V.I.P. Italiano

Standard

În urmă cu 6-7 ani, poate mai mult, Vittorio Parisi a susţinut un masterclass cu studenţii secţiei de dirijat de la Conservatorul Giuseppe Verdi din Milano împreună cu orchestra Filarmonicii Mihail Jora din Bacău. Am observat că studenţii săi erau extrem de bine pregătiţi, iar curiozitatea de a-l vedea pe maestru la pupitrul dirijoral ne-a fost satisfăcută nu după mult timp. Săptămâna aceasta am avut plăcerea de a-l avea din nou invitat. Calităţile sale dirijorale sunt remarcabile şi printre ele aş evidenţia obstinaţia cu care respectă indicaţiile scrise în partitură de compozitor până la cel mai mic detaliu, modul de lucru extrem de plăcut, cu cerinţe la obiect, fără a plictisi, precum şi o gestica dirijorală clară şi sugestivă. Este un dirijor cerebral care nu se lasă condus de frumuseţea muzicii, punând orchestra în prim-planul evenimentelor şi nu pe sine, aşa cum se întâmplă de multe ori cu diferiţi dirijori. Voi spune că este unul dintre dirijorii cu care-mi place mult să lucrez, fiind printre cei mai buni dintre cei cu care am avut ocazia de a cânta în ultimii 15 ani.

Programul concertului din data de 6 noiembrie 2014 a fost alcătuit din lucrări mai puţin cunoscute ale compozitorilor romantici germani C.M.von Weber şi F.M. Bartholdy şi o capodoperă a compozitorului englez E.Elgar.

Povestea Frumoasei Melusine este o uvertură de concert scrisă de F. Mendelssohn Bartholdy în anul 1833. Un spectacol de C. Kreutzer la opera Melusina l-a inspirat pe Mendelssohn să scrie această frumoasă uvertură. Premiera mondială a versiunii revizuite a avut loc în noiembrie 1835 în faimoasa Leipzig Gewandhaus. Piesa lui Mendelssohn descrie mitul figurii legendare a Melusinei. Aceasta trebuie să fie o zi pe săptămână sirenă ca pedeapsă a răzbunării tatălui ei. Descoperirea secretului ei de către soțul său face ca ea    să-și păstreze această formă pentru tot restul vieții sale. Mendelssohn a obiectat puternic la opinia lui R. Schumann, care a spus că lucrarea este de un „roșu coral şi animale marine verzi, castele magice și mări adânci” apreciind că aceasta ar trebui să fie înțeleasă mai degrabă ca o descriere a atmosferei.

Concertul pentru fagot şi orchestră op.7 de C.M. von Weber a fost scris în anul 1811 pentru muzicianul de curte Georg Friedrich Brandt, fiind a doua lucrare compusă de Weber pentru fagot. Alături de Concertul pentru fagot şi orchestră de W.A. Mozart este unul dintre concertele cele mai des cântate din repertoriul fagotiştilor. Concertul are trei părţi structurate astfel: Partea I. Allegro ma non troppo este în formă de sonată, Partea  aII-a. Adagio,este o formă tripartită ce foloseşte multe apogiaturi, iar Partea aIII-a. Rondo, are un caracter scherzando. Solistul Adrian Jojatu este un fagotist excepţional, cu un sunet cald, având o tehnicitate ieşită din comun şi o interpretare foarte personală.

Variaţiunile Enigma au fost scrise de compozitorul englez Edward Elgar între anii 1898-1899, în timp devenind una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale. Piesa este alcătuită din tema iniţială ce are în componenţă două fragmente melodice contrastante care va fi dezvoltată melodic, armonic şi în special ritmic în cele 14 variaţiuni ulterioare. Fiecare din cele 14 variaţiuni portretizează o persoană pe care compozitorul a cunoscut-o într-un fel sau altul. La începutul fiecărei variaţiuni autorul notează cu iniţialele prenumelui şi a numelui persoana care urmează să fie prezentată. Aceste variaţiuni sunt de fapt impresii generale asupra personalităţii subiectului pe care compozitorul îl va picta. Pe scurt, iată cum vede  E. Elgar personajele din fiecare variaţiune: Variaţiunea I: C.A.E. o înfăţişează pe Caroline Alice Elgar, soţia compozitorului. Variaţiunea II: H.D.S.P. Hew Davis Stewart Powell, este numele unui bine cunoscut pianist al epocii sale. Variaţiunea III: R.B.T. îl are ca personaj principal pe Richard Baxter Townshend autorul seriei Tenderfoot.   Variaţiunea IV: W.M.B.este William Meath Baker, cavaler de Hasfield şi binefăcător al unor clădiri publice. Variaţiunea V: R.P.A. Richard Penrose Arnold, îl prezintă pe fiul poetului Mattew Arnold, el însuşi pianist amator. Variaţiunea VI: Ysobel, este numele unei fete, o elevă a lui Elgar. Variaţiunea VII: Troyte, este un arhitect. Variaţiunea VIII: W.N. Winifred Norbury, un prieten al lui Elgar ce întreţinea o atmosferă relaxată. Variaţiunea IX: Nimrod, se referă la numele unui patriarh al Vechiului Testament. Variaţiunea X: Dorabella, o prietenă a lui Elgar. Variaţiunea XI: G.R.S. îl prezintă George Robertson Sinclair, organist al Catedralei Hereford. Variaţiunea XII: B.G.N. Basil G. Nevinson, un cunoscut violoncelist al vremii sale. Variaţiunea XIII: ***  nu este o persoană identificată după iniţiale, însă se crede că ar fi Lady Mary Lygon, o prietenă a familiei Elgar. Variaţiunea XIV. E.D.U. este însuşi compozitorul pe care soţia sa îl alinta Edu după numele german Eduard.

Până pe 12 decembrie, când voi susţine alături de un fost coleg de liceu pe nume Aristică Vaida un concert de Sărbători la Oneşti intitulat Feerie muzicală. De la Colinde la… Strauss, vă urez toate cele bune şi vă invit la sala Ateneu în fiecare joi pentru a asculta muzică de mare calitate cu Orchestra Filarmonicii Mihail Jora din Bacău.

Sergiu Spiridon

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s