Ciprian Porumbescu prin pustă, spre Budapesta

Standard

1

În ziua de 15 noiembrie 1882, Ciprian Porumbescu își continua călătoria, prin Ungaria, spre însorita Italie.

”Cu cât intram mai adânc în glorioasa țară a lui Arpad, scria Ciprian lui Năstasi, de la Puspok începe oribila pustă maghiară, cu o uvertură de mlaștini și bălți nenumărate, care răsunau de concertul broaștelor, ce cântau mult mai aprig decât broaștele noastre.

2

Popas in Pusta

 3

În bălțile și mlaștinele acestea, văzui înotând gâștele sălbatice și cât priveai cu ochii nu vedeai nimic alta, decât un plai întins, fără capăt, ici colo câte o fântână sau câte o baltă și întrânsa, o casă.

4

Budapesta

Era un aspect de tot straniu. Ba chiar și păsările care zburau prin pusta asta, parcă nu le cunoșteam. Trestia zbârcită și niște nuele mizerabile formau deplorabila floră a locurilor acestea.

O mulțime de mori de vânt întâlnești. Se vede că maghiarii țin mult la vânt. O, extra Hungariam…

Cu acuratețea exemplară, adică cu o întârziere de două ore, sosirăm în Pesta, unde stătui, peste o jumătate de oră, în ploaie, până ce căpătai un hârb de birjă cu care mă cărai în cetate obosit și flămând ca vai de mine”, se lamenta Ciprian lui Năstasi.

            După o binecuvântată noapte de odihnă la Budapesta, artistul călător a pornit-o reconfortat și vesel cu trenul spre Triest.

“Începând de la Laibach totul era acoperit de mantia iernii, brazii cei bătrâni își plecau rămurișul spre pământ apăsați de povara zăpezii.

După Adelsberg încep munții Carst, goi și morți, printre care se ridică blocuri de stânci izolate, asemănătoare monumentelor hunice din nord.

Calea ferată, artistic construită, merge în cea mai mare parte printre stânci sfărmate și tunele. Am avut norocul să fiu aproape singur în compartiment pe parcursul întregii mele călătorii.

În continuare, am avut un compartiment de clasa a doua pentru nefumători. Aici nu m-a deranjat nimeni, cel mult câte o duduie din când în când, care dispărea prea repede, ca un meteor.

Una însă, care s-a urcat în tren la Sessana, înainte de Triest, și a mers împreună cu mine până la Nebresiana, mi-a făcut o impresie puternică, de neuitat.

Începând de la Nebresiana se zărește malul mării până la Triest. Când am văzut, pentru prima dată, întindera albastră și nemărginită a Mediteranei, mi-am zis, în sinea mea de mai multe ori:

-Deci, asta e marea, asta e marea! Am văzut marea![1].

5

Budapesta

Paul Leu

Kenmore, Washington, USA

 

[1] Ciprian Porumbescu către Iraclie și Mărioara, scrisoare în limba germană, din 18 noiembrie 1882, Colecția Muzeului Suceava, inv. Nr. 2620.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s