Dimitrie Cantemir – interpret şi teoretician al muzicii

Standard

Iubesc instrumentele de suflat şi, de când am început studiul clarinetului, am pus şi bazele unei modeste colecţii, din care nu lipsesc câteva fluiere româneşti, un recorder pictat manual cu un sunet dulce, un fluier irlandez şi un ney turcesc, piesa cu care mă mândresc cel mai mult, mai ales că am avut nevoie de circa şase luni pentru a putea „scoate” un singur sunet din acest instrument.

O sonoritate dulce-aspră, mai aspră decât a flautului shakuhachi, ney-ul trebuie ţinut puţin înclinat iar respiraţia trebuie dozată cu cea mai mare grijă pentru ca sunetul să răspundă în diverse octave. Ai mereu impresia că nu eşti stăpân pe sunet, pe calitatea coloanei de aer, pe cât de rece sau de cald trebuie să fie aerul. Manualul de ney spune că, pentru a emite sunete grave, trebuie suflat ca atunci când vrei să abureşti o oglindă, iar pentru octavele superioare, ca atunci când vrei să izgoneşti o insectă.

Este un instrument puţin cunoscut în ţara noastră. Dar pentru că luna aceasta, pe 26 octombrie, sărbătorim 341 ani de la naşterea cărturarului enciclopedist, domn al Ţării Moldovei, Dimitrie Cantemir, doresc să aduc un omagiu acestuia care a cunoscut instrumentul ney mult mai bine decât, în mod sigur, îl voi cunoaşte eu vreodată. De fapt, Dimitrie Cantemir, umanist cu multiple preocupări, era un abil al mai multor instrumente turceşti, printre care şi tamburul. El a inventat chiar şi un sistem de notaţie pentru muzica turcă, a cules date despre instrumentele muzicale, obiceiurile, datinile şi muzica de ceremonial din Turcia.

Tânărul principe Cantemir a studiat la Iaşi, scriind de timpuriu texte ştiinţifice: până la 1700, deja redactase Divanul, Metafizica şi Logica. Ostatic la Poartă, îşi continuă studiile la Academia Grecească a Patriarhiei din Constantinopol unde a trăit mai bine de douăzeci de ani, cunoscând lumea musulmană, vechea înţelepciune arabă, credinţele şi limbile orientale: practic, este primul nostru orientalist. Alcătuieşte, astfel, Tratatul de muzică turcească (1703) şi istoria ieroglifică (1705) – una dintre capodoperele literaturii române.

Ajungând domn al Moldovei, în 1710, încearcă instituirea unui stat centralizat domnesc. Tratatul de alianţă cu Petru cel Mare (1711) şi proclamaţia către toată ţara (1711) stau la baza concepţiei politice dezvoltate în lucrarea Descrierea Moldovei. În urma înfrângerii de la Stănileşti (1711), părăseşte ţara şi se stabileşte pentru totdeauna în Rusia. Este ales membru al Academiei din Berlin (1714); ulterior redactează Istoria Imperiului Otoman (1716) care a fost tradusă imediat în engleză, franceză şi germană, bucurându-se de un succes răsunător. Urmează redactarea monumentalelor lucrări Sistema religiei mahomedane (1722) şi Hronicul vechimei a româno-moldo-vlahilor. Moare la vârsta de 50 de ani. Înmormântat la Moscova, osemintele i-au fost aduse în ţară şi înmormântate la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi (în anul 1935). George Călinescu îl numise „Lorenzo de Medici al nostru”…

Compoziţie originală de Dimitrie Cantemir:

(with permission of Youtube user Tamir Taklamakan who uploaded)

 Veronica Anghelescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s