Gheorghe Neaga – urmaş al unei remarcabile dinastii de muzicieni

Standard

1 „Fiecare popor are, lăsată de Dumnezeu, o față proprie, un chip al lui de a vedea lumea și de a răsfrânge pentru alții. Fiecare își face o idee despre lume și despre om, în funcție de dimensiunea în care i se proiectează lui înseși existența” [1]. În ordinea ideilor susținute de gânditorul român Mircea Vulcănescu, unul dintre exponenţii care dovedesc realitatea istorică a şcolii muzicale autohtone şi un compozitor care prin întreaga sa operă muzicală demonstrează posibilitatea creării unor lucrări reprezentative, pe baza ataşamentului constant la ideea artei autohtone, a fost compozitorul, violonistul și pedagogul Gheorghe Neaga.

2Născut la 19 martie 1922 la București, într-o familie în care muzica ocupa un loc primordial, acesta își trage rădăcinile de la Anton Neaga – străbunicul său, cobzarul mai multor orchestre de muzică populară și de la Timotei Neaga – bunicul său, care a cutreierat Basarabia în lung și în lat cântând cu propriul taraf, al cărui violonist și conducător era, în restaurante, la nunți și petreceri lumești. În acest anturaj lăutăresc și-a început activitatea muzicală și tatăl lui Gheorghe – Ștefan Neaga, promotor neobosit al culturii muzicale autohtone românești. Spre deosebire de predecesorii familiei Neaga, care nu au studiat vreodată notația muzicală și cântau muzică populară „la ureche”, Ștefan Neaga a cunoscut o educație muzicală de un înalt nivel – mai întâi la Chișinău, după care la București și Paris, devenind un strălucit pianist, apoi compozitor, dirijor și pedagog. Tot pianistă a fost și mama lui Gheorghe Neaga – Maria – care până la căsătorie concerta alături de tatăl său vitreg, violonistul Teodor Vasiliu.

Astfel, într-o familie cu străvechi tradiții muzicale, lui Gheorghe Neaga i-a fost ursită din timp cariera de muzician: tatăl său a început a-l învăța notația muzicală și interpretarea pianistică încă de la 6 ani. Și când s-ar fi părut că studiul merge strună, iar destinul tânărului muzician capătă sensuri evidente, dintr-odată succesele au cunoscut o stopare. Studierea pianului devenea din ce în ce mai dificilă, iar lecțiile aproape că nu mai aveau loc. Pe neașteptate însă, soarta muzicală a copilului Gheorghe Neaga a suportat o importantă cotitură.

3În casa familiei Neaga se adunau mai mulți interpreți pentru a studia creațiile semnate de Ștefan Neaga, iar la plecare muzicienii își lăsau instrumentele pentru exersările din ziua următoare. Micul Gheorghe, în taină, mergea în salonul în care aveau loc repetițiile și, luând în mână – astăzi o vioară, mâine o violă – alegea sunetele până construia diferite scări melodice. Observându-i potențiala patimă pentru instrumentele cu coarde, la sfatul prietenilor săi muzicieni, Ștefan Neaga a îndesit invitațiile în casa sa a mai multor interpreți  pedagogi. Astfel, numai după un an, Gheorghe interpretează deja studiile lui Kreutzer și concertul lui Accolay, iar în 1937 este admis la Academia Regală de Muzică și Arte Dramatice din București. Aici a studiat în clasa de vioară a lui Constantin Nottara – compozitor, dirijor, violonist și profesor insistent și exigent care reușea întotdeauna să cultive studenților săi o nețărmurită dragoste față de muzică. Comunicarea cu marea personalitate s-a dovedit a fi una semnificativă pentru Gheorghe Neaga. Datorită lui Nottara viitorul violonist a dobândit fundamentul necesar interpretării profesioniste.

4În perioada studiilor o mare importanță a constituit-o influența muzicienilor care îl înconjurau în diferite circumstanțe: acasă, la Academie, în sălile de concerte. Printre prietenii lui Ștefan Neaga se număra și cunoscutul violonist român Grigoraș Dinicu. Mult timp Ștefan Neaga nu doar a făcut parte din taraful acestuia, ci și a semnat prelucrări de melodii folclorice și aranjamente care, respectiv, intrau în repertoriul tarafului. Contactul direct cu muzica neamului românesc și-a pus amprenta atât asupra componisticii lui Ștefan Neaga, cât și a celei în devenire a lui Gheorghe Neaga. De fapt, rădăcinile folclorice aflate în lucrările celor doi compozitori, tată și  fiu, sunt oglinda vieții de zi cu zi a lăutarilor Anton și Timotei Neaga.

Alături de muzica folclorică, Ștefan Neaga dispunea de un vast repertoriu de muzică clasică. Deseori taraful condus de Grigoraș Dinicu organiza concerte de muzică de cameră, în sală fiind obligatoriu prezent și Gheorghe Neaga. De multe ori acesta avea ocazia să asiste la repetițiile orchestrei care aveau loc tot în casa familiei Neaga, la fel ca în timpul copilăriei sale. Astfel, memoria muzicală a tânărului muzician a avut parte de multiple ocazii de a absorbi atât melosul bogatului domeniu folcloric, cât și muzica clasică a compozitorilor europeni. Toate acestea au jucat un rol deosebit de important în formarea concepțiilor interpretative și componistice ale lui Gheorghe Neaga.

Studiile la Academie durau în acele timpuri șapte ani, însă tânărul reprezentant al dinastiei Neaga a reușit să studieze acolo doar trei ani, pentru că, în 1940, odată cu schimbările istorice de la est de Prut, Ștefan Neaga hotărăște întoarcerea familiei sale în orașul natal – Chișinău. Din acest moment destinul fiecărui membru al casei Neaga își capătă propriul parcurs.

5Activitatea lui Ștefan Neaga – devenit imediat membru al Uniunii Compozitorilor și pedagog la catedra Teoria Muzicii și Compoziție a Conservatorului din Chișinău, apoi director adjunct al instituției – a deschis în calea fiului său Gheorghe noi perspective. Nu după mult timp el a fost admis în clasa de vioară a Conservatorului, însă condițiile prielnice de studiu și, în general, de trai n-au fost de durată: a început războiul.

Și, după cum istoria cunoaște foarte bine soarta intelectualității țărilor componente ale URSS, familia Neaga a fost evacuată mai întâi în Stavropolie, Saratov, apoi chiar în inima Uzbekistanului. În orașul uzbec Kokand, timp de un an, Gheorghe Neaga lucrează în cadrul Orchestrei Studioului Dramatic și de Operă „K. S. Stanislawski” din Moscova, aflat de asemenea în evacuare. Apoi devine membru al Ansamblului „Doina”, unde cântă la vioară și în cor. Deși fericirea de a se afla printre ai săi nu a durat prea mult, totuși prezența în acest ansamblu i-a ajutat să se simtă mai aproape de casă prin interpretarea muzicii folclorice a baștinei.

6În spiritul său optimist de a percepe viața, deși povara existenței în timpurile respective era mare, tânărul muzician îndrăznea să aspire la studii de un nivel mult mai superior celor posedate. Visul îi devine realitate, odată ce tatăl său este invitat  în 1942 să muncească în Moscova. Momentul admiterii la Conservatorul de Stat „P. I. Ceaikovski” din Moscova este unul emoționant pentru tânărul Gheorghe Neaga. Studiile de aproape șase ani cu profesorii Boris E. Kuznețov și Konstantin G. Mostras nu doar l-au ajutat în excelarea sa pe tărâmurile violonistice, ci i-au oferit ocazia de a cunoaște și muzica academică rusă. Anume în această perioadă frecventează concertele cu muzică de Prokofiev, Haceaturean și alți compozitori sovietici ai timpului. Mai mult, deși își dedică o bună parte a timpului său specialității de bază – vioara, tânărul muzician studiază temeinic domeniile muzical-teoretice, sub conducerea compozitorului Alexander Goedicke și a muzicologului Serghei Skrebkov.

7Absolvind în 1948 Conservatorul și primindu-și calificativul de violonist solist și pedagog, Gheorghe Neaga are posibilitatea de a se întoarce, în sfârșit, la Chișinău. Aici se angajează la Conservatorul de Stat, la Școala medie de muzică „Ștefan Neaga” și la Școala de muzică „Eugen Coca”. Însă, tinzând la perfecționări tot mai superioare în domeniul de activitate, în 1949 se întoarce la Moscova, pentru a-și continua studiile postuniversitare sub conducerea  profesorului Lev M. Țeitlin. Nu se cunosc în mod cert motivele abandonării studiilor, însă, probabil, cauza principală o constituie moartea subită a tatălui său care s-a stins din viață în anul 1951. În 1952 Gheorghe Neaga, descumpănit și cu un echilibru sufletesc zdruncinat, se întoarce în Moldova, moment din care se stabilește definitiv cu traiul în Chișinău.

8Mai mult de două decenii activează în calitate de interpret în Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat (1952-1955), de pedagog la Institutul de Arte „Gavriil Musicescu” și la Școala de Muzică „Eugen Coca” (1955-1958). În 1957 devine membru al Uniunii Compozitorilor din Moldova, iar în 1958 absolvește clasa de Compoziție a lui Leonid Gurov, la același Institut de Arte unde predă vioara. În anul 1968 este invitat să devină conducător artistic al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii RSSM (astăzi Teleradio-Moldova) și prim-violonist al cvartetului de coarde, îmbinând noua activitate cu cea de pedagog. Însă doar după doi ani abandonează Radiodifuziunea pentru a ocupa funcția de director-adjunct al Uniunii Compozitorilor (până în 1974). În 1969 îi este conferit titlul de laureat al Premiului de Stat al RSSM, iar în 1979 – cel de Maestru Emerit al Artelor din Moldova. Din 1988 devine conferențiar, iar din 1991 – profesor universitar, ambele în cadrul Conservatorului de Stat din Chișinău (astăzi Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice). În 1999 se stabilește la Dallas, SUA, iar în 2003, la 28 noiembrie, spre nefericirea atât a familiei Neaga cât și a muzicienilor care i-au fost aproape de-a lungul anilor, Gheorghe Neaga părăsește această lume. Deși s-a întâmplat la o vârstă destul de înaintată de 81 de ani, mai există o sumedenie de motive răzlețite în timp care i-ar fi grăbit sfârșitul. Totuși, realizăm că în anumite condiții de trai și rezistență psihologică, Gheorghe Neaga a reușit să activeze cu destulă forță în domeniile componisticii, interpretării violonistice și pedagogiei.

9În calitate de pedagog, Gheorghe Neaga și-a lăsat amprenta asupra unui șir de personalități autohtone. Sub conducerea sa au studiat la Institutul de Arte mai mult de 20 de interpreți printre care V. Negruța, E. Pastuh, L. Cocea, E. Gubenco, V. Hâncu și pedagogi precum E. Cletinici sau V. Erighina. Și-a educat studenții într-un spirit de înalt respect față de măreția muzicii și a muzicianului, printr-o distinsă cultură de audiere a muzicii și interpretare a acesteia. Mai mult, propria activitate interpretativă le putea servi un bun exemplu.

„Neaga – violonistul, cel puțin în repertoriul național, reprezintă o revelație” [2]. Fără a face vreo diferență între lucrările personale și cele ale altor autori, interpretul acorda o atenție extrem de scrupuloasă asupra prelucrării oricărui detaliu și a exactității ritmice. „Gheorghe Neaga – violonistul a dat viață unui număr impunător de creații proprii precum și ale altor compozitori autohtoni, cum ar fi Aleksandr Mulear sau Pavel Rivilis” [3], datorită manierei proprii de intonare prin care, fără efecte tradiționale interpretative, obținea o sunare de un colorit mereu proaspăt, de o naturalețe și viziune originală. Mai mult, „arta sa renaște tradițiile specifice, incomparabile ale interpretării lăutărești așa cum ne-o închipuim după numeroasele descrieri, după caracterul muzicii populare instrumentale” [4]. Niciodată, aflându-se în permanentă căutare de noi efecte timbrale și dinamice, nu-și stabilea un anumit scop legat de acestea, fapt ce a trezit ani de-a rândul interesul colegilor săi de breaslă, care îl urmăreau  cu multă simpatie și curiozitate.

10Deosebit de luminos și expresiv interpreta lucrările care întruchipează imagini folclorice românești, totodată nefiind preocupat de o etnografie strict specializată. Anume în acest stil apropiat perceperii folclorice a interpretului Gheorghe Neaga au fost scrise creațiile autorilor Aleksandr Mulear și Pavel Rivilis menționate mai sus, a căror premieră interpretativă îi aparține, reușind din plin să le eticheteze cu un propriu etalon. Realizările semnificative ale lui Gheorghe Neaga în domeniul interpretativ au impulsionat practica de concert a violoniștilor autohtoni.

Individualitatea creatoare a violonistului Gheorghe Neaga a atras nu doar atenția celor ce cunosc foarte bine muzica basarabeană și o pot oarecum aprecia. Identitatea națională a manierei sale interpretative este remarcată și de cei care n-au avut ocazia să cunoască mai devreme subtilitatea interpretării basarabene. Istoria mondială a artei interpretative, în special a celei violonistice, cunoaște exemple infinite de personalități artistice care s-au impus în baza tradițiilor naționale. Spaniolul Pablo Sarasate, românul George Enescu, maghiarul Joseph Szigeti, cehul Jan Kubelik – fiecare din ei au demonstrat convingător puternica influență a tradițiilor naționale asupra muzicii violonistice. Experiența creatoare a marilor artiști n-a putut rămâne neobservată de talentatul violonist Gheorghe Neaga. Și, deși dimensiunile activității sale concertistice sunt mult mai modeste, esența constă în aportul său asupra înnoirii și îmbogățirii culturii muzicale contemporane prin prisma nesecatului izvor folcloric. Caracteristica activității interpretative a lui Gheorghe Neaga ar putea fi completată cu enumerarea câtorva lucrări din literatura muzicii universale a căror executare i-au aparținut: concertele de Glazunov, Haceaturean și Sibelius, sonatele lui Händel, Mozart, Franck, suita lui Taneev, fantezia lui Schumann și multe alte creații de Paganini, Ravel, Debussy etc.

Ieșirile în scena de concert necesitau un efort enorm, atât fizic cât și creativ. Și, întrucât compoziția devine între timp principala preocupare, Gheorghe Neaga plasează celelalte activități pe un plan secund. Către sfârșitul anilor ʼ60 aproape a încetat să mai accepte concertele publice, excepție făcând rarele interpretări ale propriilor sale lucrări în unele seri de creație la care asistau colegii de breaslă.

Gheorghe Neaga a început să compună la Moscova, cu puțin timp înainte de reîntoarcerea definitivă la Chișinău. Prima creație a fost Concertul pentru vioară – scris în memoria tatălui său, compozitorul Ștefan Neaga – al cărui tematism este puternic influențat de folclorul românesc. Văzându-i lucrarea în variantă de clavir, profesorul Leonid Gurov îl susține pentru începerea studiilor de compoziție la Conservatorul din Chișinău. Deși acest lucru se întâmplă în 1953, an în care împlinise deja 30 de ani, Gh. Neaga n-a ezitat nici o clipă, dorindu-și foarte mult o perfecționare în domeniul compoziției. Succesele nu întârzie să apară, oferindu-i și multă încredere în sine. Una după alta cunosc lumina zilei Preludiul în C-dur pentru pian, Două dansuri moldovenești pentru vioară și pian, Variațiuni pentru pian pe o temă originală, Scherzo pentru cvartet de coarde ș.a.  În domeniul simfonic Gheorghe Neaga își face debutul sub conducerea compozitorului  Leonid Gurov.  Dar odată cu  plecarea acestuia pentru doi ani într-o deplasare de creație, după compunerea Scherzo-ului, lucrul asupra primei simfonii a fost amânat. Între timp, Gheorghe Neaga a studiat compoziția cu Nachmann Leib, sub conducerea căruia a compus prima Sonată pentru vioară și pian. Finisată în 1957, lucrarea a fost interpretată în premieră de către însuși autorul și pianista Ghita Strahilevici. Din acest moment compozitorul începe să resimtă încredere în propriile forțe creative, fapt ce i-a permis să revină la simfonia abandonată cu un an mai devreme și care devine, în 1958, lucrarea de absolvire, apreciată de altfel cu calificative foarte înalte.

11Așadar, studiile au luat sfârșit, iar calea compoziției prinde undă verde. În perioada respectivă, practic, își află începuturile o serie de creații. Spectrul genuistic al muzicii lui Gheorghe Neaga este unul suficient de vast și „valorifică diversitatea de gen a folclorului muzical al poporului nostru. Deși nu citează teme de origine populară decât foarte rar, compozitorul valorifică creator trăsăturile specifice ale horei, doinei, bătutei, brâului, etc.” [5], în contextul unor creații în care abordează implicit teme din istoria românilor de dincoace de Prut și nu numai.

În domeniul teatrului liric, autorul a semnat operele Glira (consacrată lui Barbu Lăutarul), Cornul de aur, Pasărea Phoenix, Nefertiti, iar genul de oratoriu este prezent prin creația Aurora (închinată lui Lenin). Multe la număr sunt lucrările vocale de cameră, prelucrările și aranjamentele.

Muzica instrumentală ocupă un loc aparte: cele trei simfonii, simfonia cu program Perpetuum mobile, în care este inclusă şi vocea, poemul simfonic Danco, precum şi două cvartete de coarde, sonatele pentru pian și vioară, concertele pentru diferite instrumente solistice şi orchestră, un număr mare de piese şi cicluri de piese etc. „Multe dintre creațiile pianistice neaghiene au pătruns în fondul autohton  de aur al muzicii pentru pian și sunt interpretate cu succes pe scenele de concert, cum ar fi Preludiul in es-moll, Doină, Poveste, etc.” [6*], însă, în diversitatea de opusuri instrumentale de cameră abordată de compozitor sunt preferate instrumentele cu coarde, îndeosebi vioara. Acest fapt devine unul firesc odată cu apartenența autorului dintr-o familie de muzicieni și lăutari. „În lucrările compozitorului pentru instrumentele cu coarde, în special pentru vioară, se oglindesc cele mai profunde şi esenţiale calităţi umane, etnice și de personalitate ale lui Gheorghe Neaga” [7], aceste creații reflectând nu numai interesul său faţă de respectivul grup instrumental, dar și demonstrând cunoaşterea tehnicii şi a potenţialului expresiv al respectivelor instrumente.

În concluzie, Gheorghe Neaga a fost și rămâne un remarcabil muzician – violonist, compozitor şi pedagog – ale cărui contribuții meritorii reprezintă o parte remarcabilă în dezvoltarea culturii muzicale naţionale. Prin intermediul talentului său deosebit de complex şi multilateral și inspirat de un optimism juvenil, a reușit să imprime artei autohtone însemnătate de ordin universal.

Gheorghe Neaga: Concert pentru orchestră de coarde (Orchestra Teleradio, dirijor G. Mustea)

_________________________________

* Aceasta și celelalte traduceri din limba rusă ne aparțin.

  1. VULCĂNESCU, M. Dimensiunea românească a existenței. București: Editura Fundației Culturale Române, 1991, p.91.
  2. TKACI, E. Valoarea talentului. În: Moldova Socialistă, 1982, 25 martie, p.4.
  3. Gheorghe Neaga: Biobibliografie. Chișinău: B.N.R.M., 2001, p.6.
  4. TKACI, E. Valoarea talentului. În: Moldova Socialistă, 1982, 25 martie, p.4.
  5. Gheorghe Neaga: Biobibliografie. Chișinău: B.N.R.M., 2001, p.6.
  6. ХАТИПОВА, И. ФортепианныепроизведениякомпозиторовРеспубликиМолдова в учебномпроцессемузыкальныхвузов. Кишинэу: Grafema Libris, 2010, p.30.
  7. КЛЕТИНИЧ, Е. КомпозиторыСоветскойМолдавии. Кишинев: Литератураартистикэ, 1987, p.202.

 

 

Drd  Natalia CHICIUC, muzicolog,

Academia de Muzică, Teatruși Arte Plastice din Chișinău

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s