ZEN prin muzică la Botoșani

Standard

Asociația culturală Vis de Artist a sărbătorit, la fel ca în fiecare an, Ziua Internațională a Muzicii. Evenimentul a fost organizat pe 11 octombrie 2014, la Muzeul Județean Botoșani, constituindu-se în a 41-a ediție a programului cultural-artistic-educativ ”Întâlnirea de astăzi”.

Au avut loc trei lansări de carte: Alexandrina-Doina Prelipcean – ”Soțul meu, Ioan Prelipcean”, Botoșani, Editura Quadrat, 2014 (”(…) în paginile acestei cărți, dorim să ne referim la activitatea didactică a profesorului Prelipcean, cea care, fără îndoială, a reprezentat domeniul statornic al vieții sale, școala fiind locul său de muncă și în momentul pensionării.”), Ioan Prelipcean – ”Lacrima sinceră. Aforisme”, Botoșani, Editura Quadrat, 2014 (”Lacrima sinceră izvorăște și din durere, dar și din bucurie. Muzica poate avea uneori mai multe înțelesuri.”), și Cătălina Constantinovici – ”Privire istorică asupra inserției muzicii de divertisment în creația academică”, București, Editura Muzicală, 2014 (”Cele două muzici se întrepătrund, s-au dezvoltat odată și concomitent, au coexistat de-a lungul timpului într-o asociere de comun acord, tacită.”).

Invitat special a fost muzicianul Gheorghe Zamfir, fost coleg cu Ioan Prelipcean la Universitatea de Muzică din București, care a povestit publicului despre anii de facultate și cum era profesorul Prelipcean: ”Era un om bun, cultivat, studios. Avea o bunătate excesivă, o blândețe, o candoare, și-o lumină ieșită din comun…”. Întrucât ”lui Ionică Prelipcean îi plăceau foarte mult doinele”, maestrul Gheorghe Zamfir i-a cinstit memoria interpretând la Botoșani câteva doine.

Despre lucrarea ”Privire istorică asupra inserției muzicii de divertisment în creația academică”, prof. univ. dr. Laura Vasiliu, de la Universitatea de Arte ”George Enescu” Iași, semnalează în Cuvânt înainte:

În cadrul acestei manifestări au luat cuvântul autoarele Alexandrina-Doina Prelipcean și prof. dr. Cătălina Constantinovici, precum și invitații: prof. Dumitru Ivan, directorul Editurii Quadrat din Botoșani și dirijorul Liviu Buiuc.

În final, a avut loc un microrecital Vis de Artist, precedat de audiții reprezentative pentru Muzica de salon provenită fie din zona muzicii europene, fie din sfera latino-americană.

Intitulată ”ZEN prin muzică” (Ziua Educației Nonformale prin muzică), manifestarea, realizată în parteneriat cu Muzeul Județean Botoșani, a fost moderată de către Traian Apetrei, directorul Teatrului ”Mihai Eminescu”, și a avut un caracter inovator și educativ, conceptul ”voluntar pentru cultură”, promovat de cei de la Vis de Artist prin campanii periodice din 2011, fiind prezent și de această dată.

 Cătălina Constantinovici

Această prezentare necesită JavaScript.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s