Concursul Duo Pianistic 2015

Standard

VeraMihaelaDuo Organizat în fiecare an de Academia de Muzică Gh. Dima din Cluj Napoca la iniţiativa celor doua interprete şi cadre didactice, conf. univ. dr. Vera Negreanu şi conf. univ. dr. Mihaela Gavriş ce formează împreună ansamblul Consens XX, concursul Duo Pianistic oferă studenţilor şansa de a-şi putea etala talentul în arta interpretării camerale. An de an, fiecare ediţie a confirmat valoarea şcolii pianistice româneşti din centrele universitare de învăţământ superior muzical printr-un nivel interpretativ foarte înalt, printr-o competiţie  strânsă, acerbă uneori, recitalurile din concurs fiind spectaculoase, o adevărată celebrare a muzicii camerale realizată de tineri pasionaţi şi talentaţi.

Conceput din dorinţa celor două pianiste de a promova deopotrivă creaţia muzicală  românească cât şi pe cea universală pentru două piane, concursul  are drept cerinţe interpretarea unei lucrări impuse din repertoriul muzicii româneşti, şi a uneia din repertoriul consacrat de tradiţie, la alegerea concurenţilor.  Începând cu cea de-a doua ediţie, tinerii compozitori clujeni au fost invitaţi să creeze anual o  lucrare de gen, ideea salutară a organizatoarelor fiind aceea de a  stimula creaţia românească pentru două piane. Interpretarea în primă audiţie absolută a acestor lucrări particularizează astfel concursul conferindu-i  valoare şi originalitate. Repertoriul s-a îmbogăţit de atunci cu cinci opusuri postmoderne, de referinţă pentru creaţia contemporană de duo pianistic,  fiecare lucrare purtând „pecetea” stilistică proprie autorilor, unitar manifestându-se în toate, spiritul ludic şi plăcerea experimentului timbral.

Astfel, în 2010 concurenţii au interpretat lucrarea Mariage de Răzvan Metea, urmată de A few musical horror scenes de Cristian Bence-Muk în 2011. În 2012  Şerban Marcu a compus pentru concurenţi Trei piese mici în do, iar Ionică Pop  Aventura celor 8 osutădouăzecişioptimi în 2013. Ultima lucrare originală compusă pentru Concursul Duo pianistic în 2014 a fost  Cartoon  Toccata de Ciprian Pop.  În 2015 concurenţii au putut alege pentru interpretare, una dintre cele cinci lucrări, publicate într-un volum elegant la Editura MediaMusica din Cluj.

Concursul oferă anual, câştigătorilor marelui premiu, şansa de a concerta în cadrul stagiunii de concerte a unei filarmonici din ţară, dându-le astfel tinerilor concurenţi oportunitatea desfăşurării forţelor interpretative într-un cadru cultural de prestigiu.    

         Aflat la cea de a şaptea ediţie, concursul s-a desfăşurat în acest an în 17-18 februarie având înscrise în competiţie 10  formaţii din Cluj-Napoca,  Timişoara şi Oradea. Din juriu au făcut parte două personalităţi marcante ale pianisticii europene ce formează un celebru duo pianistic, profesor universitar Sivan Silver şi profesor universitar Gil Garburg, din Germania, cuplu pe care,  a doua zi, publicul l-a putut  asculta într-un admirabil concert  la Filarmonica Transilvania. Alături de aceştia au evaluat performanţele concurenţilor nume importante din pianistica românească: preşedintele concursului prof. univ. dr. Adriana Bera  (Cluj), conf. univ. dr. Vlad Dimulescu ( Bucureşti) şi conf. univ. dr. Sorin Dogariu (Timişoara).

O adevărată atmosferă de emulaţie a cuprins sala Studio a Academiei de Muzică Gh. Dima odată cu primele acorduri ale pianiştilor, ce trăseseră la sorţi ordinea intrării în concurs cu o zi înainte. Datorită faptului că se doreşte încurajarea formării personalităţii şi individualităţii artistice a fiecărei formaţii, programele de sală nu specifică oraşul, clasa de muzică de cameră sau  maestrul-profesor coordonator. Cu toţii ştim însă că în spatele fiecărei fraze muzicale interpretate stau sute de ore de muncă individuală şi în duet, precum şi zeci de ore investite de profesori dăruiţi ale căror obiective sunt cultivarea spiritul competitiv şi al performanţei artistice a acestor tineri ce bat la porţile afirmării.

Repertoriul ales de concurenţi în acest an a fost eterogen stilistic: Mozart, Chopin, Brahms, Milhaud, Şostakovici, Haciaturian, Skriabin şi două lucrări contemporane semnate de Hary Bela şi W. Bolcom (în celelalte ediţii fiind nelipsite lucrări semnate de Rahmaninov sau Debussy). Dintre piesele româneşti, cinci dintre formaţiile concurente (doar o singură formaţie de băieţi) au ales, explicabil de altfel, piesa Mariage de  Răzvan Metea, iar trei au ales Cartoon Toccata de Ciprian Pop, Şerban Marcu şi Cristian Bence-Muk  fiind prezenţi cu câte o reprezentare a lucrărilor proprii.

Cele 10 duouri au oferit publicului un adevărat spectacol, competiţia fiind strânsă în pofida diferenţelor de vârstă sau a experienţei. Căci interpretarea fiecărei formaţii ne-a revelat în grade diferite de percepţie şi conştientizare, adaptarea volumelor sonore la dimensiunile camerale sau, uneori, în funcţie de scriitura muzicală,  la cele orchestrale ale muzicii,  sincronizarea perfectă până la identificarea cu pulsul partenerului de dialog muzical, unificarea sensibilităţilor, trăirea la unison a procesualităţii creşterii şi descreşterii fluxului energetic şi tensional al muzicii în funcţie de gradul de înţelegere şi aprofundare a mesajului muzicii.

Marele premiu a fost acordat duoului pianistic Toma Iulia – Pop Syma, a căror interpretare a mizat pe un repertoriu inedit, exclusiv contemporan, pe umor şi bună dispoziţie, pe lejeritate, agilitate şi spectaculozitate în prestaţia artistică a lucrărilor The Serpent’s Kiss şi Through Eden’s  Gates din Suita Garden of Eden de W Balcom, şi Cartoon  Toccata de C. Pop. Cele două tinere interprete vor concerta la Filarmonica Dinu Lipatti din Satu Mare în stagiunea 2015-2016.

Premiul  întâi a fost acordat  duoului Pop Cristina-Macovei Denisa, care au interpretat Fantezie de A. Skriabin şi Mariage de R. Metea cu sensibilitate şi pasiune, vădind un echilibru în dozarea fluxului emoţional şi logica frazării.

Premiul II s-a împărţit între formaţiile Alexievici Andreea-Alexievici Maria  şi Matei Camelia – Maior Ana Ruth, astfel premiul al III-lea nu s-a  mai acordat. Ostinato, Romanţă şi Vals de Haciaturian a pus în valoare calităţile interpretative ale primelor câştigătoare ale premiului II iar cu prima parte a sonatei de J. Brahms, op. 34 b, Matei Camelia şi Ana Ruth Maior au convins prin temperament, coordonare, sonoritate specială a ansamblului.

Cuplul pianistic  Lina Amalia Ştefania şi Miclăuş Raluca a câştigat menţiunea cu D Şostakovici-Concertino op 94 şi Răzvan Metea Mariage remarcându-se prin muzicalitate şi o agogică foarte vie în interpretare.

Nu putem să nu amintim interpretările  celorlalte formaţii: sensibilă-feminină Zgriban Cristina şi Bordos Csilla, temperamentală şi creativă în piesa românească la  Maniu Sixtine- Bărbuceanu Luana, duet bine închegat şi bogat în subtilităţi sonore la Bozânţan Ştefana- Dragoş Monica, un Mozart  Larghetto&Allegro  bine construit, orchestral, cu contraste logice şi mult suspans în piesa românească la studenţii din anul întâi, Radu Adrian Emanuel şi Fodoreanu Mihai,  sonorităţi frumoase în p şi pp, varietate de situaţii expresive la piesa românească, redate de  Dragoş Ştefania-Berbecaru Cristina. Interpreţii şi-au luat rămas bun de la competiţie până la anul când  noi formaţii se vor naşte, altele se vor suda, se vor roda iar  speranţa câştigării marelui premiu va reînvia.

Şi pentru că într-o competiţie artistică nu există decât învingători, considerăm că toţi participanţii merită acest atribut. Experienţa dobândită, satisfacţia interpretării pe o scenă de concert a unei importante instituţii de artă şi învăţământ, în faţa unui juriu competent şi exigent este o şansă pentru viitorii interpreţi şi o mare reuşită profesională. A fi între cei mai buni, a simţi pulsul competiţiei, a vibra la unison cu marile creaţii pianistice ale lumii este un privilegiu pe care puţini îl pot avea. Aceşti temerari şi  profesorii lor, merită toate laudele şi aprecierea noastră, ei reprezintă elitele noastre, speranţa în viitor, căci o ţară fără elite nu există.

 Mirela Mercean-Ţârc

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s