Timorgelfest!

Standard

În organizarea Filarmonicii Banatul Timișoara și a Universității de Vest din Timișoara  muzicieni organiști din patru continente vor concerta în 28 de concerte de orgă la Timișoara, Arad și Reșița în perioada 17 septembrie – 31 octombrie 2014.

În 2014 Timorgelfest este dedicat muzicii universale. Pentru prima dată în vestul Europei se organizează un astfel de festival.

Invităm publicul din Timișoara, Arad și Reșița la acest festival deosebit, rarisim în viața muzicală a României și a Europei de Est,  unic în concepția lui de organizare în care vor participa organiști de pe 4 continente: Europa, America, Australia – Noua Zeelandă și Asia, în concerte de excepție cu soliștii organiști și muzicienii care sunt la ora actuală printre cei mai valoroși din lumea întreagă.

Festivalul este structurat în jurul a trei evenimente muzicale: recitaluri de orgă la Timișoara, Arad și Reșița; un concert vocal simfonic cu Requiemul de Antonin Dvorak, în prima audiție timișoreană cu Filarmonica Banatul Timișoara, și Ziua muzicii de orgă din Timișoara, în data de miercuri 29 octombrie 2014, ora 19, când sunt organizate 15 concerte simultane de orgă pe toate orgile din Timișoara.

Festivalul Timorgelfest 2014 se desfășoară pe trei orgi timișorene, instrumente muzicale de valoare dar și de structură diferită, astfel încât să poată fi acoperită zona stilisticii muzicale de la Baroc la muzica modernă contemporană. Cele trei  orgi se află în Domul Romano catolic din Timișoara (pentru repertoriul romantic și postromantic) în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din Str. Independenței nr. 19 din Timișoara (pentru repertoriul de fractură Barocă) și în Aula Magna de la Universitatea de Vest din Timișoara (pentru repertoriul modern și contemporan).

Protagoniștii concertelor sunt organiștii profesioniști: Cristina Garcia Banegas din Urguay; František Vaniček din Cehia;  Jacque Boucher și saxofonista Sophie Poulin de Courval din Canada; Jens Korndörfer din SUA; Paul Rosoman din Noua Zeelandă; Gedimyn Grubba din Polonia; Jean-Baptiste Robin din Franța; Kseniya Pogorelaya din Belarus; Shin-Ae Chun și Su-One Park din Corea de Sud; Felician Roșca din România.     Așa cum au fost și în precedentele ediții în festival vor participa și organiști studenți de la clasa de orgă a Facultății de Muzică din Timișoara: Moldovan Denis, Luca Minodora, Cărăbaș Camelia, Subonji Klaudia, Struța Cristina, Adam Robert.

Un al doilea eveniment major este concertul vocal simfonic realizat de Filarmonica Banatul Timișoara cu orchestră, cor, soliști și orgă. Am invitat pe maestrul Dumitru Costin ca dirijor de orchestră și Iosif Todea ca dirijor de cor, urmând să fie prezentat Requiemul de Antonin Dvorak. Soliștii concertului sunt Alina Todea (soprană), Gabriella Varvari (mezzosoprană), Daniel Zah (tenor), Cristian Ardelean (bas), la orgă Struța Cristina.

O seamă de concerte vor fi susținute la Arad și Reșița astfel încât acest festival să își păstreze valoare de festival internațional pentru zona de vest a României.

Un alt eveniment al festivalului este programat pentru data de miercuri 29 octombrie când sub genericul Ziua Muzicii de Orgă din Timișoara vor avea loc15 concerte simultane de orgă, la ora 19, pe toate orgile din Timișoara. Intrarea la aceste concerte este liberă. Concertele vor fi susținute de studenții, absolvenții, cantorii bisericești  și prof. univ. dr. Felician Roșca de la Universitatea de Vest din Timișoara.

Festivalul Timorgelfest 2014 se va deschide marți 17 septembrie 2014, ora 19 în Domul Romano catolic din Timișoara, cu un recitalul de orgă a celei mai bune organiste din America de Sud, Cristina Garcia Banegas, profesoară de orgă la Universitatea din Montevideo, Uruguay.  Programele celor trei concerte pe care le susține la Timișoara în Domul Romano catolic, Arad în Biserica Roșie (miercuri 18 septembrie, ora 19) și Reșița în Biserica Romano-catolică din cartierul Govândari (duminică 19 septembrie, ora 19), au denumiri sugestive pentru concertele pe care această organistă de excepție, un adevărat star a muzicii, le va prezenta: Piazzolla la răscruce cu Bach pentru Timișoara; Culori Latinoamericane (secolul XVI – XXI) pentru Arad; În orașul Regelui pentru Reșița.

La deschiderea festivalului va participa Excelența Sa Domnul Ambasador al Republicii Orientale Uruguay în România, Dr. Manuel Gonzalo Vieira Merola și alte oficialități din Timișoara.

Întregul eveniment se desfășoară sub patronajul primarilor din: Timișoara, Prof. univ. dr. ing. Nicolae Robu; Arad ing. Gheorghe Falcă; Dr. ing. Mihai Stepănescu.

Organizatorii acestui eveniment sunt  Ministerul Culturii și Cultelor, Ministerul Afacerilor Externe – Direcția Diplomație Publică, Ambasada Republicii Orientale Uruguay, Consiliul Județean Timiș,  Consiliul Local Timișoara,  Consiliul Județean Caraș Severin, Consiliul Local Reșița, Filarmonica Banatul Timișoara, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din Timișoara, Episcopia Romano Catolică și Oficiul Diecezan de muzică sacră din Timișoara, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din Timișoara, Biserica Luterană din Arad,  Biserica Romano-catolică din Govândari – Reșița, alături de partenerii media și sponsorii evenimentului.

 Felician Roşca

 Afis Timorgelfest 2014

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s