La concert

Standard

De când sunt angajat al Filarmonicii Mihail Jora din Bacău am susţinut peste 1000 de concerte cu orchestra, incluzând concerte în cadrul stagiunii, concerte educative, manifestări în alte oraşe din ţară şi concerte în turneele efectuate în străinătate.

Însă aici nu voi vorbi despre concerte sau orchestră, ci despre public. Când începem repetiţiile nu ştim câtă lume va fi prezentă în sală.. Acum câteva luni, înaintea unui concert cineva ne-a anunţat că va veni Marele Dirijor. Ne-am întrebat atunci ce să facem, cum să cântăm? Şi am fost de acord, cu toţii, că trebuie să cântăm la fel, ca în faţa unei săli arhipline, cu implicare şi profesionalism. De aceea nu contează dacă avem un spectator sau 2000 în sală.

Totuşi, numărul spectatorilor nu mai este la fel de mare ca înainte. De ce? Putem da vina pe internet, televiziune, alte tentaţii, sau chiar pe factorul psihologic. S-a plicisit lumea de muzică? E prea grea muzica clasică? Depăşeşte capacitatea de percepţie şi înţelegere a oamenilor obişnuiţi? Un fost coleg mi-a mărturisit că a fost de mai multe ori la concert şi nu i-a plăcut când am cântat Rachmaninov, Mahler sau Ceaikovski, de exemplu. E prea greu pentru mine, a spus el. De ce nu cântaţi şi voi ceva mai uşor, ca Mozart sau Bach? Ce înseamnă usor?  În DEX una din definiţiile muzicii sună aşa: Arta de a îmbina în mod armonios sunete pentru a exprima idei, sentimente. Oare muzica trebuie să fie doar frumoasă, armonioasă?  Eu cred că orice muzică exprimă idei şi sentimente.Nu se poate cânta doar Mozart, Bach sau Haydn. Aşadar, cred că e vorba de educaţie muzicală şi nu numai. I-am sugerat să asculte o lucrare grea de mai multe ori şi atunci poate va înţelege mai bine ce vrea compozitorul să transmită. Câţi dinre spectatori înţeleg muzica pe care le-o oferim?

Dar ce fel de categorii de  public vine la concert? În afara publicului fix (care vine la concert toată stagiunea), mai este publicul venit din interes, care vine la concert pentrua da bine (după un timp va dispărea, plictisindu-se), cel format din elevi (care vine mai mult din obligaţie), cel de ocazie (o cunoştinţă sau un apropiat are o invitaţie sau cunoaşte pe cineva din orchestră, dirijor sau solist) şi cel profesionist (profesori,solişti, instrumentişti, etc.). Sigur mai sunt şi alte categorii pe care le-am omis.

Ţinuta. La concert, pe vremuri se venea îmbrăcat cât mai sobru, elegant şi îngrijit. Astăzi vedem oameni în blugi şi ţinută lejeră. Să fie vorba despre lipsă de respect faţă de compozitor, dirijor, solişti şi orchestranţi sau clădirea în care intră? Sala de concert trebuie să fie un loc sacru. Comportamentul publicului este uneori lipsit de respect faţă de cei de pe scenă. Telefoane care sună în timpul unei părţi lente sau vorbitul şi chiar râsul în timpul interpretării unei lucrări sunt de multe ori deranjante.

Un aspect interesant este cel al aplaudatului între părţile unei lucrări. Aici se vede clar că majoritatea nu cunosc formele muzicii. Da, sunt finaluri de lucrări pe care compozitorul le-a conceput în aşa fel încât să nu existe dubii că ceva s-a terminat. Însă o mare parte  din muzică este formată din cicluri (suita, sonata, simfonia, concertul,etc), iar publicul nu ştie asta şi aplaudă pentru că i-a plăcut. O altă situaţie pe care nu o înţeleg este cea a aplaudatului excesiv, în special al unor solişti care nu au convins. Înţeleg, aceştia trebuie încurajaţi, dar de ce nu facem acelaşi lucru şi cu soliştii foarte buni care chiar merită?

Am încercat să evidenţiez câteva aspecte ale acestei categorii speciale, nu le-am enumerat pe toate, însă e clar că publicul este judecătorul nostru cel mai important. De aceea avem nevoie de el. Să ne aplaude, să ne transimtă căldură şi să ne susţină atunci când avem nevoie.

Luni începem repetiţiile cu maestrul Konrad von Abel pentru a cânta în cadrul festivalului Enescu-Orfeul moldav. Cu Konrad von Abel am avut ocazia de a  dirija pentru prima dată un grup orchestral (cvintet de corzi cu pian) în cadrul unui masterclassorganizat la Bucureşti în anul 2009. De atunci mi-a permis de mai multe ori să dirijez orchestra Filarmonicii din Bacău la masterul de dirijat pe care-l organizează de mulţi ani în Bacău. De aceea îl apreciez, însă nu voi vorbi acum despre dirijorul Konrad von Abel, ci poate cu altă ocazie.

Sergiu Spiridon

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s