Ciprian Porumbescu pe urmele lui Romulus, Cezar şi Traian

Standard

1

Paul Leu cu mama sa, Elena Leu, 1950

Atras de celebritatea vestigiilor romane și de pitorescul Italiei contemporane, Ciprian Porumbescu nu concepe să plece din Nervi fără a vedea Roma, Napoli, Pisa. ”Dacă n-aș faci-o mi-ar plânge inima de durere”, scria celor de la Stupca.

Ajuns în Cetatea Eternă, Ciprian descinde la hotelul Milano. Nerăbdător să vadă orașul mult visat iese în plin centru, ”pe Corsa” și e impresionat de extraordinara animație de pe stradă. Fiind obosit de atâta cale, se duce să se culce devreme.

2

 

A doua zi, la orele opt, a purces să colinde cetatea Romei. Vizitând catedrala și mormântul Sfântului Petru a rămas mut de admirație în fața imensității și frumuseții arhitectonice a acestui edificiu monumental.

În mijlocul numeroaselor splendori maiestoase, gândul lui Porumbescu zbura, fără să vrea, ”la mizeria mea și am plâns”.

După trei ore de reculegere la picioarele statuii Sf. Petru și în fața unei icoane gigantice ”lucrată în mozaic ce reprezenta Liturghia Sf. Vasile (un fel de cuminicătură după ritul nostru)”, Ciprian iese în impozanta piață cu columne și obelisc. Ia omnibuzul și merge în Montorino, de unde se deschide o perspectivă largă asupra celor douăsprezece coline, pe care-i situată vechia capitală a Imperiului Roman.

3

Toate drumurile duc la Roma

Vremea era excelentă. Soarele, ce sta să apună, ”își mai arunca încă razele aurii asupra orașului etern. Aerul era atât de limpede, curat încât se putea vedea fiecare casă, fiecare dâmb, oricât de mic, până în cel mai îndepărtat orizont.

Stam și mă uitam peste orașul impozant și nu mă mai puteam despărți de priveliște”.

Având în față panorama Romei, emoționat, Ciprian Porumbescu a emis opinii memorabile. ”Operele de artă florentină au un efect insinuant, care merge la inimă, ași spune că aproape te vrăjesc. Privindu-le ți se încălzește și înmoaie sufletul, plângi chiar.

Roma din contra, produce un efect copleșitor prin grandoarea ei maiestoasă. O privire de la Montorino și o reamintire momentală a vechii Rome, cum a existat ea aici de la Romulus până la Augustus.

4

Columna lui Traian

 5

Roma

Trebuie să fii de bronz ca să nu plângi ca un mucos, întocmai așa cum am făcut eu.

Această priveliște îmi va rămâne de neuitat”.

Coborând din Roma neliniștită de altădată în Piza Venezia, Ciprian găsește aici o vie animație. Era în timpul marilor sărbători de încheiere a carnavalului, la care participa toată suflarea, indiferent de vârstă, sex sau poziție socială, de la ciocari (păstori de oi și capre) și până la frumoasa regină Margherita, pe care artistul roman a aplaudat-o cu frenezie.

Aproape de ambasada austriacă, în Piața Veneția, era instalată o fanfară militară. ”O mulțime de oameni, cât cuprinzi cu ochii, umpleau Pizza și se așezase de-a lungul Corso-ului, în timp ce prin mulțime se înghesuiau trăsuri, cortegii de măști și tot felul de nebuni ce montau manevrele lor carnavalești.

O zarvă și o larmă. Toți aruncă și se aruncă asupra lor flori de hârtie, confetti, bomboane, de la ferestre și de pe balcoane, care sunt aranjate special în acest scop, ai putea spune că plouă cu asemenea nimicuri.

6

Toate drumurile duc la Roma

Toți, mic și mare, bătrâni și tineri, toți gesticulează ca nebunii. Și să nu crezi că e vorba de oameni din păturile de jos ale populației, scria Ciprian, Mărioarei, nu, de la cea mai înaltă aristocrație cu mască de mătase, în trăsuri elegante până la ciociarii care au venit și ei la oraș pe măgărușul lor mic și au agățat câteva panglici și s-au alăturat, și ei, la cortegiu și aruncă, cu multă îndrăzneală, buchețelele lor, în echipajul apropiat al unui conte.

Frumoasă era trăsura amenajată ca coș de flori, numai pansele, în ea fete și tineri acoperiți cu flori. Apoi un cortegiu al spaniolilor.

Comică era trăsura medicilor. O locomotivă gigantică, trasă de doi măgari, care se mișcau foarte iute, deasupra o siringă uriașă pentru clistir și, în față, o tablă cu inscripția Progresul artei medicale”.

Una după alta se perindau pe dinaintea ochilor uimiți ai turistului român: trăsuri elegante cu femei și bărbați mascați și nemascați, trase de cai împodobiți cu panglici și jucării, măgari ciudat decorați, însoțiți de păstori, un grup de halibardieri înarmați cu tridente și securi mici, negre ”un car decorat frumos în forma unei peștere ce se afunda într-o stâncă mare, pe care ședeau o mulțime de ninfe și zâne”.

Coloana costumată în frumoase și pitorești costume iberice l-a surprins și încântat pe Ciprian Porumbescu prin fantezia și ineditul ei.

În frunte aveau pe cunoscutul personaj literar creat de Miguel de Cervantes Savedra, Don Quijoti de la Mancha, călare pe Rosinanta, urmat de un cortegiu ce călăreau pe ”cai, pe muli și pe măgari, bărbatul și femeia tot pe acelaș animal, cum e datina în Spania”.

7

Colosseum

Reflectând asupra acestui spectacol nemaiîntâlnit altundeva, Ciprian nota:

”O! Romulus! Romulus! De te-ai scula din morți și țe-ai vedea urmașii te-ai întoarce înjurând și n-ai mai gândi la fondarea de orașe!

Dar nu! Că sunt și lucruri frumoase, lucruri sublime pe care le-au adus urmașii tăi la lumina zilei, ce sunt demne de tine și de tot neamul tău”.

În urma participării la veselia generală și molipsitoare, Ciprian se simțea năucit și obosit de atâta larmă și, strecurându-se prin ploaia de buchete și confete, reușește să ajungă, în cele din urmă, la hotel unde se culcă imediat.

În ziua următoare, după ce asistă la o liturghie din Catedrala Sf. Petru, de unde iese nemulțumit de calitatea corurilor audiate, admiră Roma veche, Columna lui Traian, Capitoliu, Forumul, Coloseum etc.

Ajuns pe locul vechiului For Roman, călătorul din Carpați a fost străbătut de fiori și sfială când a văzut locul de sfat al străbunilor săi.

Emoția i-a fost atât de mare cu cât știa că, după mii  de ani, pe pavelele pe care au mers odinioară Cezar și Cicero, calcă el, fiul urmașilor statorniciți la Dunăre și Carpați.

Stând și contemplând rămășițele maiestoase ale trecutului, Porumbescu se simțea mic, neînsemnat și se întreba nedumerit:

-Cum de a fost posibil ca aceste minunății să fie concepute de  mintea omenească?

Obosit de drum și emoții, Ciprian își încheie ziua cu vizitarea Panteonului, ”o clădire rotundă, colosală, cu o cupolă înaltă, boltită și cu o singură deschizătură în vârf rămasă încă de pe vremea romanilor și care a fost prefăcută într-o biserică, mormântul lui Victor Emanuel și a lui Rafael.

O placă simplă de marmură, în perete, arată locul modest unde odihnește marele maestru”.

Mergând pe urmele strămoșilor poporului său, artistul român a fost zguduit de frumusețea și măreția vestigiilor romane.

Din atmosfera glorioasă a trecutului istoric de mult apus, artistul cetățean Porumbescu a coborât cu gândul la soarta românilor contemporani cu el.

Destăinuindu-se lui Lazăr Năstasi, la 9 februarie 1883 îi  scria:

Am stat pe vechiul For Roman, poate chiar pe același loc pe care au umblat străbunii Cezar și Cicero, am stat rezemat de stâlpul de granit și privind la rămășițele triste ale poporului roman, am plâns. Am plâns și m-am gândit la bietul nostru popor carele e atât de mic și slab:

-Putea-va el rezista în decursul timpurilor năvălitorilor puternici străini?

Ce putere ingenioasă a dezvoltat Imperiul Roman și iată rămășițele gloriei sale!

-Dar încă pe pigmeul român oare ce-l așteaptă?”.

A patra zi de ședere la Roma, Ciprian a rezervat-o vizitei la Vatican. Mai întâi, a solicitat permisiunea de a pătrunde în Muzeul Vaticanului și a primit, în acest scop, o Cartede acces, redactată în limba italiană, ce se află în Colecția Muzeului din Suceava, inventariată la nr. 2634.

De cum s-a aflat în perimetrul Statului Papal atenția i-a fost atrasă de garda alcătuită din feciori frumoși ce purtau ciorapi lungi, negri-galbeni, pantaloni pe picior de culoare roșie, pelerină vânătă-sură, chipiu de aceeași culoare și pușcă pe umeri.

Intrând prin ”Sala reginei” în Capela Sixtină, Ciprian a rămas mut de admirație când și-a aruncat ochii pe plafon și a descoperit magnifica pictură a lui Michelangelo Buonaroti.

Păcat că numai la dumnezeiasca frescă culorile au devenit palide odată cu trecerea timpului. Tavanul avea mici fisuri și ”se afuma din cauza nefericitelor cădelnițe.

Stanzele și logiile lui Rafael nu sunt mai puțin frumoase decât lucrarea lui Michelangelo.Dar, îmi place mai mult cea din urmă, mărturisea Ciprian lui Năstasi.

Aici este mai mult spirit, concept general, pe când acolo prevalează mai mult formele frumoase și expunerea artistică.

În Belvedere mi-a plăcut mult fresca Apollo și grupul Laocoon, în Pinacotecă Murillo și Rafael. “Punerea în mormânt” de Caravaggio este de asemnea excelentă”.

Frânt de oboseală și epuizat de emoții, peregrinul român plecat pentru a reconstitui drumul strămoșilor săi, nimerește la restaurantul Europa, unde pe lângă plăcerea de a servi o masă copioasă a avut și o aleasă desfătare vizuală.

”La o masă, vizavi de mine, observa Ciprian, ședea o damă elegantă cu bărbatul ei. Vorbeau franțuzește, dama era de o așa minune de frumusețe, cum nu cred să mai fi văzut o altă femeie așa de frumoasă. Tot mereu trebuia să mă uit la dânsa încât, spre sfârșit, mă jenam și fusei bucuros când plecară”.

După dejun, turistul amator pleacă la hotel prin Piața Sf. Ioan și privește forfota carnavelească a străzii. Deodată apare regina într-o caleașcă și trecând prin piața Luciana,”foarte aproape de mine intră într-un Palazzio al unei contese, care-i era damă de onoare, ca de aici, de la balcon, să vadă și să audă gălăgia carnavalului.

La vederea ei, mulțimea striga și bătea din palme ca niște îndrăciți. Regina e foarte iubită, constata Ciprian. E și frumoasă, aș putea zice, foarte frumoasă”.

Seara a mers la teatrul Apollo, unde se prezentau primele trei  acte din Profetul și noul balet Italian Excelsior de Manzotti, muzica de Marengo. Și aici, comportarea publicului ca și la teatrul Riminidin  Veneția, lăsa mult de dorit.

”Capelmaistru are spatele sus, peste tot publicul … urlă! Se vorbește tare, cântă, se sfădesc, în loje se aud chicote, larmă, tropote, căci oamenii dau și primesc acolo, vizitele lor, nu!

Eu nu înțeleg una ca asta, poate că nici nu sunt deprins, căci, la noi, e tăcere și smerenie ca într-o biserică, scria spectatorul român.

Orchestra, cam la șaptezeci de oameni, e bună, tot așa și corul. Soliștii au voci eminenente, numai păcat că nu știu să cânte. Ei zbiară și încă așa de tare și țiuitor, încât de multe ori trebuie să-ți astupi urechile. O artistă era ca o zână, dar cânta fără nici o căldură și nuanțare.

Se vede că aici cântarea nu are un debut fin și precugetat, ci mai mult o probă de putere ciclopică, extraordinară și am observat că cu cât striga tenorul (Profetul) mai tare, cu atât mai mult era aplaudat.

A cânta nu știu, dar la dans se pricep, aprecia spectatorul din Carpați. Baletul Excelsior e atât de grandios încât m-a fermecat, în sensul strict al cuvântului.

Nu știu ce să admir mai mult, decorul artistic, luxuriant, costumele pompoase sau formele de zâne zvelte și frumoase ale balerinelor, sau execuția figurilor în adevăr artistice!?

Baletul în duet între prima balerină și maur, este colosal!”.

Peregrinul carpatin cu greu s-a putut despărți de antecesorii săi. Atât la Roma antică, cât și cea de la 1883,a fost uluit și încântat  peste măsură,toată noaptea a visat cele văzute și ascultate peste zi și mai ales, fragmente din spectacole.

La 6 februarie Porumbescu a vizitat  o expoziție de sculptură și pictură din Roma.

”Dintre statuile de marmoră mi-a plăcut mai mult o nudină rezemată cu totul pe spatele unui delfin, fin de tot cioplit, apoi o lucrare de Giotto, La Sorpresa, nimfa mării.-, Seara de Weizenburg din Estlandia.

În gips, mi-a plăcut E tardi e ancor nontorno De minune. Frumoasă este tânăra femeie de pe malul mării ce-și așteaptă bărbatul. Grija pentru soțul scump e minunat redată pe fața ei.

Victor Emanuel în gips te face să râzi. E o figură scurtă, foarte groasă și îndesată, aproape ca un butuc, fără formă.

Dintre figurile de bronz e un băiat cu raci, maiestos, făcut.

Și galeria de pictură are mai tot lucrări eminente,  pînă și de Semidraki este o icoană alegorică, o figură dezbrăcată cu un fluture pe gurguiul pieptului, sugând dintrânsul.

Ideea nu-i rea, în tot cazul e originală. Două soiuri de animale de Rosa Bonheur, un cerb și un porc sălbatic, atât de naturali încât, la cerb, mă credeam, fără voie, într-o pădure.

Sculpturi pompoase, dulapuri maiestoase, mese în mozaic, broderii de mătase și atlas, dantele, sticlă venețiană, obiecte de bronz, oglinzi.

Această expoziție e destul de bogată și dovedește o activitate artistică viguroasă și sârguincioasă din partea italienilor”.

Timpul petrecut la Roma a fost de basm, ca în Șeherezada, iar imaginea străvechiului oraș îl va urmări multă vreme, încât consemnările făcute cu acest subiect intenționa să le refacă și să le publice.

După Roma, Ciprian vizitează Pisa și apoi, la 9 februarie 1882, sosește la Nervi ”bine dispus dar fără un crăițar în pungă”

8

Pisa

Deși nu avea toți banii necesari reîntoarcerii în Bucovina natală, nerăbdător și „destul de mulțumit cu sănătatea, mai puțin cu punga, care-i foarte strânsă”, convalescentul artist își adună de zor lucrurile în cele două geamantane mici, cu care intenționa să plece, cât mai repede, acasă.

Glumind pe seama penuriei financiare, scria celor de la Stupca:

„Numai sănătos să fiu, oi găsi drumul potrivit acasă, mă agăț de un cocostârc care se întoarce primăvara acasă și mă duc până la pod, la căsoaie, unde mă dau jos”.

Cât a stat la tratament pe Riviera di Levanti, Ciprian a învățat să stăpânească satisfăcător italiana și franceza. Drept mărturie stau scrisorile redactate, parțial, in limbile lui Dante și Racine, cum e cazul celei expediate la 15 februarie 1883, ce se află în colecția Muzeului din Suceava, inv. Nr.2639.

De îndată ce își încheie periplul italian, Ciprian  expediază acasă și ultima sa epistolă:

„O! Nu vă puteţi închipui cât îmi e de dor să mă duc odată acasă! Să şed în căsuţa caldă lângă sobă, să văz prin fereastră cum cade zăpada şi să visez la mândra Italie, unde am petrecut atâtea zile frumoase, unde mi-am recâştigat, întrucâtva, pierduta sănătate, le scria el din Italia în februarie 1883, cu puțin înainte de a pleca acasă.

În zilele trecute m-am fotografiat la Genova şi mâine capăt primele exemplare, de care vă voi trimite unul.

Întâi să mă vedeţi în poză şi apoi în natură.

La epistola aceasta nu-mi mai puteţi răspunde, căci cred că în ziua aceea când o veţi primi mă aflu deja pe tren, în drum spre Stupca, Stupca!”

            La hotelul Vittoria îl aștepta un mandat de 35 de florini, trimiși de la Brașov și vestea că în curând o să-i sosească încă 82 de florin, salariul de la școală pe lunile martie și aprilie.

Cu toate acestea, Ciprian mai avea nevoie de cel puțin 80 de franci pentru a merge acasă, cu trenul, pe ruta: Nervi – Viena – Karl Ludwig – Krakau – Lemberg – Ițcani.

Dorul de țară și lipsa de bani îl determină să părăsească Riviera di Levanti.

„Îți spun adevărul că mi-e dor de patrie și restul curei îl voi face acasă, la vatra părintească, sub îngrijirea surorii și a părintelui meu”, iar la 16 februarie nerăbdarea lui Ciprian crește.

Adresându-se celor de la Stupca, înstrăinatul se tânguia „numai să mă văd acasă. Parcă n-o să mai ajung, așa mi-e de dor”.

În timp ce aștepta restul banilor necesari deplasării acasă, artistul român se plimba pentru a respecta sfaturile medicului. Citind presa, el află că, la Veneția, a murit Richard Wagner.

Dispariția reformatorului operei și a înnoitorului armoniei, Porumbescu o consideră „o lovitură grozavă pentru toată lumea muzicală.

Chiar și italienii care nu s-au împrietenit cu muzica lui, scriu foarte simpatic despre dânsul”.

Gândindu-se, probabil, la soarta propriilor compoziții, în scrisoarea ce comenta moartea lui Wagner, se întreba:

„-Ce o să se facă cu muzica lui, acuma?”.

După ce sâmbătă, 24 februarie 1883, Ciprian expediază o telegramă la Stupca, prin care-și anunță plecarea, se urcă în tren, însă, neavând destui bani, coboară la Pontofel, unde ridică 45 florini, trimiși de Năstasi, la post restant și, cu ei, își continuă călătoria.

Tot de aici, mai expediază o telegramă cu următorul conținut:

 

„Miercuri, după-masă, Ițcani,

Ciprian„.

 

Inițial, Ciprian intenționa să se oprească mai mult la Viena, pentru a cumpăra cadouri celor de la Stupca. Lipsa banilor l-a constrâns însă să-și schimbe intențiile.

De îndată ce a ajuns la Gara de Sud a Vienei, Ciprian a plecat la Gara de Nord, pentru a-și continua călătoria fără întrerupere.

Datorită penuriei pecuniare, Ciprian a solicitat de la direcția căilor ferate austriece să-i acorde unele facilități. Pe ruta Karl Ludwig – Krakau – Lemberg, a obținut bilet de călătorie cu reducere de preț, însă, pe celelalte distanțe, a fost refuzat.

La Ițcani a ajuns fără nici un ban în buzunar, însă bucuros, nevoie mare, că își va revedea familia, prietenii și mult doritele meleaguri natale.

Paul LEU

Kenmore, Washington, USA

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s