Un amic de nădejde

Standard

metronomeSimțul meu de observație beneficiază de o eficiență superlativă atunci când sunt pe stradă. Motivul nu este deloc întâmplător. Ba chiar din contră, el pornește de la o opinie consolidată odată cu trecerea anilor.

Odată cu trecerea anilor am ajuns să consider că drumul pe care am obligația, constant, să îl parcurg, ar avea toate șansele să devină mai puțin lung și mai puțin monoton. Iar dacă de la fantezie la realitate nu este decât un pas, trebuie menționat că în cazul de față, pasul respectiv echivalează cu o condiție. E vorba, mai precis, despre focalizarea atenției asupra farmecului ce rezidă din contemplarea unor elemente specifice decorului citadin. Reclame luminoase, graffiti-uri concepute cu tâlc, vitrine, chioșcuri de ziare, brutării al căror miros de pâine proaspătă îl simțim, îmbietor, chiar de afară, blocurile vechi din oraș, capabile de a mă predispune, atunci când pașii se îndreaptă, în virtutea circumstanței, spre locurile în care acestea sunt situate, la tot soiul de vise, nostalgii și amintiri pe care le credeam demult uitate. Din fericire, simțul meu de observație se manifestă într-un chip superlativ atunci când sunt pe stradă. Drumul devine mai vesel și mai scurt. Cu atât mai mult, cu cât atenția îmi este întotdeauna captată de ceva.

Trecând, acum câteva zile, pe lângă vitrina unui magazin muzical, am fost cucerită, surprinzător și iremediabil, de un metronom. Un metronom confecționat cu mult dichis, ce izbutea să se departajeze complet de restul obiectelor expuse. Probabil că o importanță semnificativă în acest sens a avut-o și culoarea aleasă de către cei care l-au fabricat, o culoare de esență pregnantă, plină de vigoare, pe lângă care pur și simplu nu aveai cum să treci indiferent.

Iată-l pe amicul de nădejde al interpreților, mi-am zis, după ce, preț de câteva minute, am rămas cu ochii ațintiți asupra sa. Într-adevăr, metronomul poate fi considerat un amic de nădejde. Și implicit, un amic deloc indulgent, căci statutul de amic de nădejde implică tocmai absența toleranței. Absența toleranței la adresa greșelii.

Spre exemplu, atunci când cineva persistă într-o conduită neadecvată, este de datoria prietenilor săi să îi aducă acest fapt la cunoștință, precum și să încerce să realizeze, firește, în măsura posibilităților pe care le dețin, o îmbunătățire a ceea ce ei sunt de părere că nu se desfășoară cum ar trebui. Iar lucrurile se prezintă în același fel și din perspectiva relației interpret – metronom. Cel din urmă, consecvent în acțiunea de a atenționa și corija eroarea, va trage mereu un semnal de alarmă, cel mai strident dintre toate semnalele de alarmă, drept urmare a simultaneității celor două pulsații: pulsația corectă vs. pulsația eronată.

Categoric, pulsația eronată reprezintă o caracteristică a etapei de studiu, etapă timpurie atunci când vine vorba despre impulsul ritmic și rădăcinile adânci pe care acesta trebuie, într-un final, să le dezvolte în conștiința interpretului. Tocmai de aici derivă, doar la o primă vedere într-un chip paradoxal, caracterul deloc benefic al exersării excesive cu metronomul pornit. Nu este oportun ca pulsația exterioară să creeze dependență. Menirea ei este să contribuie la crearea unei armonioase dezvoltări a reflexului ritmic individual, nicidecum să aibă drept finalitate inhibarea deplină a acestuia prin instaurarea unei obișnuințe pe care interpretul nu s-ar cuveni, în mod normal, să o dețină: traversarea cu succes a labirintului ritmic doar prin intermediul metronomului. Mai cu seamă că muzicianul care l-a achiziționat deține posibilitatea de a-l utiliza și dintr-o altă perspectivă. Este adevărat, o perspectivă mai puțin sau chiar deloc convențională: perspectiva de obiect artizanal, obiect de decor, care supraveghează, cu o discreție ireproșabilă, orele, mai numeroase sau mai puține, după caz, destinate studiului la instrument.

Solemn, silențios, imobil, metronomul poate fi considerat întruchiparea unui element superior, a cărui prezență atât de specială atribuie sălii de repetiție o atmosferă pe măsură. O atmosferă demnă, încărcată de accente profunde, ce îndeamnă la modestie și seriozitate, la sârg și la dorința de progres, într-o deplină concordanță cu principiul potrivit căruia singurul rival al interpretului nu trebuie să fie decât propria persoană.

În permanentul țel către autodepășire, acesta și-a găsit un aliat de nădejde. Metronomul, loial până la capăt faptei altruiste, îi va oferi, de fiecare dată, tot ajutorul cuvenit.

 Roxana Moldovan

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s