Prezență românească la Congresul Internațional de Organologie – Braga, Portugalia, iulie, 2014

Standard

Organologie – ramură a muzicologiei care se ocupă cu studiul instrumentelor muzicale. O definiție simplă care ne sugerează printr-o singură frază preocuparea unei discipline fără de care muzica, în totalitatea ei, ar fi mult mai săracă.

În viața de zi cu zi și în lumea muzicală nu știu câte persoane și-au pus întrebarea: de ce au fost inventate instrumentele muzicale?

Practic, instrumentele muzicale sunt „uneltele destinate sufletului” care au fost create de om pentru ca exprimarea muzicală să primească noi valențe în procesul său de comunicare estetică. Organologia are un domeniul de studiu foarte vast. El cuprinde: clasificarea instrumentelor, evoluția lor în timp, departajările muzicale datorate diverselor timbre sonore, sistemele sonore întâlnite în interpretarea instrumentală, tehnicile de lucru folosite la construcția instrumentelor etc.

Nu întâmplător, persoanele care abordează această disciplină sunt foarte puține. Ele trebuie să aibă o pregătire muzicală multidisciplinară care impune cunoașterea teoriei muzicii, a acusticii muzicale, elemente legate de tehnicile de interpretare instrumentală și nu în ultimul rând a meseriilor prin care sunt confecționate instrumentele respective.

O abordare științifică a organologiei presupune un studiu muzical oarecum particular care poate fi punctual (legat de un detaliu instrumental), sau cu o tematică generală, raportată la diversele relații care se stabilesc între instrumentele din cadrul acestei mari familii.

În acest context, la majoritatea congreselor internaționale de organologie, subiectele abordate de către cercetători se derulează după modelul unui mozaic de factură teoretico-muzicală, persoanele respective abordând în majoritatea cazurilor diverse aspecte punctuale (legate de un singur instrument), observate în practica instrumentală actuală sau din cadrul unor perioade istorice.

Pe plan mondial, reuniunile, colocviile, congresele organologice sunt destul de puține. Ele adună de obicei cercetători care abordează domeniul muzicii instrumentale, colecționari de instrumente, acusticieni, istorici, muzeografi etc. În acest context, singurul congres european de organologie, organizat la Braga – Portugalia în perioada 18 – 21 iulie 2014, a fost un eveniment major în cadrul manifestărilor cultural-științifice de factură muzicală din perioada actuală. La acest congres au fost selecționați (pe baza tematicilor propuse anterior de persoanele care studiază organologia) peste 60 de participanți din întreaga lume, participanți care au avut la dispoziție aproximativ 20 de minute pentru a-și expune rezumativ comunicarea științifică. Au fost prezenți cercetători din: Portugalia, Japonia, USA, Brazilia, Israel, Franța, Marea Britanie, Irlanda, Italia, Olanda, Spania, Polonia, Turcia și……România.

Pentru mine, solicitarea de a veni cu o comunicare științifică la acest congres a fost o provocare profesională deosebit de dificilă pe care am abordat-o cu cea mai mare responsabilitate. De fapt, era pentru prima oară când aveam șansa să fiu în contact cu o serie de personalități deja consacrate în cadrul acestei branșe muzicale. În acest caz, pentru ei, persoana mea nu reprezenta nimic – eram un nume necunoscut dintr-o țară destul de slab reprezentată în plan cultural-științific la nivel mondial. Chiar dacă am abordat această disciplină de aproximativ 20 de ani și la ora actuală am cea mai reprezentativă colecție particulară de instrumente tradiționale românești (135 de instrumente tradiționale românești și 42 de instrumente din cultura altor popoare), până acum nu am avut o deschidere bine focalizată înspre exterior, lucrările mele de organologie având o circulație limitată doar la mediul universitar sau în cadrul spațiului cultural românesc.

Am hotărât să merg la congres cu două prestații distincte: o expoziție de aproximativ 100 de instrumente tradiționale și (pentru a avea o temă cât mai interesantă în condițiile unui auditoriu destul de neomogen) un subiect teoretic inedit – Cântatul din frunză la români. Prezentarea celor mai importante instrumente din cadrul colecției am făcut-o prin exemplificări personale – am cântat melodii reprezentative din folclorul românesc tradițional la 8 instrumente din cadrul colecției. În același context, am prezentat în mod exemplificativ (prin fragmente de cântece) modul în care sunt făcute interpretările muzicale la o mare parte din instrumentele prezentate la expoziție. Acest lucru a presupus zeci de ore de studiu, mai ales că interpretarea unor melodii tradiționale românești în cadrul unui congres organologic nu avea nimic comun cu expunerile muzicale de tip spectacular. La fiecare prezentare de instrument am făcut și o descriere a caracteristicilor sale, descriere făcută într-un mod teoretic-rezumativ. Pentru ca materialul științific să fie prezentat printr-un discurs fluent în limba engleză am hotărât ca citirea textului să fie făcută de o tânără studentă româncă (Simona Vermeire, doctorand la universitatea din Braga). La expunerea materialului am intercalat exemplificările mele muzicale și câteva fragmente video selectate din înregistrările folclorice făcute în culegerile de pe teren. În cadrul congresului, materialul legat de cântatul la frunză cât și expoziția de instrumente au fost catalogate ca o mare surpriză pentru participanții la congres, în condițiile în care eram singura persoană care a abordat problema tuturor instrumentelor muzicale într-o perspectivă etnomuzicologică.

O primă concluzie personală (destul de tristă) pe care am avut-o cu ocazia participării la acest eveniment: la nivel științific, România, cu întregul său potențial etno-cultural nu este cunoscută deloc străinătate, majoritatea activităților culturale românești contemporane având doar un caracter strict spectacular. Chiar dacă avem un potențial științific deosebit, la nivel național, activitățile românești de cercetare nu sunt promovate în mod adecvat. Din acest motiv, românii nu au reușit să intre în topul națiunilor care oferă studii de referință pe plan mondial.

Spre mirarea multor cercetători, folclorul muzical românesc mai păstrează încă într-un mod viabil elemente (mărturii) culturale ancestrale pe care majoritatea popoarelor europene nu le mai au (în cazul instrumentelor tradiționale se remarcă buciumul, tilinca, fluierele gemănate, fifa, opinca cu pinteni, cântatul la frunză etc.). Se pare că etnomuzicologia românească mai poate oferi încă multe date și informații cultural-muzicale pentru întreg spațiul european.

Prof. Univ. Dr. Ovidiu Papană

 1

 

Foto. 1. Valizele cu instrumentele tradiționale românești expuse la congres.

2

Foto. 2. Prof. Univ. Dr. Ovidiu Papană și drd. Simona Vermeire, prezentând tilinca românească.

3

Foto. 3. Prof. Univ. Dr. Ovidiu Papană cântând la caraba cu tâlv.

4

Foto. 4. Prof. Univ. Dr. Ovidiu Papană și Simona Vermeire, prezentând vioara „pochette” construită artizanal în mediul sătesc din România.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s