Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră de Johannes Brahms

Standard

Johannes_Brahms_1853Pentru că luna aceasta, pe 22 ianuarie, se împlinesc 156 de ani de la prima audiţie a Concertului nr. 1 în re minor pentru pian şi orchestră de Johannes Brahms, mi-am propus să scriu câteva cuvinte despre această magistrală lucrare, căreia i-am dedicat multă atenţie şi multe ore de audiţie – căci, în cazul lui Brahms, personal – simt că niciodată nu am ascultat destul şi că întotdeauna aş putea să mai ascult o dată sau de două ori o anumită lucrare – mai ales cele concertante sau simfonice, adevărate catedrale sonore în care spiritul se regăseşte pe sine.

Câteva repere biografice

Johannes Brahms s-a născut la 7 mai 1833, la Hamburg, în Germania. Demonstrând de la o vârstă fragedă un talent ieşit din comun, începe studiul pianului la 7 ani, cu Otto Cossel. Acesta, realizând potenţialul copilului, îl va încredinţa ilustrului său profesor, Eduard Marxsen, o personalitate a muzicii epocii, compozitor, dirijor al Orchestrei Filarmonice din Hamburg, pianist şi fondator al Academiei de Muzică.

În 1847, Brahms este, deja, un pianist desăvârşit, astfel încât va începe studiul compoziţiei. De asemenea, contribuie la venitul familiei, acompaniindu-şi tatăl prin cafenele şi începe să mediteze el însuşi elevi la pian, pentru a-şi putea plăti lecţiile particulare.

În 1848, îl cunoaşte pe violonistul ungar Eduard Remenyi, care avea un repertoriu bogat în dansuri ungare şi cântece ţigăneşti. Brahms îi fusese recomandat ca acompaniator. Prietenia lor se înfiripează repede şi, cinci ani mai târziu, în  1853, Remenyi se întoarce la Hamburg pentru a-i propune lui Brahms să-l însoţească într-un turneu ce trebuia să cuprindă mai multe centre muzicale ale Germaniei.

Primele reprezentaţii au avut loc în Winsen, Celle, Lüneburg şi Hildesheim. Concertul din Celle a fost unul deosebit. Se afla, în sala de spectacole, un singur pian, ce era acordat cu un semiton mai jos. Acordajul în tonalitatea corespunzătoare avea să fie imposibil într-un timp atât de scurt, şi de altfel şi transpoziţia  Sonatei ce trebuia interpretată (Sonata pentru vioară şi pian de Beethoven) din do minor în do diez minor. Brahms a executat lucrarea programată cu un semiton mai sus, fără partitură – o performanţă pe care organizatorii (şi istoria) nu aveau să o uite.

Cei doi muzicieni ajung la Hanovra; Remenyi îl va prezenta pe Brahms fostului său maestru, capelmaestrul Curţii, violonistul Joseph Joachim – care va rămâne profund impresionat de personalitatea şi talentul covârşitor al tânărului muzician.„Brahms este un talent excepţional, care nu se poate manifesta în întreaga lui puritate decât în izolare, o natură curată ca diamantul şi fină ca zăpada”.

Remenyi şi Brahms ajung la Weimar, Bonn şi Mehlem – unde, în casa bancherului Christoph Diechmann, Brahms începe să aprecieze muzica lui Robert Schumann, pe care îl va cunoaşte după puţin timp – la Düsseldorf, pe 30 septembrie 1853. Brahms şi Schumann s-au simpatizat reciproc din prima clipă. Cu această ocazie, Brahms o cunoaşte şi pe Clara Schumann, faţă de care va manifesta o afecţiune puternică pentru tot restul vieţii.

Schumann scrie în revista sa, Neue Zeitschrift für Müsik: „Prin glasul pianului ne-a dezvăluit tărâmuri minunate şi ne-a condus în lumea lor magică. La aceasta s-a mai adăugat şi stilul său interpretativ cu totul genial, o interpretare ce reuşeşte să transforme pianul într-o întreagă orchestră.”

Brahms se îndreaptă, apoi, spre Leipzig, unde, la recomandarea lui Schumann, încheie un contract de editare cu Editura Breitkoph şi Hartel, cea care îi va publica primele lucrări. Brusc, în urma articolului publicat de Schumann, numele lui Brahms ajunge pe buzele tuturor.

În vara anului 1862, Brahms se stabileşte la Viena, prezentându-şi lucrările în cadrul unor concerte programate pentru stagiunea de toamnă. Lucrările vor avea un succes enorm: Cvartetul cu pian în sol minor, Cvartetul în la major, Variaţiunile pe o temă de Händel. Eduard Hanslik nota: „Dacă vreunul din tinerii compozitori are dreptul de a nu fi trecut cu vederea, acesta este desigur Johannes Brahms”. Tot acum, Brahms acceptă din partea Vienei postul de director al Academiei Corale vieneze. Pe 15 noiembrie 1863 are loc deschiderea stagiunii cu Brahms la pupitrul dirijoral. Lucrările interpretate, o cantată de Bach (Ich hatte viel Bekummernis) şi Recviemul de Schumann, au stârnit entuziasmul publicului şi elogiile în presa vieneză.

Brahms va renunţa, însă, destul de repede la această funcţie, pentru a se dedica compoziţiei: va revizui unele dintre compoziţiile sale anterioare, Cvintetul pentru instrumente de coarde (care va fin transformat în Sonata pentru două piane şi apoi în Cvintetul pentru instrumente de coarde şi pian). Tot acum finalizează şi Variaţiunile pe o temă de Paganini.

La 1 februarie 1865 se stinge din viaţă mama sa, Christiana. Este momentul în care Brahms scrie Recviemul german, Op. 45. Pentru a se despovăra de această tristeţe copleşitoare, Brahms îşi va programa pentru anul următor concerte în Olanda şi Elveţia, urmate de un lung turneu prin Bratislava, Köln, Karlsruhe, Mannheim, Copenhaga şi Budapesta.

În 1986, în apropiere de Baden-Baden, în mica localitate Lischtenthal, compune Cântecele de dragoste pentru pian la patru mâini şi cvartet vocal Op. 52 şi Rapsodia pentru alto, cor bărbătesc şi orchestră, Op. 53. Urmează şirul de lucrări vocal-simfonice Cântecul destinului, Op. 54, Cântecul triumfal Op. 55 şi liedurile Op. 57-58.

În noiembrie 1872, societatea „Prietenii muzicii” din Viena îi propune funcţia de director pe care Brahms o acceptă, urmând să dirijeze şase concerte. La sfârşitul stagiunii, va compune Variaţiunile pentru orchestră pe o temă de Haydn, Op. 56 şi două cvartete de coarde, Op. 51 nr. 1 şi 2. Anul 1874 este mai puţin bogat în creaţii, fiind în mare parte dedicat activităţii dirijorale şi concertistice.

Perioada dintre 1879-1882 va fi marcată de turnee şi sejururi în Elveţia, Italia şi Austria. În aceste călătorii va scrie Rapsodiile pentru pian  Op. 79, uverturile pentru orchestră Academica Op. 80 şi Tragica Op. 81, Concertul pentru pian şi orchestră în si bemol major Op. 83, câteva lieduri, Trio-ul pentru pian, vioară şi violoncel în do major, Op. 87, Cvintetul de coarde în fa major, Op. 88.

În 1883, la vârsta de 50 de ani, va scrie Simfonia a III-a în fa major, iar în 1885 – Simfonia a IV-a.

În 1890, Brahms decide să nu mai compună decât o singură lucrare – Cvintetul pentru coarde Op. 113. Prezentată cu succes la Viena pe 11 noiembrie, lucrarea avea să facă înconjurul tuturor centrelor muzicale germane. Dar în anul următor avea să descopere, la Meiningen, un virtuoz al clarinetului, Richard von Mühlfeld, astfel încât îşi încalcă promisiunea de a nu mai compune şi îi dedică acestuia mai multe lucrări camerale: Trio-ul pentru clarinet, pian şi violoncel în la minor, Op. 114, un Cvintet pentru clarinet şi cvartet de coarde în si minor, Op. 115, iar în 1894 două Sonate pentru clarinet şi pian reunite în Op. 121.  Perioada 1894-1895 este plin de concerte susţinute la Frankfurt, Meiningen, Leipzig, Viena. Va scrie, de asemenea. şi 4 cântece grave Op. 121.

La 3 aprilie 1897, la puţin timp după moartea prietenei sale de o viaţă, Clara Schumann, Brahms va trece şi el în nefiinţă, fiind înmormântat lângă iluştrii săi predecesori, Beethoven şi Schubert, în cimitirul din Viena.

Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră în re minor a fost conceput iniţial ca o sonată pentru două piane – în 1854. Dar până la jumătatea anului, Brahms o transformase deja într-o lucrare simfonică ce avea patru secţiuni. Aşa cum făcea deseori şi cu alte lucrări, i-a arătat partitura nefinalizată prietenului său apropiat, Julius Otto Grimm care stăpânea la perfecţiune arta orchestraţiei. După ce a asimilat şi integrat în lucrare sugestiile acestuia, i-a arătat lucrarea şi lui Joseph Joachim. Copleşit de entuziasmul acestuia, a decis să transforme simfonia într-o lucrare concertantă pentru pian (instrumentul său preferat) şi orchestră. Redactarea versiunii finale a avut loc între 1855-1856. Pe parcursul a douăzeci de scrisori, Brahms şi Joachim se consultă cu privire la cele mai bune soluţii de orchestraţie pentru concert.

Clara Schumann a participat la o repetiţie a concertului la Hanovra, în martie 1858, cam cu 9 luni înainte de prima audiţie cu public. Ea notează într-o scrisoare către o prietenă că fusese fascinată de ceea ce auzise şi că existau secţiuni care sunau chiar mult mai frumos decât tot ceea ce îşi imaginase Brahms însuşi vreodată. Frumuseţe pură!

Prima audiţie a avut loc pe 22 ianuarie 1859. Brahms avea doar 25 de ani. Publicul l-a întâmpinat, însă, cu răceală; o a doua audiţie, cu Leipzig Gewandhaus Orchestra, s-a soldat chiar cu fluierături care l-au deprimat nespus pe tânărul compozitor. El avea să-i scrie lui Joachim: „E adevărat că, pentru moment, experimentez şi îmi caut drumul, dar de data asta fluierăturile şi huiduielile au fost un pic cam prea mult.”

Cea de-a treia audiţie, însă, va schimba totul. A avut loc pe 24 martie 1859 cu Filarmonica din Hamburg. Concertul a avut – de data aceasta – un imens succes iar criticii au avut o atitudine pozitivă. De atunci, traiectoria a fost ascendentă.

Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră în re minor este structurat în trei părţi şi durează aproximativ 40-50 de minute.

Partea I, Maestoso, în re minor, are formă de sonată, având cinci segmente: introducere (orchestră), expoziţie, dezvoltare, repriză şi coda. Este o secţiune lungă, având aproximativ 20-25 de minute. Această manieră clasică de construcţie a determinat muzicologii şi criticii să-l considere pe Brahms un compozitor „conservator”. Tema melodică principală utilizează din plin acorduri arpegiate şi trill-uri: o temă volubilă, puternică, inconfundabilă…

Partea a II-a, Adagio, în re major, are o structură ternară, tema fiind expusă de fagot.

Partea a III-a, Allegro non troppo (re major – re minor) are forma de rondo, asemănătoare din acest punct de vedere cu rondo-ul din partea a III-a a celui de-al treilea concert pentru pian de Beethoven. Putem identifica, în această a treia secţiune, trei teme. Urmează o cadenţă, cu o coda extinsă în relativa majoră, re major. Un final majestuos, tonic, strălucitor.

Alfred Brendel nota că acest Concert este printre cele mai „pure” lucrări ale lui Brahms şi una dintre lucrările sale preferate din întreaga istorie a muzicii. Este o lucrare care reflectă, în primul rând, preocuparea compozitorului ca instrumentul solist şi orchestra să fie parteneri egali, deosebindu-se, în acest sens, de lucrările romantice timpurii unde orchestra era doar un acompaniator al solistului. Atât orchestra, cât şi solistul contribuie la dezvoltarea materialului tematic iar secţiunile de mare dificultate au rolul lor, nefiind vreodată „gratuite”. Compozitorul oferă o atenţie deosebită alămurilor (mai ales cornului) şi timpanilor, care au fragmente pregnante, dificile din punct de vedere al interpretării.

Deşi este o lucrare de tinereţe, Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră în re minor anunţă mari realizări în plan simfonic, aşa cum s-a şi văzut. Grandoarea şi dificultăţile tehnice, splendoarea, graţia – toate acestea ne permit să numim această lucrare de tinereţe a lui Johannes Brahms o capodoperă şi mă fac să mă întreb – oare ce scriam eu la 25 de ani…

 Veronica Anghelescu

Partitura integrală a Concertului:

Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră de Johannes Brahms

Johannes Brahms: Concertul pentru pian şi orchestră nr. 1 în re minor  – pian, Daniel Barenboim, Dirijor – Sergiu Celibidache

Bibliografie

Ewen, David. Music for the Millions

Brahms, Johannes; Avins, Styra (1997). Johannes Brahms: Life and Letters, Oxford, New York, Oxford University Press.

Marius Luca: Brahms, marele hoinar, Colecţiile „Cotidianul” Simfonica

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s