Să pătrundă, da, însă nu întotdeauna să o poată exprima.
  • Dorinţa mea este să compun fără încetare. Această dorinţă este nedesluşită la început, mai cu seama când e vorba de muzica pură, fără vreun program precis. O simfonie, un cvartet, n-au subiect, nici acţiune, nici deznodământ; de aceea, după ce ai terminat, poţi aprecia dacă ai construit logic. Într-un cuvânt – şi aici este o deosebire capitală între muzică şi pictură – trebuie să lucrezi fără model.
  • Încep prin a simţi  nevoie confuză de a scrie. Dar ce? Asta este altă întrebare. Şi sub ce formă? Altă problemă. Mă încumet la întâmplare, dibuiesc, fac sondaje în gol, înainte de a găsi ceva solid. Uneori am impresia că învârtesc de ici, de colo, nişte butoane de radio, pentru a putea pătrunde în ceea ce se petrece dincolo. Pe măsură ce mă năpădesc ideile, fac însemnări, multe însemnări, o grămadă întreagă de însemnări, pe care le mâzgălesc în aşa fel încât nimeni, în afară de mine, nu le poate tălmăci. E un mijloc foarte bun pentru a descuraja pe plagiatori.
  • A compune înseamnă a şti să te reţii. Aceste restricţii vor fi de folos tuturor, căci auditoriul nu trebuie supus la o prea mare încercare şi limita posibilităţilor sale muzicale nu trebuie depăşită. În pofida geniului lor, anumiţi compozitori au mers câteodată prea departe.
  • Când compun, nu simt nevoia – ca unii confraţi ai mei – să-mi înviorez spiritul dimineaţa, înainte să încep să lucrez… pentru că eu nu mă opresc niciodată. Nicio întrerupere în visul meu interior; lucrez la masa mea ca să-l fac mai limpede şi să-i netezesc forma. Iar când caut culoarea, mă aşez la pian:în felul acesta orchestrez singur, cântând.
  • Pentru a răspunde la o întrebare care este pusă cu o uimitoare frecvenţă: „Compuneţi cu sau fără pian?” Cât mă priveşte, îl folosesc parţial. Numai de două ori în viaţă, când compuneam, m-am lipsit de pian, neavând unul la dispoziţie, am compus aproape în întregime Simfonia IIla masa de lucru. A fost foarte greu de realizat şi lucrarea nu prea m-a mulţumit; am jurat că nu se va mai repeta, dar, totuşi, am  scris în aceleaşi condiţii şi Suita II pentru orchestră, care mi-a lăsat, din fericire, o amintire mai bună.
  • Muncesc cu trudă şi bucurie. Aţi văzut, probabil, şi dumneavoastră, unele femei sleite de puteri, gata să se prăbuşească, care duc în braţe prunci dolofani, bine hrăniţi cu lapte; ele sunt totuşi fericite. Cu mine este aproape acelaşi lucru.
  • În fine, nu sunt niciodată total mulţumit. Niciodată!Dacă s-ar întâmpla ca într-o zi să fiu total mulţumit, aş înceta pe dată să mai compun, pentru a eterniza această clipă minunată.
  • Unui compozitor tânăr, care ar veni să-mi ceară un sfat, i-aş spune: Fii dumneata însuţi. nu trăi cu teama că vecinul tău îţi este sau nu superior. Dacă ai ceva de spus, spune aşa cum poţi – şi va fi bine! Dacă n-ai nimic de spus, atunci taci – nici asta nu va fi rău! Să nu te frământe noţiunea progresului artistic. În materie de artă, progresezi numai înaintând foarte încet. Nu căuta  un limbaj nou, ci întrebuinţează-l pe al dumitale, adică acela care-ţi dă posibilitatea de a exprima exact ceea ce ai de spus. Originalitatea se obţine numai atunci când nu o cauţi.

 

(note de) Veronica Anghelescu

IMG_4671

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s