Bronz pentru „Arhanghelii” la Praga

Standard

Finalul lunii noiembrie din acest an a fost deosebit de bogat pentru formaţiunea corală a catedralei din Orăştie. La data de 23 noiembrie, corul ,,Arhanghelii” din Orăştie a dat răspunsurile la slujba de sfinţire a noii biserici din oraşul Geoagiu (jud. Hunedoara). La acest maiestuos şi solemn ceremonial religios au participat mulţi credincioşi în special din judeţele Alba, Arad şi Hunedoara. Slujba a fost condusă de Inaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului iar ceilalţi ierarhi prezenţi la ceremonial au fost Inaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului; Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei şi Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei.

1.Corul Arhanghelii, Bis. Sf. Salvator

Răspunsurile coralei ,,Arhanghelii” de la Orăştie au fost apreciate în public de către Inaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu şi de către Preasfinţitul Părinte Gurie, care au lăudat calitatea acestei formaţiuni. De asemenea, preotul paroh Doru Puşcaşu, preoţii şi credincioşii prezenţi au adus multe aprecieri pentru prestaţia deosebită a corului de la Orăştie.

2.Corul Arhanghelii, Bis. Sf. Salvator2

Provocările pentru corul ,,Arhanghelii” nu s-au oprit însă aici. La data de 26 noiembrie, într-o seară frumoasă de noiembrie, coriştii din Orăştie, sub îndrumarea dirijorului Ioan-Marius Popa, au pornit în primul turneu internaţional. Ţările vizate în acest prim turneu au fost Cehia şi Slovacia.

3.Corul Arhanghelii, BisericaSf. Salvator

În cele două zile, au avut loc mai multe acţiuni programate în afara recitalului jurizat pentru concurs (cinci piese, într-un interval de maximum 15 minute): un recital liber, de 30 minute, în Biserica Sfântul Salvator (vineri), un altul, cu aceeaşi durată, pe scena în aer liber, amenajată în grandioasa Piaţă a Oraşului Vechi, aflată în tradiţionalul aranjament al sărbătorilor de iarnă, sâmbătă după amiază, continuat, jumătate de oră mai târziu, tot acolo, cu concertul comun al formaţiilor corale participante – cu patru piese comunicate din timp.

4.Corul Arhanghelii in concurs la Praga

Repertoriul din concurs al corului ,,Arhanghelii” a fost alcătuit din nestemate ale creaţiei corale româneşti: Rugăciune de Constantin Drăguşin; Domnuleţ şi Domn din cer de Gheorghe Cucu; Ziurel de zi de Ioan Popa; Lerui ler de Teofil Coste şi Naşterea Domnului, suită corală în şapte tablouri de Radu Antofie, solo sopran Mihaela Lădar.

5.Corul Arhanghelii, cadru

În cadrul concursului coral, ,,Arhanghelii” au reuşit să obţină DIPLOMA DE BRONZ la categoria CORURI MIXTE. Efortul celor de la Orăştie a fost răsplătit la maxim, întrucât  câştigătorii Diplomei de Aur au fost un cor academic, iar acest fapt creşte şi mai mult valoarea distincţiei oferite.

6.Dirijorul Corului Arhanghelii, Marius Popa

Trebuie amintite câteva cuvinte şi despre juriul acestei manifestări corale internaţionale. Juriul a fost alcătuit din profesori de muzică, personalităţo consacrate în arta corală europeană. Aşadar, preşedintele juriului a fost Jiri Kolar (Cehia) iar ceilalţi membrii au fost Felix Resch (Italia) şi Marek Valasek (Cehia).

7.Dirijorul corului Arhanghelii recompensat de juriu

Un alt fapt ce a crescut valoarea distincţiei corului ,,Arhanghelii” a fost marcat la ceremonia de încheiere a festivalului, când, a fost ridicat steagul ţării pentru fiecare cor câştigător (aur, argint şi bronz), iar steagul României a fost arborat pentru corul de la Orăştie.

8.Corul Arhanghelii, Festivalul Petr Eben

Doar atât, şi ar fi fost suficient pentru acest „botez” într-o participare internaţională! Însă, „Arhanghelii” au ţinut să profite de prilej şi să-i colinde şi pe românii din afară. Astfel, vineri, corul a fost şi la Ambasada României de la Praga, iar duminică, de Sf. Andrei, pe drumul de întoarcere, au participat la răspunsurile Sf. Liturghii desfăşurate în Biserica Ortodoxă Românească (încă nefinalizată, dar funcţională) din Brno, pentru ca, trei ore mai târziu, să susţină un recital de colinde în Sala Oglinzilor a Palatului Primăriei din Bratislava, organizat de Ambasada României din capitala slovacă.

9.Corul Arhanghelii la Ambasada Romaniei la Praga

A fost un adevărat maraton, atât în privinţa recitalurilor, cât şi în cea a mersului pe jos – vreo 25 de km, în total, cele două capitale acceptând foarte departe de centru autocarele mai mult sau mai puţin turistice, însă niciun participant de-al nostru nu s-a plâns pentru asta. De notat că formaţia corală, aparţinând Parohiei Ortodoxe ,,Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Orăştie, are în componenţă membri a căror vârstă este cuprinsă între 16 şi 78 de ani.

10.Ceremonia de premiere, Marius Popa

Este încă un succes notabil al „Corului de la Orăştie” – sintagmă deja consacrată, ilustrând vechea şi cunoscuta tradiţie corală orăştiană – iar faptul a fost posibil şi datorită celor ce au contribuit la finanţarea acestei deplasări: Primăria şi Consiliul Local Orăştie, Consiliul Judeţean Hunedoara, ARSENAL PARK ORĂŞTIE, SILOAM s.r.l. Haţeg (cabinet medical), COMPLEX HOTELIER “GERMISARA” Geoagiu-Băi, COMART FLORES s.r.l. Orăştie (farmacii), INDRA ALICOM Orăştie, OCOLUL SILVIC “VALEA ORĂŞTIEI”, LUCIAN DARIE, fam. PETICA, IOAN BĂRBULEŢ, ILIE DAMIAN, VASILE SĂNDULEAC, CORNEL GAIŢĂ, ANA DETEŞAN, alte persoane juridice şi fizice care doresc a-şi păstra anonimatul, precum şi membrii grupului.Corul ,,Arhanghelii” şi dirijorul acestuia, drd. Ioan-Marius Popa, doresc să aducă mulţumire tuturor celor care au sprijinit prin diferite mijloace demersul artistic al acestei formaţiuni corale!

11.Corul Arhanghelii

 

Petru Matei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s